Noapte bună, mamă - Teatru
Trigon sau forța inventivității - muzică
Jurnalul unui corsar de cinema
Fotografie - Monumente pierdute
To(l)ba de jazz - XXI

 
sus

Cornel Mihai Ungureanu         

 

 

Cronica unei sinucideri anunțate

 

cerasela iosifescu florina cercel noapte buna mamaO sâmbătă obișnuită, cu televizor și seară de vopsit unghii, cotește brusc și dramatic pentru cele două protagoniste ale piesei „Noapte bună, mamă” în clipa în care Jessie îi mărturisește mamei sale, Thelma, hotărârea pe care a luat-o și pe care se pregătește să o pună în aplicare: se va sinucide. Povestea scrisă de Marsha Norman și distinsă cu un Premiu Pulitzer a fost montată la ARCUB de regizorul Mircea Cornișteanu, fiind prezentată și pe scena Naționalului craiovean, în 30 și 31 ianuarie 2015.

Într-un decor simplu, oarecum vetust (scenografia – Viorel Penișoară-Stegaru), acțiunea curge după o rețetă americană cu personaj atipic ajuns în situație limită. La aproape 40 de ani, Jessie (Cerasela Iosifescu) se află într-un punct din care nu mai poate continua. Părăsită de soț, cu un fiu pe cale să devină infractor, ea își anunță ca din senin mama că își va pune capăt zilelor. Reacția Thelmei (Florina Cercel) este specifică omului obișnuit cu privirile de suprafață, care nu-și bate capul cu labirinturile psihologice: la început crede că fiica ei glumește, apoi, când își dă seama că lucrurile sunt serioase, încearcă să-i înțeleagă motivele și s-o facă să se răzgândească. Îi promite schimbări, caută scuze pentru cei care au supărat-o, o asigură că „nu e nimic intenționat”, devine brusc empatică, i se redeșteaptă grija maternă, e gata să renunțe chiar și la comoditate.

cerasela iosifescu, florina cercel, noapte buna amamaFlorina Cercel prinde în jocul ei complexitatea personajului trezit din neatenția obișnuită și care încearcă să redreseze lucrurile; actrița îmbină calmul și precipitarea, apatia și vioiciunea, candoarea (își închipuie că fiul ei, odată anunțat, îi va lua pistolul lui Jessie) și obiceiul reproșului bine intenționat („Distracția nu vine să-ți bată la ușă”), speranța falsă (că degringolada nepotului ei e doar o etapă: „Poate-și revine”) și revelația („Am stat atâta timp împreună și n-am știut că ești atât de singură”). Există o notă generală de firesc și momente de excelență ale Florinei Cercel, experiența permițându-i să se plieze convingător pe o partitură complexă, cu o întreaga gamă de trăiri și de ițe sufletești ale unei mame buimăcite de vestea primită și care nu înțelege ce o lovește și de ce. În comparație cu emoția pe care o stârnise până atunci în deplină naturalețe, uneori doar cu o șoaptă absentă, a acceptării, rostită  pentru sine: „Iartă-mă”, finalul o prinde însă într-o ipostază parcă prea patetică. Nu știm dacă alegerea îi aparține, este din text sau a regizorului, în continuarea, de exemplu, a câtorva momente prelungite în care Jessie se joacă cu borcanele cu bomboane și alte provizii în timp ce vorbește despre chestiuni serioase, cum ar fi moartea, de exemplu. Contrastul este reușit, dar îngroșat prin repetiție riscă să devină ostentativ.

cerasela iosifescu, noapte buna mamaCerasela Iosifescu construiește un personaj – Jessie – lucid și rece. O femeie căreia nu-i place cum stau lucrurile, ajunsă la capătul rezistenței. A luat o hotărâre și o apără tăios („Nimic din ce-ai spune nu m-ar face să mă răzgândesc”), pentru că a chibzuit îndelung, nu e un alint oarecare: se va sinucide, așa cum făcuse cândva tatăl ei, singurul de care fusese apropiată și de la care moștenise acel fel de „a fi din altă lume”. Este remarcabil felul în care Cerasela Iosifescu o creionează pe Jessie: pragmatică, dar și „dusă”, frământată, dar împăcată cu propria decizie, calculată, dar și prizonieră a unei interiorități abisale. Este un exercițiu solicitant să faci permanent „naveta” între aceste stări și uneori să le mixezi în cocktailul aceleiași clipe, dar Cerasela Iosifescu reușește, cu aparenta ușurință a unui sportiv bine antrenat, cum spunea cineva. Ea nu este patetică, iar Jessie își păstrează în permanență sângele rece, preocupată să rânduiscă vag, în tușe scurte, viața celor din jur când ea nu va mai fi: Thelmei i-a umplut frigiderul cu mâncare, ceasul i-l lasă fiului ei, ca să nu aibă ocazia să-l fure, cumnatei, Loretta, care „se crede mai bună, dar nu e”, îi trimite, cu ironie ce bate spre cinism, toți papucii pe care fratele ei, al lui Jessie, i-i făcuse cadou de ziua ei, de-a lungul anilor, și nu i se potriveau – „Înțeleg că o iubește pe Loretta, dar ar trebui să știe că nu toate femeile poartă numărul ei la pantofi”. Și cu Thelma se dovedește protectivă, dar și aspră, cu pusee la limita cruzimii - când insistă, de exemplu, ca slujba de înmormântare să o țină același preot care oficiase și funeraliile tatălui ei. Poate că face asta pentru a opri din fașă orice urmă de înduioșare. În puține rânduri, personajul se lasă totuși pradă emoțiilor, în urma devoalării unor întâmplări din trecut. Mama ei îi ascunsese întotdeauna că Jessie era, de mică, epileptică. Dacă ar fi știut, nu ar fi urcat nicodată pe cal și, deci, nu ar fi avut „accidentul” în urma căruia fusese apoi mereu suferindă. Dacă ar fi știut, poate că viața ei ar fi curs cu totul altfel. Faptul că află abia acum îi sporește frustrarea, ciuda că lucrurile nu au mers într-o altă direcție, tot așa cum suferința provocată de vestea că fostul soț o înșela în timp ce erau căsătoriți îi provoacă o suferință ce pare, în unii ochi, exagerată. Pentru un om pregătit și hotărât să moară, pentru cineva care are în față neantul iminent, faptul că bărbatul de care între timp a divorțat nu-i fusese fidel ar putea stârni, dincolo de stupefacție, un zâmbet amuzat-resemnat. Dar Jessie nu este un om, este o femeie.

cerasela iosifescu, florina cercel, noapte buna amamaRegizorul Mircea Cornișteanu dozează bine intensificarea dramatică și combină cu tact prezentul – elementele de rămas-bun din partea lui Jessie, obstinația de care aceasta dă dovadă în așezarea „la locul lor” a tot felul de borcane sau cutii, trecerea în revistă a listei cu lucruri practice pe care mama ei va trebui să și le asume de acum – cu trecutul care, încet-încet, le ajunge din urmă, clarificând, fără a și rezolva. „Radiografia” rezultată este una a neputinței și a eșecului, cele două femei și-au ratat rolul de soție – niciuna nu fusese ceea ce își dorise bărbatul ei – și pe cel de mamă, dar au scăpat și ocazia, dacă nu a apropierii și solidarității, măcar a comunicării. Barierele cad, Thelma și Jessie dau cărțile pe față doar atunci când nu mai e nimic de făcut. Nu există pod peste această prăpastie, Thelma nu poate recupera neglijența consolidată într-o viață, iar Jessie e prinsă în strânsoarea de neînduplecat a neadecvării, a nepotrivirii flagrante cu lumea. Meritul lui Mircea Cornișteanu este că, apăsând sincron cu textul pedalele punerii în scenă, deapănă o poveste care tulbură mai ales prin această stare de singurătate și de târziu. Muzica veselă din final îndulcește „trezirea din vis” și punctează inspirat potențialul de lecție pe care orice întâmplare tulburătoare îl poartă cu sine.

(Text apărut și în revista SpectActor. Fotografiile din spectacol: ARCUB)

Comentarii cititori
sus

Silviu-Gabriel Lohon  

 

                                               

Trigon sau forța inventivității

 

Duminică, 18 martie 2015. În faptul serii. Se ia un cvartet (Anatol Ștefăneț - violă, vocal; Vali Boghean - saxofon, trompetă, caval, fluier, vocal ; Dorel Burlacu - keyboards, Gari Tverdohleb - tobe, percuție, xilofon), se adună o comunitate concisă de melomani, căreia i se pune la dispoziție un spațiu unic în Craiova, Café-Teatru Play, apoi se declanșează grandioasa reprezentație a basarabenilor Trigon.

În general, tonalitatea jazzului produs de grup poate fi caracterizată drept exuberant-exteriorizată, cu nuclee tematice care devin, pur și simplu, simple pretexte pentru un spectacol de virtuozitate care se scaldă într-o permanentă redefinire și regenerare prin inventivitate 

Anatol Ștefăneț este genul de artist care pare a nu avea nici un fel de dificultate în ceea ce face, mai ales că, urmărindu-i partiturile, ne imaginăm vioara ca pe o extensie naturală a mâinilor sale.

Vali Boghean este o explozie de talent. Deși a folosit doar câteva dintre instrumentele „de suflat“, i se poate atașa lejer eticheta de virtuoz în acest sens. De la saxofonul sopran până la corn, apelând regulat la un arsenal divers de fluiere și fluierașe românești, Vali ne-a purtat prin tot felul de sfere sonore, interconectate prin vocea sa total aparte.

Dorel Burlacu deține și coordoneazăritmul și armonia formației plus că stăpânește perfect armonica, un instrument nu foarte des folosit în zona noastră.

Gari Tverdohleb este stăpânul incontestabil al compartimentului de percuție. Cu un stil original și ritm fluid, el dovedește capacitatea de a se lansa în cele mai rafinate nuanțe sonore și, astfel, să ofere o muzică densă și acaparatoare.

Cvartetul a dovedit deplinătatea stăpânirii unui vast registru expresiv, instrumental și vocal. Au etalat un sunet-bloc, în compoziții proprii bine așezate, a căror cheie constă în dialogul sonor dintre fantezistul „suflător“ Vali Boghean și infatigabiliul percuționist, Gari Tverdohleb, supervizați de furtunoasa vioară a lui Anatol Ștefăneț sub care au întins lungi însăilări ritmice, pigmentate de agreabile surprize.

Tenacitatea, dezinvoltura, coerența și seriozitatea basarabenilor sunt atribute clare pentru profesionalismul lor. Repertoriul a fost abil construit din aranjamente proprii precum Horantella sau Japanese Blues, dar și din standarde ethno gen Cine iubeste și lasă al Mariei Tănase, care au fost regândite în virtutea parametrilor grupului.

Melanjul muzical propus de Trigon este infailibil și aproape incredibil: folclor românesc și fusion, susținute de un schelet foarte solid neo-avangardist academic. Inventivitatea ludică, ironia și, pe alocuri, frivolitatea muzicii lor sunt segmente recurente ale gândirii muzicale trigoniace, care nu contenește a bifa chiar și cel mai mic detaliu al unui parcurs muzical conceptualizat. Și, așa cum spunea un cronicar al revistei Alliance Maidan, într-un număr din ianuarie 2006, „muzica lor este comparabilă cu un tablou pointilist: cu ajutorul celor mai mici detalii se ajunge la o imagine de ansamblu strălucitoare“.

Spre finalul serii, a explodat momentul cel mai ludic al evenimentului: excelentissima partidă de jam-session (prea scurtă, ce-i drept) la care au participat, deopotrivă muzicienii și publicul. Cu intuiție și empatie, ricoșeurile de frânturi ideatice ale fiecărui instrumentist, născute din sugestii, au constituit o multitudine de sensuri.

Mai trebuie amintit și efortul generalizat al gazdelor, amintitul Café-Teatru Play. Ei pot fi mulțumiți. La fel și auditoriul care a avut ce asculta fiindcă, citându-l pe marele dirijor Arturo Toscanini până la urmă, tot publicul are dreptate!“.

La bună re-ascultare!                                                                    

Comentarii cititori
sus

Ionuț Laurențiu Dușcă

 

Jurnalul unui corsar de cinema

 

 

Give me freedom or give me the rope. For I shall not take the shackles that subjugate the poor to uphold the rich. John Goldenwolf

 

Sunt un corsar de cursă lungă. Nu jefuiesc navele marilor imperii, și nu sunt nici comandat de nimeni. Nu am nici măcar un echipaj. Nu aș avea nici măcar corabie dacă nu aș simți nevoia de izolare. Îmi place să mă închid în punctul cel mai de jos al navei, unde sunt practic cufundat în apă și să văd filme. N-o fac din plictiseală sau din ambiție, ci pur și simplu am nevoie de armură pentru a supraviețui pe ape tulburi, înconjurat de rechini. Mă consider corsar pentru că mai toate filmele sunt furate. Furate de la cei bogați, care le disprețuiesc și le consideră doar surse de îmbogățire.

Ziua Letter from an unknown woman

A iubi și a ști acest lucru înseamnă a te dedica celuilalt, a fi fascinat de fiecare tropăit al pașilor săi. A iubi și a nu ști asta, înseamnă a părăsi, a fi gol pe interior, a nu mai putea face nimic cu pasiune. Aceste două lumi se întâlnesc în Letter from an unknown woman. Mecanismul poveștii este unul clasic: o adolescentă se îndrăgostește de vecinul ei, un pianist celebru și aventurier. Trăiesc împreună câteva săptămâni, apoi el pleacă, iar ea rămâne însărcinată și nu-și mai vorbesc ani de zile.

La un concert se întâlnesc din nou. Paradoxal, Stefan o privește, însă n-o recunoaște. Același lucru nu se poate spune și despre Lisa, pentru care freamătul inimii se trezește. Acele gânduri și amintiri, atât de bine îndesate până atunci, ies la suprafață și pentru a doua oară fuge de acasă în brațele lui Stefan. Un Stefan, apatic, pierdut, care nu-și amintește absolut nimic din ce se întâmplase în trecut.  Disperată, fuge din nou, iar copilul ei se îmbolnăvește de pneumonie și moare, fără ca ea să-i fie alături. Curând, aceeași boală o primește și ea, și disperată, simte nevoia de a-i mărturisi totul lui Stefan, printr-o scrisoare. Scrisoarea pe care o primește Stefan, însoțită de adnotarea din final care anunța decesul Lisei,  reînnoadă relația cu propria conștiință, dar nu pentru a regăsi calea existenței sale, ci pentru a-și primi pedeapsa, soarta dându-i lovitura de grație.

Ceea ce mă fascinează la acest film, pe lângă mecanismul poveștii și al memoriei lui Stefan, este absența unui final. Totul se încheie sec prin adnotarea cu cerneală de pe scrisoare, nu vezi nimic, nu plângi, nu te lași dus în nicio stare. Tot ce trebuia spus fusese deja spus în film. Ophuls nu-și mai judecă personajele, considerând că și-au trăit deja destinul.

 

Noaptea Fucking Amal

În Amal, o puștoaică stă și scrie la PC. Tot în Amal, aceeași puștoaică își scrie jurnalul pe PC. Se pregătește de ziua ei și o iubește pe Elin. Cut.

Amal este cel mai oribil, depresiv și plictisitor oraș din câte au existat și vor mai fi pe acest Pământ. La fel de nașpa este și liceul de acolo. Un liceu unde majoritatea subiectelor au ca temă care cu care se cuplează sau virginitatea la ce-i bună? Cel puțin așa gândește Agnes. Cut.

Fade to white. Elin o sărută pe Agnes. Dar nu din sinceritate, ci pentru a câștiga un pariu cu soră-sa, apoi dă fuga la cealaltă petrecere, a celor cool din liceu. Rămasă singură în camera sa, Agnes vrea să se sinucidă. Își pune muzică rock, scoate un aparat de ras și-l așează liniștită pe mână așteptând curajul sau momentul potrivit. Elin, întoarsă de la petrecere, o cheamă afară salvând-o fără să-și dea seama de la cumplitul gest. Urmează o plimbare în noaptea micuțului oraș suedez, cu un plan de evadare în Stockholm întors în ultima clipă. Cut.

Fade to black. Visarea. Elin visează la o zi de școală petrecută cu Agnes, în timp ce aceasta, se închide în intimitatea camerei sale și se masturbează privind o poză cu Elin. Aparent cea mai scandaloasă secvență din film făcută cu o naturalețe remarcabilă, tăiată la timp, în așa fel încât să sugereze erotismul adolescentin al celui care vrea să descopere, ci nu pornografia sau sexualitatea infantilă. Cut.

Zilele trec, Agnes se resemnează, însă lui Elin i se trezește mintea. Începe să-și dea seama că e înconjurată de idioți, de adolescenți fără viitor, care-și tratează prezentul ca pe-o bătaie de joc. Renunță la relația ei, la glumele și superstițiile inutile cu sora sa și o caută pe Elin. Finalul o surprinde pe Elin închisă în toaleta școlii cu Agnes, iar tot liceul vuia afară sperând să surprindă o scenă de sex între ea și un băiat. Cele două fete evadează fericite din toaletă, ținându-se de mână, fără a lua în serios privirile șocate și prejudecățile celor din jur. Cut. Final cut.

La prima vedere poate părea o poveste adolescentină, cu subiect tipic americănesc, dar Lukas Moodysson, regizorul și scenaristul acestui film, a reușit să imprime naturalețe dialogurilor, să nuanțeze replicile cu diverse tertipuri și jocuri de cuvinte tipice adolescenților. Contrastul aprins, noise-ul folosit excesiv, face ca acțiunea să ardă, să ai senzația că te trimite într-o lume halucinantă, un truc inteligent care sugerează amețeala acelor tineri sau o metaforă la adresa consumului de droguri și alcool.

Noaptea se afundă în negură, și am rămas cu nostalgia unei adolescențe rebele, pline de frustrări și angoase. O adolescență trăită doar pe jumătate. Dar poate că mâine va fi un răsărit frumos de soare peste întunecatul Amal, nu-i așa, Agnes? 

Comentarii cititori
sus

Fotografie

 

Monumente pierdute

 

Acest număr al Prăvăliei Culturale este ilustrat cu fotografii din cadrul proiectului 'Monumente pierdute'.

Iată ce ilustrează aceste fotografii (cu trimiteri la pagini de net și, mai ales, indicații pentru a ajunge la fața locului, ceea ce, cred eu, este important pentru a dovedi interesul ca asemenea clădiri să intre în circuitul turistic): 

Alvițe              - Casă din sec XIX, Craiova, strada Traian Demetrescu

Balsamuri         - Conac la Potmeltu, jud. Dolj /MAPS/

Boabe             - Conac din Gura Padinii, jud. Olt /MAPS/

Cartolina1        - Interior de casă din Craiova, strada Crișului

Cartolina2        - Burlan din Craiova (ultimul de acest tip, la Prefectură)

Chibrituri         - Conacul Ion Marian, sec XIX, com. Dobrotineț, jud. Olt, /MAPS/

Delicatese       - Palatul Gh. Pleșia (Pleșa/Plessia), com. Obârșia de Câmp, jud. Mehedinți, /MAPS/

Evantaie         - Interior de casă din Craiova, strada Crișului

Mirodenii         - Conac Nicu Stoenescu, com. Popânzălești, jud. Dolj, /MAPS/

Odicolonuri      - Conacul Poenaru, Valea lui Pătru, jud. Dolj, /MAPS/

Sticle de lampă - Palatul Jean Mihail, Craiova

Tejghea          - Conacul din Negoi, jud. Dolj, /MAPS/

Cover             - Conacul Neamțu, com. Olari, /MAPS/

 

Am adresat câteva întrebări celor implicați în acest proiect. A răspuns Mihai Popescu.

Cum s-a născut proiectul 'Monumente pierdute' ?

Proiectul nostru s-a născut din contopirea a două pasiuni: una a mea și cealaltă a colegului meu. Mie îmi place să fac fotografii, iar prietenului meu sa se plimbe. Într-o zi, plimbându-ne și făcând fotografii aiurea, am ajuns dintr-o întâmplare în fața unei piese de arhitectură (Malu Mare). Atunci amândoi am privit în sus și am rămas impresionați de clădirea respectivă.

Care este echipa?

Dragoș Andreescu și Mihai Popescu suntem echipa. Dar colaborăm cu o mulțime de alți pasionați de lucruri frumoase, arhitecți, pictori, fotografi, asociații culturale (tradiția militară), și câteva dintre instituțiile de stat.

Ce arie ați acoperit?

Am stabilit să acoperim doar zona Olteniei. Tot ce facem, facem prin propria finanțare iar ca să lărgim aria la nivelul întregii țări ar însemna să investim mult mai mult din propriul buzunar. Deplasările noastre pe teren le facem pe decursul unei zile de weekend, adică atât cât putem acoperi ca seara să ne întoarcem acasă.

Cum sunteți întâmpinați pe teren?

La întrebarea asta am putea să vă răspundem: ospitalitatea românilor este mai mult un mit... În țara noastră dacă porți un aparat de fotografiat la gât deja ești privit ca un intrus, că vrei să invadezi intimitatea.

Cum aflați de o casa ori alta?

Folosim sursele moderne de informare dar consultăm și arhive, pasionați de istorie. Majoritatea fotografiilor vechi pe care le prezentăm sunt cumpărate de pe site-uri de specialitate, tot cu banii proprii.

Ce povești ați aflat?

Fiecare dintre lucurile pe care le-am vizitat are povestea sa. Unele sunt adevărate lecții de viață, altele pură fantezie. Majoritatea albumelor pe care le publicăm sunt însoțite de o descriere. Dar ca poveste, pe noi ne-a impresionat cel mai mult cea a boierului Pleșia și a conacului său din Obârșia de Câmp. Boierul l-a construit pentru o femeie, iubita sa, o franțuzoaică locuind în Franța, într-un pension. Boierul l-a trimis pe constructor în Franța, ca să vadă pensionul respectiv, și l-a reprodus la scara 1:1 în Obârșia de Câmp. Franțuzoaica a venit în România și a trăit o perioadă cu o boierul în palatul construit pentru ea, dar nu s-a putut obișnui cu viața rurală din România anilor respectivi. L-a părăsit pe boier pe motivul că palatul nu avea apă menajeră, precum cel din Franța. Boierul a murit singur, la 90 de ani, fără a se mai fi căsătorit vreodată.

Adeseori ați revenit la un același monument, documentând degradarea. Ați avut semnale de luare la cunoștință ori încercări de remediere?

Absoult niciunul dintre cele prezentate de noi nu a suferit vreo formă de remediere sau reconstruire. Câteodată ne gândim la cele pe care nu le vom mai găsi la următoarea excursie pe teren. Autoritățile nu fac absolut nimic.

Uneori documentați monumente care nu sunt deloc pierdute. V-ați gând la o rebotezare care să acopere și cazurile fericite?

Cazurile fericite, în 80% dintre situații aproape că nu există.

V-ați gândit la o mai accentuată informare, la difuzarea de hărți pentru ca publicul să poată ajunge la aceste monumente, sa intre în trasee turistice?

Pe pagina noastră noi prezentam și locația exactă a fiecăruia.

Aceasta comoară ar merita valorificată de autorități. Ați făcut demersuri? În afară de Facebook mai aveți în vedere și alte canale? Wikipedia, de exemplu...

Lucrăm la propriul site dar încă întâmpinăm aceleași dificultăți financiare.

Mai aveți energie, mai ales după dificultățile întâmpinate?

Cred că nu este o problemă de energie, ci mai mult de pasiune și de motivare. Însă putem să ne mândrim cu pagina noastră, toate cele aproape 6000 de aprecieri sunt reale, nu am investit în promovarea paginii ca să atragem aprecieri. Între mine și colegul meu este cumva o întrecere, fiecare caută prin mijloacele proprii iar când ne întâlnim confruntăm descoperirile și alegem ce urmează să promovăm. De multe ori ne tragem unul pe celălalt, fiecare dintre noi a vrut, pâna acum, să renunțe de câteva ori, mușcați de câini, înjurați și amenințați, cu pantofii rupți sărind garduri. Dar... la sfărșitul unei zile de expediție, când privim fotografiile... zâmbim și ne spunem că a meritat.

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

To(l)ba de jazz
XXI

 

sipa1*Joi 12 martie, în cadrul Cursului de estetica jazz-ului de la Academia de muzică G. Dima din Cluj-Napoca a fost invitat Cornel Țăranu pentru tema “Confesiuni & conexiuni jazz-istice”.
Moderator Conf. univ dr. Virgil Mihaiu.
De la colegul și prietenul Virgil Mihaiu așteptăm vești ȘI despre cursurile practice de jazz și mai ales despre REZULTATELE acestor cursuri… ca și despre alte evenimente concertistice și festivaliere din orașul sau zona respectivă...

*Joi 19 martie la INSPYER BISTRO din Capitală a debutat ciclul de concerte INSPYER JAZZ & BLUES EVENTS cu un excelent duo Marcian Petrescu-voce & harmonica și Clay Windham-voce & chitară. Publicul a fost extrem de numeros și participativ, prin reacții spontane și mai ales aplauze.

*Vineri 20 martie la Teatrul Elisabeta din București a cîntat New Orleans Orchestra condusă de trompetistul Emil Bîzgă.

*Marți 24 martie la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești a avut loc un concert cu grupul JAZZAPELLA în noua componență. Din vechea componență au mai rămas doar doi membri: Zoltan Andras și Ana Băncescu. Membrii noi, adică de cîteva luni, sînt Marina Arsene, Flavia Zoe, Alexandru Badea și Liviu Iancu.

*În perioada 24-29 martie, la Clubul Blue Note din New York a fost sărbătorit celebrul saxofonist James Moody la a 90-a aniversare. Printre invitați s-au numărat Nicholas Payton, Donald Harrison, Roy Hargrove, Dee Dee Bridgewater, James Carter, Jon Fadis și Randy Brecker.

*După prezența în cluburile de jazz din Londra-PIZZA EXPRESS pe 21 martie și VORTEX pe 23 martie, Sorin Zlat Trio, cu Mihaela Alexa-voce și Sorin Zlat sr. sax alto, au concertat la InSpayer Bistro din Capitală. În același aristocratic spațiu în care se desfășoară frecvent evenimente mondene, mai consemnăm recitalurile de jazz din 2 aprilie cu Costinel Mirea Trio (Costinel Mirea-vioară, Cristian Mirea-contrabas, Gabriel Brutaru-chitară și invitatul lor, Alexandru Borșan-pian). Pe 9 aprilie aici este programat recitalul FAVORITE MOOD cu Petra Acker-voce. chitară și percuții și Albert Tajti-pian.

*Sîmbătă 28 martie, la ARCUB, în cadrul ciclului de concerte JAZZAJ  au cântat formațiile Soul Serenade și Irina Popa & The Sinners.

*Duminică 5 aprilie începînd cu ora 18.30 și pînă aproape de miezul nopții, s-a desfășurat pentru a treia oară la Hard Rock Café din Capitală, a XIII-a ediție a Galei Premiilor de jazz-Premiile MUZZA pe 2014. Alăturăm lista cu cei nominalizați și premiați.
Au susținut micro-recitaluri mult aplaudate, în următoarea ordine:
C.A.L.I QUARTET-Iași, MOONLIGHT SHADOW TRIO –Brăila, BASORELIEF-București, ALEXANDRU ANDRIEȘ (cu invitații săi George Baicea-chitară, Iulian Vrabete-chitară bas și Relu Bițulescu-baterie-ultimii doi au făcut parte și din grupul Basorelief), apoi, tot în sfera blues-ului, ALEX MUȘAT & KILROY‘S (cu Alex Mușat-voce și chitară, Sebi Yoo-chitară bas și Claudiu Purcărin-baterie). Au urmat trupa BALAKO, SORIN ZLAT TRIO (cu Sorin Zlat-pian, Sebi Yoo-chitară bas și Laurențiu Ștefan-baterie), apoi un intermezzo cu același Trio, invitat Sorin Zlat sr. care apoi au acompaniat-o pe MIHAELA ALEXA, În continuare, aceași secție ritmică a cîntat împreună și cu TASI NORA. Ante penultimul micro-recital a aparținut Trio-ului MIREA (cu Costinel Mirea-vioară, Cristian Mirea-contrabas și Gabriel Brutaru-chitară) care au susținut și penultimul micro-recital dar în compania solistului vocal ALEX CONSTANTIN. După proiecția clipului LEBĂDA realizat de Elena Mîndru și Trio-ul său în Finlanda, trimis organizatorilor Galei pentru a compensa parțial absența protagoniștilor de la această festivitate de premiere, evenimentul a fost încheiat, oarecum sugestiv, de micro-recitalul solo saxofon tenor a lui EDI JACK NEUMANN. 

Precizare:

Galele Premiilor de jazz -Premiile MUZZA- din ultimii trei ani au fost organizate de Fundația MUZZA cu sprijinul Institului Cultural Român, căruia îi suntem profund recunoscători.
Ministerul Culturii nu numai că nu a sprijinit financiar sau logistic evenimentul nostru dar, din păcate, deși am sperat acest lucru până în ultima clipă, nu ne-a transmis nici măcar un simplu DA sau BA pentru a ști dacă e cazul să trecem pe afiș și această instituție.
Acesta este motivul pentru care considerăm că de această dată e necesar să adresăm o scrisoare deschisă Excelenței Sale Domnului Ioan Vulpescu, Ministru al Culturii.
Iată conținutul acestei scrisori:

Către Ministerul Cuturii

Excelenței sale
Domnului Ministru Ioan Vulpescu

Vă mulțumim condescendent pentru imensa încredere pe care o acordați de trei ani consecutiv Fundației MUZZA, că poate organiza Gala premiilor de jazz-Premiile MUZZA (ediția a XIII-a în 5 aprilie a.c.) fără sprijinul financiar al Ministerului Culturii.
Ne simțim mîndri de această încredere.
Sperăm că și Ministerul Culturii.

Am considerat că uzanțele diplomatice sau profesionale între două instituții, dacă nu măcar cele umane, presupun un minim răspuns, pozitiv sau negativ, la solicitarea noastră către Ministerul Culturii nr.773 din 26 februarie 2015. 

Cu o oarecare considerație și cu speranța că cel puțin în viitor, colaborarea noastră (sau cel puțin comunicarea din partea dvoastră, a Ministerului Culturii) pentru acest eveniment unic din viața breslei românești de jazz, va fi (mai) bună și favorabilă îndeosebi laureaților. 

Alexandru Șipa-Președinte Fundația MUZZA

7 aprilie 2015

*Casa Soft Records a lansat CD-ul GOOD FRIENDS avîndu-i ca protagoniști pe Ionică Minune la acordeon și Petrică Andrei la pian. Invitații lor sînt Costel Nițescu-vioară, Jean Stoian-ghitară, Răzvan Cojanu-contrabas și Laurențiu Ștefan-tobe. Cu prilejul lansării acestui album, era anunțat și un concert care din păcate s-a anulat în ultima clipă…ori poate doar s-a amînat…

*Vineri 10 aprilie, la The Apollo Theater din New York, Cassandra Wilson îi va aduce un omagiu cîntăreței Billy Holliday. Concertul se va intitula „Lady Day’s Centenial”.

*Duminică 12 aprilie Jazz & Blues Club din Tg. Mureș va sărbători 8 ani de existență printr-un concert de blues cu formațiile Nightlosers și Blue Project.

La mulți ani și cît mai multe evenimente reușite în acel adevărat complex muzical-artistic și din partea noastră. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey