•  Trilogia evreiască - teatru
•  L'auberge espagnole / Les poupées russes - film


sus

Teatru

Veronica D. Niculescu

"E despre Biblie, crezi că e mişto?"

Trei premiere semnate Mihai Măniuţiu au avut loc la Teatrul Naţional "Radu Stanca", în cadrul programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007" – "Regizori români şi străini invitaţi".

La sfârşitul lui mai, spectacolele se vor uni şi se vor muta, sub forma Trilogiei evreieşti, de pe scena teatrului într-o zonă neconvenţională: vor fi montate, pentru Festivalul Internaţional de Teatru, în halele uzinei Simerom, ca o instalaţie ce va dura în total patru ore. Un şir de reprezentaţii cu numai 56 de spectatori, care vor trece dintr-o hală în alta, urmărind pe rând Ecleziastul, Shoah şi Experimentul Iov, în această ordine.

Spectacolele s-au jucat deocamdată separat, pe scena teatrului. "Trilogia este o călătorie, un spectacol despre ce este omul, despre disperarea şi puterea lui de a rezista, de a exista, atunci când Dumnezeu e mai mult o idee. Resimţim cu toţii şi absenţa, şi autoritatea îndepărtată", spune Mihai Măniuţiu.

Cele trei piese pot fi vizionate separat, aşadar, însă ar fi recomandat să fie văzute împreună, cum vor fi prezentate în cadrul festivalului (24 mai – 3 iunie). Măniuţiu face o comparaţie cu pieţele istorice din oraşul Capitală Culturală Europeană: Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet pot fi vizitate separat, fiecare are farmecul şi istoria ei. Împreună însă, e cu totul altceva… Am simţit acest lucru în momentul vizionării celei de-a doua piese, când lucrurile s-au legat miraculos.

Shoah. Versiunea Primo Levi, cea dintâi premieră din cadrul trilogiei, este o punere în scenă a unor interviuri cu Primo Levi, evreu italian, supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz, autor de memorii şi proză, cunoscut mai ales datorită lucrărilor sale despre Holocaust. Interviurile cu Primo Levi, ce stau la baza scenariului dramatic semnat de Mihai Măniuţiu, au fost culese de pe internet, din diferite publicaţii, şi traduse de Anca Măniuţiu.

Shoah se desfăşoară pe scenă – spectatorii iau loc într-un singur şir de scaune, de jur împrejurul spaţiului de joc închis precum o cameră. De fapt, este o sală de dans. Marian Râlea interpretează rolul lui Primo Levi, iar celelalte personaje sunt apariţii din visele sale: jurnalişti ale căror întrebări îl bântuie şi la 40 de ani după eliberare, femei care amintesc de atrocităţile din lagăr. Şaisprezece actori formează un cor ce interpretează cântece evreieşti, iar la un moment dat invită o parte dintre spectatori la vals.

Spectacolul este intim, conceput la scară mică şi durează cu puţin peste o oră, lucru necesar dacă ne gândim că va face parte din trilogie.

Prin vocea lui Marian Râlea, ni se transmite mesajul că nu trebuie să uităm de Holocaust. "Aceia care uită sunt aceia din cauza cărora s-ar putea repeta", spune Primo Levi, în interviurile sale, aduse acum pe scenă. Despre Marian Râlea, aflat la a şaptea colaborare cu regizorul, Mihai Măniuţiu declară "El îmi întregeşte vocea". Astfel că îl vom regăsi şi în celelalte două părţi ale trilogiei.

Alături de Râlea, în Shoah joacă Bogdan Lifsin (Acordeonistul din vis), Mariana Presecan şi Diana Fufezan (Jurnalistele din vis), Pali Vecsei (Omul liliachiu din vis), Doru Presecan (jurnalistul Fernando Cammon) şi Codruţa Vasiu şi Cristina Stoleriu (Femeile din vis).

Ecleziastul, o dramatizare după Biblie, avându-l în rol principal pe Marian Râlea, s-a jucat în premieră pe 29 aprilie. De această dată, Râlea se află într-o cameră de sticlă, de tipul celor aflate în spitale, pentru imunodeficienţi, iar cei 56 de spectatori iau loc în gradene aflate pe trei laturi exterioare ale încăperii.

Printre ei, pe scaune, 12 judecători, îmbrăcaţi în costume negre, cămăşi albe, cu ochelari negri şi figuri neiertătoare. În faţa lor se perindă "concurenţii", care spun la microfon tot ce au făcut, bine şi rău. Ora judecăţii e grea, notele sunt mici: 2, 3, 4. Vaiete în microfon, sunete nepământeşti, distorsionate răsună din boxele ce se află la câţiva metri de spectatori.

În camera medicală, unde albul domneşte, Râlea joacă excepţional. Cuvintele Eclezaistului, fragmente din Biblie fără nici un fel de intervenţie asupra textului, cad grele, pline de sens, profund umane, când omul, în celula lui albă, scrie, citeşte, pune muzică, cutremurat de întrebări. Se repetă obsesiv fragmentele "Orice lucru are vremea lui", şi când Ecleziastul e singur, şi când îi stă alături mama, interpretată de Mariana Presecan, şi când apare în scenă Ecleziastul copil, un fel de dublură - pură dar la fel de chinuită - a Ecleziastului, ce va copia, la indigo, toate gesturile, imaginând un Ecleziast bântuit până în miezul său cel mai intim.

Costumată complet în alb, purtând mănuşi chirugicale şi mască, de parcă ar trebui să avem mare grijă să nu ne contaminăm de boala Ecleziastului, mama Ecleziastului e cea care îi oferă "tratamentul". Pilule sunt date şi marelui, şi micului Ecleziast. Săruturile şi vagile îmbrăţişări vor veni protejate de costumul alb.

Micul Eclaziast este sacrificat: mama îl ucide pe scaunul electric, iar Ecleziastul este eliberat. Iese din celula sa şi cutreieră sala în timp ce judecătorii ocupă locul său, studiind camera. Ecleziastul conchide, prăbuşindu-se printre scaunele judecătorilor: "Totul este deşertăciune".

La ieşirea din teatru, o nouă serie de spectatori stă să intre la cea de-a doua reprezentaţie. "E despre Biblie, crezi că e mişto?", îşi întreabă un tip ras în cap prietena. O ultimă ezitare: să intre, să nu mai intre? Nu vorbesc cu necunoscuţii, aşa că nu m-am băgat în vorbă, deşi i-aş fi zis: "Da, e chiar mişto!". Am avut însă şi un alt motiv să nu îi răspund; aveam să îmi dau seama în drum spre casă: eu însămi îmi pusesem, cu o oarecare vinovăţie, exact aceeaşi întrebare.

Experimentul Iov, a treia parte a operei lui Măniuţiu, a avut premiera pe 4 mai. Textul pleacă de la Vechiul Testament şi de la opera lui Jung, iar spectacolul a mai fost montat pe scena sibiană, înainte de a face parte din trilogie. În acest caz, scenografia oferă, ca spaţiu de joc, un fel de celulă, cu 56 de vizete prin care privesc spectatorii, iar podeaua e roşie, o ţărână roşie în care ară trupurile actorilor. "În Experimentul Iov se ajunge la acea confluenţă dintre iudaism şi creştinism, adică la rădăcinile noastre", spune Măniuţiu. Aveam o cruciuliţă portocalie desenată pe calendar, în dreptul zilei de 4 mai, înainte de premieră, am să o mut acum către numărul viitor al Prăvăliei, pentru a reveni cu amănunte.

Foto: Claudiu Rusu

Comentarii cititori
sus

Film

Medeea Iancu

Mic parcurs de recunoaştere sau povestea unui decolaj

L'auberge espagnole (2005) în regia lui Cédric Klapisch prezintă povestea lui Xavier (Romain Duris) un tânăr care vrea să facă ultimul an de studiu în Barcelona; aici el va locui cu şapte studenţi, se va confrunta cu limita pe care o impune limba, cu dorul de iubită. Aventurile noilor prieteni sunt prezentate cu umor de către Cédric Klapisch. Sunt puse pe masă teme esenţiale încă de la început: ce studiază Xavier, ce vrea să facă peste cinci ani, ce identitate are el, ce este aceea o identitate?

Xavier se regăseşte în toţi aceşti tineri, el se află într-o continuă căutare de sine, de certitudini. El se întreabă, judecă, acest act este foarte important, el vrea să distingă falsul de adevăr ca să ajungă astfel la o certitudine. A distinge înseamnă a identifica (Paul Ricoeur).
Se pune astfel în discuţie relaţia de participare la lume (Platon); este vorba de Unul şi de Multiplu, de acelaşiul şi de celălalt. Dialectica fiinţei defineşte acelaşiul prin raportare în mod relativ la sine şi la un alt lucru.
Recunoaşterea identităţii îşi cere dreptul. Xavier vrea să se recunoască ca sine, este prezentă aici disperarea ca un laitmotiv, disperarea de a fi sine însuşi (Kierkegaard).

Les poupées russes este un fel de continuare, aici temele sunt mai bine dezvoltate, anumite personaje se regăsesc (Xavier, Wandy, Isabel, Martine, Wiliam).
Cédric Klapisch defineşte dea această dată existenţialul prin alte teme de interes: ideea de ideal şi condiţia de participare a omului la lume prin acestă idee. Revenim la Platon pentru a determina puţin contextul.
Lumea este guvernată de Ideea de Bine Suprem şi de formele infidele ale acestei forme ideale. Noi suntem doar nişte copii ale Ideilor perfecte şi aspirăm la ideal deoarece avem amintiri ale unei lumi ideale.

Astfel, ajungem la momentul străzii ideale care se află în Saint Petersbourg şi "pe care, la început ţi-ai dori să trăieşti", zice Xavier.
Fiecare personaj se va defini prin prisma lui Xavier, Wandy este îndrăgostită încă de la început de el, chiar şi Wiliam se defineşte prin intermediul universului interior a lui Xavier.
Definirea şi recunoaşterea de sine continuă până în momentul exprimării, denumirii existentului de multiplu. Relaţiile pe care la afişază Xavier sunt un exemplu relevant.

Sfârşitul este esenţial. El conşientizează că nu este nici unul dintre multiplul de Xavier pe care îl afişează, el este toţi aceştia, şi Wandy şi Wiliam şi Isabel şi Martine, el este de naţiune franceză, italiană, engleză, el este Europa.
El spune că a trebuit să încerce femeile şi existenţialul ca pe nişte păpuşi ruseşti şi să se întrebe mereu dacă acesta este ultima.
Spach-ul lui Wandy despre dragoste şi căsătorie este emoţionant şi important. "Din 4 miliarde de femei ai putut alege una pentru toată viaţa".

O scenă foarte puternică este aceea în care Xavier ţine monologul despre dragoste după ce fusese refuzat de Wandy.
"La ce este bună dragostea, pentru ce înşirăm cuvinte frumoase unele după altele ca apoi totul să nu mai fie nimic; cum aş putea trăi doar cu acele două secunde de pură fericire o viaţă întreagă?"
Finalul este un happy-end binemeritat unde identificarea şi recunoaşterea s-au produs, s-au împlinit prin prisma dragostei şi a acceptării fiinţei multiple.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey