Marius Dobrin

 
sus

Marius Dobrin

 

Pasager prin Romanești. Ana

 

Adolescent fiind, mă bătea gândul să colind orașul la pas, stradă cu stradă. Pe când nu exista omulețul galben de la Street View, desigur, nici Google Maps iar de internet nici vorbă. O hartă a Craiovei se mai găsea. Proiectul nici acum nu e încheiat, avansează ușor, ușor.

Chiar student fiind, poarta de sud a orașului era exotică: PECO din Romanești. Îndrăzneț și drumul până la ea, bulevardul tăiat drept, larg, 'Romanescu', desigur. De la intrarea principală în parc începea aventura. Asta în mintea mea de neumblat prin lume, alimentată de o seamă de legende urbane, cum toate mahalalele aveau, cum, mai recent, anumite cartiere încă își mai construiesc.

În dimineți târzii de vară m-am încumetat și singur să parcurg două trei sute de metri, de la parc până la Autogara de Sud. De la unul dintre cele 10-15 peroane, luam autobuzul către Geormani, un lac întins, cu plajă și amenajări ce-ți astâmpărau dorul de mare. Din autobuz priveam la casele colorate ce se înșirau până la PECO. Cele mai multe, modeste, de oameni nevoiași, cu meserii vechi. Dar una era atrăgea privirile și era un reper: Vila Mișu Marin, numele fiind scris cu bucăți de oglindă încastrate în tencuială. O casă cu etaj, frumos îngrijită, în culori ferme.

După un sfert de veac s-a întâmplat ca drumul meu de fiecare zi să fie pe bulevardul din Romanești. Veneam cu autobuzul din mahalaua mea, treceam de parc și coboram aproape de PECO. Azi așa, mâine-așa, până ce mi-am dat seama că lipsea ceva. Unde era Vila Mișu Marin? S-a pierdut între câte s-au înălțat alături, peste tot.

Acum merg la pas, dimineața târziu și seara târziu, știu casă cu casă, PECO s-a desființat iar poarta orașului s-a mutat puțin mai spre sud, dar spațiul e ocupat de case, magazine, depozite, ateliere. Dar despre astea, poate, vom mai vorbi.

În povestea de față e vorba despre un câine. Mai exact, de o cățea. Sunt stânjenit să folosesc acest cuvânt pentru că mă bântuie folosirea lui, de către unii oameni, la modul injurios. Diminutivul, în alte împrejurări. Așa că mai bine îi spun pe nume. Ana s-a născut printre câinii care viețuiesc în perimetrul dintre cele 5-6 mici întreprinderi care străjuiesc o alee largă, de pământ, una care va fi cândva asfaltată, în prelungirea străzii Potelu, în proiectata conexiune a centurii de sud. Câinii aceștia sunt ca o gașcă ciudată, unii mai roșcați, unii cu mult alb, alții cu un negru mai intens, care mai înalți, care mai costelivi. Cu ierarhie bine stabilită. Pe căldură stau tolăniți pe sub tufișuri, pe unde găsesc umbră, iarna se aciuiesc în câte-un cotlon dinspre atelierul de mobilă. Dar, desigur, atracția originară a fost prezența abatorului și a fabricii de mezeluri. Cu timpul, colegele mele s-au obișnuit să aibă grijă de ei. Le aduc în fiecare zi câte ceva de mâncare și la prânz ies în mica alee dintre ateliere iar câinii se strâng precum găinile la boabe. Atât colegele cât și nea Nicu au făcut școală cu ei, cât să nu se încaiere și fiecare să aibă parte porția lui.

Cum, necum, am remarcat-o pe Ana. Când apăruse pe lume, când crescuse, habar n-aveam. Colegele mi-au spus care-i sunt părinții și că e răsfățată. Mihai mi-a mi-a explicat simplu: e femelă, de aceea vrea mângâiere. Pentru că ea venea în calea mea și se lipea de câte un picior, întindea gâtul și să te ții tandrețuri. Azi așa, mâine-așa, până ce, într-o seară, cum am ieșit pe poartă, s-a pus în pas cu mine, să mă însoțească. Până în bulevard, treacă, meargă. Acolo, în stânga, într-o curte cu zidduri de cărămidă și cu decupaje zăbrelite, o șleahtă de dulăi negri și nervoși. Latră din principiu și te însoțesc cât ține gardul lor din bulevard. Când am apărut cu Ana, mai dihai. Ea s-a speriat puțin dar a continuat să se țină de pasul meu. De-acolo am îndemnat-o să se întoarcă acasă. Dar ea mergea după mine. Trecea de dulăi și se făcea liniște. Ajungeam la benzinărie și deja, în spațiul liber de acolo, în intersecția de străduțe, își făceau simțită prezența alți câini, vigilenți la teritoriul lor. Ana începea să ezite, se oprea. Îi făceam semn cu mâna și în cele din urmă se întorcea. Ne revedeam a doua zi.

După câteva zile nu se mai lăsa dusă cu una, cu două. Ar mai fi mers mai departe. Dar încă se temea de teritoriul necunoscut care, pe de altă parte, o atrăgea. Până când  mers nedezlipită de mine. Treceam eu pe trotuarul celălalt, pe ditamai bulevardul de larg, ea rămânea pe trotuarul ei dar îmi urma mișcările ca un pantograf. Mă întorceam, se întorcea. Avansam, avansa. Am continuat să merg spernd că nu se va aventura prea mult și se va întoarce. Am revenit pe trotuarul ei, mergea aproape de mine. Deja își făceau simțită prezența vigilenții străzii, fiecare pe porțiunea lui. Că ieșeau lătrând dintr-o curte, că traversau de pe trotuarul celălalt, oricum își semnalau trecerea acestei intruse. Ea se ținea aproape de mine, o protejam de îndrăzneți. Și mi-am dat seama că de-acum e dificil și de înaintat și de întors. Înainte puteam merge împreună dar a doua zi dimineață? Cum am traversa orașul înțesat de lume și de câini? Înapoi părea imposibil, se iscaseră bariere de adversari care atâta așteptau. Tot ezitând, tot avansând, iată-ne la parc. Și dintr-o dată ea a dispărut. Am bănuit că a intrat pe poarta deschisă a parcului, atrasă de ceea ce-i spuneau simțurile. A doua zi, nu mi-a mai ieșit înainte. Și toată lumea se întreba de ce nu se vede. Și s-a făcut seară și s-a făcut dimineață. Nea Costică a văzut-o în intersecție, tot pe la parc, derutată și încolțită. Greu s-o convingă și, totuși, a urcat-o în portbagaj. Din nou în spațiul acela de protecție, din nou rasfățată. Doar că eu am schimbat comportamentul. Când am văzut că e hotărîtă să reia aventura, m-am întors din drum și a revenit cu mine, am convins-o ca să intre în curte. De a doua zi, seara, târziu, la plecare, o atrăgeam în curte și închideam poarta în urma mea. Doar că a venit și întâmplarea unei decizii de a împiedica să mai stea în curte câinii. Și am pornti amândoi la drum. Și îmi era inima îndoită pentru că nu insistasem ca să fie primită în curte macar un sfert de oră. Am mers amândoi, vorbind. Știam că nu e chip să se întoarcă, o feream de mârâiturile golanilor din cartier, care lătrau nervoși. La parc, nevăzută s-a făzut. Și nevăzută a rămas până în ziua de azi. Uneori îmi pare a o vedea ici și colo, dar degeaba e blana neagră dacă nu e și triunghiul alb de pe piept, nu sunt „șosetele” ei albe de pe cele patrulabe, nu sunt ochii ei. Nu e botul ei alintat.

Mă încearcă remușcarea pentru că nu am știut s-o păstrez aproape. Mă gândesc că, poate, cu toate tandrețurile noastre, în fapt și-a urmat drumul ei, spre lumea largă, evadând din spațiul acela, protector poate, dar îngust din aproape toate punctele de vedere.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey