•  Iulian Băicuş
•  Virgil Diaconu
•  Olga Ştefan


sus

Din catalogul obiectelor dispărute

Multe lucruri, altădată banale, stârnesc azi mirarea sau amuzamentul, câteodată curiozitatea.
Ce aţi include într-un catalog (personal) al obiectelor dispărute?
Care sunt lucrurile şi obiceiurile din trecut pe care le-aţi dori reînviate?
Care credeţi că e următorul obiect ameninţat să dispară?

(Mihaela Butnaru)

Comentarii cititori
sus

Iulian Băicuş

 

Obiecte care mor cu noi

 

Marcel, personajul romanului fluviu al lui Proust, ajungea în trecut cu ajutorul celebrelor madlene, nişte prăjituri de formă helicoidală, muiate în ceai. Lasă că dintr-o altă carte am aflat că acele prăjituri erau în realitate doar nişte banale bucăţi de toast.

Din copilăria mea, dar şi din cărţile pe care le-am citit vin până la mine diferite obiecte, nu sunt ele chiar madlene, dar joacă o funcţie similară. Printre ele se numără briciul şi bucata lungă de piele pe care bunicul le ascuţea, perechea de opinci pe care le-am descoperit legate de o grindă din podul casei buniceşti, patefonul cu goarnă, radioul cu lămpi, lampa cu gaz, chiseaua de dulceaţă, borcanele cu şerbet, sau gheridonul, sau scaunul acela pe care se prindea lavoarul de porţelan, icoana de argint, vândută de un văr în Franţa, ceasornicul cu capace din argint, girueta în formă de cocoş de pe acoperişul casei, nasturii de sidef, războiul de ţesut. În nuvela Bunica se pregăteşte să moară, într-una din camere naratorul descoperă ochelarii şi gulerele murdare ale bunicului dispărut, care erau păstrate cu sfinţenie, ca nişte exponate într-un muzeu. Acum atât mai avem de la tata, două perechi de ochelari. În aceste cazuri particulare obiectele pot deveni tragice metonimii ale posesorilor lor.

 

Apoi alte obiecte se leagă de tata, trusa lui de ras din tinereţe, rigla de calcul pe care o folosea când era student. Obiectele care mă leagă pe mine de trecut sunt liniile aduse de tata din Libia, care îşi schimbau desenul dacă le priveai din unghiuri diferite, cutiile cu guaşe sau tempera, ghiozdanul cu oglindă, maşina de scris, la care nu am scris niciun rând, pentru că între timp am învăţat să scriu la computer, colecţia de almanahuri Cinema, un walkman Sony la care am ascultat în anii nouăzeci casetele mele mai vechi, evident cam acestea sunt madlenele care îmi vin în minte în aceste momente. Şi ca să fie clar nu mor doar obiectele, se întâmplă uneori să moară chiar cuvintele. Celebrul realizator de televiziune francez Bernard Pivot[1] a publicat o carte, 100 mots à sauver, pe care am răsfoit-o în grabă într-o librărie FNAC şi care atrăgea atenţia chiar asupra acestui fenomen al dispariţiei unor cuvinte din limba franceză. Aş vrea să văd o asemenea carte şi la noi, mai ales că, sub impactul limbii engleze, limba româna a devenit complet lipsită de nuanţe.

 

Naratorul romanului lui Max Blecher Întâmplări în irealitatea imediată se distra vizitând groapa de gunoi a oraşului, unde putea descoperi tot felul de obiecte distruse, dar care păstrau ceva din onorabilitatea şi statutul social al proprietarilor lor. Groapa de gunoi a oraşelor e de fapt un album de amintiri à rebours. Problema e numai a noastră, suntem nişte animale posesive rău de tot, ne place să ne ataşăm de obiecte, şi asta ne salvează de la toate nevrozele lumii moderne. Eseistul francez Jean Baudrillard[2] descrie în eseul Le systemé des objets o dublă funcţiune a obiectelor: cea practică, utilitară şi cea de a fi posedat, de a fi o entitate pasivă, care se oferă necondiţionat voinţei noastre. Din aceasta cauză putem considera că obiectele sunt "animale domestice perfecte", căci, aidoma unui câine fidel, acestea pot fi privite fără să privească. Obiectele din romanele dorice păstrează aura utilitară a unei burghezii care tratează aceste entităţi ca pe un simplu bunuri de consum, dar celelalte, cele din romanele ionice sau corintice, sunt toate demonice, îşi întind tentaculele înveninate pentru a înghiţi, a aspira subiectul cunoscător. Ne ataşăm de obiecte, dar şi murim odată cu ele.



[1] Bernard Pivot, 100 mots à sauver, Ed. Albin Michel, 2006

[2] Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, traducere din limba franceză de Horia Lazăr, Cluj Napoca, Echinox,  1996

Comentarii cititori
sus

Virgil Diaconu

O filă din Catalogul de obiecte dispărute

Din peisajul exterior aproape că au dispărut lucrurile vechi, adică acele lucruri care erau făcute, spunem astăzi, artistic: fierul de călcat din fontă sau bronz, râşniţa de cafea din alama, piuliţa de bronz, fotografiile alb negru, samovarele de argint, lămpile de gaz, maşinile de scris, primusurile, jucăriile de lemn şi câte altele… O lume care azi s-a făcut poveste şi pe nu o mai poţi vedea decât la muzeu sau in magazinele de antichităţi. Şi odată cu aceste minunăţii a dispărut admiraţia pentru ele… Lucrurile de astăzi sunt, fireşte, performante, dar în ele se vede prea mult produsul de serie.

Dar nu voi uita să înregistrez în Catalogul de obiecte dispărute Prietenia şi Loialitatea, Dragostea şi Altruismul, Înţelegerea celuilalt, Disponibilitatea. Însă pentru că speranţa încă mai leneveşte în mine, voi spune că ele au dispărut aşa, în plan general, şi că toate acestea mai locuiesc totuşi în câţiva indivizi demodaţi, care le ţin în viaţă.

Comentarii cititori
sus

Olga Ştefan

O scrisoare, acum, ar fi tardivă

1. Gândindu-ne la oamenii pe care îi pierdem, omitem acel arsenal de obiecte generatoare de intensitate emoţională, lansatoarele de momente "speciale" - ca nişte proiectile al căror potenţial dezastru ne este al naibii de necesar - ce pleacă/ dispar o dată cu ei. Şi ne trezim că atunci când ajungem să simţim tot mai puţin şi să ne amintim tot mai mult, trăsăturile individuale se estompează, lăsând în urmă o natură moartă, un chip din obiecte, ca la Archimboldo. Calendarul meu de obiecte pierdute coincide, aşadar, cu datele triste ale pierderilor "umane" şi sentimentale, ale îndepărtărilor, rătăcirilor şi labirinturilor nesfârşite pe care le parcurg acum, cu senzaţia că mă îndepărtez de o gamă "standard", perfectă, nealterată. Un calendar personal, dezordonat, ludic şi plin de temperament. Ca o cameră de domnişoară, înzorzonată şi pestriţă.

Aşadar, puţin contează că am pierdut "din vedere": pieptenii aceia clasici, din plastic uşor decolorat, ca eşarfele "de fond plastic", pudrierele din material textil, portofelele cu mărgele şi parfumurile de violete, minuscule, ieftine, mici atenţii care vin în viaţa unei femei fără s-o clintească, fără s-o modifice, scaunele acelea tapiţate, din cofetăriile întunecoase cu miros de praf, ruj (ruj din acela verde, dubios care odată întins pe buze devenea roşu carmin), cărţile de poezie de dimensiuni liliput, păstrate în poşetă împreună cu batistele imprimate. Mai important, şi dureros, asumându-mi maliţiozitatea muşcătoare care-mi auto-confirmă evidenţa celor ce nu vor mai fi, nu în forma lor iniţială, la fel, este faptul că am pierdut toate aceste receptacule de arome pe care astăzi nu mai reuşesc să le identific. Merg înspre ele ca printr-un bâlci. Înspre agresivitatea şi mirosul de nylon transpirat de pe coridoarele liceului, înspre vânzătoarele pisăloage din chioşcurile de la piaţă, înspre hainele kitsch cu imprimeuri polka-dot contrafăcute şi falduri creponate, înspre rochiţele roz şi roşii de serbare la grădiniţă, grotesc de învolănate şi de pline de strasuri, înspre cântecul de dragoste al oarbei de la capătul caricaturii de stradă numită lipscani, garnisită cu second-uri, cu magazine mixte şi măcelării. Văd curtea interioară în care erau mai demult o grămadă de mese încărcate cu haine de la "ajutoare" şi ia foarte faină pe care mi-am cumpărat-o de-acolo, şi nişte shorts GAP înfloraţi, pe care încă îi port. Am o itchy nostalgia feeling, pentru că nimic din toate astea - haine vechi, multe din ele foarte uzate şi oameni răscolindu-le, ceva "special" pentru că hobbyul nostru e răscolitul prin magazine după acel ceva care să ne traseze contururile cu creion chimic ca să nu fim ca turma, ca să nu mergem în aceeaşi direcţie cu a turmei, deci nici soarele din vara aia, nici sentimentul că nimic nu se-ntâmpla, nici senzaţia că "eram mult mai prost pe-atunci" - nicio bucată din toate astea nu mi se pare degradantă. cred că atunci aveam ceva numit fericire. Universului meu micuţ i se adăugau elemente noi, spontane, "diferite". Înspre coridoarele goale ale spitalului, înspre camera minusculă ataşată de laboratorul la care lucrează mama Andrei, şi unde ne schimbam noi lunea, după ce alergam pe stadionul Constructorul - de la 1 la 2. Înspre terenul de zgură pe băncuţele incomode de la marginea căruia am stat, aberând şi bârfind, iar pe fundalul roşietic umbrele noastre arătau ca umbrele manechinelor lui de chirico.
Înspre ieşirile mele cu Lavinia în oraşul amorţit şi sufocat din iulie 2004, la cafeaua şi brânzoaica de la "cuptorul de aur" - rămas neschimbat din anii '60, cu scaune pitice şi mese mirosind a scrum de ţigară, cu foietaje suspecte, absolut tari, cu gust de vechi, cum ne plăcea nouă să zicem. Şi apoi spre cartierul Chizid, cu grădini cvasi-sălbatice şi case închise, decor care îmi amintea de "tristeţile provinciale" - care mai de care. Înspre o zi "cu roua-n picioare", tot printr-a IX-a, când m-am întâlnit cu Liana ca să-mi dea un caiet de geografie, şi ne-am plimbat apoi tot prin Chizid, pe strada unui tip de care-mi plăcea atunci, şi mi-a arătat casa lui, avea mult, mult caprifoi crescut aiurea, deasupra gardului, şi mirosea năucitor de tare, tot în ziua aceea, el mi-a adus câteva flori din caprifoiul acela. Le-am pus la presat în 1984 a lui Orwell. Niciodată nu m-am priceput să asortez lucrurile. Înspre o dimineaţă ceţoasă, când abia distingeam chipurile oamenilor. Înspre podul Castelului Corvinilor, cu funcţie de prag, tunel, trecere, supraîncărcat simbolic, expresiv, extensiv şi trecând, ca deasupra unei metropole, deasupra mea, cea de acum. Sau înspre seara aia în Mănăştur, pe drum spre blocul bunicilor, când am avut impulsul să o rup cu toate obiectele astea care stau în mormane de-a lungul drumului pe care-l parcurgem.

V-am povestit despre oameni pentru că de ei se ataşaseră obiectele care-mi lipsesc azi. Da, scrisorile, da, vederile, da, cadourile mici, handmade, unicate, proaspete, sau cele insolite, un pix care scrie auriu sau o gumă de mestecat cu scorţişoară, adusă din nu-ştiu-ce ţară. Am pierdut cadourile dezinteresate, cele care pecetluiesc şi poleiesc o vârstă a inocenţei, transformând-o într-un amuzant obiect de tortură.

2. Din punctul meu de vedere, nu am pierdut nimic fizic cu adevărat, însă am pierdut voluptatea acelor lucruri cărora le ducem lipsa fără s-o ştim, sau atunci când n-o ştim, când apelăm la surogate. Dacă e vorba să dau un răspuns concret, mi-ar plăcea foarte mult să mai găsesc un maldăr de plicuri cu scrisori şi felicitări în căsuţa poştală. Dar cu toate este aşa: mergi pe-acolo pe unde ai mai mers, într-unul dintre momentele acelea ca nişte grădini cochet îngrădite, privilegiate, despre care, în mod ciudat, ştii că vor stărui în tine până când aţele din care-ţi croieşti şi răscroieşti memoria au să se deşire, deşi nu se distinge cu nimic de alte zile, de alte locuri, şi îţi dai seama că nu poate fi la fel, pentru că nu-ţi mai ascunzi corpul în aceleaşi haine, nu priveşti lumea cocoţată pe aceleaşi calapoade, că jeansii de ieri au devenit ciorapi de nylon, iar tenişii, un fel de platforme înflorate. Sau: deschizi o carte pe care ai citit-o altădată, şi care ţi-a plăcut mult, şi simţi că o pierzi, că rândurile alea imprimate acolo nu mai înseamnă nimic, îţi spui: cartea aceasta este de azi înainte un obiect transparent, pe care nu-l mai leg în niciun fel de istoria mea ipocrită, tocmai din cauza aceasta, că se schimbă obiectual, şi nu conceptual, n-o mai pomenesc în conversaţii, n-o mai trec pe listele nătânge ale unor priorităţi de lectură - pentru cine nu vrea şi nu ştie să descopere -, vraja legată de ea a fost un soi de entuziasm ce încarcă "electric" toate cataloagele mentale şi sufleteşti ticsite de lucruri. Aşa că o scrisoare, acum, ar fi tardivă.

3. Suntem depozite de vechituri, de ele ne leagă nostalgii tâmpe, superficiale, a căror vulgaritate ne înduioşează şi descumpăneşte totodată, pentru că nu poţi spune "mi-e dor de pieptenii din plastic roz-roşu pe care îi ţinea bunica într-o poşetă matlasată", pentru că te simţi obligat să pierzi numai ceea ce pierde toată lumea, şi în felul în care pierde toată lumea. Îmi este groază să vă arăt ce cred eu că am pierdut, ce a trecut în magazia adăpostită de pacostea asta numită memorie ca într-o viaţă de apoi a lucrurilor pe care le-am re-botezat şi re-identificat afectiv, dublându-le statutul practic sau decorativ, funcţia pe care o îndeplineau efectiv în vieţile noastre. Dar cu cel mai amărui zâmbet spun că urmează să pierd tot decorul ăsta al copilăriei şi adolescenţei mele, îl simt cum nu mă mai integrează, cum mă respinge, cum îmi acordă un rol de figurant-spectator la propria mea pierdere, la propria mea impostură ca o prolepsă, acum, ca semn al cercului definitiv închis pe care îl presupune acest cronotop teatral. Într-un fel, textul pe care-l citiţi, cu ideile lui disociate, aşa cum vi se arată, rezumă valenţele lui profunde melancolizante. Era un episod în Zona crepusculară care dezvolta viziunea cvasi-coşmarescă a unui tărâm al obiectelor pierdute, nerezumându-se la lucruri, ci extinzându-se prin duhuri neliniştite ale năravurilor de care ne lepădăm şi care ne bântuie uneori, ca nişte stihii rău prevestitoare. Ei bine, eu urmează să pierd un întreg câmp minat de lucruri ce nu vor mai fi la fel. Voi avea o alternativă fantasy, aşadar, foarte curând.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey