Nicolae Coande


 
sus

Nicolae Coande

 

Cum eram aproape singurul care nu purta mască,

mi se părea că toţi mă privesc doar pe mine!

 

 

Pe toată durata şederii mele în Westfalia, germanii s-au pregătit de carnaval într-un fel lent-minuţios care ţine de aplicaţia lor în toate cele. Trebuie spus că doar în vestul ţării (sporadic în sud-vest) se ţine această sărbătoare specifică lumii catolice care culminează cu ziua finală, "Rosenmontag", când lumea iese în stradă îmbrăcată în culorile cele mai ţipătoare şi purtând costume dintre cele mai trăznite. Carnavalul începe încă din noiembrie, pe 11, şi se încheie cu două zile înainte de Miercurea Cenuşii – zi a căinţei pentru credincioşii care îşi pun cenuşă în cap şi reintră sub ascultare. Până atunci, carnavalul se încarcă de substanţa sa gradual, în restaurante, baruri, case de cultură, locuri închise în general, dar nu mai puţin discrete decât strada unde adrenalina trece voioasă dincolo de borduri. Cum vagabondam de-a lungul Rinului, pe aleea măturată de apele în creştere ale fluviului, întâlneam în cale nemţi bine dispuşi care ieşiseră din cafenelele cartierului vechi al oraşului şi vorbeau zgomotos, defel "muţi", niciodată agresivi, ieşiţi din sinele lor ordonat de peste an. Însă Köln-ul nu este doar oraşul Domului ci şi al Filarmonicii, impresionantă instituţie de gen ce rivalizează cu cele mai faimoase din lume. Privită dinspre Rin, "Koelner Philharmony" pare, îmbrăcată cum e în cărămidă roşcată, un pui cu mai multe spinări pe lângă negrul de timp Dom, cu ale sale turnuri crenelate ca tot atâtea fiorduri încremenite care semnalizează de departe, oricui se apropie de oraş, că aici civilizaţia contemporană este vegheată de cea veche cu ochi sever, dar plin de înţelegere.

 

Şi totuşi, când intri în clădirea Filarmonicii îţi dai seama că pe dinafară poate părea mai mică decât este. Foaierul său, întins pe două etaje, te primeşte în eleganţa covoarelor muştar, lambrisat şi cald pentru mulţimea ce foieşte – cum altfel? – în aşteptarea veselului concert. Înainte de spectacol sau în pauză, nemţii, cât mai exotic îmbrăcaţi, se "dreg" cu o bere Kölsch sau alte băuturi de la cele câteva baruri din interior, ceea ce m-a mirat niţeluş fiindcă România nu cunoaşte "genul".

 

La vremea când plecasem din ţară, ştiam din surse "slabe" că mai sunt patru zile până la startul marelui carnaval de aici şi în sinea mea mă felicitam pentru că aveam şansa să prind aşa ceva. Mă flatam puţin, poate şi în semn de revanşă fiindcă nu avusesem şansa să prind zilele verii în "Heinrich Böll Haus", iar acum găseam noi motive pentru a uita faptul că era şi aici iarnă, chiar dacă mai puţin viguroasă decât acasă. Dar orice neşansă se poate transforma în reversul său, dacă ştii să găseşti un nou unghi de abordare a vieţii... chiar şi unul gotic! Aşa se face că în mintea şi simţurile mele carnavalul luase deja locul verii şi poate că era mai bine că nu sosisem pe canicula care pârjolise pădurile şi câmpurile de aici, în ciuda climatului oceanic. Până la explozia de anarhie finală, am mers să asist la concertul "Vrajă, magie, carnaval" al Filarmonicii WDR din Köln, graţie unui muzician român, vechi membru al orchestrei sus-numite. Dan Lupu este ardelean şi cântă într-o orchestră reputată în întreaga Germanie, dar şi în Europa. Dar şi mai interesant, cel puţin pentru mine, a fost faptul că soţia lui, Mirabela Dina, ea însăşi pianistă, este născută la Craiova, iar mama sa este profesoară la Liceul de Artă "Marin Sorescu"! Lumea e mică într-adevăr, cu condiţia să o vizitezi mai des…

 

Odată intrat la spectacol am luat contact cu "nava" care este sala de concerte a Filarmonicii, o bijuterie artistică durată în ani de muncă titanică, în stare să primească 2.500 de spectatori. Maiestuoasă şi impunătoare, ea are forma unui imens amfiteatru în mijlocul căruia se află scena luminată de o cupolă de lucşi amintind de navele extraterestre ale lui Truffaut şi, din punct de vedere al acusticii, este cotată drept una dintre primele 10 din lume.

Nerăbdători şi deja binedispuşi de la muzica tradiţională din foaier, nemţii au umplut sala şi timp de o oră şi jumătate au cântat alături de orchestră melodii adecvate sau bucăţi celebre de muzică clasică, totul pe un fond comic de situaţie susţinut de un actor ce avea drept fetiş o păpuşă locală foarte îndrăgită. O fanfară în costume amintind de militarii unei epoci aristocratice fanate a "fraternizat" cu orchestra WDR la începutul şi sfârşitul spectacolului într-un deplin spirit "karnevalistisch", adică autoritatea cu susu-n jos ce însufleţeşte toată iarna întreaga Westfalie.

 

*

 

La "Café Goldmund" (Gura de aur), tavanul este un cer albastru peste o mare de cărţi. Pereţii cafenelei sunt înţesaţi de sute de volume, în special în limba engleză, aşa încât la intrare ai senzaţia că ai nimerit într-o bibliotecă unde nemţii beau bere şi mănâncă specialităţile casei. Te aştepţi chiar ca ei să ronţăie la desert un David Lodge sau Bruce Chatwin – însă n-am zărit un asemenea cartobal, oricât ar fi foamea de mare şi gusturile de rafinate. Lângă un roman de Nadine Gordimer sau de Michael Ondjaate am comandat un Absinth Tabu, sedus de sonoritatea băuturii blestemate, ca şi de culoarea de smarald uleios ce tremura sub bucăţica de zahăr înmuiată în lichidul verzui şi aprinsă cu bricheta de barmanul asiatic. Dintr-o revistă a căilor ferate germane, figura de Buster Keaton a celui care a impus "subversivul" în muzica germană, legendarul Blixa Bargeld, ţintea spre ceva nevăzut şi straniu. "Silence is sexy", albumul lor din 2000, nu putea însă fi deloc moto-ul acelei seri în care tinerii germani se pregăteau să sărbătorească "alternativul". Şi totuşi, straniul trebuie să se fi arătat celor de la "Café Goldmund" în persoana mea: cum eram aproape singurul care nu purta mască, mi se părea că toţi mă privesc doar pe mine!

Alături de Marga Fraikin şi de câteva prietene ale ei – Ellen, Renate, Irene -, m-am aflat în acea sâmbătă seara din 21 februarie 2004, în cartierul Ehrenfeld în aşteptarea deschiderii Carnavalului alternativ, care se ţine de 12 ani încoace aici. Cum cafeneaua se afla la intersecţia străzilor Stamm şi Glass, pe unde urma să vină coloana, o mulţime de tineri germani o invadaseră sau consumau afară vin fiert cu tradiţionalii "Wurst" germani. Poate că tăcerea va fi fiind sexy, dar seara era deja rezervată ritmurilor de mii de decibeli care urmau să atenteze la liniştea locuitorilor din zonă şi feţele pictate ale celor ce-şi dăduseră acolo întâlnirea ascundeau cu greu un tremor interior.

 

*

 

Atmosfera a devenit incandescentă peste o jumătate de oră, atunci când maşinile poliţiei germane au apărut să facă pârtie "boborului" în carnaval. Mărşăluind zgomotos, în sunet de ukulele şi alte instrumente care ridicaseră deja cartierul cu cinci centimetri deasupra solului, lanţul viu se deşira ameninţător în ciuda veseliei ce plutea în aer. Fiindcă fusesem cu câteva zile înainte la Düren crezusem că am cam văzut ce înseamnă un carnaval, dar mă înşelam. Oraşul primarului Paul Larue este, totuşi, unul de provincie unde imaginaţia şi chiar pofta de a petrece a locuitorilor săi nu pot rivaliza cu delirul organizat pe care l-am văzut pe viu la Köln-Ehrenfeld. Aidoma unui gigantic Ouroboros, incapabil de-acum să-şi mai muşte coada, şuvoiul de tineri s-a oprit în faţa cafenelei şi, după câteva minute în care poliţiştii au cerut cale liberă, am intrat şi eu în coloana care dansa ameninţătoare pe loc. Cei ce o conduceau lansau la intervale scurte focuri bengale. Mii de piepturi irumpeau atunci în guturale stinse imediat în şampania şi berea care curgeau în valuri. Purtând pe feţe toate măştile posibile şi imposibile, tinerii din Köln sărbătoreau cel de-al doisprezecelea carnaval alternativ - o formă de protest la carnavalul tradiţional (Rosenmontag). Când, în 1991, americanii au declanşat războiul din Golf, tinerii germani au avut această iniţiativă de a ieşi în stradă împotriva establishmentului politic, a tradiţiei dogmatice. Între timp, protestul de atunci s-a transformat el însuşi în tradiţie. Pe lângă cântecele şi strigătele de rigoare, prins în cleştele mulţimii polifonice, am putut vedea numeroase pancarte care cereau mai multe locuri de muncă pentru tineri şi aruncarea la pubelă – un desen sugestiv îl arăta pe Schröder pe un făraş! – a conducerii social-democrate&verzi. De altfel, încă de atunci destui nemţi o şi distribuiau în rolul de Bundeskanzler pe lidera CDU, Angela Merkel. După câteva ore în care şi-a scuturat cu putere solzii şi a şuierat din mii de guri, şarpele penat s-a destrămat în faţa farmaciei "Goethe", puţin înainte de miezul nopţii. Acolo s-a putut vedea, în sfârşit, ce lăsase în urmă. Mii de sticle şi ambalaje zăceau în devălmăşie pe străzi, dar nici n-am apucat să îi întreb pe cei din grupul meu când se face curat că au şi apărut maşinile salubrităţii din oraşul lui Schramma. Cu o operativitate care m-a lăsat "mască", lucrătorii au debarasat zona într-un timp record. Într-o jumătate de oră totul era… apotheke, încât nu puteai jura cu mâna pe inimă că pe acolo trecuse dezastrul. Carnavalul se mutase acum în cafenele şi bistrouri şi la o bere "Beck’s" am comentat alături de companioanele mele ce avea să fie peste câteva zile, când oraşul urma să explodeze în marea paradă de Rosenmontag. Se estima că un milion de petrecăreţi vor asalta oraşul; mai târziu, am aflat din ziarele germane că în 2004 a fost bătut recordul istoric de participare: 1,3 milioane de localnici şi turişti au strigat pe acordurile muzicii tradiţionale faimosul Kölle, alaaf, alaaf! Acesta este strigătul istoric al cetăţenilor din oraş, ceva ce s-ar putea traduce "Ura, ura pentru Cologne!".

 

(Fragmentul face parte din volumul Fereastra din acoperiş, Fundaţia Scrisul Românesc, 2005)

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theâtre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey