•  Julia Franck
•  William Heyen
•  Ioan Lascu


sus
 Julia Franck1:

Foc de tabără
roman
(fragment2)

Nelly Senff este invitată la dans

Cu Aleksej de mâna dreaptă şi cu Katja de stânga, am sunat un etaj mai jos, la poloneza pe care abia ieri o cunoscusem, pe casa scărilor. Tatăl ei stătea toata ziua în pat şi dormea, aşa că trebuia să fie acasă.
"Mă scuzaţi, sper că nu mai dormeaţi?"
Poloneza îşi şterse mâinile de şorţ şi-mi întinse mâna ei cărnoasă. "E duminică, nu-i aşa?"
"Da, este abia ora nouă. Îmi pare rău că sunt aşa de matinală", poate ar fost mai bine să nu fi sunat, "m-am gândit, hai să încerc. Duminica nu e zi de şcoală. Eu trebuie să plec, nu pot însă lua copiii cu mine".
"Poftiţi înăuntru."
Aleksej se zbătu sub mâna ei mare, iar Katja se trase o jumătate de metru înapoi, agăţându-se de braţul meu. Ne izbi mirosul de varză şi de carne de porc. Intrarăm înăuntru.

"Tata doarme încă", spuse ea, scuzându-se şi invitându-ne să luăm, totuşi, loc la masa ei mică, întru totul asemănătoare cu a noastră de sus. De fapt, camera se asemăna cu a noastră până în cel mai mic detaliu. Aceleaşi paturi supraetajate din metal, aceleaşi scaune din lemn presat, aceeaşi podea. Nu numai aranjarea mobilei părea identică. Coşul verde pentru hârtii se afla, la fel ca şi al nostru, între uşă şi dulap. Chiar şi lenjeria de pat, alb-albastră în carouri, era la fel ca a noastră, ceea ce nu este de mirare, pentru că, în cele din urmă, toţi mergeam la acelaşi oficiu de distribuire a lenjeriei.
"Înainte, mergeam la biserică în fiecare duminică. Dar aici, biserica catolică este cu totul altfel şi se află departe, la o bună bucată de mers. Ştiţi, tatăl meu nu mai poate aşa. Noi suntem credincioşi. Priviţi". Aprinse o lumânare pe masă şi potrivi iconiţa care se sprijinea de lumânare. "Sunteţi nou venită aici?" Poloneza trase scaunele, invitându-ne să ne aşezăm, mai întâi pe mine şi apoi pe copii.
"Da, suntem aici de luni."

"Doriţi o cafea? Mă scuzaţi, dar eu pregătesc deja masa de prânz, trebuie numai să torn puţină apă şi să mestec puţin, aşteptaţi. Aruncai o privire la ceas, însă poloneza îmi şi întinse din spate, peste umerii mei, o ceaşcă de cafea." E neagră, deci trebuie mult zahăr", râse ea amabil şi, fără să mă întrebe, turnă zahăr, linguriţă după linguriţă, în ceaşca mea.
"Atâta, ajunge, mulţumesc", mi-am pus mâna peste ceaşcă.
"Ei, încă una", spuse, în timp ce zahărul se prelingea în ceaşcă printre degetele mele. "Ah, m-am prezentat? Jabłonowska, Krystyna. Tatăl meu", arătă în sus, spre pat, "după cum auziţi, încă doarme, liniştit." Îndată ce spuse asta, tatăl se înecă în sforăit, tuşi şi se răsuci sus, în pat.
"Cola pentru copii?" Înainte de a deschide gura şi de a-i atrage atenţia că nu era numai duminică, ci şi dimineaţă, dispăru în direcţia bucătăriei. Bucuroşi şi flataţi, copiii mei îşi lingeau buzele în aşteptarea colei.

"Nou venită aici? Bărbatul în vârstă se înclină de pe patul de sus.
"Bună dimineaţa, ne scuzaţi, nu am vrut să vă trezim."
"Ah, nimeni nu mă trezeşte pe mine. Dintotdeauna m-am trezit devreme". Tatăl polonezei stătea în pat şi îşi mângâia cu mâna părul alb de pe piept.
"Vă place muzica?" Ne arătă un radio mic, pe care îl ţinea, după cum se pare, sus, în pat, şi-l porni - when we sat down, ye-eah we wept, when we remembered Zion. By the rivers of Babylon. Îşi legănă capul şi răsuci cu degetul mare rotiţa radioului. Imediat ce găsi un cântec nou şi mai săltăreţ, îl dădu la maxim şi coborî din pat.

"Vă place să dansaţi, nu-i aşa?" Şi-mi apucă mâna să mă ridice de pe scaun, tocmai când fiica lui intra în cameră cu sticla de cola.
"Tată, lasă asta." Doamna Jabłonowska îşi astupă urechile.
"Ştiţi, am fost cel mai bun dansator, nu dansa nimeni mai bine decât mine în tot cartierul", bătrânul mirosea a somn şi mă împingea cu burta lui prin cameră. "Erau dansuri grandioase", îi sclipeau ochii, "ştiţi, şi fetele, ah, stăteau acolo, una mai graţioasă decât cealaltă. Ştiţi, nu aşteptau altceva, decât să fie invitate de mine la dans".
"Tată". Din pricina tatălui dănţuitor, doamna Jabłonowska se făcu roşie şi încercă să-l tragă de pijama. "Tată, încetează. Doamna este musafirul nostru".
"Tocmai de aceea, porumbiţa mea grasă, tocmai de aceea", el dansa în jurul fiicei sale, ca şi cînd ea nu ar fi fost decât un stâlp într-o sală de bal, "şi un, doi, trei - vedeţi, este foarte simplu", burta lui mă împingea înainte şi făcea cu neputinţă să-l calc cumva pe picioare, mâinile sale ne ţineau pe amândoi în echilibru.
"Wladysław", şopti el, "îmi permiteţi să vă întreb cum vă numiţi?" Buzele bătrânului domn îmi atingeau urechea.
"Nelly"
"Cum?"
"Mă numesc Nelly".

(...)
"Ţiganilor!" Vocea din încăperea alăturată răsună aşa de tare, încât cel care strigase părea că se află aici în cameră. "Polaci împuţiţi! Neam de ţigani", ceva se lovi din nou de perete, părea să fie mai curând un obiect decât un pumn.

(...)
Cântecul încetă, iar crainica începu să relateze despre numărul crescând al şomerilor.

Traducere din lb. germană de Ana Ocoleanu


1 Julia Franck s-a născut în 1970 în Berlinul de Est (fosta R.D.G.). În afară de romanul "Lagerfeuer" (2003), a mai publicat romanele "Der neue Koch" (1997) şi "Liebediener" (1999), precum şi volumul de povestiri "Bauchlandung" (2000). A primit, între altele, Premiul 3-sat al concursului Ingeborg Bachmann (2000).
2Fragment din: Julia Franck: Lagerfeuer, Roman, Köln 2003, pp. 110-113; 115. Julia Franck relatează în romanul "Lagerfeuer" viaţa imigranţilor din tabăra de refugiaţi de la Marienfelde, pe care ea însăşi a cunoscut-o la vârsta de opt ani, când a emigrat din fosta R.D.G.împreună cu familia ei.

Comentarii cititori
sus

William Heyen

Lordul Libelulă


I

Un prieten moare.
Altul,
forţând liliacul să dea în floare.


II

Într-un colţ al câmpului o viţă
sălbatică se caţără pe un şanţ
ca un fulger în trunchiul de frasin.
Unde sunt cei morţi?


III

În burniţa şi bezna de pe câmp,
licărul stins al tecilor,
sufletele ţepuşelor
de solidago.


IV

Săpând câmpul dau de
un indel pietre albe, rotunde,
dar al gheţarilor.


V

Cum sap, bătrâna cioată de măr
încearcă să se afunde mai adânc
prin ultima rădăcină.


VI

În mărul doborât de vânt
tuneluri de albine
cântătoare.


VII

Sunt bucuros,
cosaşule din copilărie,
că ţi-au crescut înapoi picioarele.


VIII

Albul pur a găsit
un trandafir sălbatic în care să trăiască
acum.


IX

Jumătate de călugăriţă încă
se mai rogă pe lama coasei mele.


X

În câmpul cosit,
un milion de greieri îşi oferă serviciile.
Paşii mei sunt bani.


XI

Soţia mea departe.
Într-o brazdă din grădină,
îi găsesc cercelul pierdut.


XII

Lordul Libelulă
mă vede din toate părţile
deodată.


XIII

Florile de păr
cern acelaşi aer
ca şi anul trecut.


XIV

Nimeni nu a văzut vreodată
să ningă aici,
până anul viitor.


XV

Pasărea colibri vibrează,
numai penele de pe gât,
rubinii, se văd clar.


XVI

Curbele ardeiului văratec
se aprind cu fiecare verde.


XVII

Cu pomi deasupra capului,
unde este vidul?


XVIII

Un cardinal roşu,
un cardinal gri,
trei ouă cu pete cafenii.


XIX

Sunt în siguranţă aici,
nu se vede nici un prieten.


XX

Mă sprijin în lopată,
Încrezându-mă în câmp.


XXI

Prefăcându – se moarte,
gâzele se prăbuşesc
de pe un schelet de frunză.


XXII

În splendoarea dimineţii
cârceii înconjoară
coada lopeţii.


XXIII

Dedesubt de propria mătase,
un ştiulete de porumb
erupe în fungus,
lumina cea mai neagră.


XXIV

Când îl caut,
e departe,
găsindu-şi altă casă,
viermele care mi-a omorât plopul.


XXV

Tai crengi pentru umbrar.


XXVI

Înrădăcinaţi,
copacii sunt insule verzi
în ceaţă
în câmpul nestatornic.


XXVII

Floarea soarelui, veioza mea
într-o asemenea zi ploioasă.


XXVIII

Om – copac
cărând crengile
arţarului argintiu
merg prin furtună.


XXIX

Seară: vremea să nivelez
freneticul muşuroi de furnici,
creierul câmpului.


XXX

Ploaie de stele –
ceva mai mult sau mai puţin
din Domnul.


XXXI

Afară în noapte
închid ochii:
rădăcinile castanului pierdut
luminoase sub pământ.


XXXII

Colţul acesta dinspre apus al câmpului,
crângul acesta de frasini –
dacă ar fi un loc…


XXXIII

Povara gâzei:
greutate?
fercire?
Niciuna dintre ele,
nici amândouă la un loc.


XXXIV

În galaxiile îndepărtate,
stele care se prăbuşesc,
da, dar aici
lumina le scapă
până şi murelor.


XXXV

În câmpul tomnatec,
trupul meu,
o piatră caldă.


XXXVI

Cosmos, planetă, câmp,
şi morţii,
conştienţi de toate.

Traducere de Gabriel Prăjitură

Comentarii cititori
sus

Ioan Lascu

Cum s-a făcut de am ajuns scriitor (I)

Inventam cuvinte. Şi nume de oameni. Trebuia probabil să devin scriitor.

Am să vă spun cum inventam cuvinte. Şi nume de oameni şi de animale. Şi denumiri ale părţilor corpului de la unele animale. Pentru animale găseam şi porecle. Toate astea pentru că aveam, cred, vreo trei ani… Mă aşezam singur la masa din "casa mare" şi mă prefăceam că stau la taifas cu mesenii. Turnam pe rând ţuica în pahare după ce fierbeam apa pe soba veche cu plita găurită de flăcări, arzând îndelung şi fiind mai înalte. Cu siguranţă mai înalte decât soba, dar plita le dădea în capete şi le turtea, le înghesuia în cutia de tablă. În cana cu smalţ albastru, de un litru, o cană cănită pe soba cu plită găurită, apa se încropea puţin, nu apuca rachiul să fiarbă, căci mesenii erau nerăbdători să se încingă la vorbă în jurul ulcelelor de porţelan sau al paharelor de sticlă groasă. Ce pahare? Păhărele! Graba gazdei de trei ani mai făcea apa să sfârâie pe plită, rachiul curgea din belşug, în valuri-vălurele, pe plita încinsă, pe masa cu tăblie din lemn lustruit de mâini mai vechi şi mai noi, fără faţă de masă, pe lângă masă, direct pe podele, pe podelele acoperite cu o crustă lustruită rămasă de pe încălţările anilor. În fine, la masă se bea rachiu şi se sta de vorbă.

Inventam cuvinte şi vreau să vi le spun. A inventa cuvinte înseamnă a inventa universuri, avea să afle gazda când va ajunge mare, de la nişte scriitori mai mari sau, în orice caz, cărora li se spunea "mari". Şi oamenii, cum a spus ea, gazda, tot când ajunsese mare, sunt tot atâtea "universuri". Şi numele lor sunt mici universuri care le aparţin. Însă numele inventate ascundeau un secret: inventarea lor însemna inventarea oamenilor. Într-adevăr, cum văzuse, nu exista om fără nume. Deci omul este numele lui, sau fiece nume îşi găseşte omul lui, sau omul locuieşte în numele lui… Numele supravieţuieşte omului. Ca un vers mare care supravieţuieşte războaielor. Nu-i aşa, domnule Goethe? Şi o idee supravieţuieşte celui care a spus-o, uneori ideea nu mai evocă nici numele. Va vedea cum numele şi ideile sunt mai vii decât oamenii. Mai ales ideile.

Eu vreau să vă spun cum numele trăiesc singure. Fără oameni. Sau numele străbat o lume fără carne, numind oameni care nu au fost, sau nu mai sunt… Lumea începe pentru fiecare primind nume noi. Ca la Adam. Ca în cântecul acela, In the Beginning, al lui Bob Dylan. Animalului care torcea lângă foc i s-a zis pisică… Şi aşa mai departe. Tot mai departe, dar altă dată, vă voi spune cum am compus eu, la căldura unor flăcări înalte turtite de o plită găurită, un In the Beginning al meu, o ediţie princeps, ante Bob Dylan…

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey