Shakespeare al tuturor

 
sus

Cornel Mihai Ungureanu
Marius Dobrin

 

 Shakespeare al tuturor

 

1Am avut din nou, la sfârșit de aprilie și început de mai, o sărbătoare a teatrului la Craiova: Festivalul Shakespeare, ediția a IX-a. Ca noutate, unele spectacole „s-au propagat” și în alte orașe ale Olteniei: Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Jiu, Caracal sau în Portul Cultural Cetate, poate tocmai în spiritul genericului din acest an al festivalului: „Shakespeare pentru toți”.
Publicului iubitor de teatru i s-a propus, și de această dată, o diversitate a reprezentațiilor, ținând de școli și abordări diferite. A fost și un prilej de a asculta Shakespeare în maghiară, chineză, rusă, armeană, română, poloneză, lituaniană, ucraineană și, desigur, engleză.

2Shakespeare’s Globe a deschis festivalul, în 23 aprilie, cu spectacolul Mult zgomot pentru nimic, regia Max Webster. Acum câțiva ani am văzut un spectacol commedia dell'arte oferit de Teatrul Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Despre două trupe de actori ambulanți care în pererinările lor prin lume se întâlnesc într-un oraș, drept care se iau la întrecere în a cuceri inimile spectatorilor. Își dau nu doar silința ci li se citea bucuria jocului, sclipirea imaginației.
Ei bine, trupa celor Globe a făcut o demonstrație de excelență în această ipostază a teatrului. Au încărcat decorul într-o camionetă și au pornit să traverseze Europa. Cel puțin. Cu toată recuzita după ei, de la cle mai mici obiecte și până la instrumentele muzicale. Pentru că actorii știu să cânte. Și nu oricum. Sunt chiar muzicieni. Au jucat afară, în fața teatrului, în marginea trotuarului, lângă o stradă închisă temporar circulației mașinilor. Dar nu și pietonilor care, cel mai adesea, descopereau uimiți acest spectacol. Sau, uneori nu. Dar cântecele actorilor, la început ori între scene, aveau darul de a capta interesul. Apoi, cel mai important, 3rostirea. Chiar fără titrare, cum a fost cazul spectacolelor din sală, rostirea limpede, cu atât mai mult cu cât era în aer liber, a fost savuroasă chiar și pentru cei care au deslușit mai greu limba lui Shakespeare. Actori profesioniști de înaltă ținută, într-un mecanism bine pus la punct, au jucat povestea într-un stil modern, totul pe un spațiu minimal în care mișcările erau bine stabilite și executate milimetric. Din spatele decorului, un spațiu extrem de mic, cu un minim de discreție asigurat de o perdea, cu schimbări rapide de costum sau de obiecte cu care apăreau pe scenă, puteai admira transfigurarea chipului și, mai ales, lumina din priviri. Fiecare actor, într-o echipă solid construită, cu vârste diferite și cu abilități bine conturate încât să poată aborda tipologii clasice, merită aplauze. Un plus, subiectiv, pentru Emma Pallant și Simon Bubb.


4A urmat, pe 24 aprilie,
Cum vă place, pus în scenă de Silviu Purcărete la Teatrul Național din Budapesta. O incursiune mai degrabă în universul personal al regizorului, magicianul care știe să creeze mereu forme insolite ale stranietății, folosind toate mijloacele de care dispune: scenografie, costume, muzică, ilustrație sonoră, lumini etc. Povestea a curs într-un decor feeric, pictural, conform rețetei: cu momente de umor și de musical, cu jocuri de lumini și de oglinzi, cu femei interpretate de bărbați, cu un cor al oițelor pe obsesivele leitmotive muzicale ale lui Vasile Șirli, cu un cerb vânat în cele din urmă, cu actori care țipă sau râd exagerat, cu spectatori care nu au înțeles nimic, dar au aplaudat frenetic, din snobism: „E Purcărete!”, cu unii care chiar cred că s-au prins pe ici pe colo, au decriptat ceva din mister și cu alții care nu și-au bătut capul, doar s-au bucurat de farmecul teatrului, nu al textului.

5Tragedia lui Richard III, adusă de Abrahams&Meyer Productions în colaborare cu National Arts Festival, Grahamstown (Africa de Sud) a reprezentat o surpriză frumoasă, delicată. Sala mică a teatrului a oferit o premisă. Spațiul prepondenrent întunecat, un aer ce părea premonitoriu pentru poveste, lumina excelent direcționată pe decorul cu valențe picturale, apropierea de actori, toate astea au contribuit la descoperirea de înțelesuri pe măsură ce spectacolul avansa. Jocul în travesti a fost o constantă a acestui festival, cu trimitere la epoca autorului. Trupa sud-africană a folosit însă, pentru rolurile feminine, o mască extinsă, cu piept, încât actorii care au jucat în roluri feminine au impresionat cu atât mai mult, cu cât aveau și o voce în acord cu înfățișarea, totul, desigur, în registru grav. Protagonistul, prezent continuu pe scenă, are evoluție ascendentă în joc. Marcel Meyer face un rol foarte dens, de mare consum, din nou cu voce și rostire memorabile. David Dennis se dovedește un Buckingham ce ți se imprimă pe retină. Foarte uman, transmițând frământările sale și în același timp atitudinea rece și eficintă atunci când este nevoie. Insertul cu marionete este încă o etapă în suita de surprize, o idee potrivită spectacolului și de impact vizual.

Pentru ca punctul culminant, revelatoriu, să fie ieșirea la aplauze, când, deși notificasem că sunt actori în dublu rol, surpriza a fost că, totuși, cu toții au fost doar trei actori.
Un tur de forță actoricesc într-un spectacol creat de Fred Abrahamse.

6Teatrul Național din Beijing a prezentat vineri, 25 aprilie, Richard III, în regia lui Wang Xiaoying. Reprezentațiile asiatice sunt o provocare pentru public, s-a întâmplat și la edițiile trecute, când au fost invitate trupe din Japonia sau Coreea de Sud. Spectacolul chinezilor a avut momente coregrafice (uneori acrobatice) reușite, un decor sărac, costume tradiționale, o acustică bună – momentele dramatice, de suspans sau tensiune, fiind punctate cu lovituri în tobă, simboluri simple: un văl pus peste capul unui personaj arată că acesta a murit, mănușile chirurgicale de culoare roșie semnifică mâinile pătate de sânge etc. Piesa nu a fost tradusă decât cu ajutorul unui sinopsis (Shakespeare povestit, în rezumat), așa că spectatorii și-au putut îndrepta atenția către jocul expresiv al actorilor (fixarea privirii într-un punct, mai puțin folosită în teatrele euroepene de astăzi, cum îmi șoptea, de pe scaunul de alături, Nicolae Coande). Au excelat: She Nannan (Bătrâna Regină Margaret), Zhang Xin (în triplă ipostază: o Lady Anne atât de „femeie”, când se lasă îmbrobodită de Richard, un Prinț de Wales delicat, o apariție încântătoare, fragilă, cu imensele coarne flexibile și, în sfârșit, o vrăjitoare dinamică. Mi-au plăcut și  Zhang Dongyu – Richard III și Wang Nan – Hastings.

7Sâmbătă, 26 aprilie, în Aula Buia a Facultății de Agronomie, studenții de la Departamentul de Teatru din cadrul Facultății de Litere a Universității din Craiova.au pus în scenă Visul unei nopți de vară – regia, ilustrația muzicală și scenografia: Alina Rece. A fost așa cum se cuvine unui spectacol studențesc- alert, dinamic, tineresc, cu ilustrație muzicală inspirat aleasă, cu mult umor – valorificat și provocat, uneori și cu ajutorul costumelor, cu actori bine conduși, unii perfect conectați la roluri nu ușoare. I-aș remarca, de această dată, pe Anca Badea (Helena), Eduard Cotoară (Fundulea), Ingrid Neacșu (Puck), Claudiu Mihail (Lysander) și Bruno Noferi (Oberon, Flaut).

8În aceeași seară, la Opera Română, am urmărit excelentul spectacol Măsură pentru măsură, prezentat de actorii Teatrului Vaghtangov din Moscova, în regia lui Yuri Butusov. Despre această reprezentație, ca și despre Comedia erorilor, oferită de Compania Teatrală Propeller din Anglia voi scrie însă impresii în numărul viitor al Prăvăliei culturale. Acum, înnod firul între Visul unei nopți de vară și Compania Propeller, pentru a ajunge la cel de-al doilea spectacol propus de trupa britanică. După succesul de public înregistrat în seara precedentă, la Comedia erorilor, Propeller, o companie Shakespeare doar cu actori (fără actrițe), a prezentat, pe 28 aprilie, la Teatrul Național „Marin Sorescu”, Visul unei nopți de vară într-o variantă completă. Cu un decor interesant (o uriașă plasă pescărească, cu ochiuri mici și un rând de scaune cu spătar lipite unul de altul pe lateralele și spatele scenei, peste ele pășind uneori Oberon), cu momente femecătoare, cu obișnuita animație muzicală pe scenă, împinsă și în foaier, la pauză, cu un Puck atletic și un Chris Myles haios, în rolul lui Fundulea, britanicii au oferit un spectacol onorabil, profesionist, care însă nu a strălucit.

9Nu au făcut-o nici armenii din trupa Teatrului Dramatic din Erevan, în seara următoare, când au prezentat, tot pe scena Naționalului craiovean, spectacolul Iulius Cezar. Regizorul Armen Khandikyan nu a inovat, a mers pe o formulă clasică, cu un Cezar destul de bătrân și de obosit, uneori atent - „Nepăsarea deschide drumul conspirației”, simțind primejdia care vine dinspre Cassius– „De-ar fi mai gras. E tras la față și gândește mult. Astfel de oameni sunt primejdioși”, „Îți spun că-i de temut, nu că mi-e frică”, alteori naiv și ignorând semne sau avertismente. Un spectacol convențional, cu decoruri simple – coloane romane, un felinar sub care este ucis Cezar, costume albe, cu destule momente statice, în care doar tunetele – în exces- mai trezeau spectatorii – mulți dintre ei au părăsit sala încă din primul act sau la pauză.

La polul opus s-a aflat Miranda, propunerea cu care au venit în festival, pe 30 aprilie, Oskaras Korsunovas și actorii Teatrului Municipal Vilnius. Respectându-și crezul: să monteze dramaturgie contemporană precum cea clasică și să prezinte opere clasice ca și cum ar fi dramaturgie contemporană, Korsunovas duce Furtuna lui Shakespeare într-un apartament din vremea comunismului. Un televizor, un radio cu pick-up, un telefon fix, obișnuitul glob pământesc, oglinda în care fata nu vrea să se vadă, tabla de șah, imensa bibliotecă, o ușă care dă în hol. Personajele, o tânără „cu nevoi speciale”, țintuită în scaun și tatăl ei, care mai bea, dar o îngrijește, îi dă să mănânce, îi masează picioarele, o ajută să „danseze”, o duce să se culce. Balerina de pe ecranul televizorului sau cea reprezentată de o statuetă pe care fata o ia uneori în mâini ar putea fi trecut, nostalgie sau vis. Cum vis întrupat devine Furtuna lui Shakespeare, cartea iubită, pe care tânăra autistă o cere, iarăși („E ultima oară, bine?”). Tatăl ei nu doar că i-o citește, ci o joacă, o joacă împreună. Povestea Mirandei și a lui Ferdinand luminează atmosfera apăsătoare, caracteristică Estului comunist, cu posturi de radio occidentale bruiate, pe care tatăl fetei încearcă să le prindă uneori ținând o furculiță în mână, în diferite colțuri ale camerei, cu muzică rusească sau italiană, cu inserturi actuale: „Dacă avem gaze, avem democrație. Dacă nu sunt gaze, nu e democrație”. Teribila Furtună se stârnește în banala sufragerie, care devine Insula („Nu-ți fie frică, e doar magie”). Bărbatul se metamorfozează în Prospero, iar ea în Miranda, jocul poate să înceapă. De dragul ei. Pentru a-i alunga tristețea, urâtul sau plictisul în scaunul care o ține prizonieră. Prospero nu e doar Prospero, Darius Meskauskas intră pe rând în pielea monstrului Caliban, a frumosului Ferdinand și este magistral în trecerea de la un rol la altul. Pe Caliban, de exemplu, îl face înspăimântător, dar îl și ridiculizează, chiar și pe Ferdinand îl persiflează, lucru natural, atitudine de tată către pretendentul fiicei lui, care nu e nici ea doar Miranda. Airida Gintautaite interpretează la superlativ rolul fetei, pe cel al Mirandei, dar se schimbă și în Ariel, cei doi actori ducând la capăt într-o manieră impresionantă partituri pe cât de dificile, de epuizante, pe atât de ofertante.

10Ea reacționează cu gesturi și sunete la apariția unui personaj, are simpatii și antipatii, face astfel încât te prinde povestea din poveste, care pe ea o emoționează, o sperie, o cucerește. Miranda nu știe alt chip de femeie, o măgulesc cuvintele lui Ferdinand, care o vede ca pe o nimfă, iar tânăra se lasă prinsă în mrejele de farmec ale iubirii posibile în acea lume, îi auzi bătăile inimii și valurile din scoica mare pe care o duce la ureche.

Implantul pe care îl face Korsunovas este perfect, dacă nu ai nevoie de o logică strictă. Felia de Shakespeare se integrează, difuzează în realitatea poveștii actuale, iar împletirea celor două  e măiastră, În strigătul lui Ariel: „Vreau libertatea!”, auzi parcă fiecare om de dincoace de Zidul Berlinului, în jocul de dragul fetei simți disperarea bărbatului, un intelectual ce-și îneacă disperarea în alcool și în partide de șah. Luminile și muzica însoțesc și potențeză suspansul, imaginile au tot mai multă forță pe măsură ce se apropie finalul. Și, în tensiunea creată, singurătatea și oboseala lui Prospero umplu scena. Plânsul îl îneacă atunci când sărută scaunul pe care obișnuia să stea fata, mâna lui inertă cade și împrăștie piesele de șah: jocul s-a sfârșit, „Vom dispărea fără a lăsa o urmă” cuprinde ambele povești. Apariția ei ca balerină, pe acordurile din Moartea lebedei, întunericul deplin și sunetul repetat al telefonului la care nimeni nu răspunde îmi spun că acel „E ultima oară, bine?” nu a fost întâmplător. 

11În seria spectacolelor aproapiate fizic de spectatori nu în stil elisabethan ci prin aducerea spectatorilor pe scenă, creația recentă a lui Laszlo Bocsardi, Hamlet, creație pentru care a fost premiat recent de UNITER, a stârnit interes și au fost suplimentate locurile, spectatorii ajungând și mai aproape de actori. O scenografie minimală, mizând pe două elemente. Mai întâi și în cele din urmă, în economia piesei, apa. Apa peste Hamlet, în secvențe de artă plastică și de poezie, în suita marilor realizări semnate de Ostermeier și Nekrosius. Acum, apa într-o cadă ca un mormânt. Al doilea element emblematic îl reprezintă plasticul unor perdele care traversează spațiul e joc, îl divid, ca niște ziduri foșnitoare, semitransparente și permeabile la sunet. Fecare actor joacă superb, de la cuplul Pálffy Tibor - Albu Annamária, până la cuplul Nagy Alfréd - Diószegi Attila.

 

12Apocalipsa după Shakespeare. Macbeth, creație a lui Janusz Wi¶niewski la Teatrul Național „Marin Sorescu”, a încheiat suita Shakespeare. Despre spectacol puteți citi în cronica din Prăvălie.

 

Aceastăreprezentație a avut ca noutate o schimbare majoră în distribuție, Gina Călinoiu jucând acum rolul Lady Macbeth. O apariție inedită, atât pentru actriță, aflată într-o ascensiune, cât și pentru spectacol în sine. Este o schimbare de ambianță, noua interpretă a rolului venind cu amprenta unei atitudini care ține de cotidian, aducând fiorul tragic într-o nebănuită postură. Totodată oferă un accent de casnic și căldură în relația cu Macbeth.

 

Pe locul ei din seria trecută a venit acum Costinela Ungureanu, o apariție amintind de teatrul asiatic, prin mișcarea ca o plutire în dansul continuu al personajelor.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey