Adriana Teodorescu

 
sus

Adriana Teodorescu
(teatrolog, secretar literar la Teatrul "Colibri" Craiova)

Jurnal de festival
(
fragmente)

A 14-a ediţie a Festivalului Internaţional al teatrelor pentru copii de la Subotica, Serbia, 20 - 26 mai 2007; au participat 23 de ţări; România a fost reprezentată de Teatrul Puck din Cluj-Napoca.

Pentru a câştiga o zi de festival, plecăm noaptea. Partea românească a drumului este infernală (am ieşit din ţară pe la Jimbolia). Drumul este mai rău decât Şoselele bombardate de la sârbi. Ajungem la Subotica aşa cum planificasem, la primele ore ale dimineţii. Ne cazăm la hotelul unde stau toţi participanţii şi invitaţii din 23 de ţări (un Babel la scară mică), apoi traversăm strada spre cele două săli unde au loc spectacolele.

Deşi istoviţi de drum, programul nu te lasă să te refaci: spectacol Spania de la 10:00 - Poştaşul a sosit. În Europa în care noi abia am intrat această formulă se practică de mult timp: actorul - demiurg, actorul - fac totum. Păpuşi şi marionete mici, care ies dintr-o valiză compartimentată; spun o poveste simplă, cu trecere la publicul surprinzător de numeros. Nu suntem foarte entuziasmaţi, dar o parte din vină o poartă oboseala acumulată pe drum.

Ne mutăm în cealaltă sală, în aceeaşi clădire, pentru a urmări evoluţia trupei Teatrului de păpuşi Regional din Petropavlovsk - Kamchatsky, Rusia. Este recunoscută şi apreciată şcoala păpuşărească din ţările fostei URSS. Şi pe merit. Vedem aplicate teoriile şi sistemele teatrale ale lui Meyerhold, Tayrov, Obrazţov şi nu în ultimul rând Stanislavski. Rezultatul: o încântătoare demonstraţie de profesionalism, virtuozitate, umor şi vivacitate - reconstituire a unui spectacol de circ cu mijloacele şi metodele specifice teatrului de animaţie. Ne-a atras atenţia în mod deosebit un actor care a mânuit simultan două păpuşi reprezentând căţeluşi ce executau un număr de dresaj. Coordonarea mâinilor (o mobilitate şi o dexteritate a degetelor vecină cu prestidigitaţia) şi preţiozitatea detaliului nu au trecut neobservate nici de către juriu. Astfel, la ceremonia de închidere, rubicondul şi zâmbăreţul rus primeşte premiul pentru interpretare.

Revigoraţi după o pauză, acceptăm cu bucurie propunerea domnului Gregorian (Eustaţiu Gregorian, reputat scenograf al teatrului de păpuşi de talie internaţională), cu vechi state de colaborare în Subotica, de a face o plimbare înaintea spectacolelor de seară. Revelaţiile se succed în valuri: descoperim un burg (Subotica se află aproape de graniţa cu Ungaria şi s-a aflat în stăpânire habsburgică) cu o piaţă minunată, împânzită de terase, unde, la o cafea sau la o bere (Jelen Pivo, preferata mea!) poţi urmări spectacolele oferite de copii pe scena amplasată strategic, pe una dintre laturi. Odată aşezat, nu poţi să nu admiri primăria - bijuterie arhitecturală construită între anii 1908-1910, cu turnuri şi creneluri care certifică amprenta austro-ungară, unde ceasul merge... nemţeşte şi care veghează vis-ŕ-vis de clădirea Teatrului Naţional (a cărui sală este deocamdată nefuncţională) forfota unui oraş civilizat şi liniştit.

Eleganţa şi decenţa pe care le percepi în viaţa de zi cu zi a Suboticei sunt cu atât mai pregnante, cu cât apar evenimentele în urbe. Am participat la câteva dintre acestea. Două exemple mi se par relevante. Absolvirea liceului este pentru toţi membrii comunităţii o reală sărbătoare. Toate vitrinele magazinelor au cel puţin un tablou cu fotografiile claselor de absolvenţi, dar mirarea mea în faţa lor a fost cu mult întrecută de paradă! Foştii elevi defilează în spaţiul socio-uman (ăsta e un citat... civico-urban, prietenii ştiu de ce) însoţiţi de un taraf de alămuri care combină Bregovic, ceardaş şi Ciocârlia românească. Hora încinsă în perimetrul pieţei este plină de veselie, pasiune şi naturaleţe. Şi încă nu s-a sfârşit! Dar asta aveam să aflu mai spre seară, când grupuri de tineri absolvenţi, coborâţi parcă din basme, frumoşi, eleganţi, freamătă de emoţie; se fac fotografii la fântâna (simplă prin rafinament, din ceramică albastră, construită tot la începutul secolului trecut) din piaţă cu familia, rudele, prietenii, veniţi pentru a marca şi a sărbători împreună acest moment important din viaţa lor. După această Şedinţă foto, grupurile de tineri se îndreaptă către localurile rezervate pentru petrecere, iar însoţitorii îi conduc cu toţii până acolo.

Şi în acelaşi generos spaţiu nunţile sunt un amestec de bucurie personală, dar şi de mândrie naţională: prima maşină din alai poartă cu demnitate steagul sârbesc, iar cocardele nuntaşilor sunt un amestec de simboluri străvechi: o crenguţă de brad înfăşurată cu un şnur ce reprezintă tot tricolorul. Sârbii sunt recunoscuţi pentru naţionalismul lor. Excesele sunt explicabile şi justificate (până la un punct, însă!). Dar mândria apartenenţei lor şi respectul profund pentru specificul şi tradiţiile poporului răzbat şi prin aceste obiceiuri. Convieţuiesc laolaltă sârbi, unguri într-o armonie pe care numai experienţa civilizaţiei o poate consolida.

Şi după această descoperire a unui oraş ce-şi etalează istoria cu fermitate, ne întoarcem la spectacolele de seară. Primul, un studiu dezvoltat, plin de semnificaţii, este prezentat de o trupă din Polonia - K3; sunt trei actriţe ce împart şi pliante, întind şi decoruri şi mânuiesc cu pasiune. Este un spectacol de autor K3. Austeritate şi accente existenţialiste - însingurare, inadaptare, ratare - sunt teme prezente în această producţie. Vizionarea acestui spectacol m-a încântat nu numai emoţional şi intelectual, ci şi profesional: teatrul de păpuşi nu este destinat exclusiv copiilor! De altfel, dintre producţiile prezente la festival, cel puţin o treime sunt (şi) pentru adulţi.

Cel de-al doilea spectacol al primei noastre seri de festival aparţine Teatrului de păpuşi regional din Poltava, Ucraina. Este propunerea scenică a unei poveşti cunoscute şi în teatrele de păpuşi româneşti: Tigrişorul Petre. Din nou, nu putem decât să ne plecăm în faţa şcolii şi profesionalismului din ţările ex-sovietice. Acţiunea se desfăşoară alert, într-un cadru scenografic adecvat subiectului, unde culoarea dominantă este ocru. Armonia elementelor spectaculare - text, decor, păpuşi, regie, muzică - este esenţială pentru claritatea mesajului oricărei producţii teatrale. Ucrainienii stăpânesc aceste tehnici de expresie artistică şi prin seriozitatea cu care evoluează (cu o oră înainte de a intra pe scenă îşi făceau antrenamentele fizice şi vocale). Dansurile indiene, costumele, machiajul şi combinaţia elementului uman viu cu păpuşi şi măşti alcătuiesc un tot unitar. Cercul este închis de coloana sonoră. După o oră ieşim binedispuşi, încântaţi de poveste, dar o umbră de tristeţe trece ca un nor peste noi: mai avem până aici... este gândul nostru, confirmat de domnul Gregorian.

În aceeaşi seară este lansarea cărţii unuia dintre cei mai importanţi teatrologi ai Europei: polonezul Henrik Jurkovski. Deşi epuizaţi, nu puteam rata acest moment. Şi nu regret. Deşi nu înţeleg decât a şasea parte din ceea ce se vorbea (exclusiv în limba sârbă), graţie perioadei când devoram programele şi filmele televiziunilor iugoslave, am înţeles, dincolo de cuvinte, un adevăr ce-mi confirmă credinţa în valoarea acestei forme de teatru: există o filosofie a păpuşii - păpuşa ca metaforă, păpuşa-simbol, păpuşa-idee, păpuşa-gând. Implicaţiile ontice şi filosofice sunt mult mai adânci decât se consideră aici, acasă. Teatrul de animaţie va (re)ocupa în foarte scurt timp locul pe care-l merită. Prospeţimea profesorului Jurkovski (admirabilă la cei optzeci de ani) vine din pasiunea cu care şi-a dedicat cariera acestui domeniu teatral. Şi totul este foarte serios: lansarea cărţii este precedată de alocuţiuni susţinute de prestigioşi teatrologi din Rusia, Croaţia, Germania, Muntenegru. Exerciţiul păpuşăresc pe care-l au şi teoreticienii, indiferent de ţara de unde vin, ne-a ajutat să trecem peste barierele limbii şi să înţelegem esenţa: păpuşa este artă; este formă teatrală superioară; este teatru total. Astfel, metalimbajul alegoriei teatrale este un cod universal. Târziu, în noapte, cu greu au amuţit discuţiile aprinse despre filosofia păpuşii, după ce, de la Aristotel şi Platon citire, trecând prin sistemele filosofice ale marilor gânditori ai istoriei (Mircea Eliade a fost citat foarte des, prilej de mândrie culturală pentru mine!), am revăzut (virtual) evoluţia teatrului de păpuşi în lume.

Prima noapte la Hotel Patria trece într-o clipă. M-am trezit cu bucuria unei alte zile pline de teatru. Şi surprizele nu se lasă aşteptate: de la ora 10:00, în sala Teatrului de păpuşi din Subotica vizionăm un spectacol prezentat de Drama of Works din Brooklyn, New York, SUA - un eseu oniric, încărcat de simboluri şi citate culturale. Un experiment teatral care foloseşte mijloacele multimedia (foarte la modă în teatrul contemporan) - un spectacol degajat, deschis şi plin de sensuri. La 12:00, din cealaltă parte a lumii, trupa Teatrului de păpuşi din Shanghai, China, ne aduce din vremuri străvechi un gen de teatru de animaţie foarte apreciat: teatrul de umbre. Povestea din pădure aduce o notă de delicateţe şi inocenţă. Fără nici un cuvânt, acompaniat de o muzică zglobie, spectacolul curge lin, presărat cu momente comice foarte gustate de public. În timp ce noi ne lăsam purtaţi prin pădure de vieţuitoarele construite din carton decupat şi proiectate cinematografic aproape, afară se strânseseră nori cenuşii ce ameninţau să strice planurile organizatorilor. Dar, din fericire, ploaia a întârziat să apară.

Aşadar, după cele două spectacole din porţia de dimineaţă, plecăm cu un autocar spre Palic, un parc minunat, ce înglobează, pe lângă lacul de agrement şi nelipsitele jocuri pentru copii (care sunt prezente şi în centrul oraşului!), multe hoteluri, case de vacanţă destinate taberelor artistice şi întâlnirilor culturale. Acolo ne aştepta, la un picnic, un cazan uriaş cu gulaş ce fierbea la foc mic, precedat neapărat de o palincă de fructe. După ce pofta şi foamea au fost potolite, am explorat împrejurimile. Descopăr un amfiteatru construit din piatră de râu. Dar finisajele acestei construcţii determină perfecţiunea ei: scena are fosă (tot din piatră) încadrată de două turnuri cu câte un balcon din fier forjat de unde te aştepţi să apară, din moment în moment, Julieta să-l strige pe Romeo. Băncile sunt rabatabile, din lemn lăcuit. Şi totul este încadrat şi presărat cu flori, nenumărate şi colorate flori, inclusiv fosa şi balcoanele (Şi iar îmi zboară gândul acasă, la amfiteatrul din Parcul Romanescu... Ce să faci?! Defect profesional: spiritul critic nu mă părăseşte în nici o împrejurare!). Aş fi dorit să mai stăm, dar ploaia ne ocolise destul, aşa că s-a pornit cu stropi mari şi reci. Întorşi la hotel, cu ploaia izbind în geam, am adormit ca un copil fericit şi mulţumit.

Spre seară, curiozitatea ne aduce la teatru mai devreme. La o cafea cu domnul Gregorian emitem supoziţii şi ne dăm cu părerea despre spectacolul pe care urma să-l vedem. O trupă iraniană (din Teheran) prezintă povestea unui erou popular. Un spectacol interactiv, primitiv, ce păstrează nealterată forma străveche păpuşărească. Muzica live, interpretată la instrumente tradiţionale de membrele trupei (patru surori, însoţite de mama lor), costumele specifice culturii zonei geo-politice de unde vin, toate te poartă spre civilizaţia iraniană. O evadare din teatrul contemporan spre începuturi...

Şi, cum spuneam, surprizele se ţin lanţ. Ultimul spectacol al penultimei zile de festival este pentru noi (cei trei cavaleri - mă rog, doi, că eu sunt domniţă - olteni), apogeul festivalului (din ceea ce am văzut noi, dar premiile câştigate au demonstrat că a fost un spectacol de excepţie). De când primisem, la sosirea în Subotica, programul festivalului, ne incitase un spectacol: Macbeth. Macbeth cu păpuşi/marionete?! Why not? Văzusem în Festivalul Shakespeare de la Craiova un Macbeth olandez montat în cheie parodică în care mecanismul era inversat: actorii erau păpuşi şi se mişcau mecanic. O bijuterie de spectacol! Ca să nu mai vorbim despre celebrul Macbeth cu măşti montat de Ion Sava în 1946 (!) pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Dar scepticismul nostru proverbial ne strunea entuziasmul, nu însă şi imaginaţia. Şi se făcu ora opt. Intrăm în sală; cortina este ridicată, iar scena acoperită cu nisip. Elemente de decor şi recuzită punctează momentele-cheie ale spectacolului şi plasează acţiunea temporal: globul de cristal al vrăjitoarelor, jilţuri medievale multifuncţionale (unul dintre ele va fi criptă pentru Macbeth, altul va fi zidul cetăţii...). Curiozitate şi neastâmpăr. Apoi, sub ochii uimiţi ai spectatorilor, copii şi adulţi deopotrivă, miracolul se întâmplă într-un timp comprimat într-o oră şi jumătate. Trei actori şi o actriţă re-compun povestea shakespeariană cu generozitatea imaginaţiei din teatrul de păpuşi... Gândul este conturat fără echivoc de păpuşă: Lady Macbeth (element uman de la început până la finalul spectacolului) dezvoltă dorinţa de mărire ca pe o sarcină în pântecele său, iar la soroc, aceasta naşte un ou imens. Din acesta apare un păianjen - o văduvă neagră (esenţa şi corespondentul personajului Lady Macbeth) ce-şi va devora partenerul, după atingerea scopului. În câţiva metri pătraţi cei patru actori (dintre care doi au primit premiul pentru interpretare) înfăptuiesc magia creatoare de catharsis. Acesta este teatrul!!! Trupa Teatrului de păpuşi din Grodno, Belarus, a înţeles (şi a împărtăşit!) că teatrul de păpuşi este mai expresiv decât teatrul dramatic şi pătrunde la esenţa lucrurilor prin semiotica elementelor specifice. Şi reteatralizarea teatrului, în acest moment, se face cu mijloacele teatrului de animaţie.

În ultima zi de festival asistăm la un alt regal teatral, schimbând însă registrul. Pe scenă prinde viaţă o altă cunoscută poveste din marea literatură universală - Cei trei muşchetari - prezentată de Alfa Theatre din Cehia, cu păpuşi burleşti, de un comic grotesc, spre hazul spectatorilor. Spectacolul a câştigat premiul pentru regie, premiu ce se adaugă palmaresului ce garantează calitatea artistică a acestei producţii. Opt actori, dintre care doi sunt şi poliinstrumentişti, mânuiesc treizeci de păpuşi.

Seara, ceremonia de închidere a festivalului se desfăşoară elegant şi simplu. Păpuşarii, prin natura artei lor, sunt oameni modeşti. Pentru ei păpuşa este vedeta şi spectatorul este suveran. Am intuit aceasta, dar acum este o certitudine. Coctailul de închidere este presărat cu zâmbete, felicitări, strângeri de mână, schimburi de adrese şi mulţumiri adresate organizatorilor. Între două pahare cu bere/vin, protagoniştii festivalului desfăşurat pe parcursul a şapte zile, cu aproape o sută de evenimente, uită de premiile câştigate sau pierdute în această seară şi profită de timpul rămas pentru a-l petrece împreună. Ne înţelegem cu toţii din priviri, ne salutăm în ce limbă nimerim, dar gestul abia schiţat al capului este perceput şi recepţionat cu promptitudine. Hi! I'm Adriana from Romania, Craiova. Zdravo! Ia sam Ivana iz Subotica. Dobro? Dobro!, zic eu zâmbind. În acelaşi timp, directorul Festivalului (care este o instituţie, ca şi Festivalul Shakespeare sau ca alte prestigioase festivaluri), Slobodan Markovic, o gazdă perfectă, îşi deschide larg braţele către prietenul său de-o viaţă, Eustaţiu Gregorian: Grigoritzu moi! Emoţionant şi grăitor gestul unui breslaş către scenograful român (care a montat cu regizorul Silviu Purcărete spectacolul Corbul după Gozzi la Teatrul de păpuşi din Subotica şi care a făcut parte din juriile diverselor ediţii ale Festivalului), în compania căruia am avut onoarea şi şansa să lucrez şi să mă dezvolt profesional... Handicapul limbii îmi oferă posibilitatea de a observa această castă, unde profesioniştii sunt recunoscuţi indiferent de motivele derizorii care i-ar putea despărţi. Sunt uniţi, dedicaţi artei păpuşăreşti, modeşti, talentaţi... Am trăit senzorial teatrul!

Pe drumul de întoarcere perioadele de comentarii efervescente din maşină (când Gusti gesticula aprins, rememorând în extaz fragmente de spectacol sau de experienţe sârbeşti, iar noi - domnul Gregorian şi cu mine - , ca într-o transă, îl completam frenetic, ignorând pericolul automobilistic) alternează cu cele de singurătate în trei, când gândurile noastre converg către poarta magică şi tangibilă a poveştilor, lumea teatrului de păpuşi...

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theâtre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey