Rodica Mixich
Adriana Macsut

 
sus

Rodica Mixich

 

 

Culorile Marocului

 

ceutaTanger, Rabat, Casablanca, destinații exotice visate și citite de zeci de ori și zeci de ani, ce își concretizau acum existența. Biletul la feribotul cu care urma să traversăm Gibraltarul era una din mărturii. Majoritatea călătorilor erau europeni, feribotul modest, spre murdar, iar strâmtoarea ne dezamăgise pe toți prin modestie și absența spectaculosului herculean. Orașul în care am debarcat, Ceuta, enclava spaniolă de 18 km2 pe coasta marocană a Africii, este un orășel alb, înflorit din albastrul Mediteranei sau al cerului, ba parcă mai albastru era cerul și mai albe casele și mai verzi palmierii și mai parfumați leandrii. Nu am văzut în calea noastră, emigranți africani clandestini care încearcă să forțeze porțile bătrânului continent în emigrația lor spre mai bine, așa că euforia noastră era dreptul nostru, de vise îndelung visate.

Plecasem dimineața din Madrid pe notele pasional spaniole ale muzicii lui Iglesias, iar acum culorile apusului ne îmbrățișau blând într-o atmosferă autentic europeană. Prietena noastră din Maroc, Hanana, ne suna agasant la telefonul mobil din jumătate în jumătate de oră să ne întrebe dacă am ajuns la granița cu Marocul, unde insista exasperant să ne aștepte, dar noi eram visători de vacanțe, ușor euforici, așa că a început să se însereze când am ajuns în vamă.

Sau că erau mulți, sau că hainele lungi, albe, din in, erau prea albe în contrast cu tenul măsliniu, sau că era noapte, dar prima impresie de la granița marocană a fost că suntem invadați de arabi, noi fiind încă europeni și doar patru. Ne-au înconjurat mașina, noi am blocat ușile fără să înțelegem că ei doreau să le fim clienți și să încheiem o asigurare pentru mașină. Am rămas baricadați până au renunțat și s-au îndepărtat. Atenți și precauți, în formație compactă, am părăsit mașina cu pașapoartele în mână și ne-am îndreptat spre primul ghișeu. La acea oră și în acel moment eram singurii europeni din vamă. Funcționarul ne-a pus ștampila ce ne permitea să intrăm în Maroc, cu un zâmbet terapeutic, de care, fie vorba între noi, aveam nevoie, și ne-a poftit la vizita medicală. Era gripă aviară.

Am completat niște formulare scrise în arabă și franceză atât de mic că nu am văzut mare lucru și, ca atare, nu am înțeles nimic, doar că din punct de vedere medical aveam o problemă. În febra agitației, temperatura prietenei noastre crescuse la 37,2o și nu era posibil să primim viza medicală pentru teritoriul marocan. Ne-am privit disperați și ne-am amintit întreaga istorie a obiceiurilor dragii noastre țărișoare, așezată la porțile Orientului. Am inițiat o conversație cu medicul, într-o franceză cu toate timpurile verbale așezate aiurea, dar de o inspirație divină, pentru că verișorul unchiului medicului marocan din vamă absolvise medicina la Craiova.

Ne-am regrupat cu viza medicală obținută, ne-am urcat în mașină și ne-am străduit cu dificultate să ieșim din tălăzuirea de oameni cu coșuri, saci, desagi, care se îndreptau spre un obiectiv numai de ei știut, trasat de albul „djellbe”-lor marocane.

marocAm îmbrățișat-o fericiți și osteniți pe Hanana, care părea să știe prin ce-am trecut și ne-am îndreptat spre Tetuan. Cartierul de locuințe, în care urma să locuim, era, spre suprinderea noastră, animat, se bea ceai, se juca domino și se privea, mai ales spre europenii apăruți de niciunde. Ca din pământ a apărut un băiat care s-a oferit să ne asigure securitatea mașinii pe tot parcursul săptămânii, în schimbul sumei de 1 euro pe zi. De ce aveam sentimentul neplăcut că suntem permanent urmăriți? Urma să înțelegem peste câteva zile când, rătăciți în „suck”, am fost recuperați și puși la un loc de către vânzătorii marocani cu ochi de vultur care vedeau și știau tot, chiar și numele prietenului nostru, rostit stâlcit în arabă.

A doua zi plecăm spre Moulay Idris, printre măgari, splendide culturi agricole și crânguri de măslini sub care grupuri de copii ascultau expunerea profesorilor despre istoria romană și vestigiile de la Volubilis. Moulay Idris, orașul sfânt de unde provine întemeietorul primei dinastii arabe a Marocului, dinastia idrissidă, nu este un oraș turistic și chiar, o perioadă de timp, accesul turiștilor a fost interzis aici. Orașul, așezat pe un deal, e alb, cu clădiri apropiate și lipite unele de altele, fără ferestre, iar dacă sunt de un albastru intens, cu porți mici  și străzi pustii, pe care se furișează în tăcere câte o siluetă în „djellba”, spre deosebire de piața centrală zgomotoasă, fumegândă de la barbeque, încărcată cu movile de dulciuri ce plutesc în miere și migdale și colorată în culori de mirodenii din care guști întâi culoarea.În oraș nu există posibilități de cazare și nici de a lua masa după ce se închid tarabele din piața centrală. În tăcere suntem conduși într-o casă particulară unde putem mânca, simți riscul și aventura într-o altă lume și o altă cultură. Mâncarea gustoasă, cu pâinea proaspăt scoasă din cuptor, ne este servită într-o cameră centrală în care lumina pătrunde printr-un luminator așezat în tavan, iar jur-împrejur, sofale cu perne. O cafea excelentă și aproape moțăim în sunetul suav al unei fântâni interioare, dar din spatele ferestrelor mici, tăiate în zid, cu caroiaj de lemn, se aud șoapte. Suntem în Maroc.

marocUrmărim ulița îngustă și pustie ce coboară în piața centrală și zărim pe dreapta un cuptor de pâine asemănător cu cele de la noi, doar pâinile sunt mai mici, multe, în coșuri mari de nuiele. Se deschide o ușă și, din’năuntru, izbucnește afară abur, mult abur, bănuiesc că este un „hamam”, aștept, privesc în stânga și în dreapta și pătrund înauntru. În camera slab luminată, pe o băncuță de piatră, stă o femeie într-o cămășuță lungă, albă, udă, cu părul despletit, ud și el. Ochii ni se întâlnesc, vorbele repezi și stridente mă alungă afară, în plin soare.

În piața centrală, vânzătorii își încărcau pentru plecare marfa pe măgăruși. O cutie de carton îmi atrage atenția. Era plină de voaluri specifice portului marocan. A fost pentru prima dată cand am zărit culorile Marocului pe care nu le voi uita niciodată. Rafinamentul cochetăriei feminine, exersat sute de ani, al femeii care este nevoită prin tradiție să își ascundă formele trupului, se ascundea într-o cutie de carton plină de voaluri: albastru de cobalt, ultramarin, verde smarald, turcoaz, verniluri, ocruri, cele mai minunate nuanțe de roșu, de cadmiu, carmine, Siena și în sfârșit, culorile de pământ, tot ce urma să vedem când ridicam privirea spre nordul Marocului și de care ne vom aminti în drumul nostru spre inima galben-cenușiu-roșietică a deșertului.

Comentarii cititori
sus

Adriana Macsut

 

Apă și soare la Hódmezővásárhely

 

Încă nu a început vara dar gândurile cititorilor visează deja la vremuri cu apă și soare.  Redacția Prăvălia Culturală vă propune ca destinație de vacanță băile turcești Alexander din Hódmezővásárhely. Ieșirea din România se face prin granița Cenad-Kiszombor, apoi drumul este continuat prin Mako, Maroslelem și Hódmezővásárhely.

Orașul Hódmezővásárhely, supranumit orașul artei, se află în sud-estul Câmpiei de Sud, între Mureș și Criș, la 25 de km de Szeged. Denumirea de orașul artei se datorează faptului că din 1953 se organizează aici o expoziție de toamnă unde sunt prezentate lucrările pictorilor din Câmpia Maghiară de Sud. Este vestită aici și arta olăritului care datează din vremea medievală. Există chiar și Muzeul Olăritului, aflat în Casa Olarului Csúcsi, care a aparținut olarului Sándor Vékony, unde vizitatorii pot deprinde noțiuni despre olărit.  

Orașul Hódmezővásárhely face parte din județul Csongrád, o zonă aflată între Dunăre și Tisa, cu un climat submediteraneean, datorat izvoarelor termale.

Județul Csongrád este o zonă viticolă, renumită pentru vinuri de masă precum: Kékfrankos, Cabernet, Cadarca, Zweigelt, Rieslingul de Rhin, Rieslingul italian, Muscat-Otonel, Chardonnay, Steinschiller roz și Tămâioasa de Cserszeg (cserszegi fûszeres).

Istoria locuirii acestei zone merge înapoi cu 7000 de ani, în neolitic. De precizat că la Muzeul János Tornyai, dedicat istoriei acesti regiuni, se află o statuie din neolitic numită Venus din Kökénydomb.

Orașul actual a început să se dezvolte în secolul al XV-lea când patru sate din perioada regatului lui Arpad, numite Hód, Vásárhely, Tarján și Ábrány s-au unit, iar din anul 1437 este prima atestare documentare a zonei citadine Hódmezővásárhely.

În 1990 orașul Hódmezővásárhely este ridicat la rang de municipiu, iar în 1997 este medaliat cu Drapelul de Onoare al Consiliului Europei ca semn de prețuire pentru activitatea de promovare a valorilor europene.

macsutÎntr-o zi însorită este binevenită o plimbare pe bulevardul central Kossuth unde se află clădiri și statui medievale impresionante. Piața centrală, dominată de Palatul Primăriei, construit după planurile arhitectului Miklós Ybl, găzduiește chiar și un parc de aventuri pentru copii. Se mai pot găsi tot aici: biserica reformată în stil baroc, Casa Olarului (amintită anterior), sinagoga care este construită în stil maur, împreună cu Muzeul Holocaustului, Biserica Catolică Sfântul Ștefan, Biserica Ortodoxă Sfânta Treime.

De remarcat este Muzeul Memoriei (Emlékpont), inaugurat în 2006, care prezintă o incursiune în istoria comunismului. Nu lipsesc de aici paginile dramatice marcate de revolta maghiară anticomunistă din 1956.

Băile turcești Alexander din Hódmezővásárhely au fost amenajate în anul 1929. Apa termală de aici este recunoscută pentru amelioarea bolilor osoase și musculare. Locația este amenajată într-un parc, se întinde pe 3000 de metri pătrați și are 8 bazine cu apă termală și camping pentru cazare.  

Călătorii care se vor încumeta să viziteze zona însorită a județului Csongrád care este brăzdată de izvoare termale nu vor regreta alegerea făcută!

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey