Gabriela Boangiu
Ion Țuculescu și Horia Bernea la Muzeul de Artă Craiova
Stagiunea Europa - muzică
Ana-Maria Negară:"Sculptura este capabilă să redea absolut orice"
To(l)ba de jazz - XXVIII

 
sus

Gabriela Boangiu

 

 

Viorel Penișoară-Stegaru – Visual Ecletic Show

 

penisoara stegaruViorel Penișoară-Stegaru ne-a obisnuit cu neobișnuitul, traversează spații largi, cu discursuri sinuoase despre existență, despre vremi si vremuri, despre opresiune, dar și candoare a privirii, gestul său pictural pornește amplu, de la cheia unor reprezentări sociale (Nopțile Europei, Decident), până la trăirea profundă a vieții jalonate de înscrisuri de odinioară (Tabelul periodic al elementelor lui VPS, de exemplu). Autentic inovator te surprinde prin creativitatea-i nestăvilită, te provoacă la interogații, la jocul inteligent al instalațiilor, la descifrări și dialoguri susținute de imaginația sa uimitoare. Reușește, în discursul său, să pătrundă dincolo de aparență, să sfredelească prin privirea sa exersată cotidianul pe care și-l asumă, îl trăiește nu fără a reflecta, fără a-l iscodi, fără a-l face să vorbească și privitorului. E un zbucium care intrigă, dar care nu se revarsă în nihilism, ci doar în problematizare (Oameni, Bila Roșie). Cotidianul îi deschide calea spre introspecție, nu întâlnește vidul, ci trăirea, detaliul grăitor, îi provoacă memoria și îl include într-un timp de care se simte eliberat. Viața nu a trecut pe lângă, ci a făcut zgomot, a lăsat urme, a lansat întrebări, a găsit simboluri care o echilibrează.

Expoziție amplă, deschisă în mai multe săli din Craiova, Visual Ecletic Show se remarcă prin persistența unui discurs elaborat, ca un manifest care trebuie să se deruleze pe mai multe planuri, în Galeria Arta a UAP Craiova, Sala II a UAP Craiova, Sala Mare a Muzeului de Istorie, Galeria de la Pensiunea Carmelita. Toate îl reafirmă pe domnul Viorel Penișoară-Stegaru drept un artist total, scenograf, pictor, desenator în pastel, ilustrator de carte, un artist ce se mișcă în multe spații cu dezinvoltură și cu siguranța connaisseur-ului, stăpân pe tehnica sa plonjează cu aceeași siguranță de sine în mijlocul unor teme dure, dar și cu delicatețe de bijutier când subiectele abordate o cer.

penisoara stegaruLucrările de la Sala II a UAP Craiova inspiră prin traversarea unor epoci in pictura europeană: un colaj dăruit memoriei lui Chagall, un altul dedicat grației din La Belle Epoque sau Scrisorile unei prietenii dragi, corespondența cu George Vlăescu a dat naștere unei lucrări impresionante prin expresivitatea atât a formelor, cât și a culorilor. Seria de nuduri, completează aceste colaje, ea  vine ca un ritm, trupurile surprinse se dezvăluie prin tușe sigure, sunt niște crochiuri pe o suprafață mai mare, în care viteza de redare este maximă. Ele fac legătura cu o serie mai mică de desene realizate pe plajă, așadar cu o spontaneitate și cu o execuție imediată a unor stări mișcătoare ceea ce mă face să le asemăn unor fotografii rapide ale unui cotidian fremătător, numai că forma, conturul nu este cel al unor fotografii, picturalitatea lor vine tocmai din imediatul privirii, din viteza surprinderii unei stări.

penisoara stegaruInstalațiile ce însoțesc expoziția au delicatețea unor miniaturi, a unor jocuri ce-și află cheia de fiecare dată când sunt privite, ascund magii, încifrări, coduri, instrumentar ce amintește despre cotidianul unei epoci care te prinde în mrejele ei, ai bucuria descoperirii unor prețioase - și nu neapărat - piese de demult. Virtuozitatea sa de scenograf îl ajută să creeze lumi, iar decodările acestor spații  antrenează privitorul în multiple scheme de interpretare.

Expoziția de la Galeria de Artă a Pensiunii Carmelita reunește numeroase pasteluri eliberate de sub tutela abstracționismului, cu o armonie cromatică de mare finețe. Pastelul se deosebește de culorile tradiționale de pictură prin imposibilitatea amestecării nuanțelor pe paletă. Denumirea pastelului provine din cuvântul de origine italiană „pastello" cu semnificația de „pastă" sau franțuzescul „pastel". Pastelul a mai fost asemănat și cu pudra de pe „aripile de fluture", tehnica pastelului incluzând numeroase suprapuneri de hașuri. Este o tehnică grafică delicată ce se apropie cel mai mult de poezie, iar lucrările artistului sporovăiesc liric fiecărui privitor.

penisoara stegaruViorel Penișoară-Stegaru este un maestru neîntrecut în această tehnică a pastelului, iubirea pentru hașura moale a pastelului, afirmându-l drept un virtuoz al acestei modalități de exprimare artistică. Surprinde prin aceste demersuri complexe în direcții complementare. Artistul construiește în planuri ce se intersectează sau se succed, temele sunt delicate – flori, peisaje, ce permit redări de un mare rafinament. Descoperi un desen viguros, dar care păstrează fluiditatea specifică pastelului. Tonalitatea cromatică este mai discretă sau uneori tulburătoare prin accente puternice de roșu și verde, depinde de lucrare. Creațiile artistului au o anume transparență, iar cromatica este sensibilă. Constați cu ușurință tensiuni cromatice și formale ce conferă picturilor sale un caracter emblematic. Numeroase peisaje din țară sau din străinătate sunt redate cu originalitate compozițională și imaginativă. Descoperirea ineditului, a unor peisaje ce l-au impresionat pe artist,  se face de multe ori de la o fereastră care permite observații de la o perspectivă înaltă, din sfera catharsisului. Artistul stăpânește arta de a face din peisaj o stare de spirit. Metaforele sale plastice susțin structura pastelurilor lui Viorel Penișoară-Stegaru. Este de reținut reprezentarea expresivă a naturii ce-l înconjoară cu grație și i se dezvăluie cu multă blândețe, iar autorul lucrărilor primește cu bucurie și dăruiește și el, apoi, cu generozitate, frumusețe genuină.

Îi mulțumim domnului Viorel Penișoară-Stegaru pentru regalul de pictură pe care ni l-a dăruit, pentru vitalitatea observațiilor sale și pentru bunăvoința de a ne desluși unele taine din universul său imagistic. 

 

Comentarii cititori
sus

 

 

Dealuri și cîmpii. 
Ion 
Țuculescu și Horia Bernea la Muzeul de Artă Craiova

 

covor oltenesc tuculescu berneaVernisajul expoziției Dealuri și cîmpii. Ion Țuculescu și Horia Bernea – antropogeografii atavice, curator Erwin Kessler, a avut loc marți, 3 noiembrie 2015, la Muzeul de Artă Craiova. Cu acest prilej, a fost lansat și volumul omonim semnat de Erwin Kessler, apărut la editura Vellant, cu o postfață de Cătălin Davidescu.

La evenimentul organizat de Fundația Muzeul de Artă Recentă (MARe) și de Muzeul de Artă Craiova (MAC), au vorbit Emilian Ștefârță și Mihaela Velea, din partea Muzeului de Artă Craiova, criticul Cătălin Davidescu și Erwin Kessler. Expoziția își propune, conform organizatorilor, să arate cum tema peisajului devine un mijloc de descifrare a modului în care propaganda anilor 1960-1970 putea fi atât acceptată cât și sabotată de către artiști.

„Peisajul”, ca temă, se înscria pe de o parte în „patrimoniul” propagandistic al Partidului, susținea discursul naționalist de tipul „Cântarea României”, dar pe de altă parte exprima și un tip de naționalism care preceda (și sfida!) comunismul, insinuând spiritualitatea religioasă, amendată atât de dramatic în epocă.

Se urmărește, așadar, observarea artiștilor în contextul ideologic al epocii în care au creat și nu într-o cheie idealizată, pur estetică. „Dialogul” sau, mai degrabă „dialectica” propusă în această expoziție prin așezarea alături, ori – după caz – în opoziție a celor doi artiști are ca scop atât urmărirea temei peisajului (politic) prin intermediul lui Țuculescu și a lui Bernea, cât și observarea felului în care cei doi au „atacat” tema. „Temă” care, după cum se știe, reflectă tensiuni și contradicții prezente și astăzi.

Potrivit lui Erwin Kessler, curatorul expoziției, „Dealuri și cîmpii este preponderent despre peisaj - anume despre peisajele din jurul anilor 1960-1970, semnate de pictorii Ion Țuculescu și Horia Bernea. Nu e despre orice formă de relief, despre munți, mări, fluvii sau peșteri, nu e despre o grupare artistică și nici despre un eveniment anume, bine demarcat. (…) Ion Țuculescu și Horia Bernea sînt plasați aici în contextul istoric, politic, cultural și epistemologic al acelei perioade, pentru a vedea cum „peisajul” a devenit un motiv simbolic încărcat ideologic, spiritual și existențial. Întotdeauna, fie că este vorba despre opera lui Ion Țuculescu sau de opera lui Horia Bernea, lucrările acestora au fost abstrase din istoria propriu-zisă și plasate exclusiv în istoria artei, studiate în mediul de laborator al „autonomiei esteticului”, de pe poziții aseptice politic, fără comunicare cu lumea exterioară, fără a fi influențate de aceasta și fără a o influența pe aceasta. (…) Miza acestei întreprinderi este una provocatoare și totodată ingrată: aceea de a decoperta și de a etala un moment-cheie din articularea noii retorici vizuale româniste, în jurul anului 1965, care - distilată și rafinată - s-a perpetuat pînă tîrziu în anii 2000. ...”

În volumul omonim lansat cu ocazia vernisajului regăsim temele naționalismului, ale patriotismului și ale folclorului, ale spiritualității și ale comunismului, felul în care acestea sunt reprezentate și redate în „totemul” dealurilor lui Bernea sau în cîmpurile de „ochi” ai lui Țuculescu.

În expoziție sunt prezentate pentru prima oară în această formulă 20 de tablouri semnate de Ion Țuculescu (3 din patrimoniul MARe și 17 din patrimoniul MAC) și 15 tablouri de Horia Bernea (din patrimoniul MARe). Alături de ele, și într-o legătură asumată, sunt prezentate trei covoare tradiționale din colecția privată a lui Ion Țuculescu, aflate astăzi în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova.

Expoziția va putea fi văzută în perioada 3 noiembrie 2015 – 6 martie 2016.

 

Comentarii cititori
sus

Cristina Nuță
Mihaela Dăogaru

 

 

Stagiunea Europa, a doua săptămână de muzică bună

 

Stagiunea Europa aduce în Craiova, dirijori și soliști nativi din fiecare țară a UE, care vor aborda lucrări de patrimoniu muzical clasic și contemporan al fiecărei culturi.

„Pentru găsirea celor mai buni, Filarmonica Oltenia intră în legătură cu directorii marilor conservatoare din fiecare țară și îi roagă să recomande studenții reprezentativi ai insituțiilor de patrimoniu” a spus Vlad Drăgulescu, directorul Filarmonicii Oltenia.

Prima săptămână a fost a Austriei și a fost reprezentată de dirijorul Michael Zlabinger și violoncelistul Stefan Jess-Kropfitsch.

Săptămâna a doua a fost săptămâna cehă, ocazie cu care l-am cunoscut pe Oleg Sergheev, student la Conservator în Praga. El a concertat marți, 27 Octombrie în Sala Oglinizilor a Muzeului de Artă din Craiova.

Oleg are 19 ani, este originar din Rusia și studiază în Cehia de 10 ani chitară. „Am început să cânt la 5-6 ani, tatăl meu m-a învățat bazele”. Tatăl lui este chitarist și a vrut ca Oleg să nu fie limitat de ideea că el trebuie să ducă mai departe ce începuse el, adică chitara. Astfel, l-a încurajat să studieze vioara. A încercat 2 ani, însă nu i-a plăcut atât de mult. „Eram cel mai bun la chitară și cel mai prost la vioară. Chitara este de departe mai aproape de inima mea” spune el.

A participat la zeci de concursuri internaționale de chitară și a câștigat de tot atâtea ori, însă visul lui este să-i învețe și pe alții. „Visul meu este să devin profesor, dar până acolo mai trebuie să acumulez cunoștințe, să mai particip la câteva concursuri și să câștig, să înregistrez albume, dar mai întâi să concertez în toată Europa.”

Admiterea la Conservator spune că a fost simplă pentru că era cel mai bun. „Pentru mine a fost ușor deoarece aveam ani de practică în spate și eram pregătit. Deși profesorul care m-a pregătit mi-a spus ce piesă să cânt, eu am ales să cânt ce îmi place mie. A fost perfect.”

Își dorește ca după ce termină Conservatorul să continue să studieze în altă țară, poate mai apropiată de chitară decât Cehia: „Nu m-am îndreptat către o țară latină, unde chitara este specifică, deoarece tatăl meu s-a stabilit în Cehia, dar mă gândesc serios să îmi continui studiul în altă țară dupa ce voi termina Conservatorul aici.”

În Craiova, a debutat ca artist solo și a fost foarte încântat: „Atunci când dau un concert și lumea îmi apreciază munca este cel mai de preț lucru.”

În următoarele săptămâni ne vor cânta reprezentații Ciprului, Poloniei, Letoniei, Germaniei, Finlandei, Spaniei, Italiei, României, Suediei, Portugaliei, Danemarcei, Luxemburgului, Lituaniei, Estoniei, Bulgariei, Sloveniei, Irlandei, Greciei, Croației, Maltei, Slovaciei, Marii Britanii, Olandei, Ungariei, Belgiei și Franței în ordinea de mai sus.

Comentarii cititori
sus

Ana-Maria Negară

 

 

Sculptura este capabilă să redea absolut orice

 

ana maria negaraCând ai început să sculptezi? Cum ai ajuns pe acest drum?

Interesul pentru sculptură s-a manifestat  în  urmă  cu  mai  bine  de  27  de  ani, în jurul vârstei de patru-cinci ani, când principala preocupare pentru  mine  era să modelez figuri umane din plastilină sau sau  lut. Peste câțiva ani, când am ajuns în clasa a III-a, am fost invitată de către profesorul de desen la  cursurile suplimentare pe  care acesta  le ținea la Școala „I. L. Caragiale” din Brăila.
Între  timp, am  fost  puternic atrasă de sport, de atletism mai exact, îmi doream să fac performanță. Din păcate, sau din fericire, oricât am încercat, timpul nu mi-a permis să dau curs ambelor chemări, așa că am fost nevoită să aleg. Și am ales arta.  

În urmă cu mai bine de 18 ani, după discuții interminabile cu părinții, care nu doreau să accepte faptul că eu vroiam să urmez cursurile unui liceu de artă și care își doreau să devin „om”(medic, avocat, profesor), am avut acceptul lor.  Am susținut examenul și am fost admisă la Liceul de Artă „Hariclea Darclée” din Brăila, unde înclinam să mă înscriu inițial la secția de grafică. Din fericire, în acea vreme acolo predomina o mentalitate greșită, conform căreia doar cine a făcut clasele V-VIII în cadrul liceului de arte putea ajunge la grupa de grafică. Bineînțeles că m-am reprofilat pe design, dar am aflat că deja „Altcineva” alesese pentru mine și că urma să fac parte din grupa de sculptură. 
În acel moment am avut o revelatie, mi-am dat seama cât de mult îmi plăcea de fapt sculptura, mi s-a făcut rușine pentru că nu m-am gândit de la început să merg acolo.
Am făcut  parte din prima grupă a profesorului Cătălin Batîr, care, pe vremea aceea, abia ieșise de pe băncile Universității de Arte „George Enescu” din Iași și care, pentru că noi eram primii lui elevi, ne-a crescut și educat ca pe proprii săi copii.
În timpul liceului am participat la câteva tabere de creație și chiar am câștigat premii, fapt ce m-a încurajat și m-a schimbat total, m-a făcut să continui în ciuda faptului că parinții nu erau de acord. 

Este așa cum ți-ai închipuit sau altfel decât credeai atunci când ai pornit? Te simți mulțumită sau, uneori, înșelată în așteptări?

De la început am știut că această cale nu este una ușoară, dar mă declar mulțumită de rezultatele pe care le-am obținut până în momentul de față. Am primit întodeauna de la Dumnezeu mai mult decât mi-am dorit și pentru asta îi mulțumesc.
Nu am de ce să fiu dezamăgită sau să mă simt „înșelată în așteptări”, dezamăgirea atrage dezamăgire.
Sigur că sunt proiecte pe care încă nu le-am pus în aplicare, dar am încredere că se vor materializa în curând. Toate își au timpul lor și fiecare sculptură/idee, de asemenea . De multe ori, din pricina circumstanțelor, lucrurile nu ies așa cum ne propunem, dar important este să mergem mai departe.

Ce înseamnă sculptura pentru tine?

Sensibilitate. Delicatețe. Senzualitate. Poezie. Forță. Paradox.
Mai înseamnă să fiu eu însămi și să fiu liberă să creez.
Îmi iubesc și respect meseria. De curând am fost întrebată dacă aș alege altceva în locul sculpturii și am răspuns, destul de amuzată fiind: „Nu”. Nu m-am gândit niciodată la altă alegere și nici nu aș putea să concep așa ceva. Indiferent de domeniul în care ar fi fost să ajung, cu siguranță aș fi creat ceva frumos în jurul meu, care ar fi semănat (în final) tot cu o sculptură.

Cine ai vrea să fii?

Bineînțeles că fiecare dintre noi  avem ideluri și idoli, însă eu nu am un model anume. Îmi doresc să creez și să îmi modelez personalitatea fară a urmări un prototip.
Cu toții asteptăm succesul, dar asta nu înseamnă că îl și avem imediat sau întodeauna.

Ce ai vrea să sculptezi?

Am numeroase proiecte și idei pe care doresc să le pun în practică și care nu s-au materializat până în momentul de față... Am lucrat ceva timp la proiectul unei instalații de mari dimensiuni, un labirint compus din oglindă și lumină și mi-am propus ca, în cațiva ani, să îl construiesc, indiferent de costuri. Cu acest proiect am participat la concursul pentru Bienala de la Veneția-2013, Padiglione Romania nei Giardini.
Întodeauna am fost captivată nu numai de practica efectivă a artei și sculpturii, ci și de cercetarea și înțelegerea acesteia. Tocmai de aceea, am dorit să studiez la școala doctorală, am simțit că nu sunt suficienti șase ani de studii universitare pentru a înțelege arta, în special sculptura, în toată complexitatea ei. 
Nu m-am mulțumit doar cu ce acumulasem, vroiam să aflu care este sensul profund al artei și stiam că este nevoie de mai mult timp pentru un astfel de studiu. Vroiam să știu care este direcția în care se îndreaptă arta zilelor noastre și ce va urma în viitorul apropiat. 
Cu un an în urmă mi-am susținut teza de doctorat și intentionez ca, în scurt timp, să o public. Deja există și invitații pentru lansarea cărții, care constituie un studiu amănunțit ce tratează problematica raportului dintre tradiție și modernitate, disciplină artistică, interdisciplinaritate și transdisciplinaritate.
Creația mea nu se rezumă doar la un anumit tip de practică artistică; pe lângă sculptură, pictură, grafică, instalație și video sunt interesată și de performance. Actualmente atenția mea se îndreaptă către tematici diferite care țin de esoterism, geometrie, simbolism, mitologie și, în primul rând, catoptrică. 
Sunt fascinată de oglinzi, de efecte optice, de fenomenul iluziei și al reflexiei. Mă inspiră în mod special geometria și felul în care „totul este ordonat după număr”, așa cum afirmă Pitagora. Sunt atrasă de problematica spiralelor, a labirinturilor și de simbolistica aferentă acestor categorii de structuri. 

Ce efect ai dori să aibă o operă de-a ta asupra privitorului: să încânte, să cutremure? Să…?

Este foarte important ca publicul să intre în rezonanță cu lucrările artiștilor, însă nu este obligatoriu ca toată lumea să înțeleagă și să aprecieze.
Categoriile de public sunt diferite, în funcție și de calitatea  educației pe care o dețin sau de pătura socială din care provin și nu pot cere tuturor să fie de acord cu ceea ce sculptez sau să considere frumos ceea ce realizez. Să nu uităm că mai există și malițioșii, rău-intenționații, cei care pot distruge sufletul sensibil al unui artist ce încearcă să se afirme și încă nu a aflat că lumea e plină de „lumini”, dar și de „umbre”.

Există întotdeauna o idee de pornire? (ca să zic așa, deși, într-un fel, vorbim despre o idee de finish: „acolo vreau să ajung”?) Se poate întâmpla să ajungi în altă parte?

O idee de pornire există și va exista întodeuna, dar aproape niciodată, cel puțin în domeniul sculpturii, rezultatul final nu va corespunde în totalitate cu schița sau macheta inițială. De cele mai multe ori, sculptorul este nevoit să modifice  proiectul din diferite motive, uneori din pricina pietrei, a dimensiunii sau formei acesteia, alteori din cauza timpului, în cazul în care există un deadline, bineînțeles că o astfel de schimbare poate fi pricinuită și de nemulțumirea artistului sau de corelarea mai multor idei. Oricum ar fi, mulți nu pot înțelege asta. De multe ori am fost nevoită să îmi modific proiectele din pricina timpului redus, a dimensinilor necorespunzatoare ale pietrei sau din cauza defectelor pe care aceasta le avea. Chiar de curând s-a întâmplat să fiu nevoită să schimb materialul și să reiau totul după câteva zile de muncă. Efortul depus a fost unul cu mult mai mare, pentru că a trebuit să recuperez timpul și să respect deadline-ul, iar în acest caz, proiectul a trebuit să fie ușor modificat.

Cum ți se pare tema simpozionului craiovean din vara lui 2015 – „muzica lui Tudor Gheorghe”? Se poate sculpta „muzica”? Se poate sculpta „orice”?

Consider tema ca fiind una inspirată. Evident că se poate sculpta muzica, așa cum se pot sculpta vidul, poezia sau apa. Sculptura este capabilă să redea absolut orice.
O sculptură devine operă de artă atunci când sfidează legea atracției gravitaționale.

Inspirația vine când vrea ea sau când vrei tu?

Uneori suntem inspirați alteori nu... Inspirația vine atunci când opera trebuie să se nască și, de cele mai multe ori, când vrea ea. Inspirația se naște, adesea, din informațiile acumulate. 

Artistul însigurat („Trebuie să fii asocial pentru a realiza posibilul tău și într-o zi vei descoperi că socialul de care te-ai îndepărtat se interesează de tine, descoperă în tine o imagine diferită a vieții”. Eugenio Barba)? Sau cel sociabil, „conectat”?

Nu consider că artistul trebuie să fie „asocial”, dar este din ce în ce mai evident, cel puțin în domeniul sculpturii, faptul că aceia care vorbesc prea mult gândesc și fac puțin.
Mulți dintre artiști, mă refer în special la sculptori, aleg să se retragă în ateliere,  departe de privirile curioase ale publicului, considerând că din însingurare se nasc „marile idei”, dar pentru mine este o placere să pot crea în afara atelierului și să pot dialoga cu publicul despre proiectele mele. Din interacțiune și dialog se pot naște proiecte grandioase, în vreme ce însingurarea poate aduce riscul plafonării. Într-o lume aflată în continuă schimbare, acest risc, de a rămâne la același nivel este mare, iar nașterea, dezvoltarea și educarea conștiinței artistice nu ține neapărat de gradul de sociabilitate al artistului, ci și de nivelul său cultural, de felul în care cunoștințele acumulate se reflectă în operele sale. Se poate întampla și ca artistul să se închidă pentru o vreme, atunci când are o temă precisă de cercetare/ studiu.  
De multe ori conteză și cu cine îți „împarți” atelierul. Într-un colectiv, dacă este potrivit și bine-intenționat, se pot naște cele mai bune proiecte. Ar trebui să existe discuții despre artă, sculptură, despre lumea artei și viitorul ei... Asta e posibil doar dacă în respectivul colectiv există oameni care au caractere și suflete înalte.
Nu sunt artistul care stă la pândă, îmi place să îmi petrec timpul în mod creativ.
A fi „conectat” permanent înseamnă pentru mine pierderea libertății, care și așa este relativă.

Crezi în șansă? Dar în marketing?

Este dificil de răspuns concret la aceasta întrebare... De cele mai multe ori șansa se construiește prin muncă și perseverență, este la fel de adevărat că nu ne putem opune propriului destin, îl putem doar influența. Dacă ne-am referi la șansa unei femei de a se afirma în domeniul sculpturii, atunci subiectul poate deveni „ușor delicat” și asta pentru că în țara noastră încă predomină idei preconcepute conform cărora doar bărbații ar putea fi „marii maeștri ai sculpturii”. 
Cât despre marketing... calitatea unor lucrări de artă nu este întodeauna direct proporțională cu prețul operelor și aici am putea da ca exemplu una din lucrările lui Damien Hirst, care s-a vândut cu o sumă exorbitantă, iar după șase ani a fost returnată artistului și, bineînțeles, a atras un scandal de mari proporții în lumea artei, scandal care i-a și scăzut cota de vânzare a acestuia.  

Contează și cantitatea? Numărul de lucrări finalizate?
Unii ar răspunde că ambele aspecte sunt importante, cantitatea și calitatea lucrărilor, eu consider că importantă este calitatea și niciodată numărul de lucrări finalizate, asta dacă se dorește a fi un bun artist, nu doar un bun tehnician.

Ce artiști îți plac? (arte vizuale sau oricare altele)
Cu riscul de a mă repeta, am să răspund că nu am și nici nu am avut „idoli” sau artiști pe care să îi așez într-un anume clasament. Cu toate acestea, sunt  mulți artiști care m-au inspirat de-a lungul timpului și nu cred că am să îi  pot menționa pe  toți.
Probabil din pricina atracției mele spre fenomenul reflexiei am fost fascinată de  demersul artistic al lui Anish Kapoor, artist britanic de origine indiană, de sculptura italienilor Alberto Giacometti, Gino de Dominicis și Arnaldo Pomodoro, de Arman Fernandez, de Barbara Hepworth, de Jean Arp și nu în ultimul rând de operele „părintelui sculpturii moderne”, Constantin Brâncuși. Cu siguranță am omis multe din numele sculptorilor a căror creație are pentru mine o însemnătate aparte.
Renașterea și sculptura renascentistă au jucat un rol  important  în dezvoltarea și formarea mea. Dintre sculptorii care mi-au marcat puternic gândirea artistică, aș aminti doar pe Gian Lorenzo Bernini, Michelangelo Buonarroti  și Benvenuto Cellini.
Nu cu mult timp în umă, odată cu participarea la un simpozon de creație, unde am fost prezentă două ediții consecutive, am redescoperit și meditat asupra operei  minimaliste, dar cu mare încărcătură simbolică, a sculptorului George Apostu.

Sunt influențe pe care ți le asumi?

Bineînțeles că există influențe din alte direcții și sigur că mi le asum. Cine va crede că în timpurile noastre mai poate fi original în totalitate... se înșeală. Cu siguranță există cel puțin doi sau trei artiști care au un demers asemănător.   
De-a lungul anilor, demersul meu artistic a fost influențat de esoterism și simbolism și de creațiile unor artiști precum Leonardo da Vinci, Hieronymus Bosch, Constantin Brâncuși, Alberto Giacometti, Sol LeWitt, Robert Morris, Arman Fernandez, Anish Kapoor sau  Yayoi Kusama. Este amuzant modul în care artiștii, curatorii, criticii, în fine, oamenii artei aleargă ca nebunii după fenomenul noutății.
În același spirit cu filosoful  german  Boris Groys, consider că însăși căutarea originalității și a noului este deja tredițională.
În urmă cu aproape cinci ani am fost marcată de punctul de vedere al teoreticianului Matei Călinescu în ceea ce privește raportul dintre tradiția și modernitatea artistică. Poziția lui Călinescu față de aspectul relației dintre tradiție și modernitate este centrată pe marginea unei maxime a lui Bernard din Chartres, preluată de John din Salisbury într-un fragment din lucrarea Metalogiconul din 1159, pe care îl voi reproduce integral: „Adeseori știm mai mult nu fiindcă am fi înaintat prin inteligența noastră naturală, ci fiindcă suntem susținuți de puterea minții altora și deținem bogății moștenite de la strămoși. Bernard din Chartres ne compară cu niște pitici neînsemnați cocoțați pe umerii unor uriași. El susținea că noi vedem mai mult și mai departe decât predecesorii noștri nu fiindcă am avea vederea mai largă sau am fi mai înalți, ci fiindcă ne înălțăm și ne sprijinim pe statura lor gigantică”.

Există pietre (materiale) „prietene” și altele cu care nu te înțelegi?

Pentru mine nu există neapărat un material preferat sau un anume tip de sculptură pe care să doresc să îl urmez constant. De la stilul figurativ la cel abstract, sunt atrasă de absolut orice formă de sculptură.
În decursul anilor, am fost fascinată de diferite materiale. Spre exemplu, la începutul carierei eram atrasă de modelaj, dorindu-mi să îmi materializez proiectele în lucrări monumentale turnate în bronz, apoi blândețea și căldura lemnului m-au captivat, făcându-mă să nu pot lucra alt tip de material pentru ceva timp. După care fenomenul reflexiilor și al transparențelor a început să îmi atragă atenția. Am folosit câțiva ani ca principale materiale ale creației mele oglinda, apa și sticla. Eram captivată de tot ceea ce însemna joc al spațiului și volumului, al iluziilor optice, cu alte cuvinte mă fascina fenomenul  paradoxului în sculptură generat de aceste tipuri de iluzii. Puțin mai târziu, într-un simpozion ce a avut loc la Tîrgu-Jiu, am experimetat marmura și granitul, fapt ce m-a făcut să mă îndrăgostesc nebunește de piatră, de marmură în special.
Nu pot spune că există materiale pe care nu reușesc să le lucrez, însă este adevărat că efortul depus pentru relizarea unei scupturi este proporțional cu duritatea pietrei și complexitatea proiectului.
Sunt de părere că indiferent de dimensiunea sau timpul destinat conceperii proiectului, materialul trebuie contemplat, sculptorul trebuie să creeze o legatură între el și material, în special când este vorba de piatră sau lemn.
Consider că orice  material este viu și de aceea trebuie tratat cu respect și afecțiune, pentru că întodeauna și fără nici o excepție materialul va raspunde la fel.
A durat ceva timp până am înțeles că piatra pe care o lucrez trebuie respectată și iubită, în caz contrar munca nu va da roade. În atelier la Universitate am avut bucăți de piatră care m-au așteptat sau pe care le-am așteptat câțiva ani. La ora actuală, încă am bucăți de material care mă asteaptă, pe care încă nu le simt, nu îmi spun nimic, le admir aproape zilnic și astept momentul în care îmi vor „vorbi”.
Cu alte cuvinte, consider că „prietenia” sculptorului cu materialul sau viitoarea sculptură se bazează strict pe acțiune și reacțiune concordantă, de aceea lucrurile nu trebuie forțate.  

Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Dar una neobișnuită?

Dacă vorbim despre zile obișnuite, cu siguranță le putem caracteriza prin lipsă de timp. Cu toate acestea, nici una din zile nu este la fel, pentru mine fenomenul rutină nu există. Mereu am altceva de făcut, iar între sculptură și documentare nu prea îmi rămane timp.
O zi diferită și mult dorită ar fi o zi în care să îmi permit să dorm.

Care sunt părțile bune ale vieții de artist? Dar cele rele?

Unul din aspectele pozitive ale vieții artistului constă în lipsa rutinei. Un alt aspect pe care eu îl consider ca fiind cel mai important este faptul că pot crea ceva care va dăinui în timp de cel puțin 10 ori mai mult decât mine.
Încerc să fac abstracție de părți rele (dacă acestea există) și să le pozitivez. Fiecare etapă a devenirii artistului (a ființei umane în general) este frumoasă în felul ei.

Ce compromis poți face? Ce compromis nu poți face?

Mulți dintre artiști ajung la compromisuri pe care le acceptă în momentul în care întâlnesc ignoranți cu o oarecare putere și care, într-un context dat, le-ar putea influența într-un mod negativ cariera artistică.
De foarte multe ori, artiștii sunt înjosiți de cei din jur, care nici nu intuiesc măcar ce presupune existența unui artist, pentru că se consideră că suntem prea liberi și prea mândri (fapt deloc adevărat). În plus... "Despre ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă. (Ludwig Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus)

O mare frică, depășită sau nu?

Consider că frica distruge sufletul, de aceea prefer să nu mă gândesc la frici!

O îndrăzneală de care îți amintești cu plăcere?

Acum unsprezece ani, am „fugit de acasă”, din Brăila, cu un milion de lei (100 RON) în buzunar, fără ca nimeni să știe unde sunt, fără să știu cum se ajunge la Iași și unde voi dormi peste noapte pentru a susține examenul de admitere la Universitatea de Arte, secția sculptură.

Un vis pe care l-ai vrea împlinit?

Îmi doresc să realizez una din instalațiile mele și anume labirintul din oglindă.

 

Interviu de Cornel Mihai Ungureanu

 

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

To(l)ba de jazz
XXVIII

 

*Joi 22 octombrie s-a redeschis în Capitală, după o pauză de doi ani, Art Jazz Club condus de Adrian Andrieș. În acea seară au susținut un recital la două piane Mircea Tiberian și Toma Dumitriu.

*Vineri 23 octombrie, la Sala Floreasca din Capitală, formația germană Club de Belugas, a susținut un concert de New Urban Jazz

*Marți 27 octombrie la Jazz & Blues Club din Tg. Mureș au cîntat Sarik Peter Trio featuring Micheller Myrtill-vocal

*Joi 29 octombrie, în cadrul turneului de promovare  a noului său album, Switch, Nils Petter Molvaer, unul dintre pionierii 'future jazz-ului', a cîntat la Sala Radio.

*jazz1În perioada 6-8 noiembrie s-a desfășurat la Bacău prima ediție a Festivalului de jazz. Printre invitații notorii s-au numărat Kenny Garrett și Al Di Meola, iar din țară, Sorin Zlat jr. Trio, invitat Sorin Zlat sr. și Emil Bîzgă Band.
Cu toată admirația pentru cei care au inițiat și organizat acest eveniment, din păcate, avem semnale negative atît din partea unor spectatori, cît și din partea unor artiști pentru felul în care s-au rezolvat/nu s-au rezolvat unele dintre problemele festivalului, atît din punct de vedere artistic cît și, sau mai ales tehnic. Iată deocamdată doar cîteva dintre acestea:
-muzicienii români nu au fost trecuți pe afiș;
-Al Di Meola a fost pus în situații foarte neplăcute, printre altele, EL a trebuit să aștepte mai multe ore organizatorii pe Aeroportul din Otopeni, și nu invers, apoi a fost transportat la Bacău în condiții foarte modeste, ca să nu spunem mizerabile (la un moment dat, Al Di Meola le-a spus spectatorilor: “Nici pe vrema lui Ceaușescu nu cred că am fi trecut prin asemnea situații neplăcute”);
-o scenă și un spațiu neîncălzite -Teatrul de vară, (ce-i drept, acoperit, dar neîncălzit), … și multe altele… care au stîrnit revoltă atît din partea unor artiști, cît și a unei părți din public…Situație extrem de regretabilă, care sperăm să nu se mai repete…asta în cazul în care festivalul va mai fi organizat sau va fi organizat de aceași persoană/echipă…

*Duminică 8 noiembrie la Institutul maghiar din București a cîntat Toth Victor Tercett

*Mă simt onorat de cronica scrisă de apreciatul scriitor, eseist și comentator politic, dl. Bedros Horasangian, la cartea mea JAZZ COCKTAIL, cronică apărută sub pseudonimul Cristina Manole în grupajul intitulat Lecturi în vremuri de austeritate din revista 'Observator cultural' nr. 791- ultima săptămînă a lunii septembrie a.c. Îi mulțumesc și pe această cale.

*Joi 12 noiembrie la Sala Radio, Big Band-ul condus de Ionel Tudor îl va avea ca invitat pe pianistul Ion Baciu jr.

*În zilele de 13 și 14 noiembrie, Jazz & Blues Club din Tg. Mureș organizează  prima ediție a Freedom Blues Festival.

*jazz3În perioada 13-15 noiembrie, Jazz Festival Galați are printre invitați următoarele nume: Irina Sîrbu & Puiu Pascu Trio, Ana Cristina Leonte Quartet, Vali Boghean Band (R.Moldova), Sorin Zlat Trio, Mircea Tiberian & Nadia Trohin, Rolin Humes (Croația) și The Swing Shouters (Franța).

*Marți 17 noiembrie va cînta la Institutul maghiar din București Bagyi Balazs New Quartet

*Joi 19 noiembrie va concerta la Sala Radio trompetistul Ibrahim Maalouf

*În perioada 26-29 noiembrie are loc Festivalul de jazz de la Ploiești

*sibiuMarți 1 decembrie de la ora 21.00 la Imperium Pub din Sibiu va concerta Duo Marcian Petrescu -voce și harmonica împreună cu Florin Giuglea -voce și chitară. Cu acest prilej va avea loc și aici dubla lansare de carte TEME DE JAZZ-COMPOZITORI ROMÂNI și JAZZ COCKTAIL. Autor, subsemnatul.

jazz4*Transilvania Jazz Festival se va desfășura în perioada 2-4 decembrie la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca.

*Vă recomand să citiți și reportajul meu intitulat Jazzul cucerește China sau China cucerește jazzul, reportaj ce va apare in proximul număr al revistei 'Observator cultural', despre programul JAZZ DIRECTORS’ TOUR AND FORUM (11-25 octombrie) la care am participat și eu. Este vorba de cele mai mari trei festivaluri de jazz din China: Bejing, Shanghai și Guangzhou.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey