Soții, prietene, amante (teatru)
Legături de sânge (teatru)
Absolvire cu Vișniec și Caragiale (teatru)

 
sus

 

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Soții, prietene, amante

(fragment)

 

Personaje:

Maria (21 de ani)

Thora (20)

Natalija (20),

Mihajlo (31),

Frederik (25), fratele Thorei

 

Actul I

Scena 1

Singularity

 

(Scenă împărțită în două. Cameră de cămin studențesc în întuneric. O fereastră, o masă, scaune, televizor, cd-player, cărți, un dulap, un laptop. Patru paturi, câte două suprapuse. Se deschide o ușă, către interior, și, în puțina lumină care vine din hol se ghicește silueta Natalijei. Intră în încăpere, își dă jos de la spate un rucsac și începe să bâjbâie după un întrerupător pe peretele din stânga. În timp ce face asta, din partea dreaptă o mână apare pe ușă și o împinge, închizând-o. Pe scenă rămâne întuneric deplin, iar tăcerea durează. Aproape un minut).

 

Frederik (fără să-l vedem): "Luminează-ți fața!"

 

Natalija: Dar tu cine ești?

 

Thora (fără s-o vedem): Oameni buni.

 

Natalija: Poate, dar eu știu golul care s-a făcut la școală în jurul meu când le-am povestit, într-o pauză, despre orașele scufundate pe care mi le arătase Ammon în vis. Petra se dusese la țâșnitoare, eram cu Sonja, Ivo, Branko și alții fără nume. Am început să vorbesc brusc și tare, le-am spus că Ammon  e real, ei cu cine se joacă atunci când sunt singuri?, dar au început să râdă și au plecat. (Pe măsură ce vorbește pe chipul și silueta Natalijei începe să crească, dar foarte încet, lumina). M-am simțit "altfel" și nu e bine să te simți altfel când ești copil. Am rămas cu lacrimile în gât, era prima dată când dădeam de gustul umilinței și al izolării. Toată ora următoare mi-am înfipt creionul în palmă, să nu plâng. De atunci am crescut într-o lume închisă și protejată, dar teama că voi rămâne singură, dacă voi vorbi despre lucruri pe care nu pot să le explic, mă urmărește încă. Și nu pot să mă prefac că nu există amintirea lui Ammon, mai vie decât multe amintiri din copilărie.

 

Thora: Nici eu nu prea mă jucam cu copiii, preferam să așez soldățeii pe culori. Acum sar coarda privind bătălii epice și număr caloriile ca o adolescentă anorexică: "Vai, am mâncat două boabe de strugure! Mă duc să fac 30 de abdomene!"

 

(Pe măsură ce vorbesc ceilalți, în cameră se face, treptat și încet, lumină)

 

Maria: Mie îmi plăcea să stau ore în șir și să aleg dintre cioburile mici, ascunse printre frunze în grădina păsărilor, în spatele unei magazii, pe cele albastre. Eram convinsă că sunt rămășițele unui templu și le-am propus verișorilor mei, care veneau duminica să ne jucăm împreună, să le ducem la muzeul orașului. Au fost de acord și am convenit că astfel vom deveni celebri și bogați: Nu e puțin lucru să descoperi un templu, nu? Recompensa ar fi trebuit să fie pe măsură. (Scurtă pauză) Pe urmă am crescut. Fără să avem vreo dovadă că acele cioburi nu au aparținut unui templu și fără să fi întâlnit vreodată un borcan la fel de albastru, am renunțat cu un zîmbet de superioritate la descoperirea din jocul nostru de copii. Nu-s convinsă că, făcînd asta, nu am greșit. Sunt sigură însă că, în acel joc, nu greșeam.

 

Thora: Eu făceam ceas din carton, îi prindeam limbile cu un bold, în centru, și eram dezamăgită că nu merge. Îl luam cu mine la joacă, bunica îmi încuia poarta dacă întârziam.

Natalija: Și eu am făcut ceas ca al tău, dar îl certam mereu: iar ai rămas în urmă? Și îi potriveam limbile.

 

Maria: Doar ceas de mână am avut. Mă mușcam de braț, lângă încheietură, și cu cât durea mai tare, cu atât dura mai mult (arată cum proceda). Iar bunica... Atunci când mă loveam, eu plângeam, nu plângeam dar ea... uda pământul. Și ca să nu observe, căci pe vremea aia nu-mi trecea o bubă și făceam alta, îmi puneam nisip pe rană, să nu mai curgă sângele. Acum, înainte să plec, a venit pe la mine și nu-mi mai zicea pe nume, îmi spunea "domnișoară". Aș vrea să-i iau un radio, când mă întorc. Se plictisește noaptea.

 

Thora: Eu sunt Thora, din Danemarca (îi dă un pumn în umăr Natalijei, un gest care se vrea dovadă de simpatie, dar Natalija își freacă o vreme locul lovit). Maria este din România, iar el este fratele meu, Frederik.

 

Frederik (îi întinde mâna Natalijei): Sunt într-o perioadă experimentală. Îmi plac curvele!

 

Maria: Ignoră-l! (apoi, lui Frederik) Iar tu mai bine ai aduce niște vin!

 

Natalija: Am copilărit având doi frați mai mari, așa că sunt obișnuită. Aveau un simț al dreptății deosebit: după ce părinții mă pedepseau, li se părea insuficient și mai adăugau și ei ceva. Frederik pare o păpușă mică și dulce pe lângă ei. (Frederik zâmbește și se scălămbăie ca o "păpușă dulce") Și apoi, toți suntem puțin curve. Când îți pui ceasul să sune dimineața ca să faci ce nu vrei să faci, te prostituezi, sufletește, moral.

 

Maria (în timp ce Frederik își ia o geacă din cuier): Din ce ai spus, aș scoate cuvântul "dimineața". Toți suntem curve când ne sună ceasul! Și gata oricând pentru o mică perversiune. Gratis. (Lui Frederik) Aduci vinul ăla?

 

Frederik: Nu pot să mă evapor imediat! Trebuie să îmi iau ceva pe mine, să mă încalț (căutându-se prin buzunare) Să găsesc cheile de la castel (deschide ușa). Ținem legătura! (Thorei) Ai numărul meu? (Iese)

 

Maria: Sunt două paturi libere, dar ambele deasupra. Aici stau eu, dincolo Thora.

 

(Natalija alege patul de deasupra Mariei)

 

Thora: (Către Natalija): Cum a fost drumul?

 

Natalija: Obositor. Frustrant. Pentru sârbi se anunță zborul, pentru toți ceilalți se afișează. Apoi, înghesuiala de pe coridor, controlorii cu veste și senzația aia când îți vine să vomiți de furie. Cu trenul a fost ok, conductorul era jamaican, i-am zis: "Here is the ticket, brother!" și mi-a zâmbit. În compartiment era și un băiețel care m-a studiat insistent vreo jumătate de oră, iar când mă pregăteam să cobor, m-a întrebat cu seriozitate: "Dumneavoastră sunteți excursionistă?". În gară însă am fost martoră la o sinucidere, un domn în scaun cu rotile. Priveam uimită reacțiile celor din jur, în situații de criză oamenii devin caricaturali: "Un garou, un garou!". Mă sperie granița asta subțire rău.

 

(Maria pune muzică)

 

Thora: Urăsc mirosul de aeroport. Peste zece zile plec în Spania. Voi zbura singură și iar am să mă rătăcesc, nu găsesc niciodată terminalul. Dar vreau de mulți ani să văd Toledo, orașul în glob de cristal în care se amestecă toate mirodeniile și minunile lumii - foșneala arabă, mirosul de sânge al Inchiziției, pașii Isabelei, dantelăria de sunete legată de Alfonso el Sabio, praful de armuri și săbii, Alcazar, mânecile fluturânde de alchimist. Cred că mi se potrivește Spania.

Natalija: Ai mai fost?
Thora: Doar călătorii imaginare.

Maria: Mie îmi plac aeroporturile noaptea, pustii. Să călătoresc singură, să număr întâlnirile magice, să zbor deasupra lumii, având căștile pe urechi, și, mai ales, să privesc de sus luminile orașelor închipuindu-mi tristeți răscolitoare. (Pauză, apoi își amintește) Natalija, iartă-ne, tu trebuie să fii flămândă! Ce să-ți scot? (Se îndreaptă spre frigider) Avem salam, caș, plăcintă cu mere, rodii...

 

Natalija (O întrerupe): Nu, mulțumesc! Când mi-e foarte foame, nu pot să mănânc. (Zâmbește, îndreptându-se spre fereastră) Sunt un mănunchi de contradicții.

 

Maria (i se alătură, privesc amândouă pe fereastră): Acela este terenul de sport, noi îi spunem "baza", dincolo de gard începe plaja, acolo, în dreptul farului, este frontiera, o să vezi soldații patrulând, sunt foarte sociabili, mai ales dacă stai la soare fără sutien. La 10 trebuie să se aprindă lumina albastră la hotel... vechitura aia. Are puțini clienți, printre care și Frederik. Nu a suportat să stea cu noi la cămin în cele două săptămâni de vacanță pe care a ales să și le petreacă aici.

 

Thora: Cine știe ce turiste o fi sperat că va cunoaște! Dintr-a șaptea a venit el la mine la școală, la ședințele cu părinții, să agațe mămici și profesoare. Speranțe, fericiri și frustrări de băieți...

 

Maria: Să mă mai slăbească!

 

Natalija (desfăcându-i bagajul): Să mă slăbească și pe mine! Măcar două kilograme! Am acasă sertare în care nu mă uit, că nu mai îmi plac hainele de acolo: sunt de-mo-da-te! (Gest elocvent). De fapt, îmi sunt mici. Uite, bluza asta, nu mă deranjează că am dat 300.000 pe ea, ci că nu mă încape. (Pauză) Pot intra să fac un duș? Cred că miros de parcă aș fi fost prin porturi!

 

Maria: Sigur, acolo e baia.

 

(Natalija intră în baie)

 

Thora: Azi-noapte m-am trezit pe la 1, în bucătărie, de la faptul că mâncam compulsiv covrigei și făceau zgomot, că dacă aș fi mâncat caș nu cred că mă trezeam. Înainte să adorm am văzut la televizor o chestie mișto despre găuri negre. Există trei feluri și sunt unele faine, atunci când explodează o stea foarte mare, hiperstea, pula mea, se face o gaură neagră care este de fapt un singur atom, care se numește singularity și care, având gravitație infinită, suge absolut tot înăuntru, spațiu și timp. Și apare Michio Kaku, minunatu’, și zice: "Singularity este un cuvânt pe care l-am inventat pentru a defini ceva despre care nu știm absolut nimic".

 

Maria: Aș vrea să fiu un atom cu gravitație infinită și oamenii să-mi zică singularity! Da, da, asta vreau: să fiu cineva despre care nimeni, nici măcar eu, nu știe absolut nimic!

 

Thora: Dar o să ai câmp de incidență, pisi! Iar obiectele care vin spre tine, având două forțe gravitaționale care acționează asupra lor, se vor lungi, cică e the spaggheti effect, și în capul de incidență lucrurile se vor întâmpla foarte încet.

 

Maria (se duce spre fereastră): Și crezi că mi-ar strica? Vara trecută am fost în Cuba și m-am trezit într-un cu totul alt ritm al vieții: oamenii se mișcau lent prin căldura teribilă, parcă înnotau într-un butoi cu miere. A fost ca o întoarcere în timp, în copilăria mea din vremurile lui Ceaușescu. M-a năpădit nostalgia de cum am ajuns: se înserase, era aproape întuneric, iar din autobuzul care mă ducea de la aeroport spre hotel vedeam, prin ușile larg deschise ale caselor, televizoarele aprinse. În fața locuințelor, care nu aveau geamuri, doar obloane tip jaluzea, din lemn, oamenii stăteau singuri sau în grup, unii jucând ceva ce părea a fi remi. O dărăpănare aproape desăvîrșită, o lume care îmi părea cunoscută. Mă plimbam pe străzi, printre ziduri cu portrete ale lui Che Guevara sau Castro și lozinci tip grafitti: "Voi, cei ce depășiți obstacolele, înainte!". Stăteam pe bancă, acolo unde găseam umbră, intram în magazine, într-o stomatologie am văzut pe panoul de perete un anunț despre economisirea energiei, într-un teatru câteva fete repetau la vioară, una avea un contrabas. Am cumpărat napolitane de la un tip, mi-a zis că a fost profesor de engleză, l-am întrebat cum îl cheamă și mi-a răspuns "Fidel. Pariez că nu vei uita!". În magazine era marfă, dar scumpă pentru un om care are un salariu de cel mult 40 de dolari pe lună și poate că unii ar fi vrut să fie liberi, să vorbească deschis, dar pentru mulți asta nu părea să conteze. Am stat două săptămâni acolo și am slăbit, nu îmi tihneau mesele, nu îmi place să mănânc singură, cu atâția oameni în jur. Sunt prea conștientă de mine și încerc să termin cât mai repede și să plec. Fizic, m-am odihnit, dar mintea mi-a zumzăit în continuu...

 

Thora: Așa că nu te-ai relaxat! Poate în vacanța de iarnă vii cu noi la Aarhus. De la Copenhaga o să luăm trenul, merge și pe sub apă și nu, nu vezi peștișori, cum am crezut eu când am făcut prima dată acest drum.

 

Natalija (iese de la duș): Mai plouă?

 

Maria (de lângă fereastră, privind atent afară): Nu îmi dau seama. E prea lumină în cameră.

 

Frederik (intră înainte de ultima replică): Ne ascundem după orbiri ca să vedem ceva. Nu mai plouă, doar a stropit puțin, acum chiar au apărut stelele. (Pune pe masă o sticlă de vin și un pachet).

 

Maria: (țipă cu entuziasm și bate din palme vâzând pachetul): Prăjituuuură! (Se apropie de masă. I se adresează lui Frederik) Ești mult mai puțin neplăcut decât vrei să pari. (Studiază cele de pe masă, desface pachetul) Dar tirbușonul? (Dă din cap dintr-o parte în alta). Ești uituc! Să mănânci pește! Vezi că acolo pe dulap e o sârmă, dacă te ajută. (Frederik întinde mâna până pe dulap, dar nu ajunge). Ți-ar trebui o nevastă!

 

Frederik (mirat): Atât de înaltă?

 

Natalija: Unde țineți telecomanda?

 

Frederik: Te rog, nu deschide cutia cu maimuțe. Nu merită! Azi-noapte am stat trei ore încercând să înțeleg ce vor de la noi. Pe scenă, un individ cu un papagal. În sală, câteva sute de oameni. Și ăla de pe scenă se gândește puțin și zice, tacticos: "Coco, cât faaaace unu plus trei?". Papagalul stă ce stă, se mută de pe un picior pe altul, se umflă-n pene și răspunde (Frederik cu voce guturală, ca o găină): "Foooooouur!". Toți aplaudă, ăsta îi dă niște zahăr. După un timp: "Coco, dar cât faaaace 17 minus 13?". Papagalul se scarpină agale în urechea stângă și: "Fooooouur!". După trei ore, ajunseseră la zecimale: "Coco, cât face 18.312,17 minus 18.308,17?". Papagalul: "Foooooouur!". (Pauză pentru eventuale aplauze. Frederik, cu un gest spre sală). Și ăia toți aplaudau! (Pauză) Dacă tot e o seară atât de frumoasă afară, nu mergem și noi cu "prada" pe bază?

 

Maria (entuziastă): Hai!

 

 

Comentarii cititori
sus


Cornel Mihai Ungureanu

 

Un moment magic: femeia la 30 de ani

 

Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova propune publicului un spectacol montat în premieră pe țară: Legături de sânge, de Beth Henley. Piesa, scrisă în 1978, este cunoscută în spațiul american, fiind recompensată, între altele, cu Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie, și a fost punct de pornire pentru filmul cu același titlu, având în rolul celor trei surori Magrath pe Diane Keaton (Lenny), Jessica Lange (Meg) și Sissy Spacek (Babe - rol care i-a adus Globul de aur și o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal). Și Tess Harper, care a interpretat-o pe Chick Boyle în același film, a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

Proiect ambițios, așadar, pentru cei șase actori craioveni care prezintă, în regie proprie, acest spectacol (traducerea textului este semnată Ana Ularu și Romanița Ionescu) într-un spațiu neconvențional: atelierul de pictură al Teatrului Național.

 

Felia de viață decupată de Beth Henley se petrece în bucătăria surorilor Magrath (ilustrată adecvat de scenografia Adrianei Dinulescu), într-un târg de provincie din Mississippi, și începe în ziua în care Lenny (Iulia Lazăr) împlinește 30 de ani. O aniversare serbată în singurătate (bunicul, căruia îi aparține casa, este internat în spital) și întreruptă de conformista și curioasa Chick Boyle (Raluca Păun, un talent consolidat în ultimii ani, creează un personaj credibil: ipocrit, energic, băgăreț până la nesimțire). Ea îi aduce o cutie cu bomboane fondante asortate, dar strecoară în trăncăneala despre producătorii de ciorapi care se zgârcesc la nylon și câteva avertismente din partea comunității ale cărei idealuri morale le apără cu vigilență: nu cumva ca Babe (Iulia Colan), care tocmai și-a împușcat soțul, să calce pe urmele celeilalte surori, Meg (Romanița Ionescu), o fată prea "populară", după gustul gospodinelor locului, plecată să devină cântăreață. Și așa, mama fetelor, cea care se spânzurase cândva împreună cu un pisoi galben, aruncase o pată peste numele familiei!

 

Lenny o așteaptă însă pe Meg, căreia îi telegrafiase despre buclucul în care intrase Babe, iar Doc Porter (Alex Calangiu), unul dintre foștii iubiți ai lui Meg, rămas șchiop după ce acoperișul unui hambar se prăbușise peste el într-o noapte petrecută împreună, este și el curios să o vadă.

Revenirea lui Meg va duce, într-un ritm uneori lent, ca-n vremurile când teatrul își lua tot timpul necesar, dar cu treceri bune dintr-o scenă în alta, la o limpezire a relațiilor și va lămuri situația lui Babe, ingenua care își împușcase soțul (bătrân și brutal) pe motiv că nu-i plăcea cum arată (spunea asta pentru a acoperi un băiat de 15 ani, de culoare, cu care avea o aventură). Apărată de junele, dar eminentul avocat Barnette Lloyd (Claudiu Mihail joacă bine seriozitatea, dar are și momente de crispare), Iulia Colan ține bine în frâu nuanțele unui rol dificil, de soție imatură, care, după ce trage asupra bărbatului (nu contenește din mirarea că l-a nimerit în stomac, deși țintise inima), îl servește cu limonadă, dar și de soră copilăroasă, de tânără femeie candidă, cu opțiuni deschise, aptă să se bucure de tot ce îi oferă viața, însă și gata să își bage capul în cuptor, ca soluție pentru o zi proastă, experiență care îi oferă prilejul de a-și închipui că înțelege de ce mama lor a ales sinuciderea.

 

O salvează, paradoxal, tocmai Meg, sora aparent egoistă, care gustă fiecare bomboană din cutia primită de ziua ei de Lenny, în căutarea celor cu alune. Romaniței Ionescu îi iese perfect răsfățul, indiferența față de sentimentele surorii mai mari ("Am avut mulți bărbați, nu e vina mea că tu nu ai avut niciunul", îi spune lui Lenny), în contrast cu încercările protective, poate prea convingătoare, în unele momente, de a o scăpa (de închisoare, de moarte) pe Babe. Meg capătă, în interpretarea Romaniței Ionescu, tăceri și profunzimi accentuate, explicabile doar prin faptul că ea este cea care, fetiță fiind, își găsise mama moartă.

 

Alex Calangiu (Doc Porter, fostul iubit al lui Meg, este, între timp, căsătorit și are doi copii) nu părea, în seara în care am văzut spectacolul, în largul lui în scena reîntâlnirii, mult mai natural fiind alături de Lenny, căreia îi aduce un sac cu nuci și o veste proastă: Billy Boy, calul ei bătrân (avea aproape 20 de ani) a murit fulgerat, "în timp ce păștea și el pe acolo". Calangiu redă cu optimă elocvență stinghereala refuzului unor avansuri pe care Lenny i le face nu de îndrăgostită, cât din nevoia (difuză, dar fixată asupra lui) de a avea un bărbat lângă ea. Iulia Lazăr (Lenny) reușește, de altfel, un rol al deplinei maturități creatoare, un slalom perfect printre registre, trecând cu ușurință de la emoția "petrecerii" aniversare de una singură, cu pălăriuță de clovn, cântec propriu șoptit: "Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, la mulți ani!" și lumânare aprinsă în prăjitura pe care o mănâncă mai târziu, pe ascuns, la chipul pe care îl arată lumii: acela de femeie cuminte, care își drămuiește confidențele, dar are grijă de casă, de bunic, de bunul nume al familiei. Ea ține într-un mod convingător sub control complexul personajului cu un ovar "defect", teama și frustrarea că acest lucru o va împiedica să aibă o relație.

Tocmai pentru că finalul este cel așteptat: sângele apă nu se face, poate că bătaia cu frișcă nu este varianta cea mai inspirată de încheiere, dar spectacolul merită văzut fie și pentru clipele în care pe scenă rămâne doar singurătatea femeii de 30 de ani ascultând "This magic moment".
 

(Text apărut și în revista SpectActor)

 

 

Comentarii cititori
sus

 

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Absolvire cu Vișniec și Caragiale

 

Actorii din ultimul an de la Departamentul de Arte din cadrul Facultății de Litere a Universității craiovene, promoția 2012, au prezentat, în 27 și 28 martie, două spectacole de licență, în Aula Buia de la Agronomie, în deschiderea microstagiunii studențești. Este vorba despre Educațiunea sentimentală la vite: O serbare școlară, premieră pregătită de regizoarea Alina Rece, după scrierile lui I.L. Caragiale, pentru "Ziua mondială a teatrului", și, respectiv, Istoria comunismului pentru bolnavii mintal, cu un insert din Paul Goma, regia și scenografia aparținând, de asemenea, Alinei Rece.

 

Primul dintre acestea a avut momente bune, unele sclipiri, dar și căderi, câteva interpretări părând de nivelul trupelor de amatori ale liceenilor. Am avut, așadar, nostalgia entuziasmului declanșat de evoluția absolvenților de acum cinci ani, de exemplu: Clara Vulpe, Vlad Drăgulescu, Daniel Cergă și ceilalți colegi ai lor, mult mai convingători în mady-baby.edu sau Patima roșie.

 

Abia la spectacolul din a doua seară, mult mai închegat și bine structurat de regizoarea Alina Rece, "și-au dat drumul" și cei mai puțin inspirați - sau poate prea emoționați - cu o zi înainte. Venisem cu așteptări mici, îmi aminteam plictiseala care îl făcuse pe Răzvan Penescu să huiduie și să strige "Rușine!" la sfârșitul unui spectacol cu aceeași piesă a lui Matei Vișniec pusă în scenă la Naționalul bucureștean, tot cu cinci ani în urmă.

 

Fusese, atunci, și intervenția lui Claudiu Bleonț, urmase apoi o dezbatere, îmi aminteam și propria-mi apatie la alte piese cu urme "ideologice" ale lui Vișniec. Dar spectacolul m-a prins, a avut ritm, maturitate, o scenografie inspirat aleasă, iar absolvenții au arătat că sunt gata să își ia în serios viața "pe scândură". Fără îndoială, atât cei care au făcut roluri foarte bune în ambele seri, cât și cei cu partituri mai mici, au încă mult de lucru, după cum ne spunea și Alexandru Boureanu, directorul Departamentului de Arte: "Este o generație de actori aflată la primul prag al finalizării studiilor de ciclul I, urmând ca în doi ani de master să își dezvolte mijloacele actoricești, pe un anumit instrument actoricesc care să le dea unicitatea, să devină buni într-o anumită latură a profesiei". Acesta a precizat că tinerii care intră acum la masterat au posibilitatea să meargă la specializare în Franța, din anul viitor. "Doi dintre studenții noștri care sunt în prezent la master, Claudia Nisipașu și Patricia Ionescu, vor pleca în această toamnă la Universite de Bourgogne pentru a-și dezvolta statutul de actor european. Este un master interdisciplinar pe literatură franceză - teatru, un an în România, un an acolo", a mai spus Alexandru Boureanu.

 

Câteva remarcări voi face totuși, cu mențiunea că ele nu au nicio valoare de verdict, ar fi prematur și hazardat. Vlad Popescu, de exemplu, a părut stăpân pe mijloacele sale, expansiv și amuzant în rol de Bubico sau mam’mare, temperat și lucid în pielea lui Iuri Petrovski, "comisar pentru literatură în guvernul nostru provizoriu". Tatiana Ciorba a convins în rolul asistentei Katia, iar Dragoș Teodorescu în cel al lui Stepan Rozanov, după o evoluție mai ezitantă în prima seară.

Cosmin Dolea și Ruxandra Radu stau foarte bine la capitole precum expresivitate, elocvență, naturalețe și mobilitate, dar sunt capabili, după cum au arătat, mai ales în a doua seară, și de profunzimi. Alexandru Măndoiu și Alin Călinescu au evoluat cu siguranță și aplomb, fiind mai prezenți în prima seară, în roluri diverse, dar de mică întindere, nu foarte ofertante totuși, poate cu excepția celui al râzgâiatului domn Goe, care i-a permis lui Alin Călinescu să se desfășoare. Pe toți aceștia, ca și pe Ionuț Marcu, Sara Ciuciulete, Mihaela Nicolae, Andreea Gheorghe, Ruxandra Enache și Eva Ștefănescu sper că voi avea ocazia să îi revăd pentru a le cunoaște mai bine posibilitățile scenice.

 

Altfel, au fost două seri plăcute, cu mulți și experimentați oameni de teatru în sală (sau chiar pe scenă, cazul reputatei actrițe Mirela Cioabă, care le e și profesoară), cu universitari, între care și Dan-Claudiu Dănișor, rectorul recent ales al Universității din Craiova, aplaudând la sfârșit, cu un public tânăr și numeros la a a doua piesă, jucată în cadrul Săptămânii Francofoniei, atent însă la replici precum "Utopia e atunci când ești vârât în căcat și vrei să ieși. Dar cei care te-au vârât în căcat nu te lasă să ieși" sau "În Elveția ce vrei să faci aia faci!"

 

"Alegerea autorilor ale căror texte au fost puse în scenă, Caragiale și Vișniec, a fost făcută în perspectiva Colocviului De la Caragiale la Vișniec: teatru și rezistență culturală, care se va desfășura în perioada 2-6 mai în Aula Buia, din sediul Facultății de Agronomie. Vor fi 27 de participanți, cei mai mulți din străinătate, iar cele două piese vor fi prezentate ca aplicație la acest colocviu, în cadrul căruia vor fi prezentate comunicări științifice, dimineața, iar seara spectacole, urmate de dezbateri", mi-a mărturisit Alexandru Boureanu.



Distribuția spectacolului Educațiunea sentimentală la vite: O serbare școlară:

Vlad Popescu: Gheorghe Fleașcă, Bubico, Lache, Mam’mare
Alin Călinescu: Niță Zâmbatu, Nenea Iancu, D-l Goe
Sara Ciuciulete: Nița Șontoroaga, Mița,
Mihaela Nicolae: Sultana Buleandră, Veta, Mamițica
Tatiana Ciorba: Smaranda Poblete, Didina, Tati Mița
Ruxandra Radu: Sultănica Pîrțan, Lucsița, Urâtu’, Măndica
Cosmin Dolea: Mitrică Șontoroagă, Chiriac, Lache
Alexandru Măndoiu: Neacșu Buleandră, Nae, Conductorul, Tache
Andreea Gheorghe: Ancuța Fleașcă, Reclamanta
Dragoș Teodorescu: Niculae Pîrțan, Mache
Ruxandra Enache: Zamfira Zâmbatu, Tincuța
Eva Ștefănescu: Ilinca Zîmbatu, Zița
Ionuț Marcu: Niță Hoțopină

Distribuția spectacolului Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal:

Vlad Popescu: Iuri Petrovski

Dragoș Teodorescu: Stepan Rozanov                        

Tatiana Ciorba: Katia

Ionuț Alexandru Marcu: Ivan Gamarovski

Alexandru Măndoiu: Piotr

Cosmin Dolea: Timofei

Ruxandra Radu: Emilia

Mihaela Nicolae: Agafia

Sara Ciuciulete: Karenina

Andreea Gheorghe: Sașa

Ruxandra Enache: Tania

Alin Călinescu: Un bolnav care l-a cunoscut pe Stalin

Eva Ștefănescu: Nadejda Alilueva



 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey