•  Dan Mircea Cipariu
•  Alina Rece


sus


Dan Mircea Cipariu

 

Nu am scris o carte despre Facebook, ci una
despre bolile postmodernitãþii!

 

Aþi lansat recent Singurãtatea vine pe Facebook, volum apãrut la editura TracusArte. Ce v-a fãcut sã abordaþi în poezie o temã apropiatã mai degrabã sociologilor sau psihologilor?

Am pornit de la urmãtoarea constatare, care a devenit pânã la urmã obsesie interioarã, ºi anume cã noi trãim un trist paradox: avem comunicare de masã fãrã comunicare, adicã avem posibilitatea de a opera cu sateliþi, avem la îndemânã un flux de informaþie ºi mijloacele pentru a transmite informaþie în timp real oricând, oricum, oriunde, dar ne lipseºte esenþa comunicãrii, care înseamnã transfer de sensibilitate, de emoþie, de cunoaºtere ºi, nu în ultimul rând, de sinestezie. Dacã ne luãm dupã studiile sociologice, de care aminteaþi, vom vedea cã de fapt folosim în viaþa de zi cu zi mult mai mult limbajul trupului, limbajul nonverbal, decât pe cel verbal. Folosim mai mult comunicarea faþã cãtre faþã, chip cãtre chip, decât pe cea care þine de text ºi de zona livrescã. Problema pe care mi-am pus-o este cã noi avem douã tipuri de trãire ºi de cunoaºtere, una care se poate face aºa cum credeau romanticii ºi postromanticii, prin sondarea visului, prin cãlãtoria oniricã, ºi alta pe care ne-o propune postindustrializarea ºi post-postmodernismul: comunicarea virtualã. Aºa cã am pus în balanþã, în termeni de ideologie culturalã ºi literarã, visul ºi virtualul, care sunt vis versus virtual, pentru cã dacã prin vis poþi sã alegi o formã de devenire, prin virtualitate poþi sã ai doar o formã materialistã, marxistã, de evoluþie. Fac distincþia între vis-devenire ºi virtual-evoluþie, este fundamental ceea ce propun în termeni de sociologie a culturii mai degrabã decât ceea ce ar însemna o posibilã cercetare imagologicã folosind resursele poeticului.

Dar, dincolo de temã, virtualul, Facebook-ul, ca sã alegem un exemplu concret, ce înseamnã pentru Dan Mircea Cipariu?

Facebook-ul a fost un pretext, nu am scris o carte despre Facebook, ci una despre bolile postmodernitãþii, un pretext de a vorbi despre eterna întrebare care i-a fãcut pe Schopenhauer ºi pe Nietzsche sã scrie niºte eseuri extrem de puternice spre sfârºitul secolului al XIX-lea, când se puneau în balanþã concepþia darwinistã, materialistã, cu evoluþia ºi partea metafizicã, pe care ei o reprezentau, ºi îºi puneau aceastã problemã, acutã ºi astãzi: cine suntem noi fãrã de Dumnezeu? O problemã pe care o pun ºi eu acum, cu instrumentele poeticitãþii, nu îmi propun sã fac o carte de eseuri, dar mi se pare important sã facem aceastã nunaþare, pentru cã e de extremã utilitate asupra discursului. Vom înþelege de ce se întâmplã ca virtualului ºi evoluþiei sale materialiste, cu fel de fel de formule de adaptare a conþinutului, sã îi scape esenþa: deºi vorbeºte de conþinut, pânã la urmã nu vorbeste decât de un conþinut ca o formã, ca o formã uneori fãrã fond, nu vorbeºte despre lucrurile esenþiale ale omenescului, care sunt temele dintotdeauna ale poeziei  de douã mii ºi ceva de ani încoace. Pe mine mã intereseazã sã fac aceastã resurecþie a spiritualului ºi a liricitãþii folosindu-mã de niºte arme ºi de niºte tehnologii care nu au nimic cu poeticul.

Pânã la urmã, este vorba tot de o carte pe hârtie. Pe Facebook ajunge poezia? Dar viaþa interioarã a poetului?

Facebook-ul a dat aceastã senzaþie de teribilã fetiºizare a actului comunicãrii, în ideea cã ai putea sã fii oriunde ºi sã fii dependent de moneda mondialã care este un „like”. ªi de aici sã fii apanajul dictaturii imaginii, adicã sã faci orice ca sã ai mai multe like-uri, cum fac ºi politicienii, cum fac vedetele, deci Facebook-ul prezintã ºi el toate simptomele bolilor postmodernitãþii. De la obsesia imaginii, s-au fãcut studii care aratã cã oamenii dau mai degrabã „like” unei imagini cu o femeie dezbrãcatã ori cu un bãrbat,  în general dau mai degrabã like unei imagini decât unui text, dar, dincolo de lucrurile astea, încerc sã vorbesc despre faptul cã noi, pânã la urmã, discutãm despre un mijloc ºi mijlocul trebuie sã rãmânã mijloc, nu trebuie sã dea el identitate omenescului ºi fiinþei, asta este de fapt marea problemã a postmodernitãþii. ªi atunci trebuie, aºa cum au existat de exemplu etape în Bisericã, în Biserica Ortodoxã, când a fost o interdicþie sã existe icoane ºi dupã aceea reînvãþarea lor a luat ceva timp, aºa ºi eu vorbesc nu despre o icoanã a virtualului, ci, de fapt, despre o icoanã a spiritualitãþii pe care o poþi regãsi prin postromantism ºi, sigur, prin vis. Astea sunt pânã la urmã metodele de introspecþie, nu poþi sã faci introspecþie ºi nu poþi sã ai devenire de sine cu o zonã materialistã cum este virtualul. Pentru cã virtualul, repet, e pânã la urmã o altã formã de prelungire a teoriilor marxiste, þine de materialitate pentru cã virtualitatea asta este generatã pânã la urmã de un flux binar al curentului ºi aºa mai departe, fãrã de care vitualul nu ar mai exista, pe când la vis nu ai nevoie niciodatã, visul este întotdeauna interioritate, virtualitatea nu.

În septembrie aþi împlinit 40 de ani ºi aþi lansat aceastã carte care conþine 40 de poeme. Este un moment de bilanþ?

Practic revoluþia mea interioarã a început acum câþiva ani, mai am puþin ºi fac trei ani de când sunt ovolactovegetarian. Acum lucrez, de exemplu, la un roman care sper sã fie gata într-un an sau doi...

Asta era o altã întrebare: v-aþi propus sã scrieþi altceva în afarã de poezie?

Da, lucrez la acest roman care se cheamã „Cum am devenit vegetarian”. Spuneam cã sunt de aproape trei ani ovolactovegetarian, asta nu pentru cã vreau sã slãbesc, cum îºi propun unii ºi mi se pare o tâmpenie, ci pentru cã am în minte un concept, adicã una este gândirea revelatoare pe care ne-o propune textul biblic, ziua a ºasea a Facerii, acolo aflãm cã ºi animalele Edenului, toatã lumea, ºi Adam ºi Eva, toþi se hrãneau cu roadele pãmântului. ªi ne uitãm dupã aceea la Apocalipsa Sfântului Ioan care spune cã toate vor reveni la forma iniþialã. ªi atunci eu spun cã noi am pierdut de fapt prin pãcatul adamic, am pierdut gândirea revelatoare ºi, din dorinþa de a fi Dumnezeu, am cãpãtat gîndirea devoratoare. Sunt ºi ovolactovegetarieni care au gândire devoratoare, ceea ce mi se pare foarte trist. pentru cã atunci când îþi asumi un fel de existenþã, acesta trebuie sã fie în rezonanþã ºi cu limbajul tãu, ºi cu gândirea ta, ºi cu felul în care te hrãneºti, ºi cu felul în care priveºti, iar toate lucrurile astea dau un sens. ªi n-am avut bilanþul acesta la 40 de ani, l-am avut acum câþiva ani, ca sã rãspund precedentei întrebãri. Ca sã zic aºa, mã simt un om care a renãscut, mã simt ca într-un fel de adolescenþã ºi a trupului ºi a spiritului. ªi asta mi se pare foarte important, pentru cã uneori trebuie sã ai puterea sã te reinventezi. Poþi s-o faci fie gândind forme subtile de devenire, fie accelerând nevoia de Celãlalt - Celãlalt este întotdeauna o referinþã importantã pentru toate ºabloanele tale, de gândire, de limbaj, de scris ºi aºa mai departe. Celãlalt este, sigur nu vreau sã fiu existenþialist cu Celãlalt-Altul, eu sunt Celãlalt ºi aºa mai departe, dar Celãlalt este fundamental, pentru cã numai aºa poþi sã dovedeºti devenire ºi iubirea lui Dumnezeu: având nevoie de Celãlalt. Sigur cã, la un moment dat, Celãlalt poate chiar sã-þi facã rãu, dar ºi dacã-þi face rãu, acesta e un semn cã lucreazã ceva în tine.

Dar de ce vã îndreptaþi cãtre roman cu povestea asta?

Eu cred cã în acest moment, cu Singurãtatea vine pe Facebook, volum apãrut dupã patru ani de tãcere editorialã, în principiu cam toatã ideologia mea poeticã s-a exprimat. Nu vreau doar sã bifez cãrþi ca sã fiu scriitor. Cred cã important este sã spui ceva cu adevãrat important despre tine ºi care sã fie o terapie pentru tine. Bucuria cea mai mare a unui scriitor este atunci când scrie cartea, când o terminã, apoi, cînd ea a apãrut pe piaþã deja nu mai þine de el, þine de noroc, de marketing, de orice altceva, nici nu mã mai intereseazã ce se întâmplã dupã. Bucuria asta cã ai profundul sentiment al creaþiei e cel mai frumos lucru care se poate întâmpla unui scriitor.

Apropo de marketing, cât e de important pentru un autor?

E important, dar dacã el îºi propune sã scrie în primul rând o literaturã pentru devenirea sa interioarã, ca o terapie sufleteascã, ar trebui sã nu-l intereseze, sã nu-l exalteze nici succesul, nici premiile, s-a intâmplat ºi atât.
Trebuie sã avem luciditatea faptului cã nu poþi sã fii premiat pentru suferinþã, cãci pânã la urmã a scrie o carte, dacã o faci cu toatã fiinþa, este ca ºi cum trãieºti o suferinþã interioarã. Sã fii premiat pentru suferinþã ºi sã aºtepþi lucrul acesta nu mi se pare cã e în regulã.

Cum aratã o zi obiºnuitã din viaþa lui Dan Mircea Cipariu?

Din nefericire, în ultimul an am lucrat foarte mult pentru cã m-am implicat, am fost prins într-un vârtej al organizãrii. Multe dintre lucrurile care s-au întâmplat anul acesta nu le-am dorit, dar, pe scurt, sunt preºedintele Asociaþiei Publicaþiilor Literare ºi Editorilor din România, sunt preºedintele secþiei de poezie la Asociaþia Scriitorilor Bucureºti, preºedintele Asociaþiei Euro Culturart, coordonez agentiadecarte.ro ºi, peste toate astea, lucrul la care þin acum cel mai mult este cã am reuºit sã sparg un monopol, o mafie, practic, a drepturilor de autor, ºi am înfiinþat o societate de gestiune a drepturilor de autor, OperaScrisa.ro, care m-a þinut în prizã ºi m-a consumat energetic foarte mult.

De ce aþi þinut sã faceþi asta?

Pentru cã s-a întâmplat ca în ultimii ani, deºi eram înscris la CopyRo, condusã de fostul preºedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricariu, deºi îmi apãreau cãrþi, n-am luat niciodatã bani din copia privatã. În fiecare an toate instrumentele de copiere a unei cãrþi sunt taxate conform unei directive europene, se strâng totuºi destul de mulþi bani, intre 1 milion ºi trei milioane de euro pe an, ºi banii ãstia se dau despãgubire jumãtate editorilor ºi jumãtate autorilor. Ei bine, aceºti bani n-au ajuns la scriitori ºi asta mi s-a pãrut foarte grav, aºa cã am fãcut aceastã nouã societate de gestiune a drepturilor de autor, operascrisa.ro, am reuºit un lucru imposibil.

ªi pe care îl vom evalua prin rezultate: în ce mãsurã vor ajunge niºte bani la autori...

Da. Noi, dupã doar cîteva luni, avem însã 230 de membri, în timp ce CopyRo, dupã 13 ani, are vreo 600.

Presupun cã e exclusivitate, adicã nu poþi sã fii ºi colo, ºi dincolo.

Aºa este.

Vor fi alegeri la Uniunea Scriitorilor…

În noiembrie, anul viitor.

Mai participaþi?

Sunt foarte mulþi colegi care mã împing sã fac lucrul acesta, eu acum am atâtea lucruri de fãcut! Am o situaþie bunã din punct de vedere social, financiar, iubita mea ºi mama îmi spun: „De ce nu stai sã scrii ºi sã citeºti cãrþi?” Poate pentru cã ºi numele mã obligã: Cipariu. Strãbunicul meu a fondat douã instituþii importante pentru cultura românã, Academia Românã ºi Astra, ºi mã gândesc cã aº avea ºi ºtiinþa, ºi puterea sã reformez breasla scriitorilor. Sunt multe lucruri de fãcut acolo. Totuºi, visul meu este ca în 10-15 ani sã plec din Bucureºti ºi sã mã stabilesc undeva în triunghiul Blaj-Mediaº-Sibiu, unde am ºi rude. Este o altã lume acolo, încã nu a fost atât de mult pervertit spiritul transilvãnean, în primul rând este o altã culturã a muncii, o altã filozofie faþã de muncã, ºi încã se mai pãstreazã ideea frumoasã a lui Blaga: „Ce e un bun ardelean? Un bun ardelean este un om care duce un lucru pânã la capãt”. Eu încerc sã duc lucrurile pânã la capãt.

Asculta-l pe Dan Mircea Cipariu interpretand un rap calofil aici.

 

Interviu de Cornel Mihai Ungureanu

 

Comentarii cititori
sus


Alina Rece

 

Artistul descoperã ºi trebuie sã spunã adevãrul.
Nu poate face mai mult, nu i se cere mai mult

 

Partea a doua a interviului
(puteþi citi prima parte la adresa: http://www.pravaliaculturala.ro/odicolonuri_2012-7.html#1)

 

Activitatea pedagogicã a însemnat o provocare sau a venit pe un orizont de aºteptare?

În lucrul la un spectacol se implicã adeseori o laturã înalt pedagogicã, iar întâlnirile pe scenã cu actori mai puþin experimentaþi sau debutanþi mi-au cultivat în timp acest stil de abordare, apropiat de ºcoalã. Am început sã predau la Departamentul de Arte al Facultãþii de Litere din Universitatea craioveanã graþie întâlnirii cu domnul Remus Mãrgineanu, un profesionist ºi pedagog desãvârºit, cãreia îi sunt recunoscãtoare pentru cã a avut încredere în mine ºi a pledat pentru cooptarea în corpul profesoral la Actorie a unui regizor. Intenþia a fost ca astfel sã se ofere studentului o experienþã necesarã pentru viitorul sãu.

Cum se lucreazã cu studenþii?

Dincolo de paºii liniei consacrate de marile ºcoli de actorie, este esenþial studiul individual ºi asistarea studentului în cãutarea de sine, în a-ºi gãsi prezenþa scenicã vie ºi a-ºi depãºi limitele.

Vã preocupã identificarea unor discipoli? Existã aici tineri care vor sã se îndrepte spre regie?

Stimularea creativitãþii lor este adeseori dublatã de deprinderi regizorale înnãscute sau dobândite în timpul lucrului, deocamdatã nu ºtiu pe cineva care sã renunþe la ideea de a juca pentru opþiunea mai complexã ºi mai împovãrãtoare de a fi regizor.

Prin comparaþie cu elevii de la Buzãu (vezi partea întâi a interviului) cum apar studenþii de azi? Existã diferenþe de atitudine ºi comportament?

Studenþii cu care am lucrat pânã acum sunt deja, în mare parte, când intrã în ºcoalã, în centrul unor preocupãri de ordin spiritual ºi cultural. Chiar dacã nu vin întotdeauna cu un bagaj solid de lecturi, au capacitatea de a asimila ºi deschiderea spre a ºti cum sã citeascã, sã înveþe. Cred cã sunt deja pe un drum, odatã cu asumarea intenþiei de a face teatru.

Pe timpul vacanþei vã gândiþi la proiectele trecute, la cele viitoare?

Întotdeauna, asta face parte din viaþã.

Iulia ColanUn spectacol deja realizat ºi 'lansat la apã', ca sã zic aºa, vã mai frãmântã? Aþi vrea sã reveniþi ici ºi colo pentru vreun detaliu?

Da, despre detalii poate fi vorba; încerc sã le urmãresc evoluþia, sã nu le las sã se degradeze, ceea ce se poate risca dintr-o tendinþã general inerþialã, mai ales atunci când vorbim despre ani.

Un spectacol care continuã sã se joace îºi aratã uzura? Cum îl priviþi?

Sigur cã de acum zece ani, de pildã ºi eu m-am schimbat. Este firesc sã îl regândesc altfel. Experienþa pe care am avut-o revãzând unele spectacole face parte din regãsirea unui eu mai vechi, care poate pãrea mai naiv, pe alocuri, nu aº spune datat. Spectacolele þin cât iubirea actorilor pentru ele, energia asta vitalã þine închegate decorurile care scârþîie ºi sunt poate atinse de patina numeroaselor depozitãri ºi demontãri.

Aveþi proiecte la care vã gândiþi de mult ºi doar aºteptaþi prilejul ca sã le transpuneþi pe scenã?

Da, este firesc, trebuie rãbdare, toate îºi au timpul lor ºi anumite condiþii favorabile.

Aþi descoperit vreun autor dramatic ale cãrui texte sã vã stârneascã interesul?

Sunt câþiva autori cu care rezonez, cum sunt ºi dramaturgi consacraþi destul de umbriþi astãzi, din multiple cauze -  mã gândesc în special la Ion D. Sîrbu ºi Marin Sorescu, din zona noastrã culturalã.

Aþi fost o precursoare a utilizãrii proiecþiilor video într-un spectacol pe scena craioveanã. Pregãtiþi ceva inedit pentru viitor? Un nou pas în avangardã?

N-aº spune cã am vreun merit în asta, în general folosesc imaginea doar când simt cã este organic nevoie de ea. Sincretismul bine condus spre crearea unei imagini scenice complexe nu poate face decât bine spectacolului.

spectacol Alina ReceFaptul cã profesaþi regia de teatru vã influenþeazã viaþa de zi cu zi? În societate aveþi tendinþa de a gândi lucrurile din postura de regizoare?

Da, sigur cã mã influenþeazã. Dar nu pot decât sã descopãr sau sã constat existenþa cauzelor multor rele ºi disfuncþii ale lumii în care trãiesc; cred cã ºi presa responsabilã face acelaºi lucru. Artistul descoperã ºi trebuie sã spunã adevãrul. Nu poate face mai mult, nu i se cere mai mult. Cred cã oamenii sunt liberi sã decidã, iar spectacolul nu trebuie sã utilizeze mesaje subliminale sau manipulatoare.

Teatrul are rãspuns la orice întrebare despre viaþã?

Pentru mine, nu. Dar pune atât de limpede ºi frumos întrebãrile.

 

Interviu de Marius Dobrin


Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey