Film - Interstellar
Teatru - Rău de înălțime
Film - La Grande Bellezza
To(l)ba de jazz - XVIII
Role scurte
Ce ți-e și cu arta asta ?! - Revoluția continuă (I)

 
sus

Florentina Armășelu

 

Interstellar

Călătorie printre stele

 

interstellarAmatorii de filme științico-fantastice generatoare de întrebări mai mult decât de răspunsuri, de genul Inception (2010) în regia lui Christopher Nolan, vor regăsi în recenta ecranizare a regizorului anglo-american, Interstellar (2014), un univers la fel de derutant, aflat la limita dintre realitate și iluzie, dintre posibil și imposibil. Chiar dacă temele vehiculate - viața pe Pamânt amenințată de extincție, știința în slujba umanității, sacrificiul eroului salvator - nu aduc o notă distinctivă, având mai degrabă un caracter stereotip, filmul reușește să capteze atenția spectatorului pe parcursul celor 169 de minute și să-l incite la reflecție (sau, cel puțin, la întrebări de tipul este sau nu posibil?, ca în cazul meu) și după ieșirea din sala cinematografului.

Printr-un neobișnuit complex de împrejurări, Cooper (Matthew McConaughey), fost pilot NASA, este implicat într-o expediție interstelară, în căutarea de planete gazdă pentru omenirea în pericol pe Pamântul devenit dintr-o dată ostil. Promisiunea că se va întoarce făcută celor doi copii ai săi, Tom (Timothée Chalamet) și Murph (Mackenzie Foy), revine în mod repetat de-a lungul filmului. Un leitmotiv care îi permite cineastului să alterneze, la scară temporală diferită, călătoria în spațiu, ce pare a avea un caracter aproape atemporal pentru unii dintre protagoniști, și evenimentele ce urmează cursul firesc al vieții pentru cei rămași acasă, de la înflorire și naștere de noi generații, la declin și moarte.

Dacă acțiunea și personajele (cu excepția roboților TARS și CASE) nu se remarcă prin prea multă originalitate, modul în care povestirea încorporează elemente de teoria relativității, dilatare temporală, imersie într-un spațiu cu mai mult de 4 dimensiuni îi conferă ansamblului o dinamică aparte care fascinează și intrigă în același timp. Efectele vizuale, generate prin prelucrarea ecuațiilor propuse de astrofizicianul Kip Thorne, consultantul științific al filmului, pentru descrierea unor fenomene astronomice de tipul „gaură neagră” sau „gaură de vierme”, nu se reduc doar la spectaculos sau estetic ci includ în substrat întrebări despre legile care guvernează Universul și imaginea pe care știința actuală ne-o oferă asupra acestor legi. În final, răspunsul la întrebarea mea inițială dacă o astfel de incursiune în spațiu și timp este sau nu posibilă devine mai puțin important. Ceea ce ecranizarea lui Nolan pare să sugereze este că orice călătorie, fie ea interstelară, într-un timp și spațiu dincolo de limitele perceptibilului, este posibilă dacă la dimensiunile impuse de legile formulate sau neformulate încă ale fizicii se adaugă aceea a imaginației.

 

Regia: Christopher Nolan

Scenariul: Jonathan Nolan, Christopher Nolan

Distribuția : Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Michael Caine, Jessica Chastain, Mackenzie Foy, Timothée Chalamet

Producție: Statele Unite, 2014

Credit foto: http://www.joblo.com/movie-posters/interstellar-02

 

Comentarii cititori
sus

Marius Neacșu
Cornel Mihai Ungureanu

 

Rău de înălțime

  

Personaje:                                                                           

Alex, 30 de ani
Sabina, 25 de ani

  

(Peisaj montan, vârfuri stâncoase și brazi, în zare. Alex și Sabina sunt așezați unul lângă altul într-un telescaun suspendat de un cablu, ce se apropie încet dinspre spatele scenei, către public. El privește în zare și spre hăurile de dedesubt, ea, speriată, stă cu ochii închiși, cât se poate de strâns, și se ține bine cu mâinile de bara metalică, de protecție, ce se găsește în fața telescaunului. Sunt îmbrăcați „de munte”, el are rucsac în spate, Sabinei îi atârnă de gât căștile unui walkman)

Alex: E minunat! Nu vrei să te uiți măcar puțin?

Sabina (Vehement): Nu!

(Telescaunul trece de un stâlp de susținere și, în urcare fiind, încetinește și se oprește brusc, la înălțime)

Sabina: Am ajuns?

Alex (Admirând peisajul): Ar trebui să deschizi o clipă ochii. O să-ți placă. (Pune mâna peste cea a Sabinei care, pentru un moment, se destinde, dar apoi redevine încordată)

Sabina (Ca și cum și-ar fi regăsit energia după secunda de relaxare):O să mă uit după ce coborâm, când o să simt pământul sub picioare. De ce ne-am oprit?

Alex: E o pană de curent, cred.

Sabina: Nu trebuia să mă urc în porcăria asta! Așa îmi trebuie dacă mă iau după tine! (Pauză) Se mai vede cineva, în față, în spate?

Alex (Privește înaintea lui, apoi se întoarce): Nu, draga mea. Suntem singuri. (Interesat) Vrei să-mi propui ceva?

Sabina: Să te arunci în cap, dacă nu ești în stare să taci!

Alex: Tu m-ai întrebat.

(Sabina e anxioasă și stresată, își pune căștile pe urechi, ascultă muzică. Alex privește încântat peisajul, inspiră adânc. Trec așa un minut sau două. Vântul se intensifică, iar telescaunul se mișcă ușor)

Sabina (Își scoate căștile, dar nu deschide ochii. Ton necăjit): Hai, mă’ Alex, ți-am zis să mergem pe jos! Te gândești numai la tine, uneori. Am impresia că faci chestiile astea intenționat, doar ca să mă enervezi!

Alex (Puțin mirat, dar nu surprins): Liniștește-te, din clipă în clipă o să revină curentul. Până atunci, hai să ne jucăm. Ai vreo idee? (Glumeț) Sau îmi poți spune oricând ceva ce nu știu despre tine.

Sabina: Aveți toți mania asta (Îl imită): „Spune-mi ceva ce n-ai spus nimănui! Unul din secretele tale teribile. Te rooog!” Dar de ce? Cine ești tu?

Alex (Ofensat, încearcă să-i întoarcă fața către el): Cine sunt?

Sabina (Rămâne impasibilă și cu pleoapele strânse): Dacă ți-aș da acum o scrisoare închisă și ți-aș spune s-o arzi, după ce mor, și s-ar rupe cablul ăsta cu noi și ai scăpa doar tu și scrisoarea... Ai arde-o sau ai citi-o?

Alex (Stă pe gânduri): Aș arde-o. (Pauză) Apoi. (Râde) Adevărul e că îmi vine greu să țin un secret, pentru că...

Sabina: Nu ți-am cerut să ții vreunul, nu are rost să îmi explici de ce nu poți.

Alex: Te-am supărat? Simt o tensiune...

Sabina: Te miră? Suntem la 2.000 de metri, suspendați de un fir. (Pauză) Îmi pare rău, nu știu ce am... (Deschide ochii)

Alex: Bună dimineața! Cineva a ales să nu mai viseze. (Arătând spre munții din jur) Nu e magnific?

Sabina:Asta nu înseamnă că merită să stăm agățați aici ca niște haine la uscat! Știi că am rău de înălțime! Aș fi preferat să merg pe jos, atunci sigur nu ni se lua curentul...

Alex: Dar ne-ar fi apucat noaptea! E un traseu de opt ore. Pe când aici, stăm confortabil, unul lângă altul... (Zâmbește sprințar) Și nu poți fugi nicăieri de mine.

Sabina: Da, m-ai prins. Acum mă poți plictisi cu jocurile tale despre secrete și cu obsesiile tale poetice. (Ironic) Nu te apuci să-mi reciți ceva din Coșbuc? Sunt convinsă că priveliștea te inspiră...

Alex: Știam că îți place peisajul, că e în tine o fărâmă de romantism. Doar te-am cucerit cu un poem... Îți amintești?

Sabina: Cum aș putea uita? Cred că sunt prima fată din lume care s-a lăsat cucerită de o poezie a lui Brumaru... Dar ai recitat frumos și erai așa de emoționat...

Alex: Am dat tot ce am putut. Abia te despărțisei de Florin și nu puteam rata șansa. (Pauză) Nu l-am suportat niciodată pe Florin ăsta al tău. Nu știu ce ai văzut la el. E atât de încrezut! Nici măcar bancuri nu știa să spună ca lumea.

Sabina (Ironic): Bine că știi tu să spui bancuri! (Pauză) Dacă vrei, îți zic eu unul.

Alex: Te rog!

Sabina (Ezită): M-am culcat cu Florin.

Alex: Știu asta. (Pauză) Trebuie să râd? (Pauză) Te-am întrebat vreodată ce ai făcut înainte să fim împreună? Crezi că mă interesează?

Sabina: Nu, dragă. Cunoaștem toți cât ești de... indiferent. (Pauză) Dar nu mă refeream la vremurile dinainte de a fi împreună.

Alex (Încasează lovitura, dar încearcă să ascundă efectele): Ca și cum te-aș crede! Dacă te-ai fi înțeles cu Florin, ai fi rămas cu el! (Râde forțat). Nu spuneai tu că preferi patul, iar el te exaspera cu diversitatea, cu ineditul? (O îmbrățișează). Și, ca să fiu rău, sunt sigur că l-ai plictisi.

Sabina: Nu băga mâna în foc!

Alex (Îi dă drumul din îmbrățișare. O privește atent): Ce joc e ăsta?

Sabina: Parcă îți plăceau jocurile! (Pauză) Și secretele!

Alex: Vrei să spui că e adevărat?

Sabina: Ar avea vreo importanță pentru tine?

Alex: Bineînțeles că ar avea! Ce te-a apucat?

Sabina: Cum așa, nu ești tu domnul nepăsător, tot timpul mai bun ca oricine și pe care nu-l afectează nimic? Nu ziceai că toate se întâmplă pentru că trebuie să se întample și că tu nu pui la suflet? Despre care, de altfel, spuneai că nu-l ai... că l-ai pierdut când s-a despărțit Alina de tine.

Alex (Înfuriat): Nu vorbi așa! Ce ai?

Sabina: Ce să am? M-am prins, în sfârșit, că nu sunt pentru tine atât de importanță ca ea. Așa că, dată fiind situația, am simțit nevoia să mă întorc la Florin. Cu el nu trebuie să fiu atentă tot timpul sau să-mi fac griji că poate nu mă ridic la nivelul Alinei, pe care, apropo, a avut-o și el. Când sfânta de ea era cu tine, cică...

Alex: Asta e o minciună. O mizerie.

Sabina: Tu visezi frumos și eu te trezesc. Iartă-mă. Sunt sigură că știi mai bine decât el ce s-a întâmplat în cortul pe care l-au împărțit amândoi pe plaur, în tabăra de folk din Delta Dunării. Nu s-a culcat cu ea. I s-a părut.

Alex: Alina și-a dorit foarte mult să meargă în tabăra aia.  Nu e vina ei că mama s-a îmbolnăvit tocmai atunci și a trebuit să stau cu ea în spital.

Sabina: Da, ar fi fost păcat să rămână acasă, să te ajute să faci supă și compot pentru mama ta, să stea lângă ea după operație... și să rateze distracția. Sunt convinsă însă că s-a gândit la tine.

Alex: Mi-a spus înainte să plece că vor dormi în același cort. Știu că nu s-a întâmplat nimic.

Sabina: Doamne, Alex! Câți ani ai tu? Trei?

Alex (Vizibil afectat): Dar nu mai e important acum, nu? Ce mai contează dacă s-a întâmplat? Nici nu vreau să mă gândesc, cu toate că mi-e destul de greu să-mi scot imaginea asta din...

Sabina: Ești extraordinar! Fantastic! Eu îți spun că m-am culcat cu Florin și pe tine te doare că Alina nu ți-a fost fidelă.

Alex: Nu e vorba... Normal că mă afectează ambele chestii, dar de la Alina nu mă așteptam să...

Sabina: Nu te așteptai, nu?! Tocmai ea, imaculata! Eu, în schimb... nicio surpriză. Curva cartierului!

Alex (Dezorientat): N-am vrut să spun asta. Îmi pare rău că a sunat așa. Mă simt de parcă aș fi personajul principal dintr-un film foarte prost. Ăla care nu-și dă seama de ce se întâmplă în jurul lui.

Sabina: Păi, chiar ești un prost care trăiește cu ochii închiși! Parcă ți-e frică să mai vezi ceva, să mai trăiești ceva.

Alex (Cu un râs scurt): Câteodată căcaturile astea te fac să vrei să ții ochii închiși. Sau măcar alții să aibă ochii închiși. (Pauză) De ce răscolești mâlul? Nu e momentul să vorbim despre Alina.

Sabina: Niciodată n-a fost. (Își aprinde o țigară. Ton relaxat, amar, lucid, afectuos) Am sperat că despărțirea de ea poate fi întâlnirea cu tine, că te vei regăsi, că vei porni niște motoare, că vei pricepe ceva din toată suferința aia, că-ți va trece, cu timpul, că vei obosi să-i oferi confirmări pe care ea nu ți le-a întors niciodată. Și în loc să-i fii recunoscător că te-a părăsit, tu ce faci? Te gândești la ea în fiecare zi, probabil și când facem dragoste... (Așteaptă ca el să nege, dar Alex tace) Ești culmea! (Pauză) Înțeleg că ai asimilat-o, că aveai un ritm, că gravitai în jurul ei, dar cât vrei să trăiești în felul ăsta? Îmi e greu să te văd așa... Orb! Orb! Orb! O iubești ca un vițel, o venerezi de parcă ar fi nu știu ce icoană, iar ei nu-i pasă, nu a interesat-o niciodată, altfel ar fi fost cu tine. Și-a trăit viața, s-a măritat, are trei copii, iar tu stai acum și aștepți momentul în care ți se va întoarce iubirea vieții? Refuzând pe cei cărora le e drag de tine? (Îl lovește amical cu pumnul în umăr, râzând puțin forțat): Revino-ți, dracu!

Alex: Să nu crezi nicio clipă că nu țin la tine. Doar că uneori îmi fuge gândul spre trecut sau spre ce ar fi putut să fie. Toți facem asta și eu nu mai pot să mă ascund. Povestea cu Alina mi-a dat puterea să nu mai mint, nici măcar pe mine.

Sabina: Mie mi se pare că stai acolo cu o rană care e vindecată demult. Pierzi timp.

Alex: Nu e așa simplu.                                            

Sabina: Dar cum e? Știu, sunt obositoare când nu înțeleg ceva și îmi pasă.

Alex: Prima dată când îți eliberezi sentimentele, când le lași să iasă la suprafață, e greu să le mai controlezi. Degeaba suni retragerea, nu te ascultă și rana aia de care ziceai nu se vindecă, dacă o tot scobești cu o lamă. (Sabina îl privește descurajată. Vrea să spună ceva, dar Alex o întrerupe imediat) Când te îndrăgostești, la început te atrage partea de sex opus din tine. Celălalt nu este decât o oglindă în care te observi, fară să-ți dai seama. Abia după ce ai cunoscut în întregime partea din tine pe care celălalt o reflectă, poți să mergi mai departe. Ea a plecat înainte ca eu să cunosc partea „Alina“ din mine. Și am rămas cu acel gol pe care nu am mai știut să-l umplu.

Sabina: Nu e vorba, deci, despre marile ei calități... Unica, inegalabila...

Alex: Nu. Nici nu cred că există o persoană care să-ți fie predestinată. Semănăm prea tare între noi ca să nu putem înlocui ceva sau pe cineva. Îmi trebuia doar timp cu Alina și nu l-am avut, asta e tragedia. Știu că sunt norocos că sunt însoțit acum de cineva perfect pentru mine, dar asta nu acoperă acea cunoaștere și nostalgia ei.

Sabina: Pentru o clipă te-am crezut. M-am simțit chiar ușurată: „Iată, nu o iubește, l-am urât degeaba în tot acest timp...”

Alex (Surprins): Ură?     

Sabina: Ai auzit bine.

Alex: Mă urăști? (Sabina nu răspunde) Înțeleg frustrările, nemulțumirile, dar ură? Chiar poți să urăști?

Sabina: Imobilitatea resentimentelor e mai puternică decât imobilitatea sentimentelor.

Alex: De ce nu am vorbit niciodată despre asta?

Sabina:  Pentru că așa fac oamenii, conversează despre verzi și uscate, dar nu despre ce e în ei. Deodată te interesează cum te vezi în oglinda „Sabina”? (Pauză) S-a întâmplat ceva? Văd că s-a scurtcircuitat dialogul...

Alex:A rămas fără curent. Conversația noastră și telescaunul. (Pauză) Alina... cred că știu de ce a plecat, a fost destul de explicită. Nu înțeleg de ce a stat cu mine.

Sabina: Nu te-a văzut niciodată în viitor, dar singurătatea o speria și mai tare. A stat cu tine așteptând ceva mai bun. De curiozitate, ce ți-a zis când te-a părăsit?

Alex: „Hai să ne despărțim, uite ce nefericit te fac!”

Sabina: O apucase generozitatea... (Cu amărăciune) Iar voi vă îndrăgostiți mereu de altele! O greșeală, chiar involuntară, tot greșeală rămâne, e ridicol să te tot plângi, aici se face diferența între pulifrici înfrânți și oameni. Nu îți poți irosi viața căutând răspuns la cea mai stupidă întrebare: de ce a plecat? Sau poți? Te întrebi mereu cum ar fi fost, mai ștergi câte-o lacrimă...

Alex: Dar tu cum de ești aici, dacă mă urăști?

Sabina: Doar nu îți închipui că suntem restricționați la un singur sentiment de persoană? Și apoi, din flacără poți gusta numai direct.

Alex: Eu cred că suntem limitați, nu ai cum să trăiești două stări în același timp. Fie iubirea e adevărată și ura paravan, fie invers. Contrariile nu te lasă să jonglezi cum vrei tu cu ele. Ai spus chestia cu ura doar ca să mă surprinzi.

Sabina: Vrei să fii surprins? (Pauză) Dacă ți-aș spune că sunt însărcinată?

Alex: Ești? (Pauză) Poate sunt gemeni. Aș fi și mai uimit.

Sabina: Nu, că s-a văzut la ecograf. (Pauză) Eu vreau să fac trei copii.

Alex: Deodată?

Sabina: Nu.

Alex: Cu același tată? (Sabina nu răspunde, doar îl privește reprobator) Apropo, cine e tatăl? (Sabina nu spune nimic, întoarce capul în direcția opusă)

Sabina: Credeam, cândva, că ar fi o veste bună pentru tine.

Alex: E al meu?

Sabina: Da. Adică... a fost.

Alex (Înțelege că a avortat. Copleșit): De ce?

Sabina: Florin a zis că pentru el nu-i o problemă, că acceptă să-l crească.

Alex: Și atunci?

Sabina: Nu voiam să păstrez nicio legătură cu tine. Te urăsc, ai uitat? (Pauză) Știi, îl visez uneori, în același fel: vine de la școală și ne punem la masă eu, el și bunica. Noi două avem în față tot felul de bunătăți, dar în dreptul lui masa e goală și privirea îi e obosită, resemnată. Iar bunica zice: „Dă-i, mă, și copilului ăluia să mănânce!”. Și mă trezesc. Foarte tristă.

Alex: Ce știi tu ce e tristețea?

Sabina: E adevărat. (Aruncă mucul de țigară și privește în jos, după el) Nu-mi plac hăurile. (Își pune căștile, își așază coatele pe balustradă, cu antebrațele îndreptate unul spre celălalt, și palmele suprapuse peste care își reazemă fruntea. Își mișcă umerii în ritmul muzicii date la maxim, care se aude în surdină și în afară. Sabina  fredonează uneori cu glas tare un crâmpei de refren)

Alex (Zâmbește): Excursia asta a fost un eșec necesar. (O pupă pe creștet, își scoate rucsacul și îl pune pe un colț al scaunului, își desprinde picioarele din chingile de protecție, le ridică pe scaun, le trece peste balustrada laterală, în partea opusă celei în care în care se află Sabina, și se aruncă în gol)

Sabina (Simte că telescaunul s-a mișcat. Vorbește fără să-și ridice capul și mai tare decât normal, așa cum vorbești când asculți muzică în căști): Am pornit? (Pauză) Nu e chiar atât de rău. Dacă nu se întâmpla pana de curent ar fi fost și mai bine, dar ideea ta cu jocurile a fost super mișto! Fără aiurelile astea (Râde) cu aventuri și copii, ar fi trecut greu timpul și mi s-ar fi făcut frică. M-am răzbunat puțin pentru că nu ai vrut să mergem pe jos, dar nu ești supărat, nu-i așa? Și dacă ești... știm noi cum se împacă oamenii! Mă voi revanșa la cabană. Toată noaptea! (Sabina își mișcă umerii în ritmul muzicii, fredonează. Telescaunul se urnește) Am pornit, nu-i așa? (Își ridică fruntea, vede că telescaunul se deplasează și e bucuroasă. În timp ce se întoarce spre locul unde a stat el) Alex?  

(Acest text a apărut și în revista Hyperion)

Comentarii cititori
sus

Ionuț Laurențiu Dușcă

 

Marea frumusețe... a cinematografului

 

Pentru un om de rând arată frumusețea Italiei iar pentru un cinefil frumusețea cinematografului. Văzându-l, m-am simțit precum aș fi făcut o călătorie într-o încăpere în care rulau simultan mai multe filme iar cineva nota ce apuca din fiecare, urmând ca apoi să le unească într-o singură piesă, într-un nou film.

La grande bellezza, fără a fi o capodoperă, malaxează cam tot ce-i frumos din Orașul Etern și din cinematografie. Paolo Sorrentino a vrut, dincolo de poveste, să construiască o suită de imagini cât mai spectaculoase despre locuri, oameni și ipostaze. Ce poate fi mai frumos decât să te trezești în fiecare dimineață și să-ți bei cafeaua pe balconul tău ce dă direct spre Colosseum? Sau să participi la petreceri în cele mai grandioase clădiri istorice ale Romei? Sau să te plimbi zi de zi printre cele șapte coline ale cetății eterne în timp ce soarele se joacă pe ele? Însă, dacă ești la fel de bătrân ca și Colosseumul, toate aceste lucruri te pot lăsa rece. Jep Gambardella, ajuns la 65 de ani, scriitor și gazetar renumit, trăiește nostalgia unor vremuri demult apuse în care se simțea împlinit să iubească și să scrie cărți ce-i vor aduce nemurirea. Singur, fără nimic stabil și sincer în viața lui, face un ultim elogiu poate memoriei sale, asemeni doctorului Isak Borg din Fragii sălbatici, aducând în prim-plan secvențe aleatorii din trecutul său: o după-amiază de plajă cu iubita sa, prima experiență sexuală. Însă, la fel ca-n filmul lui Bergman, de cele mai multe ori se imaginează pe sine ca fiind tot un bătrân, memoria neputându-i aduce înapoi și senzațiile vii din tinerețe.

Sorrentino ne arată o frescă a vieții boeme din Roma, un oraș ce pare că trăiește doar noaptea. Un fel de remake sau update la dezinhibatul film al lui Fellini, La dolce vita. Aceleași petreceri nebune, aceleași femei frumoase, aceiași artiști aventurieri. Ritmul muzicii este, însă, altul. În loc de clasici, pe pietrele măcinate de timp ale străzilor, se aud acorduri de house și pop, iar picioarele de toate vârstele dansează parcă peste cultura și civilizația Romei. La o astfel de petrecere ne este prezentat și Jep, a cărui aniversare se celebra. Un sărbătorit înconjurat de multe femei frumoase, dar plictisit, așteptând doar să mai treacă o noapte și o femeie frumoasă prin patul său. Cum Fellini spunea că în Amarcord a prezentat copilăria lui așa cum ar fi vrut să fie, așa putem spune că și Sorrentino ne arată bătrânețea așa cum ar vrea el s-o trăiască. O bătrânețe înconjurată de artiști de toate felurile, de vedete TV ajunse sus datorită compromisurilor și de nobili decăzuți ce trăiau din nostalgia vremurilor apuse. Jep câștigase respectul acestora fiindcă în urmă cu 40 de ani scrisese o carte ce mai schimbă și astăzi destine, așa cum se exprimase un apropiat.  

Otto e mezzo. Artistul, după ce și-a definitivat capodopera, se simte neputincios pentru o alta. Simte că nu mai are nimic de admirat în jur (și ce peisaje erau!), că niciun om nu-i mai poate stârni interesul în mod real, sau așa cum însuși el ne sugerează „nu am mai întâlnit nimic uimitor despre care să scriu”. Din această stare se naște și revolta de a spune lucrurilor pe nume, dezgolind o vedetă TV de toate compromisurile care o ridicaseră în ierarhie. Undeva după jumătatea filmului apare, însă, moartea care sparge petrecerea. O fostă iubită, fiica unui prieten și fiul unei contese îi dau fiori reci pe spinare boemului, care simte sfârșitul ce urcă scările către el.

Final a la Tarkovski. Jep, un artist la origine, nu mai poate crea fiindcă nimic nu pare să-l impresioneze. Întâlnirea cu Santa Maria din final are rolul a zbuciuma din temelii ființa lui. Santa, o călugăriță în vârstă de 104 ani, pare că întruchipează întreaga profunzime și simplitatea care lipsește Romei și pe care Jep a căutat-o întreaga viață. Este asemeni întâlnirii pe care călugărul Andrei Rubliov o are, în finalul filmului, cu Tarkovski, cu acel copil clopotar care, prin suferința sa inocentă, îl face pe monah să-și regăsească orizontul. Aici, lucrurile sunt inversate, căci monahul e cel ce are rolul de vindeca artistul. Santa Maria simte zbuciumul lui Jep și, cu gestul simbolic de a dormi la el acasă pe pardoseală, luminează acel spațiu întunecat de lipsa profunzimii.  Jep simte din nou chemarea și-și anunță lucrul la un nou roman după 40 de ani. Secvența din final, cu Santa Maria făcând un ultim sacrificiu în numele credinței, urcând în genunchi treptele de la Basilica San Giovani, este asemănătoare cu secvența din finalul Nostalgiei lui Tarkovski, în care poetul traversa un spațiu sfânt fără ca lumânarea din mână să i se stingă. Chipul îndurerat al călugăriței se suprapune cu imaginea lui Jep, care face o ultimă întoarcere în trecutul său, în punctul unde a descoperit marea frumusețe, în tinerețe, la malul mării, cu singura fată pe care o iubise cu adevărat, momentul pe care-l căutase întreaga viață.

Așa cum am spus încă de la început, La grande bellezza nu mi s-a părut a fi o capodoperă. I-a lipsit ceva al lui. 

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

To(l)ba de jazz - XVIII

 

*Pentru început, vă sînt dator cu cîteva detalii de la Brașov Jazz&Blues Festival (4-6 decembrie)-Teatrul Dramatic. Precizez că deși se află la a II-a ediție, acest eveniment, aflat sub direcția lui Marian Gîlea, poate fi situat deja în top-ul festivalier autohton. Spun asta deoarece în primul rînd organizarea a obținut, de la mine, nota maximă (bine sponsorizat, excelent promovat, sala plină-aproximativ 700 de locuri, mai ales în ultima seară, și public avizat-majoritatea mai în vîrstă, cultivată îndeosebi înainte de 1989 în Clubul de jazz, în concerte locale sau în cele din Capitală, în festivalul brașovean și cel sibian, dar și prin colecții particulare prețioase și nu puține... (Tocmai de aceea îmi permit să spun că acest public brașovean, ca și genericul festivalului, trebuie respectat și nu pervertit de/cu oricine și orice...). Pe locul secund se află alcătuirea stilistică a programelor și echilibrul între formațiile românești și cele din străinătate. A fost și latino cu Accord Vibes-România (repertoriul Piazzola, adecvat, după părerea mea, mai degrabă pentru un Festival al muzicii de cameră; a recunoscut a doua zi și M. Acker-basistul trio-ului respectiv), dar și Narcotango-Argentina (o prezență discutabilă într-un festival cu profil de jazz&blues); jazz modern cu Elena Mîndru Quartet- România/Finlanda (spre mainstream jazz-istic, cel mai bun recital), iar Hidden Orchestra-Marea Britanie (spre muzică electronică și hip-hop, cu armonii statice și ritmuri monotone, cel mai modest recital, atît individual cît și colectiv); blues-pop-rock cu Berti Barbera-Nicu Patoi; blues-rock clasic cu Blue Family-Serbia și, îndeosebi, momentul culminat al festivalului, blues contemporan cu Sharrie Williams Band-SUA, cu un show absolut senzațional (bucurie sinceră, antrenantă, vigoare, creativitate și virtuozitate vocală și instrumentală) atît pe scenă cît și în sală, cu și printre spectatori.

Sonorizarea a fost bună dar spoturi de lumini inutile și chiar stresante pentru un asemenea context de jazz&blues; prezentările (Berti) cam extinse și excesive (în gesticulații), moralizatoare (lupul moralist) și mobilizatoare (în mesaje)...

*Detalii despre un alt eveniment de jazz promis de brașoveni pentru 2015, sper în numărul următor al revistei noastre.

Și pentru că semne bune Anul  Nou are, (se conturează cel puțin 2-3 evenimente festivaliere noi), vă recomand să urmăriți îndeaproape această rubrică și veți afla ce și cum la timpul cuvenit...

Recapitularea evenimentelor:

*Joi 4 decembrie 2014, Sorin Zlat obține un nou premiu într-o competiție internațională. De această dată este vorba de Concursul de pian solo de laVilnius-Lituania, unde muzicianul nostru cucerește Premiul II și Premiul publicului. Premiul I nu s-a acordat.

*Marți 9 decembrie Institutul Balassi, Institutul Maghiar din București, a găzuit un „foarte reușit recital” îmi spune colega Anca Romeci. Recitalul a fost susținut de Juhasz Gabor Trio cu protagonistul la chitară, Jeszenszky Gyorgy la percuție și Kovacs Zoltan la contrabas. Programul a cuprins, în principal, cîteva piese de pe albumul lor intitulat Making a Change și prelucrări ale unor lieduri din ciclul 'Winterreise' de Fr. Shubert.

jazz1*Miercuri 10 decembrie a fost ziua maraton a cunoscutului saxofonist de jazz Jak Neumann care a susținut numai puțin de trei concerte în tot atîtea locații, concerte dedicate Zilei Pentru Drepturile Omului.

Detalii, pe afișul alăturat.

jazz2*Joi 11 decembrie la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca a avut loc concertul CHRISTMAS JAZZ DAY susținut de Big Band-ul Gaio, solistă Hailey Tuck. Concertul a fost prezentat de Virgil Mihaiu care, într-o scurtă avancronică, spunea despre acest eveniment următoarele: “O seară cu arome, note și emoții de Crăciun! Hailey Tuck revine la Cluj pentru un concert de jazz stropit cu vin fiert și un repertoriu internațional și românesc de colinde celebre. Artist recomandat de International Day Romania și UNESCO. Tînăra voce retro a jazzului francez și britanic, o artistă în furtunoasă ascensiune pe scenele internaționale, Hailey Tuck transpune ascultătorii într-o lume atemporală a spectacolelor de la miezul nopții și a cockteilurilor tîrzii specifice jazzului secolului 21. O ascultăm pe 11 decembrie într-un spectacol inedit și plin de cadouri. Artista revine la Cluj, după Ziua Internațională a Jazzului 2014, 30 aprilie”.

*Recitalul Have Yourself A Marry Little Christmas a fost susținut la Godot-Café Teatru duminică 21 decembrie de Irina Sârbu Band (Irina-voce, Puiu Pascu-pian, Ciprian Parghel-contrabas și Tudor Parghel-baterie).

*Joi 18 decembrie la Clubul Empire din Capitală s-a lansat, printr-un concert, CD-ul intitulat DE CRĂCIUN al grupului JAZZAPPELLA.

*În 18 și 19 noiembrie A.G. Weinberger a cîntat în Slovenia ca invitat al grupului de blues și rock THE DREAMS. Primul concert a avut loc în Maribor, iar al doilea în Ljubliana. În ambele, A.G. a cîntat și solo, două balade, dar și cu grupul respectiv; în concertul de la Ljubliana și cu solista invitată Tinkara-voce și flaut.

*Vineri 19 decembrie Academia Română i-a decernat lui Adrian Enescu Premiul pentru muzică „GEORGE ENESCU”.

*Sîmbătă 20 decembrie la Opera Maghiară din Cluj-Napoca a avut loc un concert special IN MEMORIAM JANCSY KOROSSY cu prilejul decernării de către Primăria din Cluj a titlului de CETĂȚEAN DE ONOARE (post mortem) ilustrului muzician, pianist și compozitor de renume internațional, născut în acest oraș la 26 decembrie 1926.

Concertul a fost susținut de pianista Ramona Horvath, eleva lui Jancsy Korossy (și unica lui parteneră de scenă în ultimii zece ani de viață ai Maestrului), împreună cu colegii ei de trio din Franța: Nicolas Rageau-cbas și Frederic Sicart-baterie. Repertoriul a cuprins piese semnate de J.Korossy, compoziții și aranjamente ale Ramonei, printre care și Rapsodia I de G. Enescu, care, după cum se știe, a fost prelucrată pentru prima oară în jazz de J.Korossy; de asemenea și cîteva piese standard din repertoriul regretatului nostru muzician.

Concertul a fost prefațat de Virgil Mihaiu care a acordat Diploma respectivă împreună cu dl.Ion Cristofor din partea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
La finalul concertului a fost lansată cartea lui Alex Vasiliu Jazz in România-Jancsy Korossy.

*Iată ce CD-uri am ascultat în perioada sărbătorilor de iarnă, albume pe care vi le recomand nu numai pentru o asemenea perioadă, ci pentru întregul an:

-CHRISTMAS IN NEW ORLEANS cu Dukes of Dixieland
-CHRISTMAS cu Mahalia Jackson
-A CHRISTMAS CELEBRATION OF HOPE cu B.B.King
-CHRISTMAS ON JAZZ-Oscar Peterson
-CHRISTMAS TIME IS HERE cu Dianne Reeves
-HE IS CHRISTMAS și WE WISH YOU A MERRY CHRISTMAS cu Take 6
-CREȘTINI, CRĂCIUNUL A SOSIT cu grupul Millenium din Chișinău (solistă Nadia Trohin), un model reușit de etno jazz și de prelucrări folclorice extrem de ingenioase,

dar și

-BALLADS AND BLUES cu Joey DeFrancesco
și cele 5 CD-uri din cofrajul
-HALL OF FAME-Chet Baker (1952-1954)

*În perioada Sărbătorilor de iarnă am văzut multe lucruri bune la diferite televiziuni, inclusiv la TVR (ex.Madrigal la Ateneul Român, Beatles 50 pe TVR1 și Discursul regelui-film pe TVR2), dar niciodată nu mi-aș fi închipuit că, fără să vreau, voi asista și la un asemenea kitch muzical... (am nimerit întîmplător... ce bine... doar finalul emisiunii Noapte indigo de pe TVR2-vineri 26 decembrie pe la ora 22.30) Regretabil e că un asemenea produs muzical avea darul să-l (auto-)preamărească, așa cum și-a dorit acesta, pe unul dintre prezentatorii emisiunii respective, care, din păcate, culmea impertinenței, își permite și să cînte... Ba mai mult, nu înțelegem de ce, ridicolul său și acea emisiune-cacialma, (ca și cele anterioare) a fost cauționată/girată de către muzicieni de valoare precum Big Band-ul Radio-dirijor Ionel Tudor (nu pentru prima oară acompaniază un asemenea solist caraghios dacă nu chiar hidos), Nadia Trohin, A.G.Weinberger, și de criticul de teatru, distinsa doamnă Marina Constantinescu-aici în postura jenantă, (oare din ce motive a abdicat de această dată de la profesionalism, discernămînt și valoare?), de co-prezentatoare, astfel, moral, susținătoare și ea, a acestui KITCH MUZICAL...
Și toate astea, după 25 de ani, cică de...libertate și democrație...(a prostului gust și a nesimțirii totale...adaug eu...)
(Cineva spunea: „Țara are ce merită. Așa a fost și cu Ceaușescu !”)
Dacă credeți că exagerez, vă recomand să vedeți sau să revedeți acea emisiune pe tvr online.
Sau sînt singurul care s-a uitat la ea ?!?
Nu e pentru prima oară cînd atrag atenția că regele e gol...că e un gol, un zero gonflabil, un neica nimeni, un antitalent cras dublat de o monumentală prostie, un buboi canceros al scenei și televiziunii române... E vorba, desigur, de Godoroja... girat de Lungu, care, în compensație, are deschise porțile în Televiziune...
Ce altceva pot să fac decît să atrag atenția asupra acestei grave situații și să întreb direct și pe românește: chiar nu vă e rușine de ce faceți? Chiar nu știți că televiziunea e, înainte de toate, IMAGINE AGREABILĂ ȘI INTELIGENȚĂ? Cum puteți să mai acceptați, să tolerați, excrementele/ inepțiile verbale și sonore ale lui Godoroja? Mie îmi este cumplit de greață și de rușine de nerușinarea acestora! Care e reacția telespectatorilor și a conducerii TVR? Dar a breslei de jazz și blues? Mai există ea, mă întreb, așa cum se întreabă și alții? Sau muzicienii din această breaslă sînt atît de fomiști încît sînt dispuși la orice compromis ca să apară pe sticlă!?!
Apropo, e suficient să vezi un program de revelion la TVR (chiar și fragmentar), pentru a constata, cu regret, că România n-a scăpat de sechelele comunismului nici în 20(25) de ani, cum spera Silviu Brucan, și nu cred că sînt șanse să scape nici în următorii 200(225) de ani... Explicabil...

jazz3*Bucharest International Jazz Competition ediția a IX-a va avea loc în perioada 16-23 mai și va oferi premii în valoare de 7.000 Euro.

*Spre binele societății, în general și spre binele societății românești în particular, se schimbă multe în lume și în țară. Ar fi bine ca muzicienii noștrii de jazz să ia aminte la toate acestea, inclusiv la realitățile politice; să fie permanent conectați la ce se întîmplă în jurul nostru și mai ales să participe și ei, prin specificul activității profesionale, la această evoluție ascendentă a procesului civic și artistic. Fără a neglija eticul și esteticul.

Asta și pentru că ne aflăm la un nou început de an, la un nou ciclu calendaristic de evenimente concertistice, festivaliere și de producție muzical jazz-istică.

Să dea Domnul ca la finele anului 2015 să avem un bilanț valoric superior anului precedent.

Cît despre ce a fost în 2014, vom vedea mai ales la Gala Premiilor de jazz-Premiile MUZZA de duminică 5 aprilie a.c. de la Hard Rock Cafe.

*Pînă atunci vă mai recomand Ravi Coltrane pe 22 februarie și  Kurt Elling  PASSION WORLD pe 5 martie, ambele la Sala Radio, Sighișoara Blues Festival în 27 și 28 martie și să citiți dialogul  Mircea Vasilescu-Dorin Bodea (autorul volumului Valorile angajaților români) intitulat 'Trăim frumos, ne bucurăm, dar atît' din Dilema Veche nr.567 (24-30 decembrie 2014) din care citez cîteva fragmente: „În România munca și moralitatea se află pe ultimele locuri, într-un clasament de 40 de valori împărtășite de angajații români. Cei mai mulți vor mai mulți bani, mai multă putere, dar nu prin muncă”... Din păcate, succesul e văzut de foarte mulți ca fiind legat de compromis”... „Pentru mulți, a avea succes înseamnă să te abați de la propriile valori, să ai un pic de necinste și o anumită suspiciune față de ceilalți”.

Comentarii cititori
sus

Role scurte

Rubrica de scurtmetraje

 

Blend

 

regie și montaj             Claudiu Pușcău
imaginea                     Silviu Crângureanu
scenariul                     Emilian Crăciun & Claudiu Pușcău
producător                  Emilian Crăciun

distribuția:

Becky,
Nour Abed Mohamed Kader,
Alexandru Avîrvărei,
Nadia Buduruși

Durata: 4'50"

câștigător al locului doi la BrandFilmFestival 2011

 

Film propus de Ionuț Laurențiu Dușcă

 

Blend from fine pictures on Vimeo.

 

Comentarii cititori
sus

Valentin Boiangiu

 

Revoluția continuă (I)

 

MD:-Mie mi-a fost greu să accept ideea că s-a făcut artă în timpul bolșevismului. „Artă în timpul revoluției” sună frumos. Dar bolșevismul este diabolizat, cu motiv. De aceea, când mi-ai semnalat arta din vremea lui Lenin, am avut o reacție.

VB:-Da, dar vezi tu, reacțiile sunt neinformate, sanguine, sunt stereotipuri care diminuează adevărul. Din cauza asta omiți un întreg arsenal de creativitate și un capitol seismic în istoria artei moderne.

MD:-Așa s-a întâmplat. În ce măsură erau conexate?

ata1VB:-Școala înființată de comuniști, VHUTEMAS, prin decretul lui Lenin, din 1920, era o școală de stat pentru artă superioară și ateliere tehnice. Obiectivul acestei școli era să pregătească maeștri de cea mai înaltă calificare pentru industrie, construcții, management, pentru educația tehnică profesională.[1]

MD:-Venind eu din comunism, am deprins obiceiul de a nu lua ca atare vorbele oficiale. Le iau cu scepticism. Îi suspectez pe oficialii acelui sistem că una scriau și alta făceau.

VB:-Practic, artiștii aceștia și-au pus niște probleme de reprezentare artistică de importanță seismică. Ei au luat cuvântul „revoluție”, pe care Lenin îl folosea cu sens politic, ca o revoluție în artă. Ei făceau artă de avangardă. La Bauhaus se mai făcea așa ceva, dar mulți profesori de acolo proveneau de la Vhutemas. Ruși. Ca Lissitzki, Rodcenko, Kandinski. Făceau artă avangardistă, se ocupau de constructivism, raționalism și suprematism, curente recunoscute în lumea artei, care au influențat curente ulterioare, americane de exemplu.

MD:-Când Lenin a dat decretul de înființare a școlii ei erau deja afirmați?

VB:-Oarecum. Ei erau avangardiști. Malevici era artist, Rodcenko era artist, educați înainte de școala asta. Modelul Vhutemas a influențat Bauhaus. A reprezentat modelul de școală de artă. Pentru modul în care se predă, cum teoria e aplicată în practică, prin atelierele specializate pe diferite discipline, menită să creeze modele universale. Ca să ajungi la asemenea abstracție, în perioada aia, a însemnat foarte mult. Malevici spunea că el nu a făcut altceva decât a luminat subiectul. S-a inspirat din arta religioasă rusă, fostă bizantină. Și Tatlin, care se uita la poziționarea icoanei în arta2casele rusești, care era la colțul din est.[2] Ori el în colț a dezvoltat tot felul de sculpturi abstracte bazate pe forme concrete, care nu erau icoane dar le-a pus exact în locul în care se puneau icoanele. Ca să ne spună: aceasta este religia viitorului. Erau lucrări informate, bazate pe tradiția rusului de rând și cu vedere spre viitor. Din esența trecutului au făcut ceva nou. Și-au pus problema și de reprezentare și de estetică și de percepție. S-au gândit și la public, că are o minte setată pe icoane puse în colț și ce și-au zis: hai să folosim această putere de percepție a publicului și să le arătăm ceva nou.

MD:-Avem mărturii despre cum a privit publicul acelui timp?

VB:-Lor le-a mers în Rusia această geometrie abstractă, cam până a venit Stalin. Stalin a zis că sunt prea avangardiști și a introdus ceea ce azi numim realism socialist.

MD:-deci a fost o întoarcere, chiar mai apăsată.

VB:-Devenise un vehicul de ilustrare a cultului personalității.

MD:-Trebuia slujită ideologia. Apăreau chipuri de muncitori încrezători în socialism și chipuri încruntate vizavi de „imperialiști”.

VB:-Stalin a cerut să se termine cu abstractul, voia mesaje mai directe și mai ușor de înțeles, fără metafore, fără simbolism.

MD:-Să slujească directivele...

VB:-Lui!... Pe timpul lui Lenin se voia o revoluție și estetică, o schimbare a lumii. Stalin avea alte scopuri. Dar merită să speculăm puțin. Intelectual vorbind, mult inferioare celor care susțineau suprematismul. Și, din păcate, multe școli și ateliere rusești, chiar din ziua de azi, educă tot cam în spiritul acela, tradițional socialist-realist.

MD:-Artiștii veneau cu propria lor nevoie de revoluție? S-a întâmplat că un număr însemnat de artiști au simțit nevoia să schimbe radical modul de a face artă.

arta3VB:-Da, dinainte de revoluția politică. Ei erau deja acolo, își puneau probleme estetice de stat. Era un grup de care am aflat acum, ajungând la Moscova: Peredvijniki (Hoinarii). Erau un grup de artiști, realiști când pictau, dar pictau un protest împotriva restricțiilor academice din Rusia sfârșitului secolului al XIX-lea. Ilia Repin era cel mai cunoscut. [3]

Artiștii ruși își puneau probleme de avangardă, cum își puneau și francezii și alții. Repin a plecat de la academia oficială și și-a format acest grup, Peredvijniki. Iată ce scrie aici (Wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Peredvizhniki): „în 1863 un grup de paisprezece studenți s-au decis să părăsească Academia Imperială de Artă. Ei au găsit regulile academiei ca fiind constrângătoare, profesorii erau prea conservatori, a fost o separație strictă între artă înaltă și artă joasă.”

Oameni foarte capabili din punct de vedere tehnic, n-au mai vrut să facă așa cum cerea academia ci altfel; mai ții minte cum era tabloul Bună ziua domnule Courbet ? Artistul să fie într-o viață normală, nu într-una dictată de stat sau de nobilime.

MD:-Lărgeau sfera personajelor reprezentate.

VB:-Artiștii aceștia erau revoluționari, totuși. Primul val, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Deci ideea de revoluție estetică exista.

MD:-Grigorescu, cu Carul cu boi, cum se plasează?

VB:-În primul val de modernism românesc. După 1890.

MD:-Revenind la Peredvijniki. Ei pictau așa ceva. Dar cine le cumpăra tablourile? Cine le aprecia?

VB:-Aveau și ei colecționarii lor. Tot din rândul oamenilor cu bani.

MD:-În felul ăsta se schimba gustul cumpărătorului, a celui din societatea aia constrângătoare.

VB:-Schimbările erau, totuși, timide, exista o tradiție enormă de reprezentare religioasă și clasică. Schimbarea a fost mai firavă în Rusia decât în Franța, să zicem. Până la 1920 când au venit acești, hai să le zicem așa, revoluționari ruși. Acelor zece ani, pentru că prin 1930 i-a anihilat Stalin, care au început atunci, le datorăm foarte mult.

MD:-Apoi cum au continuat?

arta4VB:-Nu știu ce s-a întâmplat cu ei. Mulți au fost forțați să-și schimbe stilul. În arhitectură au mai supraviețuit un timp. Iată Turnul Radio, folosit și acum. [4]

Sau casa lui Melnikov. În zona Arbatskaia, zona boemă a Moscovei. Uite, cu un gard de lemn, am ajuns în spatele ei printr-o alee, am văzut-o exact arta6din acest unghi. [5]

Au fost zece ani de mare impact. În Vest se studiază aceste creații. Norman Foster a preluat mult din suprematismul și constructivismul rus.

Când vezi lucrurile astea și ești conștient de influența pe care au avut-o în arta mondială... Influența lor o vezi și acum în designul rusesc, ca de exemplu la Gavin Brodin.

E important să ne eliberăm de șablonul ideologiei. Mai ales că ei, văzând ce face Stalin, au fugit ca potârnichile. Ori i-au forțat să-și schimbe stilul, ori i-au dat pe linie moartă.

Ideologic vorbind, Lenin spunea că toate eforturile intelectuale, creative, trebuie puse în slujba revoluției.

MD:-Îi convenea ce făceau ei pentru că schimbau ceea ce fusese până atunci. Problema era ce puneau în locul vechiului.

arta6VB:-Iată ce făcea Tatlin, ce punea în colțul unde rușii puneau icoane. [6]

Hai să ne uităm și la părintele suprematismului, Malevici. Comuniști au zis „ia mai lasă-ne cu de-astea. Ia aplică tu suprematismul la ceva ce să înțelegem și noi”. Și a făcut așa: [7] Dar el este cel mai faimos pentru asta: [8] El spunea că asta e cea mai înaltă formă de

percepere a esteticului. Forma concretă, fără niciun fel de subiect, în care tu te cufunzi cu totul. Nu mai este niciun fel de poveste, niciun personaj, nimic.

arta11arta10Este foarte ușor să asociem o asemenea lucrare cu icoanele bizantine.[9] Iată, toate sunt forme concrete și plate. Plus cercul  acestei aure.[10]

El, ca Tatlin, a zis că facem revoluție dar să nu ignorăm poporul. Să-i dăm ceva.

MD:-Că îmi arăți tu, văd.

VB:-Artistul a dat totul la o parte și a lăsat liniile, formele. Estetic vorbind, nu în materie de conținut. Conținut pur estestic. De aceea se numește suprematism.

Stalin nu a fost mulțumit cu forma, cu abstractul, și i-a trebuit o poveste. Povestea lui.

MD:-Îl scoatem pe Stalin din ecuație. E vorba de omul obișnuit, chiar cel din ziua de azi, obișnuit cu atâtea imagini. Tot i-ar fi greu să deslușească miezul unui tablu suprematist.

VB:-Prin educație, poate. I se poate spune și mai apoi își continuă singur calea pe care vrea să meargă.

Arta rusă are o tradiție în a contracara. De la acei Peredvijniki până azi. Și în anii '60, și în '70 au făcut artă subversivă, în underground. 

MD:-În comunism era altceva. Arta oficială te trage de mânecă intenționat, vrea să-ți impună ea ce să vezi.

arta13VB:-Iată-l pe Kabakov. Un artist, a emigrat în cele din urmă în Statele Unite dar care mereu și-a pus problema cu ce se întâmplă în țara lui. A făcut totdeauna o artă subversivă care contracara filosofia socialistă.

De exemplu a făcut o instalație în propriul apartament: cu ajutorul acestor elastice, urcat pe un scaun, este propulsat pentru că nu mai poate trăi în acel spațiu. [11]

Rușii mereu au avut o artă care și-a pus problema contracarării sistemului.

arta12Pornind de la  revistele timpului, precum 'Sovietski Soiuz', eu vreau să văd ce fel de creativitate puteau avea în anii '50-'60. Lucrările mele se adresează, pe undeva, filosofiei locului, esteticii locului, și, într-un fel, readuc constructivismul în realismul socialist. Le blochez formele acelea.[12]

MD:-Mi-ai vorbit și despre artiștii care au creat postere, care au creat un design. de altfel și titulatura școlii din 1920 amintea de aplicarea artei în industrie. Acei artiști cum au supraviețuit în socialism?

VB:-E vorba de Alexandr Rodcenko, de Popova...
Eu sunt fericit că am văzut aici, în muzeu,arat13 lucrarea lui Rodcenko, Cărți, lucrată cu pensula pe carton.[13] Femeia din fotografie este soția lui. Este aici o artă care a influențat foarte mult mai apoi. Rodcenko a fost primul care a arta14combinat graphic-design-ul cu fotografia. Toate lucrate manual, cu instrumentele graficii, cu foarfeca.


În fotografiile pe care le-a făcut se baza pe repetiție, pe unghiuri, pe ritm. Era foarte avansat pentru vremea aceea.[14]

El a  început cu Maiakovski. Estetica era creată de Rodcenko și El Lissitzky.  

Sunt postere pe care scrie CCCP (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) dar fii atent ce grafică la 1920.

 

 

 

arta14arta15El Lissitzki a reat modele universale folosite în arhitectură, graphic-design. Abstracție universală. [15] El este cel care a inventat indexul. A fost studentul lui Malevici. Apoi a predat și la Bauhaus.

MD:-Ce soartă au avut și ei... Au fost nevoiți să plece din Rusia și au ajuns în Germania în altă vâltoare.

VB:-I-a gonit și ăla.

Uite revistele astea din anii aceia, cât de diferit arată, tehnic vorbind, câtă diversitate de forme. Un layout făcut de o echipă editorială. Cât de diferit față de stilul de azi când se caută să arate cât mai uniform, corporate... În anii aceia de închidere era, iată, o reacție de diversificare din partea oamenilor, care căutau să adauge, pe ici, pe colo, lucruri creative.

Asta mă fascinează, că găsesc creativitate în arta rusească, inclusiv într-o perioadă foarte aspră din punct de vedere ideologic.

MD:-Ce s-a transmis din toate astea? A venit libertatea și la ei. Cum se raportează la predecesorii lor?

VB:-Și la ei e un grup, ca și la noi, de artiști de stat, care obțin bani serioși pentru tâmpenii. Intelectualii ruși îi combat pe aceștia și se bucură de artiștii cu integritate.

artis17Am cunoscut un artist destul de recunoscut pe plan internațional, Goșa Ostretsov, cu o artă politică dar contaminată de pop-art. [16] Despre vechiul politician ostracizat de noul politician. E un artist foarte bun, i-am vazut o expoziție la Saatchi, cu elemente noi, care nu se lasă de politică, având elemente de sarcasm. Vorbește despre tineri de azi, privind către Vest. Se prezintă pe sine, în zona unde stă, într-un spațiu industrial reconvertit, lângă noul City.

Iată și un mare fotograf, pe care nu știu cât de mult îl îndrăgesc autoritățile, Boris Mihailov, care fotografiază realitatea crudă. [17]arta18

MD:-Spuneai de tinerii care privesc spre Vest...

VB:-Când eram la școala din Anglia am făcut o excursie, cu studenții, la Londra. Fără să planific, era o expoziție, la Saatchi, de lucrări ale artiștilor ruși. O studentă din Lituania a zis că e de acord să meargă la Saatchi dar când a auzit că e vorba de artiști ruși a dat s-o ia la fugă. Am început să-i explic că sunt lucruri importante de văzut și a acceptat să vadă, în cele din urmă. La ieșire am întrebat-o dacă i-a plăcut. „Dacă m-ar auzi mama că mi-a plăcut o expoziție rusească, mi-ar lua gâtul. Dar, uite, mărturisesc că am ajuns la concluzia că nu toți rușii sunt răi...‟ Am schimbat ceva în percepția ei.

MD:-Asta e și miza, până la urmă.

VB:-Miza educației.

MD:-Individul e diferit, e una, tribul lui e alta, comportamentul structurilor sociale e altul.

VB:-Eu, fiind artist, iau partea bună a creației. Eu apreciez foarte mult efortul creativ al omului. Mă rog, nu e cazul artiștilor despre care vorbirăm, care sunt dincolo de suspiciune ideologică.

arta18Dar uite și un cretin. Lucrarea asta trebuia să fie un dar pentru America, din partea rușilor. Dar în loc de Columb, a fost reprezentat Petru al Rusiei.[18]

Un sculptor de stat care pentru orice tâmpenie pe care o face ia bani. Enormități turnate în bronz. Aceeași estetică, megalomanie. Mai încearcă niște metafore dar firave.

Există artă de stat.

MD:-Face propagandă pentru Rusia.

VB:-Dar estetic fără valoare, monumentul ăla al lui Petru parcă e coloana lui Lenin... Rusia se consultă cu probleme și totuși risipește pe lucruri urâte.

Eu vin de la Londra și vreau să înțeleg mersul estetic din Rusia. Au și ei o goană după Vest. Sunt galerii numeroase în Moscova. Colecții de artă contemporană. dar și colecții de underground. De exemplu colecția Kostakis, care s-au pus bine și cu partidul dar care a adunat și lucrări subversive. Arta contemporană e în dezvoltare. Cu noi galerii, cu cataloage, cu tot ce trebuie.

MD:-Deci revoluția continuă!

 

Note

[1] coperta cărții semnate de S. (Selim) Khan-Magomedov
[2] icoana
[3] Ilia Efimovici Repin (1844-1930) -Barcagii de pe Volga (1870-1873)
[4] Șukov - Turnul Radio
[5] Melnikov - casa
[6] Tatlin - Esquinero con Relieve (1915)
[7] Malevici - Femeie cu greblă (1928-1930)
[8] Malevici - Pătrat negru (1915)
[9] Malevici - Suprematism (1916-1917)
[10] Sf Grigorie de Nissa
[11] Ilia Kabakov - The Man Who Flew into Space
[12] Boiangiu
[13] Alexandr Rodcenko - Cărți (1924)
[14] Alexandr Rodcenko - Ragazzina con leica
[15] El Lissitzki - Proun (1925)
[16] Goșa Ostretsov - Criminal
[17] Boris Mihailov
[18] Zurab Tsereteli - Columb/Petru cel Mare

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey