Mircea Gheorghe
Mihók Tamás
Lorena Stuparu

 
sus

Ce personalitate – sau persoană – în viață (artist, scriitor, om de știință, sportiv, jurnalist etc, persoană publică - sau nu) vă inspiră încredere?

Comentarii cititori
sus

Mircea Gheorghe

 

 

Nu știu să existe cineva în care se poate avea încredere
din toate punctele de vedere

 

Am cunoscut în viața mea, - deja lungă, dar nu mă plîng! - mulți oameni în care aveam toate motivele să am încredere și am avut. Tot așa, cunosc și acum mulți oameni demni de încredere. Numai că este un hic: nu știu să existe cineva în care se poate avea încredere din toate punctele de vedere. Și de fapt cred că noi înșine, oricît ne-am autoiluziona, nu putem fi o asemenea persoană pentru altcineva. Rămînînd la generalități și la lucruri mai puțin concrete, poți avea încredere, de exemplu, în  opiniile literare, filozofice, în competența unei persoane  dar nu și în caracterul ei. Invers, poți avea încredere în caracterul ei, dar poți să nu ai încredere în persoana aceea cînd îți vorbește de literatură, filozofie sau cînd se oferă să-ți facă un serviciu profesional.  Si așa mai departe.

Există proverbul drumul spre iad e pavat cu intenții bune, întîlnit în mai toate limbile europene - dovadă cum nu se poate mai clară a adevărului general omenesc pe care-l exprimă. Să rămînem în partea oamenilor cumsecade și onești: ne intersectăm și uneori suntem apropiați ca rude, prieteni ori ca parteneri de viață cu oameni care ne vor binele, care pot fi chiar devotați și animați de cele mai generoase gînduri în ce ne privește. Dar dacă ne încredințăm lor fără nici o rezervă, nu rareori se întîmplă să ne împingă fără voie pe o cale greșită, opusă firii și rațiunii noastre intime de a fi. Avem dreptul atunci să fim revoltați și să  spunem că ne-au înșelat încrederea? Nu, nicidecum. Onestitatea lor putea fi dincolo de orice îndoială, la fel și sentimentele lor favorabile nouă, dar vina a fost noastră fiindcă n-am luat în calcul fie limitele lor, fie limitele noastre, fie nici unele și nici altele. Și uneori nu e vorba doar de limite, ci și de frustrări, de noi experiențe de viață traumatizante, de deficiențe de comunicare, de sănătate etc. Din această cauză  a acorda încredere cuiva este o operațiune care reclamă o analiză și o delimitare, ambele riguroase, a zonei sau a domeniului în care se poate stabili relația de încredere și care trebuie să fie, obligatoriu, mutuală. Și, în plus, este nevoie să ai în minte fragilitatea motivelor pe care se bazează această încredere.

Și astfel trebuie să  repet ce-am zis la început. Am avut și am încredere și acum în mulți oameni pe care i-am iubit și admirat și pe care-i mai iubesc și admir și acum. Unii dintre ei mi-au influențat pozitiv cursul vieții, așa cum și eu am influențat, uneori  în bine, viața lor sau a altora. Dar gîndindu-mă la prietenii vechi și fraterni din tinerețe cu care împărțeam pe vremuri totul cu bucurie, cînd s-a întîmplat să le pretind ceea ce eu însumi nu le puteam da - certitudinea că pot avea în ei o încredere oarbă,  atotcuprinzătoare și constantă, indiferent de împrejurări și de schimbrile din viața lor sau a mea - am greșit.

E foarte evident acest  adevăr simplu cînd evaluăm și alegem oamenii politici. Pe la începutul anilor ’90, se schițase o mișcare populară care-l împingea pe scena politică pe fostul tensiman Ilie Năstase. Firește, fusese unul dintre marii jucători ai lumii și se putea avea încredere în combativitatea lui, în seriozitatea cu care își condusese cariera de jucător profesionist pînă la un nivel de excepție, în tăria lui de caracter în adversitate. Dar toate astea erau valabile pe terenul de tenis. Nu se putea extrapola această încredere și în privința unei presupuse valori ca om politic. Și dacă printr-un concurs straniu de împrejurări, ar fi ajuns președintele țării și dacă în această calitate n-ar fi răspuns speranțelor puse în el, nu Ilie Năstase ar fi fost principalul vinovat, ci societatea  românească  în ansamblu care-și plasase în el fără discernămînt, capitalul de încredere. 

Comentarii cititori
sus

Mihók Tamás

 

homo locum ornet

 

provocat la o anchetă

m-am suit pe un asin

ca pe-o strașnică rachetă

Don Quijote. spre Vlașin

 

am pornit ca prin ureche

Gargantua, ca să trec

mai apoi în Franța veche

și-n cea nouă-a lui Vișniec.

 

de acolo către ELTE-am

luat Wizz-ul automat

să-l salut pe Tibor Hergyán,

un profesor diplomat.

 

mi s-a făcut dor de casă

iar pe foame n-am pus preț,

atunci ei m-au pus la masă:

Moldovan, Simuț, Miheț.

 

(fiind un grandios festin

toastul de la ’nalt amvon

a fost ținut de Komartin

și de Laurențiu Ion.)

 

sunt naiv, de-o crasă vină,

fi’ndcă n-am numit pe unii

făuri-s-ar câte-o rimă

pentru voi și restul lumii.

 

Comentarii cititori
sus

Lorena Stuparu

 

Încrederea în credere

 

Grea întrebare!

Poate de aceea și răspunsul meu pe scurt este greu: Încredere deplină numai în Dumnezeu am. Celor revoltați de superficialitatea sau „primitivismul” acestui răspuns, fiindcă Îi neagă statutul de personalitate în viață, le-aș recomanda să se gândească la El ca Persoană, mai precis ca întreită persoană. Sigur, am încredere că iarăși va să vie cu slavă, să judece viii și morții. Dar mai întâi am încredere că Dumnezeul iubirii nu ne va părăsi. Chiar dacă cei mai mulți am uitat esențialul: cea mai înaltă formă de activitate spirituală este rugăciunea. Este și cea mai complexă: cu sufletul, cu intelectul, cu trupul.

Acum mă lungesc un pic.

Deși am fost educată în mediul privat și m-am autoformat la școala încrederii, personalitățile și persoanele publice de azi îmi inspiră suspiciune. Poate este o expresie a lucidității, a maturității, a realismului – în orice caz, e o tristețe păcătoasă în această stare, o pierdere a naivității generoase și constructive.

Dar dincolo de asta am încredere că o mână de prieteni (după chip și asemănare) nu mă vor părăsi niciodată. Am încredere că unii creatori, unii intelectuali și unii slujitori ai Domnului își urmează vocea interioară, vocația, fără nici-un interes. Că nu vor fi zdruncinați sau alterați de contextul unui așa zis pragmatism fără ideal, fără credință într-un adevăr, ci doar în eficiența momentană și în câștigul imediat. Am încredere în orice persoană care „face lucruri” nu din ambiție sau frustrare, nu din dorința de parvenire sau dintr-un orb sentiment al datoriei, ci pur și simplu din încredințarea că așa este bine.

Am avut încredere în Crin Antonescu. Aș avea și acum, dar nu mai e cazul. Nu mă interesează jocurile de putere.

Sunt hipersubiectivă. Nu mă simt chemată, ca „filozof” să emit judecăți morale nici asupra omului, nici asupra societății. Deocamdată (nimic nou sub soarele literar-filosofic) nu cred că pot vorbi cu onestitate decât despre mine însămi. Cred că în momentele esențiale ale vieții și în privința cauzei ultime a acestora, scepticismul, probabilismul și deșteptăciunea filosofică sunt pur și simplu ridicole și, evident, prețioase.

Drept pentru care închei paradoxal, cu o mărturisire mai curând „umanistă”: am încredere în om, dar sunt rezervată față de oameni.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey