Andreea Bratu
Caliru + Miniadi
Mihai Dincă
Marius Dobrin
Mihai Ghițulescu
Renārs GrebeŸs
Tom Kinter
Attilio Mina (română)
Attilio Mina (italiană)
Ionuț Răduică
Laurent Schuh
Lorena Stuparu
Melitta Szathmary
Cătălin-Mihai Ștefan
Cornel Mihai Ungureanu

 
sus

Există viață fără televiziune?

I. D. Sîrbu amintea, în corespondență, că profesorii săi, Blaga, Rusu, Ghibu, D. D. Roșca nu se duceau deloc la cinema și considerau radioul și televiziunea ca fiind „simple kitschuri tehnice, interzise unui om serios care are o treabă serioasă de făcut”.

Cât de mult considerați că s-au schimbat lucrurile în ultimii 20-50-60 de ani? Cum a început și cum a evoluat relația pe care o aveți cu televiziunea? Ce emisiuni ați privit sau priviți? Participați la emisiuni televizate? De ce? Ce vă place și ce nu vă place de pe micul ecran? Ce prisosește și ce lipsește din programele TV? Ce ați privi și nu se dă pe niciun post? Puteți evalua în ce măsură sunteți manipulat prin televiziune? 

Orice alt gând, opinie, amintire, dorință - care să aibă o legătură cu televiziunea - sunt binevenite.

(C.M.U.)


Comentarii cititori
sus


Andreea Bratu

 Declarație de nedragoste

 

Relația noastră s-a înfiripat cu foarte mult timp în urmă, și a trecut, firesc, prin toate etapele unei povești (prea) lungi. Începutul a fost o prietenie naivă, culmea, acceptată și încurajată de părinți în limitele normalității din acele vremuri. Ei ne-au făcut, de fapt, cunoștință, pe vremea când eu făcusem de puțin timp primii pași. Poate de aceea ai mei au considerat că e absolut obligatoriu să fiu martora primilor pași pe lună, alături de toți ceilalți rămași pe Pământ, gură-cască în fața televizorului. Cred că așa am căpătat o atracție pentru evenimentele unice întâmplate de atunci încoace și transmise în direct: prima legătură prin satelit între două continente, decernări de premii, spectacole-unicat de tot felul, deschideri și închideri de Olimpiade, încoronări și revoluții, și toate celelalte pe care cred că le cunoașteți.

Primele semne de trădare au apărut prin adolescență, și nu au venit din partea mea. M-am simțit neglijată, amăgită, mințită de multe ori. Două ore de program tot mai anost, filme ciopârțite și rebotezate (de acord, jocul de-a „ghici ce vedem astă-seară” a fost amuzant o vreme și mi-o mai fi ascuțit mintea, însă mai târziu a devenit plictisitor), una peste alta, televizorul n-a mai fost ce fusese odată. În plus, din când în când îi mai fila și câte o lampă, semn că îmbătrânise din toate punctele de vedere. Bun, a încercat el să se dreagă, și-a refăcut circuitele, la un moment dat s-a și vopsit în toate culorile, ca să intre în rândul lumii civilizate. Degeaba.

Mai apoi, am trădat eu, recunosc, pentru că a apărut o concurență numeroasă: videodiscotecile, concertele, teatrul (crescusem, și trebuia să am un prieten cu care să pot ieși în lume, nu să stau tot timpul în casă), mai târziu cinemateca. După facultate, am hotărât să facem o pauză - eu oricum trebuia să plec la repartiție, unde nu erau condiții pentru coabitare - și cam un an de zile s-a instalat o abstinență deloc regretată (vag îmi mai aminteam de nopțile nedormite în care privisem și ascultasem cu sufletul la gură vreun San Remo ori vreo deschidere de Olimpiadă de pe meridiane împinse prea la dreapta sau la stânga). Reîntâlnirea s-a produs odată cu revenirea mea în oraș, dar a fost de scurtă durată. Deși a încercat să mă ademenească înapoi cu fel și fel de programe și filme noi (și prost traduse), televizorul n-a mai fost decât o palidă amintire a prietenului drag de mai înainte. Și a mai intervenit ceva: în câteva scurte perioade petrecute departe de țară, m-am deprins cu prezențe similare străine (justificate de mine printr-o fluturare a diplomei universitare în fața ochilor încruntați ce încă mai priveau astfel de legături ca imorale și total nepatriotice). Zadarnic a încercat sărmanul meu amic să-și varieze și coloreze oferta, copiind formate, denumiri, sărbători chiar, de prin alte case din străinătățuri; n-a făcut decât să se transforme într-un imitator lipsit de gust și inventivitate, care pe deasupra și-a pierdut și dramul de farmec autohton de odinioară.

Au apărut recent și probleme de natură tehnică și de alură (volum prea mare și în general o ținută neîngrijită) care m-au determinat să pun piciorul în prag: ori tai alimentarea, ori trebuia să-și rezolve cumva toate disfuncțiile și să încerce să mă recucerească, adoptând o strategie nouă (fără vulgaritățile obișnuite, fără informații întoarse pe toate fețele ore în șir fără niciun rost, fără povești lacrimogene în care se schimbă doar numele personajelor, nu și acțiunea, fără filme pasate de pe un canal pe altul ca într-o miuță de maidan). Amenințarea a funcționat, oarecum: de la dimensiunile de burdihan bine (de fapt rău) garnisit, m-am ales cu o prezență silfidă - un cadru, ce mai! - care pare să fi sărit de pe catwalk direct în camera mea. În rest, cu excepția câtorva programe (puține și bine ascunse) unde mai există niște pastile de dans contemporan, ceva arhitectură, ceva decorațiuni, ceva grădinărit, ceva literatură, ceva sport care nu e fotbal sau vreo cafteală orientală, și nepunând la socoteală canalele cu aplecare istorică ori geografică (care apar și dispar, mai ceva ca Fata Morgana), nu prea e mare lucru de aflat nici acum. Așa că în prezent relația mea cu televizorul se limitează la câteva mângâieri blânde cu cârpa de praf. Îl mai bag în seamă în vreo două seri când sunt programele de jazz ori de balet, ori, eventual, când se mai rătăcește vreun film demn de privit mai mult de 15 minute. Nu-i de mirare, deci, că un prieten care mă vizitează destul de des a exclamat de curând „Aa! Nu știam că ai televizor!” deși dreptunghiul negru încă nu a fost evacuat.
Am evoluat, prin urmare, de la o prietenie naivă și copilăroasă, la o iubire adolescentină cu ceva momente mai pasionale, apoi la trădări de ambele părți, la reconcilieri de oameni maturi care acceptă să-și mai dea o șansă, dintr-un reflex al obiceiurilor greu de înlocuit, și apoi la o coabitare lipsită de dragoste, plictisită și tolerantă, cu insatisfacții mutuale. Nu știu cât o să mai dureze, mai ales că el stă acum față în față cu rivalul mai dotat: calculatorul, iar acest ménage-à-trois nu poate funcționa (aici). Există viață fără/după televizor? Cu siguranță, mai ales că avem ceva care îi poate prelua toate funcțiile, de la informare, educație, distracție, la comunicare și restul. Schimbăm un rău mai mic cu unul mai mare? Posibil, cu ceva avantaje, totuși. Se (mai) poate trăi fără calculator? Asta e o altă întrebare, la care poate aveți deja un răspuns parțial, având în vedere că tocmai terminați de citit aceste rân... .

Comentarii cititori
sus


Caliru + Miniadi

 

Miniadi: sa te culci mai devreme
Caliru: eu ma mai invart
Caliru: noapte buna
Caliru: ma mai hraneam cu attilio
Caliru: ca i-a cerut marius niste paragrafe pe tema se poate viata fara tv?
Caliru: si ala se apuca sa faca dizertatie
Miniadi: aha
Caliru: da' e misto!!
Caliru: si acum attilio zice ca a trimis tema dizertatiei inca unei amice care lucreaza la o tv in elvetia
Caliru: si inca unui profesor care nu stiu ce ))
Miniadi: da
Miniadi: fascinant
Caliru: ma enervezi
Miniadi: marius
Miniadi: atilio
Miniadi: viata fara tv
Miniadi: dezbateri
Caliru: oricum, e mai bine decat discutiile sterile despre ploaie si dureri de picioare
Miniadi: da
Caliru: si despre cadouri facute bonelor romance
Miniadi: dizertatii despre VIATA FARA TV
Miniadi: tu de ce nu scrii o dizertatie despre ce inseamna VIATA TA FARA TV
Miniadi: ca si aia e IMPORTANT
Miniadi: viata NORMALA
Miniadi: nu propovaduita de un savant
Caliru: pai nici nu trebe de savant
Caliru: intrebarea mi se pare ca e pusa de marius in panorama aia de revista a lor...
Caliru: si raspunde cine vrea...
Miniadi: RASPUNDE TU
Miniadi: asta mi-ar placea mult mai mult
Caliru: acu' asta, ca o chestie semi-exotica, m-a intrebat daca pot sa pun pe Att sa scrie
Miniadi: decit sa pui oameni in legatura
Miniadi: si sa transmiti de la unu la altul
Miniadi: si sa fii un curier de mesaje
Miniadi: SCRIE TU!
Miniadi: si gata
Caliru: ba mie imi place si cum scrie attilio
Caliru: iar eu nu am inspiratie si nu am timp
Caliru: scrie tu
Miniadi: nu ma intereseaza subiectu'
Miniadi: la mine viata fara tv e VIATA MEA
Miniadi: reala
Miniadi: cred ca de 10 zile nu m-am uitat
Miniadi: absolut deloc
Miniadi: nu ca IN GENERAL NU m-am uitat
Caliru: pai de ex pot sa ii trimit si bucata asta de chat lui marius...
Caliru: ca tot opinie e
Caliru: si pun miniadi si caliru…  lolek si bolek ))
Miniadi: traiesc fara tv linistita. (nu ca POT sau AS PUTEA TRAI). aia e opinia mea
Caliru: foarte bine. o transmitem, sa vedem daca apare....

Comentarii cititori
sus


Mihai Dincă



doi martie


lumina dilată stația de autobuz
iar spre seară
se scurge undeva în spatele aragazului

primele zile de primăvară
nici o urmă de cretă pe trotuar
prin draperii lumina slabă a televizorului

e sâmbăta seară
după meci rămânem să bem
poate scăpăm ceva.  


Comentarii cititori
sus

Marius Dobrin


Fie epsilon oricât de mic…


Eu nu am televizor. Nu mai am. A plecat (cel puțin până la momentul acesta) mai devreme din viața mea, după ce a venit târziu. Când am mers la liceu, părinții mei au cumpărat un televizor 'Opera', în carcasă de lemn, cu tuburi electronice, cu diagonală destul de mare și, în mod cert, greu.

Până atunci mergeam la prietenul meu de peste drum, care avea un 'Rubin', televizor sovietic, de format mic. Ne cuibăream amândoi lângă sobă și priveam aventurile echipajului Val-Vârtej (am mai găsit doar coloana sonoră:

ori foiletoanele cu Thierry La Fronde:


Un alt vecin deschidea seara ferestrele camerei dinspre stradă. Și noi, cei de prin împrejurimi, maturi ori copii, ne ițeam capetele ca să vedem câte-o emisiune de varietăți. O trăgeam de mână pe mama să mergem fie la alți vecini cu televizor, fie la rude mai tinere care adormeau în fotoliu, după o zi de muncă, dar binevoitoare să-mi facă mie pe plac. Să privesc de la Telejurnalul de Seară, până la cel de Noapte, trecând prin Teleenciclopedie, Mannix sau alte varietăți.
Când Ceaușescu a restrâns programul TVR la ceva penibil și derizoriu, a fost un prilej de glume dar și șansa de a valorifica oportunitatea îndreptării antenelor, care de care mai sofisticate, bricolate după o spontan ivită literatură de specialitate, către sârbi. O tranziție spre Occident. Învățasem puțin limba lor și aveam preferințe nu doar pentru film, muzică ori sport, ci și pentru emisiuni gen quiz sau reclame.

Televizorul a însemnat și revoluția din 1989. Cu părți rele dar și cu evidente părți bune. Mai apoi au apărut posturile particulare, ProTV și Antena1, fiecare cu personalitatea sa. ProTV a fost parte din mecanismul occidentalizării noastre. Bună parte de timp.
Au fost apoi, pentru mine, posturile TV italiene, în principal cele din panoplia lui Berlusconi. Erau un model de atitudine, atât în ceea ce privește realizatorii cât și publicul. Am fost fascinat de chipul zâmbitor al oamenilor de pe ecran. Că erau emisiuni matinale, de informare, că erau cu umor și muzică, precum în seria Macao, chiar și la acelea polemice. Mi-a plăcut lumina reflectoarelor și, desigur, lumina de pe chipurile oamenilor.
Apoi viața m-a îndepărtat de o televiziune care s-a transformat într-o morișcă cu mult prea multe vorbe tendențioase, mai permeabilă tendințelor de manipulare, de modelare a reacțiilor publicului după interese mult prea restrânse.

