•  Judith Hermann
•  Liviu Jianu
•  Ioan Lascu
•  Pr. Sever Negrescu
•  Charles Simic


sus

Judith Hermann[1]

Corali roşii[2]

 

Întâia şi singura mea vizită la un terapeut m-a costat brăţara roşie de corali şi iubitul meu.

Brăţara roşie de corali provenea din Rusia. Provenea, mai exact, din Petersburg, era veche de peste o sută de ani, străbunica mea o purtase la mâna stângă, iar pe străbunicul meu îl costase viaţa. Să fie asta istoria pe care vreau s-o povestesc? Nu sunt sigură. Nu sunt cu adevărat sigură:

 

Străbunica mea era frumoasă. Venise împreună cu străbunicul meu în Rusia, pentru că străbunicul construia acolo cuptoare pentru poporul rus. Străbunicul a luat o locuinţă mare pentru străbunica pe insula Vasilii Ostrov din Petersburg. Insula Vasilii Ostrov este scăldată de apele Nevei mici şi ale Nevei mari, iar când străbunica se ridica pe vârfurile degetelor de la picioare în locuinţa de pe Malyi-Prospekt şi privea pe fereastră, putea să vadă astfel râul şi marele golf Kronstadt. Dar străbunica mea nu voia să vadă nici râul, nici golful Kronstadt şi nici frumoasele case înalte de pe Malyi-Prospekt. Străbunica nu voia să privească de la fereastră în depărtare. Trăgea draperiile grele, roşii, de catifea şi închidea uşile, covoarele înghiţeau orice sunet şi străbunica se întindea pe canapele, pe fotolii, pe patul cu baldachin, se legăna înainte şi înapoi şi îi era dor de Germania. Lumina din locuinţa cea mare de pe Malyi-Prospekt era o lumină de amurg, o lumină ca pe fundul mării, iar străbunica părea să creadă că depărtarea, Petersburgul, întreaga Rusie nu ar fi nimic altceva decât un vis adânc, crepuscular, din care se va trezi în curând.

 

Străbunicul călătorea însă prin ţară şi construia cuptoare pentru poporul rus. Construia furnale şi sobe cu plită şi cuptoare cu flăcări şi sobe industriale. Rămânea foarte mult timp plecat. Îi scria străbunicii scrisori, iar când acestea soseau, ea trăgea puţin draperiile roşii, grele, de catifea de la ferestre şi citea prin crăpătura subţire creată de lumina zilei:

Vreau sa-ţi spun că soba Hasenclever pe care o construim aici constă din mufe legate împreună prin canale verticale şi încălzite prin flacăra creată de arderea fierului - îţi aminteşti de furnalul pe care l-am construit în Blomesche Wildnis în Holstein şi care ţi-a plăcut atunci atât de mult - ei, bine, şi la cuptorul Hasenclever minereul este adus prin deschideri în mufa superioară şi....

Pe străbunica o obosea foarte mult citirea acestor scrisori. Ea nu-şi mai putea aminti de furnalele construite în Blomesche Wildnis, dar îşi amintea de Blomesche Wildnis, de pajişti şi de câmpia întinsă, de căpiţele de pe câmpuri şi de gustul mustului de mere vara, dulce şi rece. Ea lăsa camera să se cufunde din nou în semiîntuneric şi se aşeza obosită pe una dintre canapele, zicând: „Blomesche Wildnis, Blomesche Wildnis”, suna ca un cântec de copii, suna ca un cântec de leagăn, suna frumos.

 

Pe insula Vasilii Ostrov din Petersburg trăiau în acei ani, pe lângă neguţătorii străini şi familiile lor şi mulţi artişti şi învăţaţi ruşi. Fără îndoială că aceştia auziseră de nemţoaice, de frumoasele palide cu părul blond care locuiau sus, în Malyi-Prospekt, aproape întotdeauna singure şi în camere aşa de întunecate, de moi şi de reci ca marea. Artiştii şi învăţaţii şi-au făcut apariţia. Străbunica îi poftea înăuntru cu mâna ei obosită, subţire, vorbea puţin, abia dacă înţelegea ceva , privea printre pleoapele grele prelung şi visător. Artiştii şi învăţaţii luau loc pe canapelele adânci, moi şi pe fotolii, se cufundau în stofele grele şi întunecoase, servitoarele aduceau ceai negru cu scorţişoară şi dulceaţă de afine şi de mure. Străbunica îşi încălzea mâinile reci la samovar şi era mult prea obosită să-i poftească din nou afară pe artişti şi pe învăţaţi. Şi astfel, ei rămâneau. Şi o priveau pe străbunica şi ea se contopea cu lumina amurgului în ceva trist, frumos, străin. Şi fiindcă tristeţea şi frumuseţea şi stranietatea sunt trăsăturile fundamentale ale sufletului rus, artiştii şi învăţaţii se îndrăgosteau de străbunica mea şi ea se lăsa iubită de ei.

(...)

 

Privirea străbunicul rămase împietrită pe brăţara de corali. Puse înapoi in farfurie restul de pelmeni, îşi şterse mâinile de şerveţelul de in şi trimise camerista afară. Spuse în germană: „Ce e asta?“

Străbunica răspunse: „O brăţară“.

Străbunicul zise: „Şi de unde o ai, dacă-mi este permis să întreb?“

Străbunica răspunse foarte încet şi moale: „Mi-am tot dorit să mă fi întrebat. Este un cadou de la Nikolai Sergheevici.

Străbunicul o strigă înapoi pe cameristă şi o trimise după prietenul său Isaak Baruw. Isaak Baruw veni, era ghebos şi strâmb, părea adormit şi încurcat, era deja noaptea târziu, şi îşi tot dădea cu mâna prin părul nepieptănat. Străbunicul şi Isaak Baruw mergeau agitaţi prin încăpere, discutând, Isaak Baruw rostea în zadar cuvinte liniştitoare, cuvinte care îi aminteau străbunicii de iubiţii ei. Străbunica se prăbuşi epuizată într-unul din fotoliile moi şi îşi aşeză mâinile reci pe samovar. Străbunicul şi Isaak Baruw vorbeau pe ruseşte, străbunica nu înţelegea nimic mai mult decât cuvintele secundant şi parcul Petrowski. Servitoarea fuse trimisă din nou afară în întuneric. Când se iviră zorile, străbunicul şi Isaak Baruw părăsiră casa. Străbunica era adormită pe fotoliul moale, mâna ei subţire cu brăţara roşie de corali la încheieturi atârna fără vigoare peste spătar; în încăpere era aşa de întuneric şi de linişte ca pe fundul mării.

 

Isaak Baruw se întoarse spre amiază şi îi spuse străbunicii cu multă şovăială şi cu mărturii de compasiune că străbunicul a murit la ora opt dimineaţa. Nikolai Sergheevici l-a împuşcat drept în inimă pe dealul din parcul Petrowski.

(...)

 

Traducere din limba germană de Ana Ocoleanu



[1] Judith Hermann (născută în 1970 în Berlin) trăieşte ca jurnalistă şi scriitoare liber-profesionistă în Berlin. Volumul „Sommerhaus, später“, din care face parte şi povestirea „Rote Korallen“ (din care redăm în cele ce urmează câteva fragmente), este prima ei carte, distinsă cu premiul Hugo Ball, cu premiul literar al oraşului Bremen şi cu premiul Kleist. A mai publicat în 2003 la Editura S. Fischer Verlag volumul de povestiri „Nichts als Gespenster“.

[2] Traducere din Judith Hermann: Rote Korallen, în: Judith Hermann: Sommerhaus, später. Erzählungen, 8. Auflage, Fischer Taschenbuch Verlag, Frankfurt am Main 2003.

Comentarii cititori
sus

 

Liviu Jianu

 

 

*Dragă Patrel,*

 

Tu ai murit şi eu sunt foarte mândru de asta.

Ţi-a ieşit din prima.

Fără trac.

Fără emoţii.

Fără repetiţii.

Pe mine mă trec toate sudorile numai când mă gândesc

La moartea care mă aşteaptă.

Câtă răbdare are cu mine!

Stau şi mă minunez!

Aşa cum îţi spuneam

Îmi este greu să stau de vorbă cu tine

Pentru că trupul tău a rămas pe pământ

Cu toate amintirile mele legate de el

În timp ce pe sufletul tău

Eu nu l-am văzut niciodată,

Ba chiar mă întreb

În ce a constat el.

 

Acum mă gândesc că sufletul tău

Este legat de fapte şi cuvinte

De exemplu

Nu îmi aduc aminte nici-un exemplu.

Parcă tot ceea ce am făcut

Noi doi, împreună,

Nu are suflet

Ceea ce ridică un mare semn de întrebare

Legat de existenţa noastră reală

În univers

În ce mă priveşte

Sufletul meu

Constă în faptul

Că am scris azi un pomelnic

Cu tata, bunicii, ş.a.,

Precum şi cu viii,

Şi am pus numele tău,

La morţi,

Ceea ce

Din nou

Nu te poţi lăuda

Că ai făcut măcar o dată

Pentru mine.

Poate îmi dai şi tu o sfântă liturghie,

În cer,

Cu sinceritate,

Amicul tău, Liviu,

Care îţi înfige şi după moarte

Pumnalul în spate

 

 

Comentarii cititori
sus

 

Ioan Lascu

 

 

Mic atlas botanic

 

Aişor, că-i mai uşor,

Alior, că-i bătrâior,

Arnică, fiindcă-i harnică,

Bobidragi, în nişte mici desagi,

Iarbă creaţă, că-i isteaţă,

Lemn domnesc, că-i neam regesc.

Osul iepurelui, în umbra murelor,

Tătăiş, că se uită cruciş.

Susai, că-i moale la grai,

Lobodă, că-i toată vara slobodă,

Hrean, că-i plin de alean,

Cucuruz, că-i mai ursuz.

Nap, că stă binişor în cap.

Varză, ca o barză,

stă binişor într-un picior.

Sclintitoare, ţi se leagă de picioare,

Steregoaie, că te face de oaie.

Brânduşă, că-i cea mai ghiduşă,

Aglice, cu orice ţânc complice.

Lipan, înfoiat ca un curcan.

Sulfină, păstaie haină,

se sparge în trombă, ca o mică bombă.

Prisacă, fiindcă o paşte orice vacă.

Răscoage, că îi lipsesc nişte doage.

Mânătarcă, parcă e o oaie bearcă.

Burete iute, c-alungă oi cornute.

Iască, un soi de bătrâneţe câinească.

Vâzdoagă, precum o mâţă oloagă.

Pipirig, ţepe crescute în frig.

Odolean, că de unde alean?

Leuştean, creşte-n umbră de buştean.

Mesteacăn, că-i călău de jneapăn.

Salcie, umbră peste-a calului calcie.

Fag, că mie mi-e cel mai drag.

Mai sus molid, ca un verde zid.

În vârf ienupăr, ca pe toţi să-i supăr.

 

 

Comentarii cititori
sus

 

Pr. Sever Negrescu

 

 

Carnea Cuvântului

(sau asemănarea omului cu lumea semănată)

– Luca 8, 5-15 –

 

Ieşit-a Semănătorul să semene sămânţa sa – este poate, cea mai frumoasă icoană evanghelică. Nimeni însă n-a reuşit s-o aşeze pe zidul de răsărit al pământului pentru că este greu, dacă nu imposibil, să pictezi cuvintele. Toamna, mai că îndrăzneşti, apropiindu-te de rumenirea pădurilor şi de aroma praznicelor, dar. . . atât!

 

Pilda Semănătorului devine, exclusiv, pilda seminţelor, căpătând valoare absolută doar în relaţia cu această realitate pe care ne-am obişnuit să o numim pământ.

Prin Cuvântul lui Dumnezeu, omul conştientizează că nu este pământean. În rest, totul îl determină să creadă că este.

 

Ieşit-a Semănătorul este cea mai scurtă definiţie dată creaţiei. Lumea semănată de Dumnezeu este o eternă enigmă. Cu cât ştim mai multe despre această lume, cu atât mai mult ne cufundăm în complexitate şi uimire. Astfel, cuvintele noastre, din ce în ce mai multe, ajung doar să constate, pe când Cuvântul lui Dumnezeu, singurul, creează. Din acea stare pe care Eminescu o defineşte superb, adormiţi de armonia codrului bătut de gânduri, strigătul Mântuitorului, cine are urechi de auzit să audă, ne trezeşte făcându-ne să murmurăm: cine are ochi de văzut să vadă, cine are mâini de lucrat să lucreze, cine are picioare de mers să meargă.

 

Literele sunt prima diversificare a Cuvântului, Semănătorul ieşit-a dintru ale Sale pentru ca, liturgic, să se producă reversul: ale Tale dintru ale Tale, Ţie Ţi-aducem de toate şi pentru toate.

Aceştia sunt oamenii care fac rodul însutit. În rest, putem vorbi de oameni pământeni, adică de suflete bătătorite, care, văzând nu văd şi auzind nu aud; de suflete superficiale, care nu au rădăcină şi de suflete înăbuşite prin hăţişul atâtor patimi.

 

Mă frământă ca pe aluatul fără drojdie, în ultimul timp, o întrebare nevinovată a Părintelui Arsenie Boca: în Templul sufletului nostru se va găsi vreun copil să-L primească pe Iisus? Iată, am găsit zilele acestea, în paginile nu ştiu cărui Pateric, un posibil răspuns: Într-un sătuc din Maroc, un bătrân privea în singura fântână de acolo. S-a apropiat un copil care l-a întrebat ce vede? Bătrânul i-a răspuns: Îl văd pe Dumnezeu. Copilul, neîncrezător, a strigat: cum, acolo se ascunde, vreau să-L văd şi eu. Bătrânul l-a ajutat ridicându-l pe marginea fântânii. Dar, bine, acesta este chipul meu, a murmurat, dezamăgit, copilul. Bătrânul l-a mângâiat pe frunte zicându-i: da, iată, ai descoperit unde se ascundea Dumnezeu.

 

Ce frumos şi adevărat!

 

Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie călcat în picioare sau aruncat păsărilor chiar dacă vin din văzduh, nu trebuie lăsat să se usuce, nu trebuie înăbuşit. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-i fie omului hrană.

În lumea de azi pe care omul a reuşit s-o transforme într-o maşinărie care sună a gol, acesta a pierdut printre piuliţe, tastaturi, C.D.-uri, D.V.D.-uri, maus-uri şi Emaus-uri, Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Şi când ne amintim că în anul 787, la al VII-lea Sinod ecumenic de la Niceea, Sfinţii Părinţi reuşiseră să-L iconografieze . . .

 

Astăzi, omul, sătul de atâta carne peste care s-au abătut maladia vacii nebune şi gripa aviară, trebuie să redescopere, prin Liturghie, prin Euharistie, Carnea Cuvântului.

 

 

Textul face parte din volumul Memoria lui Dumnezeu, în curs de apariţie la Editura Mitropolia Olteniei.

Comentarii cititori
sus

 

Charles Simic

 

 

Algebră de seară

 

Nebuna desena cîte un X

Cu o bucată de cretă

Pe spatele perechilor ce se îndreptau

Către casă, ţinîndu-se de mînă, fără să bănuiască nimic.

 

Era iarnă. Se întunecase deja.

Nu-i puteai vedea faţa

Aşa cum era, înfofolită şi furişă,

Mergea ca o găină neagră dusă de vînt.

 

Creta trebuie să i-o fi dat un copil.

Îl căutai cu privirea prin mulţime,

Aşteptîndu-te să-l descoperi foarte palid, foarte serios,

Cu o tăbliţă neagră în buzunar.

 

 

William şi Cynthia

 

Zice că o să-l ducă la Muzeul

Ideilor şi Emoţiilor Moarte.

Se miră că el nu l-a vizitat încă.

Zice că arată ca un tribunal federal

Cu scări multe şi coloane masive.

 

Se pare că nu vin mulţi să viziteze muzeul

În asemenea după-amieze gri, cu burniţă,

Zice că pînă şi ei i se face frică

În sălile de expoziţie mari şi goale

Cu idei monstruoase în cutii de sticlă

Cu emoţii goale pe piedestale de piatră

În poziţii clasice şi impertinente.

 

Zice că nu înţelege de ce el

Susţine că toate acestea îi amintesc de-un bîlci.

Admite că acolo este mult praf vechi

Şi că lumina zilei e sepia

Precum această fotografie

Cu doi îndrăgostiţi îmbrăţişaţi cast

Pe fundalul unui apus pictat pe carton.

 

 

Viermele conştiinţei

 

Tîrîtoare de noapte e timpul?

 

Capul meu umplut cu pagini îngălbenite

Ca şi cum în apropiere ar fi un tribunal

Şi aceasta i-ar fi arhiva.

 

Te-ai tîrît afară din inima neagră a procurorului?

Sfredelind prin semnătura înflorită a judecăţii

Cu vreo însărcinare specială

De-a latul rapoartelor de la morgă şi a petiţiilor orfanilor?

 

Făcătorule de labirinturi, asta-i tot?

Mă răsucesc ca să pun stăpînire pe tine.

 

Într-o  colivie, mici minciuni nevinovate –

Intenţionez să le hrănesc cu tine.

 

 

Mecanică populară

 

Enormele probleme inginereşti

De care te loveşti cînd vrei să te auto răstigneşti

Fără ajutoare, scripeţi, roţi dinţate

Şi alte asemenea şmecherii mecanice –

 

Într-o cameră mică, albă, goală,

Cu numai un scaun şubred la dispoziţie

Ca să ajungi pînă la tavan –

Şi numai un pantof cu care să baţi cuiele,

 

Ca să nu mai vorbim despre faptul că eşti gol pentru ocazia respectivă

Şi deci ţi se vede fiecare coastă şi fiecare muşchi.

Mîna stîngă deja ţintuită

Numai cu dreapta mai poţi să-ţi ştergi sudoarea,

 

Să iei un chiştoc

Din scrumiera plină,

N-o să reuşeşti să-l aprinzi –

Şi noaptea care vine, meseriaşa noapte.

 

 

Calitatea luminii

 

Te închini la cîteva adevăruri piezişe,

Îţi aminteşti într-o dimineaţă

Atît de clară încît nu recunoşti ziua

În care te afli într-un cerc de lucruri care-ţi aparţin.

 

Te măsoară, ele însele fiind puţin prea inanimate

Ca să fie reale. Şi această lumină aspră

Despre care se poate vorbi ca despre un instrument precis.

Mai bine să nu întrebi al cui este.

 

Îţi spui că înţelegi ritualurile.

De aceea ţi-ai pus paltonul negru,

Şi ai deschis o umbrelă neagră în casă,

Şi stai la această masă rotundă, instabilă.

 

Pentru obişnuitul mic dejun de ciuperci

Despre care se zice că au ajuns atît de negre şi că arată a fi otrăvitoare

În timp ce tu dormi gol în braţele

Unei Ariadne mult îmbătrînite şi cu curul mare.

 

Poeme din volumul Unending Blues,1986, în traducerea lui Gabriel Prăjitură

 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey