Teatru-Malvolii
To(l)ba de jazz - XIX
Film - Cinci filme pentru care hara-kiri sună bine
Role scurte -II-
Artă: Cătălin Petrișor
Fotografie

 
sus

Alexandra Șuțu

 

Examen pe scenă

 

stud1Aula 'Alexandru Buia' a Facultății de Agronomie a fost miercuri, 28 ianuarie, o sală de spectacol pentru public și, o sală de examen pentru studenții din anul al III-lea al Departamentului de Artă Teatrală, Craiova.

Premiera spectacolului Malvolii, după A două- sprezecea noapte de W. Shakespeare, în regia lui Alexandru Boureanu, a adus pe scenă zece actori dintre care nouă studenți în anul al III-lea la Departamentul de Arte, al Facultății de Litere, Craiova, și un student la Master Arta Actorului: Ion Lucian Dincă, Andrei Coman, Alexandru Nuță, Viorel Lungu Baron, Emil Trybalski, Alexandru Baca, Lorena Popa, Andreea Popa, Stela Negură și Oana Mărculescu.

Promoția de Actori 2015 a susținut spectacolul de licență în fața unui public de peste 100 de persoane. 

stud2Profesorul-regizor a mizat pe o scenografie previzibilă, în așa fel încât privirea noastră să fie îndreptată exclusiv spre actori. Când elementele de decor sunt puține, deci nu prea îți vin în ajutor, munca actorilor, de a transmite stări și emoții publicului, crește iar studenții s-au descurcat de minune, reușind să capteze atenția oamenilor din sală pe toată durata spectacolului. Începutul piesei de teatru a fost înșelator, te ducea cu gandul la „obișnuit” și la faptul că nimic surprinzător s-ar putea întâmpla, însă situația s-a schimbat când actorii au interpretat melodii ca Mercy (Duffy), Rise Like a Phoenix (Conchita Wurst), melodii ale vremurilor noastre, care au adus o tentă modernă spectacolului și au arătat viziunea proaspată a celor din distribuție.

Am râs mult. Tinerii au reușit să-și domine emoțiile și textul. „Mersul de curcan” al lui Malvolio, concertul bufonului, citirea scrisorii sunt momentele care ne-au sedus cu totul. Studenții s-au descurcat bine, au reușit să se transpună în rol și, mai ales, au reușit să dea publicului ceea ce aștepta, fapt dovedit de aplauzele din timpul și de la sfârșitul spectacolului.

stud4Studenții și-au arătat creativitatea, nu numai prin interpretare, ci și prin gândirea și construirea rolului. „Nu poți să înțelegi personajul foarte repede. El are sentimentele lui, cum și noi avem sentimentele noastre, și el trăiește, cum trăim și noi. Trăiește în scris, în scenariu” spune Alexandru Baca (Feste, bufonul). Tot acesta susține că rolul pe care l-a interpretat redă ceea ce a învățat în anii de facultate: „Îți pui în aplicare tot ce ai studiat anii trecuți, cine ești, de unde vii, traseul personajului, traseul tău. La o piesă de teatru e cu totul altceva, în anii trecuți erai limitat, acum ți se dă un personaj pe care trebuie să îl dezvolți singur.”

Ca să înțeleagă personajul și să poată să se transpună, unul dintre actori, Emil Trybalski, a studiat și s-a documentat, dar nu din bibliografia adunată în cei trei ani de studiu: „Când am aflat că rolul este al unui nebun, mi-am luat multe cărți de medicină, să studiez bolile mintale. Îmi era foarte greu sa fac boala mintală artistică și să țină și la public, să joc cu și pentru public. Asta a fost problema cea mai mare. După aia mi-am dat seama că nu trebuie neapărat să fie cu schizofrenie, paranoia sau alte boli. Trebuia să îl joc cum credeam eu că e mai bine și i-am găsit o obsesie sexuală”. Pentru Emil, rolul nu a reflectat tot ce a învățat în facultate: „Într-un rol de spectacol de licență ar trebui să vezi tot ce s-a învățat în 3 ani, adică o dicție impecabilă, o impostație corectă, dans, mișcare, trăire și emoție, și, dacă se poate, chiar și cântat. Personajul meu nu a avut toate lucrurile astea. Poate la reprezentațiile viitoare o să îl fac să și danseze, să arăt tot ce am învățat.”

stud5Bucuria de a fi pe scenă și pasiunea pentru teatru îi caracterizează pe actori, care, în trei luni, au reușit să dea viață personajelor și să pună piesa în scenă. Atât actorii cât și regizorul au fost mulțumiți de spectacolul la care au muncit un semestru. „Sunt foarte mulțumit. Adică suntem la început, acum cred ca suntem în plină dezvoltare” spune Alexandru Baca.

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

To(l)ba de jazz - XIX

 

*P.S. la comentariul despre Brașov Jazz&Blues Festival 2014 din numărul trecut al revistei noastre.

Cineva m-a întrebat, de ce nu am comentat recitalul Berti Barbera-Nicu Patoi la fel ca și pe celelalte. I-am răspuns astfel: după recitalul de la Brașov, am întrebat o prietenă locală cum i s-a părut acest recital iar ea mi-a răspuns. „N-avea ce să mă impresioneze deoarece i-am ascultat în noaptea precedentă, cu aproximativ același repertoriu, într-un party privat”.

Ce mai puteam adăuga eu, și atunci și în comentariul meu din 'To(l)bă....', care ascult acest DUO de vreo zece ani... Desigur că, în principiu, e un recital bun dar, pe de o parte, dpdv personal, creativ, nu aduc nimic sau aproape nimic nou, iar pe de altă parte, cu toată considerația pentru Nicu Patoi, acesta mi se pare sacrificat de către Berti, cu alte cuvinte, Patoi îi cam „cîntă în strună” lui Barbera...

Ca să nu mai spun că, oricît de bun ar fi un chitarist precum Nicu Patoi, acesta nu poate înlocui o formație...

Cu alte cuvinte, un DUO, o formulă care poate merge bine la un party, dar nu la infinit pe o scenă de concert/festival...

*Joi, 15 ianuarie, la Teatrul Odeon-Sala Studio a avut loc spectacolul de poezie și jazz susținut de poeții Nora Iuga, Ioana Crăciunescu, Florin Iaru și Horia Gârbea împreuna cu muzicienii Nadia Trohin și Mircea Tiberian.

*Vineri, 16 ianuarie, la Clubul Țăranului, au susținut un recital Luiza Zan în duo cu Dan Byron. Întrebată de un reporter Radio ce vor cînta, Luiza a răspuns: “De toate”. No comment !

*Duminică, 18 ianuarie, pe la ora 22.30, dau întîmplător pe Canalul TV TRAVEL MIX și ce credeți că văd ?

Un interviu cu dl. Lucian Sabados, directorul Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, care vorbește despre Festivalul de Teatru și apoi despre Festivalul de Jazz, ambele din localitatea respectivă și ambele inițiate și organizate de domnia sa. Pe fundalul imaginii, pe perete, tronează două afișe/tablouri cu FINLANDA (Sic!); (reamintesc că TRAVEL MIX este un canal de promoție turistică, iar acest interviu/reportaj se dorea o promoție pentru orașul Ploiești). Pe același fundal, respectiv pe același perete din spatele intervievatului, se mai putea remarca, în stînga, un colț din afișul John McLaghlin la București, iar în dreapta, alte două afișe cu personalități ale jazz-ului, pe unul l-am recunoscut, fiind Al Di Meola-tot la București. Trec peste faptul că nici unul dintre acești muzicieni străini nu a concertat la Ploiești și peste faptul că, firesc, pe fundal ar fi fost necesare afișe/tablouri cu Ploiești și/sau cu România, (cel puțin pentru intervalul de timp în care a fost înregistrat interviul), dar, atenționez Canalul respectiv, că ar trebui să actualizeze un asemenea reportaj despre Ploiești, respectiv să renunțe la difuzarea vechiului interviu deoarece, de cîțiva ani, dl. Lucian Sabados nu mai e, din păcate, nici director la Teatrul din Ploiești și nici organizator al acelor festivaluri de teatru și respectiv de jazz, ci director la Teatrului din Brăila și prezentator și consilier muzical al Festivalului Johnny Răducanu din același oraș. Mai mult sau mai puțin ca fapt divers. Desigur că interviul ar putea redeveni de actualitate în cazul în care, cîndva, Lucian Sabados revine la Ploiești și își reia funcțiile respective…:)

*Joi, 22 ianuarie, la ICR Paris are loc un concert susținut de grupul transnațional ARIFA condus de Alex Simu. În ultimul timp acestui grup i s-au alăturat și trei soliste (din China, Iran și Bulgaria). Noul proiect muzical al acestui grup se intitulează Voices from the East și va fi prezentat în cursul acestui an pe diferite scene de club, concert și festival.
Concertul de la Paris a fost organizat de ICR Paris în colaborare cu Goethe Institut și Institutul Cultural Bulgar.

*În aceeași zi, revista 'Dilema veche' (nr.571) este difuzată împreună cu  albumul INTERIOARE (CD și DVD) realizat de Alexandru Andrieș și invitații săi în concertul de pe 13 octombrie 2014 de la Sala Radio. În același număr al revistei respective, poate fi citit și interviul realizat de Mircea Vasilescu cu Alexandru Andrieș.

*Sîmbătă 24 ianuarie, la Institutul Francez din București a susținut un recital Trio Helge Lieu din Norvegia. Un interviu cu Helge Lieu, realizat de Maria Balabaș, apare în 'Dilema veche' nr.572. În același număr al revistei remarc un articol semnat de Sever Voinescu și intitulat Gloria lăutarilor. Apropierea dintre muzica lăutarilor și jazz făcută de autor mi se pare, cel puțin, discutabilă, dar elogiul adus lăutarilor și muzicii lor, îl consider admirabil.

*Sighișoara Blues Festival (17-18 martie) anunță două nume importante pentru acest eveniment: Joe Louis Walker și Candye Kane (aceasta apare în acest clip)

 

*Organizatorii Festivalului-concurs Internațional Studențesc de Jazz din Tg.Mureș, respectiv Casa de Cultură a Studenților, Asociația Culturală 'Partitura' și Jazz&Blues Club, anunță că ediția a VII-a  a acestui eveniment va avea loc între 3 și 7 mai, iar valoarea premiilor va fi de 2.500 Euro. Termen de înscriere la concurs 1 aprilie a.c.Detalii pe www.studjazzfest.ro
Organizatorii ne mai anunță că juriul e alcătuit din trei persoane din România și trei din Ungaria, iar prezentatorul e din România.
Eu, cunoscînd de mai mulți ani ce se întîmplă la acest festival-concurs, (adică domină „școala” din Ungaria-cantitativ și calitativ...), mă întreb: la ce bun în juriu persoane ȘI din România și de ce nu prezentatorul TOT din Ungaria ?
O să revin la acest subiect...
Între timp aștept și opiniile solicitate de la organizatori.

*Iată și cîteva opinii-reacții la paragraful din To(l)ba de jazz XVIII, referitor la emisiunea Noapte indigo și mai ales la Mihai (pardon) Mike Godoroja:
“Am văzut și eu acea emisiune. Mi-a venit să borăsc”. (distins psiholog)
“N-am văzut acea emisiune, dar “Noapte indigo”, în general, e o
NE-NO-RO-CI-RE !” (distins expert în jazz, estetică și TV).
“Nimic și nimeni nu e mai sinistru și mai ridicol decît prostul care dorește cu orice preț să pară deștept și chiar spritual”.
“Godoroja e un mare dovleac, tocmai bun de sculptat pentru Hallowen”.
“Trebuie să aibe și jazz-ul propriul Vanghelie !?!”
“Godoroja nu e decît un mare butoi cu varză împuțită”.
“Fraier e cine dă un asemenea spațiu TV pe mina lui Godoroja, nu cine cere. Vinovați sînt cei care l-au tolerat și chiar susținut pînă acum”.
“Și mie mi se pare incredibilă concesia făcută de un asemenea colectiv profesionist precum Big Band-ul Radio, de a cînta cu acest terchea-berchea a scenei și a TVR. Cinste Radio-ului public și  posturilor particulare care nu-i difuzează producțiile submediocre…sau n-am avut eu plăcerea să le aud pînă acum ?!?”
“Te consumi prea mult pentru o cauză pierdută din start”.
“Pe de o parte, ne e…foame…iar pe de altă parte, din păcate, n-avem alternativă”. (muzician…firesc…)
“Pe lîngă telegenie și inteligență, de care vorbeați data trecută, un realizator-prezentator TV trebuie să convingă și prin compentență și autoritate morală și profesională.
Apropo, ce, Lungu e mai breaz ? E telegenic și inteligent ? E un bun comentator de Radio și presă scrisă, dar pînă a fi bun și pentru Televiziune, mai va ! Poate într-o altă viață....
Pentru cei mai în vîrstă, un model de prezentare scenică era regretatul Ion „Lulu” Tanoviceanu, iar pentru Televiziune Zoli Boroș. Și cu asta cred că am spus suficient”.
„Și totuși ceva mi-a plăcut în acea emisiune, momentul în care Godoroja a prezentat-o pe Nadia astfel: „Și acum FRUMOASA Nadia Trohin”. Realizați cîtă concizie, cîtă subtilitate într-un singur cuvînt ? Adică TO-TUL într-o vorbă/expresie de specialitate. În acea clipă am avut o adevărată revelație: TOTUL MI S-A PĂRUT EXTREM DE FRUMOS, DE PLĂCUT... universul, decorul, lumina, inclusiv cei doi prezentatori”.
„Godoroja nu e decît o bubă canceroasă pe trupul și așa firav al jazz-ului românesc !?! Sau tocmai de aceea, pe acest trup și-a găsit Godoroja mediul potrivit pentru a se instala !?!”
Alte reacții/impresii în „To(l)ba...” XX din martie.
Firesc, n-am citat mesajele cu laudele la adresa mea că n-ar fi mirosit bine...

*Revin cu informația-Ravi Coltrane Quartet pe 22 februarie la Sala Radio-București, completată cu același concert pe 21 februarie la Cluj-Napoca.

*Ce am mai ascultat și vă recomand și vouă:
ANDY BEI-solo (voce și pian) pe Mezzo TV miercuri 4 februarie- recital fascinant și tulburător înregistrat în 2014 la Zinc Club (NY)
LOUIS ARMSTRONG-Giants of music (compilație Roton)
LOUIS ARMSTRONG-Attention (ultimul său album)
TEDDY WILSON-Three Little Words
BENNY CARTER-The Urbane Sessions
             (CD1-The String Sessions) (CD2-The Small-Group Sessions)
ILLINOIS JACQUET-The King
DIZZY GILLESPIE-To Bird With Love
(Dizzy Gillespie 75-The Dimond Jubilee Recorded Live at the Blue Note-New York City, January 23-25, 1992)

Apropo de Blue Note New York, am mai ascultat și ROY HAYNES-Love Letters

și ROY HAYNES- Fountain of youth pentru că la acel club, în perioada 13-15 martie, va avea loc evenimentul „Roy Haynes 90th Birthday” la care sînt invitați Roy Hargrove, Pat Metheny, Christian McBride și alții...de la ei, nu de la noi...

Comentarii cititori
sus

Ionuț Laurențiu Dușcă

 

Cinci filme pentru care hara-kiri sună bine

 

Înainte de a vă apucă să vedeți aceste filme este strict recomandat să nu fiți singuri, depresivi, să pitulați toate lamele bine ascuțite, să aruncați medicamentele periculoase, să nu aveți becurile arse, iar dacă locuiți la un etaj superior, să aveți ferestrele bine închise.

Enter the Void (2009, regia: Gaspar Noe). Pur și simplu cel mai terifiant film non-horror pe care l-am văzut. Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi dacă ai muri și i-ai bântui ca o fantomă pe cei din jur? Ei bine, Gaspar Noe, un regizor care operează mereu fără anastezie, își omoară personajul principal într-o toaletă din Tokyo după 10 minute de film. Din acel moment filmarea devine perspectivă, mutându-se în ochii fantomei, care începe să-și bântuie apropriații. Cât de deprimant este să-ți vezi sora prostituându-se, pândită de pericole la colț de stradă iar tu să nu poți face nimic? Sau  să-ți urmărești cel mai bun prieten cum moare de foame pitulat într-o cușcă, fiind vânat de gangsteri? Cel mai dur este să încerci cu disperare să revii la viață, și-ți trece prin fața ochilor întreaga existență, chinuitoare, stingheră și de neschimbat. Iar Gaspar Noe nu lucrează cu filozofi, personajul fiind un depravat dealer de droguri.

 

Dogville (2003, regia Lars von Trier).Ce rost mai are viața când tot ce este bun, uman și modest, se transform treptat și inconștient în ceva animalic și criminal? O comunitate de oameni modești și muncitori dintr-un orășel de munte american adoptă o tânără străină rătăcită prin acele locuri. La început toți oamenii o primesc cu milă, compasiune și înțelegere. Cu timpul, însă, prețul pentru a locui acolo devine prea mare. Astfel, ea muncește până la epuizare, este bătută, violată, legată cu lanțuri și zgardă la gât pentru a nu fugi. Șocantă este, însă, atitudinea acelor oameni care considerau în continuare acele lucruri ca fiind ceva normal și numai spre binele ei. Finalul, deși pedepsitor pentru acei “oameni”, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva oricine, oricât de bun ar fi acum, oare nu se poate transforma într-un monstru dacă i se dă ocazia? Nicole Kidman reușește să transmită un sentiment de revoltă cum numai la Maria Falconetti în La passion de Jeanne D’Arc s-a mai văzut.

 

Biutiful (2010, regia: A. G. Inarritu). Un bărbat ce a trăit toată viața la limita legii află că mai are de trăit doar câteva luni. Aflat într-o suburbie a Barcelonei, cu o fostă soție alcoolică și depresivă, personajul lui Javier Bardem își dă seama că nu doar el va muri, ci și destinul copiiilor săi. Urmează o cursă disperată în a construi un viitor celor doi copii, dar și de a-și pregătiti fosta soție să devină cu adevărat o mamă. Fiind dealer de imigranți ilegali și medium, opțiunile lui de a face bani nu sunt prea sănătoase. Aleargă, se droghează, plânge, comite fraticid, leșină, face pe el în pantaloni, este arestat, adoptă o văduvă de culoare și vinde locul de veci al tatălui. Uneori, însă, a da totul nu este de ajuns, și nu putem fi niciodată pregătiți pentru a muri. Niciunde moartea nu a părut mai vie ca-n ochii lui Javier Bardem care a făcut cel mai emoționant rol al său.

 

Ordet (1955, regia Theodor Dreyer). Un teolog nebun. Merge și vorbește singur, adesea spune citate biblice, lucruri caudate, fără sens, chiar înfricoșătoare. Oamenii din comunitatea sa, dezbinată religios, îl consideră alienat mintal de la prea multă carte. Este nebunul satului. Familia sa îl tratează cu milă, compasiune dar și cu severitate atunci când rătăcește prin păduri sau când refuză să mănânce, sau când urlă noaptea. Cumnata gravidă între în travaliu, dar pare să fie o naștere ușoară. Nebunul spune, însă, că fata va muri dar că o va învia peste trei zile. Lumea îl gonește pentru că nu au nevoie de un nebun care cobește. Fata moarte în timpul nașterii. Tot satul plânge, famillile vrăjmașe se împacă pentru a o conduce pe ultimul drum. Nebunul se întoarce după 3 zile de pribegie. Moarta deschide ochii și se ridică.

 

Viskningar och rop (1972). Igmar Bergman face un film în care suferința unui boli incurabile își atinge paroxismul în fiecare moment. O femeie bolnavă de cancer în stadiu terminal este vizitată de surorile sale pentru un soi de ultimă întâlnire. Închisă între patru pereți și captivă la pat, nu-i mai rămâne decât să-și ducă boala până la capăt, ca într-o cursă spre moarte. Aproape în toate cadrele o auzi cum țipă, geme, se screme și cere cu disperare îndurare și ajutor. Este ca și cum aparatul de filmat ar fi fost poziționat într-un spital, la o secție de muribunzi, unde moartea pare că vine mai întâi pe cale auditivă. Oare cât putem îndura? Vom fi vreodată pregătiți pentru o asemenea durere? Sau este mai uman să ne curmăm singuri aceast supliciu? Ne mai suportând, într-un ultim gest al disperării își taie pântecul și gustă sângele lui, ca și cum ar fi atins și ultima frontieră a durerii. Culoarea roșie, prezentă obsesiv în film, te impinge la nebunie, și-ți dă o senzație aproape fizică de sângerare. Dacă durerea fizică ar avea o culoare, cu siguranță ar fi roșie.

(Va continua)

Comentarii cititori
sus

Role scurte - II-

Rubrica de scurtmetraje

After School

 

Regia, scenariul, montaj: Alexandru Tudor


Distributia:
Răzvan M. Popescu [Ionuț]
Cătălin Lungu [Mirel]
Cornelius Florin Suciu [Adi]
Liliana Pană [mama lui Adi]
Burcea Mihai [Victor]
Mihaela Rădescu [mama lui Victor]
Andreea Popa [Vlada]
Anghel Damian [Radu]]
Alexandru Teodoriuc [Agent pază]

Movie made with the help of: KeepMovieng, Videolink, The School Inspectorate of Bucharest, Metrorex.
Special thanks: Paul Negoescu, Tudor Giurgiu, George Dorobantu, Alexandra Paun.
Cast "After School"

Best Movie at SFG International Film Fest - Cluj, 2011

ilm propus de Ionuț Laurențiu Dușcă

Film propus de Ionuț Laurențiu Dușcă

 

Role scurte

Rubrica de scurtmetraje

Comentarii cititori
sus

Artă: Cătălin Petrișor


Paginile acestei apariții a Prăvăliei Culturale sunt însoțite de reproduceri ale lucrărilor de artă plastică semnate de Cătălin Petrișor.

Artistul se prezintă:

„Picturile mele sunt construcții realiste care pleacă de la compunerea unor fragmente decupate din diferite fotografii, făcute de mine sau găsite. Prin mijloacele editării fotografiei am ajuns să intuiesc o anumită realitate pe care doresc să o prezint ca fiind direct generată de însăși manipularea digitală, ca o profeție care se auto-implinește. Sunt interesat de spațiul iluzoriu, unde, prin cele mai discrete intervenții, pot altera o formă până în punctul în care reușesc să creez o nouă dimensiune. Este un paradox voit că tocmai prin reprezentare caut să ating statutul de interogator al realității unei imagini și al motivelor existenței sale.
Suportul lucrărilor mele este observația că vizualul contemporan ne transpune într-o stare de uimire și pe măsură ce noi analizăm imaginea, centrul ființei noastre este și el expus și se schimbă treptat cu fiecare privire de-a noastră. Deoarece media și tehnologia au devenit atât de avansate, deoarece trăim, de fapt, într-o lume vizuală, a devenit dificil să te orientezi între model, copie și simulacru. Reproducerea manuală pune privitorul față în față cu o redare plauzibilă a realității. Pictura este o metodă de autentificare.
Un aspect esențial al practicii mele este să suprapun desene-contur făcute în grafit pe picturi deja finalizate. Văd acest lucru ca o formă de vandalism direcționat la adresa autorității mele, atrăgînd atenția asupra faptului că lucrurile nu sunt univoce sau duale, ci pluri-fațetate.”

 

Lucrările semnate de Cătălin Petrișor

La cover:
Guideline,
2008,
oil and graphite on canvas,
44 x 57 cm

La tejghea (dezbatere):
Manifold,
2014,
oil and acrylic on canvas,
49 x 69 cm

La delicatese (poezie):
Self-rule,
2013,
oil and acrylic on canvas,
67 x 86 cm

La boabe (proză):
No Title,
2010,
oil and graphite on canvas,
65 x 80 cm

La chibrituri (opinii):
Real Love,
2012,
oil and graphite on canvas,
110 x 150 cm

La balsamuri (cronică literară):
The Invasive Fix,
2012,
oil on canvas,
110 x 84 cm

La sticle de lampă (arte):
Everybody Is Real,
2011,
oil and graphite on canvas,
65 x 80 cm

La odicolonuri (interviu):
Too Slow to Be Observed,
2013,
oil and graphite on canvas,
67 x 86 cm

La evantaie (inedit):
Sprouter,
2013,
oil on canvas,
54 x 59 cm

La alvițe (eveniment)
Different Sounds for Each Color,
2011,
oil on canvas,
96 x 115 cm

La mirodenii (note de călătorie):
Self-discipline Comes from Unpredictability,
2011,
oil and graphite on canvas,
120 x 132 cm

La cartoline1
No Day like Tomorrow,
2011,
oil on canvas,
175 x 122 cm

La cartoline2
No Title,
2012,
oil on canvas,
215 x 145 cm

Comentarii cititori
sus

Marius Dobrin

 

Un alt început având ca reper trecutul

 

foto1Îmi amintesc din când în când cuvintele unuia sau altuia despre arta fotografică, despre artă, în general. Comentarii despre explozia de fotografii, favorizată și de o dezvoltare tehnologică care a permis accesul oricui la un aparat cu care să capteze imagini. E limpede însă că talentul și meșteșugul dobândit prin acumulări sistematice va face oricând diferența, dicolo de accesibilitatea tehnică și de probabilitatea de a se afla cineva într-o situație inedită.

Pe de altă parte am tot auzit repetându-se solicitarea ca artiștii să încerce mereu a aduce, în creația lor, ceva nou, să lucreze în spiritul epocii, să apese cu nădejde pedala imaginației.

foto5Fotografia are magia ei, realizată de un artist nici nu mai încape vorbă. Expusă în condiții de respect profesional pentru frumos, crează un alt nivel de percepție.
Am intrat la Galeria Arta pentru expoziția de fotografie a membrilor Fotoclubului Mircea Faria Craiova, desfășurată în perioada 12-17 ianuarie 2015. Sub un titlu simplu: Omagiu fotografiei au putu fi admirate creații ale unor maeștri alături de ale urmașilor acestora: Mircea Faria E.FIAP, Victor Bodir E.FIAP, Mihai Dan Calinescu E.FIAP, Nicu Dan Gelep E.FIAP, Roman Kalbulitschi A.FIAP, Iulius Stefanescu A.FIAP, Cristinel Tranca, Constantin David, Remus Badea, Victor Catalin Boldar, Stefania Buzatu, Horatiu Buzatu, Florin Chirea, Doru Dadalau, Sorin Danciu, Dorian Delureanu, Mihai Diaconu, Sorin Goanta, Ticu Gruescu, Marius Nitipir, Marius Ologu, Vlad Tiganila, Oana Tiganila, Dan Tiganila, Marinel Tira, Claudiu Vulpan. (http://www.mirceafaria.ro/expo01-2015/galerie/index.html)

foto2Am apreciat meșteșugul, acuratețea celor expuse. Delicatețea imaginilor. Este puternică senzația de a te imagina în fața unei picturi când privești Pastel (Remus Badea) sau Vara roșie (Marius Ologu). Este surprinsă lumina difuză a unui anotimp sau altul, în mijlocul naturii, cu o poezie anume: Linia albă (Dan Țigănilă) și Doar... toamna (Oana Maria Țigănilă). Doar că, sensibil la poveste, mi-ar fi plăcut ca în lucrarea Oanei Maria Țigănilă să fi fost schimbat puțin unghiul încât personajul din dreapta să fie profilat mai bine în decor.

Fotografiile citadine sunt o altă feblețe a mea și le caut cu aviditate. Am avut parte de Zorki 4 (Claudiu Vulpan) și, mai ales, foto3Pasajul de la Universitate (Ștefania Buzatu).

Vioi și atractiv, un portret: Roberta (Sorin Danciu).

M-am bucurat să revăd un subiect cu adevărat important, care a constituit tema unei expoziții acum câtiva ani, a lui Dorian Delureanu, cel al detaliilor tehnice din urbanul foto4în care locuim: feroneria de la uși, de la porți, de la ferestre, elemente cu chip artistic și cu mesaj istoric. De data aceasta, o astfel de fotografie, Misterele Craiovei (Dorian Delureanu) impune și estetic un plan superior de percepere.

Craiova este ilustrată în ceea ce are modern tot cu mijloace moderne, precum în lucrările lui Victor Boldîr (de-acum, din păcate, rămas singurul purtător al acestui nume ca o moștenire artistică).

Dar oricât am dat ocol prin galerie, impactul el mai mare e tot în fața creațiilor maeștrilor. Fotografiile lor transmit emoții, stări, sunt, nu puțin lucru, mărturii dintr-o lume care nu mai este, grăiesc despre consistența trăirilor din alt timp.

Și l-am lăsat la urmă pe Mihai Diaconu pentru că lucrarea lui din această expoziție a fost ca un promo la propria sa expoziție dintr-un alt eveniment.

foto0Este vorba de recent inauguratul spațiu de întâlnire artistică numit 'atelierul de ARHITECTURĂ', unde în 31 ianuarie au putut fi văzute lui Dan Nica, fire de cânepă împletite cu amintiri la lumina de lună ale lui Sandu Narcis, a putut fi ascultată o scurtă prelegere: atmosfera 'prezentului' îmbrăcat călduros în 'trecut' (Eliana Florica, Etno Ware) și, desigur, fotografiile reunite sub titlul Craiova, care a fost și nu mai este…

Mai întâi clădirea este în sine un loc frumos și inedit prin faptul că puține clădiri de acest gen, din interbelic, sunt accesibile publicului. Alb dominant, simplitate, inventivitate discretă în amenajarea încăperilor dispuse ca într-un mic labirint, într-o atmosferă familială.

foto7Lume multă, chipuri tinere, starea plăcută a unui alt început, într-o dimensiune deficitară în Craiova. Răspândite prin toate încăperile, fotografiile lui Mihai Diaconu îți oferă surpinzătoare (în bună parte) imagini ale orașului, în partea lui îmbătrânită, obosită, mai degrabă abandonată și ignorată. Mihai Diaconu surpinde frumos scenele cu oameni în firescul lor cotidian. Descoperim ipostaze desprinse dintr-o poveste sau dintr-un film. Este un gest care completează un tablou amplu care să includă și timpul între dimensiunile sale.

foto8Un alt început cu o privire spre trecut ca un punct de reper pentru ceea ce va urma. Se simte o efervescentă creatoare și sunt semne că și infrastructura tinde să se apropie de ceea ce ar trebui să fie. Rămâne să vedem creativitatea în forme cel puțin adaptate timpului, care să dureze.  

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey