Mircea Pricăjan
Roxana Știubei
Cornel Mihai Ungureanu

 
sus

 

 

De ce mai ești în România?

Comentarii cititori
sus

Mircea Pricăjan

  

N-am umblat mult prin lume, am fost plecat doar ca turist și doar pe perioade relativ scurte. Trăiesc însă la o aruncătură de băț de afară, drept care nu percep granița ca pe o barieră greu de trecut. De fiecare dată când am părăsit România am încercat, însă, o senzație de sufocare, ca și când mi-ar fi lipsit aerul acela cu care plămânii mei știu să funcționeze. Oricât de fabuloase ar fi fost locurile în mijlocul cărora mă aflam, oricât de primitorii erau localnicii, singurul gând care-mi mai potolea anxietatea era acela că-n X zile mă voi întoarce acasă. Și întotdeauna drumul de întoarcere acasă, în România, mi s-a părut mai scurt. De aceea încă mai sunt aici, fiindcă România e locul în care, cu toate nedreptățile, aberațiile și ticăloșia din jur, mă simt eu însumi, e acel spațiu pe care mintea mea îl poate cuprinde și pe care am interes să-l deslușesc – în orice altă parte m-aș simți un impostor.

Comentarii cititori
sus

Roxana Știubei

 

De ce mai ești în România, Roxana? N-aș vrea să răspund la întrebarea asta. Insist. Îmi e rușine. Chiar vreau să aflu. Bun. În primul rând, îmi cer scuze de la cititori și fac plecăciuni în fața lor. Aș putea da vina pe soartă, dar m-aș prezenta ca o lașă. Apoi aș putea da vina pe părinții mei, dar nu ar fi întru totul moral. Așa că dau vina pe mine. Că n-am avut destul curaj să plec din țară când am împlinit 18 ani. Și probabil că n-aș fi fugit nici dacă Ponta ar fi câștigat prezidențialele, deși susțineam acest lucru. Pentru că bac. Până la care mai am de trăit încă trei luni. Acolo se pune un punct ca o ghiulea de tun și se ia de la capăt cu un alineat voluminos. Atunci voi putea într-adevăr să-mi expun motivele superficiale pentru care mă aflu aici. Voi putea să-mi iau atitudinea de bărbat (bătrân) blazat și să îndrug câteva false efuziuni, ca să-mi conving fanele că-s încă productiv. Sunt sigură de un lucru. Mă cunosc atât de bine, încât să pot fi sigură de un lucru. Că, pe oriunde voi locui în lumea asta micuță a Terrei, mă voi întoarce să mor în România. Fiindcă, așa cum Dumnezeu l-a creat pe Adam din țărână, eu sunt făcută din pământul pe care-l muncesc oamenii la mine la țară. În acel pământ e puritatea. Exact ca un drog. O să fiu în România chiar și atunci când n-o să fiu. România e definiția mea. Restul sunt plăceri. Sau văicăreli. 

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Sunt în România din inerție, din neputința și lipsa de dorință de a scrie într-o altă limbă. Mă simt, din această pricină, legat de lumea de acasă, incapabil să mă rup, tot așa cum mă simt aici străin și stingher.

De câte ori am ieșit din țară, m-am liniștit, m-am relaxat. Ca în vacanțele dinainte de 1989, când lăsam în urmă orașul cu marele lui combinat chimic și respiram câteva zile aerul muntelui.

Cum să nu te simți bine departe de praful toxic, de zgomotul permanent și măcinarea mincinoasă a unor patroni, politicieni, pseudo-ziariști, departe de manipularea și violența de fiecare zi, de spațiul public profund corupt și politizat, de bătrânele ori tinerele hahalere care controlează și conduc instituțiile publice ca și cum li s-ar cuveni, ca și cum ar fi moșii primite în dar?

Încet-încet se instalează în tine senzația că poți face lucruri, că nu ești imobilizat în mizerie, că există o lume fără securiști, fără activiști și ticăloșia lor atotputernică și zâmbitoare, că sunt și oameni cu alte mentalități, cu altă privire. Fără să vrei, fără să îți dai seama, bateriile ți se încarcă, începi să visezi, să faci planuri – câte vei face la întoarcere! Și când vii și pornești pe drumul acela, picioarele ți se înfundă în nămolul cleios atât de bine știut.

Nu am niciun fel de utopii sau de iluzii. Sunt în România doar din nepriceperea de a-mi găsi locul în altă parte.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey