Ce ți-e și cu arta asta?! Tata are de toate
To(l)ba de jazz - XIV
Fotografie: Orașul văzut prin ochi de artist
Fotografie: Alexandra Petcu
Film.ro

 
sus

Valentin Boiangiu

 

Tata are de toate

 

MD:- Am intrat împreună în librărie (Librăria Farago-n.m.) și pe de-o parte m-am bucurat, ca de fiecare dată, să văd creioane, acuarele, pensule, etc dar și să-ți urmăresc reacțiile în fața tuburilor cu vopseluri.

VB:- Prima dată am vrut să iau de ulei dar apoi m-am gândit că vreau să le las aici (în casa părintească, casă a vacanței -n.m.) și uleiurile sunt mai pretențioase, îți trebuie, de la caz la caz, și uleiuri pentru amestecul de culori etc. Fiind aici și neavând tot echipamentul, am ales acrilice pentru că sunt mai simple. Dar mie uleiurile îmi plac. Sunt, de altfel, mai pretențioase, se usucă mai greu, când amesteci culorile există un miros care mie-mi place... Apoi trebuie să spăl pensulele și cum aici (în România- n.m.) încă nu mi-am echipat atelierul... Cu acrilicele e mai simplu. Uleiurile sunt pretențioase, se usucă mai greu. Dar ce voiai să mă întrebi?

MD:-Voiam doar să te provoc, să deschid discuția...

VB:-Uleiurile sunt supreme. După mine, ai cele mai vibrante finișuri la o lucrare în ulei. Te uiți la Rembrandt, la tablouri din secolul XVII și parcă sunt făcute ieri, așa apar de proaspete.

MD:-Acrilicul cum se comportă în timp?

VB:-Încă nu avem o istorie a acrilicelor, au început să fie folosite abia pe la sfârșitul anilor '50 ai secolului trecut. Unii le preferă pentru că fac o artă mai mecanică, mai detașată... Cum vorbeam arta1aseară de Ad Reinhard [1]... Sigur, s-au perfectat și acrilicele, dar au de obicei un finiș mai mecanic, mai industrial. Sunt, apoi, tot felul de lacuri cu care poți să dai după aceea pe tablou și să aibă efect de ulei. Acrilicele au un finiș mai artificial. Tehnologia a avansat, desigur, și în domeniul materialelor pentru artă. Vopselele, pigmenții de acum, au calitate mult mai bună decât altădată. Oricum, mai ușor de folosit decât pe vremea lui Leonardo da Vinci.

MD:-Sunt mai multe nuanțe acum?

VB:-Leonardo amesteca absolut tot dar acum, materialele fiind îmbunătățite tehnologic, nu mai e nevoie. Suntem mai leneși, nu mai trebuie să amestecăm atât, unele nuanțe vin gata făcute. Mie nu-mi place să folosesc culori direct din tub. Îmi place să le-amestec. După mine, sofisticarea vine și din amestecul de culori. Nu-mi plac culorile pe care știu să le definesc.

MD:-Culorile pentru care n-ai un cuvânt.

VB:-Da, și trebuie să le descriu. Uite, de culoare e asta de aici? (și arată spre o mică suprafață din ziarul pe care lucrează, e vorba de proiectul Gazeta de Sud-n.m.) Un fel de gri semicald, amestecat cu verde... deci trebuie să spui ceva și nu doar, de exemplu, "e albastru".

MD:-Mi-a rămas în minte o imagine din primii ani '90 când într-o vitrină cu obiecte mai degrabă de lux, era expusă o cutie de creioane colorate, deschisă, marca Faber-Castell. Erau, cred, 50 de creioane, în tot atâtea nuanțe. Magic pentru mine, care am crescut îndrăgind un creion bine ascuțit, bucurându-mă fie și numai de două culori (erau creioane care la un capăt erau roșii iar la celălalt erau albastre). Poate că am preluat asta de la tata, care lucra numai în creion. Munca lui presupunea numeroase tabele. Avea totdeauna, pe masa de lucru, mai multe creioane, bine ascuțite, o gumă (radieră) foarte bună, ascuțitoare, dacă nu un cuțit potrivit pentru așa ceva, o riglă.

VB:-Tata are de toate. De la tați ai niște chestii... cumva de factură tehnică și acestea se țin minte. De exemplu despre mamă nu mi-ai povestit ceva legat de unelte, mi-i vorbit doar de faptul că-i plăcea cum cântă Dorina Drăghici.

MD:-Asta pentru că Dumnezeu e bărbat?

VB:-Și a făcut lumea! A avut nevoie de niște scule... Deși eu cred că Dumnezeu e femeie! Altfel, și eu am de la tata tot felul de scule. Bine, el a fost inginer, a folosit scule totdeauna. Dar nu asta m-a impresionat la el, ba chiar m-a asuprit câteodată. Se băga sub mașină și spunea: „dă-mi și mie cheia franceză”. Și mă uitam la maldărul de scule și mă gândeam: „care naiba e franceză?” Iar el, de sub mașină: „hai mă, o dată” Îl chema pe vărul meu, care știa la mașini. La început mi-a picat greu dar mai apoi am găsit că eu pot pleca, rămânea el să-l ajute pe tata, că-i plăcea cu mașinile, probabil abia aștepta să-l cheme. Mie nu-mi plăcea tehnica. 

Dar cea mai frumoasă amintire de la taică-meu e de pe când eram mic, nu mai știu exact ce vârstă aveam, 6-7 ani. Eu îl vedeam pe tata cu scule și mama spunea: „el știe să facă asta, asta...” Mi-a arta2zis, „ia să-i dau eu ceva de făcut!” Aveam o carte de povești internaționale, culese de Wilhelm Hauff. Eu nu știam să citesc, dar avea niște ilustrații (autoare Livia Rusz), încât îmi plăcea să mă uit la cartea aia. Și era o poveste cu Sindbad, sau ceva asemănător, și era desenată o corabie, desenată în alb-negru. Eram fascinat de ea. Cu pânzele, cu toate detaliile. Între timp îmi construiam imaginea tatălui, super-erou, mai ales că al meu avea scule și repara mașina, repara prize, repara televizorul... Și eu mi-am zis: „ia să-l provoc!” În stilul meu, așa că i-am zis: „tată, ia desenează-mi și mie corabia asta!” Era printre primele lucrări din sfera artei, dintre cele văzute în viața mea. Ideea era că, uite, cel care a desenat corabia a putut să o facă, și el e tatăl cuiva. Tata s-a uitat la corabie, cum să-i zici „nu” lui fiu-tău?! Mi-a zis: „o să-ncerc.” A făcut-o inginerește. Și-a luat hârtie milimetrică, și-a ascuțit creioanele, gume, și-a pregătit planșa. Totul la mine în cameră, pe biroul meu, unde-mi făceam temele. În perioada care a urmat eu nu am atins nimic acolo: ăsta era bancul lui tata! Venea de la servici, pe la patru fără un sfert, mânca repede, venea religios, în fiecare zi, la planșa de lucru. Mai făcea niște linii, măsura... A făcut-o exact! Așa mi-aduc eu aminte. Eu stăteam ca prostul și mă uitam la mâna lui. Aia care lucrase cu mopsul, cu cheia franceză. Vreo două săptămâni a durat. Când a fost gata, mi-am zis: „ăsta e Dumnezeu!” A îndeplinit provocarea mea, asta era important, nu ce repara el. Mi-a câștigat respectul de făurar. Am văzut facerea lumii. De aia cred în tatăl meu. Când lucra la corabie, eram focusat, nu-mi trebuia altceva. Îl așteptam să vină de la servici ca să văd ce mai face la corabie. arta3Apoi m-am gândit că nu vreau mașini, vreau să desenez așa ca el. Corabia era o iluzie. E vorba de puterea imaginii. Era bidimensională, nu puteam intra în corabie, dar iluzia era miraculoasă. Iluzia mă interesează cel mai mult, pe asta lucra și Magritte. [2] Cum intri în spațiul pictorial. Care nu e neapărat pictat dar îți creează iluzii.

MD:-Puteai să te îndrăgostești de corăbii.

VB:-Când m-am făcut mare, am abandonat facultatea (electromecanică). Și el mi-a zis: „bine, o lași pe-asta, nu-ți place, dar ce-o să faci?” Eram cu o fată pe-atunci, care mi-a devenit prima soție. Și m-a-ntrebat și ea despre ce vreau să fac. Și i-am zis că vreau să desenez. Era bizar, să abandonezi o facultate ca să desenezi?! Dar așa sunt englezii: „dacă asta vrei să faci, de ce nu?! Dă-i omului răspuns!” Au trecut câteva zile, noi, care locuiam separat, cu chirie, mai treceam pe la ai mei. Mai mâncam, tata mai avea câte-o țuică...

MD:-Tata are de toate!

VB:-Da! Are și întrebări! Și i-am răspuns: „tată, eu vreau să desenez.” N-a zis nimic, am băut țuică, am plecat, au mai trecut câteva zile, am mai mers pe la ei. Și tata mi-a zis: „auzi, dacă vrei să desenezi, desenează cât poți tu de bine!” Eu nu scap de chestia aia nici acuma, când cred că nu desenez cât pot eu de bine.

MD:-Responsabilizarea de după întoarcerea fiului risipitor.

arta2bisVB:-Am căutat de dimineață, știind că vii, un tablou pe subiectul ăsta. [3] Sigur, e reprezentarea biblică dar este și dragostea, este și iertarea tatălui către fiu.

MD:-Venind spre tine m-am gândit la cuplul tată-fiu Breugel.

VB:-Cel tânăr făcea mai degrabă ce făcuse ăl bătrân. Multe sunt scene sociale pe care le făcuse și tatăl și a zis „ia să le mai fac eu încă o dată.” Dar nu s-a ridicat la nivelul tatălui.

MD:-Mai sunt cazuri în care s-a transmis aplecarea spre același mesteșug?

arta3VB:-De exemplu cu o fiică. Nefăcând tot atât de mult ca tatăl dar a rămas în istoria picturii, Artemisia Gentileschi, era fata lui Orazio Gentileschi, din barocul italian. Ea era foarte talentată dar nu i se permitea. A trecut prin situații grele ca să poată picta. De exemplu nu avea voie să închirieze un model. Ea își alegea subiecte biblice în care femeia tăia capul bărbatului. [4] Este menționtă în istoria artei cu foarte mult respect.

MD:-Sunt branșe în care filiația a fost o regulă. Dar în artă ...

VB:-A fost cazul Auerbach. Frank, mare pictor din școala veche britanică, anii '50, acum destul de în vârstă. Și are un fiu, Jake. Acesta nu pictează dar face documentare despre pictori. Este renumit. A făcut un film documentar și despre tatăl său. Care tată s-a păstrat totdeauna izolat. El doar a pictat. Și lucrările sale se vând scump. O zi pe an se duce la Brighton și se joacă la jocuri mecanice. Fiul, chiar dacă nu pictează, este, în cele din urmă, un artist vizual.  

MD:-Un fiu poate continua lucrul tatălui dar poate și să schimbe, în fond este un viraj dat de trecerea de la o generație la alta.

VB:-Bine, acum noi trăim într-o societate patriarhală. Din cauza religiei, a orânduirii societății. Tatăl are sforile afacerii dar mama îi adună pe toți.

MD:-Am trecut pe la tabăra de sculptură și când am dat mâna cu un sculptor am rămas impresionat de degetele sale, foarte groase, foarte mari. Este condiția fizică un atribut esențial în arta asta, chiar dacă acum se folosesc aparate electrice?

VB:-Pentru genul acela de sculptură, probabil că da.

MD:-Pornind de la aparența că această forță fizică este un apanaj masculin, înseamnă că femeile din sculptură sunt mai rare?

arta4VB:-Rebecca Warren face niște lucrări mari. Rachel Whiteread face negativele unor case, enorme, din beton. Bineînțeles că nu lucrează singură dar se implică. Începând cu [5] Barbara Hepworth, între pionierele modernismului, făcea lucrări mari din piatră. Ieșeau forme foarte elegante. Era o mare artistă. A fost căsătorită cu Ben Nicholson și amândoi îl cunoșteau pe Brâncuși. De altfel Ben Nicholson îi cunoștea pe toți artiștii modernismului. Se cunoșteau între ei, schimbau idei, era un flux intre acești artiști europeni.

MD:-Brâncuși a fost în Anglia?

VB:-Da, a lucrat acolo, găzduit la Kettle's Yard de către Jim și Helen Ede. Într-o extensie a casei au fost create spații de locuit și de lucru, au venit invitați mulți artiști care lăsau acolo art6o lucrare. Jim Ede a vândut lucrarea Poisson d'Or a lui Brâncuși, ca și o parte din proprietatea sa, în beneficiu public, pentru ca studenții Universității din Cambridge să poată face călătorii de studiu, prin Kettle's Yard Travel Fund. [6] 

MD:-În privința relației tale cu tatăl tău poate că moștenești ceva prin prisma liniei, a unei afinități pentru geometric...

VB:-Taică-meu nu mai desenează. Corabia aia l-a epuizat (râde, n.m.) Nu știu. Dacă ți-aș da un răspuns concret aș specula. Am folosit schițe de-ale tatei în arta mea, în arta7proiectul Building Structures [7]  El nu făcea artă, e vorba de o transformare a arhitectului. A intervenit cu pixul pe desene și eu am folosit aceste schițe. În proiectul acela am folosit creațiile tatei. Câțiva ani am stat pe asta. Am făcut destule lucrări inspirate din schițele lui, pe care eu le-am preluat estetic. Mi s-a părut că, pe undeva, era ce puteam eu să fac în toată povestea cu construcția de la Dâlga. Eu eram înAnglia si doar trimiteam bani, el se ocupa de toate și m-am gândit că trebuie să fac și eu ceva. Așa simțeam că adaug și eu ceva la acest proiect al casei. Lucrările astea o să fie pe pereții de la Dâlga pentru că acelui loc aparțin. Acolo trebuie să fie. Deci, încă o dată, tata m-a inspirat artistic.

MD:-Și invers?

VB:-El m-a ajutat la instalația de la Home/Acasă, proiect creat împreună cu Gabriela Boiangiu. Eu am desenat schița pentru structura instalației și el a executat-o. E o relație, desigur. El nu se vede ca un om estetic dar el mi-a dat pildele astea. Sigur, mama a avut rolul de educator dar tata mi-a dat niște pilde care mi-au plăcut.

MD:-În cazul mamei tale a fost un act de voință.

VB:-Tata nu și-a pus problema. Dacă s-a întâmplat, bine. El are eticheta: „eu sunt inginer, nu mă ocup de astea”.

MD:-De multe ori în viață nu iese așa cum ai gândit, dar iese bine.

VB:-Există o metodă de cercetare numită blue sky science, în care se propune o țintă dar se încurajează să uiți de ea și să descoperi altele. De la A să ajungi la B dar de fapt o iei pe la P, R... și uiți de B. Dar acolo ajunge, poate, altul, pornit spre altă țintă. Este o metodă folosită în design. Dar nu știu în ce măsură este aplicată în România.

MD:-Ce ți-e și cu arta asta?!

[1] Ad Reinhardt - Untitled (Red and Gray), 1950
[2] René Magritte - Beautiful World, 1962
[3] Rembrandt - The Return of The Prodigal Son, 1661-1669
[4] Artemisia Gentileschi - Giuditta che decapita Oloferne, 1612-1613
[5] Barbara Hepworth - Hollow Form with White Interior, 1963
[6] Constantin Brâncuși - Poisson d'Or, 1926
[7] Valentin Boiangiu - Building Structures

A dialogat și a consemnat, Marius Dobrin

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

To(l)ba de jazz
XIV

 

*Cu bucurie aflăm că tînăra interpretă, atît de operă cît și de jazz, Oana Mureșan este beneficiară a unui contract pe 6 luni (martie-august, cu posibiltatea de a fi prelungit), în Macao-China. Cînd serile/spectacolele de operă îi permit, Oana, împreuă cu alți doi tineri muzicieni de jazz, pe care i-a cunoscut acolo, Jan Raff Cruz-chitarist din insulele Filipine și Sveatoslav Milanov-pianist din Bulgaria, susțin recitaluri în diferite cluburi locale. 
Reamintesc că Oana Mureșan este laureată a concursului de jazz de la Sibiu-2012 , Premiul de debut pe 2012 la Gala Premiilor de jazz pe 2012 și apare cu o frumoasă piesă pe CD-ul BEST OF ROMANIAN JAZZ 2013-Tribute to Jancy Korossy.

*Grupul de jazz & world music BaLaKo, după succesul de la recenta ediție a North See Jazz Festival și Montreux 2013, au cîntat pe 14 august la Sziget Festival-Budapesta.

*În cadrul manifestărilor prilejuite de ZILELE ORAȘULUI BRĂILA (13-17 august), au cîntat, printre alții, și grupurile MOONLIGHT SHADOW-revelația recentului festival de la Sângeorz Băi și NIGHTLOSERS.

*Cunoscutul eseist și poet, dar și comentator și promotor de jazz, Virgil Mihaiu, membru în juriul pentru Gala premiilor de jazz, a participat, la finele lunii mai, la Viena, la un Congres internațional al jurnaliștilor de jazz. Congresul s-a intitulat „Jazz in word”

*Sub denumirea de LET’S JAZZ ABOUT IT, Mall  PROMENADA din Capitală a inițiat și organizat un festival de jazz care s-a desfășurat în perioada 18-24 august pe terasa magazinului respectiv. Au concertat, în următoarea ordine, grupurile:

-Earth, Wind & Drums (M. Iordache-același care a deschis și Bucharest Jazz Festival-oare de ce ?)- un recital care nu m-a interesat; de ce m-ar interesa un analfabet muzical, instrumental, jazz-istic și chiar intelectual ?

-Noii Leviți-o prezență scenică (recital nu-i pot spune) inexplicabilă în acest festival, de-a dreptul ciudată...un folk-blues incert, foarte modest vocal și instrumental, un duo găsit probabil prin catacombele Rahovei;

-Three for Helen-un program alcătuit și cîntat parcă în doru lelii...lasă-mă să te las...să treacă timpul...monoton și în consecință plictisitor...un recital pentru un public legumă căruia poți să-i cînți orice și oricum că tot se vor găsi cîțiva speriați să (și) aplaude și cîțiva să (și) danseze (două-trei perechi-„blues”, în această ipostază dans lent); Nu e suficient să ai doar o voce plăcută-Elena Moroșanu...

-Sorin Zlat Trio (cu Răzvan Cojanu-gbas și Sabin Tarabega-baterie), în sfîrșit un recital de jazz valoros, substanțial, care i-a avut ca invitați, cu cîte o piesă, doar o piesă din păcate, pe Mihaela Alexa și Robert Patai, ambii soliști vocali.

-Brazilian Music Duo (Gabriela Costa-Alex Man)-un recital remarcabil, dar recomandat mai degrabă pentru spații intime, cluburi...au avut și cîteva aplauze ...anemice și/sau din condescendență...

-Romanian Jazz Collective (C.Milea)-din nou ca și la Bucharest Jazz Festival și

-Hammond Trip (din nou cu Milea) și Teodora Spînu Trio. Reclamă în revista Jazz Compas contra recitaluri, nu unul ci două ?!? Va protesta oare cineva pentru acest nou abuz/șantaj al lui Milea ?
Nici ultimele două și nici primul recital din acest festival, nu le-am onorat cu prezența, că nu aveam de ce...Mai consemnez faptul că a fost un eveniment foarte bine organizat, logistic, tehnic, foarte bună sonorizare și o bună promoție, ceea ce i-a asigurat un public în general numeros-un public care, după părerea mea, ar fi meritat un line up mai valoros și mai ales, cu recitaluri/grupuri adecvate acelui spațiu deschis.

*Am admirat buna promovare și la ciclul de trei concerte sub genericul „Jazz’n foișor” realizat de Aylin & The Lucky Charms în parcurile din Capitală. Pe 10 august în Herestrău, în 17 august în Cișmigiu și în 24 august în Kiseleff. La acesta din urmă am asistat și eu și pot depune mărturie că a fost un succes, un public destul de numeros și de calitate, pe măsura recitalului.
Aylin Cadîr, cântăreață și actriță, a debutat în show biz în 2008, iar în 2013 și-a lansat primul album intitulat „Cloud”. Primul concert din seria „Jazz’n foișor” a avut loc anul trecut în parcul Herăstrău.

*Marți 19 august, Tasi Nora, laureată cu titlul de „Revelația anului 2013” la Gala Premiilor de jazz-Premiile MUZZA, a cîntat la Satu Mare, în cadrul manifestărilor ZILELE MAGHIARE, împreună cu chitaristul Juhasz Zoltan din Budapesta.

*Miercurea Ciuc Jazz Festival ediția VI-a a avut loc în perioada 22-24 august. Dintre cele mai importante recitaluri amintim pe Black Betty-România, Kiss, Nagy & Veress Blues TRIO-România, Midnight Express feat. Dean Bowman România/SUA și Sarik Peter feat. Micheller Myrtill-Ungaria.

*Cunoscutul speolog dar și apreciat comentator și promotor de jazz clujean Iosif „Pepi” Viehmann a împlint pe 1 septembrie frumoasa vîrstă de 90 de ani. Îi urăm și noi cu acest prilej „La mulți ani cu sănătate și multă putere de muncă”.

*Marți 2 septembrie ora 20.30, Librăria Humanitas Kretzulescu a organizat ultimul recital din această stagiune estivală. Pe terasa librăriei respective, sub genericul JAZZULESCU-Roats Infusion, am ascultat Soul Serenade cu Adelina Chivu-voce și kazoo, Andrei Rotariu-voce, chitară, muzicuță și tamburină și Codruț Andrei-voce și mandolină.

*Actualizez informația că Ramona Horvath TRIO va cînta miercuri 17 septembrie ora 21.00 la Festivalul de jazz PIANISSIMO ediția a IX-a de la Paris. R.Horvath este prima artistă din România invitată să cînte la acest prestigios eveniment la care, și la această edițe ca și la precedentele, au cîntat și cîntă mari pianiști europeni de jazz.

*Ethno Jazz Festival Chișinău, ediția a XIII-a (25-28 septembrie), se va desfășura de această dată în Sala Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și va avea următorul program:

Ziua I-Grupul Univox-R. Moldova (laureat cu Marele premiu la concursul Sibiu 2012) și 4Tet Jus De Bocse-Franța

Ziua II Walter Lang/ Njami Sitson Sven Faller (Germania/ Camerun) și Trilok Gurtu New Band (India/ Turcia/ Germania)

Ziua III Gregorz Karnas Quintet (Polonia) și Jazzkamikaze (Danemarca/ Luxemburg/ Norvegia/ Suedia)

Ziua IV India Air Funky Sitar (Austria/ Bulgaria), Ronin (Elveția) și Trigon-(R.Moldova)

Cu regret constatăm că din România de această dată nu va fi prezentă nici o formație. E drept că decât o prezență modestă, ca în ultimii doi ani, mai bine nu!

*Se anunță un nou festival de jazz și, ATENȚIE, ...tot la Sibiu, adică MOZAIC JAZZ FESTIVAL în perioada 14-16 noiembrie. Așadar, din această toamnă, Sibiul va avea trei festivaluri (cel puțin deocamdată știm că toate vor fi relativ apropiate ca perioadă de desfășurare, respectiv în octombrie, cel tradițional, care pînă anul trecut se desfășura în luna mai, la fel și Jazz & more...)
Aflăm de la principalul organizator al acestui nou festival, dl.Silviu Scrab, următoarele:

-că (și) prin acest festival se dorește recuperarea de către Sibiu a titlului de CAPITALĂ A JAZZ-ULUI ROMÂNESC (de parcă l-ar fi pierdut cîndva... așa zic unii, cei cîrcotași)...

-s-a stabilit ca la această ediție să fie invitată o singură formație din România, respectiv BaLaKo;

-din străinătate, pînă acum sînt invitate următoarele formații:

Trilok Gurtu, Tord Gustavsen și Steve Coleman & Five Elements (reamitesc că au cîntat pentru prima oară în România, în octombrie 1993, la festivalul organizat de mine la Sala Palatului din București).

*Ce ne facem că vine tare din urmă și Timișoara Jazz Festival, (doar e BANATUL...) recent cu ediția a II-a, iar ediția a III-a e stabilită deja pentru primul weekend din iulie 2015 (3-5)...asta ca să nu mai fie discuții, cine pe cine încalecă vizavi de festivalul de la Gărâna... Mi-am amintit JazzTM Festival deoarece am văzut pe 9, 22 și pe 23 august după amiază, pe canalul Mezzo TV, recitalurile din 2013 de la Timișoara a lui Kurt Elding, Richard Bona și respectiv David Murray feat. Macy Gray și m-am bucurat enorm. Am aflat după aceea că nu e pentru prima oară cînd MEZZO transmite aceste recitaluri. Ce promoție mai bună poate exista pentru România, pentru Timișoara, pentru acest festival și în general pentru jazz-ul românesc/jazz-ul din România, decît un asemenea recital/o asemenea scenă pe a cărui decor scrie TIMIȘOARA CAPITALĂ CULTURALĂ 2021, iar pe un colț al ecranului să apară periodic sigla JAZZ TM FESTIVAL (Romania) ?!?
Am aflat de la unii, de la alții, că acest festival e foarte bine organizat, „...ultra bine făcut”... zicea cineva, iar Al Jarreau cică s-ar fi exprimat astfel: „În viața mea m-am simțit cel mai bine în două locuri: acasă și la Timișoara”.
Felicitări atît oganzatorilor-director artistic Norbert Tako, cît și echipei TVR Timișoara condusă de Florin Mihoc.
La anul, sper să ajung și eu la acest festival...ceea ce vă doresc și dvoastre...

*La Londra n-am ajuns încă... poate în următorii 2-3 ani... pînă atunci mă consolează fiica mea, Andreea Alexandra Șipa, care îmi trimite cîteva imagini luate din vitrina Ronnie Scott’s Jazz Club.
Londra

 

*Îmi permit o sugestie pentru juriul concursului din cadrul Festivalului de jazz Sibiu 2014 (22-24 octombrie) ca și pentru oricare alt juriu-concurs:

-deoarece s-a întîmplat de mai multe ori ca juriul să acorde „Marele premiu” sau Premiul I și titlul de „Cea mai bună formație” unei formule alcătuite aproape/aproximativ ad-hoc, DOAR pentru acest concurs, respectiv pentru pemiu, pentru bani, iar după concurs practic să nu mai existe, să nu mai aibe nici o activitate, sugerez juriului ca la punctaj și departajare să se aibe în vedere ȘI actvitatea/succesele acelei formații în anii anteriori.
Apropo, ați (mai) auzit de vreo prezență scenică/recital și înainte și după concursul de la Sibiu 2013 a trio-ului BLUE TRAIN căruia i s-a acordat anul trecut „Marele premiu” ? Eu nu !

*Vom continua și de această dată să facem cîteva precizări care ne călăuzesc în aprecierea celor nominalizați și apoi laureați pentru Gala de jazz-Premiile MUZZA pe anul precedent:

-deoarece ne dorim și pledăm pentru JAZZ SĂNĂTOS ÎN CORP (cît se poate de) SĂNĂTOS, apreciem, încurajăm, stimulăm îndeosebi muziceni cu vocație intelectuală, spirituală, culturală și nu în ultimul rînd morală, vorbim de INTEGRITATE MORALĂ !

*După cum vedeți, se anunță o toamnă foarte bogată în evenimente de jazz. Mai adăugăm:

-Festivalul-concurs de jazz “Johnny Răducanu” de la Brăila(9-12 octombrie)

-Sibiu Jazz Festival (cel traditional) 23-26 octombrie, un concurs între 20-22 octombrie (amănunte pe www.sibiujazz.eu ) (voi reveni cu detalii în următorul număr al revistei).

-Concerte la Sala Radio cu YOUN SUN NAH DUO & ULF  WAKENIUS și PAULO FRESU DEVIL QUARTET  pe 14 octombrie și AVISHAI  COHEN TRIO pe 6 noiembrie, iar despre altele, data viitoare.

*Liderul trupei Blazzaj, Edy Neumann, și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Un motiv serios să propunem o nouă secțiune pentru Gala premiilor de jazz-Premiile Muzza pe 2014, adică CEA MAI NĂSTRUȘNICĂ IDEE A ANULUI.

Comentarii cititori
sus

Marius Dobrin

 

Orașul văzut prin ochi de artist

 

cp7Ani la rând am trecut pe tot felul de străzi și am văzut case și copaci, fântâni și oameni. 
Toamna trecută, însoțindu-l pe Gheorghe Grigurcu de la hotelul care l-a găzduit și până acolo unde-l așteptau participanții la colocviul 'I.D. Sîrbu', am trecut pe străzi vechi ale Craiovei. Și pe când ne apropiam de țintă, venerabilul oaspete a cerut, jucăuș, să mai facem o tură pe astfel de străzi, pe care atunci le descoperea. 

 

cp1S-a întâmplat ca vara asta să ajung a îndruma pașii unor artiști fotografi taman prin astfel de locuri. Proiectul 'Craiova în cărți poștale', inițiat de Asociația 'Craiova Capitală Culturală Europeană 2021', a presupus ca 11 echipe de fotografi să cutreiere prin 11 microcentre ale orașului, să identifice locuri și oameni, subiecte care să aibă ceva de spus, să aibă amprenta locului, trecând prin filtrul artistic al autorului fotografiei. Urmând a căpăta vizibilitate prin expunerea ulterioară și reproducerea pe hârtie. Am fost însoțitorul unor artiști fotografi cărora mi-a plăcut să le arăt din cele pe care le știam de ani de zile, să descoperim împreună alte locuri, să observ lucruri noi pe care ei le-au descoperit.

Am trecut pe strada Eroilor, pe lângă casa cu bretonul de iederă, am coborît într-o inedită dimineață de început de august, cețoasă, până pe malul micului lac din Valea Fetii, pe lângă o cale ferată tot mai acoperită de vegetație. Am descoperit noi povești vechi în cimitirul catolic, apoi chipurile surprinzătoare din pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe (Nou), am zărit cel mai bătrân copac din Craiova, am revăzut orașul de acolo decp3 unde l-a uimiti pe copilul Marin Sorescu. Am fost mai ales bucuros de întâlnirea cu oameni: un bătrân cu ochii vii, așezat pe un scaun în curtea lui umbroasă, un domn curios și grijuliu cu detaliile de artă și meserie ale casei sale centenare, o doamnă povestind despre cum a venit generalul de Gaulle în vizită pe strada sa, un prieten care dintr-un gest a strâns laolaltă copiii ce se zbenguiau în curtea însorită a vechii școli din Bariera Vâlcii, așezați năstrușnic ca pentru o fotografie pe treptele de la intrare. Iar deasupra, firma grădiniței găzduită acolo: 'Îngerașii'.

Blocurile din Lăpuș, locul de întâlnire cu poetul Ionel Ciupureanu, casele cu grădini dintre magistralele de cale ferată, mica dar primitoarea și fascinanta frizerie dintr-o casă de sub un tei plantat acum patruzeci de ani, iată tot atâtea repere pe care talentul fotografilor le-a găsit o nouă relevanță.

cp2Proiectul s-a vrut și un prilej de comunicare între cei care vor să afle mai multe despre această artă și, ca să amintesc doar un exemplu, grupul ce se mărea cu fiecare sedință, al celor din jurul lui Cristian Floriganță, a deprins, cu siguranță, multe dintre generoasele explicații de la un asemenea workshop adhoc.

Un asemenea proiect generează o atitudine în durată, o deschidere spre alți și alți artiști, un joc în care este poftit oricine vrea și în care povestea și decorul sunt inepuizabile.

Comentarii cititori
sus

 

Scurt dialog cu Alexandra Petcu

 

Alexandra Petcu este autoarea fotografiilor de cap de pagină în acest număr

 

1. „Orice dimineață poate să rămână luminată când este noapte”. Ai simțit vreodată că asta nu este de-ajuns? Că oricâtă bucurie îți aduce imaginea păstrată, realitatea prezentului te face să tânjești după realitatea imaginii captate?

Visarea... sau dulcea amăgire e în profilul oricărui artist. Mă hrănesc cu asta, când gustul vieții e prea amar. Dar dimineața înseninată și caldă totuși există. Ea vine după noaptea lungă și rece și când e acolo mă bucur din plin de ea. Și când vine noaptea, am imaginea dimineții la care să mă gândesc.

2. Îți place geometria? Dar galbenul?

Da, îmi place geometria. Deși destul de dificilă când te apuci să o studiezi, m-a ajutat pe parcurs să îmi dezvolt vederea în spațiu și să alcătuiesc mai bine o compoziție vizuală. Mi-am luat de curând niște cărți cu tema geometriei în pictură și a celei sacre. E foarte interesant să vezi câtă matematică se află într-o pictură, în corola unei flori sau într-o piesă muzicală.
Galbenul e frumos, dar rămân la alb, negru și albastru

3. Există sațietatea de frumos?

E imposibil să apară sațietatea de frumos.
În primul rând frumusețea e perfecțiunea Universului ce a creat tot ce ne înconjoară și ce ne ține în mișcare. Apoi, pe plan individual, ea nu are cum să fie plictisitoare pentru că ține de subiectivitate, așadar de varietate și de ce percepe fiecare ca frumos. Ea înseamnă pentru unii vară, pentru alții iarnă. Pentru unii un copac falnic și înfrunzit, pentru alții scorbura unui copac bătrân și scorojit ce adăpostește două veverițe. Unii admiră un tablou semnat de Rubens, unde formele sunt pline și rotunde, alții își găsesc muza într-o siluetă silfidă. Matematicienii o găsesc în cifre, scriitorii în litere.
Și nu în ultimul rând, frumusețea se află pe chipul persoanelor dragi de care e imposibil să ne săturăm.

4. Ai parte de lucru în echipă, de îndeajuns de multă tehnică pusă în joc. Cum 'suporți' ? Te tentează să exersezi postura altcuiva din echipă?

E destul de greu lucrul în echipă. Pentru că fiecare ține la părerea sa. Cel mai greu îmi este să găsesc oamenii cu care să văd lucrurile în același fel și totul să meargă ca uns. Mai ales că eu îmi doresc mult să văd parte din mine în ceea ce fac și am nevoie de oameni cu care să fiu pe aceeași lungime de undă, ca rezultatul să mă mulțumească și să merite munca pe care o depun.
Nu mă tentează să iau rolul atcuiva din echipă, atâta vreme cât știu că persoana respectivă își face munca așa cum trebuie.

5. Mai știi ceva despre copiii aceia pe care i-ai fotografiat? Te-ai gândit să-i fotografiezi după 20-30 de ani?

Am aflat că o parte dintre ei și-a găsit „Donator de viitor” și că aceștia au reușit să facă niște progrese. E foarte bine că donatorul care ajută un copil poate să ia legătura cu el, să se intereseze de rezultatele la învățătură ale acestuia, să îi trimită scrisori, desene și să le primească și de la copil. Însă nu toți au fost la fel de norocoși. Dar eu am încă speranța că nu sunt uitați și că se vor găsi și pentru ei mâini care să-i ajute.
Colaborarea cu fundația World Vision m-a făcut să realizez că oricare dintre noi poate să ajute cu ceva societatea în care trăiește și recomand cu dragă inimă să vă alăturați inițiativelor acestea.
Peste 30 de ani mi-aș dori foarte mult să le fac niște fotografii, color de data asta, în care ei să fie curați, realizați și zâmbitori.

6. Cum privești discrepanța dintre felul în care se îmbracă subiectele tale, preponderent oamenii cu simț artistic și cei mulți de pe stradă? Cum percepe ochiul tău de fotograf realitatea cotidianului de la colțul străzii?

Un motiv pentru care am ales fotografia a fost să-mi creez eu propriile personaje și povești.
Se vede că trăim într-oțarănu foarte bogată și nici prea civilizată și am impresia că încercăm să ascundem asta tocmai prin opulență și sclipici.
Să știi că admir mult un om îmbrăcat simplu, curat, care nu încearcă să epateze ca să-și acopere niște goluri.
Eu moda o privesc ca ramură a artei, unde văd pusă la contribuție mintea și creativitatea unor oameni, pe o bucată de material, și din perspectiva asta am și combinat-o cu fotografia.

7. Pe cine moștenești, cu cine vrei să semeni și cum te vezi pe tine peste 10 ani?

De moștenit.. Nu știu. Ce pot să spun este că mi-am admirat foarte mult bunicii. Bunica mea pe care am pierdut-o acum câțiva ani s-a născut și a copilărit într-un sat ardelenesc de munte.
Avea o fire liniștită, sobră și sensibilă. Îmi amintesc că avea pielea albă ca laptele, își purta tot timpul părul tuns bob, ca franțuzoaicele, și se îmbrăca foarte simplu dar cu gust. Ea și bunicul meu au fost foarte dedicați familiei pe care și-au întemeiat-o. Le plăcea să citească, să călătorească și să se bucure de viața liniștită de familie. Au fost niște oameni corecți, chibzuiți și demni. Mama le seamănă sigur. Mi-ar plăcea să cred că și eu.
De la tata cred că am dorința de a afla tot timpul cum funcționează lucrurile.
De la ei toți mă am pe mine, și cu bune și cu rele.
De semănat.. Semăn speranțe în mine tot timpul...
Mai semăn și cu mine pe la vreo 11-12 ani dar cu o doză mai mare de realism, ce-i drept, pentru că viața e imposibil să nu-ți tragă una și să te mai trezească.
De asemena mai cred că aș vrea să semăn puțin cu oamenii care m-au influențat și de la care am învățat, cu anumite întâmplări ce mi s-au petrecut și cu niște locuri pe care le-am vizitat.
De văzut... Mi-aș dori ca peste 10 -20 ani să am o oglindă magică asemănătoare celei pe care o avea Dorian Grey în roman și să văd în ea o reflexie cât mai fidelă a valorilor, cu care am crescut, pe chipul meu.

Comentarii cititori
sus

Marius Dobrin

 

Ana lui Sisif

 

Sunt ani buni de când l-am cunoscut pe Ionuț Dușcă, de o aparență calmă, bine măsurată, chitit să ajungă departe prin pași ponderați, echilibrați, apăsați. Realizase câteva scurtmetraje în care jucau tineri actori (studenți la teatru sau proaspăt absolvenți) dar și amatori, între care m-am numărat și eu, într-o experiență interesantă. 

I-am urmărit sporadic evoluția, ideile pe care a încercat să le materializeze, cea mai vizibilă și de durată fiind Trupa Effect. Drept care m-am bucurat să aflu de un nou film pe care l-a realizat împreună cu Bogdan Dobre, o colaborare mai veche.

Sisyphus, un film de 8 minute, pe care, acum realizez, l-am văzut de 4-5 ori dar încă tot pe-atât a rulat în bacground pe calculator. Ca o conexiune la repetabilitatea din subiect.

Prima impresie a fost de surpriză plăcută pentru că îmi pare un câștig serios în meșteșug. Film alb-negru, are un dozaj bun al luminii, o acuratețe a suprafețelor și contururilor. Este de impact. Filmul este poetic și împletește două mituri: cel al lui Sisif și pe cel al Meșterului Manole cu Ana sa.

Avem mai întâi reperele de bază, evidențele: nisipul mutat dintr-o grămadă în alta, clepsidra, reluarea gesturilor, sugerând repetabilitatea acesteia.

Vocea din off, adresându-se celei care se află în postura lui Sisif, pentru că da, este un personaj feminin, o numește Ana. Și are grijă să o asigure că-i poate astâmpăra foamea. Este ca o postură inversată între Ana și Manole. Acum el, nevăzut, pare a vorbi din zid iar Ana este cea care meșterește, care duce lucrarea mai departe. Supraviețuitoare, femeia își urmează astfel datul, în privința construcției. Deloc spectaculoasă, munca ei durează. Poate nu este artă, în niciun caz nu una evidentă, deși nici despre utilitate nu aflăm mare lucru, putând medita la zădărnicia a toate (țărână din țărână).

Filmul acesta este, cumva, emblematic pentru realizatori. Denotă acumularea în meșteșug, migăloasă, spre acuratețea de detaliu. Și, subliniază și limita. Cel puțin deocamdată. S-a atins nivelul de bază, ca profesiune. Urmează scânteia creatoare care să transforme exercițiul sisific în explozie artistică.

Este nevoie de a ajunge la o poveste care să îndeplinească rigorile atractivității și profunzimii. „Mult mai frumoasă, mult mai luminoasă”. 
Bob cu bob, secvență cu secvența!

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey