Liviu Antonesei
Adrian Buz
Şerban Foarţă
Horia Gārbea
Florina Ilis
Cătălin Lazurca
Dan Lungu
Felicia Mihali
Veronica D. Niculescu
Livia Roşca
Bogdan Suceavă

 
sus

Feedback & difuzare

1. Cāt de important (sau de puţin important) este pentru dumneavoastră felul īn care critica şi publicul receptează ceea ce scrieţi? Aţi prefera un 'succes' (un impact sporit) al cărţilor dumneavoastră īn rāndul criticilor sau al publicului?

2. Ce vă mulţumeşte şi ce vă deranjează (dacă se īntāmplă) la acest feedback?

3. Dar īn modul īn care (se) difuzează cărţile pe care le-aţi scris? Aveţi un editor preferat?

Comentarii cititori
sus

Liviu Antonesei

După ce că sīnt citit şi lăudat, să mai fiu şi īnţeles?

1. Este important, dar nu este cel mai important lucru. Mai īntīi, o carte scrisă de mine trebuie să-mi placă mie, de-abia după aceea se pune problema să placă şi altora. De aceea, uneori, īntre scrierea unei cărţi şi publicarea ei, las să treacă o perioadă de timp, care poate fi de cīţiva ani. Dacă rezistă acestei perioade de probă, pleacă şi la tipar şi vedem dacă place şi celorlalţi. Nu sīnt nemulţumit de primirea cărţilor mele. Īn general, tirajele mele – nu foarte mari, desigur! – se epuizează rapid, īn luni, chiar săptămāni şi fiecare carte publicată s-a bucurat de un număr, variabil dar mărişor, de cronici literare. Cele mai multe favorabile, unele entuziaste, destul de puţine preponderent critice. Cum sīnt un autor care īncearcă să se bucure şi de avantajele internetului, am publicat deja trei cărţi la LiterNet, primele două, instalate acum circa doi ani, ajungīnd un fel de bestseller-uri, fiind descărcate de peste 10.000 de cititori, ceea ce n-am păţit cu tirajele pe hīrtie.

2. Pīnă acum, am avut puţine nemulţumiri. Una se referă la o recenzie a lui Alex Ştefănescu la eseul Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, o carte primită mai degrabă superlativ de cititori, dar şi de critică. Nu mă deranjează că a ras cartea respectivă - īţi face bine să mai fii şi ras din cīnd īn cīnd! -, ci faptul că e evident că a citit-o cu intenţia a priori de a o rade. Sigur, eram atunci īntr-un conflict cu D-Sa legat de nişte vorbe necuviincioase proferate faţă de Dan Petrescu, pe care eu i le-am amendat drastic īntr-un editorial, dar cred că un critic, deosebit de un autor de ficţiune, trebuie să fie īn stare să-şi depăşească umorile. Aş fi bucuros dacă ar reciti cartea acum, cīnd am depăşit conflictul, nu ca să scrie din nou, ci ca să vadă că a nedreptăţit o carte destul de bună. Dar mai mult mă nemulţumeşte că dintre cei care au scris despre Literatura, ce poveste!, doar un singur comentator a surprins miza teologică ascunsă a cărţii. Poate am ascuns-o prea bine? Nu-i vorbă, cronicile au fost favorabile, au semnalat cultura, spiritul speculativ, inteligenţa asocierilor etc, dar īn absenţa surprinderii mizei de care vorbeam, toate aceste laude se bazează, de fapt, pe un malentendu! Şi acum ce vreau? După ce că sīnt citit şi lăudat, să mai fiu şi īnţeles? Da. Chiar asta vreau!

3. Prefer Polirom, pentru că şi difuzează profesionist cărţile, nu doar le editează frumos, aşa că mai toate cărţile de eseistică, ca şi pe cele de meserie, le-am editat acolo. La cărţile scoase la alte edituri, am ajutat cīt am putut difuzarea, īn sensul că am trimis „la ţint㔠– prieteni, critici literari, publicaţii etc – cīteva zeci de exemplare din fiecare titlu. Cele mai multe cronici, peste 35, cred, le-am obţinut la volumul de povestiri Check Point Charlie, dar a fost şi cel mai bine promovat de mine şi de tinerii mei colegi de la Timpul şi Editura T. Am făcut lansări īn Iaşi, Bacău, Focşani, am trimis circa 100 de exemplare „la ţintă”, īn toată ţara, iar la epuizarea tirajului, care a fost de 1200 de exemplare, am acceptat instalarea pe Liternet, unde a ajuns, cum spuneam deja, la peste 10.000 de descărcări. Sigur, poate să pară obositor să faci asta, dar īn momentul de faţă, cu excepţia cītorva edituri – Polirom, Paralela 45, Humanitas, Teora, Nemira -, lucrurile stau atīt de prost īn domeniul difuzării īncīt, dacă nu faci şi eforturi proprii, rişti să rămīi cu cărţile necitite. Şi, atunci, la ce bun le-ai mai scris?

Comentarii cititori
sus

Adrian Buz

Deşi fiecare scriitor scrie doar pentru sine, īn cele din urmă,
este vorba despre un sine colectiv şi el ştie asta

1. Ar trebui să ţinem cont de faptul că totul e condiţionat de conjuncturi, de stările noastre şi de relaţiile (chiar dacă asta presupune de cele mai multe ori doar o relaţie abstractă) cu oamenii care se pronunţă asupra cărţilor. Cīnd spui: nu mă interesează ce zice cutare despre volumul meu – o dată poate fi un adevăr, iar altă dată o minciună cīt toate zilele. Īn principiu, nu poate să fie decīt important; e simplu, un scriitor fără cititori, unul peste care se aşterne liniştea nu poate să fie decīt un scriitor foarte prost. Feedbackul stimulează un senzor de receptare absolut firesc şi oricīt de tare am vrea să nu ne pese de el, fără el am fi ridicoli. Pentru că, deşi fiecare scriitor scrie doar pentru sine, īn cele din urmă, este vorba despre un sine colectiv şi el ştie asta.

Pe de altă parte, exista un alt element care lipseşte din partea a doua a īntrebării şi care cred că merită adus īn discuţie: banii. Aş prefera un impact sporit asupra veniturilor mele, prin munca mea de scriitor. Se poate să fie o altă poveste, dar dacă tot a venit vorba despre dorinţele şi preferinţele scriitorului, n-ar trebui să uităm că el este şi un animal concret şi că, deşi se hrăneşte cu aplauze şi idei, are nevoie şi de un tuns, de un bilet de CFR sau de o sticlă de whisky şi că e normal să-şi dorească să obţină aceste lucruri din munca lui.

Lumea din cuvinte este īnconjurată de multă nesiguranţă şi se consumă īntr-un univers destul de nevrotic şi dureros de abstract. Un manufacturier sau un inginer nu are dilemele unui scriitor. Dacă podul n-a plecat de la locul lui după zece ani, meşterul ştie că lumea īl iubeşte. Dar un scriitor, chiar dacă are o carte ce rezistă zece ani, e măcinat de īndoială.

2. Mă nemulţumeşte imprecizia, chestiile deplasate, cīnd cineva face pe deşteptul, dar se vede că nu are cum să-i iese şmecheria – īn paranteză fie spus, nu-i aşa că pe omul stupid deşteptăciunea īl tīmpeşte şi mai tare?; mă nemulţumesc de asemenea verdictele fără susţinere, care nu reies dintr-un efort critic - sau măcar raţional - minimal. Şi mă mai nemulţumeşte dragostea neţărmurită, ardoarea fără oprelişti, acele mirese ale lui Cristos care stau atīrnate de cīte-un soclu, chiar dacă pe soclu e un om viu. Slavă Domnului, povestea asta din urmă īmi e străină. Altfel, mă mulţumeşte părerea onestă şi cu sens, căci, chiar dacă spune un lucru care nu-mi face plăcere īntr-o primă fază, mă ajută cīnd egoul iese din recul.

Ies puţin īn anecdotic, pentru a relata un episod - ar putea intra la categoria anti-feedback, īn orice caz, neplăcut. Acum doi ani am păţit un atac din partea unor persoane interesate, mă rog, aşa spuneau, de literatură, īntr-un cadru deloc formal. Mi se reproşa faptul că scriitorii romāni, şi deci şi eu, nu fac prea multe sa-şi vīndă cărţile, că "cititorii" ca ei nu-i cunosc, că nu fac totul să aibă un impact mai mare. Să spargă farfurii īn cīrciumi, să facă ceva, mi s-a spus. Am fost de acord, da, să le spargă, dar să nu le spargă ca să-şi vīndă ultima producţie, să le spargă că au draci, eventual să aibă şi un discurs pregătit pentru asta, plus amenda contravenţională care vine īn consecinţă. Le-am spus ca eu nu sīnt propriul meu agent de vīnzări/ influenţă/ pariuri sau apostol sau mai ştiu eu ce şi că de obicei prefer să nu īngraş gīsca mai mult decīt apetitul ei natural. Vorbirea mea figurată, neinspirat figurată, li s-a părut probabil expresia unei vanităţi. Nu m-a deranjat faptul că această discuţie se petrecea la o bere, dar aş fi preferat să fi ajuns acolo după ce am ieşit dintr-o librărie, iar ei să mă agaţe nu cu Dhosthoievskhi şi Nhoicha īn minte, ci cu Vonnegut, Rushie, Carver, Nedjma, Roth, Codrescu... sau Cupşa, Lazurcă, Gheo, Barbu, Florian, Manolache, Bleoca, Baietica… restul lumii, cum zic copii.

3. Aş putea spune că am un editor preferat doar dacă mi-am pierdut cumva minţile. Nu mă găsesc īn ipostaza de a prefera, pentru că editurile nu se bat pe mine. Public acolo unde mi se iveşte ocazia. Am avut şansa să-mi scot ultimul volum la Polirom şi a fost o plăcere să lucrez cu toţi cei de acolo. Īn ceea ce priveşte distribuţia lui... ce-aş putea spune, mai bine de atīt nu ştiu cum ar putea fi.

 

Comentarii cititori
sus

Şerban Foarţă

Atāţia dintre critici (inclusiv dl Cronicar), cānd nu citesc „anapoda şi spārc”,
o fac īn grabă... să nu piardă meciul

Critica noastră este, nu o dată, atāt de leneşă şi de superficială, īncāt suscită nostalgia vechilor cenzori roşii, care, ei, citeau pe faţă şi pe dos, cu maximum de vigilenţă, orice text. Sensuri la care nici nu te gāndiseşi, – aceşti cerberi ştiutori de carte, ţi le puneau pe tavă, cu aplombul sau suficienţa unor vrednici exegeţi. Vreau să spun că ei citeau, nu glumă, manuscrise şi maşinoscrise, atenţi la orice virgulă sau punct, la orice literă majusculă sau nu, īn vreme ce atāţia critici, astăzi, scriu fără să citească mai deloc scrierile despre care scriu.

O singură stupidă mostră, din Romānia literară nr. 39 (29 septembrie 2006, Anul XXXIX).

Īn colţul din stānga, sus, al ultimei pagini a ilustrei foi, se publică, sub titlul Femei, fotbal şi atāt, un soi de compte-rendu sumar la o anchetă apărută, nu demult, īntr-un periodic constănţean (de litera-tură şi artă), – şi anume:

"Dedicat fotbalului, numărul din iulie 2006 al revistei Tomis, e un foarte eficace generator de mici autoficţiuni. Povestioare hazoase sau uşor grandomane, egolatre, īn care aproape toţi cei chestionaţi īşi descoperă nemaipomenite veleităţi sportive. Cariere īntrerupte ori refuzate, goluri spectaculoase, fanatisme fără vārstă ş.a.m.d. se repartizează uniform īn rāndurile semnate de Liviu Ioan Stoiciu, Ştefan Caraman, Octavian Soviany, Nicolae Ţone, Nicolae Iliescu, Robert Şerban, Mihai Vakulovski, Şerban Foarţă, Marius Ianuş..."

Nota e semnată Cronicar, ceea ce nu constituie, fireşte, o circumstanţă atenuantă.

Sintagma ultimă, de ordin judiciar, nu trebuie să ducă, īn nici-un caz, cu gāndul la faptul că penultimul citat īn lotul fotbalistic respectiv, adică eu, aş avea de gānd să-l acţionez īn judecată, pentru incompetenţă crasă, pe dl Cronicar.

Cu toate că ar merita s-o fac...

Deoarece niciuna, dar NICIUNA, dintre caracteristicile īnşirate, īncepānd cu "autoficţiunea" şi terminānd cu "fanatismele fără vārstă", nu mă privesc pe mine, Şerban Foarţă, asimilat otova, adică "uniform", cu ceilalţi opt coechipieri.

Contribuţia la ancheta "tomitană", a mea, constă īn 2 (două) sonete dedicate unei faimoase pānze a lui Henri Julien Félix Rousseau, alias le Douanier, anume Les Joueurs de football.

Pentru a nu fi suspectat de... "autoficţiune", cer permisiunea să transcriu, mai jos, ambele texte amintite:

10

– Mai las-o-ncolo, vameşe Rousseau!

Īn sport e ca īn muzică: violei

nu-i zicem flaut... Ăsta e sau volei

sau handbal. 

 – Ba e fotbal. Şi e o

dizgraţie (īntre pseudomagnolii,-n

gazonul belepņcei, īn maio

şi mustăcios, cu mingea ca un „O”

solar şi roşie-măr, – pe care Noli

me manutangere nu-i scris) că nu

mai poţi să joci, căzutule, şi tu,

pe un teren edenic, īmpăcat,

niznai de henţ (cum alţii, de veşminte),

un fotbal inocent, de dinainte

de penalty, de culpă şi păcat!

 

20

Originar, păcatu,-n fotbal, dacă

e henţul, – să joci fotbal manual,

nu, īnsă,-n şampionatul anual,

pe un covor de pajişte săracă,

ci-n jungla unui parc virgin (oval*

fiind balonul fugărit īn joacă:

un fruct necontenind să se răscoacă,

născut din foc solar, nu din toval,

al nu ştiu cărui piersic, măr sau chitru),

e-a fi străin de (liberul) arbitru,

de tuşierii-heruvimi, de Rău

şi Bine, de cartonul galben/roşu,

de hachiţa, hatārul şi reproşu’

mai-marelui ce-i antrenorul tău.

Ce-i aici, oare, "autoficţiune", "povestioară" (fie şi "hazoasă"), "grandomanie" (fie şi "uşoară", – cum ar veni: benignă), "egolatrie" sau "veleitate" (fie şi doar "sportivă", dar "nemaipomenită"), "carieră īntreruptă", "refuzată", "goluri spectaculoase" sau "fanatisme fără vārstă"?!

Şi ce-i, aici, "ş.a.m.d"?!

Adaug, pentru cititorul răbduriu, că asteriscul ce,-n al doilea sonet, marchează termenul "oval", trimite la o notă de subsol, pe care cer, īncă o dată, permisiunea s-o reproduc īn continuare:

"Cei care, speculānd acest format, consideră că, totuşi, la Vameş, ar fi vorba de vechiul football rugby (iar el, īn sport, mai doct decāt s-ar crede), nu fac decāt să demonstreze, ipso facto, că, robi «ideii clare şi distincte», sunt infinit nevrednici, din păcate, de fotbalul paradisiac!"

Ca şi, de altminteri, atāţia dintre critici (inclusiv dl Cronicar), care, cānd nu citesc „anapoda şi spārc”, o fac īn grabă... să nu piardă meciul.

Rezultatul e, de multe ori, acesta (şi-mi interzice orice alt răspuns la īntrebările anchetei Dvs.)

Comentarii cititori
sus

Horia Gārbea

Dacă aş avea gloria lui Dan Brown nu m-ar deranja deloc,
dar chiar şi atunci aş vrea mai multă

1. Receptarea e esenţială pentru mine. Fără public nu există literatură. Receptarea critică e foarte importantă dar cea a publicului "obişnuit" e chiar mai īnsemnată. Chiar un comentariu negativ e important: omul a citit şi a reacţionat. Sigur că aş prefera un succes cīt de mare, nu sīnt ipocrit. Dacă aş avea gloria lui Dan Brown nu m-ar deranja deloc, dar chiar şi atunci aş vrea mai multă.

2. Mă deranjează lectura superficială sau pătimaşă. Mai mult īncă, recenzia fără lectură, īn care unii cronicari excelează. Mă deranjează difuzarea defectuoasă. Vin oameni şi īmi spun: "Mă ruşinez să vă cer cartea, dar zău că n-am găsit-o nicăieri!"

3. Cum spuneam, difuzarea e rea. Un editor ar trebui sa acorde atenţie īn primul rīnd acestui aspect. Măcar potenţial, printr-o comandă pe e-mail, orice cititor din această ţară ar trebui să aibă acces la cărţi. Dar editorul ia subvenţia sau sponsorizarea şi ţine cartea īn pivniţă sau scoate 10 bucăţi cīnd ia subvenţie pe 500. De eventualul onorariu ce să mai vorbim! Daca el nu vinde, de unde să dea?

Editor preferat nu am, cel mult mi-aş dori unul cinstit. Recent am avut totuşi bucuria să editez o carte la Editura Cartea Romāneasca, un roman, şi am fost extrem de mulţumit de existenţa unui redactor competent, un redactor adevărat, doamna Mădălina Ghiu, de corectură atentă, de copertă inspirată.

Difuzare ştiu că există. Cred că va deveni editura mea preferată. Numai să fiu şi eu autorul lor preferat!

Comentarii cititori
sus

Florina Ilis

Orice scriitor trebuie să aibă curajul să se confrunte
cu ceea ce se spune sau se afirmă despre cărţile sale

1. Pentru mine este extrem de important felul īn care este receptat scrisul meu. Chiar dacă astăzi părerea comună admite faptul că nu se prea citeşte literatură romāna sau literatură, īn general, eu cred că, totuşi, se citeşte foarte mult, doar că, publicul a devenit mai selectiv şi ceva mai exigent īn aşteptările sale. Succesul la public n-ar trebui să excludă succesul la critica literară. Practica literară romānească a demonstrat, totuşi, contrariul, astfel, un succes la critica literară, care īn pofida deţinerii unor instrumente profesioniste privind validarea estetică a unei opere literare, n-a reuşit decīt rareori să producă o undă de şoc īn conştiinţa publicului, cititorii romāni fiind prea puţin sensibili la aprecierile criticilor. Cred īnsă, că tot mai mult, mai ales īn ultima vreme, publicul a īnceput să fie atent la ceea ce afirmă critica literară, criticii romāni recīştigīndu-şi īncet prestigiul pe care-l deţineau cīndva. Eu pot să confirm acest lucru prin exemplul personal. Īnainte de Cruciada copiilor, doar cīţiva critici literari, şi aceia aproape toţi clujeni, auziseră despre mine. Premiul Cartea anului 2005 pe care l-am primit de la revista Romānia literară a atras atenţia asupra romanului meu. Publicul a īnceput să-mi citească cartea, după care, lucrurile au mers oarecum īn paralel, romanul fiind apreciat atīt de cititorii obişnuiţi, cīt şi de critici. Ceea ce este un caz fericit. Şi, orice scriitor, īşi doreşte ca lucrurile să se īntīmple īn acest fel, nu-i aşa?

2. Sunt foarte īncīntată cīnd cititorii īmi spun că le-au plăcut cărţile mele. Am avut şi īntīlniri cu cititorii şi acest lucru mi s-a părut extrem de interesant. Pe de altă parte, locuind la Cluj, la o distanţă apreciabilă de tumultul vieţii literare romāneşti, nu am foarte des ocazia să-mi īntīlnesc nici cititorii, nici criticii care scriu despre mine. Nu ştiu dacă acest lucru este pozitiv, sau dimpotrivă, dar eu cred că orice scriitor trebuie să aibă curajul să se confrunte cu ceea ce se spune sau se afirmă despre cărţile sale. De aceea, citesc cu deosebit interes toate cronicile care se scriu despre cărţile mele. Trebuie să recunosc că, fără excepţie, toate cronicile la Cruciada copiilor au fost foarte bune şi la obiect. Īn unele dintre ele am găsit afirmaţii extrem de pertinente care mi-au dat mult de gīndit. Īn ceea ce priveşte ultimul roman, Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit, critica literară, poate şi din cauza subiectului mai puţin obişnuit īn spaţiul literar romānesc, s-a dovedit a fi ceva mai şovăitoare şi nesigură.

3. Nu am nimic de comentat īn felul īn care mi se difuzează cărţile. Ca scriitor romān, adică prin definiţie supus rigorilor de piaţă editoriale, ar trebui să mă bucure faptul că ultimele doua cărţi, apărute la Cartea Romānească, se regăsesc īn toate librăriile din ţară. Īn plus, cărţile mele au ajuns, prin grija editurii Polirom, la marile tīrguri de carte, atīt romāneşti cīt şi străine. Nu-mi pot dori mai mult. Sunt foarte īncīntată de felul īn care am colaborat cu editura Cartea Romānească şi, īn special, cu Mădălina Ghiu. Dacă am un editor preferat, atunci acesta este Mădălina Ghiu.

Comentarii cititori
sus

Cătălin Lazurca

Cronicile la cărţile mele au fost, ca să zic aşa, de un entuziasm plat

1. Nu mă interesează prea mult ce scriu criticii despre mine. Poate din pricină că n-am primit īn viaţa mea decīt o singură cronică devastatoare, la prima carte şi, oricum, de la un tip idiot. Īn rest, fiindcă s-a īntīmplat să fiu des confundat cu fratele meu Marius Lazurca, un tip deştept şi influent, cronicile la cărţile mele au fost, ca să zic aşa, de un entuziasm plat. Cel mai mult mă bucur cīnd mă place un alt scriitor, pe care-l plac la rīndu-mi. Apoi, sīnt īncīntat cīnd primesc scrisori de la cititori, mi s-a īntīmplat de cīteva ori cu Celebrul animal şi mi-a fost, de fiecare dată, bine vreo cīteva zile. Aşadar, e clar: fiind scriitor şi editor īn acelaşi timp, ba chiar fost librar, mă interesează succesul la public, vīnzarea cărţii.

2. Zic doar de critică. Cel mai tare şi mai tare mă enervează atunci cīnd mi se găsesc relaţii cu avangarda. Dă-i criticului o poveste īn care personajele publică poeme la mica publicitate şi va zice imediat ceva de dadaism. Dă-i o istorie scurtissimă cu relaţie subtilă īntre cauză şi efect şi-l va invoca pe Urmuz. Oricum, nu mi se īntīmplă doar mie aşa ceva. Cutare poet citează din Lowell, e clar: influenţa poeziei americane. Un prozator scrie la persoana īntīi: autoficţiune! E plină presa literară de unchieşi şi mătuşi culturale, de kritikuşi, cum spune Simona Popescu. Ăştia citesc poezie din antologii şi-şi īncep cronicile invariabil cu fraza: īn peisajul poeziei contemporane din Ro, dominat pe de o parte de cutare, iar pe de altă parte de cutare, cutare se remarcă.

3. Īncă de pe vremea īn care funcţionam ca librar, editura mea preferată era Poliromul. Ca autor, Poliromul īţi asigură vizibilitate, difuzare, chiar vīnzare, fără să te acopere cu sclipici PR-istic. Pe de altă parte, mi-ar plăcea să public şi la editura Vinea, fiindcă Nicolae Ţone e un suflet mare, sau la editura Hartmann, fiindcă o conduc eu şi-mi pot permite tot felul de experimente şi excentricităţi. Cred că e bine ca un scriitor să apeleze la editura cu care manuscrisul lui se asortează cel mai bine.

Comentarii cititori
sus

Dan Lungu

Succesul lui Pavel Coruţ este diferit de cel al lui Umberto Eco,
chiar dacă, să spunem, au acelaşi număr de cititori

1. Primul lucru care mă interesează la un text pe care īl scriu este să-mi placă mie. N-aş putea scrie un rānd doar de dragul criticilor sau al publicului. Cred īn evoluţia interioară, īn metamorfoza propriei sensibilităţi şi īn cizelarea stilului. De aceea, nu puţine texte din urmă nu-mi mai plac şi mă bucur ori de cāte ori găsesc pagini care sună bine sau povestiri īn care nu aş schimba nici un cuvānt. Cu toate acestea, nu sunt un scriitor autist sau centrat exclusiv pe sine. Sunt atent la opinia criticilor şi a cititorilor, cred că din modul īn care īmi citesc ceilalţi literatura pot īnvăţa la rāndul meu ceva. Nu aş schimba un text doar pentru a fi pe gustul criticii sau al publicului, dar nici nu refuz cu obstinaţie ideea de a schimba. Rămān īntredeschis. Succesul este exterior creaţiei propriu-zise, el ţine de receptare şi nu are de-a face īntrutotul cu valoarea estetică. El este īn bună măsură incontrolabil, capricios şi cred că transformarea lui īntr-un scop īn sine īţi poate falsifica vocea.

La noi se discută foarte mult despre public, deşi ar fi mult mai pertinent să vorbim despre publicuri. Īn cele din urmă şi criticii literari sunt tot un public, unul specializat. Cred că receptarea se face īn mod diferit īn publicuri diferite, īn sensul că motivaţiile lecturii şi criteriile de apreciere ale unui text literar sunt variabile. De aceea, ar fi mai potrivit să spunem succese decāt succes, şi eventual să adăugăm şi tipul de public īn care se īnregistrează respectivul succes. Astfel am fi mult mai nuanţaţi. Succesul lui Pavel Coruţ este diferit de cel al lui Umberto Eco, chiar dacă, să spunem, au acelaşi număr de cititori. Doar īntr-o abordare economistă, īn care contează numărul de cărţi vāndute, ei sunt echivalenţi. Īn opinia mea, calitatea receptării şi structura publicului rămān esenţiale, iar un marketing editorial inteligent, care urmăreşte rezultate pe termen lung, trebuie să ţină cont de acestea.

2. Deşi statutul scriitorului s-a deteriorat dup㠒89, literatura īncă se bucură de vizibilitate, dat fiind contextul culturii noastre, literaturocentrice. După o scădere a numărului de cititori īn anii 90, gustul pentru lectură a revenit, chiar şi pentru literatura tānără autohtonă. Raportāndu-ne la nivel macrosocial, cred că avem motive de optimism. Cāt despre receptarea propriilor cărţi, a fost peste aşteptările mele, modeste din educaţie.

3. Poliromul, după cum se vede cu ochiul liber, are un sistem de distribuţie excelent. E una dintre editurile care lucrează profesionist şi cu care, pānă acum, am colaborat foarte bine. Aşadar nu am motive să mă gāndesc la schimbare.

Comentarii cititori
sus

Felicia Mihali

Cīnd un autor este prost, chiar publicat de o editura bună, intră repede īn uitare

1. Cred că cei care susţin sus şi tare că nu īi interesează reacţia publicului şi a criticii, fie pozează, fie nu ştiu pe ce lume trăiesc. Mai mult decīt oricīnd, publicitatea este necesară vinderii unei cărţi. Iar de buna reacţie a publicului, adică de cantitatea de cărţi vīndute dintr-o ediţie, depinde nu numai bunăstarea, ci supravieţuirea unui autor ca scriitor şi nu ca profesor de literatură, ziarist sau vīnzător de pantofi. Arta īn general depinde de mecenat. Īn ţările bogate, guvernul mai mult sau mai puţin luminat, joacă acest rol, prin subsidiile acordate scriitorilor : burse de creaţie, stagii, conferinţe. Īn rest, un autor trebuie să se bazeze pe ceea ce produce īn termen de consumism. Veniturile lui provin din vīnzarea şi consumarea produselor sale. La o anumită scară, criticul joacă rolul de intermediar īntre marfă şi cumpărător. Un articol elogios nu se poate plasa pe acelaşi nivel cu unul care declară un autor mediocru iar cartea sa un rebut. Există evident excepţii, succesul unei cărţi poate fi declanşat īn rīndul publicului larg uneori īn ciuda unor recepţii autorizate proaste. Industria cinematografică, disputele religioase, controversele politice īn jurul unui subiect sīnt cauze care boicotează instituţia criticii. Dacă īnsă un autor nu face parte din această slabă categorie este mai bine să aibă īncredere īn critica şi īn recepţia bună a publicului.

2. Feedbackul, chiar cīnd este pozitiv, rareori atinge adevărata substanţă a cărţii. Din rīndul publicului larg, sīnt foarte puţini cei care ating adevăratul nivel de lectură al unei opere. Lectura este din păcate, sau fericire, un act extrem de variabil şi influenţabil de cultura, vīrsta, sentimentele şi chiar starea de spirit de moment a cititorului. Lectura ideală nu există. Există īnsă o formă de lectură optimă, īn care cititorul īncearcă să creeze o variabilă īntre posibila intenţie a autorului şi propriile sale reflecţii. La rīndul său feedbackul, drumul pe care reacţia lectorului īl ia īnapoi spre autor, este extrem de accidentat. La rīndul său autorul poate interpreta reacţiile privind opera sa īn funcţie de umorile de moment sau de noua etapă īn care se află cariera sa. O critică pozitiva poate deveni īn ochii autorului o dovadă de lipsă de cultură, numai pentru că merge paralel cu opera sa. O critică negativă poate fi văzută ca o dovadă de răutate şi rea voinţă, doar pentru că vine de la o persoană pe care o plasezi īntr-un anume clan, categorie de vīrstă sau chiar orientare sexuală. Ce e de făcut īn acest continuu du-te vino de neīnţelegeri? Soluţia este probabil să primeşti totul cu răbdarea şi resemnarea cu care recepţionezi vremea rea sau bună.

3. Ca autor am avut dintotdeauna ingenuitatea unui Candid. Am crezut tot timpul că mi se īntīmplă cele mai bune lucruri, doar pentru că nu aveam altă alternativă. Am crezut totdeauna īn buna voinţă a editorului de a distribui şi promova cărţile mele, căci de asta depinde inclusiv supravieţuirea lui financiară. Editorul preferat este cel pe care īl am īn acest moment, aşa cum īnainte editorul preferat era cel pe care īl aveam īn acel moment. Cum aş putea să ştiu dacă opera mea ar fi mai bine recepţionată, vīndută, citită, dacă aş fi la alt editor? Există editori mari care publică lucrări proaste şi editori mici care publică opere valoroase. Cīnd un autor este prost, chiar publicat de o editura bună, intră repede īn uitare. Poate că drumul spre recunoaştere este mai anevoios cīnd publici la un editor mic. Din punctul meu de vedere este preferabilă acest gen de provocare. Cel mai trist spectacol mi se pare tam-tamul făcut de marile edituri pentru autori mediocri.

Comentarii cititori
sus

Veronica D. Niculescu

M-ar nemulţumi cu adevărat un singur lucru: lipsa desăvārşită a oricărei reacţii

1. Cānd scriu povestiri, nu mă gāndesc nici la public, nici la critică. Scrisul e o necesitate personală, iar publicarea doar o finalitate opţională. Īnsă tocmai fiindcă scrisul este un act atāt de personal, atunci cānd lucrarea devine publică mă simt ca şi cum m-aş trezi pe stradă īn pielea goală. Iar cei din jurul tău, confortabil īmbrăcaţi, te pot studia īn voie, fără ca tu să te poţi acoperi cu o frunză măcar. Eşti complet expus. Iar eu nu sunt exhibiţionistă, mi-e greu. Probabil de aceea sunt şi foarte ezitantă cānd se pune problema de a publica şi prefer să ţin proza mult timp doar pentru mine īnainte de a o oferi altora. Lansez frānturi, mai ales prin reviste, tipărite sau pe internet.

Am īnceput să scriu proză după mulţi ani de presă, iar diferenţele sunt uriaşe. Fără anii de jurnalism, dominaţi de un soi de datorie şi de presiunea apariţiei zilnice a ziarului, poate nu aş fi fost aşa ezitantă īn privinţa publicării povestirilor. Spre deosebire de lucrul la ziar, cānd scrii proză lipseşte ghilotina termenului de predare şi nu scrii pentru alţii, ci pentru tine. Ca să publici lucrări născute din tine īţi trebuie o motivaţie interioară, iar a o defini mi-ar fi foarte greu īn acest punct. Dar īmi e limpede că, īn cazul literaturii, spre deosebire de presă, actul de a scrie nu are aproape nicio legătură cu cel de a publica. Scrisul e creaţie, restul e marketing, īn special īn cazul autorilor tineri, puţin cunoscuţi. Iar momentul apariţiei pe hārtie este terifiant. E dezgolire, e momentul cānd tragi jos cearşaful de pe tine. Numai inconştienţii pot să se bucure.

Felul īn care este receptat ceea ce scrii nu poate să nu conteze. Nu pot vorbi despre impactul pe care l-aş prefera – la critică sau la cititori - fiindcă nu pot gāndi, nici cu eforturi mari, īn astfel de termeni. Īntrebarea se adresează, probabil, autorilor care au deja un public fidel. Ceea ce pot spune este că mă influenţează opinia acelor critici īn a căror valoare cred. O cronică bună din partea unui critic pe care īl apreciezi īţi poate da īncredere. M-au influenţat impresiile Taniei Radu, ale lui Dan C. Mihăilescu sau ale lui Alex Ştefănescu, īn ale căror aprecieri am īncercat să descopăr şi cāte un sfat.

Cāt despre public, reacţia sigur că este importantă, dacă ea ajunge la tine, cu condiţia să excluzi din masa de cititori, mai mare sau mai mică, cunoscuţii, rudele şi prietenii care nu au obiceiul constant de a citi. Se vor īnghesui cu comentariile şi vor atribui faptele fiecărui personaj autorului. Vor avea impresia că citind cartea te citesc pe tine, cu toate dedesubturile trecutului şi prezentului tău. Acest tip de percepţie este extrem de istovitoare.

Nu li se īntāmplă doar īncepătorilor. Radu Paraschivescu, după publicarea Ghidului nesimţitului, a povestit cum un vecin s-a recunoscut īntr-un personaj, care nici măcar nu īl reprezenta pe el, ci pe un alt vecin! "Acum, sunt mult mai atent la maşini!", a glumit Paraschivescu. Iar Vera Nabokov trebuia să le explice prietenelor că soţul său nu este pedofil…

2. M-ar nemulţumi cu adevărat un singur lucru: lipsa desăvārşită a oricărei reacţii.

Cāt despre mulţumiri, şi ele pot avea, īn cele din urmă, darul de-a te arunca īn depresie, fiindcă te obligă, creează o oarecare presiune. Dar mă simt īndatorată oricărui om care īşi rupe din timp pentru a scrie cāteva rānduri despre cartea care poartă pe copertă un nume aproape necunoscut.

3. Deja vorbim de marketing. Ţinānd cont de tirajul nu prea mare, am fost chiar uimită să găsesc īn librării cartea mea, cānd eu le căutam pe ale altora. Editor preferat nu pot spune că am, fiindcă asta ar implica o multitudine de colaborări. Pot spune īnsă că am fost mulţumită pānă acum. Editura Limes din Cluj s-a dovedit serioasă din toate punctele de vedere: calitatea tiparului şi a hārtiei, difuzare, promovare. Iar Editura Liternet este admirabilă din multe puncte de vedere. Apar acolo cărţi bune, īntr-o grafică minunată, iar “tirajul” este nelimitat. Compania unor nume celebre pe Liternet este onorantă.

Comentarii cititori
sus

Livia Roşca

Īncă de la primele texte, am fost obişnuită să obţin reacţii de la cititor

1. Atunci cānd scriu este important pentru mine să ştiu că mesajul meu va ajunge la un destinatar, că va fi īnţeles, că va produce un efect (emoţie, reacţie, etc), că va fi, poate, asumat de cel care īl citeşte. Dacă nu aş crede asta, probabil că nu aş scrie. Din acest motiv, pentru mine, şi criticul este tot un cititor, egal cu ceilalţi, care nu īşi scriu părerile īn revistele de specialitate.

Eu mi-am publicat primele texte pe internet, pe un website care potrivit Trafic.ro, are peste 40.500 de vizitatori. Nu era un loc pentru scriitori afirmaţi, ci pentru amatorii de poezie care scriu fără pretenţia că fac artă şi care, īntr-o pauză de cafea, citesc creaţiile altora. Aceşti oameni, sunt foarte activi comentatori. Altfel spus, īncă de la primele texte, am fost obişnuită să obţin reacţii de la cititor, īntr-un timp foarte scurt. Se īntāmpla ca pe parcursul unei singure ore să primesc zeci de comentarii la textul postat. Mai mult decāt atāt, felul īn care a fost gāndit site-ul īmi permitea să văd şi numărul afişărilor, adică de cīte ori a fost citit textul după momentul postării. Īn felul acesta eram tot timpul conştientă că nu ţin un monolog.

Legat de feed-back, īmi aduc aminte cu foarte mare plăcere că pe acel website am postat un text cu titlul P22 camera 205.Am avut atunci surpriza să mă caute la uşa camerei 205 din căminul P 22, unde locuiam, un tānăr care citise textul. Tānărul respectiv, Cosmin Ciotloş, care cum scrie cronici īn Romānia Literară era pe atunci, student la Politehnică. Faptul că el a vrut să mă cunoască, a fost un feedback ce depăşea comentariile postate de alţi membri ai comunităţii sub textul meu, iar prietenia care a urmat cu Cosmin, a īnsemnat mult pentru evoluţia mea ulterioară. Oricum, fără confirmările venite din partea cititorilor de pe internet şi nu aş fi ajuns să trimit manuscrisul cu volumul de debut la concursul editurii Cartea Romānească, şi poate că Ruj pe icoane nu ar fi cum īn librării.

Din momentul publicării volumului, lucrurile au stat puţin altfel. Spre deosebire de cititorii de pe internet care mă obişnuiseră cu un feedback rapid, cititorii volumului publicat sunt, īn marea lor majoritate, tăcuţi. Nu am posibilitatea să vorbesc cu ei, decāt dacă ei fac efortul să mă contacteze. Cāţiva au făcut asta şi mi-au trimis mesaje pe email. Le-am răspuns cu plăcere şi īn timp oamenii aceştia mi-au devenit dragi. Şi pentru că tot mă īntreabă Prăvălia Culturală de feedback, săptămāna asta am făcut un blog al volumului Ruj pe icoane, care poate fi citit la adresa www.livia.ro. Recunosc, tocmai īntrebările Prăvăliei m-au pus pe gānduri şi mi-au sugerat cumva soluţia aceasta a blogului, ca modalitate eficientă a autorului de a fi accesibil pentru public.

Aşa cum spuneam, pentru mine criticul, este tot un cititor, dar unul de profesie. Cititorul obişnuit este unul inocent. El alege să te citească, pe cānd criticul primeşte cartea de la editură, sau i-o trimite autorul şi scrie pentru că asta īi este meseria. Din punctul acesta de vedere, īmi doresc ca textele mele să placă cititorilor obişnuiţi, celor care au cumpărat cartea, şi-au dorit să o citească şi tocmai de aceea, īmi doresc să nu fie dezamăgiţi.

Vreau să fac totuşi o precizare. Sunt conştientă că o carte discutată de critică este o carte privilegiată pentru că dobāndeşte vizibilitate, iar autorul se poate bucura pentru o vreme, de ceva notorietate īn cercurile literare. Totuşi, cronicile, nici măcar cele favorabile, nu cresc impactul cărţii la publicul larg. Aş spune că este chiar pe dos, şi am să dau un singur exemplu, care īmi este foarte la īndemānă: Paulo Coelho. Cărţile lui nu au avut cronici pozitive, dar au beneficiat de o strategie de marketing foarte agresivă care a creat o adevărată modă Coelho. Desigur, critica literară se adresează unui public peste medie, poate chiar elitist, pe cānd strategiile de marketing au ca ţintă un public cāt mai larg.

2. Din punctul meu de vedere, orice formă de feedback, fie că vine din parte cititorilor simpli, sau a cititorilor profesionişti (critici) este pozitivă. Textul este o formă de comunicare şi dacă el stārneşte reacţii, dacă īi īncurajează pe ceilalţi să exprime păreri, să dezbată, să contrazică, să conteste, să laude, să simtă īncāntare sau dezgust, īnseamnă că textul īn sine a permis şi a generat, la alte nivele, o fertilitate a comunicării, care pe mine ca autor, mă bucură.

3. Am un singur volum publicat, volum care a cāştigat premiul pentru debut al editurii Cartea Romānească şi pe care l-am văzut īn toate librăriile din Bucureşti de unde eu īmi cumpăr frecvent cărţi. Tirajul este suficient īncāt volumul să poată fi difuzat cum trebuie şi īn ţară. Pot să spun că sunt mulţumită de editură şi că probabil, sunt privilegiată din acest punct de vedere.

Comentarii cititori
sus

Bogdan Suceavă

Scriu īn principal pentru cei din generaţia mea

1. Fiecare autor urmăreşte un impact sporit atāt la public, cāt şi la critică. Cine spune că nu e interesat de asta probabil īşi propune să ne impresioneze. Pentru mine contează opiniile observatorilor avizaţi şi care nu se lasă impresionaţi de zgomotele politice ale momentului. Am mare reţinere faţă de aşa-zişii profesionişti ai lecturii care pretind că citesc foarte mult extrem de repede şi īi bănuiesc de lipsă de profesionalism şi superficialitate. Mă deranjează generalizările care nu se susţin la o analiză pe text (enunţuri de tipul: toţi autorii din colecţia cutare scriu īntr-un anume fel...). Prefer opiniile criticilor generaţiei mele celor care s-au format şi şi-au dat măsura īnainte de 1989. Scriu īn principal pentru cei din generaţia mea, pentru cei care aveau īn jur de douăzeci de ani (plus sau minus zece) īn 1989, cei cărora li s-a părut că au avut atunci, la īnceputul noii lumi, pentru cāteva zile, universul īntreg la picioare şi care apoi au trebuit să-şi redefinească aşteptările văzānd şi trăind. Cred că am traversat īmpreună un īntreg labirint. Despre asta povestim, despre asta citim: timpul nostru şi lumea noastră.

2. Mă deranjează atacurile de natură politică mascate sub īnfăţişare literară, atacuri menite să calomnieze īn faţa mediilor literare. Nu īmi influenţează cu nimic felul de a scrie, opţiunile literare, dar mă deranjează amestecul categoriilor.

3. Prefer să lucrez cu edituri care manifestă stabilitate, care au programe coerente de editare şi promovare a literaturii rom‚ne contemporane, care menţin colecţii de specialitate şi care au un editor recunoscut şi cu experienţă īn domeniu. Ca matematician, am avut ocazia să văd cum sunt īngrijite textele de American Mathematical Society, Springer-Verlag, Elsevier şi alte edituri. Am văzut cum funcţionează şi procesul editorial cu prozele de ficţiune care sunt acceptate īn periodicele literare din S.U.A. Cred că un plus de stabilitate şi profesionalism ar ajuta piaţa editorială din Romānia şi acestea sunt principalele criterii după care eu īmi analizez opţiunile.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey