Iulia Badea-Guéritée

 
sus

Iulia Badea-Guéritée,
jurnalist la Courrier International,Paris

 

Geografii (ne)sentimentale: Edinburgh

 

badea1Unele orașe există doar în vise. Ni le imaginăm mult timp, știm poate că sunt capitala a ceva, a unui teritoriu, și știm că reprezintă cu totul altceva într-un dicționar de imaginarii. Edinburgh (se pronunță „edimboro”). Până la un anumit punct de ruptură, 18 septembrie 2014, Edinburgh însemna, în imaginarul mondial, orașul care adăpostește un important festival de teatru. De la acel punct de ruptură însă, confirmat dureros de acest 9 noiembrie în care referendumul catalan nu a mai avut loc, Edinburgh este și un simbol al democrației. În 18 septembrie a avut loc referendumul pentru independență, și din acea zi acest oraș a trebuit să încaseze dezamăgirea de a nu fi reușit să se rupă de Marea Britanie. 

A fost un țel îndelung frământat, dorit, purtat de o campanie electorală lungă de mai mult de doi ani, dorită de partidul aflat la putere, Partidul Naționalist, acceptată de Londra, dar care a dus la „sinuciderea” politică a liderului său. Primul ministru Alex Salmond și-a dat demisia a doua zi după referendum, fără mare bâlci și fără lacrimi. Edinburgh m-a impresionat în acele zile. Nu era prima oară că îl vizitam.

Îl vizitasem, cu un gust de disperare în cerul gurii, cu sufletul foarte greu, în toamna unui an 2012. Dorisem să ajung în acest oraș încă de pe timpul când pe micile ecrane vedeam săptămânal un serial numit Highlander, în care Queen însoțea iubirea pierdută a lui MacLeaud cu sfâșietoare Who wants to live forever... when love must die.

Visam la Scoția cu ochii deschiși și-mi închipuiam că trebuie să fie vreun tărâm fabulos, plin de castele și cavaleri minunați. Am ales deci Scoția ca destinație a unei imersiuni lingvistice, termen care denumește în Occident capacitatea și mobilitatea unui tânăr care învață limbi străine. Angajatorii, tot în Occident, alocă o anumită sumă de bani din propriul tău salariu unei așa-numite formări continue. Tu, ca angajat, ceri dreptul de a te forma în ce dorești. Alesesem cu câțiva ani în urmă engleza pentru că limba engleză este o limbă pe care am învățat-o ca autodidact: simțeam deci nevoia unei legitimități. După doi ani de curs în întreprindere, cu un profesor particular, angajatorul te trimite o săptămână într-o țară în care se vorbește limba respectivă: pentru a locui într-un mediu lingvistic total, dar a și urma cursurile unei școli în limba respectivă. Am ales fără să ezit Scoția, în ciuda glumelor colegilor de birou, care spuneau mereu că Scoția are o engleză care nu are nimic de-a face cu limba engleză,

și am plecat: cu doar câteva zile înaintea unei perioade destul de pline, medical. Mi-a folosit, pentru că am trăit intens fiecare zi, ca și cum ar fi ultima, și mi-a folosit pentru că am recepționat această țară cu totul altfel: prin toți porii.
badea3Scoția nu este nicidecum doar țara castelelor, și nici a bărbaților care umblă toți cu fuste pe stradă. De fapt, între noi fie vorba, nu am văzut nici măcar un scoțian cu fustă în săptămâna petrecută acolo. Am văzut mai mulți la Alba Iulia, vara aceasta, în cadrul festivalului Dilema Veche. Dar am dat ochii cu un teritoriu extrem de pur, de liber, de independent, un spațiu în care nonșalanța și bunul simț, lipsa de ifose sau de prejudecăți domnesc firesc. Ați crede că există încă o țară în care nimeni să nu-i arate cu degetul sau să se strâmbe la vederea/auzirea/întâlnirea vreunui român, rom, tip de culoare sau ce știu eu ce altă minoritate? Ați crede că mai există vreo țară în care nimeni să nu refuze vreun job pentru că este considerat umilitor și în care să nu existe diferențe enorme de clasă? Ei bine, există și se numește Scoția. O țară mică, doar cât Transilvania, cu care și seamănă de altfel foarte mult, o țară verde, cu multe păduri, cu oameni simpatici și primitori, o țară în care impasibilitatea nu este indiferență ci doar acceptare a celuilalt. Este și o țară a legendelor, a brumei care înconjoară totul, cu o capitală construită nu pe orizontală, ci pe verticală. Case și străzi construite una peste alta, orașul lui Dr Jekill și Mr Hyde, orașul devenit personaj al romanelor polițiste semnate de Ian Rankin, un oraș a cărui gară poartă un nume de roman, Waverley, romanul lui Walter Scott.

badea4Orașul acesta l-am redescoperit în septembrie trecut. Într-o toamnă pe care am crezut-o istorică pentru această nație înrudită cu Franța, prin regina Maria Stuart. Pentru prima oară, în toată istoria lor, această nație a avut posibilitatea de a alege. Și a dorit, în mare parte, desprinderea de Londra. Patria umbrelor, Hibernia, Caledonia, Alba, cum o denumesc acum scoțienii însiși, a decis să se unească, ultima oară, ca decizie, căci au mai existat precedente de scurtă durată, urmate de ani de independență, în 1707. Decizia de a încerca, timid inițial, apoi mai vocal, tentația independenței, a apărut firesc, în contextul geopolitic european: Londra este cu mult mai puțin pro-europeană decât Scoția; Londra decide în majoritatea domeniilor care privesc teritoriile sale, deci și Scoția; Londra își are localizată în Scoția flota de submarine nucleare, aspect cu care Scoția nu este de acord; mare parte din resursele naturale ale Scoției, în ocurență petrolul, sunt luate de Londra.
În acea zi de 18 septembrie, trecând pe Royal Mile spre Parlamentul scoțian, am observat în vitrina unui bar picioarele unui bărbat ale cărui unghii erau date cu lac de culoarea albastru. Un albastru minunat, cunoscut sub denumirea de 'Pantone 300'. Era felul lui de a-și arăta „culoarea” politică. La intrarea în bar era afișat un A4 pe care scria că acolo vor fi disponibile, la noapte, atât berea cât și rezultate. Referendumul nu a fost câștigat de independentiști. Dar de acele unghii nonșalante îmi amintesc. Și de acel tip, foarte scotish în sine: plete roșii, barbă născândă idem. Referendumul a fost foarte dorit, s-a jucat la mustață, iar participarea la vot a fost masivă, pentru o țară în care votul nu este obligatoriu. Mai mult de 83%. A doua zi, nici urlete de bucurie, nici lacrimi. Nici măcar în seara precedentă. Doar un oraș care și-a reluat viața obișnuită cu nonșalanța tipului care-și etala unghiile proaspăt vopsite în vitrina barului. Viața merge înainte, nu-i așa?

badea2


De atunci, pentru mine, Edinburgh a devenit un simbol al nonșalanței democratice, în același timp. Al demnității și al științei de a pierde. Este un joc, asumat, dar care rămâne un joc. Câți am fi capabili, și câte națiuni ar fi capabile să-l joace și să accepte doar plăcerea și oportunitatea de a-l putea juca? 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey