•  

Rinocerii (teatru)


•  

Aşteptându-l pe Godot (teatru)




sus

Teatru

Veronica D. Niculescu

 

Rinocerii zilelor noastre

 

Rinocerii, de Eugen Ionescu, regia Tompa Gabor

 

 

Cine să fie, cine să fie? Nu mai sunt naziştii, nu sunt nici comuniştii. Cine să fie rinocerii zilelor noastre?

După mult timp în care nu s-a mai jucat pe o scenă din România, Rinocerii lui Eugen Ionescu dau năvală, în această primăvară, pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, aducând cu ei mai multe întrebări decât răspunsuri.

Rinocerii este un spectacol gândit special pentru anul 2007, când oraşul Sibiu va fi Capitală Culturală Europeană şi va găzdui o ediţie specială a Festivalului Internaţional de Teatru.

 

Eugen Ionescu scria despre piesă: "În Rinocerii, am încercat să arăt cum devine cu putinţă delirul colectiv, orbirea colectivă, şi cum un anume adevăr poate fi salvat, menţinut intact, într-o conştiinţă individuală. Este foarte posibil ca Rinocerii să devină de neînţeles – sper – într-o  lume în care toţi oamenii vor fi lucizi, vor avea o personalitate liberă, o autonomie de gândire, fără să fie despărţiţi unii de alţii. În acel moment, nu se va mai înţelege ce am vrut să spun. Sau se va încerca să mi se descifreze piesa ca pe un document al unui timp revolut. Sper că aşa se va întâmpla".

 

Astăzi, regizorul Tompa Gabor ne oferă această piesă (scrisă în contextul dezlănţuirii nazismului), mizând corect şi cu efect pe actualitatea strigătului de disperare împotriva uniformizării, globalizării, clonării, într-o lume nu cu oameni lucizi, cu personalităţi libere, cum spera Ionescu, ci una în care valorile riscă să dispară, înghiţite de noua rinocerizare.

 

În rolurile principale, actorii Marian Râlea (Béranger) şi Ofelia Popii (Daisy) reuşesc să parcurgă cu măiestrie stările descrise de Ionescu. Totul începe cu apariţia primului rinocer. Prezenţa lui se face simţită prin efecte sonore spectaculoase, în timp ce personajele îşi petrec ziua liniştită pe o terasă însorită. Un rinocer, doi rinoceri, trei rinoceri, până ce chiar unele dintre personaje încep să se transforme. Béranger asistă cu groază la transformarea în rinocer a bunului său prieten, Jean. Apoi, şeful de birou devine şi el rinocer. Zeci de rinoceri se preumblă ameninţători pe sub geamurile biroului în care lucrează Béranger şi frumoasa secretară Daisy, pe care el o iubeşte. Nu vedem deocamdată ciudate animale, ci doar formele lor bizare, împungând pânza elastică din care sunt confecţionate geamurile. Este momentul în care se discută nervos, până la ceartă: dar sunt oare urâţi rinocerii? Poate că nu, poate că ei sunt frumoşi, iar noi, ceilalţi, suntem urâţi. Sunt oare oribile mugetele lor? Nu, de fapt cântă chiar frumos. De ce nu am fi şi noi ca ei?…

 

Rând pe rând, personajele se transformă în rinoceri; Béranger şi Daisy rămân ultimii oameni şi pare că iubirea i-ar putea salva. Béranger visează: Daisy ar putea fi mama copiilor săi şi astfel umanitatea ar merge mai departe. Dar nu, vai, ea nu vrea copii.

Între timp, în jurul lor apar rinocerii. Un cor al actorilor, costumaţi identic, în gri, cu măşti inexpresive, tot gri. Cu paşi înceţi dar siguri, reaşează decorul. Mesele care iniţial au fost ale cafenelei, iar apoi ale biroului, mutate pe toată durata spectacolului de colo colo şi formând în cele din urmă o piramidă instabilă, sunt puse acum într-o ordine perfectă: noua ordine. Rinocerii se aşază la mese. Ordonaţi, aliniaţi.

Daisy îşi pune şi ea masca de rinocer şi se aşază în rând cu ceilalţi. "Sunt ultimul om şi am să rămân om până la capăt!", exclamă Béranger, citindu-şi discursul final de pe o foaie înmânată de sufleorul iţit de sub scenă, ca un ajutor fără de care acesta n-ar putea continua. În timp ce Béranger îşi rosteşte monologul impresionant, unui rinocer îi sună telefonul mobil. Rând pe rând, sună şi ale celorlalţi. Spectacolul se termină cu o armată de luminiţe de telefoane înconjurând un Béranger captiv într-o lume căreia promite să nu i se predea.

 

 

Rinocerii, de Eugen Ionescu

Regia: Tompa Gabor

 

Distribuţia: Rodica Mărgărit, Dana Talos, Zsolt Bogdan, Marian Râlea, Cristina Flutur, Ovidiu Moţ, Lucian Iancu, Adrian Matioc, Pali Vescei, Ofelia Popii, Cătălin Pătru, Mihai Coman, Viorel Rata, Gelu Potzolli

Comentarii cititori
sus

Teatru

Veronica D. Niculescu

 

Aşteptarea aşteptării lui Godot

 

Aşteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett, regia Silviu Purcărete

 

 

Fiecare aşteptare este doar o repetiţie a adevăratei aşteptări, pare să ne transmită Silviu Purcărete în "Aşteptându-l pe Godot", montat pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca", din Sibiu.

 

Piesa lui Beckett pare un fel de repetiţie generală. Sufleurul se află pe scenă – o doamnă îmbrăcată în pulover vernil urmăreşte atentă rândurile şi intervine cu maximă discreţie, în anumite momente. Uneori, acţiunea pare să dea năvală peste ea. Speriată, femeia se fereşte de Lucky cel agitat, care ar putea să o lovească atunci când se suie cu picioarele pe masa ei şi-şi strigă monologul, până ce iese fum din el, ca dintr-un motor scurtcircuitat.

 

Ăst timp, pe scena unde domneşte un copac suspendat, vagabonzii Vladimir şi Estragon, un fel de Stan şi Bran tragici, aşteaptă cu înfrigurare. Un Estragon îngrăşat, care se chinuie să îşi scoată şi să îşi pună la loc pantofii, este secondat de un Vladimir uscat, parcă măcinat de boală şi de spaime.

Întreaga piesă este un joc al contrariilor, pe care interpretarea şi punerea în scenă îl accentuează foarte bine. Copilul care vine să îi anunţe candid pe cei doi vagabonzi că Godot nu va veni nici în seara asta ("Nu, domnule!"), o face pe o dumnezeiască muzică de Schubert, interpretată în direct, pe scenă. Arcuşurile par să taie în carne vie, spulberând orice speranţă şi orice sens al aşteptării.

 

Estragon  şi Vladimir sunt doi oameni care par să fie ultimii de pe lume. Nu se au decât unul pe celălalt, iar lumea lor se clatină la cea mai mică atingere. Instabilitatea este accentuată de impresia că totul nu este de fapt decât o repetiţie. Cei doi vor aştepta – sub rădăcinile copacului în care tremură unica frunză – din nou şi mâine, şi poimâine, tot timpul. Iar tu, spectatorul, vei fi prins pe veci în aşteptarea aşteptărilor.

 

Silviu Purcărete continuă, prin acest spectacol, seria colaborărilor cu teatrul sibian, după "Pilafuri şi parfum de măgar" şi "Cumnata lui Pantagruel". "Aşteptându-l pe Godot" este un spectacol creat pentru anul 2007, când Sibiul, Capitală Culturală Europeană a acelui an, va găzdui o ediţie specială a Festivalului Internaţional de Teatru.

Cât despre cele două personaje principale, Estragon şi Vladimir, rolurile lor sunt interpretate de cei doi directori ai teatrului sibian, Constantin Chiriac şi Virgil Flonda.

 

 

Aşteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett

Regia: Silviu Purcărete

Distribuţie: Constantin Chiriac, Virgil Flonda, Cristian Stanca, Pali Vecsei şi copiii Dan Mitrea şi Horaţiu Bran

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey