•  

Sibiu Jazz Festival - şapte seri de foc


•  

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu – în stradă


•  

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu - concluzii amărui


•  

In memoriam Radu Bălescu ( 18 iulie 1932- 1 iunie 2006)




sus

Veronica D. Niculescu

 

Sibiu Jazz Festival - şapte seri de foc

 

 

Sibiu Jazz Festival, 8-14 mai - şapte seri în care Casa de Cultură din Sibiu a răsunat de acorduri şi aplauze. Cei peste 150 de muzicieni din 20 ţări au reuşit să realizeze un spectacol total de jazz, în care s-au întâlnit influenţe folk, rock şi din muzica simfonică.

 

Pe TVR Cultural şi BBC

 

Adorat de unii, dar bârfit de alţii care nici măcar nu îi trec pragul, Sibiu Jazz Festival a dominat viaţa culturală sibiană timp de o săptămână. Deschizător al seriei de evenimente care alcătuiesc programul pentru 2007, festivalul oferă an de an muzică pentru sute de melomani, făcându-i să vibreze la unison. Organizat de Fundaţia Pro Art Hermannstadt, festivalul a adus în premieră trupe din Belgia şi Luxemburg, dar şi din SUA, Norvegia, Israel, Ungaria, Austria, Franţa, Italia, Polonia, Cehia şi România. Spectacolele au fost preluate de TVR Cultural, fiind filmate şi de BBC.

 

Jazz pe versuri de Paul Celan

 

Diversitatea stilurilor şi calitatea trupelor au asigurat succesul ediţiei cu numărul 36. Instrumentiştii şi-au dovedit virtuozitatea în solo-uri prelungite, răsplătite cu aplauze, două dintre cele mai apreciate trupe fiind World Sahophone Quartet, din SUA, şi Eldbjørg Raknes TINGeLING Band, din Norvegia.

Mulţi muzicieni şi-au folosit instrumentele în moduri neconvenţionale, spre deliciul publicului. Belgianul Tuur Florizone, de la "Tricycle", şi-a făcut acordeonul să cânte precum răsuflarea unui om, manevrându-l fără să apese pe butoane, iar francezul Sylvain Kassap şi-a desfăcut clarinetul în două, cântând cu ambele jumătăţi deodată. După un solo care a adus sala în extaz, bateristul de la World Saxophone Quartet a luat-o la fugă în jurul scenei, lovind cu beţele podeaua.

Cea mai ingenioasă interpretare i-a aparţinut însă norvegienei Eldbjørg Raknes care îşi mixa pe loc propriile pasaje vocale, suprapunându-le până părea că cinci persoane cântă deodată. Vocea gravă şi versurile unor poeţi ca Lorca, W.C. Williams şi Paul Celan au făcut din recitalul său un spectacol muzical literar emoţionant.

 

Mulţumit de trupe, nu şi de public

 

Mulţumit de prestaţia trupelor şi de festival în general, Konstantin Schmidt, directorul Fundaţiei Pro Art Hermannstadt, a avut însă şi o nemulţumire. "Una dintre marile mele păreri de rău este că nu pot să obişnuiesc publicul cu punctualitatea şi cu politeţea", a spus Schmidt, după ce în fiecare seară s-a luptat să facă spectatorii să lase berea din hol ca să intre la timp la spectacole şi să nu mai folosească blitzul la fotografii.

La concerte au asistat reprezentanţi ai unor ambasade, cum ar fi ale Israelului şi Ungariei, însă vipurile locale au lipsit în masă. "Personalităţile locale nu au cultură muzicală. I-aş jigni, la salariile lor, dacă le-aş da invitaţii. Şi oricum, nu ar veni. Nu au fost nici la alte ediţii", a declarat Schmidt, anunţând şi pe scenă că "Dacia din faţă, cu fundiţă, este un cadou de la sponsori, ca să avem cu ce duce invitaţiile celor care nu au bani să îşi cumpere un bilet".

Comentarii cititori
sus

Veronica D. Niculescu

 

Teatrul s-a mutat pe stradă

 

 

În avanpremieră, au fost prezentate producţii pregătite pentru programul Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007, cuprinzând nume ca Andrei Şerban, Silviu Purcărete şi Andriy Zoldak

 

 

Ca un evantai al culturilor din lumea întreagă, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu s-a desfăşurat începând din 25 mai, cu muzică, dans, acrobaţii şi artificii. "Nu mai este de mult doar un festival al teatrului, ci al artelor spectacolelor", explică Constantin Chiriac, directorul festivalului şi al Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu. O explozie a simţurilor, care a cuprins, pentru unsprezece zile, Capitala Culturală Europeană a anului 2007.

 

Dincolo de săli

 

Depăşind graniţele clasicelor săli, spectacolele festivalului sibian se desfăşoară, de ceva ani încoace, în pieţele medievale, în curţile muzeelor, în cetăţi sau pe bulevarde. Deşi centrul oraşului este acum un mare şantier, lucrările de restaurare pentru anul 2007 fiind în toi, organizatorii au găsit suficiente spaţii nonconformiste pentru derularea evenimentelor. Spectacolele au fost susţinute în 43 de locaţii, cum ar fi Piaţa Mare, Piaţa Mică, bulevardul Nicolae Bălcescu, curtea Muzeului de Istorie sau a Casei Teutsch, şi chiar şi în tramvaiul care duce la Răşinari, precum şi în localităţi învecinate – la Ocna Sibiului, în Palatul de vară de la Avrig sau la biserica din Cisnădie. Iar spectacolele, tot mai complexe şi mai variate, sunt de teatru, de stradă, underground, de dans sau interdisciplinare.

 

Aşteptându-l de trei ori pe Godot

 

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este considerat cel mai important festival anual de teatru şi de artele spectacolului din România şi al treilea ca importanţă în Europa, reuşind să adune importanţi artişti naţionali şi internaţionali.

"Ediţia din acest an este specială, fiindcă precede Capitala Culturală Europeană, dar şi integrarea ţării în UE. De aceea, tema este «Împreună?!»", a declarat Constantin Chiriac. Festivalul a cuprins creaţii teatrale româneşti şi internaţionale, cu regizori şi interpreţi prestigioşi. Au fost incluse spectacole de stradă, un sezon al teatrului rusesc, spectacole în cetăţi şi situri istorice, spectacole din muzica lumii, lansări de carte. Fiindcă este Anul Internaţional Samuel Beckett, au fost prezentate trei variante ale piesei "Aşteptându-l pe Godot" – în română, maghiară şi germană.

 

Repetiţie pentru 2007

 

Festivalul este o avanpremieră a anului cultural 2007. "Este ultima mare repetiţie generală pentru 2007. Producţiile marilor evenimente de anul viitor, cuprinzând nume sonore ca Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Andriy Zoldak, prezenţe marcante din Germania, Anglia sau Japonia precum şi explozivele producţii de stradă vor avea debutul acum", a anunţat Constantin Chiriac. Printre acestea se numără spectacolele "Rinocerii", "Aşteptându-l pe Godot", "Plastilina", "Vremea dragostei, vremea morţii", montate de teatrul sibian. Imediat după încheierea festivalului, actorii sibieni vor începe repetiţiile pentru alte spectacole ale anului 2007.

Comentarii cititori
sus

Veronica D. Niculescu

 

Aşteptându-l pe 2007

 

 

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu s-a terminat pe 4 iunie, aşa cum a început, cu focuri de artificii. Dacă aş fi scris acum un articol despre ediţia 2005, 2004 sau 2008, aş fi scris numai de bine. Aş fi spus câte ceva despre excelenta trilogie născută din alăturarea aşteptărilor lui Godot, în română, germană şi maghiară. Despre cum, deşi s-a spus despre Aşteptându-l pe Godot regizat de Tompa Gabor cu actorii Teatrului “Tamasi Aron” că ar fi cel mai bun spectacol al anului 2005, mie tot mai tare mi-a plăcut versiunea de la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, având puternic ştanţată marca Purcărete. Şi aş fi zis că e un deliciu să alegi între “mi-a plăcut mult” şi “mi-a plăcut şi mai mult”.

 

Aş fi scris de bine despre selecţia spectacolelor jucate în săli, deşi m-a pus puţin pe gânduri faptul că tot ale noastre sunt cele mai emoţionante. Aş fi scris cât m-a bucurat încă o piesă de Sigarev, pe lângă Plastilina, pe care deja o văzusem la teatrul sibian. Despre cât de frumos sună limba rusă, pe care părinţii s-au tot luptat să o alunge din şcoli, de parcă s-ar fi înscris în PCR copiii care ar fi învăţat-o. Despre cum explică László Bocsárdi că se moare la clasici şi despre cum se moare modern împrejurul caruselului din Vremea dragostei, vremea morţii. Despre cum ne rinocerizăm în mileniul al treilea, cu telefonul mobil în mână, şi despre cât de modestă e Ada Milea, care roşeşte tăcută la conferinţele de presă. Şi despre cum am orbit privind un înger ale cărui aripi erau proiectate pe cer, alături de turnul Bisericii Evanghelice.

 

Dar fiindcă această ediţie a festivalului s-a dorit o repetiţie generală pentru 2007, când Sibiul va fi, alături de Luxemburg, Capitală Culturală Europeană, îndoieli se ivesc dintre foile programului stufos. Semne de întrebare. Şi simt că dacă nu aş scrie despre cel puţin câteva dintre motivele mele de decepţie aş fi, într-un fel, responsabilă dacă aceleaşi greşeli s-ar repeta la anul. Nu pot să tac şi, în virtutea patriotismului local – sunt sibiancă prin adopţie – să mă prefac că nu au existat neajunsuri. Nu pot să scriu numai de bine – în fond, n-a murit festivalul, ci e vorba că va înflori în toată splendoarea la anul – şi scriu toate acestea numai cu speranţa că în 2007 va fi mai bine şi că nu ne vom rătăci sub o pălărie care se va dovedi a fi prea largă.

 

Au fost, în general, probleme de ordin tehnic şi organizatoric, dar înainte de toate voi vorbi despre programul festivalului.

Selecţia spectacolelor – pe principiul “să fie multe” – nu este, cred, o idee prea bună. S-a ajuns la o învălmăşeală de evenimente, nu toate de calitate, iar spectacolele bune s-au jucat  o singură dată. În plus, multe evenimente se desfăşurau în paralel (cazul concertului Bălănescu & Ada Milea, susţinut deodată cu Aşteptându-l pe Godot regizat de Tompa Gabor), astfel că trebuia să sacrifici ori una ori alta, pentru ca apoi să te trezeşti în faţa unui timp mort, în care nu se mai juca nimic. Nimic - dacă excludeai din rândul spectacolelor multe dintre reprezentaţiile date pe stradă de nişte măscărici, pentru copii sau gospodine care nu calcă în veci la teatru.

 

Şi tot la capitolul selecţie, se mai ridică o întrebare, cumva împotriva curentului pentru un locuitor al Sibiului: să mă mândresc sau nu că spectacolele artiştilor sibieni au fost printre cele mai bune? Rinocerii, Aşteptându-l pe Godot, Plastilina, Vremea dragostei, vremea morţii – toate acestea au fost create special pentru 2007 şi au confirmat aşteptările celor care încă nu le văzuseră. Dar cum de rămân ele, chiar şi după un festival internaţional de mare amploare, în topul preferinţelor? Oare e în regulă că nu au fost aduse şi alte spectacole mai bune, din alte colţuri ale lumii, din oraşe care sunt, zi de zi, capitale culturale europene?

 

Atât despre selecţie. Pe partea tehnică şi organizatorică, cea mai mare problemă a fost cea a traducerilor. Pentru un festival internaţional, mi se pare cel puţin ciudat ca traducerile la cască sau titrajul să fie doar în limba română. Este ceea ce a făcut ca sala să se golească subit la pauză, de exemplu la Godot-ul lui Tompa Gabor. O frumoasă japoneză care a stat, ca şi mine, fără căşti, până la capăt, fiindcă ştia bine piesa şi a preferat să se uite, pur şi simplu, la jocul actorilor, m-a întrebat la final, cu zâmbetul pe buze: “Ştiţi cumva ce limbă a fost asta?”. În program nici măcar acest lucru nu era menţionat.

 

Şi, la final, bomboana de pe colivă: avem o mare problemă cu rusa. Translatorul, o doamnă fără habar de teatru, “abonată” a festivalului de ani de zile, a tot improvizat acolo unde nu înţelegea. În conferinţa de presă susţinută de echipa de la Moscova, s-a ajuns la momente penibile, cum ar fi cel când femeia a bolborosit un nume inventat, în loc de Vasili Sigarev. “Sunt inginer”, s-a scuzat lamentabil, de parcă inginerii nu merg la teatru. Nu ştiu dacă tot doamna cu pricina a produs şi titrarea mustind de greşeli la piesa Galka Motalko, dar cel care a tradus are meritul de a fi făcut sala să se tăvălească de râs. Deşi a scris cu greşeli grosolane (“Nenorocit-o!” ş.a.m.d.), autorul a dovedit maximă acurateţe în redarea cuvintelor care definesc în limbaj popular organele sexuale. Ceea ce, desigur, face parte din artă şi nu deranjează ca greşelile gramaticale. Fiindcă nimic nu e mai vulgar la un eveniment cultural decât incultura.

 

(articol preluat de pe portalul cultural LiterNethttp://www.liternet.ro)

Comentarii cititori
sus

Xenia Karo

Marian Negrea

 

Niţel*

 

 

Dincolo de fizicianul de geniu, Radu Bălescu a fost şi rămâne un model (reper este deja insuficient) spiritual pentru cei care au avut şansa să-l cunoască.

 

Nu pot să vorbesc despre activitatea sa de fizician, dar ţin să vorbesc despre maestrul spiritual care mi-a fost. O prezenţă aproape ireală... mă gândeam uneori, minunându-mă! Un spirit de o delicateţe, de un rafinament, de o căldură care, pentru noi, ceilalţi, rămâne de cele mai multe ori cel mult un deziderat dacă nu cumva ne lăsăm înghiţiţi ca de un blestem de lucrurile cu adevărat mai puţin importante.

 

Exigent cu sine însuşi, extrem de bun şi înţelegător cu ceilalţi. Un surâs aşa cum îl vedeţi în fotografia aceasta, îi lumina faţa blândă în permanenţă şi îi lumina pe cei din jurul său.

 

Înainte să facem cunoştinţă, eram siderată pentru că ştiam cine este ca om de ştiinţă. Mă gândeam că nu voi putea articula nici măcar o silabă. Când mi-a adresat primele cuvinte un calm de neînţeles mi-a pătruns în creierul atât de intimidat. Nu înţelegeam ce mi se întâmplă! Până şi cuvintele convenţionale la el îşi redobândeau sensul originar. Bucuria chiar era bucurie. Încântarea chiar era încântare. Zâmbetul era chiar zâmbet. Apoi, ca prin minune, am vorbit în continuu ore în şir fără să ne dăm seama. Şi armonia aceasta a comunicării am păstrat-o până în ultimul moment. Au urmat mesajele. Care îi făceau atâta plăcere şi care pentru mine deveniseră parte principală a existenţei. Apoi, dojana calină pentru că nu reuşeam să-mi înşurubez în cap modalitatea de adresare mai personală prin "tu" şi să-i spun pe nume. În "lupta aceasta", inventasem un subterfugiu şi îi spuneam "Cher ami". Desigur a urmat a doua "bătălie" pentru că vroia să-i spun pe româneşte: "Dragă Radu". Ceea ce nu a ştiut el niciodată a fost că în absenţă îi spuneam tot "Domnul Balescu". Un amestec echilibrat de iubire şi respect care m-a făcut alt om. Au urmat discuţiile telefonice pe care le primea  întotdeauna cu încântare şi aproape cu surpriză fără probabil să ştie că acele telefoane pentru noi erau vitale. Era vital să-l auzim:"Ei, e totul bine? Cum merge?" şi apoi să începem să-i povestim de-a fir a păr toate nimicurile pe care le primea cu atâta bucurie.

 

Dragă Radu**,

 

nici un cuvânt nu este prea mare cât să te cuprindă, să-ţi cuprindă spiritul. Maximul tău de supărare era "m-a deranjat niţel", când îndrăzneai să ceri ceva acelaşi adverb angelic îţi domina dorinţa. Ca şi cum nu ai fi meritat, tocmai tu!

 

Îmi amintesc de stânjeneala care te-a cuprins când ţi-am mărturisit public cu ocazia interviului pe care l-am făcut împreună, cât de mult însemni tu pentru mine, când am vrut (o dorinţă care ţie nu ţi se potrivea deloc) să afle toată lumea cine eşti şi cât de bun eşti. Ai înţeles desigur mesajul meu. Tu întotdeauna înţelegeai. Ai înţeles că eu şi Marian suntem pierduţi fără tine, că tu eşti părintele nostru spiritual, că tu eşti "dragul nostru drag". Şi ne-ai întors dragostea şi ne-ai lăsat şi pe noi să ne cuibărim în sufletul tău.

 

Îţi mulţumesc pentru că m-ai lăsat să fac parte niţel din viaţa ta, îţi mulţumesc că ai fost lângă mine când nu înţelegeam nimic din jur (nimeni nu era fel de bun cu ceilalţi aşa cum ai fost tu), îmi era suficient să-ţi aud vocea, să simt încântarea care te cuprindea când îmi vorbeai despre ceea ce lucrai să simt şi eu din nou energia alergându-mi prin vene. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai lăsat libertatea să te iubesc din tot sufletul meu şi nu mi-ai cenzurat nici un gest prin care am ţinut să-mi exprim afecţiunea, mai mult, ca în tot ce făceai, ai ţinut pasul şi aici, pe teritoriul mai omenesc al sentimentelor! Îţi sunt recunoscătoare pentru că ai avut bunătatea să mă laşi şi pe mine să-ţi fiu prietenă şi pentru că ai acceptat să-mi fii prieten, în deplinătatea sensului acestui cuvânt. Tu întotdeauna aveai ceva bun de spus. Tu m-ai aşteptat întotdeauna cu braţele deschise. Cu tine lumea avea un sens. Tu erai unul dintre puţinii oameni pentru care lumea ar fi trebuit salvată. Ai avut inteligenţa de a nu te lăsa atins de nimic din ce este omenesc bolnav.

 

Mă uit la filmele pe care ţi le-am făcut şi nu pot să accept că toată candoarea aceea, toată lumina care era acasă la ea pe chipul tău s-a stins. Mă uit la mesajele lungi pe care ni le-am scris. Îmi năvălesc în minte discuţiile marcate de încrâncenarea mea care te amuza atât e mult şi îngăduinţa ta, deşi aveai tot dreptul să nu fii îngăduitor.

 

Veneam seara de la bibliotecă şi mă întâmpinai: "Ei, ce-ai mai citit azi? Ce-ai mai lucrat?". Chiar dacă nu fusesem în mare inspiraţie, îmi veneau în minte idei. A doua zi tu erai gata pregătit, documentat, tot timpul încercând să ţii pasul, să nu ignori nimic din ce te-ar putea îmbogăţi. Parcă pluteai printre idei, printre cuvinte, printre noi. Tu erai în competiţie doar cu tine însuţi şi îţi mulţumesc pentru că mi-ai amintit care sunt lucrurile cu adevărat importante! Cum ai spus? “Lucrul cel mai dificil este hotărârea de a te opri la un moment dat pentru a face o sinteză" şi “un spirit de competiţie («publish or perish») pe care nu l-am putut accepta niciodată pentru mine." Vedeai şi te durea că în goana noastră sălbatică după nici noi nu ştiam ce, ne îndepărtam de esenţial. Şi te durea atât de mult!

 

Niciodată nu ai crezut că ţi se cuvine ceva şi întotdeauna ai ştiut să apreciezi şi cel mai mărunt gest, deşi dacă era cineva care-l merita, tu ai fi fost acela. Îmi amintesc când ţi-am dăruit o floricică de chiparoasă. Până şi ea s-a îndrăgostit de tine pentru că te-a copleşit cu parfumul ei, ţi-a umplut camera atâta timp cât ai stat în Craiova vara trecută. O mică floare de chiparoasă pe care tu ai ştiut, ai avut bunătatea s-o primeşti şi să înţelegi dragostea noastră pentru tine.

 

Sunt niţel tentată să spun că ţara ta nu te-a onorat aşa cum ai fi meritat, pentru că şi tu, şi tatăl tău, şi bunicul tău aţi făcut realmente ceva pentru această ţară, ca apoi voi să nu mai aveţi loc aici şi să fiţi nevoiţi să luaţi drumul străinătăţii în condiţii chiar umilitoare (chiar şi ultimul drum). Sunt tentată niţel să spun aceste lucruri, dar ştiu că tu nu ai fi fost de acord. Dimpotrivă, de câte ori ai avut posibilitatea ai pus umărul, ai ajutat cât ai putut, prin forţele tale şi întotdeauna ai ţinut să se ştie care-ţi sunt rădăcinile. Şi ca un făcut, te-ai dus de lângă noi tot în ţara în care te-ai născut!

 

Acum, dimineaţa când deschid ochii simt din nou lovitura, de fiecare dată parcă mai intensă. Celulele din creier care păstrau cu grijă certitudinea existenţei tale sunt goale de informaţie şi de fiecare dată trebuie să mă confrunt cu această nouă realitate: Radu al nostru a plecat niţel dintre noi. Niţel! Pentru că refuz să accept definitivul. Ne vom lua permisiunea de a face orice este posibil să-ţi păstrăm spiritul viu. Corpul nu am fost capabili. Dar spiritul ţi-l vom păstra viu nu doar pentru incontestabilele contribuţii în domeniul fizicii, ci pentru ceea ce a fost omul Radu Bălescu.

 

Să te odihneşti în pace, bunul nostru!

http://membres.lycos.fr/fusionbfr/index00e.html

 

 

 



* Mulţumesc redactorului-şef, Cornel Mihai Ungureanu, pentru că mi-a permis publicarea acestui text în "Prăvălia culturală". Domnul Radu Balescu a fost alături de noi, încă de la primul număr, în fapt, chiar de când eram în faza de discuţii, şi de-abia aştepta să citească. Şi lui îi datorez faptul că m-am implicat în acest proiect atât cât statutul de la revista "Mozaicul" mi-a permis.

** M-a furat niţel gândul şi rememorarea aceasta s-a transformat într-o adresare directă.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey