Nicolae Coande


 
sus

Nicolae Coande

 

Primul pas

 

"4 martie, 2004

M-am trezit cu capul și cu gândurile umflate. Am trimis un ultim articol la ziar ("Vizită la Deutsche Welle") și am încercat să refac bagajul - nu mai am voință, așa că l-am lăsat baltă. Voi vedea ce va fi la aeroport."

 

Asta era tot ce putusem nota în dimineața penultimei zile din cele 120 câte stătusem la Langenbroich; obosisem să mă supraveghez și simțeam nevoia să plec: ajunge atâta Germanie dintr-o dată. "Bursa Germaniei prospere, de după înfrângere, pentru Estul dintotdeauna învins, destinat sărăciei, pribegiei" se sfârșea. Nu eram evreul Norman Manea, să acumulez toată oboseala rasei, dar simțeam că politețea instituțională devine mai obositoare chiar decât încăpățânarea asta tipic germană de a asimila, măcar pentru un anotimp, oameni care creează din toate colțurile lumii. Voiam înapoi la "colțul meu" - și nu o făceam doar fiindcă strugurii ar fi fost "prea acri" pentru unul ca mine. Marga, pilotul meu dezinteresat, se străduia să-mi întrețină buna dispoziție și avea de gând să pregătească o masă de "adio", la care să invite câțiva bursieri și prieteni din zonă. Serioja plecase între timp, Zeynel pribegea pe la Hamburg și numai Anna Sidorenko, alături de ironicul Pit Göertz, artist care nu se considera deloc așa, afișând o bonomie remarcabilă în "materie", avea să vină la masa "verde" oferită de stăpâna căsuței de lemn din Schenkengarten 17 din Winden.

 

Până atunci, cu o zi înainte, ajunsesem în sfârșit la Bonn, la o aruncătură de băț de Köln, după ce amânasem vreme îndelungată să ajung în orașul care fusese cândva capitala unei țări sfâșiate de colții istoriei.

 

Am ajuns într-o amiază de martie în orașul de pe Rin, grație invitației doamnei Rodica Binder, redactor al secției române a postului de radio "Deutsche Welle", fin seismograf al vieții artistice din Germania, dar și punte de legătură între două țări care au stabilit numeroase și profitabile contacte culturale de-a lungul vremii. D-na Rodica Binder, doctor în filologie și jurnalist cultural de excepție, a publicat după 1990 una dintre cele mai pasionante hermeneutici ale poeziei lui Ion Barbu, editată de "Cartea Românească". Pentru mine, vocea sa a constituit ani de zile sursa nr. 1 de informații în ceea ce privește actualitatea culturală germană: corespondențele pentru "România literară" m-au făcut să simt că sunt pur și simplu "la curent" cu ceea ce se petrece mai edificator în spațiul cultural și artistic german. Ultima sa carte, "La pândă", este mai mult decât o formidabilă colecție de interviuri cu personalități culturale din întreaga lume: este un act singular de maieutică, de artă a conversației cu mari spirite, adesea intratabile în ciuda "popularității" scrisului lor. Sau tocmai de aceea...

 

Clădirea "Deutsche Welle", aparent labirintică, cel puțin pentru mine, dispusă linear, formată din câteva corpuri dreptunghiulare din beton și sticlă, de un alb reconfortant, pare ea însăși supravegheată de colosul postmodern al "D-Telekom", dar și de apele aparent leneșe ale bătrânului Rin. Inițial, actualul sediu al DW n-a fost construit pentru postul de radio; pe atunci Bonn-ul avea ambiții mari de dezvoltare și chiar postul de radio se simțea bine în locația sa de la Köln. A venit însă momentul reunificării și multe din clădirile Bonn-ului au fost golite de numeroasele instituții străine care s-au grăbit să "decoleze" spre Berlin, în timp ce altele aflate în construcție păreau a nu-și mai găsi utilitatea.

Gazda mea m-a întâmpinat la intrarea supravegheată de un circuit închis de televiziune și, după o discuție de "cunoaștere", m-a introdus în topografia locului, în drum spre cabina radiofonică, unde am acordat un scurt interviu vizând în special șederea mea la Böll Haus, am putut zări panourile de prezentare ale celor 29 desecții internaționale ale DW, post care a sărbătorit în 2003 semi­centenarul în prezența președintelui Johannes Rau. Spre marea/mica mea surpriză, la panoul românesc, lângă o fotografie înfățișându-i pe cei șapte membri ai redacției condusă de dl. Robert C. Schwartz, am zărit figura celui mai "proeminent" român la acea oră, nimeni altul decât Adrian ArogantuNăstase, imortalizat în timp ce-i acorda un interviu redactorului-șef. Nu m-aș fi uimit atâta - am învățat în timp să înțeleg că lumea își repetă chiar și surprizele! - dacă la panoul vecin al secției albaneze, la loc de cinste, nu aș fi văzut fotografia scriitorului Ismail Kadare, oaspete de onoare al postului german de radio. Așadar - scriitor, nu vânător și cu asta am semnalat diferența și dezacordul meu...

 

Desigur, aceasta nu este o obiecție făcută membrilor secției române de la DW, întrucât altcineva, de "sus" , a decis că acea fotografie ar fi reprezentativă pentru România - și poate că așa este în epoca tranziției noastre interminabile: nu ne putem legitima decât cu oameni de tranziție. Le-am sugerat - dacă-mi este permis așa ceva - d-nei Binder și d-lui Schwartz să încerce să substituie fotografia politicianului din fruntea guvernului dâmbovițean cu cea a scriitorului Norman Manea, care tocmai urma să vină la Köln, unul dintre cei mai cunoscuți români în lume, mai ales că autorul este binecunoscut publicului german. Norman Manea, autorul "întoarcerii huliganului", carte comentată și chiar contestată de unele publicații din România, este unul din acei români care ne reprezintă cu demnitate ("în lupta dintre tine și lume, ia partea lumii") și se poate spune că o face cu un picior pe un mal al Atlanticului și cu un altul la gurile Dunării, cum el însuși o spune undeva în miezul "raportului către posteritate" pe care l-am citit la întoarcerea în țară.

 

Seara la Marga se sfârșise pe la două noaptea, după multe pahare de vin și glume împărtășite cu Pit și prietenele gazdei. Știam că a doua zi voi fi obosit și când ceasul sunase la cinci dimineața am regretat că nu sărbătorisem plecarea cu câteva zile mai înainte.

 

Drumul de la Langenbroich până la Düren, cu mașina Margăi, l-am făcut ca în vis. Mi-am luat rămas bun de la "nemțoaica" mea volubilă și am urcat la peronul de unde luam RegionExpress-ul spre Köln. În urmă, Marga avea lacrimi în ochi și m-am gândit că așa sunt femeile: doar ele intuiesc slăbiciunea, dar și importanța, clipei. Am somnolat până aproape de Ehrenfeld, iar când am coborât pentru ultima dată în Hauptbahnhof aerul rece încerca să-mi spună că plec, totuși. ICE-ul spre Frankfurt a venit la timp - se putea? - și am urcat în el gândindu-mă că peste câteva ore aveam să fiu la București. Că nu avea să fie așa aveam să mă conving în aeroportul din Frankfurt unde mândra noastră companie Tarom nu reușise să aducă avionul la terminal la ora precisă. Avionul nici măcar nu venise de la București și avea întârziere de trei ore. Mai mult, după ce venea la Frankfurt, urma să facă o escală la Bruxelles și apoi să decoleze spre București. Așa am dat de Helmuth Schaar, geolog, doctor în științe naturale, neamț instruit și volubil și care făcea regulat naveta la București, unde avea o prietenă și un restaurant favorit: "Decebal"!

 

Neamțul meu îl citea pe istoricul Fomenko și era pasionat de drumeții cu tâlc: Retezatul era locul său predilect, unde debarca ori de câte ori putea alături de prietena lui româncă. Am legat o discuție foarte interesantă care avea să se prelungească mult dincolo de cele trei ore cât aveam de așteptat, dintr-un motiv foarte simplu: am reușit să pierdem avionul! Asta nu s-a întâmplat totuși din cauza discuției despre "eterna și fascinanta Românie" - deși Helmuth îmi spunea că ar prefera să se stabilească la noi! -, ci din cauza tovarășilor de la Tarom care au schimbat de patru ori terminalul de unde trebuia să decoleze avionul. Funcționarul român de la agenție, un imbecil a cărui germană era de nivelul grupei mici de la grădiniță, se lăuda că ne căutase prin aeroport, însă noi fusesem acolo tot timpul și nu auzisem nimic. Helmuth era foarte furios, eu eram uluit că nu pot ajunge vinerea acasă (plecam cu două zile mai devreme anume pentru a fi în weekend în România) și mă gândeam că bursa mea se isprăvea, totuși, duminica: să fie ăsta un semn? Râdeam de superstiția care încerca să-mi controleze mintea, dar tot Helmuth a fost cel care a salvat ziua și noaptea pe care ar fi urmat să le petrecem în aeroport. Am mers la celălalt terminal și am luat un bilet spre București, prin Budapesta, de la compania de zbor maghiară. Nu puteam să-i explic unui neamț metodic și controlat ce-mi trecea prin cap: voi vedea Budapesta, așa cum mă tot împingea Romulus Diaconescu s-o fac. Voi vedea capitala ungurilor, chiar dacă noaptea, și voi ști ce este, în sfârșit, "Occidentul". Voi deschide abia acum bucla călătorului care descoperă că într-adevăr comoara este acasă, după horn, dar abia după ce a stat un anotimp în Germania, într-o mansardă, privind cerul timp de 120 de zile printr-o fereastră făcută chiar în acoperișul casei lui Heinrich Böll, de acolo de unde iarba din Langenbroich se vede veșnic verde tot timpul anului.

 

Am zburat spre Budapesta prin noaptea Occidentului - care trebuie revizitat, relecturat, reinterpretat, de aici din locurile noastre orientale unde totul e scris pe ape și în țărână, fixat într-o memorie care știe pe de rost cerul, dar care uită zilnic că într-o distanță de o mie de kilometri primul pas este cel mai important...

 

(fragmentul face parte din volumul "Fereastra din acoperiș", Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 2005)

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey