•  Isabela Roseti


sus

 

Isabela Roseti


Nu poþi sã furi apã de la izvor,
e pentru cine vrea sã ia

 

Spuneai cândva cã în literaturã nu se pozeazã ºi cã ar fi ca la Polaroid: “Ce prinzi!” Cât era glumã?

Era o replicã la o propunere de a poza pe bazã de întrebãri. Îmi plac întrebãrile, dacã un om vrea sã ºtie ceva despre mine e mare lucru, iar când cineva începe sã-mi vorbeascã, vãd în asta un atât de mare curaj încât îl ascult aºa cum intru într-o mãnãstire. Interacþiunile pe nivelul ãsta nenumit, om în faþa unui om, sunt rare ºi sunt cele la care particip cu o combinaþie idealã de bucurie ºi deschidere. Când ajung sã poarte un nume, când apare un scop, o aºteptare, devine ceva ce nu cunosc, la care nu ºtiu cum sã particip, dar în care am impresia cã e cazul sã mã încadrez, e o presiune ca atunci când porneºte camera sau reportofonul ºi presiunea asta nu foloseºte nimãnui. Nu zic cã devine neapãrat artificial, dar sigur e altceva. Era o sugestie spusã zâmbind.

Ar apãrea o crispare de care s-ar molipsi ºi autorul, dacã ºi-ar permite. Nu îºi poate îngãdui, dar, în acelaºi timp, el este acoperit. Zicea un alt personaj: „Dacã pui întrebãri directe, brutale, ai o scuzã ºi o explicaþie: E artist, domne, scrie! Iar dacã primeºti reacþii de contabili ofensaþi poþi sã ai replica: E cercetare pentru noua mea carte. ªi omul se simte þãran dacã a reacþionat prea virulent. „Aaaa, carevasãzicã e artã!”. Cum te simþi în pielea personajului? Expusã? Apãratã („nu sunt eu”)?

În structura mea paºnicã, mã gândesc cã dacã-mi pui o întrebare, vrei sã afli rãspunsul, te intereseazã pe tine, nu e loc de crispare, scuza cu scrisul nu þine nicicum. Francheþea nu mi s-a pãrut niciodatã brutalã, altele sunt. Iar dacã îndrãzneºti sã mã întrebi, nu pot decât sã te consider brav. Acum, dacã întrebarea în sine sau fundamentul ei interfereazã cu armonia mea, nu sunt în stare sã rãspund, dar ofer explicaþia, nu aº putea fi ofensatã. Sigur, dacã o þii una ºi bunã, în ciuda reacþiei mele, cel mult mã întristez ºi atunci suntem în blocaj. Astea de care zici tu, acoperiri ºi ofensãri, sunt niºte stratageme, mi-e greu sã le procesez, obosesc ºi sfârºesc în a mã întreba: de-a ce ne jucãm noi aici? ªi când mã întreb asta, deja nu mã mai joc.
Cât despre pielea personajului, sunt surprinsã, ca atunci când mã uit în oglindã, e altfel decât mã simt fãrã sã mã privesc. Cã lucrurile par mai clare, mai amestecate, mai frumoase decât speram, mai dubioase decât îmi plãcea sã cred cã sunt, nu conteazã prea mult, e doar altfel.

ªi când o ia pe arãturã? Când ceea ce spune despre tine nu seamãnã cu ceea ce ºtii sau cu adevãrul? „Ce vor crede ceilalþi?” îºi face loc?

Sunt puþini cei care îndeplinesc simultan condiþiile: sã ºtiu cã vor citi textul, sã ºtiu cã mã cunosc suficient de vag pe unele planuri ca sã-i încolþeascã dubiile, sã ºtiu cã situaþia i-ar întrista ºi sã mi se parã nedrept pentru ei cã au ajuns aici. În aceste cazuri, da, îºi face loc, cu ei vorbesc.

Relaþia cu alte personaje? Interferenþe?

Personajele care sunt combinaþii de oameni pe care îi cunosc îmi dau o stare ciudatã, iar când cel bazat pe mine e contaminat de altele simt cã e ceva în neregulã cu el. ªtiu cã e strict subiectiv, dar nu mi se mai pare veridic, nu mai pot crede în el, nu-l înþeleg, nu ºtiu de ce face lucrurile pe care le face. Nu e vorba de „eu nu aº face niciodatã aºa ceva”, cine sunt eu sã-l judec? :) Doar cã nu se mai leagã. Bãnuiesc cã orice alt cititor nu simte asta.
Altfel, sã îþi vezi reflectate relaþiile sau posibile relaþii e cumva terapeutic, oglinda de care ziceam.

Apare tentaþia de a schimba locul? De a fi tu autorul ºi de a te juca aºa cum vrei cu personajele?

M-am întâlnit o datã cu trei prieteni sã bem ceai. Dupã ce apa a fost turnatã în cãni, fiecare dintre ei ºi-a scos aparatul ºi a început sã fotografieze. O bunã parte din timp obiectivele au fost îndreptate spre mine, luam cana în mânã, imediat sãreau declanºatoarele, orice mic gest era prins. La un moment dat, i-am ameninþat glumind cã data viitoare o sã am ºi eu instrumentul meu de captare. Era ºi tentaþia jocului, sã fiu ca ei, dar era mai degrabã dorinþa de a exprima ce alþii nu vãd sau aleg sã nu exprime sau sã prezint acelaºi lucru din unghiul meu, care e altul decât al lor. Doar cã mi se pare greu, aproape imposibil de înfãptuit.

Existã în tine ºi colþuri ascunse, cãtre care bariera rãmâne mereu pusã?

Colþuri ascunse sunt, bariere or fi puse, cum sunt peste tot, dar sigur nu sunt blocate definitiv, fie ce-o fi. Teoretic, oricine ar putea ajunge, practic, e un adevãrat spectacol. Unii au o þintã, dar cumva rãtãcesc cu anii, deºi le pun tot felul de indicatoare, îi vãd cum obosiþi închid uºile. Alþii ajung în colþuri prin care nu credeam sã-i vãd, câteodatã doar rostind un cuvânt. Uneori nimeresc, alteori pur ºi simplu îl ºtiu. ªi când zic pur ºi simplu nu e folosita expresie. E chiar pur, simplu.

Îþi plac secretele? În ce fel?

ªi ale mele, ºi sã le pãstrez pe ale altora. Când aveam vreo patru ani, am auzit nu mai ºtiu pe cine vorbind despre comoara secretã. Cred cã atunci, dintr-o amestecare de înþelesuri de cuvinte, am ajuns la concluzia cã un secret e ceva preþios, am ajuns pe o cale greºitã, dar rezultatul era corect. A împãrtãºi un secret e pentru mine un gest de o generozitate extremã.

Te simþi „furatã” când autorul îþi ia replici, gânduri... dreptul de a spune tu, despre tine sau despre alþii, ceea ce îl laºi sã spunã el?

Nicicum. Pânã la urmã autorul alege ceva dintr-un nesfârºit tablou, nu poþi sã furi apã de la izvor, e pentru cine vrea sã ia.

Mai poþi ºoca sau mãcar surprinde, ca sã nu fii, Doamne fereºte, un personaj banal?

Nu þin sã fiu personaj, iar banalitatea nu mã sperie nici în viaþã, unde dacã e o mizã, nu cred cã e la nivelul ãsta. Dacã am ºocat sau mãcar surprins, nu a fost intenþionat.

De ce þi-e fricã?

De autopãcãleli îndelungate, mi-e fricã sã nu am vreun ciob în ochi, de rãul pe care mi-l fac, de starea în care simt cã nu are niciun rost pata de luminã de pe perete, de dezechilibre majore. Mã tem cã mergând liniºtitã pe stradã o sã ating o piatrã ºi o sã sarã, necontrolatã, ºi o sã rãneascã pe cineva. ªi sã nu ajung sã închid porþile de frica hoþilor, sã mã simt vinovatã. ªi de altele. Ce de frici! :)

Interviu de Cornel Mihai Ungureanu


Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey