Corina Bărbuică
Adina Mocanu

 
sus

 

Corina Bărbuică

 

 

Medalion

 

E frig în Torino. Și plouă mărunt. Dârdâi în cele mai groase haine pe care mintea umană le-a putut inventa, mintea umană în afara cercurilor polare. La câțiva metri, copii în pantaloni scurți, la fotbal, sub reflectoare, înjură-n cuvinte cunoscute.

 

El stă pe banca udă, fumează țigara pe care mi-a cerut-o și, cu căștile pe urechi, pare că ascultă și citește concomitent. Poate doar citește și căștile îi țin de cald. Preț de câteva minute, gândul eliberării de dependență își face mendrele cu mine, mă duc să-i ofer pachetul aproape gol. "Very thoughtful of you". Thoughtful, zici, mă declar egoistă.

 

Autobuzul de Lyon întârzie, nu sunt singura care cântă să se-nzdrăvenească, Summertime e tot ce-mi trece prin capul învelit aparent inutil în căciulă albă. Vine plin și ideea de acoperiș trage la somn. Năucă: Grenoble. Upgrade în buimăceală: zori și terminus. Cu mult înaintea promisiunii. Vreo oră.

 

Așteptăm. Doi marocani zâmbitori ne oferă locuri în sala de așteptare. Or fi algerieni? Nu se vede nicio casă galbenă. Doar șoferul care verifică toate ușile autobuzului și dă să plece. Se întoarce, o ia de la capăt. Dubiile lui îmi dau o stare de bine.

Și-n troznet de baton de cereale, apare. Somnoroasă, zîmbitoare, primitoare, ne urcă-n tramvaiul care merge în altă direcție decât cea plănuită. Ne-ntoarcem și râdem pe seama ei. Dincolo de luciul ferestrelor bănuiesc lionezi dormind în lumina albastră.

 

Mic dejun și revederi în surdină, colega din camera cu vedere la calea ferată doarme, trenuri de mare viteză zboară pe sub fereastra ei. Apartamentele nu au numere, doar nume de oameni și câteva minute sunt de-ajuns să strâng grămezi de informații despre vecinii din blocul de vizavi, care-i student, care fumează, cine-și aduce amanta două zile pe săptămână la etajul al treilea. Încolo cic-ar fi parcul, parcul cu sere. Iar dacă sunt din Craiova, pot să patinez gratuit nu știu unde și câte altele mai pot face, orașe înfrățite, ce vrei? Ce favoruri li s-or face lionezilor în Bănie? își permite să mârâie mintea mea dereglată de comparații și nesomn.

 

E frumos, apuc să scriu într-un mesaj și după câteva ore pe canapea iată-mă mângâind o pisică neagră și gata de ritualuri locale: croissant, alergat în parc plus sere, expoziții, elefanți sleiți de convalescență. Și campusul Insa: holuri gri și-n cameră două paturi, un birou, un uscător de rufe, un dulap care ascunde cornulețe made in Brașov, în fața unui calculator un chinez care se joacă și-njură cu părul zburlit. Dar spune "hello" și pare om bun. Sau poate-mi plac mie chinezii, via tai chi, via tao.

 

În fața unui cinematograf pe întuneric, cu abonament de 20 de euro x 12 luni intri la câte filme vrei, iar ea povestește despre pelicula mută în nu știu ce sală cu orchestră live și colege de-ale ei franțuzioaice care acum își vizitează părinții, săptămână de vacanță.

Zăcut pe canapea, bucătărie, mărșaluit pe străzi. 9-2-13, cam ăsta e scorul în ore de-acum.

 

Oamenii ăștia au obloane, râuri, concitadini care fac tablouri, ciocolate, bomboane, cercei, vând cărți, și ce cărți, am cumpărat una, m-am abținut la vreo mie, adolescenți care dansează cu tăvăliri pe ce-o fi aia, marmură, poate, în fața operei.

 

Sunt gata să jur că luna arată la fel indiferent de țara care conține balconul în care pretinzi că fumezi. Și că n-am văzut în viața mea atâția oameni alergând, cu transmisiuni TV de la concursuri de atletism incluse. Duminică dimineața parcul era plin, parcă mai era un cuplu care mergea.

 

Oraș vechi, catedrală, criptă. Și funicularul ghici unde-a oprit! La teatrele romane, da. Pe iarbă joacă ei trei rugby, iar pe treptele de piatră, netocite vizibil de-atâtea sandale, oameni împrăștiați, unul are radio, cântă, comentează de unul singur și se bucură de atenția mea bătută de soare.

 

În acest timp, în apartamentul de lângă hotel, în zgomot de TGV, frumoasă și nemulțumită, trântește uși. Tinerii ei colegi se împlătoșează cu fragilitate și neînfricare. Râzi, de parcă ai avea încotro. Și îi lași pe birou cartea adusă în bagaj, n-o aruncă, trântește în continuare și fuge de-acasă, cu tot cu pisică. Baia pare pustie fără cușca animalului negru și obișnuința de a lăsa ușa deschisă ca să poată intra când are chef e neclintită și de-acum fără rost.

 

Pe afișul de la Auditorium, mare: Fanny Ardant. Flashback-uri cu obiceiuri duminicale din copilărie: cinema și cofetărie, fără excepție.

Pe-o stradă - un local. Și-n local - jocuri, zeci de rafturi pline de cutii, sute, mii de cutii, ia de joacă! Și află regula cu înconjurarea la go. Și străzi, și vin, și brânză, și plăcerea afundării-n clișeu.

 

Cum a fost la Paris? mă întreabă trei oameni deodată când intru online de la calculatorul de-acasă. Lyon egal Franța egal Paris. Până să răspund, privesc în cameră și revăd: de la 11 kilometri înălțime, râuri - nu Rhône, nu Saône, fără nume, pe fundal glasul lui Brian Eno asigurându-mă că e firesc să eșuez în a-mi aminti de ce-am venit.

 

Comentarii cititori
sus

Adina Mocanu


Călătoriile adinei. Marrakech

 

Dragii mei, am ajuns în Marrakech. Sunt pentru prima dată în Orientul exotic pe care îl credeam ca în povești. Control în vamă și multă aglomerație. În timp ce arăt pașaportul românesc, trebuie să răspund la tipicele întrebări pe care deja le completasem în formularele primite în avion ("Cu ce scop ai venit în Maroc?", "Cât timp durează sejurul?", "Unde locuiești pe timpul sejurului?" etc.). În sfârșit, trecem poarta magică. La ieșire ne așteaptă puzderia de taximetriști care mai de care interesați de banii occidentalilor. J. negociază prețul și ne urcăm într-un Logan voinic (se pare că și pentru marocani Loganul e sfânt!), care ne lasă în fața unei piețe, spunându-ne că am ajuns la destinație. Nimerim într-o aglomerație de localnici gata să ajute străinii debusolați - desigur, în schimbul unor bani.

Mi se pare că mă întorc în timp sau mai bine zis în țară. Parcă mai colindasem aceste străduțe înguste, parcă mai văzusem acea pisică moartă de căldură lângă un gard pe care erau atârnate niște covoare (persane).

 

În sfârșit, ajungem la rihad-ul misterios, ce pare fermecat pe măsură ce înaintăm prin cămăruțele exotic decorate. Ne întâmpină un cuplu. Femeia nu vorbește cu noi decât în prezența bărbatului și nicio clipă nu ridică privirea. În Marrakech e o căldură infernală, iar ea trebuie să-și poarte burka. E o femeie superbă, cu ochi mari și negri, cu pielea cafenie, iar accentul ei face ca franceza să fie o altă limbă. Însă nu pot să-i văd părul. Mi-aș fi dorit să văd toate acele femei dezvelindu-și părul, să le văd genunchii și umerii, să le văd machiate și rujate, să le văd stând pe terasele barurilor savurând o cafea. Însă toate astea nu sunt posibile pentru femeia marocană. Totuși, casa rămâne senzualitatea lor. Acolo, femeia e unică, e liberă și deschisă, nimeni nu o deranjează, iar dacă altcineva încearcă, ea îi va arunca o privire aprigă.

 

Vocile orașului...

Încercasem să mă aventurez pe una dintre străduțe, să caut ceva bezmetic din frumusețea Marrakech-ului, acel ceva pe care orice turist curios îl caută, ușa aceea pe care nu o poți deschide, însă poți să privești pe gaura cheii, să descoperi mai mult decât ești lăsat, să vezi mai mult din ce e interzis, să asculți vocea care există dincolo de acea poartă. Sunt oprită într-o secundă de banda de copii care vin în ajutorul meu pentru câțiva dinari. Vor să mă direcționeze pe "calea" cea bună, cea a turistului. Invadarea spațiului marocanului nu există - turistul e turist și așa va rămâne. Nu mă opun, așa că mă îndrumă spre piața din centrul orașului.

Repede îl găsesc pe J. în fața unui complex de tarabe ambulante cu diverse mâncăruri care mai de care apetisante. Se numește piața Jamma El Fra și e cunoscută în centrul vechi al orașului pentru multitudinea comercianților și bineînțeles a activităților pe care le desfășoară. Nu de multe ori am văzut aici mici spectacole cu șerpi, cu maimuțe, iar această experiență devine nefastă dacă nu se oferă în schimb un bănuț artistului. Cu cât intrăm mai mult să cercetăm zona, ne lovim de localnicii care ne împing să cumpărăm câte ceva din bazarul lor. Curiozitatea se plătește, iar occidentalul, fie el bogat sau sărac ("dacă ajunge până aici înseamnă că are bani", așa spune un bătrânel marocan), trebuie să se adapteze condițiilor pe care le impun localnicii ("cumperi ceva, atunci ești binevenit, dacă mă amăgești și nu cumperi nimic, atunci pe veci vei fi urmărit" - tot din proverbele comercianților marocani care cunosc diferite limbi străine).

 

Exotic și modern

Viața marocanilor e dură. Majoritatea trăiesc din comerț. Sunt mari artizani și pricepuți vânzători. Mă plimb printre standurile pline de babuchas, miros gențile din piele de capră, ating cutiuțele fermecate în care femeile marocane servesc dulceața de dimineață, gust din delicatesele făcute special pentru turistul consumator, privesc îndelung cum cinci-șase persoane participă la fabricarea unei gentuțe din piele. Marrakech îmbină consumerismul occidental cu tradiționalismul oriental, interesul pentru viitor cu conservarea  tradițiilor.

Cu toate că centrul vechi respectă obiceiurile marocane, centrul nou al orașului are un aer occidental influențat de cultura franțuzească. Pe lângă localnicii săraci, cartierele rezidențiale sunt și ele piese de muzeu. J. îmi arată stilul marocanilor atrași de tot ce emană exotism: de la aventurările prin grădinile de portocali ("țara laptelui", pentru est-europeanul de rând), plantele labirintice, pentru a descoperi intensitatea orașului, la excursiile cu animalele liniștite, cămilele, la mesele bogate pe care marocanii le oferă turiștilor dornici de amestecul de arome și farmecul mâncatului cu mâinile, fără ajutorul tacâmurilor (aici, știam că e ca la mama acasă!). Trec peste aceste senzații și-mi vine în minte "madlena proustiană", trăiesc acele momente libere când bem sucul de portocală home made la taraba din mijlocul medinei, mănânc couscous în oala de lut identică cu cea a bunicii, merg pe străduțele încărcate de mașini și căruțe până la refuz.

Zilele zboară și ne vedem obligați să lăsăm de-o parte exotismul marocan și să luăm, de data aceasta, autobuzul pentru că suntem sătui de negocieri și vrem să ajungem cât mai repede la aeroport.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey