O altă lume - film
Soții, prietene, amante - teatru

 
sus

Florentina Armășelu

 

O altă lume
Și dacă ar exista un duplicat?

 

O alta lumeReflecția metaforico-filozofică despre Pământ și poziția sa în spațiul cosmic apare de mai multe ori în producția cinematografică de dată recentă. Dacă Arborele viețiiși Melancolia abordează tema genezei și apocalipsei, O altă lume (Another Earth) propune, din aceeași perspectivă, o ipoteză diferită. Aceea a existenței unei planete duplicat, Pământ 2, unde fiecare din locuitorii Terrei și-ar putea întâlni propria replică. Este ceea ce și-ar dori Rhoda Williams (Brit Marling), o tânără pasionată de astronomie și lectura lui Asimov, și John Burroughs (William Mapother), profesor de muzică, după implicarea lor într-un accident de mașină. Este oare posibil ca pe planeta duplicat accidentul să nu se fi produs, iar destinul celor doi să urmeze o traiectorie mai puțin tragică?

Criticat de unii analiști pentru tratarea superficială a elementului science (apariția în vecinătatea apropiată a planetei gemene și a satelitului său nu produce nici un efect geo-fizic notabil pe Pământ, ca de exemplu, modificarea fluxului și refluxului), lung metrajul lui Mike Cahill folosește tematica de inspirație science-fiction mai degrabă ca pretext pentru meditație și metaforă filozofică. Posibilitatea de a călători pe planeta Pământ 2 reprezintă astfel oportunitatea unei alternative, mai fericite poate, în care greșelile comise să nu se repete, și totodată un prilej de autocunoaștere: "M-aș putea întâlni pe mine?", "Este celălalt eu mai bun decât mine?" "Ce aș putea învăța de la el?" "Oare el a făcut aceleași greșeli ca și mine?"

Filmului i se pot reproșa și câteva mici stângăcii, cum ar fi scena jocului video și cea de dragoste, într-o oarecare măsură artificiale și disonante în raport cu tonul povestirii. Personajul Rhodei rămâne însă destul de credibil în încercarea sa de reconciliere cu propria conștiință și de asumare a vinovăției pentru catastrofa familiei Burroughs. Interesante (deși poate insuficient contextualizate) sunt și aluziile la viziunea heliocentrică susținută de Galileo și la alegoria peșterii prizonierilor din Republica lui Platon. O altă lume pare astfel să graviteze în jurul ideii de realitate și a caracterului relativ al perceperii ei. Așa cum înlocuirea teoriei geocentrice sau evadarea din peștera în care prizonierii nu aveau acces la lumea exterioară decât prin sunetele reflectate și umbrele proiectate pe peretele de piatră reprezintă o schimbare de perspectivă asupra universului cunoscut, în mod similar incursiunea într-o lume paralelă - fie ea și imaginară, inițiată în spațiul cinematografic - ne-ar permite, printr-un exercițiu de distanțare, o altă percepție a realității și a propriului eu.

 

Regia: Mike Cahill
Scenariul: Brit Marling, Mike Cahill
Distribuția: Brit Marling, William Mapother, Matthew-Lee Erlbach, DJ Flava
Producție: USA (2011)
Credit foto: http://www.moviemaze.de/media/poster/4278/1/another-earth.html


Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Soții, prietene, amante
(fragment)

Scena 4
Rujuri. Parfumuri, altădată

(Frederik și Natalija dansează în tăcere, apoi încep să vorbească. Maria și Thora stau pe pături, mai târziu joacă baschet, se întorc pe pături, schimbă muzica, beau)

Frederik (dansând cu Natalija): Te-am visat, noaptea trecută, deși nu te cunoșteam. Mergeam amândoi, într-un vagon vechi de tren, spre Paris, și tu îmi tot arătai ceva pe fereastră, dar nu vedeam nimic, geamul era aburit.

Natalija: Cum apar undeva, se aburesc geamurile! (Râde. Scurtă pauză) Am crezut, mult timp, că nu e nevoie ca lucrurile să fie spuse, celălalt le va înțelege cumva. Am fost o mare tăcută. (Scurtă pauză) Și acum îmi plac umbrele și să mă scufund în lumi închise mai mult decât să împart cuvinte cu un necunoscut care e greu de crezut că mă va înțelege în termenii mei. Nu aștepți să-ți spun, telegrafic, povestea vieții, nu-i așa?

Frederik: Nu. Și din mine se vede puțin când sunt alții de față. Doar o variantă prescurtată și rece a adevărului.

Natalija: Se cunosc de mult Maria și Thora?

Frederik: De doi ani, de când au venit aici. Nu știu dacă ai față de frații tăi exigența, intoleranța chiar, ironia rece, dar și afecțiunea brutală pe care le am eu pentru Thora.

Natalija: Frații mei au murit. Au fost împușcați, într-o noapte, la noi în sat, lângă frontieră, de musulmani ale cărora neveste fuseseră violate de alți soldați, într-o tabără, nu departe. Ivo și Bojan se întorseseră acasă în permisie, luptaseră în toate războaiele, convinși că granițele noi nu sunt bune, dar țara tot s-a spart. Pentru mulți, printre care și părinți mei, ei sunt eroi. Pentru alții, sunt asasini care au comis crime împotriva umanității. Îi văzusem cu trei zile înainte să moară, erau beți și au depănat toată noaptea grozăvii la care fuseseră părtași. Sunt uși pe care pot să le deschid pentru tine, dar nu vreau să împart cu lumea din afară nici scârțâitul lor. Despre zilele acelea din satul meu și anii aceia din țara mea nu pot vorbi decât înfășurată în voaluri și cu măști încuiate cu cifru. Și chiar dacă e un cufăr plin cu  întâmplări, prefer să îl închid: „Jbuf!”. Dar eu... om bun! (Râde) Și uite cât de vorbăreț!

Frederik: Mă bucur că ai venit.

Natalija: Mulțumesc. (Pauză) Am încredere în tine, nu mă pune să explic, că nu știu. (Pauză). Poate îmi spui și tu o poveste din grădina îngrădită.

Frederik: Nu sunt lucruri spectaculoase. Trăiesc într-o țară liniștită, care ne oferă mult, avem tot ce ne trebuie. Suntem norocoși că ne-am născut acolo.

Natalija: Mai devreme, în cameră, Thora mi-a dat un pumn în umăr. (Arată brațul cu pricina) Cred că m-a învinețit.

Frederik (râde): Așa își manifestă ea afecțiunea! A crescut-o nu doar bunica din partea mamei, dar și bunicul, un viking aspru și nervos. “Copilul se mângâie doar în somn!”, zicea, cu glas de tunet. Toate cărțile pe care le-am citit până în adolescență erau scrise de impostori, mi le spusese bunicul deja. Avea de împărțit atâtea întâmplări miraculoase, de parcă ar fi trăit zece vieți, dar și născocea mult. Niciodată nu am știut dacă o amintire de-a lui era reală sau doar o minciună pe care încă nu am demascat-o. N-am aflat prin ce minune s-a unit lumea lui cu aceea a bunicii, care era „vrăjitoare” și ne arăta mereu porți fermecate și greu de descifrat. El a murit cu nostalgia pământului pierdut și ratarea Londrei, strivit de orașul mic în care fusese nevoit să trăiască, furios, nemulțumit, dar plin de energie. Nu mi-am cunoscut bunicii din Norvegia, tata a vorbit despre ei doar în regresia bolii, a murit de Alzheimer. Știu că a avut o copilărie urâtă și grea, a lucrat pe vapoare de pescuit în vacanțe, iar la 14 ani, când bunica l-a dus în Bergen, la liceu, s-a simțit ca un câine părăsit. În facultate, la Oslo, a cunoscut-o pe mama. Ea avea păr lung, iar tata freză ca Elvis Presley. Duceau o viață hippie, mergeau la ceaiuri și, mai rar, la vreun concert în Anglia. S-au căsătorit la terminarea facultății. El și-a găsit de lucru în Copenhaga și ea l-a urmat. Au stat și în Christiania, într-o vreme. Îmi povestea despre chefurile lor cu tutun ieftin, canabis și viniluri cu Beatles. (Pauză). Îți vine bine rochia asta. Și machiajul.

Natalija: Mulțumesc. Până acum trei-patru ani nu mă machiam aproape deloc. În limbaj de fete, asta înseamnă, eventual, o urmă de dermatograf și unguent de gălbenele ca ruj. Bunica mea era foarte cochetă: frumusețe studiată de rusoaică exilată. Îmi povestea mici secrete feminine, cu glas de poruncă: “Niciodată să nu te îmbraci în haine vechi acasă. Te duci la croitor și îți faci rochii speciale. Niciodată bărbatul nu trebuie să te vadă cu bigudiuri în păr și cremă pe față. Nimeni nu trebuie să știe adevărata culoare a buzelor tale. Când te căsătorești, să ai neapărat dormitorul tău și baia ta”. Era, uneori, crudă și egoistă, dar unei bunici îi poți ierta asta. Am dezamăgit-o în adolescență, când am devenit la fel de îngălată ca mama. Până în liceu, eram un băiețoi, după, m-am împăcat cu situația. Rujul mi se părea o renunțare la personalitatea cu genunchii juliți. Așa că am descoperit tabieturile astea feminine târziu, cu încântare vinovată. Nu mai știu când am purtat în mod serios ruj, doar că era roșu-sânge proaspăt. Acum îmi place mai mult decât recunosc ritualul ăsta de a-ți redesena trăsăturile cu umbre și culori. Îmi plac măștile, ți-am mai spus. Sunt zile pentru ruj roșu, când sunt palidă și obosită, zile pentru culori de cireșe amare, când mă joc de-a fata Bond în misiune (sunt rare momentele, așa că rujul ăsta a expirat deja). Zile pentru cel portocaliu cu miros de anii ’80, unele pentru cel sângeriu  (de puține ori am curaj), altele pentru culoarea vinului roșu trezit sau pentru auriu de vară. Și restul de 99 la sută din zile – gălbenele. Cu parfumurile e altă poveste! Ele conțin povești,  particule mici de povești colorate, susțin asta sus și tare, cu zâmbet tâmp. Multe sunt flori moarte, dar există și parfumuri care îți arată grădini închise. O să-ți zic despre ele într-o seară, nu merge așa, în grabă.

Frederik: Și acum, cu ce parfum ți-ai dat?

Natalija: Cu unul “greu”, amestec de rășină de copac tăiat încet, violete prăfuite și iasomie din cristale de gheață. Dacă flirtezi, să știi că sunt delicată ca un pădurar sociopat, când încerc să răspund. Nu zic să nu faci asta, doar că mă simt ca în liceu, când a sunat la intrare un bărbat de la firma de electricitate să mă întrebe câți kilowați am consumat. Am lăsat ușa întredeschisă, să nu i-o trântesc în nas, și am început să caut prin hârtiile colegei mele de cameră, Vedrana, apoi pe biroul ei, prin toate sertarele. Nimic! Disperată, am sunat-o: „Unde ai pus citirea? Că e un individ la ușă, așteaptă!”. A stat câteva secunde și a zis: „Doamne, Natalija!”. Cu dragoste în glas, dar sentimentul se amesteca și cu mila pe care o simți pentru o prietenă sau o soră pe care ai dori-o mai frumoasă, mai inteligentă, mai altfel decât celelalte femei, iar ea nu e. A oftat și a zis blând: „Citește cifrele alea de pe contor și spune-i-le”. M-am dus și i le-am dictat, sub privirile lui zeflemitoare, căci auzise toată convorbirea. Ce vreau să înțelegi este că sunt foarte neîndemânatică în anumite privințe. Și apoi, nu știu o relație intimă care să nu fi degenerat în război, la un moment dat. Știi tu?

Frederik: Nu. Dar mă bucur că ai folosit cuvântul ăsta, „intimă”.

Natalija: Fetița cu breton din mine se întoarce pe călcâie și fuge înainte să se termine acest dans. (Dă să plece, dar Frederik o reține).

Frederik: În dimineața asta am jucat șah cu un turist de la hotel, un bărbat la vreo 60 de ani. La un moment dat, m-a întrebat ceva. I-am răspuns și m-a apostrofat: „De ce naiba nu vorbești englezește cum trebuie?”. Am înghițit, avea dreptate, dacă m-aș fi gândit mai mult, aș fi putut formula mai bine. Am vrut să-i spun că sunt multe limbi pe Pământ, el știe, de exemplu, mongola? I-am zis doar că sunt multe limbi pe Pământ. „Eu sunt din Mongolia. Mă cheamă Batbayar”, s-a prezentat.

Natalija: Și cum s-a terminat partida?

Frederik: Am jucat destul de slab, nu m-am putut concentra, am avut emoții și, în astfel de cazuri, îmi ies în evidență limitele. (Pauză) Dar el a făcut mai multe greșeli, firește. (Pauză) Mi-a cerut însă revanșa, i-am promis că ne întâlnim mâine dimineață, la 8. Voi termina repede și la 10, dacă si tu vrei, vin să te iau din cameră și pornim să cercetăm împrejurimile. Cei de la hotel închiriază motociclete, am permis de 5 ani, ești în siguranță cu mine. De obicei, plec fără să am o țintă. Cât de rău poate fi?

Natalija: Voi fi gata, la 10.


(Vezi începutul piesei aici)

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey