văd noaptea avioanele aliaţilor bombardând bucureştiul
într-un iureş încordat
flăcări mari fantomatice îmbrăţişează clădirile
ca un halou fierbinte şi strălucitor
risipind ceţurile de sub piele
la lumina slabă a incendiului
încerc să desluşesc titlurile ziarului de pe masă
să dau un sens acestei neaşteptate arătări
însă mintea mea
cu o graţie deloc ascunsă
se întinde cu tandreţe sub craniile vecinilor
iar somnul îmi e tulburat încă o dată


dimineaţa asta ca o hienă zgomotoasă
m-a tras din învăluirea posacă a fumului de ţigară
m-am bucurat cu adevărat atunci când
oamenii au început să se strângă zgribuliţi unii într-alţii
prin staţiile de maşină prin scările blocurilor
printre cearceafurile transpirate
o nouă zi ştersese ca prin minune tensiunea sexuală a nopţii
iar fericirea le clocotea spumoasă în vene
când îşi savurau cafelele aburinde
ce frumos
mi-am spus frecându-mă la ochii roşii
ce stare de bine trebuie că resimt
cât de mult îşi iubesc odraslele adormite încă
într-adevăr pe spatele vecinilor mei
ca o dâră de transpiraţie
se prelinge încetişor şi temeinic însăşi perfecţiunea


iată că toate lucrurile din camera mea stau la pândă
iar aerul tremură într-un mod atât de subtil încât ai putea crede
că fiecare om vibrează într-o conspiraţie nemărturisită
cu o solidaritate atât de rară de preţioasă
şi-atunci nu-mi pot înfrâna spaima nu pot ridica privirea
mă las în voia acestei zbateri cardiace în voia tobelor fricii
nici un colţ al camerei nu mai e loc sigur
iar acum
cu o solidaritate nemaiîntâlnită nespus de dulce
organele mele consonând cu tremurul întregului bloc


se întâmplă câteodată să mă bucur fără motiv
şi atunci sunt şerpi care se zvârcolesc în pieptul meu
trupul învaţă să se mişte în starea de după amorţeală
iar pieliţele dintre lucruri se întăresc şi crapă
împrăştiind mirosul bătrâneţii în aerul stătut
dansul meu smucit
stârneşte praful din mocheta groasă
priveşte-mi picioarele urmând indicaţiile
mâinile se unduiesc în penumbră
taie camera în felii groase precum marile vapoare în port
trupul dezarticulat răneşte marginile obiectelor

în întuneric se săvârşesc toate lucrurile
iar degetele mele ascuţite
deschid sternul spre mizeria dinăuntru


mi-au spus că încremenirea oaselor
apatia încordată şi totuşi inconsistentă
precum mâlul de sub piele din zilele călduroase
nu reuşesc să mă arate aşa cum sunt
schiţează carcasa arcul negru al sprâncenelor
membrele fără vlagă privirea întotdeauna obosită
aşa cum fluturele din insectar nu este cu adevărat fluture
nici noi ţintuiţi în vieţile noastre nu suntem vii
până când nu rupem pânza din jurul nostru
până când oboseala nostră nu se racordează la marea schemă


ca şi cum strada mea nu era de ajuns
iată că nici măcar locul pe care-l ocup nu-mi aduce
acea sublimă rarefiere a sternului
acea uşurinţă a asimilării de care nu mă pot dezbăra
ostilitatea pe care o simt acum nu e o închipuire
zumzetul continuu care se aude dinspre masa de lucru
e scrâşnetul dinţilor trosnetul pumnilor strânşi
sunt lucruri care trebuie să se întâmple
iar sub tavanul devenit brusc de un gri cenuşiu
fumul ţigării se strânge în nori negri de furtună

din Arcuri Electrice. Formele de sub piele, ed. Vinea, 2006