•  Alina Savin
•  Florentin Smarandache
•  Corina Ungureanu


sus


Alina Savin

 

O zi în Manhattan

 

O plimbare prin Manhattan poate fi agreabilă, terifiantă sau pur şi simplu banală, însă în nici un caz o experienţă unică: atunci cînd traversezi străzile aşezate geometric, ai impresia că ai vizitat deja locurile acestea de cel puţin cîteva ori în viaţă, pentru că totul îţi pare atît de cunoscut, din filme, videoclipuri sau cărţi. New Yorkul, oraş de primă necesitate, în care se trăieşte cu intensitate şi în viteză, i-a fost dezvăluit călătorului cu mult înainte de ajungerea lui aici: acesta este, într-o primă fază, dezamăgit de lipsa de mister a străzilor, apoi treptat, cucerit, acaparat, dizolvat în melanjul de culturi, stiluri de viaţă şi limbi. New Yorkul este pur şi simplu o moştenire culturală a unei umanităţi neliniştite, în contiuă mişcare, iar Manhattanul, ceea cea are acest oraş mai bun de oferit.

 

Din Bronx în Manhattan, cu metroul

 

Cobor scările care duc către peronul de aşteptare a metroului 5 din staţia Morris Park. Stau de două săptămîni în Bronx, pe Barnes Avenue, în casa unor prieteni francezi, care locuiesc în New York de cîţiva ani. Acum cîteva luni şi-au cumpărat în această zonă curată şi liniştită a Bronxului (nu acel Bronx care este atît de popularizat de media, cu ghetouri de negri şi clădiri insalubre, mustind de delicvenţă, ci un Bronx ca un cartier pentru păpuşi, în care viaţa este paşnică iar chiriile uriaşe) o casă din caramidă, cu geamuri foarte înalte şi înguste: două dormitoare, un salon şi o baie, 195.000 $, plătiţi pe loc dintr-o moştenire a ei. Sînt, în mod evident, mulţumiţi de viaţa lor: sînt amîndoi laboranţi farmaceutici şi adoră New Yorkul, cu viaţa lui obositoare; casa, pe care au decorat-o cu nenumărate obiecte franţuzeşti, e pe gustul lor. De altfel, aceasta este o trăsătură a majorităţii străinilor care locuiesc în acest oraş: se simt ca acasă aici tocmai pentru că le este permis să se poarte ca acasă; din fericire, New Yorkul a scăpat tendinţei americane de aplatizare a naţionalităţilor, aici nimeni nu te priveşte ciudat dacă eşti străin, din simplul motiv că majoritatea sînt străini.

 

De pe Barnes Avenue am avut de mers 5 minute pînă la staţia de metrou. O călătorie costă 2$, de aceea mi-am cumpărat la începutul sejurului o cartelă de metrou de 20$, ca să primesc bonus 4$. Adică două călătorii în plus, cele de astăzi, cînd mă duc în Manhattan, pentru ultimele întîlniri. Mă aşez pe banca de lemn de pe peron. Lîngă mine mai sînt doi adolescenţi negri, tăcuţi pentru că ascultă muzică la i-poduri, mişcînd ritmic din cap, şi o tînără care, după trăsături, pare din America Latină, dar care îi vorbeşte fiicei ei în cea mai curată engleză americană. Trenul vine după cîteva minute, e aproape gol. Mă urc într-unul din primele vagoane şi încep să mă uit pe geam: metroul aerian traversează tot Bronxul, oprind din cînd în cînd în staţiile frumoase, cu vitralii colorate reprezentînd peisaje sau compoziţii abstracte. Se aşează pe banca din faţa mea un bărbat cu şapcă de pîslă, care adoarme instantaneu. În spatele lui se derulează cu repeziciune ultimele clădiri din Bronx, apoi intrăm în Manhattan. Vreau să cobor în partea de est a insulei, aproape de Chinatown, la staţia Canal Street. Practic, voi traversa tot Manhattanul în metrou.

 

Chinatown şi Little Italy

 

Staţia Canal Street e cît se poate de anonimă şi, în plus, are cinci ieşiri. Sînt total derutată, trebuie să întreb un poliţist pe unde trebuie să o iau ca să ajung în Chinatown. El îmi arată un pahaj printr-o clădire imensă, de sticlă şi beton (sediul unei administraţii financiare), şi îmi spune că e în spatele acesteia. Trec prin pasajul luminat cu neoane şi ajung într-o altă lume: clădiri cu două-trei etaje, cu balcoane de care atîrnă lampioane roşii, o mulţime pestriţă de chinezi minusculi, magazine de fructe şi legume a căror tejghele acoperă tot trotuarul. Sînt şi cîţiva turişti, care fotografiază sau cumpără suveniruri de 1$ (în Chinatown se poate găsi aproape orice la 1$: puşculişe de faianţă în formă de animale domestice, DVD-uri cu filme vechi cu kung-fu, parfumuri, bijuterii, tricouri cu I love NY, dicţionare English-Orice-limbă şi Orice-limbă-English, tipărite pe hîrtie ieftină, beţigaşe parfumate, jucării pornografice.) Intru într-unul din magazinele acestea aglomerate, prost luminate, şi îmi cumpăr un breloc urît şi o cutie de acadele. Din boxele acre atîrnăde tavan se aude muzică disco chineză.

 

Apoi ies, traversez Grand Street (o stradă nu prea mare, acoperită cu confetti) şi intru în cartierul italian, Little Italy. Simt dintr-o dată lipsa lampioanelor colorate şi a tejghelelor cu perţi exotici, morţi şi evisceraţi pe loc: în Little Italy, pe străzile înguste, încă acoperite cu piatră de pavaj, restaurantele elegante sînt înghesuite unele într-altele, demne şi ţepene. La intrare, invariabil, cîte un bărbat în costum, care te invită să intri. Pe Mulberry Street am trecut pe lîngă mai mult de treizeci de restaurante, pizzerii sau cafenele. Deşi foarte frig, toate terasele erau pline. Nicăieri în lume, nici măcar în Italia, nu veţi întîlni mirosul de pe acea stradă: un miros îmbietor, greu, de caşcaval topit, amestecat cu mirosul celor o sută de tipuri de cafea italienescă şi cu cel al deserturilor din fructe caramelizate. De la La Bella Ferrara Pasticceria, care are o firmă uriaşă, de un albastru-aprins, îmi cumpăr o prăjitură cu căpşuni, de 1.65$: vînzătoarea, foarte tînără, mi-o înveleşte în hîrtie fină, şi bagă pachetul într-o pungă, cu trei cărţi de vizită ale patiseriei. Lîngă mine, un copil îi arată mamei lui, în vitrină, prăjitura pe care şi-o doreşte: Mummy, I want this octagonal cookie, spune el, dar nu aud continuarea, pentru că mă aşez la una din mesele libere de pe trotuar şi scot harta: vreau să ajung pe Bleeker Street, care se spune că ar fi cea mai vie şi mai frumoasă stradă din tot Manhattanul, care este la graniţa acelui Greenwich Village boem, artistic, de care new-yorkezii sînt tatît de mîndri, deşi acum nici un artist rebel şi sărac nu şi-ar putea permite să îşi închirieze un studio acolo.

 

Greenwich Village, sau cum să fii un boem bogat şi cu stil

 

Pînă la Bleeker Street am făcut vreo douăzeci de minute. Este, într-adevăr, o stradă fermecătoare: foarte mulţi tineri pe trotuare, vorbind tare şi gesticulînd, două magazine vietnameze de bijuterii, unul lîngă celălalt, un magazin de costume şi peruci, un magazin cu produse naturiste pentru frumuseţe, Afrodisia, un restaurant cubanez, altul armean. Perpendiculară pe Bleeker Street este Carmine Street, o alee îngustă şi necrculată, mărginită de ginko biloba desfrunziţi. La numărul 34, la parterul une clădiri cu 5 etaje, găsesc cea mai frumoasă şi mai intimă librărie din tot New Yorkul: Drougas, sau, ca să fie mai clar, un Unopressive Non-Imperialist Bargain Bookstore, cum scrie pe firmă. O librărie fermecătoare, în care se ascultă Bob Dylan şi a cărei vînzătoare, foarte înaltă şi foarte frumoasă, cu o privire fixă şi nesănătoasă, refuză să îţi dea orice explicaţie cu privire la cărţi. Poţi găsi aici practic orice, al preţuri incredibil de mici chiar şi pentru România (majoritatea cărţilor costă în jurul a 2$): operele complete ale lui Lacan, într-o ediţie mare cît un ghiozdan, biografii ale lui Joyce, studii despre Tarot, Budism, magie neagră, albume cu pisici, Parisul interbelic, caligrafie chineză, zei tibetani, temple pre-columbiene din Mexic. O librărie perfectă pentru orice scriitor în pană de inspiraţie, sau pentru cei care nu vor să cheltuie prea mult pe cărţi. Merg apoi către Washington Square, trecînd pe lîngă o clădire mare, în care, la începutul secolului, au murit o sută şi ceva de muncitoare tinere, în timpul unui incendiu. Pe trotuar, mese cu cărţi, şepci şi tricouri cu inscripţii amuzante sau pacifiste. Vînzătorii, foarte tineri, nu îşi privesc clienţii în ochi, fumează şi vorbesc între ei. În Washington Square sînt cîţiva jongleuri, vînzători de gogoşi şi turişti. Trec pe lîngă un negru pe picioroange, îmbrăcat cu pantaloni lungi, frac şi camasă de culoarea turcoazului. Cîntă jazz la saxofon şi are în faţă o pălărie cu cîţiva bănuţi pe fund. În jur, copaci, faţadele hotelurilor scumpe, arcul de triumf, încadrat de cele două statui ale lui Washington, o fîntînă arteziană. Sînt exact în inima celei mai boeme şi mai chic părţi din Manhattan. În depărtare se aude un clopot, probabil de la vreuna din catedralele de pe bulevarde.

 

2nd Avenue şi restaurantele japoneze

 

Din Greenwich Village o iau pe 2nd Avenue, înspre nordul insulei. Traficul e intens, trotuarele mai aerisite. Trec pe lîngă o sinagogă, care are un lacăt mare la uşă, o clinică de cardiologie, un atelier de reparaţii de biciclete, o spălătorie, un anticariat, un magayin de mobilă pentru birou. New Yorkul e un oraş care trăieşte, care palpită, nu e un oraş-muzeu, ca Parisul, de exemplu, el nu îşi ascunde magazinele cu preţuri reduse la periferie, ci le aşează între Dior şi United Colors of Benetton, umplînd atmosfera de veselia salsei ieftine. Unele lîngă celelalte, restaurante japoneze, discrete, mărunte, curate, care propun adevărate haikuuri culinare: sushi cu sos de hrean şi avocado, supă de soia cu creveţi şi fidea de orez, caracatiţă cu ardei iute şi ciuperci tinere. În vitrine, orhidee în ghivece de sticlă opacă. Simt apropierea Harlemului: cîteva băruleţe în acre se cîntă jazz live, negrese în rochii înflorate, magazine de intrumente muzicale. Pe 81 Street o cotesc la stînga, înspre vest. Trec de marile bulevarde (3rd Avenue, Park Avenue, Madison Avenue, 5th avenue), pînă ajung în faţă la Metropolitan Museum of Art. În spatele lui se întinde Central Park, desfrunzit. De la Metropolitan Museum of Art pînă în Highbridge Park, în cîteva ore.

 

E a doua oară cînd intru în muzeu, într-o săptămînă. Nu există bilet de intrare, ci o donaţie pe care fiecare vizitator o face muzeului; poţi intra chiar şi cu 50 de cenţi. Am revenit aici pentru că vreau să văd expoziţia sezonieră Portrete germane din anii 20: Max Beckmann, Otto Dix, George Grosz, Karl Hubbuch, Ludwig Meidner, Christian Schad (acesta cu doar 3 picturi, dintre care autoportetul care apare pe coperta cărţii De ce iubim femeile). Fenomenale, dureroase, cinice, exagerate. Mi-am cumpărat afişul expoziţiei (un profil splendid al unui faimos travesti din Berlinul acelor ani, pictat de Schad).

 

Cînd ies din muzeu, deja s-a înserat. Pătrund într-un Central Park pustiu, populat doar de ratonii care caută prin tomberoane şi de oameni care plimbă cîte 5-6 cîini de rasă. În jur se văd zgîrie-norii, luminaţi şi neverosimili. Traversarea durează un sfert de oră. Ajung pe Columbus Avenue şi, la colţ cu strada 84, intru în Edgar's Cafe, o cafenea stilată, cu o atmosferă intimă, mediteraneană; a fost înfiinţată în memoria lui Edgar Allen Poe; de altfel, un portet albastru al artistului se află pe peretele de lîngă intrare. E una dintre comorile necunoscute din Upper West Side; intru şi sînt condusă de o chelneriţă cu trăsături slavice la o masă pentru o singură persoană. Cer o cafea neagră, cu friscă, şi un tiramisu. Pe fundal, suitele pentru violoncel ale lui Bach. Rămîn în cafenea o jumătate de oră, apoi plec înspre Broadway. E deja noapte. Un delir de lumini, de oameni care ies de la serviciu şi caută restaurante, biserici, magazine cu lumini obositoare, sex-shopuri, clădirile universităţii Columbia, ateliere chinezeşti de croitorie, florării deschise non-stop. Merg tot spre nordul insulei, în Highbridge Park. Sînt epuizată, dar simt că această plimbare m-a îmbogăţit şi m-a eliberat de multe stereotipuri.

 

În parc mă aşez pe o bancă de sub Washington Bridge. Privesc luminile Bronxului oglindindu-se în Harlem River şi mă simt ca acasă.

Comentarii cititori
sus


Florentin Smarandache

 

Un vâlcean la seminarul NATO (II)

 

"Barocul stalinist"

 

Bulgarii înţeleg ruseşte, doar limba lor este slavă.

Numărarea până la zece: 1 - edin; 2 - dve; 3 - tri; 4 - cetiri; 5 - pet; 6 - shes; 7 - sedâm; 8 - osâm; 9 - devet; 10 - decet.

Dintr-un bazar cu vechituri cumpăr o păpuşă rusească, Matrioşka. O desfac prin răsucire şi-năuntru e altă păpuşă la fel, dar mai mică. Şi tot aşa, de patru-cinci ori.

Cuvinte bulgăreşti: godina = an; zmei = zmeu.

*

Biserica are forme rotunjite, iar bazilica formă rectangulară.

*

Găsesc câteva cuvinte precum cele româneşti sau foarte apropiate: kompot = compot; sos = sos; meniu = meniu; rumânski = român; curva = curvă; bakshish = bacşiş.

*

La Restaurantul Bai Ghenciu am întâlnit nişte francezi participanţi la un congres medical.

*

Clădirea Parlamentului, pe strada Kniaz Dundukov, fosta clădire a PC Bulgar. Pe vremea lui Todor Jivkov (secretar general al partidului şi şef al Consiliului de Stat), avea o stea în vârf, care a fost dată jos. Bulgarii numesc aceste arhitecturi "baroc stalinist"! Solide, masive, uniforme.

 

"Rotonda" – cea mai veche biserică!

 

Steagurile NATO (27), printre care îl zăresc şi pe cel românesc.

Reşedinţa preşedintelui Gheorghi Pârvanov şi a primului-ministru Simeon – Simeon Borisov Sakskoburggotski (Simeon Borisov de Saxa Coborg Gotha), născut în 16 iunie 1937, este fostul Simeon al II-lea, ultimul ţar al Bulgariei, în perioada 1943-1946 şi premier al acestei ţări din 2001 (n. r. – până în august 2005).

"Pârvan", care există ca nume în română (de pildă, Pârvan Vasile), înseamnă în bulgăreşte primul născut în familie.

Banca centrală.

Numele oraşului vine de la Biserica "Sf. Sofia", Sofia fiind şi zeiţa înţelepciunii. Primul nume al oraşului a fost Serdica (de pe vremea romanilor), apoi Sredetz, în Evul Mediu, iar din sec. al XV-lea, Sofia.

"Hram Sveta Petka", biserică veche, din piatră, scundă. Turcii nu permiteau lăcaşuri creştine mai înalte de un om călare şi, atunci, ortodocşii le-au adâncit în pământ.

Biserica "Sveta Nedeleam" (în bulgară, "nedeleam" înseamnă duminică; în română există patronimul Nedelea).

O catedrală catolică.

Minaretul unei moschei printre blocuri.

O sinagogă.

Atâta diversitate religioasă strânsă laolaltă în centrul capitalei bulgare!

 

Biserica "Sf. Gheorghe Învingătorul" numită popular "Rotunda"

 

Cea mai veche biserică din Sofia, "Sf. Gheorghe Învingătorul" (sau "Rotunda"), construită în vremea împăratului roman Caracalla (211-217 d. H.; bulgarii îi scriu numele "Karakal" de parcă ar fi numele oraşului oltean, important nod feroviar). Dacă pietrele ar putea să vorbească, ne-ar spune câte cuceriri peste cuceriri, convertiri peste convertiri, dărâmări şi reconstruiri a suferit...

 

Bancuri cu americanii

 

Un banc local: Imperiile Bizantin, Otoman, Sovietic au cucerit Bulgaria, dar au dispărut. Acum, bulgarii îi cheamă pe americani: "Veniţi!"; "Nu, e periculos!", răspund americanii.

Multe ruine romane.

Zidurile vechi ale oraşului se regăsesc în subteran (secolele II-XIV).

Arhitectura în stil vienez a Palatului Ţarului.

Domul sclipitor al bisericii ruseşti. Mausoleul lui Ghiorghi Dimitrov, lider comunist, a fost distrus după căderea Imperiului Sovietic. El a funcţionat ca preşedinte al Internaţionalei Comuniste (1935-1945). A fost judecat în Leipzig c-ar fi dat foc Reichstag-ului (Parlamentul german). însă cea mai bună apărare este atacul, şi Dimitrov a demonstrat că, de fapt, naziştii îi dăduseră foc, pentru a crea un pretext de suprimare a comuniştilor (conform istoriei).

Dictatura lui Jivkov a fost mai blândă decât a lui Ceauşescu. Jivkov era reales cu un procent de 99,99%, pe când Ceauşescu, chiar cu 100%!

*

Muzica americană este acum la modă în Bulgaria.

*

Din Sofia, se văd munţii Vrâh şi Vitosha.

*

Jean Dezert zice că francezii râd de termenul folosit de americani pentru petrecerea la iarbă verde cu fripturi la grătar, barbeque, care, printr-un joc de cuvinte în limba franceză, "barb et que" (expresie în care litera "t" nu se citeşte), care se traduce "barbă şi cur"!

*

Albena Tchamova spune un banc cu Bush, citit pe Internet (câte bancuri nu se făceau pe seama lui Ceauşescu, înainte!): "Sub un tablou al lui Newton este scris Great mind (în engleză, "Minte uriaşă"), sub un alt tablou, al lui Shakespeare, este scris Big mind ("Minte mare"), iar sub al treilea tablou, al lui G. W. Bush jr., preşedintele SUA, scrie Never mind (joc de cuvinte în engleză: "never" = niciodată; "mind" = minte, inteligenţă, dar expresia se traduce prin "N-are importanţă!", "Nu face nimic!")".

Jean Dezert spune că ziarele franceze scriu poante despre alegerile americane: "O grilă cu puncte care nu se disting prea bine şi când vrei să le numeri, dispar (ca-ntr-o iluzie optică), iar sub grilă e textul: "Ăsta-i modul de numărare a voturilor de către americani!".

*

Vili ne plimbă cu maşina lui germană. Ich liebe was ich hab! (Iubesc ce am – mulţumirea de sine) – o etichetă pe bord. Ne pune muzică franceză (Salvatore Adamo, Enrico Macias, Charles Aznavour, Mireille Mathieu), folclor ţigănesc din Bosnia (de Goran Bregovici, care trăieşte la Paris). Ajungem la Biserica "Boyana", inclusă în Lista UNESCO a Moştenirilor Culturale ale Lumii. Construită în trei etape: secolele X-XI, secolul XIII şi secolul XIX. A fost ridicată lângă Castelul Boyon şi a fost menţionată în cronica bizantină a lui Scylitzes-Cedrenus în anul 1015, precum şi în 1048, când are loc invazia pecenegilor.

*

 

Cecaumenus descrie în Strategikon răscoala ţarului Petăr Delyan contra bizantinilor (1040-1041).

 

                          Biserica Boyana din Sofia

Ghidul mărturiseşte că n-au primit nici un ajutor de la UNESCO pentru renovarea bisericii, numai vorbe goale!

O cheie mai mare decât palma deschide uşa.

Picturile murale sunt de mare importanţă pentru arta medievală.

Scene din Biblie. Sfinţii nu sunt idealizaţi.

Imagini de regi şi de regine.

Arhitectura şi decoraţiile reflectă Şcoala Artistică din Târnovo.

Capela se găseşte la etajul întâi (biserica are două niveluri) şi are fragmente de frescă originală. Curios că s-au păstrat trei straturi de picturi. La fiecare renovare, zugravii anonimi acopereau imaginile anterioare (nu le ştergeau) şi pictau deasupra.

Am văzut şi "sfinţi militari", consideraţi protectori.

*

Bulgarii numără zilele rămase până la intrarea în Uniunea Europeană: 596 de zile.

Aşa număram şi eu zilele în armată: AMR 78, adică "Au Mai Rămas" 78 de zile până la liberare... Hai Libi!

*

Bijuteria = magazin de bijuterii.

Pe stâlpi, afişe contra intrării în UE şi în NATO.

Trecem pe lângă Academia Bulgară de Ştiinţe.

Statuia lui Stefan Stambulov (1854-1895), politician asasinat.

Teatrul "Sofia 199", pentru că are 199 de locuri.

Teatrul Naţional „Ivan Vazov” (după numele unui scriitor naţional).

Institutul Francez. Bulgarii, neam slav, se consideră... francofoni!

 

Academia Bulgară de Ştiinţe

 

Piaţa de Cărţi. Statuile de bronz ale doi scriitori, tată şi fiu, dar nu pe soclu, ci stând pe o bancă, Petcu şi Penciu Sloveicu (secolele XIX-XX). Paulo Coelho e tradus în bulgară. Autobiografia lui Stoicikov, celebrul fotbalist bulgar care a activat la Barcelona cu Hagi şi cu Gică Popescu, acum antrenor al echipei naţionale bulgare. Clubul spaniol dăduse pe el patru milioane de dolari.

 

Conferinţă în "Dobrogea"!

 

Cuvinte bulgăreşti: recinik = dicţionar; reci = a vorbi;  provocisno =  a prooroci; prevoz = transport.

*

Duminică, 15 mai, la prânz, suntem îmbarcaţi într-un autobuz închiriat de NATO, pe direcţia Sofia-Albena.

Dr. Kiril Alexiev, organizator din partea bulgarilor, face o glumă:

– Cine-i absent să ridice mâna!

Autostrada 879 seamănă cu cea a noastră, Bucureşti-Piteşti. Ce ne-asemănăm cu bulgarii... şi la fizionomie!

Trecem prin Pravetz, locul de naştere al lui Todor Jivkov (1911-1996), lider comunist bulgar.

*

În limba bulgară, zahar = zahăr, dar mure = mare!

*

Ajungem după ora unu noaptea în staţiunea Albena.

 

Pe plajă, umbrelele sunt aliniate perfect (litoralul românesc nu e „umbrelat” ca aici).

*

Repartizat în Hotel "Laguna Mare" (scrisă ca în română), la camera 335. Micul dejun îl servim în Hotelul "Laguna Garden", iar prânzul, cina şi desfăşurarea  conferinţei - în cel mai important hotel – "Dobrudja" (adică, Dobrogea).

 

Ne-au dat la mâncare, de credeam că-s pus la îngrăşat! Câte cinci-şase feluri de prăjituri şi plăcinte (eu mă dădeam în vânt după baclavale, care-s de provenienţă turcească, dar cel mai des luam câte o prăjitură din fiecare tip – să le-ncerc pe toate – o farfurie moţ!). Câte zece feluri doi, fripturi, sosuri, peşte, salate, fructe şi compoturi. Băutura o cumpăram: bere, vin, rachiu.

 

Hotelul "Laguna Mare"

 

„Şi-aşa se rupe cântarul cu mine... Dar e greu să te abţii când vezi atâtea bunătăţi în faţă.

Dau "Noroc!" cu Francesco Zirilli, profesor de matematică la Universitatea din Roma, cin-cin se zice în italiană. Îi spun că echipa de fotbal din ţara lui cu care ţin eu este Fiorentina din Florenţa (pentru că vine de la... Florentin). Francesco zâmbeşte: "Păi, da!".

 

Români la seminar

 

Întâlnesc trei români de la Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din Bucureşti: Simona Catană, Argentina Nertan şi Cristian Flueraru. Acesta a prezentat o lucrare referitoare la prezicerea stratului de zăpadă. Încă un român, prieten recomandat de mine, profesorul de matematică Gabriel Tică, editor al revistei Sfera, din Băileştiul lui Nea Mărin, autor a 18 culegeri de probleme pentru elevii de la generală şi liceu, pentru examene şi concursuri şcolare. După cum îmi mărturisea Gabriel, se publică în România "munţi de culegeri de probleme". Aveam şi eu aceeaşi boală până la expatriere, ba şi-n Maroc am scos în franceză o culegere de probleme şi una de articole şi note matematice. Dar, în Occident se pune accentul pe matematica aplicată. Ai făcut o structură algebrică? Bun, dar la ce se foloseşte? Să nu-mi spui că la alta teorie care... nici aia nu foloseşte la nimic în practică! Mă refer, de pildă, la cercetările sterile ale unor C.P. Niculescu şi D. Buşneag din Craiova, care privesc cu invidie realizările aplicate în practică ale altor oameni de ştiinţă.

Al cincilea român prezent la acest seminar organizat de NATO este Mihai Cristian Florea, de la Universitatea Laval, Canada, unde fusese profesor de matematică Radu Theodorescu, pe care-l cunoscusem prin corespondenţă, iar acum este pensionat. Mihai este doctorand şi a prezentat o lucrare despre Teoria Dempster-Shafer (TDS), citând şi Teoria Dezert-Smarandache (TDSm). Spunea că vizitase deseori site-ul meu.

 

Hotelul "Dobrogea"

 

Am donat participanţilor la seminar câte un exemplar din cărţile mele despre logica neutrosofică şi mulţimea neutrosofică (generalizări ale logicii fuzzy şi mulţimii fuzzy), plus grafuri cognitive neutrosofice. Alegeam câte unul din fiecare ţară, pentru a le răspândi pe tot mapamondul. Mă uitam pe ecusonul fiecăruia. Aşadar, le-am înmânat urmăorilor: David Asatryan (Armenia), Oleg Udovyk (Ucraina; m-a pus să scriu o dedicaţie şefului său, care s-a nimerit să fi fost citat în carte, Z. Mihaylewicz), Ryszard Sroka (Polonia), Francesco Zirilli (Italia), Alexei Malyshev (Rusia), Wolfgang Koch (Germania), Galina Rogova (rusoaică din SUA), Jacob Barhen (SUA).

I-am reîntâlnit pe amicii Pierre Valin, Eloi Bossé, plus Jean Dezert, care-a făcut cinste cu câte o bere. Este aici şi Patrick Vannoorenberghe, a cărui regulă de combinare am citat-o. I-am spus soţiei sale, glumind:

– Bucură-te că ai un bărbat celebru, menţionat de alţii!

Francezii râdeau.

 

În programul seminarului era trecut şi un basarabean, Sergiu Galitchi, dar nu l-am văzut.

 

Spectacole folclorice

 

– Dacă nu te ajută să-ţi găseşti un job (serviciu, în engleză) mai bun, ce te mai duci la conferinţe?, mă înţepase nevasta acasă.

*

În staţiunea Albena, mulţi turişti germani, unii handicapaţi, inscripţii în germană: Herzlich wilkommen!  (Un călduros Bun venit). În camping, bere germană Freiberger.

*

Cuvinte bulgăreşti uşor de înţeles: nemski = nemţi; luna = luna; kimie = chimie.

*

Definiţia pesimistului (după reţeta locală): Cel care poartă nu doar curea la pantaloni, ci şi bretele!

*

Maşinile iau locul oamenilor: multe joburi pier, dar apar altele.

*

Spectacol la Centrul cultural din Albena, Dansul vântului, 20 Lv. După atâtea lucrări ştiinţifice, o pauză artistică este binemeritată. Doar patru perechi de dansatori bulgari. Costume roşu cu negru. Fuste scurte până la chiloţi   (s-au occidentalizat şi vecinii noştri!). Muzică populară (seamănă cu cea românească). La cimpoi. Apoi, costume albastre. Balade, legende. Dansează cu tobe. Fetele dansează desculţe. Hore bulgăreşti (ca la noi). Hora = horă (intrat în română din bulgară).

Jucau năprasnic, ca pe sârmă!

Cum eu tot notam într-un carneţel, la ieşire, directorul m-a întrebat dacă nu cumva mă ocup cu... afaceri muzicale!

 

*

Căsătoria este o comuniune paşnică dintre doi oponenţi.

*

Lilia, nevastă-mea, îmi trimite e-mail din State şi m-acuză că eu iubesc mai mult ştiinţa decât nevasta.

*

În seara următoare, spectacol căzăcesc. Prezentatorul anunţa în trei limbi: germană, engleză şi franceză. Cazacii, cei mai luptători dintre ruşi, locuitori între Volga şi Don, au şi un folclor renumit. Sunt cazacă şi mă numesc Katiusha, / Şi cazacii pleacă la război...

Acordeoane, chitare. O balalaică. Cor masculin. Voci baritone, puternice.

Jocuri rapide, le-aş compara cu sârbele olteneşti. Muzicanţii poartă cizme şi pantaloni de culoare închisă, cu vipuşcă roşie.

Dans marinăresc. Cântece comice. Celebra melodie Kalinka. Spectatorii băteau ritmic din palme, cântând Kalinka, Kalinka, Kalinka maia! (maia = a mea).

Dansul „Gorak”. Cântecul „Katiusha”, despre frumoasa fată cu ochi negri.

 

Un trio internaţional pentru Teoria Dezert-Smarandache

 

Alte cuvinte bulgăreşti: madaletz = bine; tatko = tată; drujba = prietenie; otzet = oţet (vine din slava veche, ocitu).

*

Un proverb spune că dimineaţa e mai înţeleaptă decât seara.

*

Prostituate pe străzi. Păreau ţigănci. Mă oprisem în faţa unui magazin, într-o dungă, şi mă pomenesc cu-o tipă strident fardată şi rujată care mă-ntreabă: You want girls? (Vrei femei?, în engleză). Până să mă dezmeticesc, am crezut că e cineva de la seminar şi făceam eforturi de căutare prin memorie.

*

Urmăresc la televizor meciul de fotbal F.C. Ajax – A.C. Milan, în Viena, terminat 1-0. Ajax n-a mai câştigat campionatul european din 1973. Mă relaxez, nu mă pasionează care va fi câştigătorul meciului.

*

De curiozitate, am vizionat parţial şi partida Levski-ŢSK, ambele echipe din Sofia. "Levski", după numele unui erou luptător împotriva turcilor, e mai populară. Dar ŢSK, clubul Armatei, are o prestaţie internaţională mai bună.

*

Eram curios să intru în discuţie cu persoane din ţări diverse, ca să compar idei politice, sociale. Cu armenii conversam despre şah şi Tigran Petrosian, campion mondial în 1963, conaţional de-al lor, ca şi despre Kasparov. Ei sunt printre marii şahişti ai secolului XX, împreună cu Spaski, Karpov şi Fisher.

Armenii sunt ortodocşi ca noi, creştinaţi în anul 301.

Am constatat că la nemţi şi la italieni natalitatea e foarte mică, sporul de populaţie negativ, deoarece un copil este scump de crescut/întreţinut. Italienii nu vor să se căsătorească decât târziu, după vârsta de 40 de ani.

Comentarii cititori
sus

Corina Ungureanu

 

Bare bra

 

28 decembrie 2006

Am aterizat cu bine în Oslo, după un răsărit de soare peste România, o călătorie până în Budapesta cu trenul (cu aventuri termice), o noapte dormită în compartiment şi o alta în aeroport. Din avion am văzut munţii uriaşi de la graniţa Slovaciei cu Polonia, norii, apoi un apus care i-a transformat în conopidă portocalie şi coroane albastre de copaci. Aterizarea m-a lăsat cu o durere de cap care a crescut şi a atins apogeul acasă la Harald, unde mi-am petrecut o jumătate de oră pe veranda cu vedere la ocean (era întuneric), bînd apă cu lămîie şi sperînd că o să îmi revin, dar n-a fost aşa. Am zăcut toată seara, nu mai dau amănunte, important e că am adormit cu nasul în pătură ca să nu mai simt mirosul de nesuportat al cinei (broccoli, my favourite altfel), m-am trezit ok şi în sfîrşit am reuşit să mănînc. "You are so fragile" şi "Is not a natural way to travel... with the speed of the bullet", cam astea au fost comentariile.:)

 

Acum am ieşit, în sfîrşit, din casă. Nu e zăpadă, dar copacii au promoroacă şi maşinile flori de gheaţă, iar acum mă aflu la Gateavisa, redacţia anarhistă, unde tocmai a sosit noul număr din revistă.

 

29 decembrie 2006

Gateavisa din nou. Aseară m-am uitat pe un album al lui Irving Penn, cu nişte fotografii stranii făcute în Africa. Tot ieri l-am cunoscut pe Eisbjorn, cîinele alb uriaş care e lîngă mine acum. La teatrul naţional este 6 personer soker en forfatter, 6 personaje în căutarea unui autor, cu siguranţă. Alături, la Last Train era coadă aseară, ca în filme şi ca în UK ori Canada, poate, oamenii aşteptau să intre în club. Apoi am întîlnit cunoscuţi din România, le-am arătat omul cu picioroange de la Aker Brygge.

 

Astăzi am făcut o plimbare prin cartier pînă mi-a îngheţat mîna pe aparat, minunîndu-mă de decoraţiile atît de simple pe cît de îngheţată e natura şi pe cît de calde şi luminoase sînt interioarele.

 

Eisbjorn a adormit.

 

30 decembrie 2006

Ok, m-au păcălit. Nu-l cheamă Eisbjorn, ci Isbjorn şi aseară ne-am împrietenit şi mai rău, mai ales că ne-am întîlnit şi cu Odd şi de la porecla Colibri girl pe care mi-a pus-o Harald a ieşit un adevărat tărăboi. Apoi am ajuns cu un norvegian la concluzia că obosim de mediul nostru înconjurător, indiferent de caracteristicile acestuia şi ne relaxează diferenţa. Nu prea mi-a convenit concluzia asta, dar una peste alta seara a fost îngrozitor de amuzantă, căci Harald îşi reparase maşina şi răspîndea miros de motorină prin toate locurile prin care am trecut, iar la fiecare 2 minute anunţa că pleacă să se schimbe. Apoi picăturile de ploaie au îngheţat pe trotuare, oraşul a devenit un uriaş patinoar, iar oamenii pinguini.

 

De dimineaţă însă dispăruseră şi patinoarul şi pinguinii şi azi toată ziua am ţinut-o într-o înserare, twilight cică. Dacă am ajuns să fac fotografii ziua în amiaza mare afară la 1/8 şi diafragma 2!

 

La prînz am ajuns acasă după încercările nereuşite de a intra la Astrup Fearnley Museet, parcă (de artă contemporană) şi la Ibsen. La primul era gratuit şi închis pînă pe 2. La al doilea era deschis şi intrare scumpă, dar cu textele lui afară pe un ecran, aşa că poţi să stai cuminte şi să citeşti.

Acasă bătea ploaia în geamurile de la mansardă, la televizor - un concert de Mozart, nu 23. 20, parcă. Erau lumini calde şi mîinile lor se mişcau firesc pe clape, pe corzi, iar prin fereastră se vedeau acoperişurile de la cele două clădiri vecine, coşurile nefolosite şi ochii mansardelor, cu culori proaspete, închise. Ceaiul de scorţişoară, coji de portocală şi încă trei plante neidentificate.

 

Plouă încontinuu de cînd am deschis ochii în întunericul de la 9 dimineaţa. Eu zic că în haina asta îi vine cel mai bine.

O singură scăpare are ziua, nu l-am văzut încă pe Isbjorn.

 

Ha det bra!

 

31 decembrie 2006

Aseară am fost la Otto şi Palace Grill cu un grup mai larg. La Otto am stat pe terasă, adică o masă pe trotuar, cu perne şi pături, reflector şi sursă de încălzit. La Palace m-am uitat la peretele plin cu chiuvete în timp ce ceilalţi stăteau la masă tot afară, tot pe perne, tot cu pături. Dar nu oriunde, ci în curtea interioară a clădirii, ceea ce pare ceva neobişnuit pentru ei, din moment ce fiecare, pe rînd, mi-a spus că mergem într-un loc special: în curtea interioară!

 

Harald purta pălăria maro şi haina de piele şi începuse din nou să spună poveşti, aşa cum, cu cîteva seri înainte, cînd cineva îl întrebase de ce îmi zice Colibri girl, îi răspunsese că sînt celebra Colibri girl, dansatoare de striptease din Bucureşti, care şi-a păstrat virginitatea... povestea a fost cu siguranţă mai lungă, atît a ajuns la mine în engleză.

Kaare e pe jumătate japonez, e frizer şi a refuzat cererea mea de a mă tunde din două motive: tunde numai bărbaţi şi părul e prea frumos aşa cum e.

Kjerstin a venit cu Buster de astă dată. Kjerstin are părul roşcat şi cîrlionţat şi pronunţă cuvintele atît de apăsat, şi cu o voce de Scarlett Johansson combinată cu o prezentatoare radio, încît aş asculta norvegiana ei la nesfîrşit. Buster are părul negru şi tot cîrlionţat şi e chiar mai mare decît Isbjorn. Da, se poate. Şi cînd îi zic "du er so flink, Buster" dă din coadă.

Ase din unele unghiuri e leit Kurt Cobain, mi-a spus că a lucrat în televiziune, aşa că o să îmi împrumute o rochie pentru petrecerea de diseară de la Ingeborg unde tre’ să fim dressed up. Am văzut pozele ei făcute în Tailanda şi m-am speriat. Aseară, după o sticlă de vin, sunetul aparatului de aer condiţionat părea să o deranjeze, aşa că repeta cu glas tare: Excuse me! Another song, please!

Felix e jumătate norvegian şi jumătate neamţ, are un băiat, Leo şi o soţie însărcinată,  jumătate franţuzoaică, jumătate englezoaică, "baroneasă din multe puncte de vedere".

Hans Olav a venit mai tîrziu, nu terminase cartea despre Stalin încă.

 

Acum ascult radio, clasici, din cînd în cînd o tanti vorbeşte, din ce a spus acum am înţeles doar "Grieg" şi "propagandă socialistă". Jason s-a supărat că vorbeşte: Talk, talk, talk, we want music, man! A pus Thin Lizzy.

 

Godt Nytt Ar, dragii mei!

 

1 ianuarie 2007

De dimineaţă la ştiri ziceau că în România şi Bulgaria s-a dansat pe străzi de bucuria aderării. Aşa o fi fost? Eu am fost prinsă cu alte treburi. Ieri după amiază am ajuns la Ase să iau hainele. Se resimţea după escapadele din seara precedentă, când am ajuns vorbea la telefon  cu un prieten din Buenos Aires, care era la închisoare. Discutau despre vreme şi încălzirea globală, Ase i-a zis la un moment dat: Lasă să se încălzească, să se termine odată! (era mahmură, altfel e pozitivă) şi instantaneu am început să fredonez Old fashioned morphine şi mi-am dat seama că mai degrabă seamănă cu tipa de la Portishead decît cu Cobain. Mi-a dat 5 rochii de seară negre şi un costum marocan care mi-a căzut cu tronc. Le-am probat pe toate, aşa, ca să fie pe corecte, dar am ştiut de la început că el o să fie.

 

De acolo am plecat să caut un magazin, aveam nevoie de ciorapi. Era de negăsit, aşa că am oprit un tip şi am întrebat. El a zis: I´m sorry. It´s panic day today. Am zâmbit nedumerită şi el a adăugat: That´s right! I´m kidding.:) Am luat ciorapii şi am plecat spre casă.

Acolo m-am prins că e cam frig pentru papucii marocani şi am decis că bocancii mei sînt o soluţie mai bună.

 

Ingeborg încă pregătea sosul cînd am ajuns, dar renul era gata. Ea arăta incredibil, îmbrăcată ca la Oscar şi amestecînd cu lingura în oală. Toate fetele purtau rochii negre: Marte, Lenne, Trude şi Stina, Stina avea gesturile ei obişnuite, atît de frumoase. M-aş fi uitat la faţa ei cum se mişca întruna deşi pistruii îi apar doar pe braţe şi genunchi, iarna.

 

Masa era pregătită pentru 20 persoane, dar cred că s-au adunat vreo 25, iar după, la petrecere, am fost 50 la un moment dat.

 

Am vorbit cu atîţia oameni şi am auzit atîtea poveşti în cele 9 ore, încît acum zburdă prin capul meu de nu le pot prinde, aşa cum ţopăia Armani, cîinele lui Yusaf (prietenul lui Ingeborg), pe lîngă Robin, cîinele lui Ingeborg, cînd a venit de afară, ud. A plouat, am uitat să spun, la miezul nopţii. Am ieşit să vedem artificiile, una s-a lovit de un cablu, a căzut înapoi şi a explodat în mijlocul oamenilor.

 

Despre băiatul cu ochelari, despre grec, vatman, gaşca de metalişti, băiatul cu carouri, Per, parcă, e mult de povestit sau aşa mi se pare mie acum, după numai 4 ore de somn. Per zicea de Ana, prietena Sarei, că e the girl that didn't smile on new year's eve. I-am spus că eu am
văzut-o zîmbind o dată ...
... and look, she just smiled right now. Ok, a spus, then the girl that smiled twice on new year's eve but I didn't see it.

 

Am plecat pe la 3 şi am adormit în jur de 4, m-am trezit la 8 şi am pornit în excursie la Asker, să o ajutăm pe Ingrid Lill să mute pianul şi tabloul lui Pushwagner (dirijorul). Acolo am văzut concertul de Anul Nou cu balet cu tot, am mîncat biscuiţi cu scorţişoară din castronul de lîngă lalele şi am mîngîiat pisica venită în vizită de prin vecini.

Ploua, nu era nimeni pe străzile sătucului. Instalaţia cu lumină şi muzică din gară arăta incredibil de bine, la fel ca statuia cu cangurul extraterestru şi trist sau ce o fi fost. Totul ud.

În trenul spre casă am aţipit şi m-am trezit cînd nenea zicea Neste stasjon Nationaltheatret.

 

 

2 ianuarie 2007

Cele patru videoclipuri cu Bob Dylan sînt fantastice. Mai ales primul şi al treilea. Blood in My Eyes, el cu joben plimbîndu-se pe stradă şi Things Have Changed cu scene din Wonder Boys.

 

De dimineaţă m-a trezit o rază de soare, găsise drumul (ca Amundsen) printre coşurile clădirilor vecine, trecuse de fereastra din celălalt capăt al mansardei, apoi, printre scaune, aparate vechi de

fotografiat, lumînări, albume şi eşarfele căzute în praful rece – drept pe pleoapele mele închise. Exact în acelaşi timp a pornit şi muzica - The Verve, jos la Harald. Era trecut de 9, soarele strălucea pentru prima dată de cînd sînt aici, dar firav, ca la mare, după furtună, când apare victorios, dar extenuat, ştie că trebuie să apună în curînd.

Cerul în rest avea o nuanţă închisă de albastru.

Imediat a sunat Hans Olav "şi-uite ziua a şi început".

 

În drum spre Gateavisa am reuşit să prind cu Nikkormat-ul copacii cu ramuri ciudate şi vitrina de la frizerie, dar cea mai frumoasă o să fie aia făcută de pe terasă, cînd am fugit de la masă şi am apăsat pe buton cu mîncarea nemestecată în gură. Aşa cred.

 

3 ianuarie 2007

Am uitat să zic ca la petrecerea de anul nou Laur a împrumutat un costum de la Harald şi o cămaşă portocalie, dar nu erau pantofi pe măsură, aşa că s-a încălţat în nişte adidaşi aurii murdari pe care îi găsisem. Ei şi cu găurile din genunchi dădeau un aer artistic, dacă nu chiar sofisticat :)

 

Stein e tipul care în 2003 a aruncat noaptea o lumînare în rîu în speranţa că va pluti şi vom vedea rîul. Acum era căpiat rău, leit Jim Carrey cu părul lung şi barba şi dădea nişte chestii de genul "life is build on excuses", dar cu o privire din aia jumătate amuzată, jumătate din Eternal.

 

Despre Blitz e mai mult de povestit, dar spun doar că ieri era pace, am băut ceai. Tipa cu părul verde şi o grămadă de cercei le-a dat cafea celor doi puşti cu creste şi apoi a căutat un sfert de oră un ceai fără cofeina pentru mine şi a găsit şi mi l-a arătat şi m-a întrebat dacă e ok şi şi-a cerut scuze că e singurul pe care îl are şi nu am de unde alege.

 

Mai târziu am ajuns la cabinetul dentistului Bjorn de la care am primit o carte cu fotografii făcute de el. În hol era un aparat vechi, cu roată, ca maşinile de cusut vechi. În 3 minute trebuie să fiu gata de plecare, aşa că despre Bjorn, Steven şi zîmbetul lui Harvey Keitel data viitoare.

 

4 ianuarie 2007

Rămăsesem la Bjorn, dar cîte s-au mai petrecut între timp.... toată lumea a revenit în oraş, aşa că zilele sînt pline. Acum e şedinţă de redacţie la Gateavisa, sper să pot sta un pic mai mult la calculator.

 

După ce am plecat de la Bjorn şi am ajuns în faţa clădirii în care locuieşte Harald, am văzut un om care venea în viteză cu bicicleta. L-am întrebat dacă vrea să intre în clădire şi l-am aşteptat la uşă, mi-a mulţumit şi a pornit pe scări în sus. L-am regăsit la Harald şi s-a dovedit a fi Steven, care venise cândva în Norvegia pentru 3 săptămîni, cunoscuse o fată cu care fusese împreună doi ani, apoi s-au despărţit, dar Steven n-a mai plecat, iar acum sunt deja 9 ani de cînd a părăsit Oxford-ul. Are grijă de un bătrîn căruia i-a luat cadou de Crăciun o pisică, pe care o cheamă Pisică şi-uite aşa ne-am împrietenit.

 

Trebuia să plecăm, însă. Aveam întîlnire cu Sara, altă catlover, fericita posesoare a două exemplare. Minunatele se numesc Billie Gorillie şi Ask. Băgasem mîna pe sub pătură şi Ask o urmărea, Sara m-a chemat să mă uit la nişte poze, aşa că m-am dus spre geam. 5 minute mai tîrziu, Ask se săturase de aşteptat, se băgase sub pătură să vadă ce se  întîmplă cu şoarecele de nu mai mişcă.  Şi acolo a adormit.

 

Dar astea se întîmplau alaltăieri seara. Ieri am fost la galeria lui Per, unde era şi Henriette, care pornise cândva pe urmele lui Pablo Neruda şi făcuse poze. Roy avea biroul la etaj, am urcat şi la el, iar la întoarcere am mai discutat puţin cu Per despre subiectul preferat al norvegienilor: global warming. El avea o altă opinie decît ceilalţi.

Astrup Fearnley Museet e chiar după colţ, aşa că în sfîrşit am ajuns acolo. Era deschisă doar o parte, pop art, Warhol şi nişte chestii cauzatoare de disconfort psihic, dar astea sînt riscurile, una peste alta, frumos, mi-a plăcut de tanti cu bigudiuri, oricum, a nu se vizita cu minori.

Altă oră am petrecut-o în librăria muzeului. Citesc în norvegiană primele fraze ale cărţilor pe care le ştiu de acasă şi încerc să îmi amintesc începuturile variantelor româneşti. La Norwegian wood mi-a ieşit cel mai bine. Şi da, da, păduri norvegiene am văzut! În oraş sînt ascunse, dar dacă te îndepărtezi puţin apar.

 

Seara am avut întîlnire cu Maria. E o minunăţie, ai sta şi ai vorbi cu ea pînă ai adormi. A venit cu Gard, noul ei prieten şi cînd el a ieşit afară să fumeze ne-a povestit că a fost prietenul ei acum 12 ani şi apoi ea a plecat în Oslo şi l-a cunoscut pe Marius. Şi acum, singură de mult timp, mergea cu bicicleta la serviciu în afara oraşului şi se ruga să îl întîlnească pe Gard. Şi l-a întîlnit. "He's an answer to my prayers".

 

De cîteva zile s-a deschis grădiniţa de lîngă Gateavisa. De cîte ori trec pe acolo, în curte sînt copiii – vreo 15 şi  îngrijitorii - vreo 5, dintre care unul cîntă la chitară. A fost frig, a plouat, n-au lipsit niciodată din curte. Acum rămăseseră doar doi copii, luminile erau stinse, iar ei se jucau într-o baltă cu una dintre supraveghetoare.

 

Astăzi am fost la Elin, care lucrează într-o editură şi are biroul pe mare, adică pe un debarcader. De la fereastra din faţa  biroului ei vezi apa intrînd sub clădire, am fi putut să vedem şi iahtul regelui, care pe acolo pluteşte, dar uite că azi nu era.

 

Apoi ne-am întîlnit cu Reidar, fratele lui Odd, aka Căpitanul, cu care am luat prînzul şi am mai vorbit despre familia lor. Kristin n-a putut veni, era la fizioterapie, e însărcinată. Kristin e fata lui, actriţă, are o emisiune de comedie la televiziune (o am şi eu pe dvd acasă, mă uit seara înainte de culcare, rîd, mă relaxez şi adorm). La prînz am mîncat în sfîrşit creveţi şi cu asta călătoria nu mai are nici un minus!

 

După ce ne-am despărţit de Reidar am trecut pe la biroul lui Carl. Cu el în preajmă, ai senzaţia că eşti într-un film şi că Samuel Jackson o să apară din clipă în clipă.

 

Şedinţa continuă.

 

5 ianuarie 2007

Ieri a fost ziua cînd i-am făcut poze lui Isbjorn. Nu putea lipsi de la şedinţa de redacţie, aşa că am profitat din plin. Jason mi-a dat nişte blugi hippie rău, cred că acum se apropie, se aude cîntînd pe scări.

 

Am ajuns în casă exact la timp, venise instalatorul fost dependent de gambling, era bucuros că poliţiştii reuşiseră să vorbească cu cel care o suna pe soţia lui noaptea şi spera ca astfel  să înceteze.

 

Am petrecut seara cu Harald, despre care mai mulţi ne zic că e cel mai excentric norvegian. Mai zilele trecute, ne cînta The stînga dreapta blues. Aseară a gătit diverse chestii printre care şi broccoli. I-am spus că îmi place. Colibri girl likes broccoli. Broccoli girl. Dar înainte de asta, la plimbare, nu ştiu cum am intrat la Burum´s care s-a dovedit a fi o cafenea incredibil decorată, totul era atît de armonios...Am întrebat dacă ne poate da un pahar cu apă (apa nu se plăteşte, se ia pe degeaba de la robinet), băiatul zice: Sigur că da. Şi ne-a adus cîte un pahar de apă cu gheaţă şi lămîie. Când s-au golit, a mai venit cu două, tot cu gheaţă şi lămîie şi pe urmă am făcut o gramadă de poze.

 

Astăzi am fost la Muzeul National de Artă, unde mai fusesem şi în 2005. Harald Sohlberg, Edvard Munch, Christian Krohg şi Thomas Fearnley erau la locul lor, cu Skirk, Albertine şi Mrs Krohg. Mai erau şi cele două fotografii care par atît de stinghere printre tablourile uriaşe. Sînt făcute de Hiroshi Sugimoto. Tulburător de simple. "Art is meant to disturb", am uitat cine a zis, dar zilele astea am văzut stiluri diferite de deranjat.

 

Acum l-am lăsat pe Harald cu Johan şi ne pregătim pentru cina de la Ase (care a fost "chef", aşa că sînt foarte curioasă ce vom mînca), apoi mergem la vernisajul unei expoziţii, unde DJ Sverre va învîrti discuri pînă în zori. Dar mie îmi e deja somn, de dimineaţă raza de soare m-a vizitat din nou.

 

6 ianuarie 2007

Cînd am intrat pe alee am văzut trei copii lîngă gard, după cîţiva paşi, m-au văzut şi ei şi au început să strige. Nu înţelegeam decît "şocolade", dar evident cu mine vorbeau şi părea o chestiune foarte importantă. Stăteau în genunchi pe pămîntul ud şi se uitau dincolo de gard. A urmat o discuţie englezo-norvegiană ca-n Ghost dog şi în sfîrşit am înţeles că îmi arătau nişte frimituri de ciocolată care zăceau în noroi şi la care nu puteau ajunge. Am luat una dintre ele şi am întins-o prin ochiurile gardului. Unul din ei a luat-o şi a băgat-o în gură zîmbind. Acum toţi se uitau la mine fericiţi. În sfîrşit înţelesesem şi păream gata să colaborez aşa că  aşteptau cuminţi. S-au arătat destul de contrariaţi cînd m-am ridicat să plec, dar le-am făcut o fotografie, aşa că probabil au uitat de ciocolată.

 

La Ase au venit o grămadă de oameni, printre care şi Thea care mi-a povestit despre laponi. Kaare a apărut mai tîrziu, iar în drum spre expoziţie şi noaptea acasă la Harald mi-a vorbit despre zen, acum, împreună. Arăta ca un ascet şi Harald a zis că îl vede deseori cînd trece cu maşina prin faţa salonului. Este întotdeauna într-o postură dramatică, tunde ca şi cum ar lupta.

 

Expoziţia a fost dezamăgitoare pentru toţi din grupul nostru. Dar atmosfera şi publicul de invidiat, era plin, stăteau pretutindeni şi păreau atît de receptivi, încît am avut senzaţia că au fost traşi pe sfoară, dar nu sînt sigură că e aşa.

 

Am strîns deja bagajele, mîine în zori plecăm, pe 8 dimineaţa vom fi în Craiova, dar astă seară mergem la cinema. Şi fiindcă a venit vorba de cinema, tocmai am văzut, recitind mesajele, că am rămas datoare cu o chestie.

 

Mîncam paper cakes, simţeam doar scorţişoara din multitudinea de ingrediente care trebuie să se fi ascuns acolo, mă gîndeam că e ca la parfumuri, cu tonuri de bază, de mijloc, de vîrf. Harald schimba canalele şi deodată apare Harvey Keitel în tutungeria lui, spunînd o poveste la sfîrşitul căreia zice: "If you can´t share your secrets with your friends then what kind of friend are you?” şi pe urmă începe Tom Waits să cînte "you´re innocent when you dream". Dar între ele e un zîmbet. Zîmbetul acela fantastic, cu o mie de ingrediente, cu tonuri, cu părere de rău şi acceptare, un zîmbet care te absolvă de orice vină.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey