•  Raluca Bădoi


sus

Raluca Bădoi

Mircea - portret moale cu păstăi şi femei

Motto: Frumosul va salva lumea.
Dostoievski

Casa surdului sau fatalism romantic

Mărturisesc faptul că, până acum câteva zile, nu am citit nici o carte de-a lui Cărtărescu... şi nu pentru că dorinţa sau curiozitatea nu m-ar fi îndemnat să răsfoiesc şi să cuget îndelung la tarabe sau prin librării atunci când privirea mea se arunca metafizic spre câte un titlu-fereastră-spre-tărâmul-dincolo-de-casă. Întotdeauna am avut senzaţia că fiinţăm într-o casă cu pereţi de sticlă habitată de surzi de existenţă, de aceea, pentru mine a deschide o carte este ca şi cum mi-aş prelungi privirea şerpească dincolo de sticla mundană. Nu ştiu de ce am ales să pătrund fiinţial universul lui Mircea printr-o poartăfemeie cu mâner inelat, aproape şeherezadic, cu miros de scoici şi gust de nisip. Mi se pare că De ce iubim femeile nu este cea mai bună alegere pentru o apropiere existenţială de Mircea, dar poate fi o fereastră decupată undeva la înălţime, asemănătoare crăpăturii unui arbore sau cu o gaură în stâncă, spre ceea ce ne-am obişnuit să numim eul - cerc zămislit de concurenţa dintre anima şi animus, yin şi yang, materie luminoasă şi materie tenebroasă, spre ungherul întunecat al tinelui, dacă eşti femeie. Întotdeauna am perceput titlul unei cărţi ca pe un strigăt de bestiar înzorzonat cu pene şi tuburi, învăluit în dâre de culori asemenea indiencelor, strigăt fantastic zidit din notele împreunate ale unei nimfecentaur ce se sparge în ochiul celui care îşi trece buricele degetelor printre rafturi avid, beat într-un mod elin, posesiv, cutremurat existenţial, nepurtând alte straie în afara propriilor angoase. De ce iubim femeile nu m-a transformat în Aecton sau în vreun erou kafkian… Însă, cum afirma cineva, setea noastră de destin nu este niciodată mai puternică decât în viaţa amoroasă. Şi, cum iubirea îmbracă nenumărate măşti, cred că poţi iubi la fel de bine un bărbat sau o femeie la fel cum poţi iubi o carte sau un copac (Maytrei vine cumva să îmi consolideze spusele). Dacă aş şti matematică aş face acum un calcul pentru a afla care este probabilitatea ca eu şi Mircea să ne întâlnim între copertele verzi ale unei poveşti. Cum însă, nu mă pricep la ecuaţii existenţiale, din simplul motiv că le sunt trăindu-le, am să mă rezum la o înşiruire a evenimentelor. Privite filosofic, din perspectiva briciului lui Ockham care afirmă că raţiunile din spatele evenimentelor trebuie restrânse în aşa fel încât să nu depăşească stricta necesitate cauzală, ar trebui căutate motivele care explică în mod imediat ce s-a întâmplat. L-am primit pe Mircea şi haremul său de litere de ziua mea. Sinceră să fiu, am fost tare dezamăgită de alegerea prietenilor mei. Aş fi dorit să îmi consum nopţile cu un orbitor sau cu o nostalgie, poate cu un travesti(t). Pe de altă parte, cartea aceasta se vindea la tarabe mai voluptos decât odraslele Sandrei de altă dată. Eu citesc doar în stele. Şi cărţi. Niciodată reviste de modă, ziare sau best-selleruri. Şi-apoi, eu mă îndrăgostesc de cei care scriu pentru a nu muri şi nu de cei care sfârşesc prin a muri în casele surde ale istoriilor literare. Motiv pentru care, au trecut doi ani până să îmi explorez natura de zână punk cu cizme negre, înalte şi păr zburlit şi să mă încumet să deschid cartea. Nu de ce-ul titlului m-a determinat să ating mânerul acela cârlionţat de care vorbeam mai sus şi nici numele notoriu al celui care a mâzgâlit din nou femeia în cuvinte. Autoportretul lui Christian Schad cu bluza lui de piele care seamănă ca două picături de rouă cu Mircea Cărtărescu m-a impulsionat să smulg cartea ghemuită timid dar, aflată cumva într-o febrilă aşteptare, printre focurile lui Jose, tuburile metafizice ale lui Amelie şi eseurile-îndrăgostiri ale lui Alain.

Nu cred în hazardul cititului. Există un destin al lecturii, o necesitate a alegerii cărţilor la exact momentul x, nu mai devreme, nu mai târziu. Într-un timp în care Dumnezeu a murit în mod repetat, în care compurile şi nu oracolul din Delphi prezic viitorul, în care nostalgia de nemurire este înlocuită de internetul ca expresie postmodernă a infinitului, fatalismul romantic virează mistic spre cuante. Faptul că mă încurc de ideea că eu şi Mircea fuseserăm sortiţi să ne întâlnim între marginile trosninde ale unor coperte pentru a afla de ce sunt iubită implică ataşamentul de un sistem de credinţe primitive aflat la acelaşi nivel cu ghicitul în cafea sau în liniile palmei. Dacă este adevărat că Dumnezeu nu aruncă zaruri, atunci este la fel de adevărat că El crede în relativitatea aranjărilor matrimoniale.

Găuri şi păstăi

Dacă femeile sunt găuri, bărbaţii sunt păstăi?... un evantai de poveşti aşadar, rostite sacadat de un povestaş coborât parcă din paginile lui Marquez. Fiecare poveste este construită pe îngemănarea a două chipuri, pe alăturarea a unui surâs teribil de frumos şi a unei strâmbături a gurii, deoarece rândurile îmi par a fi pruncii unei seminţe de fantastic ce aşteaptă să crească şi să prindă formă în carnea moale a realului, un sâmbure-coadă-de-peşte ce încolţeşte în aparentul cotidian al întâmplării dând rod epic. O înşiruire de poveşti ce se zămisleşte singură dintr-o ciudată împreunare a hârtiei-guri cu păstaia-penel.

Şi oamenii mari au nevoie de poveşti cu zâne şi feţi-frumoşi. Numai că zânele de astăzi poartă blugi şi se încăpăţânează să realizeze o imposibilă echilibristică de la înălţimi ameţitoare, suspendate pe tocuri-cui, iar prinţii au aruncat demult sabia de la brâu şi au renunţat la calul ce gonea mai iute ca vântul şi mai repede ca gândul, înarmându-se cu telefoane mobile şi limuzine. Cert este că, deşi au renunţat la cai albi şi oglinzi fermecate, ambii nu au încetat niciodată să viseze şi să înveţe să fie femei, respectiv bărbaţi, ceea ce poate fi mult mai complicat decât meseria de zâne sau de prinţi.

Câteva poveşti despre femei, rostite de un bărbat... pur şi simplu pentru că este bărbat şi pentru că din ele a ieşit şi-n ele se-ntoarce, şi mintea lui se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.

Etern dezgroparea muzei

De ce iubim femeile nu este un omagiu adus femeilor pentru că sunt femei. Cred că Mircea a scrijelit pe hârtie Femeia cu uter de imaginar şi sâni tencuiţi cu urme fade de lumesc, femeie în care sunt iubite toate femeile lumii.

Dacă ar fi să desenez pe o coală Femeia lui Mircea, aş desena o ştimă lungită la soare. Femeiascriitură ce şerpuieşte diabolic, senzual, printre pagini, o văd ca pe o teribilă peştoaică, promiscuitatea totală, anonimă şi insuportabil de dulce, marea sărată şi senzuală şi umedă din care toţi am ieşit. Îndrăznesc să o numesc, ba nu, să o ghicesc... femeialiteră cu gust de mare, cu buze crăpate, cu sfârcuri de scoică, cu fese-solzi-de-peşte şi picioare stabilopozi-de-aur şi inelelanţuri ce îi curg din ceafă trebuie să fie Erato dezgropată şi regăsită în fiecare femeie. Grecoaica asta cu părul de aur, nas de efeb şi piele de măsline îmbracă nenumărate chipuri, fragmentându-se în măşti.

Femeia lui Mircea este imaterială, magică, lungită între două ape. Ea îmi evocă o mantie întinsă la infinit provocând dispariţia textului, o pânză imperceptibilă ce învăluie pânza la care se raportează ca la altul său. O filă imposibil de perceput, o filă ruptă din neantul pântecos al Mayei, aproape invizibilă, ca o umbră - înţeleasă în stilul lui Yung, ca fiind dublul nostru perfect, sau ca un fum de marijuana inhalat odată cu ideea - în fine, o frontieră asemenea unui halogen desparte femeia de scriitură. Poveştile lui Mircea sunt femei şi scrieri deopotrivă. Sunt poveşti cu femei despre femei. Sunt şi una şi cealaltă. Sunt faţa şi reversul. Acest mănunchi de istorii ne propune lumi posibile ce cochetează când cu realul, când cu imaginarul, lumi perverse marcate de o labilitate feminină. O amestecătură parşivă între naraţiune realistă şi gene rimelate cu fantastic, poate şi o ţâră de autobiografie. O ţesătură încâlcită se etalează dinaintea noastră, ameţitoare şi ademenitoare deopotrivă, în varianta unui text-vampă. Cititor sau cititoare, eşti iremediabil vrăjit de acest pharmakeus feminin al cărui farmec îţi penetrează cugetul într-un mod irezistibil. Trupul, care este întotdeauna şi/sau logosul ei, la fel de înşelător ca pharmakonul socratic, ca otrava ontologică din Phaidros, poate fi asemuit culorilor redate în picturi, numite de Platon pharmaka.

Supraeul cedează chemărilor inconştientului refulat. Centrul nervos al memoriei din creier este strâns asociat cu cel care controlează activitatea gonadică. De ce iubim femeile a fost încă de la început etichetată ca o agendă sexuală a povestaşului Cărtărescu. Deşi, Mircea a realizat comerţ intelectual cu această carte, eu m-am încăpăţânat să văd acest volum ca pe un labirint existenţial în care am putut pipăi contururile fragile ale unui creier. Nu există decât o prezenţă feminină, vagă, imperceptibilă în adevărata ei esenţă, pentru că nu ştim dacă există realmente, aşa cum vrea ea să fie, sau dacă fiinţează în măsura în care penelul scriitorului doreşte acest lucru. Ea împrumută diverse ipostaze : când este o negresă imaterială născută din asprimea pământului negru înfăşurată într-un kimono, când este o supercampioană a visului chircită într-un D, o pereche de cerceluşi sau amintirea unui parfum pe care l-a purtat Eva în paradis înainte să cadă lângă şarpe, uneori este Irina sau Petruţa, alteori are urechile pe spate şi este nostalgică sau se ascunde într-o fantomă irlandeză sau în deşertăciunea evreiască. Sunt femei reale, femei imaginare, femei din vis, femei din cărţi, femei din reclame, femei din filme, femei din videoclipuri. Femei din reviste porno. Fiecare altfel şi fiecare cu altceva de oferit. Şi, cum toate femeile trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Erato. Erato este muza lui, fiica memoriei dorind să reînvie Ideea într-o minte amnezică. Jocul de spirit se suprapune şi se include în jocul sexual. Topos al condeiului-penis ce scrie pe hârtia-glie. Trupul păstrează, îngropate înăuntru, alfabetul vieţii – literele.

De ne-ce

Într-un final aflu că sunt iubită pentru că am miliarde de ani, pentru că deţin universuri paralele asemănătoare bulelor de săpun, pentru că amplific lumea aceasta, pentru că nautili şi celacanţi stau agăţaţi de zulufii mei, pentru că mări şi pământuri se revarsă şi se retrag la tălpile mele, pentru că amfibieni şi mai târziu mamifere şi mult mai târziu umanoizi încă supravieţuiesc în mine, pentru că s-au purtat războaie şi s-au încheiat tratate de pace din cauza mea, pentru că s-au scris şi s-au ars biblioteci în numele meu. Sunt iubită pentru că nu sunt bărbat sau altceva. Sunt iubită pentru că sunt Erato fără ca măcar să o ştiu şi o pot fi oriunde, chiar şi în autobuz sau la piaţă. Sunt iubită pentru că recapitulez în pântec facerea lumii şi pentru că sunt moştenitoarea pământului. Căci întreaga lume există pentru a ajunge la o femeie frumoasă. Urmează apoi şi mai multe pentru că-uri…

Pentru că

M-am îndrăgostit de Mircea pentru că a fost de ajuns să citesc volumul acesta sexy ce frizează kitch-ul pentru a-mi întoarce privirea spre Orbitor. Pentru că atunci când l-am zărit la o conferinţă nu mi s-a părut a fi un bărbat, ci întruparea accidentală a unei replieri înăuntru, atât de înăuntru, încât pictează punţi spre exterioritate. Pentru că, deşi pare mult mai tânăr, eu am surprins miliarde de ani lumină îngropaţi în fruntea brăzdată de toate gândurile care le-au trecut prin minte oamenilor de la Adam încoace. Pentru că nu e misogin. Pentru că ştie să povestească. Pentru că nu şi-a trădat soţia nici măcar în imaginar. Pentru că adoră marea. Pentru că a scris poezii, nuvele, o epopee şi un roman pe care încă nu le-am citit. Pentru că nu ştie dacă o să mai scrie vreodată şi pentru că nu îi pasă de asta. Pentru că îl regretă uneori pe autorul Cărtărescu şi pentru că visează la poetul Mircea. Pentru că este trist. Pentru că este boem pe dinăuntru. Pentru că este liber. Pentru că ascunde încănescrieri în orbită. Pentru că îi plac Kafka şi Camus. Pentru că am reuşit să mă privesc prin ochii unui bărbat şi să nu înţeleg de ce iubesc un bărbat şi sunt îndrăgostită de alt bărbat.

Sfaturile unei cititoare: citiţi cartea în miezul miezului nopţii cu un pahar de vin roşu şi un bol de căpşuni lângă pat.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey