•  Dorin Cozan
•  Tiberiu Neacşu
•  Olga Ştefan


sus

Dorin Cozan

Predarea lucrurilor

preastinghiule, atotpântecule, linule

gura mea spartă e verde pin
ochii mei sunt ca doi ochi
mâinile sunt mâini
în sânge de cal verde

te laud pe tine din acest mo(ti)v
chiar dacă toată iarba e albă şi mare cât fratele
fiecare sărut pe limba lui piere

te laud pe tine
zgardă ghimpată smolită
pentru că cine seamănă vânt durează fântână

te laud te laud
şerpuit în coadă de peşte gălbui
ca orbul cel mare să înghită carul cel mic

şi focul, ţărâna şi moartea
toate-ale mele s
m
erite

deci lasă să vină la mine…

despre iubirea absolută

fericit este bărbatul care se încrede în tine, pleiado, şi binecuvântată fie glezna ta muşcată de şarpele de aramă. m-am încins cu ştergarul de in, am îngenunchiat în faţa limbii tale şi am şters pasărea albă de inelul jertfelnicului. am strâns cincizeci de amfore cu lotuşi, apoi am turnat mir şi am tămâiat împrejurul scăldătoarei.
dacă-ţi spun: cum voi ridica piatra de vreme ce eu nu cunosc zborul ei şi cuibul ei de apă neîncepută? cum vor şti ei
că tu m-ai trimis să număr firele de păr aurit şi ochii tăi de migdal fără număr? iată, am rodit trei veghetori şi patru trestii de aur. dar cine păzeşte trupul meu de furtună? şi cine mă scoate din fântână spre ziuă şi mă cumpără piatră cu piatră?

proroceşte, cine este acela care coboară?

Mă înec cu tine- piatra la inel

avea o mână de şarpe/ întoarsă/ un verde ochi scurs în piatră/ un inel alb cu solzi zornăitori

avea o unghie cu o ciupercă mare/ duhnea celest a mir/ a hena se stingea în urechea învăţătorului/ el râdea gâdilat/ murea gâdilat de sabia mică/ cucuta se răsucea pe scăriţă/ dulce dulce cuvântă-mă iarăşi din orgă/ eu mor

eu privesc/ avea un ochi sub limbă/ strâns alb colibri/ o frică de bici/ ea scâncea/ prinsă de apă/ şi apa era verde/ mâl
o
asă/ el privea prin mine o dulce cădere de moarte/ mieunau cotoii pe vârful pietrelor/ era fierbinte/ luna/ strânsă în mâinile tale de ceară/ eu

smulg brâul/ mantaua/ şiragul/ gâtul uscat uns cu mir/ îl simt ca o rece fragedă coadă de peşte/ zgomotos/ ple
scăi/ cu sete/ izbesc fulgerul peste umărul tău negru/ lucios/ şi/ despicat/ s-a întors în pământ/ s-a ivit/ în şuier de limbi/ zvârcolite/ peste mărgărintul şlefuit cu balele cerului/ aştept

spinarea întind/ un pas/ ochii/ ficşi/ ca un linx/ împietrit/ p
este barbă/ boarea/ ţipătul/ ţipătul/ spart/ cercul de foc/ înalt/ fără spărtură/ urcă/ din urechi se scurge nisipul/ Nilului/ săbii cu vârful întors/ în acelaşi loc/ împart fâşii/ lumina

încet/ peste umăr// un-doi, un-doi/ încet/ peste candelabre/ un picior/ o cută/ o pleoapă/ un icnet/ un-doi, un-doi/ strâns/ braţul/ gâtul/ sclipitor şi înalt/ cât o lume/ o/ altă/ gură/ alţi ochi/ se întind lunecă/ rotind/ peste/ o filă de carte/ mâinile tale îngemănate pe pieptul meu/ între ele nuferi

crucile. VI ascultă-mă

crucile.III căderea

Comentarii cititori
sus

Tiberiu Neacşu

COR
  IV

"Am încetat din viaţă, domnilor juraţi,
am scuturat câteva flori,
mi-am strecurat cosmosurile în nori
şi am curăţat heruvimii de îngeri şi de picioare,
am avut relaţii de durată pe soare
şi m-am închipuit emir sau alte eminenţe,
m-am desenat obscen lângă proeminenţe,
am făcut înconjurul fără ruşine,
am adăstat la curţile oamenilor şi, în fine,
m-am aruncat deasupra unui pat cu oase,
femeii cărnoase i-am dat blănuri tigrate,
am alungat-o din toate, le-am adus celor ce vin
cel mai bun vin din care am ştiut să beau,
am avut în grijă păsările ce voiau
să mă muşte să mă pigoale, femeilor goale
le-am dat goliciunea s-o poarte oarbă,
în mâini le-am pus ochi şi-n ochi otravă,
am înţepenit de-a lungul unei stânci, oraş ireal,
am stârnit cel mai mare val,
sunt vinovat că m-am oprit
când ştiam că o să vină şi penultima zi.
Aşa că, domnilor juraţi, fie ce-o fi, am avut puterea,
onorată instanţă,
am avut curajul să vă suflu cu viaţă
şi-acum mi-e ruşine, domnilor, mi-e ruşine
să pun cea mai strâmtă haină pe mine,
să ascult cum se scrie
aşa că fie ce-o fi să fie!"

Îmi terminasem pledoaria într-un ropot de aplauze.
Ei se târau peste mine şi-au avut nevoie de câteva pauze;
mi-am şters sudoarea cu un spectator,
şi, până să fugă, l-am îngropat în decor
uitând de ligheanul lui Joyce sau turnul lui Mulligan,
cel cu fereastra.
De ce lăptăreasa, care a simţit o undă de adevăr,
a simbolizat Irlanda şi s-a mângâiat asexuată prin păr?

Tuşesc. De ceva timp tuşesc de parcă
îmi învie Iisus în laringe.
Femeia de-alături se face câine care mă linge,
se face că plesnesc între coapsele ei,
scârbavnica, mă-mblânzeşte, ca pe roată,
îmi soarbe cuvintele din gura spurcată
şi,-ncet, mă invită la înmormântare
(are locuri în faţă, îmi zic, altfel de ce
să lovească în câinele care
se-ntinde amorf în laringele meu?)
Dintr-o parte mă strigă Dumnezeu, dintr-o parte
văd cum învie şi cealaltă moarte.
Văd, în numele tău, îndurerat, de-odată,
arzând şi luminând,
pietrele dimineţilor şi substanţa, adus de spate,
intru cu lumina în cetate. Mă scutur de arsuri şi de cete
am braţele bete de femeia pe care
am mângâiat-o azi-noapte.
"Sunt eu, înnegrit, iată-mă, sunt eu cel care crede,
am strâns atâta fum, mi-am cerut oasele scrum, am înghiţit soare,
an de an am ascultat cerul cum doare,
m-am agăţat de subsuorii unui arhanghel şi-am mers
până la părul său pubian,
am înmuiat pămătufu-n lighean
şi l-am curăţat de omenie,
aşa că fie ce-o fi să fie!"

Buck şi Stephen intră în camera cu spânzuraţi,
se-aşează pe vine
aşa încât atârnă de cafeniul frânghiilor. Au, desigur,
cîţiva fraţi, dorul copiilor şi săniile joase dintre anotimpuri,
se reped, devorează nimburi şi cresc către gratiile
mării îndoite.
Apoi, lac de sudoare, cu pene obosite,
stau printre păsările care supurează galaxii. Dorm toţi,
dintr-o dată, aşa cum doarme femeia mea măritată,
dement, demonul de departe desprinde desuuri dosite,
mi-o-nchipuiam pe tocuri tocite, mai curvă, mai om, câteodată,
cei doi spânzurându-se-n femeia uscată.

Pe vinil, negurile se sparg şi cântă: "Patru ani, el a venit,
mutându-şi copilul obosit
din neant în pântecul ei uniform şi bombat.
Tringhiul i-a supurat,
oh, Tania, unde sunt acum cutele tale, mirosurile cu care
mă biciuai la început? Cum să cred că sunt bine când încă mai put
şi beciul îmi pare departe şi diform?
Cum să mă ştiu locuit când palma
n-a mai venit să-ţi ţină pântecul uniform,
copilului nu i-ai dat apă sărată,
Tania mea, Doamne, Tania, taina şi numele tău era...!"

"E-adevărat, am fost la o prostituată. M-am complăcut,
ca orice om, în plăcerea dintr-un atom,
în spasmele pe care le-am vrut schizoide. Mă gândeam
că un diavol mă-nghite,
mă scuipă şi-mi greşeşte surâsul, mă adoarme.
Şi-atunci am văzut bucata de carne
ce-i atârna livid din burtă. Vă jur, nu avea nici o cută,
era mată ca o lamă perfectă, desenată părea
infinit de erectă şi scâncea la plesniturile mele.
I-am înghiţit sânii şi-un picior. Celălalt, smuls,
strivit de covor, îmi durea urechile şi naşterea risipită.
Atunci am auzit uşa şi m-a poftit în casă. Am fugit, i-am lăsat banii
pe-o masă
şi m-am trezit abia într-o cameră cu spânzuraţi. De-acolo..."

Juraţii vorbeau între ei în tremolo,
secretara se freca indecent de-un cuţit,
insistent,
cerul părea că mi se face şosete, culorile bete
ştiau să cureţe.
"Acum paharul şi-o ţigară, am ajuns, uite, la scară,
mai departe, din ce în ce mai adânc, sunt orb!
Toţi au avut şi încă mai sorb câte puţin
din cafeaua de dimineaţă sau din ultima cină uscată
M-am îndreptat, vă jur, nu vă mai sun din privată
şi nu mai adorm în şedinţe,
n-o să mai am nici urmă de preferinţe şi n-o să mă mir
când trebuie să ling vreun patrafir sau vreo cucoană.
O să-mi cer iertare de la fiecare sutană,
şi-o să mă-nchin apăsat. N-o să mă mai las înşelat,
n-o să mai am gust, nici miros şi nici o erecţie,
o să ştiu să tac la perfecţie şi-o să-mi tund ciocul şi părul,
o să-mi curăţ mai des covorul pe care acum urinez fără ruşine.
Şi, mai mult, n-o să mai vorbesc ascuţit".
Acolo, îmi pare c-am adormit, şi peste mine
treceau urme şi timpul îşi freca marginea de unghiile mele
şi, din ce în ce mai rău, până la plăsele
mă-njunghiam şi cuţitul eram eu.
Dintr-o parte mă striga ultima oară Dumnezeu.

Comentarii cititori
sus

Olga Ştefan

trecerea (tunelul)

I
mă amestec cu tine. cu oamenii care-ţi mănâncă pământ de sub unghii.
sunt singură şi-mi întorc capul după fetele singure. şi ele-şi brodează
pozele cu dantelă ca pe nişte furouri compromise de rămăşiţele dragostei.
şi ele se cred cu adevărat speciale, cu adevărat worthy.
trecem unele de altele ca prin labirinte vii cu oameni în loc
de garduri .

iubire, obligaţia şi datoria sunt două staţii
pe care maşinile noastre le ocolesc permanent.
la fiecare capăt de linie e un parc de autobuze ruginite
la fiecare capăt de dragoste e un maldăr de fiare vechi.
am venit unul spre altul ca două autobuze prăfoase
fiecare dinspre parcul lui fiecare dinspre iadul lui
încărcaţi de călătorii fideli ai coşmarurilor din cauciuc.
compostoarele ne ronţăie mai aprig decât
singurătatea din cele 3-4 zile fără bănuielile iubirii
şi fără urmele ei supurânde.

*

am crezut că ne vom întâlni mereu la capetele înnodate
ale viselor noastre cu peşti exotici. mi-aş fi adus aminte
de mine ca de un flagel pe care subteranele tale îl
transportă spre plămânii neatinşi ai rudelor de la ţară.
mi-aş fi amintit cu precizie mângâierile lamelor tocite
de-alungul pulpelor inferioare şi de sufletul ca un aparat de ras
bâzâind între încrâncenare şi răutate.
schimbările pe care mi le impui nu se vor realiza niciodată.
(ar fi prea simplu numai atât):
să-mi dezlipesc abţibildurile şi preţurile de pe chip.
să fiu fata normală fata absolut lipsită de griji.
să-mi dezbrac pieile învăţate cu frigul şi amărăciunea.

*
întotdeauna mă întorc în casa lui demian ca într-o
sală de spectacol. cu cea mai frumoasă rochie mă
întind pe covor şi-i spun tot:
despre cum am urcat pe toate blocurile turn ale oraşului
căutându-i silueta prin mulţimile strânse pe străzi ca pentru
parastasele eroilor noştri hentai.
despre subsuorile păroase ale estellei pe care am îmbrăcat-o
în furoul meu pregătit anume pentru îmbrăţişările lui.
despre boala de piele a nefericitei estella şi despre singurătatea
îngroşată cu dermatograful ca o sprânceană din care nu îndrăzneşti să mişti
a "ce vrei"?

*
dragostea mea, dragostea mea, dragostea mea:
nu-i adevărat că sărutul nostru seamănă
cu un ceas înţepenit cu limbile lui maronii
suprapuse şi împietrite. sărutul nostru e un ceas
care ticăie plăcut ca şi când timpul în sine ar fi
ceva dezmierdător.

*
dragostea mea, iată pe-aici mi-am târşâit
orgoliul păstos şi frivol ca flegma unui tbc-ist aproape vindecat.
şi pe-aici a venit demian şi mi-a zgâriat obrajii
cu pielea lui desprinsă de oase
largă ca un sacou închiriat.
şi pe-aici i-am strâns mâna în mâna mea
şi l-am îndesat în creierul meu. de-aici l-ar mai putea scoate
doar o echipă de descarcerare
ca pe victima unui accident cu maşini făcute zob.

II
ai senzaţia că n-ai trăit nimic esenţial şi că
suferinţa, aşa cum e ea, ţi-ar face totuşi bine.
pierzi din vedere toate minunile golite de sens.
migrenele îţi umplu capul ca nişte diapozitive proiectate
pe toţi pereţii camerei . între trezire şi ultimul sărut-
-numai cartiere rămase în beznă. o femeie ridată care te aşteaptă
cu ochii fumegându-i de teamă.
toate fructele din care ai muşcat musteau de otravă.
toate buzele pe care le-ai sărutat ascundeau colţi cariaţi şi limbi despicate.
femeile astea înfăşurate în grăsime ca în blănuri preţioase
ştiau bine: ai căzut demult în capcană
de-acum ţipetele tale se vor obişnui să alerge singure
-bolnavi de poliomielită cu mii de cârje în loc de picioare-

*
noaptea începe cu scâncetele mamelor rămase fără lapte şi
cu lamele prea tăioase ale mâinilor lui mângâindu-ţi pulpele.
dragostea mea, tu nu pricepi culoarea zidurilor reci şi-a contrastelor
dintre iarna de-afară mirosind a gropi de gunoi şi spinările calde
ca tavanele transpirând din cauza condensului.

drumul pe care-o luăm e bun.
până să-mi schimb faţa şi umbra
ascult toate glasurile în afară de al meu.

*
nu-i vina ta. e vina ceţii din bittertimes
a muşcăturilor rapide şi dezordonate/a schelălăielilor de căţeluşi
cu urechile proaspăt tăiate amintindu-ţi de propria tristeţe. de propriile mutilări inutile
motivate doar de standarde şi frumuseţi extenunante.
uneori, când ridici o oglindă ai sentimentul că ştii ce simte el
când te îmbrăţişează. apoi oglinda e acoperită de ceva cenuşiu.
apoi el devine tot mai mult o siluetă bleu
decupată dintr-o revistă de modă
"de ce alţii merită dragoste şi eu nu?"
"o inimă frântă nu bate aşa"
"mi-am pierdut minţile din cauza lui"

III
dă-ţi cu palmele peste faţă şi pricepe:
sentimentul că ţi-ai pierdut rănile e ca o fereastră care
te ispiteşte să sari. "nu-i momentul să începi să miroşi
a femeie". la sfârşitul celei mai frumoase zile din viaţa mea
cojile de sânge închegat, frumuseţea cangrenelor şi unghiile
înfipte-n carne seamănă cu gândacii peste care pulverizezi flit
şi aştepţi.
nimic nu le mai poate hrăni putregaiul

*

bătrânele bogate au refuzat să moară înecate cu salivă/
luni seara şi-au tras scaunele sub geam şi au căzut în gol.
sufletul tău orb stoarce venin din venele lor maronii
ca nişte conducte de gaz. l-ai văzut pe demian şi l-ai confundat
cu o stafie. demian defila gol printre fetele urâte care
se lipesc de paturile bolnavilor de plămâni şi aşteaptă să
moară încet ca într-o mare eprubetă plină cu otravă.
l-ai întrebat ce caută şi ţi-a zâmbit
(his smile, all yours, once again)
dragostea nouă nu ne vindecă de lipsa îndelungată a dragostei
după cum un sandwich nu poate să vindece
copiii bolnavi de malnutriţie.

*
cândva au să se şteargă toate nopţile ca alea
în care bittertimes îşi închisese vămile şi sub paltoanele
pepit toate inimile fetelor ca tine dactilografiau
răvaşe de adio. eşti fericită şi scrii despre nefericire
ca despre o păpuşă în ochii căreia te-ai privit înfrigurată.
eşti fericită şi scrii ca şi când ai pluti în uterul unei femei de ceară
prin care sapi tunele . ai face orice
ca să scapi de mirosul ăsta de pâine arsă al vieţii . ai face orice ca să
mi te întorci în sânge ca un virus letal

*
i-am lăsat să-mi uite numele. plictiseala are gust de fier.
luni dupăamiaza sunt cu fiecare ceaşcă de ceai mai departe de tine.
mă simt un deşeu de la fabrica de porţelan.
un bibelou căruia au uitat să-i picteze ochii.
îţi strecori o mână între picioarele mele casante.
începând de aici mă poţi sorta pentru un loc printre
obiectele tale irecuperabile.
mă poţi avaria şi devaloriza instantaneu.

sunt o crăpătură între buzele unui bibelou fin.
cu mine încep spărturile în zid şi balamalele scârţâietoare.

sunt un început de ţipăt între buzele tale.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey