Despre artă (fără artă...)
Teatru - Theatron
To(l)ba de jazz - XVI
Fotografie

 
sus

Andreea Bratu

 

Despre artă (fără artă...)

 

Acum câțiva ani, discutam cu niște colegi despre rostul manifestărilor artistice, în condițiile în care, cu câteva excepții, acestea păreau să aibă parte de la an la an de un public tot mai rarefiat. Mă întrebam atunci ce s-ar întâmpla dacă, în semn de protest, toți oamenii de artă ai lumii ar intra în grevă timp de un an, să spunem. Cum ar arăta viața noastră, a oamenilor obișnuiți, lipsită de toate acele produse artistice ale minților unor oameni neobișnuiți. Am realizat că ar fi imposibil ca lumea să reziste foarte mult timp fără ele. Probabil că foarte curând, noi, cei obișnuiți, am începe să cântăm, să modelăm lutul, piatra și uleiurile, să dansăm sau să declamăm replici celebre, în încercări stângace de a suplini absența maeștrilor. Ne-am descoperi, poate, câteva talente bine tăinuite sau înăbușite până atunci în conformismul unor vieți banale și lipsite de harul creator. La un moment dat, am reuși să avem o nouă generație de artiști urcați pe o treaptă mai înaltă de cea a amatorismului, care ar avea poate șansa să arunce câteva pete de culoare  peste lumea devenită brusc monocromă.

De la siluetele de animale pictate în peșterile din Altamira și Lascaux până la animalele secționate ale lui Hirst, de la primul strigăt de admirație al omului-maimuță în fața unui răsărit de soare până la ariile contra-tenorilor de azi, istoria artei este lungă și sinuoasă, cu urcușuri si coborâșuri estetice și valorice firești și necesare. Braț la braț cu istoria tehnicii (Guggenheim-ul din Bilbao n-ar fi putut fi construit de vechii egipteni; pe de altă parte, pe vremea lor termenele de garanție a construcțiilor erau de mii de ani), în pas cu istoria mentalităților (ce soartă ar fi avut Marina Abramoviæ și performance-urile ei acum vreo două secole?) și mai ales cu istoria propriu-zisă, arta a devenit dintr-o manifestare a nevoii de exprimare, un mod de a manifesta împotriva realităților nu tocmai comode. Elitistă sau populistă, controversată, sub- sau supraevaluată, a fost mereu o componentă esențială a vieții noastre. Într-atât încât în prezent se aruncă (pardon, se investesc) sume uriașe pentru operele unor nume – opere care uneori nu reprezintă nimic: bunăoară, tablouri albe, doar cu semnături, sau sculpturi invizibile (!) adunate în săli golite de exponate, dar pline de vizitatori care își antrenează astfel imaginația. Așa ceva e posibil numai în arta plastică; nu am auzit de vreun concert celebru în care pianistul să urce pe scenă și să apese cu grație, talent și tehnică desăvârșită pe o singură clapă a pianului, emițând o unica notă, spre extazul asistenței. Nici de vreun celebru cuplu de balerini care să fi încremenit pe scenă, într-o fotografie vie a unui un pas de deux.

Este evident că fără artă nu putem trăi. Întrebarea e cine trăiește pentru cine? Și asta mă duce cu gândul la o altă întrebare dezbătută acum câțiva ani: dacă ar trebui să alegeți, ce ați salva dintr-o cameră cuprinsă de flăcări: un tablou celebru sau pe paznicul lui?

Comentarii cititori
sus

 

 

Teatru - Theatron

 

Noaptea albă a Teatrului Studentesc, eveniment UNIFEST, m-a readus în Casa Studenților după foarte mulți ani. Chiar dacă eu am petrecut frumoși ani în clădirea veche, aripa clasică, pierdută de-acum pentru spațiul public. Priveam la tinerii actori și retrăiam emoția primei repetiții cu costume și lumini, în holul somptuos al casei. Eram pictorul din A treia țeapă și sim și acum senzația catifelei acelui costum.

th1Studenții de azi, trupa Theatron, au jucat La Chunga, text semnat de Mario Vargas Llosa. Într-un aranjament aproape elisabethan, tinerii actori s-au mișcat cu dezinvoltură și au acoperit foarte bine spațiul de joc. Cu o lumină frumos poziționată, cu efecte poetice și completând senzualitatea din joc, spectacolul a avut consistență artistică. Tineri actori au evoluat dinamic și în foarte bune relații de joc. Succesiv, scenele ce alternau un spațiu sau altul, un grup sau altul de personaje, au pus în evidență buna însușire a rolurilor și asumarea în mare masură a tipurilor de personaj. Și-au desfășurat pe rând, fiecare, trăsături proprii acelui personaj dar cu atractive amprente personale sau plauzibile unor tipuri apropiate de noi sau de cei de lângă noi. Aptitudini de joc, remarcabile când a fost vorba de a reprezenta bâlbâiala sau atitudinea copilăroasă a unui tânăr care, altfel, poza în adevărat macho în fața prietenilor. Ce frumoase scene, cu treceri de la mici dueluri verbale spre romantice gesturi sinple, cu stângăcia adevărată a celor din viața reală. Un plus de apreciere pentru dozajul Anitei Mihai care a făcut din Chunga un personaj cu stăpânire de sine, cu forță și încredere dar și cu subtilitatea unor gesturi și atitudini, fiind interesantă distribuirea ei, alternativ, și în celălalt rol feminin. De altfel textul, foarte bine ales, parte din politica trupei, de a oferi mesaje puternice, în conexiune cu educația, vine cu un subiect definit de universalitate, pliat ușor pe o cultură sau alta, recognoscibil în realitatea zilelor noastre.

Trupa Theatron este coordonată de Ștefan Florescu, cel care a asigurat regia spectacolului în care, în seara de 5 noiembrie au evoluat:

Chunga             Anița Mihai / Nicoleta Lăzărescu
Meche              Miruna Moanță / Anița Mihai
Iosefino            Paul Cucu
Maimuța           Andrei Stanciu
Lituma              Ștefan Diaconescu

La chitară, cu frumoase sonorități hispanice, Adrian Neacșu.

Întâlnirea acestei trupe, la care s-a adăugat meditația la postura aparte a unui asemenea proiect, care poate fi mai mult sua mai puțin parte din viata și experiența cuiva, a nascut dialogul care urmează.

1. Ștefan Florescu e un nume în Casa Studenților și îmi amintesc că ne-am intersectat, cumva, prin 1985-86, eu fiind în efemera trupă a lui Patrel Berceanu.  De aceea aș vrea mai întâi câteva vorbe despre amintirile legate de Remus Mărgineanu, apoi de preluarea din '84, despre activitatea dinainte de 1989 și imediat după.

Domnul Remus Mărgineanu crease o clasă de regie la Școala Populară de Artă din Craiova. Cursurile erau eșalonate pe o perioadă de doi ani. Am fost admis la clasa lui, am urmat cursurile pe care le-am și absolvit în paralel cu ultimii doi ani de liceu. După terminarea liceului am urmat cursurile Facultății de Mecanică din Craiova iar la terminarea facultății m-am reîntalnit la Casa Studenților cu domnul Remus Mărgineanu, ce repeta cu câțiva studenți de la filologie piesa O sărbătoare princiară, de Theodor Mazilu. Într-una din zile, domnul Remus Mărgineanu îmi propune să continui eu repetițiile cu studenții. Așa a început totul. Deci nu este vorba de o preluare ci de o continuitate.

În 1985-1986 erau mai multe trupe de teatru la Casa Studenților, trupe din care, două erau calificate la faza pe țară a Festivalului Studențesc de Teatru, care s-a ținut la Craiova, în sala Teatrului Național.
Acestea erau: trupa de sub îndrumarea domnului Patrel Berceanu, care pregătise piesa A treia țeapă, de Marin Sorescu, și trupa de sub îndrumarea domnului Remus Mărgineanu, care pregătise piesa O sărbătoare princiară. Spectacolul cu piesa A treia țeapă a luat premiul întâi iar spectacolul cu piesa O sărbătoare princiară a luat locul trei.
Am pus în scenă, apoi, două piese, Emma, de Mihai Eminescu și Casa nebunului, de Tudor Popescu, cu care m-am calificat la faza zonala a Festivalului Studențesc de Teatru care s-a ținut la Timișoara. Acolo s-a calificat pentru faza finală a Festivalului Studențesc de Teatru doar spectacolul cu piesa Casa nebunului, fază care s-a ținut la Ploiești în anul 1989, și unde am obținut premiul pentru cel mai bun spectacol și două premii de interpretare pentru studenți, pentru cea mai buna actriță și pentru cel mai bun actor.
Imediat după 1989 nu m-am implicat în activitatea culturală a Casei Studenților. Am reînceput activitatea în 1994-1995, când am reînființat trupa de teatru sub denumirea de THEATRON, trupă care-și desfășoară activitatea și în prezent. Trupa participă în fiecare an la festivalurile studențeș din țară. Participarea noastră la aceste festivaluri se realizează cu sprijinul financiar al Casei Studenților din Craiova. Trupa a realizat spectacole interesante, cred, cum ar fi: Patima rosie, de Mihail Sorbul, În căutarea sensului pierdut, de Ion Băieșu, Așteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett , Delir in doi, de Eugène Ionesco, Tabloul, de Eugène Ionesco, Omul de zăpadă, de Lia Bugnar, Scaunele, de Eugène Ionesco.

2. Să continuăm tot cu Ștefan Florescu. Cum se poate face astăzi teatru de amatori, mai ales cu continuitate și rezultate? Cum se văd generațiile, cum se lucrează cu trupa de acum?

th2Teatrul de amatori se face în primul rând cu multă dragoste și răbdare. Apoi cu mult efort și seriozitate. Nu rămân la trupă decât cei care sunt dispuși să lucreze în echipă și cei care sunt dispuși la travaliu. Este un efort care nu este remunerat, este un efort conjugat al mentorului trupei, administrației Casei Studenților și, desigur, al membrilor trupei. Scopul nu este acela de a pregăti studenți pentru o profesie în domeniul artistic. Scopul este unul educativ, tinerii se descoperă pe ei înșiși, ieșind pe scenă ei își testează puterea de a-și depăși emoțiile și de a crea soluții în situații limită. Este fascinant, de exemplu, să le vezi uimirea la descoperirea poeziei, a sensului și mesajului unei poezii într-o vreme în care nimeni nu mai crede în poezie. Ei descoperă, poate, un alt adevăr și de aici izvorăște continuitatea și atașamentul pentru trupa de teatru studențesc.Trebuie să spun că rezultatele nu vin dacă nu-i asculți, dacă nu le asculți problemele cu care se confruntă, dacă nu le respecți personalitatea, dacă nu înțelegi că fiecare generație care vine este un pic altfel decat cea care pleacă. Ei încă se mai joacă…și, jucându-se, se trezesc de fapt angrenați într-un joc foarte serios, adică într-un spectacol care trebuie să transmită publicului un mesaj. La repetiții ei au învăț că acest mesaj trebuie spus cu sinceritate și credință, pentru ca publicul să înțeleagă și să ne mai caute! 


3. Cum ați ajuns la Llosa?

Important este ca la alegerea unei piese de teatru să ții cont că aceia care vor interpreta personajele sunt tineri, deci vârsta personajelor, dacă este posibil, să fie apropiată de vârsta tinerilor actori amatori. Am ținut întotdeauna cont ca piesa de teatru pe care o aleg să fie de calitate, chiar dacă efortul de a o pune în scenă este mai mare. Citind câteva piese de teatru scrise de Llosa, m-am oprit asupra piesei Chunga pentru că personajele sunt chiar de vârsta lor, cu excepția personajului Chunga. Am ales această piesă și pentru că acțiunea piesei este de actualitate și pentru că mesajul educativ este unul foarte puternic. S-a lucrat destul de mult la pregătirea acestui spectacol dar rezultatele au fost bune.

4. Pentru actori... Cum este să fii actor? Cum vă privesc colegii? Aveți o perioadă semnificativă de implicare în această artă. Cum priviți, retrospectiv, acești ani de liceu/studenție în care ați jucat? Includeți în jocul vostru o seamă de elemente ale cotidianului în care trăiți? Ieșiți împreună la o bere?

th3E mult spus actor. Suntem niște tineri iubitori de teatru, unii poate că și-au sau își doresc să facă o profesie din asta, alții o fac doar din plăcere, dar prin tot ce facem încercăm să ne apropiem de statutul unui actor și descoperim în această lume a teatrului amator un farmec și o căldură aparte.
Majoritatea colegilor văd activitatea noastră ca pe o pierdere de timp, considerând că orice activitate lipsită de beneficiu material nu merită să fie desfășurată.
Pentru noi toți teatrul reprezintă o perioadă incredibil de frumoasă a tinereții, în care am acumulat foarte multe amintiri, experiență și prietenii de o viață. Drept dovadă avem membrii care activează și de 5 ani. A devenit un mod de manifestare pentru noi, un loc în care putem să ne exprimăm fără a fi judecați și în care întotdeauna găsim sprijin. Contează enorm să ai o astfel de familie alături.
Este inevitabil să introducem elemente ale cotidianului. Până la urmă acesta este și scopul, de a trage un semnal de alarmă asupra societății distorsionate în care trăim.
Ohoho! Dar unde nu ieșim? Petrecem mult timp împreună, atât în cadrul activității noastre cât și în afara ei.

5. Cum ați ajuns la această omogenitate?

Simplu și fără nici un fel de efort. Tipul acesta de activitate ne-a „filtrat“ și în acest fel am rămas câțiva, cei care împărtășim această pasiune și care dorim să avem o contribuție cât de mică în schimbarea sau reorientarea unei societăți în care nu mai există valori, ci pseudovalori. Primele piese de teatru puse în scenă de către antici au avut ca scop tocmai această idee. În lipsa mijloacelor mass-media era singura variantă de a cultiva poporul, de a-i aduce la cunoștiință adevărul despre conducători, satirizându-i, de a stârni revolte sau de a elogia și promova anumite acțiuni sau comportamente.

6. În ce spații ați jucat? Cum gândiți scenografia? Dar costumele? Cine vă ajută cu luminile, cu sunetul?

th4Am jucat la CS Craiova, evident, și la Festivalurile de Teatru de Amatori, organizate de casele studenților din București, Galați, Bușteni, Iași, Alba Iulia.

Scenografia ia naștere pe parcursul construcției piesei, sau cel puțin asta este părerea noastră, probabil că domnul Florescu are imaginea de ansamblu dinainte de prima repetiție.
Din păcate ajutor din exterior nu primim, așa că suntem nevoiți să ne descurcăm singuri atât cu luminile cât și cu sunetul și costumațiile.


7. Adrian Neacșu este implicat mereu în trupă sau e doar o colaborare pe acest spectacol?

Pana acum a fost doar o colaborare temporară dar de acum va deveni un membru permanent al trupei.

8. Cât vreți să continuați așa, ca trupă, împreună? Profesiunile pentru care vă pregătiți vă vor îngădui să continuați teatrul?

Din păcate profesiile pe care ni le-am ales nu ne vor permite sa facem asta până la nesfârșit, așa că ne bucurăm de fiecare moment pe care îl mai avem împreună în această lume a teatrului de amatori.

9. Cum vă raportați la studenții de la actorie? Ați jucat la Buia? Dar prin țară?

Nu ne raportăm la studenții de la actorie pentru că, în ciuda pasiunii comune, facem parte din „lumi“ diferite: pentru ei e un mod de viață, pentru noi un mod de manifestare.
Nu am jucat în sala Buia dar în schimb am avut onoarea de a juca în Iași, București, Alba Iulia, Bușteni, Galați etc.

10. Cum vedeți publicul vostru? Cum percepeți reacțiile lor?

th4Considerăm că publicul are o mare pondere în succesul reprezentațiilor noastre. De-a lungul timpului am constatat că empatizăm foarte bine cu spectatorii deoarece atunci când publicul este captivat și îți acordă atenție se sparge acea barieră dintre actori și spectatori iar la final întreaga muncă este încununată de aplauze sincere. De multe ori îți dai seama dacă ești pe drumul cel bun sau nu în momentul în care publicul devine o singură inimă, care bate la unison cu inima trupei. Dacă nu există această rezonanță înseamnă că ceva nu este în regulă și trebuie fie să devenim mai energici, fie să o lăsăm un pic mai moale, să aibă timp să asimileze fără să obosească.

A consemnat, Marius Dobrin

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

To(l)ba de jazz XVI

 

De această dată voi începe cu o confesiune legată ȘI de jazz: în postura mea de comentator-promotor de jazz, de aproape 50 (cincizeci) de ani, de prin 1969-70, încerc să informez și să cultiv gustul pentru adevăratele valori ale acestui fascinant gen muzical.

Din păcate, din ce în ce mai des am surprize neplăcute; ba mai mult, rămân perplex de ce se întîmplă în realitatea cotidiană, ce li se întîmpă unor persoane, (chiar și mie), unor comunități mai mari sau mai mici; ce (ne) provoacă alte persoane sau comunități mai mari sau mai mici, și mă tot întreb, ce e de făcut, cum pot fi eradicate sau măcar limitate răul, minciuna, ipocrizia, păcălelile la care sîntem supuși cu o totală nepăsare, sfidare și ignorare a celor mai elementare norme de bun simț, de cultură și civilizație. Goana după bani și putere și/sau lupta disperată pentru a-și păstra ciolanul/scaunul, le iau mințile oamenilor. Priviți în jur ca să vedeți și să vă cruciți, cîte crime, sinucideri, infarcturi și accidente stupide. Abuzurile crase se țin lanț și ai impresia că nimănui nu-i pasă, toți se resemnează că orice gest de atitudine, de împotrivire, de revoltă chiar, este inutil.

Asupra unor fraude, abuzuri, nereguli, incompetențe, erori, inclusiv din activitatea de jazz autohtonă, am atras și voi atrage atenția și în viitor în această rubrică. Uneori am spus-o direct, alteori mai voalat... Oare mai pot spera că vorbele, respectiv cuvintele mele au sau vor avea efect ? Dacă întrebi de ce așa și pe dincolo, ți se răspunde scurt și sfidător: „pentru că așa vrea mușchii mei” ! Și asta pentru simplul motiv că, după ce că sînt mulți și proști, majoritatea au și pîinea și cuțitul, (obținute desigur politic și/sau prin nepotisme abuzive...), ba mai mult, fac greșala, ca predecesorii, să se considere în aceste posturi veșnici...

Desigur că încerc, fac chiar eforturi mari să-mi păstrrez calmul, să supraviețuiesc, să mă retrag uneori într-o plăcută lectură, audiție muzicală, plimbare în natură, dar totuși, nu pot să nu mă întreb: „pînă cînd și cît se va mai degrada lumea, calitatea umană  ? Gîndurile mele sînt izolate? Întrebările mele sînt doar retorice” ?

Voi ce părere aveți despre ce se sau despre ce vi se întîmplă ?

*Iată de pildă concertul Miles Davis-Kind of Blue din 9 octombrie de la Sala Radio, cu cîțiva muzicieni români și cîțiva străini, la care am făcut referire și în numărul anterior al revistei noastre, și la care era anunțat pe anumite site-uri, că vine la București însuși celebrul trompetist american Miles Davis...asta desigur și datoriă felului parșiv/derutant în care a fost redactat afișul... (Precizez, dacă mai e cazul pentru unii, că Miles Davis a încetat din viață în urmă cu 23 de ani). 

Apropo, concertul a fost aproximativ bun, un calificativ salvat de la modestie îndeosebi de saxofonistul alto Eric Plume și de pianistul Mircea Tiberian. Păcat că în final, de parcă nu se putea să nu ne dăm în petec și de această dată, s-a cîntat tot... „jazz pe românește”... așa cum, de același iz neaoș dă dovadă în continuare, indiferent de proiectul muzical, și Nicolas Simion...

Incredibil și inexplicabil, atît pentru mine cît și pentru mulți alții cu care m-am consultat, a fost dezacordajul trompetistului, TOCMAI AL TROMPETISTULUI CARE A AVUT UN ROL SPECIAL ÎN ACEST CONCERT... de multe ori, dacă nu chiar permanent, s-a auzit, mai ales la notele lungi și cu pianul mai prezent, extrem de fals, cîteva come mai sus decît ceilalți...

Nici noile aranjamente ale lui N. Simion la piesele de pe albumul respectiv, nu mi s-au părut prea inspirate sau impresionant de originale. (Un coleg de breaslă s-a exprimat mai tranșant: „Dacă se duc la New York cu acest recital, cu aceste aranjamente, americanii îi arestează!”)

*Vineri 10 octombrie, la Restaurantul Elisabeta din Capitală, formația HOT CLUB DE BUCHAREST, a oferit un recital de JAZZ FRANCAIS (Sic!)...(Oare le era jenă să scrie pe afiș jazz manouche ?)

*Festivalul-concurs de jazz Johnny Răducanu de la Brăila, din păcate, și la ediția a II-a a avut caracter de „...compromis-cîrpeală...”, profil de „...struțo-cămilă...” Așadar, nu trebuia să fii neaparat prezent acolo pentru a constata cele de mai sus... Era suficient să parcurgi lista celor din juriu (Mihai Crețu-nepotul lui J.Răducanu, contrabasist de muzică clasică, A.G. Weinberger, Alex Revenco, Ionel Tudor și în sfîrșit, și un muzician/interpret de jazz-Alex Simu...); apoi programul de recitaluri, ca să constați că și de această dată, totul e un ghiveci în care sînt adunate, după criterii mai degrabă ne-artistice, ne-profesioniste și de conjunctură, interpreți de ici-de colo, unii din juriu, alții de pe ruta Sibiu-Ploiești de la edițiile trecute și cîțiva dintr-un turneu prin România (vezi Simion & comp. la București, Brașov și Cluj-Napoca).

Din diferite surse am aflat că juriul, aproximativ același ca anul trecut, a fost mai puțin obiectiv decît la prima ediție. Excepție, „Marele premiu” oferit pe merit unui saxofonist din Anglia. Detalii, în cronica semnată de Alex Revenco în JURNALUL NAȚIONAL

*Mi-am permis următorul test: am dat un anunț în România liberă din zilele de 10, 13 și 14 octombrie cu următorul text „Vând CD-uri de jazz românesc sigilate sub prețul pieței”. Tel 0744-484482 sau 0733-898778. Nu am primit nici măcar un telefon (: Încerc și cu revista noastră. Poate am mai multe șanse...:)

*Miercuri 15 octombrie asist la specatacolul de teatru COPII RĂI de la Teatrul Foarte Mic. Piesa este semnată de Mihaela Michailov.

Un specatacol destinat în egală măsură tinerilor, în special elevi, cît și profesorilor și părinților, dar ar trebui văzut și de politicieni, îndeosebi de guvernanți care, din păcate, nu acordă suficient respect și bani educației, învățămîntului. Felicitări merită atît autoarea textului cît și (în ordinea din Caietul-program) Katia Pascariu-performer, Alexandru Mihăescu-regie, Eduard Jak Neumann-muzica (respectiv saxofon tenor alternativ cu percuție) și Farid Fairuz-mișcare scenică

*Joi 16 octombrie consemnăm două evenimente: de la ora 18.00 în Aula Palatului Cantacuzino a fost lansat CD-ul Memorial Richard Oshanitzky vol.II, iar de la ora 19.00 la Sala Radio a avut loc un concert cu Big Band-ul Radio-invitat Florin Răducanu, concert prilejuit de lansarea CD-ului FLORIN RĂDUCANU & FRIENDS-Jazz Standard Mood from Viena 2014.

*După cum se știe, în perioada 20-22 octombrie s-a desfășurat la Sibiu concursul, iar în perioada 23-26 octombrie Festivalul propriu-zis. Rezultatele concursului le puteți afla de pe site-ul evenimentului respectiv. Eu mă voi rezuma acum la cîteva întrebări pe care le-am adresat și dlui K.J.H.Schmidt în urmă cu vreo două săptămâni și de la care, din păcate, n-am primit încă raspunsurile așteptate. De exemplu:

-credeți că a fost un juriu corect și obiectiv din moment ce a fost alcătuit din doi muzicieni din Sibiu, un comentator-promotor din Cluj și doi muzicieni din Timișoara, profesori ai celor trei concurente din orașul respectiv, adică profesoara lor de canto și profesorul acompaniator care a și cântat cu cele trei soliste din concurs ?

-cum vi se par cele două titulaturi ale premiilor acordate reprezentanților Centrului Universitar București- Tasi Nora: „Cea mai bună compoziție vocală” de parcă nu ar fi cântat în concurs ci ar fi trimis piesa prin poștă, apoi că n-ar fi cântat cu acompaniament, cu un pian (și nu orice pianist ci Sarosi Peter) și că pentru pian n-ar fi scris nimic, nici măcar cifrajul armonic și alte sumare indicații... Apoi pentru Alex Constantin: „Premiu pentru originalitate” (Sic !), vestimentară întreb eu? Precizare-acesta a cîntat trei piese standard...

Pentru felul în care au fost denumite premiile, juriul dă vina pe organizatori, iar organizatorii pe juriu... Părerea mea e că cei doi amintiți, Tasi Nora și Alex Constantin, au fost cei mai buni soliști din concurs și că ambii ar fi meritat să fie premiați nu doar cu Diplome de consolare... Pe merit, a luat „Marele premiu” grupul C.A.L.I. din Iași.

*În cadrul ciclului de concerte JAZZAJ, la Sala ARCUB, pe 25 octombrie a concertat Ozana Barabancea & Friends, iar pe 1 noiembrie Emil Bîzgă Quartet-Gipsy Blues (etno-jazz).

*Marți 4 noiembrie în sala Studio Bazar din Bruxelles a concertat duo Teodora Enache Aisha cu chitaristul american Stanley Jordan. Concertul intitulat FROM DOINA TO BLUES a fost organizat de ICR Bruxelles.

*Joi 6 noiembrie a concertat la Sala Radio Avishai Cohen Trio. N-am scris pînă acum despre concertele din ciclul JAZZNIGHT OUT organizate de Twin Arts decît scurte informații. Am fost provocat să scriu acum despre acest ultim concert, de cei care au fost la penultimul, respectiv Victor Wooten, care i-a dezamăgit pe mulți muzicieni, unii veniți chiar din provincie, cu mari eforturi și sacrificii... Și asta, spuneau ei, pentru că Victor Wooten a venit/a fost adus la București cu o altă formulă decît cea anunțată initial și, în plus, formula prezentă nu a convins, ba din contră... Așadar, am intenționat/încercat să văd și eu cu ochii mei cum e organizat și cum se desfășoară un asemenea concert.

Cu regret, ceea ce nu-mi mirosea prea bine, mi s-a adeverit încă de la intrare, de la ușa Sălii Radio: un bodyguard (mult spus), mai precis o gorilă demnă nu de o sală onorabilă de concerte, ci de o Sală (un meci) de box; tipul respectiv și arogant și bădăran cu spectatorii, (MI-TO-CAN-spunea un confrate, jurnalist), te invita mai degrabă să te întorci acasă decît să intri...

Asta am și făcut...cu atît mai mult cu cît, acasă, pe Mezzo TV, mă aștepta John Coltrane și apoi Kenny Garrett...

*Miercuri 12 noiembrie ora 12.00 la librăria Cărturești-Verona, lansare de CD: Adrian Enescu-FUNKY SYNTHEZISER 0.2 
Producători Fundația MUZZA în colaborare cu A & A Records

poster*Iată și concertele din LUNA noiembrie de la Clubul Creart-Teatrelli din Capitală:
Joi 13 noiembrie grupul BASORELIEF
Marți 18 noiembrie A.G.WEINBERGER
Miercuri 26 noiembrie IOAN GYURI PASCU & THE GREYS

*Reamintesc, în perioada 14-16 noiembrie, prima ediție a Mozaic Jazz Festival Sibiu.

*În perioada 20-23 noiembrie se va desfășura Festivalul de jazz de la Ploiești:

Joi, ora 19: Concert Simfonic Extraordinar - 'Classy Jass'
Dirijor Ilarion Ionescu Galați
Solist: Florin Ionescu Galați - vioară
(jazz simfonic: in program lucrari de Gerswin, Williams, Copland, Scot-Joplin)

Vineri, 'Jazzy Night'
ora 19: Concert Jazzapella
ora 21: Concert Virtuoso - Trio Alex Pădureanu

Sâmbătă, 'Night in ... Blues'
ora 19:Mike Godoroja & Blue Spirit
ora 21: A.G. Weinberger - Gringo de România

Duminică, 'Jazz and Friends'
ora 19 Cezar Ouatu & Puiu Pascu Band
ora 21: Răzvan Cojanu Quartet

A se vedea comunicatul transmis de JAZZ FORUM 03 despre denumirea festivalului.

*Marți 25 noiembrie, în cadrul festivalului CRAIOVA MUZICALĂ, ediția cu numărul 41, (21 noiembrie-17 decembrie), jazz-ul va fi reprezentat de IRINA POPA & THE SINNERS (Clubul Play).

*Sîmbătă, 29 noiembrie, se va desfășura la Palau de la Musica din Barcelona cel mai amplu maraton european de jazz. Acest eveniment, ajuns la ediția cu numărul 46, îi va avea ca invitați, printre mulți alții, pe Wayne Shorter, Chucho Valdes, Branford Marsalis, Gary Burton, Chris Thile & Brad Meldau, John Legend, Kenny Burron & Dave Holland Duo, Joe Lovano & Dave Douglas Quintet.

*Festival de jazz și blues la Brașov în perioada 4-6 decembrie.

*După cum poate ați remarcat și dvoastre, „Hîrb și Oală spartă” au apărut din nou pe... „sticlă”, la TVR (mureau dacă nu reapăreau...). Ce să-i faci, ce să le (mai) faci ?!? Din nou se confirmă că nu numai fiecare popor, ci și fiecare comunitate, își are liderul, sau „liderul” pe care îl merită...

*În finalul acestei rubrici, vă recomand cu totul altceva decît de obicei, respectiv emisiunea de pe B1TV din fiecare seară de la ora 23.00 „Lumea lui Banciu”. Veți recunoaște acolo modul meu critic, uneori ironic, dar sincer, obiectiv și viguros, de a comenta viața jazz-ului românesc, aproximativ cu același ton acid ca și a lui Radu Banciu. Unic, din păcate, în peisajul mass media de la noi.

*...și încă ceva...articolul Educația și Grația reloaded din revista 'Dilema veche' nr. 558 (23-29 octombrie) semnat de Liviu Papadima și care se încheie astfel: 
„Mami, eu trebuie să merg și la doctorat? Nu vreau să mă fac doctor. Mamiiii !”

Comentarii cititori
sus

Fotografie

 

Fotografiile de pagină în acest număr sunt realizate de Daniela Ionescu.

 

Ce ai descoperit prin fotografie?

„Fotogenia” naturii statice.

Ce crezi că se întâmplă să ignore oamenii?

Am trecut pe lȃngă un om care rȃdea. L-am fotografit și i-am arătat fotografia. Mi-a zis s-o șterg, a zis că e strȃmb. Rȃsul în hohote schimbă.

Ai albume de fotografii de altădată? Cu amintiri de familie, tu însăți, rude pe care poate nici nu mai știi cine sunt... Cum privești fotografiile acelea vechi? Asemenea mărturii peste timp...

E cel mai simplu mod de a cunoaște povestea vieții unui om. Nu trebuie decȃt să asculți. Există o expresie: „nu atingeți”. Mie mi s-a permis să ating orice aparat de fotografiat, nu l-am folosit ca pe un bibelou și nici imaginea nu am cruțat-o. Am desfăcut in bucăți atȃt aparatul cȃt și scena din fața mea. Răsfoiesc un album ca să descopăr povestea pe care nu as găsi-o în vorbe.

Simți nevoia să adaugi un titlu unei fotografii?

Țin cont de context dar nu țin cont de direcție.

Te surprinde imaginea obținută? Diferă de ceea ce percepi înainte de a declansa capturarea ei?

E anapoda tot.

Ai fotografi preferați? 

Dorothea Leange, Henri Cartier-Bresson, Gheorghe Lăzăroiu, Dan Mititelu, cărțile lui Eugen Iarovici.

Pe ce cale te exprimi cel mai bine (fotografie, text, desen, muzică, dans) ?

Prin toate.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey