Silvia Căpitanu
Rodica Mixich

 
sus

Silvia Căpitanu - marketer și travel blogger
www.myseashore.com

 

 

Craiova mea

 

craiovaVeselă și plină de viață, primitoare și exuberantă precum sufletul de oltean, Craiova te așteaptă cu parcuri verzi răsunând a copii fericiți, cu aerul de altădată al centrului vechi, mândru de înfățișarea sa nouă, cu ziduri de culoarea mierii si flori roșii la fiecare colț de fereastră, cu iz de cafea proaspătă și vin fiert de sărbători, cu oameni veseli și inimoși care iubesc arta și viața. Mărturisesc fără părtinire că merită cu prisosință să îi dedicați aceeași atenție ca și Sibiului sau Brașovului, că vă va încânta și odihni din plin mintea, sufletul și privirea un sfârșit de săptămână în Craiova. Iată câteva recomandări și locuri demne de vizitat:

1. Vă invit la o plimbare la pas prin centrul vechi, în liniștea dimineților de sâmbătă sau duminică, trecând întâi pragul librăriei micuțe, unde miroase atât de bine a cărți, apoi o cafea aburindă la una dintre terasele zgomotoase, care chiar te fac să crezi că ești plecat în călătorie într-un orășel din Occident.

2. Parcul Nicolae Romanescu, cel mai mare parc natural din estul Europei, cu aleile sale umbrite de arbori seculari, cu pajiști imense de verdeață îmbătându-vă privirea, cu lacul plin de nuferi și lebede, cu podul suspendat care trece peste albastrul lacului până la porțile Castelului Fermecat. Proiectul acestui loc de o frumusețe rară, realizat de arhitectul Edouard Refont, a câștigat medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris, în anul 1900.

3. O plimbare în centrul orașului, pornind de la clădirile Primăriei și Prefecturii, adevărate bijuterii arhitecturale, trecând prin părculețul English Park, o altă oază de verdeață, spre esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” sau Piața William Shakespeare, către Universitatea din Craiova, o altă clădire impresionantă construită în anul 1850, în stil neoclasic.

4. Palatul Jean Mihail, astăzi Muzeul de Artă al Craiovei, un adevărat palat fastuos, a cărui înfățișare, atât interioară cât și exterioară, poartă amprenta somptuozității și luxului, în acord cu nota averii impresionante a proprietarului, Dinu Mihail, vestit latifundiar și om politic al vremurilor. Devenit Muzeul  de Artă al Craiovei în 1954, acesta găzduiește lucrări ale lui Brâncuși, Theodor Aman, Grigorescu, Tonitza, Ștefan Luchian, Corneliu Baba, precum și lucrări ce poartă semnătura reprezentanților școlilor flamandă, olandeză, franceză și italiană.

5. Casa Băniei, cea mai veche construcție civilă din Craiova, ridicată cu șase veacuri în urmă de către boierii Craiovești și reclădită în anul 1699 de către Constantin Brâncoveanu. De-a lungul celor șase veacuri, zidurile sale au îndurat incendii, au ascuns povești de dragoste, au servit drept reședință a banilor Craiovei, tribunal, scoală, seminar, iar astăzi funcționează ca muzeu, Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei, găzduind colecții de ceramică, lemn, covoare, icoane.

6. Să vă rătăciți pe străzi și să admirați nenumăratele case boierești ale Craiovei, frumoase și tăcute urme ale trecutului: Casa Universitarilor, Casa Gheorghe Bibescu, Casa Memorială Elena Farago, Casa Glogoveanu, Palatul Vorvoreanu.

7. Un răgaz pentru a trece pragul nenumăratelor biserici din Craiova: Catedrala Mitropolitană, despre a cărei zidire se crede că datează de peste zece veacuri, construită în stil bizantin, Biserica Madona Dudu, al cărei nume este legat de o legendă ce spune că într-un dud din livada pe locul căreia a fost ridicată a fost găsită icoana Maicii Domnului, Biserica Mântuleasa, Biserica SfințiiApostoli, Biserica Sfântul Ilie, Biserica Sfântul Spiridon, Biserica Sfânta Treime Știrbei.

8. O plimbare prin Grădina Botanică, un alt colț verde al Craiovei, întinsă pe 9 hectare de vegetație: flori, plante ornamentale, arbori, pepinieră, rosarium, îmbinate într-o armonie aproape perfectă, ca într-o poveste pe care o străbați pe alei pietruite, pe sub umbra înalta a copacilor, în mireasma multitudinii de flori și în jocul copiilor răsfățați de soare, verdeață și clipocitul apei.

9. Călătorului îi stă bine cu drumul, dar și cu o masă gustoasă și un răgaz de povestit la un pahar de vin. În Craiova se mănâncă și se petrece bine, iar atmosfera te îmbie pe măsură: cu specific românesc, grecesc, italian, irlandez, spaniol, vă așteaptă primitoare cu arome savuroase, în aerul proaspăt al serilor de vară sau iarna la căldură, în iz de vin fiert cu scorțișoară. E frumoasă, e veselă, e pătimașă,  e primitoare, e romantică, îi plac cărțile și arta, îi plac culorile și copiii, gătește bine și nu te lasă să o uiți, asta este Craiova mea.

 

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

 

Okonomiyaki

 

Pe culoar stăpânește o liniște nefirească unui cămin studențesc. Scanez cartela camerei pentru ieșire și mă trezesc în stradă, pe trotuar. Sunt în Bloomsbury cel dominat de British Museum și University of London, de viața boemă a grupului cu același nume de artiști, designeri și scriitori, de figura lui Charles Dickens și a personajelor sale cenușii și triste. Plouă mărunt. Majoritatea clădirilor din zonă sunt în stil georgian. Bric-alb, alb-bric rupt de lemnul verde-mușchi al vreunui pub din secolul al XVIII-lea, cu firma scrisă specific vremii. La primele ore ale dimineții străzile sunt pustii, câte o siluetă neagră cu burka, apoi alta cu pălărie neagră și pantaloni mai scurți din care se zăresc ciorapii albi, un negru, un chinez vioi care se grăbește să-și deschidă propriul restaurant.

Ciudat îmi pare că, deși proprietarii și-au deschis prăvăliile, nici unul nu lustruiește vitrina cu zelul bavarezului și nici nu întâlnesc biciclete gemând sub greutatea coșurilor cu legume proaspete ca în Alsacia. Nu se aude nici ciripitul femeilor care-și cumpără la prima oră pâinea proaspătă de la „boulangerie”. Era cât p’aci să cred că oamenii sunt triști, dar când împing ușa batantă a unui pub mă izbește în față o gălăgie infernală. Mesenii râd zgomotos, vorbesc tare și beau cinci feluri de bere pe lângă care sunt așezate farfurii late pline până la refuz de coaste fripte de porc cu cartofi și sosuri groase de toate felurile. Iarăși păcătuiesc facând comparație cu farfuriile francezilor, aproape goale, în care o frunză delicată și îmbârligată artistic te obligă să privești, înainte de a mânca. Nu am cultura pub-urilor. Înțeleg doar că dacă după serviciu nu te duci pentru o oră cu colegii într-unul, nu este ceva în regulă cu tine. Cred că acesta este motivul mulțimii lor.

Orele au înaintat și mirosurile de mâncare învăluie trecătorul până îl fac prizonier, prizonierul mâncării thailandeze, chineze, coreene; cel mai bun „okonomiyaki” se face în acest colț de „street”.

Revin la istoria intelectual-boemă a cartierului și vizitez biblioteca universității. Un lift central, imensele rafturi cu cărți vechi, Magna Charta în original, pagini cu note muzicale scrise de Bach însuși, biblia alexandrină, cărțile unice și multe, mă fac să mă simt ca Mary Poppins.

Învăluită de miresmele okonomiyaki-ului, mă îndrept spre biserica St. Martin in the fields, pentru un concert de Craciun. La ora 18:00 începe concertul, dar ușa bisericii este surprinzător de închisă. Alunec iarăși în păcatul comparațiilor, de această dată cu domurile și catedralele din Italia, pe care le vizitezi poate în speranța convertirii și în timpul liturghiei. Înconjur mirată biserica cu încrederea că voi găsi o mică intrare, peste care am dat într-un sfârșit, însă vechea sacristie prin care se pătrunde în biserică și la concert este un... pub, unde poți mânca cu o reducere de 10% dacă ai bilet la concert. De data aceasta nu mă las intimidată și mă arunc în rândul format la mâncare, zâmbesc în stânga și dreapta, îmi vine să vorbesc tare dar nu am cu cine așa că îmi iau un pahar de vin roșu, iar un englez amabil îmi face loc la masa lui. Mă simt așa de bine că negrul care păzește intrarea în biserică îmi pare foarte la locul lui. Cu 15 minute înainte de începerea concertului se deschid ușile bisericii. Cu ani în urmă, la un concert, de data aceasta la Nantes, lângă mine o doamnă în vârstă, căruntă, ușor machiată, cu un elegant pardesiu, împrăștia în jur o boare de parfum franțuzesc sublim, încât și azi leg acel miros de muzica pe care am ascultat-o. Începe concertul, de altfel frumos interpretat, urmat de aplauze moderate și așezate, iar lumea părăsește biserica.

În piața Trafalgar Square, bradul de Crăciun este iluminat discret și elegant, ca de fapt toate reclamele și panourile publicitare.

Comparația lasă loc unicității. Păstrez uimirea în fața decenței de la reședința regală din Balmoral ca și a faptului că în Țara Galilor, galezii obișnuiți închiriază camere și au pe lângă case propriile sere de legume din motive pecuniare, ca și robinetele de apă economice, iar sistemul de deschidere al ferestrelor mari nu a fost schimbat de vreo 200 de ani!

Sunt în Londra. Mulțumită de obiectivitatea remarcilor mele, pășesc în prima pinacotecă din lume concepută ca „serviciu public”, unde vizitatorul are dreptul de a intra, iar accesul este gratuit. Nu gratuitatea mă încântă, ci atmosfera. National Gallery este o excepție printre marile muzee ale statului din Europa, foste colecții regale sau princiare, fiind concepută de oameni de afaceri și colecționari pasionați. Urmare a culturii înaltei burghezii comerciale engleze, muzeul a achiziționat, de la început, capodopere. Un bogat negustor de la Lloyds, un pictor, reverendul William Holwell, ducele de Sutherland, criticul Eastlake, vând guvernului, donează sau achiziționează capodopere. În 1903 se inițiază o adevărată politică de achiziții susținută de stat, donatori anonimi susțin în continuare cumpărările, iar un carton al lui Leonardo da Vinci este cumpărat prin contribuție publică. Taxele de succesiune pot fi plătite cedând statului opere de artă.

Intru în National Gallery cu încredere în potențialul uman, iar când privesc, după ce am băut un excelent ceai englezesc, călcâiul uluitor al lui „Venus în oglindă” de Velasquez, simt miros de bogăție și de citate din Van Loon: „...arta urmează întotdeauna coșul de cumpărături...”.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey