sus

 

 

 

Singurătatea

 

 

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Cu singurătățile la Tradem

 

tradem, praavaliaCasa de Cultură „Traian Demetrescu” a găzduit pe 3 noiembrie 2015 o întâlnire din cadrul proiectului „Prăvălia culturală îți dă rendez-vous la Tradem!”. Tema dezbătută în Salonul Medieval al instituției a fost „Singurătatea”. Și pentru că întâlnirea avea loc în cadrul Săptămânii Tradem, chiar în ziua în care se împlineau 149 de ani de la nașterea poetului Traian Demetrescu, iar singurătatea era și una dintre temele sale preferate, am început prin a citi pasaje la temă din creația sa, în special din jurnalul său intitulat Intim.

A fost prima dată când am stat în cerc, așa cum îmi sugerase Marius, dar unii dintre participanți au preferat tot locurile mai ferite de lumină, cele din spate, în ciuda îndemnurilor doamnei Stela: “Domnișoarele, sunteți tinere, frumoase, stați la vedere!”.Mi-am început rolul de moderator vorbind despre câteva forme ale singurătății pe care le știu cel mai bine.

Prima dintre ele: singurătatea pe care o știu de mic. După ce părinții și frații mei au plecat la Craiova, când nu împlinisem doi ani, am rămas la Alexandria, în grija bunicii. “De ce frații mei stăteau cu părinții și eu cu bunica?” a fost o întrebare căreia nu-i găseam răspuns, iar mai târziu, mai ales în clasele primare și gimnaziale, în primele zile de școală, în special după lunga vacanță de vară, simțeam o singurătate intensă. Ei plecaseră, iar eu mă plimbam singur și trist prin curtea imensă în care până atunci ne jucasem împreună.

pravalia, trademUn alt fel de singurătate am trăit când eram împreună cu frații mei: dacă vreunul dintre ei avea o bubă sau nu se simțea bine, eu eram empatic, stăteam pe lângă el, îl întrebam dacă-l doare, dacă pot să-l ajut. Dacă îmi era mie rău, ei râdeau de mine. Și continuau să se joace.

Am povestit apoi cum am locuit cu bunica, până la 5 ani, atunci ni s-a alăturat și tanti Dida, sora mamei, întoarsă din Banat, după ce rămăsese văduvă. Când eram în clasa a VII-a, bunica a murit și, după ce am rămas cu tanti Dida, am cunoscut o altă singurătate, a libertății i-aș spune, a excesului de libertate. Ea pleca la 6 dimineața, era șefa unui atelier de croitorie, termina serviciul la ora 22, iar eu eram singur și liber toată ziua. Mergeam la școală, desigur, în rest însă îmi făceam propriul program, dacă îi pot zice așa, pentru că era complet dezordonat, fără ore fixe de masă, de lecții, de nimic.

În liceu, a fost o singurătate tristă, cu mai multe fuioare: singurătatea ca aspirație spre doi, singurătatea în urma lipsei de îndrăzneală - gândul că e greu să te înțeleagă celălalt în termenii tăi și atunci, nu mai bine renunți? - , singurătatea ca lipsă de adecvare - Alexandria era un oraș care nu avea prea multe de oferit. Citeam mult, chiar și la ore, recitam în gând din Eminescu în plimbările mele pe străzile orașului.

O altă formă de singurătate: când ești bolnav și departe de ceilalți. Boala poate fi și un moment când ți se acordă mai multă atenție decât în mod obișnuit (ți-ai rupt piciorul, toți vin să te vadă), dar există și suferințe la care ceilalți nu pot ajunge (când lucrurile sunt foarte adânci în tine). Apoi, singurătatea post-eșec, izolarea socială - când pici un examen de admitere, pe care toți colegii tăi îl iau, de exemplu, și te ferești să-i întâlnești. Când nu găsești un loc de muncă și nici un alt drum și ești tot timpul neliniștit, măcinat, nemulțumit, inadaptat.

Există și singurătatea ca spațiu protejat, singurătatea “cât confort!”, cum îi zic eu. Când ești singur și împăcat.

pravalia, trademDar și singurătatea când ești părăsit, când ești înșelat. Am avut o prietenă care nu suporta să fie singură, trebuia să fie într-o relație. Și ajungea mereu în cercul vicios: nu-și putea părăsi partenerul și să își asume o perioadă de singurătate până găsea pe altcineva. Îl părăsea doar după ce întâlnea pe cineva care i se părea mai bun pentru ea. Din teama de singurătate, inevitabil trăda.
Singurătatea celui părăsit poate fi indignată, revoltată: “Cum a îndrăznit să plece?” Dar este, în același timp și o singurătate a celui care te părăsește, și el e singur de tine. Te pierde.
- Diferența e că el alege, iar tu nu, a spus cineva. Poate Lorena.

O altă singurătate: râsul celor din camera de alături. Acolo sunt oameni apropiați și tu ești supărat cu ei, dar ei râd și nu le pasă că tu ești singur.
Și o alta, cu multe variante, într-un film franțuzesc, pe jumătate documentar, adus cândva la televiziune și prezentat de Florin Iaru, despre oameni care aleseseră celibatul – și își spuneau poveștile, de ce au ales să fie singuri.

Apoi, singurătatea celor bătrâni.O știu de la tanti Dida, care m-a crescut, și care a rămas singură în casa bătrânească de la Alexandria. Am povestit și în cartea de teatru o scenă, inspirată de ea și intitulată “Cutia cu ouă”. Întotdeauna plecam de la tanti Dida încărcat cu bagaje, iar drumul până la gară era un chin, mergeam pe jos, niciodată nu am luat taxiul în Alexandria. Ajungeam la gară epuizat și trebuia să stau și la coadă să iau bilet, dar nu despre asta e vorba. Aveam un consemn, o înțelegere tacită: când plecam, ea mă conducea până la poartă și aștepta acolo să ajung la colțul străzii următoare. Acolo mă opream, lăsam bagajul jos, și îi făceam un semn cu mâna, iar ea îmi răspundea, fluturând la rândul ei mâna dreaptă deasupra capului. Abia apoi dispăream după colț. În ultimii ani, nu mă mai vedea, eram doar o pată, care se oprea și se mișca puțin, înainte de a da colțul, iar eu mă gândeam când plecam, de fiecare dată în ultimii ani, că poate e ultima dată când o văd. După semnul acesta de rămas bun, se întorcea la singurătatea ei de bătrână singură. Ei bine, într-o astfel de zi, după ce plecasem, ajunsă în casă a găsit în pat o cutie cu ouă pe care uitase să mi-o pună în bagaj. Nu ar mai fi avut timp să meargă la gară, dar mai există o haltă, Alexandria Sud, trenul oprește și acolo, “la PECO”, nimeni nu zice Alexandria Sud. A pornit repede, cu gândul că mă va zări la o fereastră a trenului și-mi va da cutia. Când mai avea însă 50-100 de metri, l-a văzut plecând. Atunci, disperată, s-a gândit să ia un taxi până la Roșiori de Vede (30 de kilometri) să îmi aducă acolo cutia. Și cât de necaz i-a fost că, plecată în grabă, nu luase niciun ban!
Mă gândeam la ea de câte ori era vreme urâtă, de câte ori ploua sau ningea. “Ce-o face tanti Dida?”. Locuia în casa veche, bătrânescă, mă temeam să nu se surpe pereții, să nu cadă acoperișul, mă întrebam dacă are lemne tăiate. A murit singură. Au găsit-o într-o dimineață. Doi-trei ani după aceea, când ningea, când ploua, mă trezeam întrebându-mă: “Ce-o face tanti Dida?”. Gândul se ducea, din inerție, către ea, și abia după câteva clipe îmi dădeam seama că îngrijorarea mea nu mai are obiect, pentru că ea murise.

E o poveste lungă și aceea despre singurătatea în cuplu, nu o dezvolt. Am să vorbesc însă despre singurătatea foarte intensă pe care am simțit-o după ce am ieșit cu două bune prietene de la un film care mă impresionase. Ele reveniseră în lumea reală, iar eu nu puteam ieși din poveste, încercam să zic ceva despre și ele nu rezonau, se înțelegeau însă foarte bine între ele. Asta ar fi singurătatea în fața unei emoții la care celălalt nu participă.

Apoi le-am dat cuvântul celor prezenți, abia așteptând să văd ce singurăți știu ei, ce voi afla nou, ce cred ei despre singurătate. Reiau câteva dintre idei, poate nu neapărat în ordine și cu siguranță nu reproduse întocmai, ci așa cum le-am perceput/reținut.

Lorena a vorbit despre moarte, ca forma supremă de singurătate. Despre suferință: “În suferința fizică ești absolut singur”, despre credință ca antidot pentru singurătate – dacă ești credincios, nu ești singur, tot timpul ești ocrotit. Despre singurătate ca imposibilitate de a comunica, dar și despre dorința de a te însingura. Despre singurătatea creatorului, a alergătorului de cursă lungă – pentru a-și pregăti performanța e nevoie de o singurătate autoimpusă. Despre dimensiunea patologică – singurătatea ca boală.

pravalia, trademMădălina a citit dintr-o povestire cuprinsă în volumul “Marile bucurii și marile tristeți”, de Augustin Cupșa. Niociodată nu e prea târziu să combați singurătatea dacă îți vine o întâmplare în ajutor, a fost una dintre concluzii. Tot ea a vorbit și despre autonomia ființei care presupune singurătate, despre singurătatea bună și dorința de a avea spațiul tău, de a face ceva ce-ți place, despre singurătatea pe care ți-o aduce pierderea unor oameni semnificativi, celălalt-important pe care deodată nu-l mai vezi, nu-i mai vezi concretețea ca ființă, el e doar în mintea ta și atât. “E o lipsă. Lipsa asta m-a făcut să mă simt singură în sensul debusolării, al pierderii unor sensuri pe care le găsisem grație acelor oameni. M-am simțit privată de lucrurile alea smulse din mine. Singurătatea mea e ca urmare a unei pierderi, lipsa unui celălalt semnificativ”; “Sigur că, ființial, e și singurătatea aceea: de unde venim,încotro ne ducem, ce e cu noi, singurătate care copleșește”; “Am descoperit târziu părțile bune ale singurătății, aveam voluptatea suferinței”.
Lia a zis de singurătate, dar nu în urma unei pierderi, ci una dată de a tânji după. Să știi că nu vei fi niciodată lângă cineva, un dor după ceva ce n-ai cunoscut și care ți-ar fi umplut ființa.

Leliana a împărțit singurătatea în două feluri: cea pe care o primești fără să-ți dorești și cea pe care o cauți. A făcut distincția între a fi singur și a te simți singur, a vorbit despre autoizolare, mania persecuției, izolarea de colectiv. “Așteptam ca lumea să vină la mine, să mă bage în seamă, dar eu eram cea care ridicam un zid”. A adus în discuție singurătatea în doi și lipsa de comunicare, greu de suportat, ca și gândul că acela care ar trebui să te scape de singurătate te respinge. “La 90 de ani mi-aș asuma singurătatea: sunt singură, dar am trăit, am avut momentele mele. La 110 nu știu ce aș mai avea de zis... sunt singura care are 110, poate”.

Mariana: Singurătatea e alegere.
pravalia la trademLia a spus și ea că singurătatea e, câteodată alegere. “De foarte multe ori, e ceva de care am nevoie. Nu-mi plac influențele, nici bune, nici rele, încerc să mă retrag undeva și să pun în ordine senzații, reacții, gânduri”. A vorbit și despre tragedia care tocmai avusese loc în clubul Colectiv, iar Mădălina a completat, despre singurătatea victimelor, internate, care nu puteau avea contact, din motive medicale, cu aparținătorii, a amintit despre singurătatea când ești suferind și cei apropiați nu te pot atinge. Magda a intervenit și a vorbit despre un alt moment tragic, având drept protagonistă o elevă a dânsei, graficiana Alina Roșca, al cărei atelier a luat foc. În urma arsurilor, Alina Roșca a murit, după un timp. Avea 27 de ani, era însărcinată, iar rudele și prietenii nu au putut să o viziteze la spital pentru că i-ar fi făcut rău. Magda a vorbit și despre singurătatea pozitivă – creativă, a punctat că poți fi foarte fericit în singurătate și că singurătatea în doi este cea mai tristă, dar și că poți să-ți creezi o lume în care să nu te simți singur.

O doamnă, nu-i știu numele, stătea în spatele sălii, a spus că a interacționat mult cu copiii și a vorbit despre singurătatea copilului care se joacă, atras de jocul lui, și care nu se simte singur.
Anca: Asociez singurătatea cu lipsa. O lipsă dorită sau o lipsă întâmplătoare.
Stela: Singurătatea poate fi voalată? Învăluită în mister?
Mădălina: Orice poate fi învăluit în mister.
Lorena: Poate fi și dubioasă.

Daniel a spus că experimentează o singurătate pozitivă la pescuit. Pentru altul pare trist, să stai singur pe malul bălții, dar el se simte bine, chiar și atunci când nu prinde nimic. O singurătate dezirabilă, în care caută liniștea, natura, se îndepărtează de oameni, de conversații, de casetofoanele lor cu muzică. O singurătate negativă: „când se termină bateria”.

Ștefan: Fiecare dintre noi știe singurătatea pentru că a experimentat-o. Singurătatea este un sentiment pe care îl dezvoltăm în raport cu o situație. Dacă ne simțim singuri, singurătatea e un sentiment, o creație a noastră. Singurătatea vine de la simțire.

Ruben: Singurătatea poate fi și prieten, poate fi și dușman. Cel mai bun prieten și cel mai rău dușman. Singurătatea poate fi și o simțire, cum spunea Ștefan, dar poate fi și o condiție. Nu poți să spui că un copil căruia i-a murit mama doar simte că e singur. E și o condiție a lui, e ceva ce i se întâmplă.
„Singurătatea are multe nuanțe. Eu, ca pictor, chiar dacă am mulți prieteni și sunt înconjurat de foarte mulți oameni – am o familie numeroasă, foarte mulți verișori, multe neamuri – aș putea zice că nu sunt singur. Dar ca artist, cred că sunt foarte singur, niciunul dintre prietenii mei, nici chiar unul dintre frații mei nu mă poate înțelege și nu poate fi cu mine în acea simțire. Ca și condiție, ca om, nu sunt singur deloc: îi am aproape de mine. Dar există oameni care creează și care, prin poezie, pictură etc își împart din singurătatea lor și altora.
Mădălina: Da, dar le comunici doar unora. Codifici ceea ce exprimi.

Gabi îmi trimisese pe e-mail două idei-direcții de discuție și l-am rugat să le reia. Una era: metaforele singurătății. “Singur-cuc”, de exemplu, sau “singur-lună”, inventată de un poet al cărui nume nu și-l amintea și pe care Lorena l-a presupus a fi Geo Dumitrescu.
„Pentru mine, singurătatea este atunci când nimeni nu poate face nimic pentru tine. Și asta e independent de câte persoane sunt în jur sau de contextul în care ești. Dacă nu te poate ajuta nimeni cu nimic, ești singur. Asta e definiția mea și e valabilă pentru mine.
Și, legat de ce ai povestit despre singurătatea din copilărie, când eram mic eram singurul din sat care n-avea frați sau surori. Am scris o povestire despre asta, în limba engleză, în care spuneam cum, la 4-5 ani, am încercat să omor barza. Am întrebat de ce nu am frați și mi s-a spus că barza aduce copiii și atunci am început să exersez foarte mult cu arcul și săgețile, dar și să pregătesc întreaga operațiune, pentru că se spunea că dacă îi faci ceva berzei, ea trece și-ți lasă un cărbune aprins pe acoperiș și-ți ia casa foc. Atunci am discutat cu alți copii, cum să facem să nu știe barza cine a lovit-o și dacă totuși ar afla și ar arunca un cărbune aprins, să nu afle părinții cine e vinovatul. S-au făcut multe pregătiri acolo, au durat până când au trecut tancurile pe drum și au început să adune rezerviștii în curtea școlii. Era în august 1968, aveam 6 ani, când s-a încheiat campania mea împotriva berzei. Atunci am început să mă pregătesc pentru ruși”, a povestit Gabi.

Alex a vorbit despre  percepția, destul de personală, a singurătății – în tot ce ține de creativitate, dinamică de cuplu, boală - nici cei care suferă de aceeași boală nu au aceeași percepție ca și tine, nu poți trece în punctul de vedere al celuilalt, ca în Being John Malkovich, unde se propunea terapia pentru singurătate, dar și pentru alte patologii de relaționare, constând în a fi, timp de 15 minute, în mintea lui John Malkovich. Să vezi lumea la persoana I, din mintea lui. Alex a punctat, zâmbind, partea universală a singurătății: moartea. În rest, unicitate.

Un alt particpant la întâlnire, din păcate nu îi știu numele: “Din punct de vedere subiectiv, sentimentul de singurătate are în opoziție sentimentul de apartenență, pe care majoritatea încercăm să-l avem și când nu simțim că aparținem aceleiași situații, conjuncturi etc. Obiectiv, singurătatea poate fi o condiție, cum spunea Ruben, independentă de raportarea noastră, dar cred că, de multe ori căutăm această singurătate obiectivă pentru a ne pune ordine în gânduri – poate că mulți au un astfel de ritual. Când merg, singur, mă pot preocupa de gândurile mele. Și când am de parcurs un drum mai lung cu mașina, îmi place ideea de a fi singur, pentru a face astfel de exerciții intelectuale, în timp ce conduc. Unul dintre demersurile pe care mulți dintre noi ni le propunem este să ne înfrângem teama de singurătate, iar moartea este starea supremă de singurătate și ne îndreptăm toți într-acolo. Poate asta ar trebui să încercăm, știind că atunci vom fi doar noi cu ființa noastră: să ne construim pentru acel moment”.
- Așa să facem, atunci!, am zis și am încheiat întâlnirea.
Pe drumul spre casă mi-am amintit că am uitat să citesc mai multe lucruri pe care mi le scosesem la temă, între care versurile lui Franz, traduse de Cosmin:  „O sticlă de cola conține/ atâta singurătate, cum/ numai un pictor poate/ înțelege”.

(Alte variante de singurătate primite la tejghea: aici)

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey