Irinel Anghel

 
sus

Irinel Anghel

 

Eu nu am energia unui lac,
eu sunt izvor, sunt râu și uneori fluviu

 

Cum se poziționează, în cazul dumneavoastră: cuvântul, sunetul, imaginea, obiectul?

Toate elementele enumerate, pentru mine sunt componente de limbaj artistic, pe care de multe ori nu le pot separa deoarece creațiile mele sunt interdisciplinare, hibride, iar în viziunile mele aceste componente apar legate organic. Ele nu pot fi despărțite decât arbitrar de cineva care vrea cu orice preț să le analizeze separat. O astfel de analiză nu este însă utilă, deoarece mijloacele de exprimare ale acestor creații se nasc deja într-o stare de coexistență și interdependență în spațiul comun al tuturor câmpurilor creative.

Cum lucrați cu propriul corp într-un performance? Cum îl gândiți, cum răspunde el gândului?

Cand fac performance art, lucrul cu corpul este esențial. Totul pleacă și se întoarce în corp, fiind necesară o stare „acută” de prezență. Corpul este material de lucru și în același timp, cel puțin pentru mine, un canal pentru o energie care te traversează în momentele de creație. Așadar, până la un punct, corpul răspunde „comenzilor” minții mele dar, de la un moment dat, parcă el răspunde altor comenzi, ale unei inspirații a momentului, care vine sub forma unui impuls puternic, irezistibil. Și-i cedezi acestui impuls. Și atunci e bine. Simți cu toată ființa ta că e bine. Trebuie doar să fii deschis, să nu dorești să controlezi tot ce se întâmplă, ca să poți intra în această stare de transmisie.

În 2013 a avut loc retrospectiva Marina Abramovic, cu titlul The Artist is presentCum comentați un asemenea titlu?

Este bine că Marina Abramovic a reintrat în atenție și, cu ocazia asta, și performance art a reintrat în atenție. Fiind o artă a acțiunii, și deci a prezentului, ea nu se consumă. Performance-ul are unicitate, nu repetă și nu se repetă. Ca artist, ai o singură șansă de a-l face. Ca spectator, ai o singură șansă de a-l primi. The Artist is Present mi se pare a fi un fel de manifest performativ. Îți arată care sunt principiile de bază, esențiale în performance art. Artistul este mereu prezent în creația sa (nu există separare între creator și interpret/executant). Apoi, se indică starea necesară de prezență, de a fi aici și acum, în trăirea deplină a tuturor senzațiilor, emoțiilor pe care le împărtășești cu publicul tău.

Ați parcurs toate treptele științifice. Proiectele artistice, numeroase, în care vă puneți la lucru creativitatea, se reflectă în studii teoretice mai departe?

Nu știu. Uneori. Am toate mijloacele pentru a intra în sfera teoretică și a face cercetare prospectivă dar această dorință vine doar când și când. Sunt mult mai atrasă de actul performativ și de trăirea procesului de creație ca să mai rămână mult timp pentru concretizări teoretice. Deci pot să o fac, dar fac asta foarte rar. Am avut, totuși, anul trecut, o teză prezentată în cadrul programului postdoctoral, care mi-a ținut atenția trează, o vreme, și m-am bucurat de dezvoltarea temei pe care mi-am ales-o: Fuziune-Integrare-Nelimitare. Dizolvarea granițelor în gândirea și practica artistică contemporană. Am făcut ipoteze false, le-am demolat și am lăsat ceva scris de la care se poate porni în cercetarea acestui fenomen. Pot avea satisfacții intelectuale în urmărirea unui subiect care mă interesează dar acestea nu se compară cu „focul” de pe scenă.

Sunteți mereu în avangardă. Vă atrage necunoscutul? E o provocare de a împinge limitele?

Avangarda e o stare de spirit și da, mi-o asum. Noul, necunoscutul, bizarul, straniul, combinațiile ciudate, anormalul, sunt categorii care mă atrag și sunt singurele care mă motivează în artă (fie ca artist, fie ca spectator/cititor/ascultător/vizitator). Provocarea cea mai mare este de a-mi împinge MIE limitele, puțin câte puțin… uneori mai mult. Dacă eu reușesc să fac asta, să am curaj în expunerile ideilor mele, atunci sunt șanse ca și limitele altora să poată fi lărgite.

Dacă e să priviți înapoi, ce efecte au avut creațiile care au împins mereu mai departe sfera dintr-un domeniu sau altul?

După părerea mea, adevărata artă e incomodă, transformatoare, nu te lasă în pace, te stârnește. Desigur, există și categoria „produse utile”, care intră în zona confortului. Creațiile curajoase poate că nu au rămas toate în istorie dar ce contează asta? La momentul respectiv au făcut ce aveau de făcut, au deranjat normalitatea atât cât să pună alte lucruri în mișcare. Eu nu am energia unui lac… Lacul e frumos, e adânc, e profund dar e bine să știi tu, ca artist, în ce tip de energie funcționezi mai bine. Eu sunt izvor, sunt râu și uneori fluviu. Prin acțiunea unor astfel de artiști, receptorilor de fapt li se ușurează căutarile. Ei nu trebuie să mai înoate de unii singuri, să se scufunde ca să ajungă undeva sau să găsească ceva. Prin artiștii-fluviu ești luat, uneori târît, de curs, poate uneori nu e plăcut, poate e înspăimântător dar cu siguranță ajungi în alt loc și mult mai repede decât ai face-o doar prin efort propriu. Eu întodeauna le mulțumesc artiștilor-fluviu din trecut și din prezent. Prin ei, limitele mele avansează continuu.

Cum vedeți receptivitatea publicului?

Publicul e format din oameni. Oamenii sunt diferiți. Cei mai mulți se tem de nou, de schimbare, de ceva ce le-ar putea zdruncina confortul, siguranța, adevărurile. Nu există și nu vor exista nicicând mase de oameni care să ceară sau să urmărească arta de avangardă. Însă cei care sunt curioși, care au spiritul artistic cât de cât scos la suprafață, cei care își pun întrebări și înțeleg rostul transformărilor, vin la performance art, la spectacole experimentale. La fiecare proiect observ cum se mai adaugă câțiva „comunității” celor interesați. Unii te iubesc pentru că ești curajos. Pentru că faci lucruri pe care și-ar dori să le facă și tu faci asta pentru ei.

Ați colaborat cu artiști de rezonanță din diferite domenii. Vă rog povestiți câte ceva despre aceste întâlniri creative. Ce ați primit, ce credeți că au primit ceilalți de la dumneavoastră?

Toate întâlnirile din viața unui om sunt prețioase. Am primit enorm de la artiștii cu care am colaborat într-un fel sau altul.
Mă gândesc, de pildă, la Toca (Alexandru Tocilescu). Omul ăsta mi-a schimbat viața prin interacțiunea pe care am avut-o. De la Toca am învățat să prețuiesc libertatea artistului, dreptul lui fundamental de a face numai ceea ce-i place, ceea ce îl reprezintă. Prin Toca m-am întâlnit și cu teatrul, cu actoria. Lucrând cu el, am plantat în mine semințele pentru momentul în care mi-am scos din piept eticheta de muzician și m-am lăsat să fiu artist (în toate felurile posibile).
Un alt exemplu de artist puternic în preajma căruia îmi place să fiu (atât cât e posibil) este coregraful și performerul Farid Fairuz (aceasta este noua identitate a lui Mihai Mihalcea). Prin tot ce face mă inspiră. Am lucrat în trecut împreuna în câteva proiecte. Mi-aș mai dori să lucrăm. Probabil, la timpul potrivit.
Sorin Romanescu – chitarist și compozitor, improvizator excelent, mi-a adus iarăși foarte mult în ultimii 7 ani. Avem un CD împreună (Guitar Hands on a Singing Body). El m-a încurajat să-mi folosesc vocea și mi-a fost partener în proiecte curajoase.

Cântăreața Franziska Baumann din Elveția, cu care am avut câteva proiecte comune, m-a inspirat. Fiecare om din viața mea mi-a făcut un dar. Ce au primit? La întrebarea asta nu pot răspunde eu, dar există întotdeauna un schimb, pe un plan sau altul.

Ce este IPA ? De ce? Cum? Cu cine?

International Performance Association (IPA) este o organizatie cu sediul în Germania, dedicată practicii de performance art deschisă artiștilor din toată lumea, cărora le oferă prin activitățile ei (workshopuri, festivaluri, întâlniri) ocazia schimburilor de idei și experiențe. S-a dezvoltat o rețea IPA cu parteneri din diverse locuri (Anglia, Elveția, Turcia) prin care aceste activități pot fi desfășurate în țările interesate de cercetarea și practicarea performance-ului. Anul acesta s-au pus bazele unui parteneriat cu România prin înființarea IPA International Performance Art Association Bucharest care va organiza în perioada 24 august – 7 septembrie, la București, workshopuri, ateliere susținute de artiștii IPA, și un festival cu participări locale și internaționale. Mi se pare foarte important că apare un astfel de eveniment în România, pornind de la motivația acestuia: „Bucharest needs more ACTION ART”. Va fi o deschidere către experiment, curaj, se vor depăși limite, vor fi lansate provocări. Echipa de organizare e formată din Jürgen Fritz (director artistic), Valentina Chiriță (coordonator), Irinel Anghel (comunicare). Voi lucra cu bucurie pentru acest eveniment, încercând să fiu de folos, în primul rând prin convingerea pe care o am că este un proiect care merită toată atenția și implicarea.

Vă implicați spontan în proiecte? Cum gestionați o asemenea spontaneitate? Sau, invers, cât de meticulos lucrați la un proiect?

Nu sunt meticuloasă decât în organizarea proiectelor. Suprinzător de meticuloasă. Însă în abordarea acestora sunt extrem de spontană. Acum vine ideea, gata, facem lucrul acesta peste o săptămână sau două. Nu se poate acum? Punem ideea în sertar și ne ocupăm de altceva. Mereu există altceva, altă idee, alt proiect care vine spre mine. Asta e senzația mea, că ele vin spre mine, nu că le fac eu să se întâmple. Spontaneitatea este vitală pentru felul meu de a lucra, în care arzi puternic. Nu poți arde cu o astfel de intensitate pe termen foarte lung pentru că te-ai preface în scrum.

Ați primit premii de prestigiu. În ce măsură considerați că un premiu își merită numele (și) prin recompensa materială?

Sunt depășită de chestiunea cu premiile. Adică, înțeleg că e un semn de recunoaștere a valorii. Dar ce e valoarea? Cum o măsurăm? În ultima vreme am intrat într-un mic conflict cu ideea de premiere. Și pentru că ați menționat asta, trebuie să vă spun că aceste premii la care vă referiți le-am luat atâta vreme cât am putut fi „măsurată”. În momentul în care am decis să-mi asum total libertatea creatoare, interdisciplinaritatea și apoi transdisciplinaritatea, premiile nu au mai venit. Am pășit pe un teritoriu de nepremiat.

Cum vedeți raportul dintre artă și societate? În ce măsură artistul se implică, azi, la noi și în lume, în demersurile publice de schimbare a societății?

Cred că după aer, apă și hrană, arta e cea mai importantă pentru om. O societate se poate oglindi, cunoaște, poate evolua prin artă. Artiștii se implică militant sau nedeclarat în satisfacerea acestor nevoi de schimbare.

Cum vedeți trecerea timpului? Cum e cu abundența de mijloace ale modernității, cu atâtea căi de comunicare? Multe proiecte, multe provocări. Unde se plasează omul în partajarea timpului cu artistul? Care e raportul cu propria intimitate, cu visul, cu amintirile?

Mi se pare că trăim într-o perioadă fascinantă. Există posibilități nelimitate de informare, comunicarea e ușoară. Putem să absorbim ce informație dorim și atât cât dorim. În consecință există explozii de creativitate, proiecte ce pot circula. Nu știi la cine ajunge ceea ce ai plasat tu în spațiul virtual. Desigur, nimic nu înlocuiește, însă, experiența, contactul direct cu artistul, schimbul în timp real. În fața oamenilor ești gol, ești vulnerabil. Acolo unde e vulnerabilitate e și curaj. Ceea ce au special experiențele directe este acest contact cu vulnerabilitatea celui din fața ta și implicit cu puterea de a ți-o arăta și de a trece dincolo de ea.
Mai ales în cazul artei experiențiale, care implică de multe ori activ publicul, atracția o reprezintă această formă de comunicare între artist și spectator, ca între parteneri, lăsând lucrurile să evolueze flexibil prin co-participare.

http://irinelanghel.eu/

Interviu realizat de Marius Dobrin
ianuarie 2014

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey