Rodica Mixich

 
sus

Rodica Mixich

 

 

Frânturi de prezent

 

Dealuri sterpe, câmpie, vegetație puțină. Priveam tristă și înfiorată șoseaua ce se oferea abandonului nostalgic. Trecusem deseori pe lângă verdele pădurii ca pe lângă o dragoste neîmplinită pe care îți este teamă să o trăiești. Era acolo, putea să fie. Pădurea ce îmi salva nostalgia. Uitat de viață, în dreptul pădurii, stătea Gogu, un țăran cu patru clase. Pe un colț de ziar am scris numărul de telefon. Peste o lună, în aburi de alcool, Gogu ne anunța că a găsit o casă… de vânzare. Coroanele arborilor străjuiau drumul, împletindu-se năuciți de verde, cu unica dorință de a rezista lamelor tăioase ale soarelui. Labirintul vegetal ne absorbea utopic.

Am împins poarta ruginită și florile de mușețel și cicoare mi-au înconjurat gleznele. Cu grijă am pășit în trecutul unei case de țară din paiantă. Păianjeni, miros de vechi și de trecut, de viața ce a fost. Peste doi ani, perdeaua de la fereastră, fluturată de vânt, lăsa să se vadă mușcatele, oțetarii și vrăbiile pe firele de curent electric. Vara pielea copilului devenea arămie, mirosul de lemn ars înmiresma condimentat aerul, iar farfuriile cu supă împodobeau masa de lemn din cerdac. Copiii erau încă mici, iar mama mai trăia. Am pășit încet în viitor. Descopeream, fără martori, noua casă, mare, albă, ca revelația unei iubiri împlinite. În fiecare colț mi se agăța de privire ceva frumos. Începeam să reflectez asupra lumii de la propria fereastră. Roua se ridica blândă de pe pamant, iar eu mă încăpățânam să cred. Copiii de pe uliță priveau curioși printre uluci.

Poarta a rămas deschisă pentru copiii din sat. Peste patru ani și un voluntariat tenace în educație, ieșeam pe poartă cu două căruțe cu cai înflorite de adolescente în costum popular.

Ne îndreptam în galopul cailor, cu flori în păr și apus de soare pe obraji, spre ceea ce credem noi că este redescoperirea umanului pastoral, străvechea, rustica și inocenta viață de la țară. Ca în poveste, ne așteptam ca lăzile de zestre să își deschidă lacătele și din ele să se reverse râuri de flori pe ii, țestul să se ridice de pe pâinea coaptă, iar oamenii să ne îmbrățișeze cu lacrimi în ochi și, poate, să ne întrebe unde am zăbovit așa mult.

Am pornit într-o duminică după-amiază, drumul era pustiu, doar țuțuroaiele își curgeau fără întrerupere, în răscruci, apa limpede. Nici țipenie de om.

În fața porților, ascunși de arbori și de șoseaua ridicată deasupra solului, pe bănci sau direct pe pamânt, stăteau bătrânii satului, colectiviștii regimului comunist. O clipă suspendată în incertitudine și zâmbetul copiilor s-a stins în fața batrâneții ursuze, încremenite și sălbatice. Dăm să intrăm într-o curte în care cu o zi înainte fusesem primită. Un ciomag ne barează calea:

- Doamnă, copiii ăștia nu vor să învețe nimic, omul meu cheltuiește bani pe vopsele și nu face nimic, războiul de țesut stă fărâmat în pod, iar pe mine mă dor picioarele!

Pictorul satului picta cu vopsea de uși pe bucăți vechi de pal. Ieșim pe poartă cât de repede putem. Copitele cailor lovesc șoseaua nouă construită din fonduri europene. Fetele din căruțe fac cu mâna semne prietenoase celor de pe marginea drumului.

- Mergeți la nuntă?

- Nuuu! Mergem să facem poze, să fotografiem tradiții, obiceiuri, oameni și locuri!

Ni se perindă prin fața ochilor chipuri de oameni fără nimic patetic în ei, ci doar de o gravitate difuză, impersonală. Rar unora li se luminează chipul a zâmbet... de copil abia trezit din somn.

potcovarul radu si fetele din varvorPotcovarul Radu este cu vreo zece ani mai în vârstă decât fetele din căruțe. În bermude, cu un tricou cu înscris, ne conduce emoționat și binevoitor în potcovăria proprie. Potcoave vechi și ruginite atârnă în cuie, o nicovală mare ocupă spațiul central, un geam spart și murdar lasă să pătrundă înăuntru lumina. Într-un colț un foale vechi și deteriorat pe care când îl atingem, suntem informați că... „nu îl dau!”, parcă cineva îl ceruse! Într-un cuptor mic se aprinde focul potcovăriei și ciocanele își încep cântecul pe nicovală. Radu este mândru de ceea ce face, iar aparatele de fotografiat își fac datoria din plin, urmărind interesate cum o bucată de fier se preface în potcoavă de cal. De un real succes este poza finală în care Radu potcovarul, zâmbește mândru din mijlocul grupului de fete.

Mă așez pe o bancă lângă o femeie de vreo 40 de ani:

- Faceți pâine în țest?

- Nu doamnă, nu mai avem, doar vreo doi mai au!

- Din ce se face un țest?

- Din balegă de cal, pământ și pleavă.

- Nu costă mult.

- Nu..., dar nimeni nu mai știe că trebuie și o formă, un mușuroi de pamânt.

- La târguri, la București, se vinde bine pâinea în țest.

- ...da doamnă, dar de ce să ne complicăm!?

Vântul care a început să bată în tropotul cailor răcorește fețele fetelor incinse de la focul din potcovărie. Ajungem la „fântâna cu șapte jgheaburi”. În auriul apusului lumea se vede mai ciudată decât în realitate și mai plină de sensuri. O lâncezeală benefică învăluie căruța cu calul dezhămat care paște liniștit, vaca și vițelul fătat cu o oră înainte și pe cei doi bărbați tineri care își spală mașina adusă recent din Italia, la jgheaburi. Peste deal se aude muzica de la o nuntă.

Caii trag greu la deal căruțele cu copii, iar la vale alunecă periculos. O sfoară ce ține zăbala unuia, se înfășoară pe roata căruței și oprim o clipă. Când ieșim în câmp deschis începe să se însereze și să fie frig.

Pe malul Desnățuiului se află biserica Sf. Voievozi a sfintei mănăstiri Ciutura, edificiu de secol al XVI-lea. Formele începeau să se estompeze când am oprit căruțele, iar întregul peisaj, frumos de altfel, își amesteca înțelesurile. O potecă pe lângă cimitir ne duce spre vechea biserică în care se mai fac doar slujbe de înmormântare. Sf. Voievozi nu au lumină dar au povești multe și nemaiauzite, sătenii sapă încă pentru a descoperi tunelul secret, iar turla a primit în dar un acoperiș salvator chiar în momentul în care stătea să se prăbușească. Fostul milițian, acum bătrân și cântăreț în strana bisericii cele noi, ne deschide ușa bisericii vechi de 400 de ani, care trebuia să reconstituie trecutul și să ofere satisfacții și mândrie locului. Catapeteasma are fisuri mari, pantocratorul nu mai este vizibil, toată fresca din naos este grav afectată. Cu toată deteriorarea, realizezi că Sf. Voievozi a fost biserica unei mândre și bogate mănăstiri. În oglinda moale a amintirii îmi pare că culorile frescei au ceva deosebit. O lanternă luminează numele pictorului vienez care a pictat și Domnița Bălașa din București. Auzim niște zgomote ciudate, iar fostul milițian ne spune că este o tablă de pe acoperiș pe care o bate vântul. Aș dori sa mi se facă somn, să adorm și să visez timpuri bune pentru țara mea, dar când ies din biserică zăresc fetele în iarbă, în genunchi, spunând Tatăl Nostru. Ce le-o fi apucat?

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey