•  Ana Maria Sandu - Fata din casa vagon


sus

Mihaela Butnaru

Rătăciri în casa vagon

Romanul fetei din casa vagon a început, pentru mine, cu sfîrşitul. Mă pierdusem oricum într-o lume textuală halucinantă, unde fiecare punct "real" de sprijin era pus la îndoială şi apoi dărîmat de următorul, fără a se vedea vreun final al acestei nesiguranţe. Într-un decor provincial, care nu arată vreo perspectivă de evadare, deşi se aşteaptă o ieşire, un spaţiu mai larg, se petrece una şi aceeaşi poveste, pe care personajele o trăiesc de mai multe ori, fiecare pentru sine şi fiecare pentru celălalt.

Aparent, o perspectivă se deschide asupra celor trei destine repetate obsesiv, care par a arăta că neputinţa şi tristeţea sunt boli care se transmit de la mamă la fiică. În ciuda educaţiei dure, marcate de abuzuri, Ileana nu este pregătită să înfrunte lumea de dincolo de pereţii casei vagon, nici să-şi educe fiica în aceeaşi tradiţie. De aici vine, probabil, tandreţea cu care aceasta din urmă, Ina, reconstruieşte viaţa mamei sale, pornind de la detalii precum un inel ciudat sau jocurile lor de-a moartea. Hipersensibile şi nevrotice, mama şi fiica trăiesc lumea descompusă în detalii care se înscriu într-o voluptate a insignifiantului. Ca şi cum, conştientizînd că a evada dintre pereţii nevrozei este o himeră, Ileana şi Ina (sau amîndouă odată, căci vocile lor se confundă adesea) găsesc o poartă de ieşire către lumea măruntă şi fascinantă a lucrurilor aparent lipsite de importanţă, o adîncire în detalii.

Această evadare neagă schema pregătită de realitate, cadru care îl include şi pe Ştefan, soţul alcoolic al Ilenei, care, spre deosebire de tatăl acesteia, tot alcoolic, are ieşiri furioase şi aberante. Comparat cu soţul violent, tatăl apare portretizat nostalgic, un fel de beţiv blînd, generos şi nefericit. De altfel, această halucinaţie care înlocuieşte brutalităţile "reale" cu coşmaruri şi depresii relativizează personalităţile, le scufundă în imprecizie şi vag: Ileana nu este doar o mamă care uită adesea de fiica sa, trecînd cu privirea prin ea sau acordînd mai mult timp propriilor reverii; Ştefan nu este numai un tînăr năuc, iresponsabil, pasionat de jocuri de cărţi, iar tatăl Ilenei înseamnă, pentru ea, mai mult decît un cizmar anonim, de care lumea se poate lipsi. Ileana are, după moartea tatălui ei, o tentativă de sinucidere, tocmai fiindcă nu mai găseşte nici un reper în lumea ei. Scena are o frumuseţe vrăjită, înfăţişînd copila care vede/ visează în apa verzuie faţa tatălui ei, în timp ce se îneacă, cu senzaţia unei scufundări fericite, îndelung aşteptate.

La nivelul epicului, istoria familiei, văzută prin ochii Inei sau prin cei ai Ilenei, cuprinde multe goluri şi neclarităţi. Totuşi, în această istorie exterioară, precizia nu este necesară, atît timp cît esenţiale sunt psihologiile, portretele; evenimentele unei lumi interioare, mai relevante decît cele din afară, ajung în final să captureze realitatea sărăcăcioasă. Unele scene descriptive, proiecţii ale personajelor – cum e transformarea mamei sub efectul inelului malefic, fantasme sau halucinaţii, pot exista autonom faţă de firul narativ, fiindcă nu aduc explicaţii sau nuanţări. Acestea conduc însă către o manipulare subtilă a cititorului, pentru ca el, ajuns la finalul romanului, să afle că Ina este o ficţiune, copilul care ar fi putut exista dacă nu ar fi intervenit avortul. Scena aceasta finală, de un realism ce contrastează puternic cu lumea fantasmelor şi minunilor anterioare, marchează atît ieşirea din naraţiune, cît şi o posibilă reîntoarcere.

În ce mă priveşte, luînd ca punct de sprijin faptul că Ina este un personaj-posibilitate am înţeles unele scene ale romanului ca pe subtile ironii la adresa unei prea uzate poetici a feminităţii oarbe, care se complace şi rabdă, care umblă prin lume nesigură şi buimăcită. De asemenea, nu trebuie ignorată dinamitarea unei construcţii minuţioase (personajul Ina şi lumea prin ochii ei), care pare astfel perfect inutilă. Însă existenţa Inei ar fi fost oricum inutilă dacă s-ar fi supus unei tradiţii care înăbuşă voinţa personală.

În fine, această ingenioasă schimbare de situaţie, dacă este înţeleasă ca punct de pornire pentru (re)lectură, risipeşte orice îndoială cu privire la romanul Anei Maria Sandu. Este o carte construită cu răbdare, fără a ţine să demonstreze ceva şi fără a revendica apartenenţa la vreun stil, un roman convingător, original şi derutant.

Ana Maria Sandu, Fata din casa vagon, Polirom, colecţia Ego. Proză, 2006

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey