•  Veronica D. Niculescu


sus

Veronica D. Niculescu

"Lost" pe Dunăre, la Sziget
(8-15 august 2007, Budapesta)

Am hotărât să plec la festivalul de la Sziget aproape de pe o zi pe alta. În primul rând, fiindcă mi-am dat seama că de la Sibiu la Budapesta ajungi mai uşor decât pe litoralul românesc. Pleci dimineaţa şi ajungi după prânz, iar cazare găseşti imediat, la preţuri sub cele de la noi. Al doilea motiv, mult mai puternic, a fost dorinţa de-a gusta o felie dintr-un festival altfel decât cele servite acasă, "made in Sibiu 2007". Am ales! Cu rucsacul în spinare, am pornit, dimineaţa la 5. Ploua mărunt.

Un delfin, un iepuraş Playboy şi o inimă de argint, înşirate pe urechea vameşei blonde, îmi arată că am intrat în Ungaria. "Sziget?", întreabă zâmbindu-ne complice. "Sziget!", răspundem toţi, indiferent de culoarea paşaportului.
În compartimentul de tren se află şi un cuplu de francezi. Ea umblă desculţă de colo-colo, iar când pleacă la toaletă e atentă să îşi ia geanta, nu şi încălţările. Tabloul şosetelor înnegrite revărsându-se din bocancii aşezaţi nepermis de aproape de nasul meu mofturos mi-l voi aminti idilic, îl voi asemui cu o pajişte suav înmiresmată pe drumul de întoarcere. Voi tânji după el. Nu glumesc, veţi vedea. Cei doi citesc eseuri dintr-o colecţie franţuzească. Volumul lui se numeşte Elogiul bătăii la fund, al ei - Mecanica femeilor. Când se opresc din citit, se aşează turceşte faţă în faţă şi discută aprins despre "non-existenţa lui Dumnezeu" versus "agnostici". Mâzgălesc pe foile mele, cu căştile înfundate-n urechi, şi habar n-am cât îmi vor lipsi francezii, cu lipăiala şi trăncăneala lor simpatică, la drumul de-ntoarcere.

La Insula Obudai ajungi după ce iei metroul din centrul Budapestei, şi-apoi îl schimbi pe-un trenuleţ ca de jucărie, tot un fel de metrou, dar care iese din subterană şi parcurge malul Dunării. Cobori şi n-ai şanse să greşeşti. Urmezi coloana, faci parte din val. "OK, dar cum te recunosc?", mă întrebase cândva Corina, la Sibiu, când urma să ne-ntâlnim în Piaţa Mare. "Sunt toată în negru şi am o mitralieră în mână", îi spusesem la telefon prietenei cunoscută numai din mailuri. Căram de fapt trepiedul foto, dar ea se cam speriase. În coloana de "insulari", amintindu-mi faza, am zâmbit. Insula nu se anunţa deloc ca o copie la scară mai mare a festivalului sibian Artmania, deşi din coloană nu lipseau prinţesele înveşmântate în negru, nici bocancii, nici ciorapii plasă, nici "crestaţii", nici pleoapele vineţii. Însă, precum brăţările-bilete lipite la încheietura mâinilor – roşii, albastre, portocalii, galbene sau roz – nici purtătorii lor nu formau o coloană neagră, ci una extrem de pestriţă. De fapt, nici nu s-ar fi putut altfel, căci Sziget (cuvântul înseamnă Insulă în maghiară) nu e doar un festival rock, e un mega-eveniment cu o ofertă mult mai largă. N-aş fi putut să-mi imaginez până n-am văzut.

Am înţeles că am ajuns pe insulă când o fată mi-a întins o sticlă cu apă minerală, purtând sigla serialului Lost. Uau, chiar intram pe insulă! Mâinile însetaţilor ce de-abia trecuseră podul peste Dunăre s-au întins după sticluţele de apă, reclamă la maratonul Lost ce urma să fie dat la televizor. Alte mâini se întindeau după rockeri, cu fluturaşi anti-drog.
Şi iată insula. O întindere pe care cu greu o poţi aprecia, şi după câteva zile petrecute aici. Imaginaţi-vă cam aşa: undeva în centru, o scenă uriaşă. De jur împrejur, teren cam cât un stadion, pentru spectatori. Alei ca nişte raze pornesc în toate direcţiile, către celelalte patru mari scene. La tot pasul, alte scene, mai mici, corturi, arene, tarabe, peste şaizeci la număr, unde se poate face totul şi orice: de la karaoke, băi de spumă, lupte în ciocolată, la puzzle cu imagini din Budapesta, creste cu o tonă de fixativ şi alta de vopsea. Zeci de restaurante cu băncuţe de lemn, mâncare tradiţională din tot atâtea ţări.

Pe suprafeţe întinse, corturi lângă corturi. Se cântă, se mănâncă şi se bea, cu paharul, cu sticla sau cu găletuşa. Da, găletuşe din acelea cu care se joacă copiii-n nisip, cu trei, patru paie cu care amicii sorb din aceeaşi licoare. Se zboară pe deasupra scenelor, la propriu, agăţaţi în corzi sofisticate, se face bungee-jumping, se cumpără tricouri, brăţări, se împletesc şuviţe, se aplică meşe colorate… Se vorbeşte în toate limbile pământului. După 15 ani de festival, Sziget este un fenomen care adună lume de pe tot globul. Au fost cam jumătate de milion de suflete anul acesta. Cei mai mulţi insulari după unguri, se pare că au fost nemţii şi francezii, dar n-au lipsit americanii, nordicii de tot felul. Apropo, ştirea aceea că blondele naturale vor dispărea într-o sută de ani n-are cum să fie adevărată!

Pentru Sinead O'Connor, da, mărturisesc, pentru ea am plecat la Sziget, în primul rând. Zâna luptătoare a venit din Irlanda în blugi, cu tricou kaki şi geacă albastră. "E gravidă", au zis unii. "E doar şleampătă", au replicat alţii. Zânei cu păr de-un centimetru nu i-a păsat de nimic decât de muzica ei. N-a vorbit deloc cu publicul şi-a cântat ca o fetiţă cuminte. A început cu Emperor's New Clothes şi-a terminat cu Thank you for hearing me, trecând prin arhicunoscutul Nothing compares to you şi magnificul You Made Me the Thief of Your Heart. Peste o oră şi un pic, şi-a prezentat colegii din trupă şi a plecat.
Nu la fel a făcut Juliette Lewis cu a sa formaţie, Juliette and the Licks. Actriţa cântăreaţă părea că toarnă un film despre propria carieră: a jucat şi s-a jucat. Cu plete lungi, blonde, îmbrăcată în colanţi şi top negru, a dansat demenţial, a strigat "Will you love me? Will you love me?" şi-a coborât în public, exasperându-l pe tipul cu microfonul, care nu mai apuca să-i tot dea cablul, a sărit ca o diavoliţă pe scenă şi a mărturisit că şi-a împlinit unul dintre vise: a cântat rock pe aceeaşi scenă cu Eagles of Death Metal, chiar după ei.
În seara dintre Sinead şi Juliette, au fost cei de la Tool, cu clipuri proiectate pe cele două ecrane imense din lateralele scenei şi public mai mult ca oricând. Dintre români, n-am să-i menţionez decât pe cei de la Altar, care nu au cântat însă pe scena uriaşă, ci pe una din cele mai îndepărtate, scena HammerWorld. La câteva ore după ei, urma Napalm Death…

Am părăsit insula în ultima seară cu senzaţia că am uitat ceva acolo. M-a oprit un tip pe pod, întrebându-mă dacă mă mai întorc. Nu, nu mă mai întorceam. Atunci, poate-i puteam da brăţara-bilet de la mână? Ah, sigur, asta era. Dar cum? M-am dus cu el, în spatele maşinilor, ca infractorii... Mi-a turnat pe încheietură un lichid fără miros - n-am să spun ce şi jur că n-am să repet faza în România! După două minute, operaţiunea a reuşit, brăţara s-a dezlipit. Mi-a mulţumit. Şi eu. Fusese un fel de transplant de organe. Cumva, o parte din mine se întorcea pe insulă.

Drumul de întoarcere l-aş putea descrie fidel numai dacă nu s-ar fi dat legea anti-discriminare. Aşa însă, voi spune doar, political correct, dar deloc exact, că trenul în care m-am suit venea de la Veneţia, iar în compartiment erau români care se întorceau de la muncă. Copiile lor, trase la indigo, populau întregul vagon. Unul dintre ei povestea, prin fumul de ţigară, că a avut un pitbull. L-a ţinut în lanţ şi se înrăise. Dar i-a dat o lopată în cap şi l-a terminat. Acum avea un rottweiler. După jumătate de oră, mi-am luat rucsacul şi-am colindat tot trenul, până am dat de vagoanele de Târgu Mureş, unde nu erau "italieni". Mai târziu, m-am dat jos la Arad, mi-am luat o cola rece şi m-am suit în alt vagon, gol-goluţ, de Bucureşti, via Sibiu. Mi-era dor de francezi, înţelegeţi?

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey