•  Mihaela Butnaru
•  Simona Cratel
•  Radu Ţuculescu


sus

Mihaela Butnaru

Decor cu peter în fotoliu

La capătul oraşului cineva mîngîie braţul unui fotoliu. Gura lui vorbeşte, ochii lui urmăresc un lucru prin cameră, mîna lui mîngîie ţesătura aspră. Îl cheamă peter. O umbrelă zboară prin cameră, se întoarce spre dreapta, se închide, se loveşte cu vîrful de perete, revine deschisă, ca gura unui peşte.

Mă scuzaţi.
Nu face nimic.
Îmi pare sincer rău.
Dar nu face nimic. Nu se poate să vă pară sincer rău.
Dar îmi pare.
Atunci mă scuzaţi.

Dacă îi e sete, peter aşteaptă să vină cineva; dacă i se usucă gura în timp ce urmăreşte zborul umbrelei, nu se mişcă din fotoliu. Chiar dacă el adoarme, umbrela îşi continuă drumul dreapta-poc-stînga. Se închide şi deschide ca gura lui peter care sforăie. Dimineaţa, umbrela se opreşte vertical lîngă perete. Dimineaţa vine femeia care face curăţenie. Face paşi mari, poarta bonetă albă şi o mătură cu coada lungă.

Bună dimineaţa. Aţi dormit bine?
Minunat. Dumneavoastră vă simţiţi bine?
Minunat. Dar nu faceţi curat prea des.
Nu, nu chiar.
Ar trebui.
Aşa e, aveţi dreptate.

Se uită în oglindă cum i-ar sta fără nas. Are un spaţiu gol în baie, între perete şi cadă, i-ar prinde bine un obiect acolo. Unul care să îi folosească; altfel, spaţiile goale se umplu cu tot felul de chestii care nu-şi găsesc loc altundeva. Ar fi bine sa aibă acolo un obiect nemişcat. Cum ar fi o chiuvetă veche, cum ar fi un coş pentru haine murdare. Lui peter nu i-ar sta bine fără nas, aşa cum băii nu i-ar sta bine fără spaţiul gol.

Cîteodată peter se simte atît de ameţit şi de subţire că ar putea trece prin pereţi, e abur deasupra ceştii de ceai. Şi seara şi dimineaţa stă în fotoliul lui, urmărind o umbrelă. Nici măcar nu citeşte ziarul.

Peter, e totul în regulă cu dumneata?
Desigur.
Ţi-e frig? Poate doreşti o pătură?
Nu, îmi e bine aşa.
Poate doreşti ceva de citit?
Nu, mulţumesc, îmi e bine aşa.
Vrei să pun nişte muzică?
Nu, mulţumesc.

Totuşi într-o zi peter se ridică şi se duce la fereastră. Umbrela vine din spatele lui şi îl loveşte în umăr. Deci aşa, spune peter şi pentru prima oara îl vedem tresărind, ca o hîrtie mototolită revenind la forma de început.

Comentarii cititori
sus

Simona Cratel

Vecinul de jos

Când au căutat împreună un apartament care să le placă şi care să le dea sentimentul acela unic că este locul în care să-şi întemeieze familia la care au visat şi în care să trăiască o întreagă viaţă, erau cu totul alţi oameni. Proaspăt căsătoriţi. Claudia în luna a şaptea. Ştefan, angajat de curând la bancă.

Când au ales împreună mobila, şi au decis de comun acord fiecare mică piesă de mobilier, fiecare detaliu de decoraţiune, culoarea zugrăvelii, erau doi oameni foarte-foarte fericiţi. Pe vremea aceea au făcut totul din prea multă dragoste. Au ales totul ca expresie a dragostei lor. Fiecare mic amănunt.

Când s-au mutat în apartament, au avut exact sentimentul pe care se aşteptau să-l aibă. Acela de împlinire. Că totul este aşa cum ar trebui să fie. Că totul se leagă. Că totul are sens. Că au atins acel punct al perfecţiunii în vieţile lor, pe care numai viaţa în comun le-o putea aduce. Lumea din jur se îndepărtase deja de ei, totul retrogradase la nivelul de fundal sonor, neinteligibil, haotic. Ba chiar simţeau amândoi o uşoară ostilitate pentru lumea externă, cea care nu le oferise niciodată nimic.

De aceea s-au şi izolat. S-au îndepărtat de prieteni, n-au mai apărut la zile de naştere, în locuri de întâlnire, au încetat să telefoneze. Au păstrat totul la distanţă. Fericiţi pentru armonia găsită. Speriaţi ca ceva din exterior să nu intervină şi să distrugă ceea ce cu greu au construit.

Şi au avut dreptate. Pentru că momentul în care totul s-a schimbat nu a întârziat să apară.
La un doi ani şi jumătate din momentul în care se cunoscuseră.
La trei luni şi jumătate de când îşi cumpăraseră casa.
La două luni de când se mutaseră în casa cea nouă.
La patru săptămâni de când Claudia a intrat în casă pentru prima oară cu fiul lor, Felix.

Iar factorul care a declanşat această dramatică schimbare, într-adevăr, a venit din lumea exterioară. Cea de care se temeau.
Din acea învălmăşeală ostilă, din iraţionalitatea şi lipsa de sens de acolo.
Lumea a împins în căminul lor un individ uscat, ale cărui haine miroseau puternic a naftalină, şi locuia chiar sub ei.

Nu pe el personal, ci pe el sub forma unei corespondenţe nedorite care îşi avea izvorul în mintea aceea întunecată, pe care trupul uscăţiv o conţinea ca pe un secret malefic. Fiecare cuvânt ieşit de sub mâna sa, în timp ce stătea aplecat la masa lui de lucru, a ajuns la ei asemenea unei pietre aruncată de-afară şi care le spărgea geamul cu regularitate.
În fiecare zi, un alt mesaj.

Claudia a citit în mijlocul sufrageriei sale scurte compuneri care sunau cam aşa: "Copilul dumneavoastră a plâns azi-noapte şi m-a trezit din somn. Sper că pe viitor să aveţi mai multă grijă de el." Nesemnat. Iar ea întorcea pagina, dar pe dos era goală. Apoi îşi sorbea cafeaua cu nervozitate, stând în faţa uşii deschise a balconului, în halat de baie şi cu părul ud. Din când în când îl mai întreba pe Ştefan: "Ai văzut asta?". Iar el întreba indiferent: "Ce, biletul cel nou?!" Apoi Claudia deschidea o altă foaie albă, la distanţă de-o zi, împăturită la fel de simetric şi îngrijit. Scrisul, acelaşi. Un scris despre care nu prea aveai ce să spui. Textul, asemănător: "Vă rog să aveţi grijă de copilul dumneavoastră şi să nu-l mai lăsaţi să plângă noaptea. În caz că nu ştiţi, vecinii dumneavoastră au dreptul la linişte. Între orele unu şi două jumătate ziua, şi începând de la zece seara până a doua zi la şase sunteţi obligaţi să respectaţi liniştea. Vecinii". De data aceea semnat. Nu semnat în adevăratul sens al cuvântului.

Atunci, în acea zi, Claudia l-a întrebat iarăşi pe Ştefan: "Ai văzut asta?" Iar el, în timp ce-şi lega nodul la cravată în oglinda din hol: "Ce, iarăşi mesaje anonime?!". Iar ea, cu biletul în mână, privindu-l cu o expresie goală. "Încetează să mai iei totul aşa de personal, a sfătuit-o el. Nu mai lua în seamă. Asta e! Întotdeauna ai probleme cu vecinii, într-un fel sau altul."

Odată, la miezul nopţii, când Felix a început să plângă, Claudia a sărit din pat încă adormită. Atunci a avut loc unul din cele mai dificile momente. În întuneric, debusolată, trezită din somn după o zi grea. Încercând să ajungă mai repede, s-a împiedicat, s-a dezechilibrat, a căzut, a nimerit cu capul de marginea comodei, şi s-a ales cu capul spart.

Dar n-a fost numai asta, imediat a început soneria să bâzâie. Iar când Claudia a deschis uşa, s-a trezit faţă în faţă cu doi poliţişti, care au salutat-o politicos şi au început să-i explice cum este cu liniştea publică şi cu amenzile. I-au întins o hârtie, holbându-se la lovitura ei din frunte. "Domnule, copilul meu are câteva săptămâni!" a comentat Claudia. "Foarte bine, să vă trăiască, i-a spus poliţistul cel tânăr. Nu-l lăsaţi să plângă!". "Dar nu-l las să plângă! Cum începe să plângă, unul din noi merge imediat la el!" a continuat femeia. "Nu asta rezultă şi din raportul nostru! a zis celălalt poliţist. Fiţi atentă aici: joi noapte, adică ieri, copilul a plâns între ora unu şi ora unu şi treizeci şi trei de minute şi două secunde, apoi între ora două şi douăzeci şi unu de minute şi ora două douăzeci şi unul şi treizeci şi cinci de secunde?". "Staţi o clipă! a întrerupt ea. Cum?! Scrie acolo că a plâns treizeci şi cinci de secunde?!". Cei doi bărbaţi s-au privit între ei, cu expresii goale. "Doamnă, noi ne face doar datoria", a mai zis unul din ei.

A mai fost un moment foarte greu după trei luni, tot noaptea, când treziţi de plânsul lui Felix, au început să se certe. Nu se mai certaseră niciodată până atunci. Claudia, considerând că Ştefan nu se mişcă îndeajuns de repede, că nu se ridică îndeajuns de prompt, că e încă adormit, l-a împins cu picioarele, iar el a căzut din pat cu o bufnitură care a răsunat în toată casa. "Du-te! a urlat Claudia. Du-te odată! Mişcă-te dracu'!". El a rămas o clipă pe loc, privind-o în semi-întuneric.

Când s-a întors, ea i-a spus: "Am putea vinde aici. Ne-am putea lua în altă parte". "E o prostie, a avertizat-o Ştefan. "Putem găsi un apartament frumos în altă parte, a continuat ea. Ne putem muta oricând. Nu îmi mai face nici-o plăcere să locuiesc aici. Mi-e scârbă." "Am putea face asta, dacă vrei neapărat" a admis Ştefan. "Dacă vreau neapărat?! Pe tine nu te deranjează povestea asta deloc?! Ce fel de om eşti?!" Ştefan a făcut atunci unul din gesturile care deja începuseră să se rărească. A venit lângă ea şi şi-a aşezat capul pe pieptul ei. Dar Claudia a simţit că atingerea lui o arde, aşa că i-a zis: "Îţi mai aminteşti de vremurile când eram doar noi doi?! Când eram doar noi doi şi eram atât de fericiţi? Nu aveam nevoie decât de tine şi de nimic altceva. De nici un alt lucru."

Ştefan n-a răspuns.

A doua zi a apărut oportunitatea pe care şi-o dorea cu disperare. La supermarket, printre standurile cu produse de igienă, l-a zărit pe vecinul de jos. S-a grăbit spre el, împingându-şi căruciorul, agitată. I s-a băgat în faţă, şi a zis:
- Bună ziua, îmi cer scuze dacă deranjez, dar sunt vecina de deasupra.
- Ştiu cine sunteţi.
- În legătură cu biletele pe care ni le scrieţi. Ăăăă... vreau să-mi cer scuze dacă vă deranjează zgomotele de la noi, dar avem un copil foarte mic.
- Aha... înţeleg asta, dar şi dumneavoastră trebuie să înţelegeţi că am nevoie de odihnă. Sunt pensionat pe caz de boală şi vreau linişte. Înainte de a cumpăra apartamentul, m-am interesat dacă sunt copii sau animale prin vecini.
- Nu aveţi copii?!
- Nu.

Claudia l-a scrutat cu privirea. Totuşi individul părea spre cincizeci. A observat că faţa lui avea ceva asimetric, neplăcut, iar gâtul subţire îi ieşea din gulerul cămăşii ponosite şi demodate cumva şui, aiurea. Mâinile sale osoase păreau prea mari, disproporţionate.

- Soţia dumneavoastră ce zice?!
- A, nu, locuiesc cu mama. Iar ea este şi mai enervată de gălăgie.
- Aş putea vorbi cu ea?!
- Nu, e foarte bolnavă. Nu vrea să vorbească cu nimeni.

Claudia l-a privit pentru o secundă fără să zică nimic.

- Nu puteţi fi rezonabil şi să ne lăsaţi în pace?!
- Ar trebui să citiţi legile, doamna mea. Vă rog să nu vă mai lăsaţi copilul să plângă.

Atunci, Claudia l-a lăsat să treacă. S-a simţit furioasă, frustrată. A luat-o spre casă şi s-a aşezat la o altă coadă decât el, dar a continuat să-l fixeze. Bărbatul avea în coş doar produse de la reduceri. Brânza, laptele, carnea, toate cu etichete roşii care anunţau reducerea drastică de preţ. A privit cum casiera a trecut fiecare produs prin faţa scanerului. Apoi l-a auzit spunând ceva. Bărbatul a repetat:
- Doamnă, pe raft scria că iaurtul costă douăzeci de cenţi.
- Cred că aţi citit greşit preţul, a spus casiera. Costă treizeci de cenţi.
- Nu, e imposibil să mă fi înşelat.
- Domnule…
- Vreau să vorbesc cu directorul magazinului.

În drum spre casă, Claudia a privit totul în jur ca şi cum sensul era extras din lucruri cu un aspirator uriaş, invizibil.

Comentarii cititori
sus

EX ABRUPTO

Radu Ţuculescu

Cartierul şi cîinii (III)
sau serviciul de informare bjc

Ăsta-i cartier de cartier, explică Grasul iar Didi dă veselă din coadă, aprobîndu-l. Grasul are o sută douăzeci de kilograme. Cap ţuguiat, adică rasă nobilă, vezi bine, ca şi Didi, păr negru lins, a la mafioţii italieni din alte vremuri. Burtă cît patru, braţe păroase şi două picioare cît două trunchiuri de copac care mereu se lovesc la genunchi în timpul mersului legănat, de raţă. Are o voce destul de subţire, într-un contrast hilar cu întreaga sa înfăţişare. Fruntea nu-i este tocmai îngustă, semn că se mişcă oarece în spatele ei. Cîinii îl respectă, atît cei fără stăpîni cît şi ceilalţi, spălaţi, periaţi, pupaţi zilnic. Cu mersul său de orătanie uriaşă, Grasul cartierului e o apariţie care impune. Nimeni nu ştie dacă lucrează undeva şi, bineînţeles, nici nu-l întreabă, e problema lui. Nu l-am văzut vreodată hrănind cîinii vagabonzi, aciuiaţi pe lîngă tarabe, printre blocuri ori printre hidoasele garaje din tablă ruginită. Cu toate acestea, după cum ziceam, atît Didi a mea, rasă "tricolor" cît şi alţii, nu-l mîrîie, nu-l latră, ba chiar încearcă să-i zîmbească, mişcînd coada ori ciotul, fiecare ce are. Misterioasă este, uneori, gîndirea cîinească.

În urmă cu cîteva zile, l-am întîlnit pe Gras pe una dintre alei, în timp ce-mi plimbam căţeaua căreia tocmai îi cumpărasem o curea roşie la gît, să nu fie deocheată. Am uitat să spun că Grasul e un tip informat, ştie tot despre oamenii din cartier, parcă ar fi un dulap cu rafturi şi dosare ale fostei şi actualei securităţi. Avea o servietă uriaşă în mîna dreaptă, umflată ca şi burta lui. M-a oprit, cu un gest larg, şi-a desfăcut geanta şi a scos de acolo un calendar mititel.

"Uite, şefule, un calendar pe care ţi-l fac cadou."

Zîmbea enigmatic, şiret, perfid, de mă lăsă mască. De ce-mi face un cadou? N-am apucat să-l întreb, mi-a ghicit întrebarea pe buze şi a continuat:

"E un calendar micuţ pe care l-au scos ăia de la biblioteca judeţeană a oraşului nostru. Sînt acolo, o să vezi, înşiraţi scribalăii clujeni, scuze, am vrut să zic scriitorii care au împlinit o vîrstă frumoasă. Eu ştiu tot despre blochiştii din cartierul meu, ceea ce, în schimb, serviciul de informare!, sună bine, aşa-i?, şi de documentare a bibliotecii habar n-are. Ăia sînt urechişti, te asigur eu..."

"De ce?", îndrăznesc să întreb.
"Pe tine te-au lăsat pe dinafară. O fi făcut-o intenţionat, să nu afle gagicile ce vîrstă înaintată şi rotundă ai..."
"Precis de aia", i-am zis Grasului iar Didi a aprobat, lătrînd scurt şi zîmbind larg.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey