•  Sorin Stoica - O limbă comună
•  Sacerdoţiu liric - antologie de poezie creştină


sus

Mihaela Butnaru

Întrebări despre lumea din auzite

La prima lectură (inocentă, se înţelege), Sorin Stoica nu se deosebeşte prea mult de ceilalţi reprezentanţi ai ego.prozei: insistenţa persoanei întîi, apelul la autobiografic şi autoficţional sunt doar cîteva indicii. Cu siguranţă că acestea nu mai apar acum ca o surpriză, la doi ani de la apariţia cărţii, timp în care am "gustat" autoficţiunea de pe hîrtie sau bloguri. Pe de altă parte, o distanţă oarecare în timp pune cartea într-o altă lumină: realitatea scrisă de Sorin Stoica e mai mult decît o privire peste umăr în propria viaţă, este o descriere a infernului. Un infern care nu mai înseamnă doar ceilalţi - agasanţi, curioşi, ignoranţi, impulsivi, ci şi un "eu" (sau io) risipit printre ei, încercînd să găsească o limbă comună: "Treaba scriitorului asta ar trebui să fie, să încerce să ceară oamenilor să-şi reamintească frînturi din acea limbă accesibilă oricui. De fapt, nu oricui, ci tuturor".

Abia conturînd ideea acestei misterioase limbi comune, în care patetismul şi ridicolul nu sunt noţiuni negative, apare ideea adevărată a cărţii: una fără îndoială paradoxală. Mai întîi intenţia este contradictorie: un "io" indecis ca narator, aflat undeva între categoriile sociale, fără prestanţa pentru "o pregătire", fără o suferinţă suficientă pentru a fi "bolnav", fără nepăsarea de student, în fine, un "io" strîmb şi surd - acesta să ceară socoteală lumii şi să o dea cu totul auzului?

Paradoxul al doilea include fără multe pretenţii şi pe altcineva în realitatea infernală: pe cititor, cel care vede în povestirile lui Sorin Stoica întîmplări din propria viaţă, unele hîde, altele aducătoare de zîmbete sincere sau maliţioase. Dar această lume familiară, "dragă fiindcă-i a noastră" nu semnifică o realitate de neînlăturat. De fapt, ea pare a fi doar un înveliş care strînge (înghesuie cu: vecinii neobosiţi, bolnavii comentatori de fotbal, cei care scuipă seminţe, beţivii lirici) o altă lume, fiindcă, o spune şi naratorul, nu poţi scrie la nesfîrşit despre urîţenia, hidoşenia lumii… Pînă la urmă, lumea hidoasă, care este şi nu este loc pentru oameni, devine frumoasă, fiindcă este descrisă în semn de protest, fiindcă este trădată, denunţată.

Trădarea nu face parte dintr-un turn de fildeş închipuit, atît timp cît povestirile transmit afecţiunea faţă de oamenii stereotip, faţă de ciudaţii deveniţi clişee, plini de temeri, superstiţii şi prejudecăţi, dar încă iscoditori şi înzestraţi cu un umor involuntar. Mai curînd este vorba de scurte înţepături, de iniţiative împotriva curentului, cum e scrierea unui roman păşunist, expuse cu aceeaşi seriozitate cu care sunt arătate slăbiciunile povestitorului. O candoare incertă se găseşte în vulnerabilitatea recunoscută firesc, fără scuze: În loc să manipuleze personaje şi cititori, el se arată deznădăjduit, singur, nelămurit.

Aceasta, la fel ca bunătatea şi patetismul, nu este în nici un caz la modă, de aceea poate par toate nepotrivite în contextul trist-agresiv al romanului. Să nu uităm însă că şi a fi împotriva curentului este la modă. De aceea, sunt convinsă că între "la modă" şi "demodat", romanul lui Sorin Stoica înseamnă mai mult decît o oglindă fidelă a realităţii infernale, mai mult decît o suprafaţă vulgară, venită din stradă şi de prin cîrciumi, sufocată de un "io" nevrednic. Este foarte posibil ca această carte mai tristă şi mai responsabilă decît pare să fi salvat deja o parte din idealismul lumii.

Sorin Stoica- O limbă comună, Editura Polirom, colecţia Ego.Proză

Comentarii cititori
sus

Ioana Dinulescu

Adânc pe adânc

Adânc pe adânc... sacerdoţiu liric aşa se intitulează antologia recent apărută, într-o ţinută grafică ce asociază austeritatea cu eleganţa (coperta: Silviu Oravitzan) la prestigioasa editură timişoreană Brumar. Antologatorul este Ioan Petraş, el reuşind să selecteze şi să îngemăneze aproximativ 370 de texte din creaţia poetică a clerului ortodox român de azi. De remarcat că antologia se bucură de o postfaţă, un pertinent studiu al criticului literar Cornel Ungureanu.

Dar cine sunt cei 10 sacerdoţi contemporani nouă, care, după opinia lui Cornel Ungureanu, fără agresivitatea, fără cinismul propus de misionarismul unor lideri celebri, preoţii acestei antologii propun, mai degrabă, ceea ce s-ar numi restaurarea spirituală a omului...? Iată-i în ordine alfabetică: Valeriu Anania, Theodor Damian, Constantin Hrehor, Nicolae Jinga, Dumitru Ichim, Sever Negrescu, Ioan Petraş, Ioan Pintea, Dorin Ploscaru, Mihalache Tudorică. Să consemnăm faptul că trei dintre ei (Nicolae Jinga, Sever Negrescu şi Mihalache Tudorică) sunt membri ai Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, iar primul din enumerare, Valeriu Anania, este un arhicunoscut om de cultură, Mitropolit al Clujului şi Feleacului, dramaturg de marcă, poet de ţinută şi, deloc în ultimul rînd, tălmăcitor al Bibliei în româna contemporană nouă. La rândul său, Theodor Damian veghează flacăra spiritualităţii ortodoxe la Biserica din New York, acolo unde majoritatea românilor, cetăţeni ai megapolisului, se adună periodic la slujbă sau la şedinţa de sumar a revistei Lumină lină, adăpându-şi cu dragoste fraternă rădăcinile care-i ţin ancoraţi de solul fertil al patriei-mumă şi nu-i lasă stingheri în bătaia vânturilor de niciunde.

La o primă şi nenuanţată privire, cei zece preoţi-poeţi antologaţi ar putea fi consideraţi locuitorii exclusivişti ai unei enclave, dar cine se osteneşte cu adevărat să citească textele lor, poemele lor, va observa cu uşurinţă că nici pe departe nu este vorba de aşa ceva. Şi, chiar dacă majoritatea textelor lor sunt impregnate explicit de mesajul duhovnicesc, altele, foarte multe, probează faptul că aceşti speciali scriitori români se află într-un benefic dialog cu viaţa literară să-i zicem, normală. Voi exemplifica această aserţiune cu un citat din poemul America Rogvaiv al preotului-poet Nicolae Jinga: Cuvintele au o mecanică/ fină şi rece. Creierul meu/ le filtrează atent înţelesul,/ aerul jur împrejur/ de prezenţe străine se-ncarcă,/ parcă şi buzele fac paşi mărunţi/ pe calote de gheaţă/ clipa e/ tulbure, clipa-i semeaţă şi gura/ muşcă structura poemului.

Antologia Adânc pe adânc... sacerdoţiu liric se dovedeşte o apariţie editorială salutară, care prilejuieşte cititorilor de poezie, dar şi scriitorilor înşişi, o cunoaştere şi re-cunoaştere a operei unor poeţi contemporani înzestraţi cu dublu har: al sacerdoţiului şi al cuvântului bine simţit şi meşteşugit scris.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey