Rodica Mixich

 
sus

Rodica Mixich

 

 

Singură la Paris

 

Priveam și… fericită și înspăimântată… recunoșteam totul. Nu am simțit asta în călătoria mea laParis. Am recunoscut Hofburg-ul vienez, Big Ben-ul londonez, Ponte Vecchio florentin, am recunoscut Sicilia înPalermoși la debarcarea înMessina, dar Parisul nu l-am recunoscut. Când am coborât din comunul metrou parizian cu numărul 8, în Place de la Concorde am gândit: nu, nu voi fi o admiratoare extaziată pentru că te cunosc prea bine! Am pornit să văd Parisul supărată pe francezi din variate motive, toate de un subiectivism penibil, dar în special mă deranja nonșalanța lor ostentativă. A trebuit să îmi fac „mea culpa”, „mea maxima culpa”. Capitala Franței este ceea ce este, ca urmare a consecvenței și continuității dezvoltării arhitecturii urbane. Planurile de sistematizare întreprinse în timpul lui Napoleon al III-lea, care au cuprins, printre altele, demolări masive - au fost demolate 13 teatre și multe alte clădiri - au fost precedate de demolări și pe timpul lui Ludovic al XIV-lea. Aceasta, pentru a construi ulterior frumos. Datorită planurilor baronului prefect G. Haussman, oriunde cobori din metrou, în zona centrală, ești uluit de spațiile imense, cu perspective atent studiate, în care toate edificiile importante sunt valorificate la maxim. De pe Pont Alexandre III vezi în toată splendoarea Grand Palais, Petit Palais și Sena. Pentru a face loc marelui palat, au fost demolate două edificii de dată recentă. Spațiul imens dintre Place de la Concorde și Arc de Triomphe du Carrousel a apărut la fel.

Mă întreb dacă francezul este atât de dependent de frumos încât sacrifică utilul. Fără piramida de sticlă a lui Ming Pei, implantată în 1989 în mijlocul fostului palat regal, Louvre-ul ar fi fost o clădire ternă. Când zărești însă ochiurile de apă de lângă piramidă în care ea se reflectă și ia amplitudine, zâmbești manipulării artistice și te bucuri că sunt oameni care sacrifică utilul frumosului.

Sena este artera Parisului în care pulsează viața și nu Arno-ul liniștit și intelectual și nici măcar Tamisa cea curată și insipidă. Pe Sena trec ambarcațiuni care se cer luate în seamă de valuri ca și francezii care fac jogging pe malul ei în cele mai deșucheate ținute. O parte din cheiuri au fost amenajate de Ludovic al XIV-lea pentru a nu se împotmoli trăsurile nobilimii franceze în noroiul malurilor. I’le de la Cite răsare din apele Senei, asemenea unei corăbii, plasată revoltător de estetic.

Catedrale mai impunătoare decât Notre-Dame există, dar îndrăznești să afirmi asta? Notre-Dame de Paris este unică. Dacă pe parvisul din fața catedralei din Santiago de Compostela vezi câțiva pelerini bucuroși că s-au regăsit după 800 de km de mers pe jos, în față la Notre-Dame lumea socializează, se relaxează, artiștii își expun lucrările, este un „il dolce farniente”.

Obosită mă urc într-o „ricșă” dintre cele ce se află în fața catedralei. Este de fapt un triciclu condus de un student la arheologie, este jobul lui ocazional, și pedalăm spre Madelaine. Mi se perindă prin fața ochilor buchiniști tăcuți și absenți, artiști originali, lume rafinat îmbrăcată, mașini, clădiri, terase cochete de unde unii privesc îi pe ceilalți fără insolență. În grădinile publice se stă întins la soare pe șezlonguri mobile. Totul expus ca într-o expoziție universală. Senzația ta ca turist este că Parisul este într-un permanent festin. Parisul se identifică și cu Mona Lisa. Este pictura unui italian. Tabloul, de dimensiuni mici, este vecin în galerie cu opere de dimensiuni mari, tot ale italienilor. Titian, Veronese, Raphael. O vezi doar pe ea, pe Gioconda. În fața ei sunt permanent zeci de privitori, iar ea privește enigmatică, interesantă, ușor ironică. Gioconda aparține Parisului și spiritului acestui oraș ca și statuia din Place de la Concorde, în care zeița stă „picior peste picior”.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theâtre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey