|
|
Dublul, un roman - Ara Şeptilici
Mihaela Butnaru
Cristinofagie
 Romanul Arei Şeptilici, un experiment retro-bizar, este unic īn literatura romānă actuală, cel puţin, nu seamănă cu nimic din ce am citit. Cred că tocmai această ne-asemănare provoacă fie reacţii entuziaste, fie rezervate. Decodificată corect, cartea īşi arată probabil adevărata consistenţă, bazată pe o structură de simboluri, din care cel mai evident apare dublul anunţat īn titlu.
Mai bine formulat, unul şi multiplul. Cristina este personajul către care converg toate amintirile, īnchipuirile şi povestirile din roman. Prima parte (drumuri de furnici), īncepută promiţător, absurd-jovial, este o reconstituire dialogată a vieţii Cristinei, mai puţin a biografiei exterioare, cīt a unei īntunecate vieţi interioare. Pe aceasta o construiesc pe loc, ca īn transă, Radu şi Adela, nepoata celei pe care o inventează. Cristina e un personaj pe care īl şlefuiesc replicile celor doi, ceea ce ştiu ei sigur despre Cristina lucruri atīt de vagi, o fantomă īn această primă parte. Imposibil de descris fără contradicţii, totuşi "fotografiată" īn paragraful următor:
"- Cristina stătea la soare ca o pisică bătrīnă şi plictisită. Pe spate avea un şal tărcat, cărămiziu cu gri. 4 octombrie şi soarele cădea peste ea ca peste livada cu mere a bunicilor mei, prea bătrīni ca să le mai culeagă, prea zgīrciţi ca să le dea altcuiva. Cristina miroasea ca livada lor neculească la īnceputul lui noiembrie. Apoi, pe măsură ce trecea timpul, tot mai mult mi-am dat seama că ea chiar era o pisică. Leneşă, egoistă, delicată, unoeri nesimţită, lacomă şi tandră. Cuceritoare."
Portretul Cristinei īnseamnă şi istoria plastică a unei familii interbelice, care se īngrijea de excentricitate şi de suferinţa secolului melancolia ca de lucrurile cele mai preţioase. Atmosfera stranie pe care o re- creează presupunerile intersectate ale celor doi naratori ar putea īmpietri şi apoi cuceri orice cititor, dacă nu ar fi aglomerată de o simbolistică greoaie şi totuşi facilă, dacă nu ar fi incomodată de fraze colţuroase, fără noimă şi, cu siguranţă, fără intenţii comice.
A doua parte (şcoala de balet, dans şi bune maniere), mai apropiată de naraţiunea obişnuită, constă īn aventura lui Radu īn America, unde o īntīlneşte pe Cristina, pe o bancă īn Battery Park. Impresia nisipoasă, de prea multe ori īncercată, pe care o lasă reflecţiile lui Radu cu privire la ţara din care-a plecat, sensul iubirii şi al vieţii umbreşte povestea "arsurii provocate de Cristina". De altfel, cristinofagia din titlul acestei cronici derivă dintr-un termen al confesiunii lui Radu, supus atracţiei bolnăvicioase, deşi conştient de cīt de relativ este obiectul atracţiei: "Fanta de lumină īmi arăta o Cristină care, īn lumina filtrată de perdea, doar cu cīţiva centimetri mai la stīnga, ar fi părut cu douăzeci de ani mai tīnără."
Īn fine, īn partea a treia (arta defulaţiunii) sunt texte neconvenţionale, care uimesc şi descurajează orice idee despre emoţia īn citirea unei poezii, de exemplu. La fel, titlurile (Versuri pentru Bob Dylan pentru ca el să facă muzică, Portret de doamnă cu vulpe argintie) anunţă şi promit, dar corpurile continuă superficial, degajat, pregătite pentru a fi uitate imediat ce īncepe o altă pagină. Ca şi īn cazul altor părţi din roman, apare o observaţie: poate că a scrie subtil şi rafinat īnseamnă mai mult a face accesibil esenţialul, ne-spusul care stă īn minţile tuturor, decīt a ambala un conţinut ambiguu şi a-i da sens doar īn interiorul cutiei literare, fixīndu-i astfel destinaţia şi publicul.
Īn ce mă priveşte, īn loc de Dublul, un roman, cartea mi-a apărut ca Dublul, unele pagini impecabile plutind īn haos: dificil de ordonat īn vreun fel, īncărcat de situaţii potenţiale şi īntīmplări care ar fi putut fi, aproape imposibil de acceptat şi īnţeles.
Ara Şeptilici, Dublul, un roman, editura Paralela 45, 2006, colecţia Avanpost, prefaţă de Simona Popescu
|
|
|