Ca să răspund la întrebare, cred că un om serios poate să privească o emisiune la televizor, oricare ar fi aceea, dacă sufletul său o dorește. Poate fi rea, dar nu mai rea decât o carte rea. Poate fi bună, uneori cel puțin la fel de bună precum o carte bună.
Și-apoi, nu suntem toți oameni serioși :)
Aici, aiurea, acum, oricând, televizorul rămâne o fascinație. Omul, tot mai mult prizonier vizualului, va căuta un ecran aprins.


Comentarii cititori
sus


Mihai Ghițulescu

 

Nu-mi mai pot imagina viața fără televiziune

 

Nu. Viață fără televiziune nu există. Sau, oricum, aia nu e viață omenească. E ceva care se poate studia la botanică - hai, treacă de la mine, la zoologie - dar nu mai mult.
Când am deschis ochii, aveam două ore alb-negru într-o cutie de lemn. Așa se face că toate amintirile mele din primii șapte ani sunt în grayscale. Existau, din fericire, 'bulgarii' și mai ales 'sârbii', prinși cu antene speciale, din care multe mai ruginesc și astăzi pe blocuri. Erau alb-negri și ei, dar parcă mai luminoși. Și vorbele lor, din care ajunsesem să mai pricep câte ceva, păreau mai vii.
Pe 22 decembrie mintea mea de copil s-a prins că se întâmplă ceva mare, tocmai pentru că la tv se vorbea românește în miezul zilei. Au venit vremuri de saturație, când televizorul, de acum în culori dureros de tari, mergea toată ziua. Și a venit televiziunea prin cablu care mi-a arătat că tot ce văzusem până atunci fusese o nimica toată. Și Pro TV! Cu Pro TV (mi) s-a întâmplat o schimbare culturală atât de mare, încât mi se părea că oamenii de pe stradă sunt cu totul altfel decât înainte. Dar tot atunci a început căderea, care a dus la amestecul de bâlci, bordel și câmp de luptă pe care îl vedem azi pe ecranele plate.

Ultimul moment notabil din istoria televizorului meu mi se pare apariția HBO. Am pierdut și pe acolo zile și nopți, dar pe măsură ce m-am scufundat în internetic, mi-am îndepărtat privirea tot mai mult. O vreme am stat cu spatele la televizorul pornit, apoi l-am stins.
Astăzi, nu mă mai uit la televizor decât din mers. De fapt e impropriu spus că mă uit. Se uită el la mine, de câte ori mă prinde, și am impresia că privirile lui mă ard. Prefer să stau cu capul în net, pentru că am impresia că pot controla, cât de cât, ce văd/aud. Îmi încropesc singur ambientul, nu mai sunt obligat să înghit universuri de-a gata.
Și, totuși, nu-mi mai pot imagina viața fără televiziune. Bună, rea, frumoasă, urâtă, cum o fi, mi-e bine să o știu acolo. Mi-e teamă că fără ea ne-am bloca pe partea întunecată a lumii.

 

Comentarii cititori
sus


Renārs GrebeŸs


TV


First off, let me say that I too share the sentiment of television being a distraction for a serious man to an extent, but that's not to say that there aren't positive nuances to TV also, for example, National Geographic spans the whole world and involves a lot of educational shows and movies for all ages. Or popular science shows like Myth busters - they too are involved in the stimulation of the human mind.

Now here comes the division line, the way I see it, because most elderly people in post-soviet states are not educated well enough (some are just too damn stubborn) to study and learn to operate IT products like PC's, mobile phones and banking services like ATM's, online shopping, etc., while young people tend to conform to this type of environment with ease. The elderly, in fact, are handicapped in this regard, without a proper restructuring the work market (currently working age is 15 to 65) from the government.

That being said, television was my first introduction to transferable media which, although primitive in its early days, fulfilled the purpose - I was able to monitor western pop culture trends, witness the evolution of alternative music scene and eventually got the urge to try a PC.
My first TV shows were Renegade, The X-Files, Buffy the vampire slayer, Angel and several others whose names I cannot recall anymore. As I said before, they encompassed my advance in information acquisition which was the function of television in those days.
In regards to my preferences in TV shows, I can honestly say that the plot should be intelligent, with several twists and withheld story lines, making me ambitious about the resolution of the fictional problems, experienced by the protagonists and antagonists (if any). I don't like sitcoms and other, in my humble opinion, degrading material.

Furthermore, I can attest to the fact that I've participated in several episodes of TV footage. Some of it was part of a show from the National TV of Latvia (LTV), which included several high-key governmental officials and public discussions about status quo problems - as a spectator, with opportunity to express my opinion on live television. The self-evidence of this kind of an opportunity is obvious. Then there are several occurrences of me being captured by video cameras and then translated onto major TV stations, for example, interviews on the street, a small interview for a local TV station in Poland while being on a Volunteer project about the German minority in Upper Silesia region, and others... These situations resonate my voice, making it acceptable to a wider audience, which is appreciated to say the least.
Last but not least, it is my confidence that TV as a media has ever the slightest effect on my day-to-day activities, political afflictions and religious views. I regard the ill-advised content as a mere nuisance, easily disregarded.

Comentarii cititori
sus


Tom Kinter

 

I can say one thing: there is a love-hate relationship between me and the TV and for the last couple of years I have spent too much time watching it!

Comentarii cititori
sus


Attilio Mina


Există viață fără televiziune?


Dificil, dar nu imposibil în prezent, să ne imaginăm o lume fără televiziune, care este, de asemenea, o cucerire destul de recentă, în cazul în care se poate vorbi de cucerire. Atunci când nu exista, și autorul, din motive biografice, a trăit și în acele timpuri, nu se simțea o nevoie deosebită de televiziune: se trăia din agricultură, artizanat, industrie, în orașele mari din mici sau mari meserii, jocuri și jucării ecologice și nimeni nu avea nici timp și nici înclinația, nici posibilitatea de a se desprinde de viață, de a se  ascunde din lumea reală pentru a se prăbuși în zona intangibilă a unei vieți virtuale și a unui vis de azur venit din eter. Astăzi, pentru că trăim mai bine, pentru că ne imaginăm că avem totul și nimc, este dificil să ne re-imaginăm acea lume, dar trebuie să fi fost ceva bun și pe timpul meu, când existența curgea în mod mai natural. Și apoi erau sărbătorile în onoarea sfinților, a unei victorii și se bea și se dansa, și ne rugam și făceam, toți laolaltă, lucruri în mod normal interzise, și descărcam în grup orice refulări  și nemulțumiri ale vieții. Astăzi se dansează și se cântă fără motiv, și fiecare se izolează pe tărâmul virtual, care e al tuturor și al nimănui.

Ceva bun o fi fost totuși în această schimbare epocală, dacă într-un timp așa de scurt aparatul de televiziune a devenit, nu numai în Italia, ci și în întreaga lume, aparatul electrocasnic cel mai răspândit și de cel mai larg consum. Fără îndoială, televiziunea a cunoscut sau, mai bine zis, producătorii de televiziune au cunoscut, într-un trecut recent, o lungă perioadă de 'vaci grase', cu acceptul unor mase enorme de persoane, cu vârfuri de audiență și 'atenție' inimaginabile în alte timpuri, chiar dacă acum nu scapă, desigur, observatorilor mai atenți, manifestarea unui declin și a unei răceli, după opinia noastră, de neoprit.

Televiziunea, în Italia, a fost dintotdeauna un 'obiect' particular și o jucărie ciudată. Diferită de restul lumii, unde este de asemenea răspândită, iubită și contestată. La noi, în Italia, este caracterizată de unele, nu puține, recorduri absolute sau, în funcție de punctul de vedere, de adevărate anomalii, dacă nu evidente aberații ale sistemului.
Primul 'record' sau anomalie, cum vreți să-i spuneți, cu o mai mare relevanță: proliferarea exponențială a producătorilor.
Neavând, pentru moment, date certe despre noul sistem 'digital terestru', de curând operațional pe aproape întreg teritoriul național și, neavând la dispoziție nici date sigure despre emițătorii satelitari, vom face, deci, referire exclusiv la datele culese de-a lungul anilor despre emițătoarele analogice care operează pe teritoriul național. Este vorba despre un record înspăimântător: între monopuluri mari și mici, se ajunge la cifra de 650 de producători liberi (date statistice FRT, Asociația societăților de radio – televiziune). Pentru a face o comparație și pentru a înțelege adevărata dimensiune a faptelor, ar fi suficient pentru cititor să știe că în Statele Unite ale Americii operează mai mult sau mai puțin de 700 de producători. În întreaga lume, canalele 'terestre' și/sau digitale, sunt în total aproximativ 2.500; deci Italia, singură, găzduiește mai mult de o cincime din numărul total de canale de televiziune din lume!

În mod evident este de înțeles că, în general, acestui fapt ar trebui să-i corespundă în egală măsură o împlicită creștere valorică și culturală. Din păcate, și acesta este un alt record absolut, acest lucru nu se întâmplă și nu s-a întâmplat până în prezent, dacă se exclud primii ani de funcționare publică sau de stat a sistemului. Dimpotrivă, transmisiunea televizivă, eliberată de obstacole, formată de așa-zisele televiziuni private sau libere, dintotdeauna pentru scopuri declarat comerciale, au luat cu extremă hotărâre calea facilă și profitabilă a divertismentului domestic, aplatizându-se tot mai mult sub nivelurile culturale de casnică aflabetizată, denumită de operatorii statistici 'casnica de Voghera', un tip de femeie incultă din anii '60 ai secolului trecut, sau, dacă se preferă, o încrucișare socială între spălătoreasă, femeie de serviciu, prostituată familială etc. [i]
Ca o consecință logică a acestor programe neutre și fără conținut, înlocuitoare ale vechilor forme de 'imagistică de vise', cu timpul s-a ajuns la îndepărtarea a întregi generații de la problemele reale ale societății și de o autentică fomare culturală și politică. Chiar peste ideea însăși de 'culturalizare' de masă, funcție care ar trebui să prevaleze pentru fiecare mijloc de comunicație, s-a suprapus ideea prostească și consumistică, dar satisfăcătoare, a 'albului și mai alb' și a 'curatului rafinat'. Cultului artei și a esteticii i s-a suprapus cultul unei frumuseți fatale, improvizate de participanți la diverse reality, întrerupte numai de spoturi de publicitate mai mult sau mai puțin subliminale.
Întrucât se raționează mai bine pe exemple concrete, putem să afirmăm că, în spiritul celor de mai sus, mare parte din resursele publicitare au fost înghițite de televiziuni, în defavoarea publicității mult mai relaxante, informative și culturale a hârtiei tipărite, a ziarelor, a periodicelor și a altor mijloace informaționale, a afișelor, radiolului, a cinematografelor. La noi, în Italia, aproape toată cantitatea bugetului de publicitate a firmelor comerciale (aproximativ 70%) ajunge în spoturile de televiziune.

Alt 'record absolut' care clarifică și mai mult cele de mai sus. Televiziunile italiene au transmis anul trecut mai mult de un milion de spoturi de publicitate. Record care va fi greu de întrecut de alte țări și care ne dorim să nu fie repetat nici măcar la noi. Dar care, sincer, în lumina mișcărilor de opinie în curs, din fericire, în alianță cu stagnarea la nivel mondial și cu evoluția culturală actuală, suntem siguri, deja, nu va mai fi repetat. [ii]
Din cauză că limbajul jurnalistic italian a rămas la Gutenberg și într-un fel în care McLuhan pare deja bătrân, iar televiziunile publice private nu fac altceva decât să se repete pe ele însele în jocuri de programe mereu și monoton egale, net-ul a găsit un teren fertil.
Este în curs o reală și concretă revoluție culturală, creată de internet și de către televiziunile conexe, care stabilește în prezent o netă linie de demarcație între generațiile tinere și cele anterioare. Putem să spunem, în esență, că televiziunile generale, cele analogice sau digital terestre, mai clar, aparțin istoriei comunicației și sunt deja ale unui public bătrân și cult, în timp ce televiziunile de pe internet găsesc tot mai mult spațiu la publicul tânăr, educat și politizat și cu probleme de activitate. Un exemplu de actualitate din alegerile politice în Italia este deja obiect de studiu și este în atenția întregii lumi. Un partid politic creat anul trecut s-a făcut cunoscut prin intermediul unui blog (printre altele unul dintre primele 1.000 din cele mai vizitate) [iii] și prin intermediul unei televiziuni anexate, a știut să canalizeze cu tam-tam mediatic protestul a milioane de tineri, până ce s-a concretizat ca primul partid național. Fără sprijinul televiziunilor (toate asociate vechilor partide și vechilor stăpâni), fără sprijinul presei, fără investitori economici, un ex-comic, Beppe Grillo și un tehnician informatic, Gianroberto Casaleggio [iv] ) au știut și putut să adune 9.000.000 de voturi utile!

Spre norocul politicienilor actuali, numărul italienilor care știu să folosească computere, este de numai 25% din total, o medie foarte scăzută. Dar procentul se va inversa în curând și 'dictatura cantității', pe care s-au bazat din greu și se bazează încă televiziunile și, în particular, cele 'generaliste' ale lui Berlusconi (n.a. politician și întreprinzător), marile monopoluri multinaționale și partidele politice, aparent adversare între ele, vor apune pentru totdeauna cu televiziunile lor cu tot și cu modul învechit de a gestiona comunicația vizuală. Deci, pentru a conclude, există viață fără televiziune, mai bine zis, va exista și va fi cucerită de un iminent mâine. O viață cu o nouă, mai copleșitoare, angajatoare și participativă televiziune.

(Traducere din italiană: Camelia Căprariu)


Beppe Grillo

Foto 1: ex-comicul Beppe Grillo, în prezent lider de nediscutat al primului partid politic italian, în timp ce vorbește unei mulțimi în piața publică și unei mulțimi de italieni prin intermediul contactelor televiziunii sale via internet.

Berlusconi


Foto 2: Silvio Berlusconi, capitalist și om politic, proprietar al monopolului de televiziune Mediaset

RAI


Foto 3: sigle și logo pentru trei canale de televiziune ale statului italian, obiect de dispută și propagandă între zonele politice.



[ii] Proprietatea firmelor de televiziune în Italia este foarte, foarte concentrată: trei canale de televiziune private sunt în mâinile unui singur întreprinzător, Berlusconi, care a fost pentru mult timp Președintele Consiliului (prim ministru) și este în prezent șeful politic al opoziției parlamentare. Aceste canale sunt cele care adună cam jumătate din audiența televiziunilor italiene și mai mult de două treimi (mai mult de 5000 de miliarde) de investiții publice ale firmelor. Cealaltă jumătate de audiență și ceea ce rămâne din banii spoturilor publicitare (mai mult de 2000 de miliarde) sunt adunate de alte canale: RAI, televiziuni de stat, controlate de partide politice.

[iv] Gianroberto Casaleggio, născut în ’54, este considerat spin doctor al lui Beppe Grillo și strategul 'Mișcării de 5 stele', contribuind la fondarea ei, în 2009, împreună cu comicul genovez. Lucrând la domiciliu, cu o carieră dedicată în întregime comunicației și marketing-ului pe internet, este mai mult decât artizanul succesului blogului lui Beppe Grillo, acel beppegrillo.it, care, după 2005, a explodat, devenind un fenomen mondial (încă și astazi între primele 1000 de site-uri cele mai vizitate în lume, dupa Alexa.com).

 

Comentarii cititori
sus


Attilio Mina

Esiste la vita senza la televisione?

 


Difficile, ma non impossibile al giorno d’oggi immaginare un mondo senza televisione, che pure è una conquista abbastanza recente, se di conquista si può parlare. Quando non c’era, e chi scrive, per questioni anagrafiche visse parte di quel tempo, non se ne sentiva un particolare bisogno: si viveva di agricoltura, artigianato, d’industria nei grandi centri, piccoli o grandi traffici, giochi e trastulli conviviali; nessuno avrebbe avuto il tempo né la voglia né la possibilità di staccarsi dalla vita, isolarsi dal mondo reale per sprofondare nell’impalpabile area di una vita virtuale e di un sogno azzurrato sopravvenuto dall’etere. Oggi che stiamo meglio, che abbiamo o crediamo di avere il tutto del nulla, ci è difficile re-immaginare quel mondo, ma qualcosa di buono doveva esserci pure ai miei tempi in cui l’esistenza scorreva in modo più naturale. E poi c’erano le feste in onore del santo, di una vittoria, e si ballava, si beveva, si pregava e si facevano, tutti insieme, cose normalmente vietate e ci si scaricava nel gruppo solidale ogni contrarietà dell’esistenza. Oggi si balla e si canta senza festa e ci si isola nella terra virtuale che è di tutti e che non è di nessuno.
Qualcosa di buono ci sarà pur stato anche in tutto questo epocale cambiamento tanto che da subito e fino ad oggi l’apparecchio televisivo è divenuto non solo in Italia, ma nel mondo intero l’elettrodomestico più diffuso e consumato. Certo, la televisione, o meglio, le emittenti televisive hanno conosciuto in un recentissimo passato un lunghissimo periodo di 'vacche grasse' con l’omologazione di masse enormi di persone e picchi d’ascolto (audience) e 'attenzioni' inimmaginabili in altre epoche, anche se ora non sfuggono certo agli osservatori più attenti i sintomi di un declin o e di una disaffezione a nostro avviso inarrestabili.
La tv in Italia è da sempre un oggetto particolare e un 'giocattolo' strano. Diverso dal resto del mondo, dove pure è equanimemente diffuso, amato, contestato. Da noi in Italia il giocattolo si è contraddistinto in non pochi 'primati assoluti' o a seconda del punto d’osservazione prospettico, da vere e proprie anomalie se non eclatanti aberrazioni di un sistema.
Primo 'record', o anomalia che dir si voglia con maggior pertinenza: il proliferare esponenziale delle emittenti.
Non disponendo al momento di dati certi relativi al nuovo sistema 'digitale terrestre' da poco entrato in quasi completa operatività sul territorio nazionale e non disponendo neppure dei dati imperscrutabili e variabili delle emittenti satellitari, faremo perciò esclusivo riferimento ai soli dati consolidati da anni, delle emittenti ad 'antenna analogica', operanti sul territorio nazionale. Si tratta di un primato spaventoso: tra grandi e piccoli e monopoli, competono tra loro ben 650 libere emittenti (statistica FRT. Associazione imprese radio televisive). Per fare un paragone e comprendere la reale consistenza del dato, sarà sufficiente al lettore sapere che in tutti gli Stati uniti D’America, operano poco meno di 700 emittenti. Nel mondo i canali 'terrestri' e/o digitali sono circa 2.500 in totale; dunque l’Italia, da sola, ospita più di un quinto di tutte le emittenti televisive del mondo.

Evidente e ragionevolmente comprensibile come nella norma, a tutto questo dovrebbe corrispondere in egual misura un incremento del valore aggiunto informativo e culturale. Purtroppo, ed è questo un altro primato assoluto, ciò non avviene né è mai avvenuto nel passato, se si escludono i primi anni dell’operatività pubblica o di stato del sistema. All’opposto l’emittenza televisiva, libera da vincoli, formata dalle cosiddette 'tv private' o, appunto, “libere”, da sempre e per fini dichiaratamente commerciali hanno imboccato con decisione estrema la facile e remunerativa strada dell’intrattenimento domestico appiattendosi sempre più sui ridotti livelli culturali di un prototipo di casalinga de alfabetizzata, la così chiamata dai rivelatori statistici: 'casalinga di Voghera'; una specie di femmina incolta degli anni sessanta del secolo scorso, o se si preferisce, un incrocio sociale tra lavandaia, donna da pulizie, prostituta matrimoniale, ecc. [i]
Come conseguenza logica di simili palinsesti di genere neutro e vacuamente merceologici, sostituitesi alle antiche forme di imagerie de rêve , nel tempo si è venuto a formare un distacco di intere generazioni dai reali problemi della società e dalle logiche di una autentica formazione culturale e politica. All’idea stessa dell’acculturazione di massa, funzione che dovrebbe essere primaria per ogni mezzo di comunicazione, si è venuta sovrapponendo l’idea stupida e consumistica ma appagante del: 'bianco più bianco' e del pulito sopraffino. Al culto dell’arte e dell’estetica, si è sovrapposto il culto di una bellezza svampita ed estemporanea di partecipanti ai vari reality, inframmezzati di interruzioni pubblicitari e spot più o meno subliminali.
Siccome si ragiona meglio esempi alla mano, possiamo ben certificare che nell’ottica di quanto detto, gran parte delle risorse pubblicitarie sono state fagocitate dalle televisioni a discapito della ben più rilassante, informativa e culturalizzata carta stampata, dei quotidiani, dei periodici degli altri mezzi informativi, delle affissioni, della radio, del cinema. Da noi, in Italia finisce in spot televisivi la quasi totalità dei budget pubblicitari delle imprese commerciali (circa il 70%).

Altro 'record assoluto' che chiarisce ancor meglio il concetto sopra esposto. Le televisioni italiane hanno trasmesso lo scorso anno più di un milione di spot pubblicitari. Primato che difficilmente nel mondo verrà superato da altri e che ci auguriamo come non più ripetibile nemmeno da noi. Ma che francamente, alla luce dei movimenti d’opinione in corso, fortunatamente, complice la stagnazione planetaria e l’evoluzione culturale in atto, ne siamo ormai certi, non sarà certamente ripetuto.[ii]

Poiché il linguaggio della stampa periodica italiana è rimasto a Gutenberg e in un mondo in cui McLuhan sembra già vecchio e le televisioni pubbliche e private non fanno che reiterare se stesse in un baillame di palinsesti sempre monotonamente uguali, ha trovato fertile terreno la 'rete'.
E’ in corso una vera e propria rivoluzione culturale operata da internet e dalle televisioni connesse che stabilisce oggi una netta linea di demarcazione tra le giovani generazioni e le precedenti. Possiamo dire in sostanza che le televisioni generaliste, quelle analogiche o digitali terrestri, per intenderci, appartenendo alla archeologia della comunicazione e sono ormai di pertinenza di un pubblico anziano o sotto acculturato, mentre le tv della rete, trovano sempre più spazio nel mondo giovanile, più acculturato e politicizzato e problematicamente attivo. Un esempio di questi giorni di votazioni politiche in Italia è già oggetto di studi e attenzioni in tutto il mondo. Un partito politico creato lo scorso anno, si è fatto conoscere attraverso un blog (per altro uno dei 100 più gettonati al mondo) [iii] e attraverso ad una tv annessa, ha saputo catalizzare con il tam tam mediatico la protesta di milioni di giovani fino a concretizzarsi quale primo partito politico nazionale. Senza l’appoggio delle televisioni (tutte schierate in favore dei vecchi partiti e padroni) senza appoggi di stampa, senza investimenti economici, un ex comico, Beppe Grillo e un tecnico informatico, Gianroberto Casaleggio [iv] ) hanno saputo e potuto raccogliere 9.000.000 di voti utili!

Per fortuna dei politici attuali, gli italiani per ora alfabetizzati dal computer sono solo il 25 per cento del totale, media bassissima. Ma la percentuale si invertirà presto e la dittatura della quantità sulla quale ha campato alla grande e ancora campano le televisioni ed in particolare le emittenti 'generaliste' di Berlusconi (n.d.a. politico e imprenditore), i grandi monopoli multinazionali e i partiti politici, fintamente tra loro avversi, tramonteranno per sempre con le loro televisioni e l’obsoleto modo di gestire comunicazione video.

Dunque, concludendo, esiste la vita senza la televisione, meglio esisterà e sarà la conquista del domani imminente. Una vita con una nuova ancor più travolgente, coinvolgente e partecipata televisione.



Beppe Grillo
Foto 1: L'ex comico Beppe Grillo, ora leader indiscusso del primo partito politico italiano, ripreso mentre arringa una sterminata folla nella piazza ed una moltitudine di italiani attraverso i contatti della sua televisione via internet

Berlusconi
Foto 2: Silvio Berlusconi, capitalista e uomo politico proprietario del monopolio televisivo Mediaset

RAI
Foto 3: Sigle e logo dei tre canali televisivi dello stato italiano oggetti di lottizzazione e propaganda tra le aree politiche

 



[ii] La proprietà delle imprese televisive in Italia è molto, molto concentrata: tre canali televisivi privati sono nelle mani di un unico imprenditore, Berlusconi, che a lungo è stato Presidente del consiglio (primo ministro) ed è ora il capo politico della opposizione parlamentare,, e sono quelli che raccolgono circa la metà degli ascolti delle tv italiane e più di due terzi (oltre 5 mila miliardi) degli investimenti pubblicitari delle aziende. L’altra metà degli ascolti e quel che resta dei soldi degli spot (più di 2 mila miliardi) sono raccolti da altri tre canali RAI, tv di stato controllata dai partiti politici.

[iv] Gianroberto Casaleggio, classe ’54, è considerato lo “spin doctor” di Beppe Grillo e stratega del Movimento 5 Stelle, che ha contribuito a fondare nel 2009 con il comico genovese. Casaleggio, una carriera tutta dedicata alla comunicazione e al marketing sul web, è più che altro l’artefice del successo del blog di Beppe Grillo, quel beppegrillo.it che dal 2005 in poi è esploso diventando un fenomeno planetario (ancora oggi tra i primi 1000 siti più visitati al mondo secondo Alexa.com).

Comentarii cititori
sus


Ionuț Răduică

Fata cea mică și Mama zmeilor teve


Fost-a odată, în prezent, un virus. Mai breaz decât oricare altul. Îl chema Mama Zmeilor Teve și era singurul virus din lume care nu omora gazda, ci trăia în locul ei. Într-o bună zi se îndrăgosti în locul - cui altcuiva!? - Fetei Cea Mică, chiar dacă prelungi masochist androginismul cu Făt-Frumos până la episodul ultim, al 914-lea, și chiar dacă îndrăzni mai mult - să gândească dincolo de adulter, crimă, sirop. Deveni erou în locul celei mici, nesalvate, așa că luptă câțiva ani cu corupția de orice fel (atenție, în fiecare zi, la ora 5, corupția învingea... provizoriu!). Luptă cu bogații, cu hoții, cu șpăgarii, cu nesimțiții. Punea chiar etichete la haine, oameni, dinozauri și mazăre. Unii zic că verifica biletele în tramvaie sau că dădea amenzi pentru înclinarea capului înspre dreapta.

Oricum ar fi adevărul, de bine, de rău, te scutea și pe tine, omule, de ridicola gândire și atitudine: era câinele de pază în locul tău, iar dacă nici acesta nu mușca suficient de vânjos, se făcea varan. Mușcătura ei bacteriană omora în chinuri, iar tu puteai să îți păstrezi balele, nu pe 'tirani', ci pe telecomandă.
Într-o zi, forma ta, omule, luă forma ei, a Mamei Zmeilor Teve. Doar că, deși ea a evoluat (plasmatic, elsidiic), tu, într-un fel sau altul, încă mergi pe lămpi.
Într-o altă zi, timpul tău deveni timpul ei. Doar că, deși ea fură startul știrilor înainte de fix, tu rămâi cu fixurile tale.
Într-o altă zi, bătrâne, universul tău ajunse universul ei. Doar că circuitul ei era mai lung decât al tău. Atunci s-a dovedit că Mama Zmeilor Teve era singurul virus din lume pentru care nu conta dacă tu trăiești sau nu. Cea mică, zice-se... chiar muri. Altfel, nu s-ar ști...

Comentarii cititori
sus


Laurent Schuh

 

LA TV: TU L'ALLUMES, ELLE T'ETEIND!

Televizorul: tu-l aprinzi, el te stinge!

Comentarii cititori
sus



Lorena Stuparu


Rubin-Rubin 102 cu Lolek la mijloc


când eram mică și mă uitam la Rubin 102

nu mi-ar fi plăcut să locuiesc în el
mie mi-ar fi plăcut
să trăiesc în ilustrațiile poveștilor nemuritoare
sau pe capacul cutiei de bomboane cu două păpuși
sau să alerg și eu cântând din scripcă
și ierburi foșnind grăbite sub pensulă să-mi
mângâie tălpile goale
pantalonașii mei în genunchi peticiți
de pe capacul unei cutii mai mici de bomboane
să-mi fluture până deasupra gleznelor
și să am totuși pururea cochetăria
de-a-mi prinde un buchet de flori la pălăria turtită de pai
un stol de vrăbii dedesupt
deasupra stol de vrăbii
și un cer pur și simplu cer
dar de ce să nu recunosc
mi-ar fi plăcut uneori să pășesc și pe Planeta Giganților
să fiu și eu un omuleț un boț cu ochi de pe Rubin 102
unde „Steve Burton e căpitan/ E urmat de Mark și Dan”
și apropo de Mark, prima mea dragoste a fost băiețelul cu pantaloni
franjurați și desculț de pe coperta ediției din ’67 din Prinț și cerșetor
în timp ce vară-mea Adi îl iubea pe acela cu pantaloni bufanți și conduri de bal
mie mi-a plăcut întotdeauna pe nava celor
Pierduți în spațiu și care se mai întâlnesc din când în când
cu Domnul Nimeni doar și cu ecoul lor
și în afara acestor alte aventuri de pe Rubin 102
știu că am plâns mult la Pistruiatul când a murit Andrei
și de-aici se rupe filmul
am vagi amintiri cu televizorul un simplu obiect o cutie cu iluzii
ca în vestita reclamă „Aspiratorul Ideal e Practic. Aspiratorul Practic e Ideal”
și noi aveam aspirator Practic și
Sorina de pe același palier avea aspirator Ideal
și când plecau ai noștri de-acasă
ne duceam în vizită una pe la alta cu aspiratoarele
și repetam reclama până seara târziu
onestitatea acestei mărturisiri de neputință a cererii și ofertei
de anticonsum și nediferențiere
definirea unuia prin altul ne impresionau până la lacrimi
miorlăind patetic premergător limbajul acela metateoretic
din „Cico-Cico! Cico-Cico! Portocale la pahar!”
până târziu de tot când farfuria zburătoare urmărită de niște gură-cască hămesiți
se îndreapta spre restaurantul „Ciobănașul din stele”
han sau așa ceva, westernurile, A venit un lup din crîng cântat de Anda Călugăreanu
și ce se mai speria frate-meu de vâlva mare a negustorului
era chiar ilogic când îmi povestea apoi liniștit cum negustorul
„cumpăra copii pe care nu-i iubește mama lor”
Mireille Mathieu. Dova. Gigliola Cinquetti. Dalida. Rita Pavone. Într-un cuvânt, Cerbul de aur. Stan și Bran. Telecinemateca de marți. Teatrul TV de luni. Album duminical.
când eram în liceu se dădea Dallas, dar atunci televizorul deja era o cauza pierdută pentru mine
și dispăruse și Rubin 102 atât de puțin mă interesa televizorul încât nici
nu am observat când ai mei au cumpărat unul color
și crezând că-mi fac o surpriză îmi urmăreau reacția
trecuse deja Teleenciclopedia și eu mă uitam la palmierii de pe pereți
când au simțit nevoia să-mi atragă atenția
și nimeni nu-l mai citea pe Robinson
ca să mi-l povestească și mie, Bolek.

                                             

Comentarii cititori
sus


Melitta Szathmary


Cine este, cum este, ce este și ce face subiectul televizorul
(Mic tratat de „gramatica” televizorului)

Eu am două televizoare: un televizor televizor și un televizor „calculator” (=computer). În fața celui din urmă petrec mult timp: de nevoie (informații, revista presei, corespondență, teme pentru acasă, edituri, anticariate, hoteluri, cumpărături online etc.) și de... entertainment (filme, „muzici”, socializare virtuală, trasee turistice, bloguri etc.).
Am și un prieten vechi, google, care poate fi de mare ajutor în perioadele de vid creativ, -tor (pană de inspirație), astfel că iată ce am găsit, după ce am google-it... cu spor,  despre televizor:

Cine este televizorul? (înger sau demon?)
prieten sau dușman al copilului / inamicul din camera copilului tău / dușman de temut al copiilor mici / diavolul / cea mai bună și ieftină bonă/un concurent puternic al spectacolului / un bun prieten al perechilor sedentare / un “devorator” de timp liber…

Ce este televizorul?
un dispozitiv / un aparat / o invenție / o tentație / o distracție / o piesă de moblier / un bun exemplu al progresului tehnologic / mijloc de informare / templu al lumii moderne / un sistem de hipnoză în masă / o jucărie periculoasă pentru copii / armă mortală pentru psihicul copiilor / armă destructivă pentru suflet / un instrument al satanei / un drog ce creează dependență / un pericol pentru sănătate / principala sursă de informare politică a românilor / instrument de manipulare a maselor / un instrument al diavolului și al prostiei /  o unealtă foarte puternică de programare socială / una din formele media cele mai prezente în viața noastră / unul dintre factorii care stau în calea pierderii kilogramelor în plus…

Cum este televizorul?
nou / vechi / mic / mare / nociv / prost / bun /  ieftin / scump / defect / deschis / închis oprit / pornit / stricat /  color /alb-negru / LCD / 3D / cu tub / cu plasmă...

Ce face televizorul?
merge / poate provoca boli de inimă / îi face pe copii obezi / spală creiere, dresează adolescenți / provoacă vise urâte / distruge viața sexuală / dăunează grav sănătății / ne înstrăinează de Dumnezeu / poate distruge relațiile amoroase din viața reală / strică ochii / îți scurtează viața cu 22 de minute pe oră / te face nefericit / crește riscul de infarct / influențează dezvoltarea bebelușului…

Ce se spune despre televizor?
adevăruri / minciuni / bancuri / epigrame / definiții / știri / noutăți / comentarii și opinii / ține de foame / a ucis eroii copilăriei / a îndobitocit (prostit) poporul / este bun pentru sănătate / „rupe” la consum, chiar dacă e oprit...

Unde este televizorul?
în sufragerie / în dormitor / în living / în bucătărie / în dulap / pe perete / pe raft / pe birou / la vedere / ascuns...

...la televizor...
se uită / privește / vede / stă / mănâncă / apare / se dă...

...pe televizor
jocuri / internet / taxa / timbru / milieu / pește...

...din televizor...
lumina / diavolul / soarele răsare / revoluția / oamenii / fiara / familia / femeile / lumea...

...prin televizor...
imbecilizarea / ”Dracul vine”/ educația / manipularea...

...de la televizor...
programele / emisiunile / reclamele / filmele / butonul / cablul...

...televizorului
influența / mirajul / farmecul / capacanele / viața / rolul / minunile / beneficiile / epoca / istoria / tentațiile / diagonala / ecranul...

În ultimul timp mă uit LA televizor. Și îl șterg de praf!

Comentarii cititori
sus


Cătălin-Mihai Ștefan



Din păcate, la vremea când cei patru menționați de tine (Blaga, Rusu, Ghibu și D. D. Roșca) erau practicieni într-ale nedusului la cinema și neascultatului la radio, televiziunea, cinema-ul și radioul nu aveau nici pe departe amploarea de acum. Părerile lor cum că acestea ar fi fost atunci kitsch-uri le voi pune ori pe seama conservatorismului și a reticenței față de ce e nou, deci disturbant în viața intelectualului, ori a vizionarismului. Fiind oameni de litere, și foarte serioși, mergeau pe metoda clasică a studiului în bibliotecă și a meditației personale în singurătate. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci. Intelectualul de acum poate oricând recurge la internet, cinematograf, televiziune și radio, limitându-se strict la ce-i trebuie, dând la o parte balastul mediatic. Acum oferta e mult mai largă, nici despre tentații nu pot spune că sunt mai puține. Personal, dacă vreau să aud o știre culturală sau să ascult o piesă de teatru radiofonic, deschid Radio România Cultural. Dacă vreau să văd un documentar, caut posturile de documentare sau caut pe net site-uri cu filme online. Dacă vreau să văd balet, operă, concert simfonic sau un interviu cu un scriitor sau pictor străin, dau pe Mezzo sau pe Arte. Iar dacă vreau să citesc o carte pe care nu o găsesc în biblioteca personală și nu am timp să o comand sau să o caut la biblioteca universitară, o descarc în format electronic pentru că vraja literaturii nu constă în suportul de pe care cititm, ci în mesajul literar în sine. Iar sublinieri pe marginea textului se pot face oriunde.

În ceea ce mă privește, lucrurile sunt foarte bine delimitate. Cu puțină disciplină, întreținută zi de zi, se poate reuși delimitarea de kitsch-ul adevărat, de jurnalismul de consum, de presa de scandal, de politică și alte mizerii. Fiecare se regăsește în ce există în jurul lui. Nu-i pot cere unui ascultător de Guță să aibă răbdarea de a asculta Pink Floyd sau Klaus Schulze. Nu-i pot cere unui cititor de Click sau Libertatea, respectiv Cancan, să citească Observator Cultural, darămite New York Times. Nu-i pot cere unui devorator de filme western să vizioneze un meci de snooker. Așa cum nu-i pot cere unui jucător de table să devină jucător de șah, pentru că dacă le amestecă, din pasiune și nu din alt motiv, e circumspect.

Comentarii cititori
sus


Cornel Mihai Ungureanu

 

Radioul este astăzi mai mult un accesoriu al mașinii, televizorul a început să devină unul al bucătăriei. Ascult de obicei muzică, privesc însă de toate, deși profesorii clujeni amintiți de I. D. Sîrbu au și ei dreptate: un om serios, care are o treabă serioasă de făcut, nu ar trebui să acorde timp unor astfel de ispite. Dar poți să stai și să scrii când se joacă Steaua-Chelsea, ca să amintesc doar seara trecută?

Particip cu o oarecare cadență la emisiuni de televiziune, de obicei comentez evenimentele săptămânii sau îmi dau cu părerea despre politică. M-am gândit de multe ori să nu mă mai duc, este, evident, timp risipit, dar presa îmi pare atât de plină de clișee și de interese încât nu mă pot abține.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey