Doina Ruști

 
sus


Doina Ruști

 

miezul neatins de atrocitățile vieții

 

Doina RustiCe relație ai cu Bucureștii?
Dragoste fulgerătoare. Din copilărie am avut sentimentul de déjà vu. De altfel, în toate locurile prin care s-a perindat multă lume, mă simt ca acasă.


Când privești, de la etaj, spre intersecția vechilor străzi ale Bucureștilor, vezi mai mult decât blocuri și mașini?
Întotdeauna. Mai precis, rareori văd lucrurile care nu mă interesează. Pe Popa Soare, mai ales primăvara, e o tihnă care îmi aduce imediat în creier niște case albe, văruite subțirel, ca oul proaspăt. Ele nu există în geografia actuală, dar cu siguranță au fost cândva acolo. Ca să nu mai vorbim despre oamenii care trec prin intersecție, uneori doar sâmburi virgini ai adevăraților oameni încruntați, aroganți și imposibil de abordat în mod normal. Pentru că trebuie să vă spun că în fiecare dintre noi există o ființă nealterată și duioasă, de care mulți se dezic, sau pe care au uitat-o. Nu știu cum se întâmplă că sunt întotdeauna magnetizată de acest miez neatins de atrocitățile vieții, cu toată împotrivirea  celor care îl adăpostesc. Sunt un om empatic și mă lipesc imediat de oamenii cei mai crunți, atrasă de dublul lor inocent, care, uneori, călătorește prin intersecțiile Bucureștiului.


Blocurile mai sunt un semn al prezentului, acel prezent care șterge urmele trecutului? Au devenit, deja, blocurile parte din istorie?
Toate formele în exces construiesc la un moment dat prezentul unei istorii.


Cum s-a născut dragostea pentru cărți? E un fetiș?
Casa părintească, plină de cărți, nu constituie un motiv. În faza aia a începutului, carțile au fost doar un instrument de a-mi lărgi spațiul vieții. Pentru mine n-a fost hotărâtor că toată lumea din casa noastră citea. Eram un fel de explorator. Mă așteptam să descopăr ceva capital și, mai ales, diferit de ceea ce descoperiseră ai mei în cărțile pe care le tot târau după ei. Tata era iubitor de poezie. Bunică-mea citea romane contemporane, adeseori românești. Mama citea chestii lacrimogene. Iar bunicul alegea cărți foarte diverse. De altfel, el era singurul din familie care citea chiar și ziarul. În contextul ăsta, eu m-am apucat să citesc Balzac la 14 ani, fără știrea lor. Dar nu un roman, ci la rând, un raft de bibliotecă. Fraza amplă și zidăria solidă a romanelor lui îmi dădeau un asemenea confort, încât eram convinsă că n-o să mai citesc nimic tot restul vieții. El a fost prima mea iubire, adică acel parfum, care se topește ori de câte ori vrei să te-ntorci la el.


Oamenii din jurul tău, cei care știu că scrii proză, ți se confesează cu asupra de măsură, din dorința secretă de a-ți oferi povestea lor? Sau, dimptrivă, se feresc? Se recunosc vreodată, chiar dacă nu e vorba de ei?
Și-așa și-așa. Sunt oameni care mă caută și-mi propun să le scriu viața contra cost. Sunt oameni care pretind că se recunosc în romanele mele, deși eu abia atunci aflu de existența lor. Alții se tem că voi scrie despre ei. Și, bineînțeles, am o sumă de prietene care îmi furnizează în mod constant teme pentru un posibil roman.


Istoria se hrănește și cu literatura post-factum? Epoca veche din țările române este mai limpede, mai colorată, după un roman, de exemplu, precum Zogru?
Habar n-am. Pentru mine, Zogru nu este un roman istoric, ci unul despre moartea mamei mele.


O poveste care se sfârșește cu bine, în care personajele își împlinesc dorințele, este de folos oamenilor? Oamenii (mulți sau doar unii) cauta instinctiv acest happy end sau asta e doar efectul uneui anumite formări culturale?
Categoric, literatura n-are legătură cu folosul. Însă happy end-ul e greu de scris.

Cel mai simplu e să lași finalul deschis. Apoi, e relativ ușor să faci un final dramatic. Greu este să faci un happy end care să nu trântească romanul în derizoriu. Instinctiv, oamenii speră în acest efort al scriitorului.

Când citești literatura altcuiva, în special contemporan, cum reactionezi?
Cititul mă afectează emoțional mai întâi. Abia după ce mă eliberez de apăsarea asta, mă gândesc la construcție, trec în revistă noutățile de stil, refac portretul scriitorului, dacă îl cunosc, în funcție de noua informație…  Iar uneori îi scriu două rânduri autorului.


Citești în metrou?
Nu. Metroul e pentru holbat.


Îți place să șofezi, să călătorești?
Îmi place să călătoresc. Chiar și drumul până la Piața Obor se transformă pentru mine într-o călătorie absolut nouă în fiecare săptămână. Nu șofez - cere prea multă atenție.


Ce mai face Aurelius?
Este deja a toate stăpânitor, n-ai văzut?


Internetul mai este magic? Mai poate deveni poveste?
La întrebarea asta - tu ar trebui să răspunzi, ca deschizător de temă!


Cinematografia este o ispită? Te tentează să scrii scenarii?
Da.


Ai un agent literar?
Nu.


Te temi de cum au ieșit traducerile carților tale?
Nu-mi fac griji niciodată. E o chestiune greu de controlat, iar fiecare carte își are norocul ei.


Îți place să-ți  faci un autoportret, precum fac unii pictori?
Păi, n-ar fi greu: mereu am fost o fată cu nasul mare.


Cât de efemere sunt Lolitele?
Vai, ce întrebare! Lolitele sunt eterne, mon cher!


Fumezi?
Nu mai fumez. A fost o perioadă lungă de Carpați 'fără'. Pe vremea aia nici nu stăteam de vorbă cu nefumătorii pe care îi consideram grețoși, constipați, incapabili să riște. Din '99 sunt nefumătoare și-mi sunt în continuare foarte simpatici fumătorii.


Cum ți se pare noul roman care stă să apară (Mămica la două albăstrele)? Ai mai schimba vreo virgulă? Au rămas pagini de manuscris pe dinafară?
Acum sunt foarte mulțumită de el. Abia după ce apare îmi vine să schimb tot. De-aia nici nu-l mai citesc. Ori de câte ori deschid un roman de-al meu îmi vine să-l rescriu.  Cât privește 'resturile', am un fișier, întitulat Gunoi, în care arunc tot ce mi se pare prost scris, uneori capitole, povestiri încheiate, sau chiar texte mai lungi. Este adevărat, nu le arunc de tot, dar nici nu le recitesc.


Ai un lector de încredere, căruia să-i ceri sfatul sau doar să-i urmărești reacțiile?
Cel mai iubit cititor este Bel (soțul meu). Am mare încredere în părerea lui. De câte ori spune doar: „e bine, e drăguță povestirea“, e clar că am scris o porcărie. Când el se entuziasmează, nu mă mai interesează nicio altă opinie.



Interviu de Marius Dobrin


Despre scriitoarea Doina Ruști, despre cărțile și povestirile sale, puteți citi la adresa:
http://doinarusti.ro/

Despre cea mai recentă carte, Mămica la două albăstrele, puteți afla de aici :

sau chiar în acest număr al Prăvăliei Culturale, dintr-un text scris a doua zi după apariția cărții, aici.

 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey