Eugen Titu

 
sus

Eugen Titu

 

 

Actorul, când este pe scenă, aparține tuturor timpurilor

 

eugen tituCum este să trăiești în condiția de actor pe durata unei vieți? Sau trăiești mai multe vieți, paralele, în această condiție?

Cu foarte mulți ani în urmă, eram un tânăr de condiție modestă, dar foarte încăpățânat, doream să devin actor. Această dorință mi s-a împlinit (cam târziu) și am ales „calea regală” drept rațiunea de a trăi, pentru că această obsesie, care m-a urmărit toată viața, mi-a conferit integritate și demnitate morală, credința față de profesie, dar în același timp o viață plină de lipsuri și suferință. Îmi place, iubesc această viață! Este o provocare ca pe durata unei vieți de actor să reușești să-ți construiești propria istorie, crezând și făcându-i pe cei din sală să creadă că adevărata viață se compune din dragoste și lacrimi, satisfacție și lipsuri, suferință și aplauze. Îmi place pentru că această viață zâmbește odată cu mine, iubește odată cu mine, dar nu va muri odată cu mine (sper).

De cele mai multe ori, oamenii ajung să facă meserii în mod accidental, nu ca urmare a unei vocații sau a unui autentic impuls interior. Tu cum ai ajuns la actorie, ce te-a determinat să vrei să fii pe scenă?

Fiecare om trăiește o aventură a sa, o aventură a vieții sale. În fiecare zi ni se întâmplă lucruri care mai de care mai spectaculoase. Acestea ne forțează să ne gândim că toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Când eram copil nu-mi amintesc să fi fost ceva mai mult decât copil, naiv poate, aveam un „defect”. Făceam foarte des otită. Îmi amintesc o zi de „suferință otitică”, eram cu mama la spital, așteptam să intrăm la medic. Mi-am ridicat capul din brațele mamei și am întrebat-o: „Mamă, ce este doctorul?” Ea a încercat să îmi explice mai pe înțelesul meu, al unui copil de 5-6 ani: „Este… este un fel de actor, puiule. Ai să vezi, când intrăm, o să-ți spună o poezie, poate o să-ți cânte ceva…”. Atunci am întrebat-o: „Dar ce este un actor?” Iar răspunsul mamei mele m-a urmărit toată viața: „Este ca un doctor, te face să uiți de toate necazurile, te face să râzi, să plângi, să fii cine vrei tu și când vrei tu!” Atunci am înțeles că fascinația profesiei de actor este că el, actorul, când este pe scenă, aparține tuturor timpurilor, că poate fi rege sau cerșetor, tânăr sau bătrân, dar, cu fiecare dischetă pentru demachiat aruncată la coș, devine el, un oarecare, întors brusc la identitatea înscrisă în buletin, la facturile neplătite, dar numai până a doua zi, când renaște în alt nume și alt destin și tot așa mereu, mereu… Îmi place! Pentru că nu cred că sunt un accident, nici un „doctor” foarte bun, dar cred cu tărie că pot deveni. Iubirea pentru această profesie îmi dă aripi, ne dă aripi, dar fiecare actor, cred, trebuie să știe să zboare. Antoine de Saint-Exupéry spune în Micul Prinț: „Limpede nu poți să vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor”. Deci, cred că nu putem găsi fericirea fără a privi cu inima, dar nici fără a privi rațional, folosind doar ochii.

Care a fost primul rol la Teatrul National „Marin Sorescu” și cum vezi acel debut din perspectiva actuală?

Teatrul oferă modele de viață, repere și critici valorice, pentru că nu putem trăi oricât și mai ales nu putem trăi oricum ca artiști. Primul rol a fost Medvedev din Azilul de noapte, de Maxim Gorki, în regia lui Claudiu Goga. Jucam alături de mari actori ai Teatrului Național, Valler Dellakeza, Vali Mihali, Nicolae Poghirc. Nu am fost mulțumit de mine. Emoția că sunt coleg cu asemenea actori, că eu fac parte din colectivul unui teatru colosal, că sunt ajutat de un colectiv tehnic impecabil, a pus stăpânire pe mine foarte rapid. Mi-a fost greu, credeam că nu mă pot adapta, credeam că actorul din mine nu este acel „doctor” al mamei mele. Așa cum spune Albert Camus în Caligula: „Mi-a fost greu să găsesc ceea ce voiam. Voiam luna, este singurul lucru pe care nu-l am…!” Aici, la Craiova, am găsit „luna”, ea poartă numele colegilor mei de cabină (îi iubesc mult!), de scenă, de emoție și singurătate.

Care au fost maeștrii tăi într-ale teatrului și cât de mult au contat aceștia în devenirea ta ca actor profesionist?

În adolescență, fugeam de acasă la gară, mă urcam în tren și mergeam la București să văd teatru. Era o nebunie a mea pe care atunci o făceam, în funcție de buget, cam de două ori pe lună. Așa am reușit să văd de-aproape, să văd „pe viu” actori ca Octavian Cotescu, Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, Amza Pellea, cred că pe toți marii actori ai adolescenței mele. Toma Caragiu a fost pentru mine abecedarul, cel care m-a ajutat, de la distanță și atât cât l-am putut înțelege atunci, să pun primele cărămizi ale viitoarei profesii, să-mi regândesc ideea de actor, să caut mai adânc în sufletul și în gândirea mea. M-a ajutat să gândesc teatrul cu sufletul și, ce este mai important, să fiu cât mai adevărat, sincer, să nu mint, să nu mă mint. Apoi au venit alte personalități ale scenei românești (Anton Tauf, Sorana Coroamă-Stanca, Melania Ursu) care m-au ajutat să-mi creez noul drum pe calea regală a teatrului, „furând” de la fiecare câte ceva – ambiție, credință, tenacitate, forță. Momentul Craiova a avut un impact extraordinar asupra personalității mele. Aici am descoperit adevăratul „doctor”, renăscut cu o altă identitate profesională, cu un alt destin. Mulțumesc T.N.C.!

eugen tituCe roluri te definesc în carieră?

Primul rol serios, pe care l-am iubit foarte mult, a fost Alb Împărat din Înșir-te mărgărite, a lui Victor Eftimiu, aveam 14 ani! Era începutul visului! Pasul următor a fost Moliere, Doctor fără voie, urmat de Feretrofobul din Porunca a 7-a de Dario Fo cu care, din postura de actor amator, am cucerit publicul Teatrului de Comedie din București. Pampon a fost rolul care a determinat-o pe Sorana Coroamă-Stanca să exclame la o repetiție: „Mile (așa îi plăcea să îmi spună), te iubesc! Ești un Toma Caragiu într-o altă dimensiune”. După acest moment, într-un alt spectacol, regretatul Valentin Silvestru a spus: „Am văzut peste 40 de montări cu A douăsprezecea noapte, dar astă-seară am văzut cel mai frumos bufon, îți mulțumesc D-le Titu.” Cuvinte frumoase! Încrederea în mine a început să crească, „doctorul” mamei mele începea să prindă contur. Au urmat roluri frumoase, personaje care mi-au plăcut mult, dar am suferit din cauza unei ambiții prostești a tinereții mele (dar este o altă poveste), am suferit pentru rolurile pe care vârsta nu mi-a mai permis să le realizez. Într-o seară, prin 2003, mi-am adus aminte de mama și de vorbele ei. Atunci am hotărât să vin la Craiova. Am venit, acum sunt aici, coleg cu cei mai minunați actori ai scenei românești. Da, da, nu zâmbi, sunt cei mai buni!

Spune-mi, dacă ai fi managerul unui teatru, indiferent cât ar fi el de impozant sau de mic, ce program ai implementa (scuze pentru „barbarism”!) pentru ca publicul să fie atras în număr mare? Detaliază un ipotetic program al tău.

Grea întrebare. Am să încerc un răspuns sincer. Am o viziune, aș putea spune, foarte modernă, a ceea ce înseamnă teatrul zilelor noastre. Dar, cu tot respectul pe care ți-l port, d-le Nicu, nu pot să-ți dezvălui nimic pe moment. Este secretul meu! Atunci când o să fiu director am să-ți ofer șansa de a fi secretar literar într-un teatru cu adevărat european.

Dragă Eugen, ești și actor al Teatrului „Elvira Godeanu”, din Târgu-Jiu. Pentru publicul care știe mai puțin activitatea ta de acolo, ne poți face o sinteză a rolurilor jucate cu trupa târgujiană?

Venirea mea la Târgu-Jiu a coincis cu construirea celui mai tânăr teatru din țară, un teatru foarte cochet și bine utilat. Aici am jucat foarte multe roluri din dramaturgia românească și universală, de la Eugen Ionescu (Domnul Smith), la Caragiale (Chiriac). Pot să enumăr câteva roluri mai elocvente pentru definirea mea ca actor: Crispin, din Interesul poartă fesul de Jacinto Benavente; Bufonul, din A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare; Conul Leonida, din piesa cu același nume de I.L.Caragiale; Actorul, din Cântecul lebedei de A.P.Cehov;  Trahanache, din O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale; Simion, din Sinucigașul de Nikolai Erdman; Bufonul, din Ultimul împărat de Valentin Nicolau; Doctorul, din Floare de cactus de Pierre Gradi; Bottom din Visul unei nopți de vară de Shakespeare; Richarddin Și miniștrii calcă strâmb de Ray Cooney… au fost mult mai multe, dar nu cantitatea contează! Atât pentru azi!

 

Interviu de Nicolae Coande

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey