•  Picu Ocoleanu


sus

Picu Ocoleanu

Dumnezeu în Craioviţa

Demult, când ajungeam în sat la muica şi la bâtu, bătrânii de pe hudiţă mă întrebau scormonitori al cui sau de-alde cine sunt. Rosteam, după cum fusesem îndelung instruit de-acasă, un şir de nume străine mie, bag seamă ale unor strămoşi aproape mitici, zăcând de-o veşnicie-n copârşău. În chip straniu, aceste nume nu concordau cu numele meu de familie orăşenesc, dar la auzul lor, urmau, de cele mai multe ori, exclamaţii de edificare şi de mirare, punctate de constatări filozofice despre cât de repede trecură vremurile. Eram identificat fără greş, fără să-mi spun măcar numele de la catalog (care, mai curând, ar fi complicat lucrurile), fără act de identitate, fără să zic măcar în ce clasă sunt. Totul decurgea aproape mistic, în temeiul sângelui nevăzut pe care aceşti bătrâni scormonitori, în chip tainic, reuşeau să-l vadă pulsând în venele mele atunci când mă fixau micindu-şi ochii, intrând, parcă, în transă, analizându-l şi dându-i aprobarea lor adâncă.

Mai târziu, când mi-au dat tuleiele şi am plecat să văz lumea, întrebarea s-a schimbat puţin. Trebuia să spun de unde vin, din ce parte a ţării, eventual din ce judeţ sau din ce oraş. Locul era acum sâmburele problemei. Şi, la răspunsul meu inocent cum că sunt din Oltenia, eram surprins să mă văd, de asemenea, precis categorisit: "Aha, de la Scorniceşti…". Ca şi în copilărie, eram bulversat. De data asta, însă, din alte binecuvântate pricini. Întâi, pentru că, spre deosebire de bătrânii din satul mumei mele, care ştiau îndată de unde să mă ia intrând în transă la simpla rostire a unui nume străvechi, acum, exerciţiul de identificare dădea greş din capul locului: nu eram de la Scorniceşti şi nici nu fusesem vreodată pe acolo. În al doilea rând, pentru că precizia geografică şi etnografică a conlocutorului meu era cel puţin discutabilă: Scorniceştii nu se aflau în ţara oltenească, ci în cea muntenească. În al treilea, pentru că, dintre toate locurile olteneşti, partenerului meu de dialog nu-i veneau în minte nici Craiova, nici Târgu Jiul, şi nici măcar Polovragii, Brâncovenii sau Tismana, ci doar o biată comună - şi încă una dintr-o altă zonă a ţării! În fine, ultima pricină a tulburării mele era aceea că tovarăşii mei de cuvântare deveneau inexplicabil, mintenaş după schimbul acesta de replici, excesiv de precauţi şi de rezervaţi, fără să mai facă nici măcar remarci filozofice despre scurgerea timpului sau despre vreo altă chestiune metafizică.

În urmă cu ceva timp, am avut plăcerea unei agreabile discuţii telefonice cu Şerban Foarţă – despre construcţia superlativului în ebraică, despre moarte, despre Dumnezeu şi, nu în ultimul rând, despre Craiova. Deloc rezervat, maestrul începu să-mi recite extatic versuri din Macedonski – despre privighetori, flori de liliac şi nopţi, dar, mai acătării, despre Balta Craioviţei, loc nu tocmai central al oraşului, pe care băştinaşii îl contemplă doar atunci când, renunţând la vechile prăvălii din buricul târgului, vin să cumpere de la super- şi hypermarketurile din jurul ei. Ca şi în vremea juneţii mele, m-am trezit deodată uimit şi identificat. Uimit, întrucât, din toată Craiova, în istoria literaturii a rămas biata Craioviţă, locul unde se află o baltă plină de stuf, acum limitată de blocuri jupuite, duios învăluite de manele, de fum de mititei şi de miros de saramură, cu străzi bântuite de haite lătrătoare - în principiu îngăduitoare cu cetăţenii - şi pe care descoperi, din loc în loc, câte un morman de resturi alimentare în putrefacţie. În mod tainic, m-am simţit însă şi identificat, ca de moşii din satul lui bâtu, pentru că poetul rostise numele cartierului în care, cu mila lui Dumnezeu, mă nevoiesc ca într-o altă lume, de câţiva ani buni de zile.

Nu este nici o exagerare. Craioviţa chiar este o altă lume, o lume care, cel mai mult, seamănă cu lumea de dincolo unde nu ajungi decât trecând Styxul cel puturos al morţii. La fel ca şi în Hades, accesul pe acest tărâm se face, aproape din orice parte ai veni – dinspre balta lui Macedonski, dinspre cimitirul Sineasca sau dinspre Corniţoiu - străbătând o vale a plângerii urât mirositoare, din care nu te-ai mira dacă s-ar ivi, mării, vreun căpcăune, vreun alai de diavoli bulgakovieni preschimbaţi în motani uriaşi sau te miri ce alte lighioane – crocodili, pterodactili sau, iaca, zmeul din icoana cu Sântul Gheorghe, toţi marcând teritoriul pe care trăiesc înghesuite vreo o sută de mii de suflete, bietele.

Deunăzi, întâmplarea a făcut ca, în casa din Timişoara a pictorului Silviu Oravitzan, să mă întâlnesc din nou cu Şerban Foarţă şi să discutăm – de data aceasta tustrei – despre deuteropauline, despre harul necreat şi, iarăşi, despre moarte, Dumnezeu şi, desigur, Craiova. În această ambianţă, nu mică mi-a fost mirarea când maestrul Oravitzan îmi mărturisi că, din Craiova, în special cartierul Craioviţa îi spune ceva. Nu Muzeul de Artă (unde maestrul a şi expus), nu Şcoala de Arte şi Meserii din Brazdă unde Brâncuşi mărturisea că s-a născut a doua oară, nu casa dărmată a lui Corneliu Baba, nici măcar Universitatea sau echipa de fotbal, ci, din nou, fatalmente, republica Craioviţa, stat în stat, oraş în oraş şi hades străjuit de Styxul cel puturos. Aici, în buricul Craioviţei, se va ridica, după spusele lui Silviu Oravitzan, o biserică măiastră care, în ciuda dimensiunilor ei de catedrală, îşi va păstra, totuşi, armonia estetică. În sfârşit, o biserică ortodoxă mare care să fie şi frumoasă – aproape incredibil, dacă ne gândim la mastodonţii greoi şi hidoşi ce se ctitoresc azi în marile oraşe ale ţarii.

Dumnezeu va veni în stâlp de foc şi de nor şi Se va sălăşlui în mijlocul Craioviţei, în pântecele acestei lumi de dincolo. Nu ar fi pentru prima dată când El Se pogoară la cei din hades ca să-i ridice pe aceştia din amorţeala tabieturilor, a obiceiurilor şi a morţii. Atunci, poate, aromele de mititei şi putorile Styxului se vor preface în miros binecuvântat de tămâie, haitele de cerberi lătrători vor deveni cete de îngeri proslăvindu-L pe Hristos Domnul, iar mormanele de alimente în putrefacţie, viţelul cel gras ce se junghie spre săturarea tuturor. Dar asta miroase deja a eshatologie, după cum spune Şerban Foarţă în interviul din acest număr al Prăvăliei culturale. Şi, cum presimţim cu toţii, până la eshatologie mai este, să ne mulţumim până atunci a vieţui printre motani şi căpcăuni, în aromele de grătar sfârâind în faţa blocului, dănţuind pe acordurile orientale ce răsună din maşini şi din boacăza vecinilor de la opt, sau de la cinci, sau de la trei, urmaşii unor bătrâni care, odinioară ştiau să te identifice şi să-ţi citească sângele la simpla rostire a numelui strămoşului tău.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey