•  Carla Berneanu
•  Laurenþiu Budãu
•  Ion Buzera
•  Mihaela Colin-Cernitu
•  Mircea Gheorghe
•  Xenia Karo
•  Tom Kinter
•  Florin Oncescu
•  Ovidiu Pecican
•  Ofelia Popii
•  Ramona Rusãnescu
•  Laurent Schuh
•  Dan Stanciu
•  Lorena Stuparu
•  Roxana ªtiubei
•  Calinic Toropu
•  William Totok


sus


Ce faceþi de sfârºitul lumii?

Comentarii cititori
sus


Carla Berneanu

 

Armele, la mare cãutare înainte de Apocalipsã

 

Aaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!! Aºa aratã un þipãt pe hârtie. Þipãtul celei care se aranjeazã dimineaþa pentru cã horoscopul îi ºoptise cã în ziua aia îºi va cunoaºte sortitul. Þipãtul celui care îºi înjurã ºeful pentru cã astrele þin cu el. Þipãtul acelora care îºi freacã ºoseta sau batista de raclele sfinþilor pentru prosperitatea familiei. Þipãtul celor care preferã sã creadã în orice planetã ameninþãtoare sau în orice astrã întoarsã pe dos. Eu nu þip. Sfârºitul lumii înseamnã cã… trebuie sã grãbesc ºpriþul plãnuit cu fetele. „Glumesc sau mint”, vorba unui om care vinde culturã. Revenind la isteria pãmânteascã, nu dau doi bani pe prognosticurile altora. Fie ei ºi oameni de ºtiinþã. Am petrecut prea mult timp încercând sã îmi conving vecinii ºi cunoºtinþele în anii trecuþi cã ceea ce se întâmplã în platourile OTV-ului este telenovelã. Cã nu vine cutremurul ºi cã nu o sã murim otrãviþi din cauza parizerului cumpãrat din supermarket.

Presupunând însã cã Moº Crãciun a bãgat Apocalipsa în sac în loc de cadouri ºi cã ne-o serveºte ca pe colind ºi cozonac, haideþi sã plângem! Sã plângem cu toþii! Însã cum ne asigurãm un loc la fel de bun ºi pe lumea de dupã? Pãi sã începem prin a cere iertare. Oricui, din orice motiv (colegului de serviciu pentru cã l-am pârât cândva ºefului, de exemplu). Apoi sã mergem pe stradã bãlãngãnindu-ne a melancolie. Lãsãm o lacrimã sã curgã în timp ce ne uitãm în jur. În jurul pe care nu l-am apreciat în timpul vieþii luate în chirie. Dupã toate astea, mergem la bisericã. Cerem iertare din nou, plângem, rugãm pentru ceilalþi. Ne amintim cã existã Cel de Sus. Chiar dacã o mai facem uneori când ne rugãm pentru... pentru ce? A, pentru confort. Nu uitãm nici de faþa spãºitã, blândã, pocãitã.

Însã fiecare om se pregãteºte cum doreºte pentru sfârºit. Citeam chiar zilele trecute cã strãinii, dar ºi o mânã de români „cãlãtoresc în lumea largã cãutând munþi înalþi, locuri înalte ºi încãrcate energetic” pentru a se feri de Apocalipsã, iar alþii s-au „aprovizionat cu arme”. Corect! Doar nu ai vrea sã te prindã sfârºitul lumii pe nepusã masã, iar tu sã nu ai la îndemânã un Kalashnikov, care, de ce sã nu recunoaºtem, este util în orice casã, înainte de izbucnirea unui fenomen al naturii, de exemplu? Dupã ce îi lãsã pe oameni sã îºi îndese shawormele în ghiodane, sã îºi ia ultimul model de pistol, sã îºi construiascã adãposturi subterane ca sã se fereascã de radiaþii sau furtuni solare, vine el un inventator, Caprã pe nume, ºi râde de ei. Cicã vine sfârºitul, dar „nu îi vorba de un sfârºit fizic, ci de unul spiritual. Ar putea sã aparã ºi o inundaþie, un cutremur, dar ãstea au fost dintotdeauna”. Pãi, zii aºa! Mã ºi speriasem! Cã aveam ºi eu un regret pe lumea asta. Nu am dat bani la lãutarii de muzicã popularã! ªi nici nu fac asta pânã când nu mã asigurã cineva cã vine Apocalipsa! Ori Elodia, ori un alt inventator, dar nu CAPRÃ!


Comentarii cititori
sus


Lauren
þiu Budãu

 

Dacã vã referiþi strict la apocalipsa prezisã pentru ziua de 21 decembrie 2012, cred cã voi face ceea ce am fãcut ºi cu ocazia celorlalte 19 (!!!) mult trâmbiþate apocalipse pe care, fiind nãscut în anul de graþie 1966, am avut norocul sã le apuc cu destulã voioºie ºi indiferenþã (1969, 1975, 1980, 1982, 1985 - 25 martie, 1988, 1993, 1997, 1997 - 23 octombrie, 1999, 1999 - 31 decembrie, 2000 - 1 ianuarie, 2000 - Y2K, 2001, 2003 - 29 noiembrie, 2008 – ? mai, 2008 - 10 septembrie, 2009 - 13 februarie - ora 13:31, 2009 - 9 septembrie) adicã nimic special legat de acest pseudo-eveniment. Sincer sã fiu, de majoritatea lor am aflat destul de târziu când, deja, se “consumaserã” total. Vorba celui care-a ºi spus-o: “S-a scremut muntele ºi a nǎscut un ºoricel.”

Apocalipsele zilnice pe care le trãim fac sã diminueze mult efectul (ne) aºteptatului fenomen cãruia toþi descreieraþii de pretutindeni se pregãtesc ori continuã sã-i aducã osanale. Chiar dacã la mayaºi 21.12.12 reprezintã combinaþia fatalã de cifre care anunþã Apocalipsa (a lor, nu a noastrã!)... sã nu uitãm cã suntem, încã, creºtini.

Conform Bibliei, "Despre ziua aceea ºi despre ceasul acela nimeni nu ºtie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatãl." (Matei 24, 26), ar trebui sã fim foarte relaxaþi... sau poate nu. Sigur cã nu. Nu. Cert este cã adevãrata Apocalipsã va exista pentru fiecare dintre noi doar în momentul dispariþiei fizice personale.

Am experimentat recent, chiar acum câteva biete sãptãmâni, ce înseamnã cu adevãrat senzaþia de sfârºit de lume ºi ceea ce-am constatat m-a pus puþin pe gânduri... Îmi doream, evident ca orice actoraº de provincie care se respectã ºi care îºi cultivã asiduu orgoliile mãrunte, stima ºi preþuirea de sine (nu cǎ în capitalǎ n-ar exista destui actoraºi ºi care, datoritǎ mai ales televiziunilor, ajung sǎ se creadǎ actori), sã mor glorios pe scenã chiar în timpul unei reprezentaþii ºi, culmea, chiar într-un rol memorabil, adicã foarte central... dacǎ se poate “Hamlet” sau “Richard”. Generaþii întregi de spectatori mâncãcioºi de pufuleþi ºi seminþe ar fi povestit dupã aceea pe larg, din gurã în gurã (aºa cum ne ºade bine, nouǎ, românilor), de jertfa mea sublimã pe altarul teatrului; iar cronicile moderne ºi mondene ar fi menþionat cu generozitate în cuvinte ºi imagini elocvente “evenimentul miraculos”. Teatrul însuºi ºi-ar fi schimbat titulatura dupã aceastã tragedie colosalã (evident dupã porecla mea), iar o stradã centralǎ din burg ori, de ce nu, chiar din capitalã, îmi va fi purtat numele devenit ilustru nu atât datoritã realizãrilor antume cât mai ales ecourilor postume... Ptiu! Lucrul era chiar sã se întâmple cu adevãrat ºi, cum eram posesorul unui infarct anterior, cunoºteam destul de bine semnele prevestitoare ale unui cel de-al doilea ºi care (potrivit cardiologului) avea o probabilitate destul de ridicatã în a-mi deveni fatal...

Credeþi cã m-am pierdut cu firea?! Da. La semnele evidente debutului celui de-al “ultimului infarct”, deºi conform aspiraþiilor personale eram chiar în toiul spectacolului definitoriu, am abandonat subit scena (exact, dar exact ca un laº ordinar care nu înþelege nimic din mãreþia artei nemuritoare) ºi m-am grãbit sã ajung, în timp record, la cel mai apropiat, de fapt ºi singurul spital de urgenþã din târg...

Ce statuie, ce onoruri, ce titluri post-mortem, ce salve maiestuoase trase lângã catafalc, ce cor de plânsete ale fostelor iubite care nu vãzuserã pân-atunci în mine “geniul reîncarnat al Thaliei”? Nimic, fraþilor creºtini, nimic, fraþilor români, din toate acestea. Chiar ºi cele câteva piese de teatru “de excepþie” care mã aºteptau pe masa de scris erau uitate total... Nu, nimic din toate aceste mãrunþiºuri care ar fi adãugat gloriei mele postume un cerc mirobolant de raze aurite n-a reuºit sã mã înduplece ori sã mã mai ispiteascã defel sǎ fiu credincios aspiraþiilor mele anterioare, cimentate de-a lungul anilor. Chiar ºi cele câteva “cartoane colorate” prin care mi se certifica ºi confirma priceperea în meseria aleasã mi se pãreau acum o maculaturã inutilã în comparaþie cu câteva ore suplimentare de viaþã dãruite în plus de cǎtre Atotputernic... O, dac-aº mai reuºi sã mai prind încã un rãsãrit de soare de care sã mã bucur pe deplin! O, dac-aº reuºi sã mai vãd pentru ultima oarã zâmbetul copilului meu, sã-i mai cer o ultimã iertare mamei, soþiei! O, dac-aº reuºi sǎ-mi plǎtesc datoriile de la birtul bugetarilor! O, dac-aº reuºi sǎ mǎ împac cu vecinul al cǎrui câine se urineazǎ zilnic pe preºul meu de doi bani!... Alarmǎ falsǎ, oameni buni! FALSÃ!!! Spre marea mea uºurare, simptomele nu s-au confirmat. Cineva de foarte sus încǎ mǎ iubea, încǎ mǎ iubeºte... Din fericire, finalizarea existenþei mele mãrunte încã întârzie! Mulþumesc, Doamne!!! Mulþumesc!!! Mulþumesc!!!

Credeþi cã am învãþat ceva din aceastã întâmplare, din acest semn divin? Ha, ha, ha, prostul de mine! Niente! Nimic! Absolut nimic! Iertaþi-mi, vǎ rog, iertaþi-mi slãbiciunile!...  Chiar a doua zi dupǎ aceastǎ rǎscruce, visam din nou sã mã sting în glorie eternǎ pe scenã ºi sã am statuie pe care sã se uºureze, în mod repetat ºi dezinteresat, înaripatele binecuvântate ale Domnului.

 

Comentarii cititori
sus

Ion Buzera

 

Cu ocazia apocalipsei de anul acesta, m-am mobilizat în vederea unui interviu (care vã va lãsa un gust de început de lume...) cu Cornel Mihai Ungureanu.

Comentarii cititori
sus

Mihaela Colin-Cernitu


Dragi negustori din Prãvãlie,
vã scriu cu-o floare la tichie;

e floarea de nu mã uita,
ce creºte ºi în þara mea!
Rãspund cu drag la întrebare,
gãsind-o mult... îmbietoare:

PÃI, MAI ÎNTÂI ªI-NTÂI DE TOATE
CREEZ O LUME CU DE TOATE!
Aºa cã nu îmi pare rãu,
de lumea ce se pierde-n hãu.
Adio urã ºi minciunã,
de ºapte ori pe sãptãmânã,
adio rãi ºi invidioºi,
cu sufletele în galoºi,
adio celor ce poartã urã
pãrintilor, fãrã mãsurã,
sã piarã tot ce e urât,
definitiv, cu ura-n gât!

Eu ºtiu sã-l rog pe DUMNEZEU
sã cureþe sufletul meu,
sã binecuvânteze astã glie,
sã dãinuim în veºnicie,
cu toþi cei dragi ºi buni aleºi,
sã fie ziua fãrã greº!
Cu diamante de iubire,
vom strãluci în nemurire!

Sfârºitul lumii, vã spun eu
vine când nu ai DUMNEZEU!


(Firenze, 2 decembrie 2012)

Comentarii cititori
sus


Mircea Gheorghe

 

La cumpãrãturi pentru Crãciun

 

Ziua cu sfîrºitul lumii, planificatã de mayaºi pe 21 decembrie anul curent, o sã mi-o  petrec în magazine la cumpãrãturi pentru Crãciun. Ceea ce recomand tuturor sã facã, oriunde ar trãi, indiferent în ce oraº, þarã sau continent. Fiindcã ne aflãm la ora mondializãrii ºi ce e bine la Bucureºti ori la Craiova este la fel  de bine ºi la Melbourne, în Australia ºi la Montreal, în Canada, ºi la Uagadugu, în Burkina Faso.

Picã bine sfîrºitul lumii anul ãsta, cu mai puþin de o sãptãmînã înaintea Crãciunului. O sã putem  cumpãra o grãmadã de lucruri pe mai nimic. E absolut sigur cã o sã beneficiem de reduceri incredibile de preþuri, cãci cine se mai îngrijeºte sã facã profit  cînd se apropie sfîrºitul lumii?

Calculatoarele, maºinile,  feþele de masã,  ascuþitorile, avioanele, periuþele de dinþi, cãrþile, tablourile, bãuturile beþive, vapoarele, blãnurile, totul, absolut totul o sã fie accesibil ºi pe potriva tuturor buzunarelor. Sau, mã rog, a celor mai multe. N-o sã mai fie discriminare  bazatã pe avere la procurarea bunurilor materiale.  O sã fie aºa , ca o atmosferã generalã de lichidare la închidere. ªi abia acum o sã se împlineascã sloganul din vitrine: ”Totul trebuie vîndut !” Democraþia economicã o sã fie totalã.
Asta din punctul nostru de vedere, al consumatorilor.

Din celãlalt punct de vedere, al negustorilor, al fabricanþilor, al marilor proprietari de companii lucrurile sînt ºi mai clare. ªi mai simple. Dacã alinierea galacticã îi prinde cu banii bãgaþi în mãrfuri, asta înseamnã cã or sã piardã tot. Cã or sã sãrãceascã. ªi n-ar fi pãcat? ªi n-ar fi oare  absurd ca  oamenii ãºtia care s-au strãduit o viaþã sã devinã bogaþi, sã-ºi vadã visul ruinat ºi sã moarã sãraci din cauza cupiditãþii tocmai acum la spartul tîrgului? Se cheamã cã existenþa, cã eforturile lor nu au avut nici un sens. ªi nimeni nu se împacã sã trãiascã fãrã sens. N-ar mai aºtepta sfîrºitul obºtesc, s-ar sinucide pe capete, mai rãu ca în timpul marii depresiuni din anii ’30 ai secolului trecut. Fiindcã acum e mult mai grav. Pe vremea aia, mai exista speranþa unei redresãri ulterioare, erau la orizont ºi rãzboiul, ºi planul Marshall, ºi-atîtea alte perspective minunate,  dar acum dacã se sfîrºeºte lumea, ce-i mai poate aºtepta? Nimic, neant, totul e definitiv. ªi-atunci ca sã se evite asta,  totul o sã fie cum zice ºi Biblia: numãrat,cîntãrit, împãrþit. La noi ãilalþi, pe mai nimic.
Asta e.
O sã-mi cumpãr pentru mine ºi ai mei cele mai frumoase cadouri ºi am sã privesc sfîrºitul lumii la televizor. ªi dacã o sã întîrzii la cumpãrãturi, o sã-l vãd  de Crãciun cã precis or sã-l mai dea o datã, în reluare.

 

Comentarii cititori
sus


Xenia Karo

 

sau

cum pentru mine sfârºitul lumii va veni prea târziu

 

M-am amãgit de atâtea ori cã e sfârºitul, în simfonia asta a distrugerii. Acum, ºi sã fie ºi nu mai cred. Ar fi mult, mult prea simplu.

Pentru mine sfârºitul lumii va veni prea târziu. Nu mai cred! Cum fãcea ºi Caragiale în O conferinþã. N-a fost nici atunci sfârºitul lumii ºi, apoi, numai respectul faþã de madam Parigoridi l-a oprit pe narator de la actul necugetat. Mi s-a întâmplat de vreo câteva ori, înaintea unui examen, sã simt eu aºa, sã simt cumva cã ziua chinuitorului examen coincide cu sfârºitul lumii. N-a fost sã fie. N-am picat, n-am luat patru, dar am rãmas cu gustul amar al înfrângerii simþurilor.

Am crezut apoi ca va fi sfârºitul când am fãcut schimbãri (de voie, de nevoie) d-alea mari rãu de tot în viaþã. Nope! Cã am plecat. Nope! Cã m-am întors. Cã m-am despãrþit, cã nu m-am despãrþit. Cã am plecat, cã am venit. Cã am zis ceva, cã n-am zis (alt)ceva, cã am fãcut, cã n-am fãcut, cã am murit de ruºine, cã mi-a pleznit inima de bucurie, cã mi-a crãpat capul de nervi, de durere, de mirare. Cã s-au dus zãpezile de al‘datã, cã prea au venit zãpezile peste noi, cã nu mai e ce-a fost (oare ce-o fi fost?), cã e altceva. Cã moare teatrul, cã vine filmul, cã moare cartea, cã vine internetul. Cã nupotsãtrãiescfãrã tine, cã de ce pot sã trãiesc fãrã tine. Cã voteazã femeile, cã fumeazã femeile, cã poartã pantaloni, cã stã negru cu alb în aceeaºi teacã. Cã a venit ºi n-a mai plecat armata.

 

Am vãzut lupul moralist, cãlcãtorul ºi mâncãtorul de cadavre la tribuna discursului etic. ªi mi-am zis cã hm, n-are cum. Bull! Casalis zice cã fiara apocalipticã ridicatã din pãmânt simbolizeazã cultul imperial, cultul personalitãþii.
O fi, dar atunci sfârºitul a fost. Altfel, sigur nu, nu, sfârºitul nu-i aici, cum zice cântecul.

 

 

Comentarii cititori
sus


Tom Kinter

 

It's Not the End of the World, But I Can See It from Here (words used as approaching Fargo, North Dakota)

My first recollection of being aware of the concept... well, let me back up even a little further. There is an old tale about a certain character named Chicken Little who gets bonked on the head with an acorn and goes running around declaring "The sky is falling! The sky is falling!" She gathers up friends as she goes to tell the king about this bit of bad news. The news does end up badly for the gang due to the fact that along the way they are joined by Foxy Woxy. And, we know what foxes like to do with creatures such as chickens. They would have fared much better had they not listened to Chicken Little's false warning! When listening to this story I was more alarmed with what the fox did than the thought of the world coming to an end.

Tom Kinter - The End

Now, back to the recollection I started with. I was a young child when the Cuban Missile Crisis hit the news in 1962. There was talk of nuclear war, mushroom clouds, and the end of the world. This was all quite disconcerting, but I was mostly concerned with those mushroom clouds. My friends and I had some serious discussions. "What are mushroom clouds? Are they clouds made of mushrooms--those rubbery things my mom makes us eat? How can this be? How would they float?" This was a great puzzle that was much more important than the end of the world.

Since those dim old days I've heard many times: "The end is at hand!" It seems to be a particularly Christian thing to go about declaring that we are just about to meet our maker and be judged--and judged very harshly because of all the sins we all have committed. Some seem to be so anxious for this because they KNOW that they’ll get to heaven. We are told not to predict the end because none of it knows when it will be, but there's always some crackpot who is so special that he (usually it’s a he, isn’t it?) is in on the secret. And then there's that Mayan Calendar thing. We've less than a month to pretend that somehow those magical Mayans knew. Of course Hollywood has cashed in on it. Like we are when told the story of Chicken Little, we love to be frightened.

In a way, the end really has come already. Scientists tell us that an asteroid struck the earth--darkening the atmosphere--and for this reason the mighty dinosaurs met their end. Asteroids are due to come very close again but this time maybe those clever human creatures can do something about it. More fodder for Hollywood.

The end really will come someday. We'll kill the whole planet with a nuclear war or pollution will poison us. Even if we are so lucky as to figure out a way to keep these from happening, the sun will explode, the universe will either expand into a vast, uniform sameness, or it will collapse into a reverse big bang. Oh, and not to forget being swallowed up by a black hole!

Aside from all that, each of us experiences the end of the world. No one gets out of it. We will die. Our own world will come to an end. It may not a collective thing like that which a cataclysmic disaster would produce, but nonetheless, it's over. The door slams and the curtains close. So how we would face the end of the world is much the same as how we would face regular old death. I can't predict how brave I'll be, but I would like to think that I can reach out to friends and loved ones to say "Hey, it's been marvelous! There've been some rough times but overall I wouldn't give it up for the world!
But now that I have to, I want to say that I’m glad to have known you, thank you, I love you, and... see ya later!" 

The End of the End


Comentarii cititori
sus


Florin Oncescu


Aº da rãspunsul lui William Burroughs, în avion, pe vreme agitatã, la întrebarea fiului lui, copil de 10 - 12 ani, pe-atunci: „Nu þi-e teamã cã picãm?”

Rãspunsul primului, dupã o clipã de stupoare: „I don’t give a shit” (Ceea ce-i o mare mãgãrie, într-un fel, pentru cã nu numai viaþa lui era în joc).

(Sursa amintirii mele fiind o biografie a scriitorului, semnatã de un anume Ted Morgan.)

Comentarii cititori
sus


Ovidiu Pecican

 

Dacã este vorba despre data apropiatã profeþitã ca atare de blablabla, atunci îmi vãd de treburile mele. Ce altceva mai bun se poate face într-o astfel de zi? Amintesc în treacãt cã, nu de mult timp, un pastor american a profeþit ºi el - evident, pentru o altã datã - acelaºi trist eveniment care sã punã capãt conspiraþiei spaþiului cu timpul, prin frecarea suprafeþelor cãrora existãm noi, pe arealuri ºi durate scurte, determinate. Din pãcate pentru credibilitatea pastorului, evenimentul s-a amânat.

În caz cã vorbim însã despre actualitatea sfârºitului lumii, dacã vorbim serios, vã voi spune ceva ce ºtiu de destul de mult timp. Sfârºitul lumii e atunci când toþi cei care ºtiu cã lumea existã se sfârºesc. Sfârºitul lumii este egal cu sfârºitul umanitãþii. Socotind astfel, scãpãm, pe de o parte, de soluþiile solipsistice, iar pe de alta renunþãm la speculaþii ºi privim cu curaj viitorul. În fiecare secundã este sfârºitul lumii, cãci în fiecare secundã pe planetã moare cel puþin un om, statistic vorbind. Nu e mai puþin adevãrat însã cã tot în fiecare clipã rãsare câte o nouã viaþã de om pe planetã; una finitã în dimensiunile ei proiectate la parametri cu variabile relativ apropiate, dar viaþã, totuºi. Iar lumea, în mod paradoxal, este cuprinsã integral ºi exclusiv în limitele ei. Când mor eu, lumea mea se duce cu mine. ªi aºa ºi cu ceilalþi. Apocalipsa vine deci în fiecare moment pentru cineva, resorbind lumea în alte dimensiuni sau în nimic, adicã în dezorganizare, în aleatoriu. Aceasta, desigur, pânã la Resurecþie, care poate fi cititã în termenii naraþiunii cãrþilor sfinte, sau poate fi interpretatã în alte limbaje, socotindu-se cã ea înseamnã reintrarea dezagregatelor vizibile sau subtile într-o altã ordine, eventual superioarã.

Nu mã grãbesc cu sfârºitul lumii mele. Îmi place lumea asta pentru cã, fie cã o imaginez aºa cum e, fãrã sã îmi dau seama, fie cã ea se revarsã în mine venind dinafara mea ºi umplându-mã imprevizibil, în format unicat, ea sunt eu ºi ne vom sfârºi deodatã.

 

Comentarii cititori
sus

Ofelia Popii


Repetiþii, probabil.

 

Comentarii cititori
sus



Ramona Rusãnescu


Deadline-ul unei lumi

 

În ultima vreme, dau peste tot mai multe ºtiri, articole, preziceri ºi scenarii legate de un fel de sfârºit. Cu o curiozitate devenitã reflex, citesc printre rânduri ºi înþeleg cã sursa ar fi una veche, de mult apusã, deci fãrã drept la replicã. Altfel spus, niºte cercetãtori vin ºi zgârie retina publicã cu mesaje de tot felul, cum cã mayaºii vroiau sã spunã: pe data x, Pãmântul trebuie sã disparã. Punct. Iar noi, probabil, sã gravitãm în altã parte. Reuºeºte sã îmi rãmânã în minte imaginea asta aproximativ trei minute. Nimic obsesiv sau înfricoºãtor. Apoi mi se deruleazã fragmente din filme apocaliptice. Mã întorc totuºi la realitate, dar nu pot sã nu mã întreb mãcar puþin „ce ar fi” sau mai bine-zis, „cum ar fi dacã”.

Empatizãm uºor atunci când vine vorba de dezastre, de la cele mai mediatizate de acum, pânã în trecut, la Rãzboiul din Vietnam, de exemplu. ªi mi-e greu sã cred în haosul acela cât apocalipsa de mare. Aº vedea mai degrabã oameni nu neapãrat resemnaþi, cât aºteptând mai mult decât de obicei, dar în acelaºi timp pe fugã. Pentru cã cineva trebuie sã mai ºi contribuie la miºcarea de rotaþie, cel puþin pânã la ultimele secunde (dupã sintagmele time is money and money make the world go round). ªi pânã la urmã cine zicea cã haosul nu poate fi ºi el controlat ºi manipulat? Sigur ar exista destui bezmetici care sã spargã vitrine, sã fure televizoare, dupã aceea sã încerce sã ucidã cu ele. Dar ºi mai mulþi ar fi cei rãmaºi acasã în faþa propriului TV, pe canapea ºi cu un pahar de vin în mânã (cineva trebuie sã transmitã ceva în direct). Dar asta e doar o viziune de-a mea, desigur. Inspiratã oarecum de Melancholia, în defavoarea cliºeelor americane. Nu înseamnã cã aº fi cu totul împotriva lor.

Cum m-aº vedea pe mine e altã poveste. De fapt, nu e nicio poveste. Sunt doar trãiri, în anumite momente, despre care nu ai putea sã spui nimic cu certitudine pânã nu eºti în faþa acelei situaþii.

În anul în care m-am nãscut se credea cã în viitor, prin anii 2000, viaþa ar fi fost cu mult science fiction. ªi am ajuns în punctul în care nici mãcar nu m-am gândit serios sã las ceva în urma mea. Se înþelege cã un exemplu de „aºa nu” e vreun calendar enervant care sã inducã în eroare viitoarele generaþii, dacã ele vor mai exista. Mereu am privit partea asta cu sfârºitul lumii ca pe ceva lent, în care planeta ar ajunge acel bolnav de cancer ºi ar rezista cu demnitate pânã în stadiul final. Iar eu nu aº vrea sã trãiesc în acel ultim stadiu al lui. Aº spune cu egoism ºi cu riscul de a suna dramatic, cã lumea poate sã ia sfârºit peste cel puþin 300 de ani pentru cã nu vreau sã o vãd pe moarte. Pânã una alta, am tot timpul pentru a mã gândi la alte sfârºituri ºi pentru a respecta altfel de deadline-uri.

 

Comentarii cititori
sus

Laurent Schuh*

 

Concernant la fin du monde j'irai manger la faim du monde dans un restaurant de luxe pour carnivores!

 

* actor francez, prezent în aceste zile la Cluj, în cadrul Festivalului Interferenþe, cu spectacolul Le Roi se meurt, în regia lui Silviu Purcãrete.

 

Comentarii cititori
sus

 

Dan Stanciu

 

Pentru mine, sfîrºitul lumii coincide cu o perioadã relativ încãrcatã, cînd trebuie rezolvate o mulþime de nimicuri esenþiale. Pomului din pat i-au cãzut frunzele (ultima, ieri), va trebui sã le adun ºi sã le gãsesc o întrebuinþare (o treabã pe care am tot amînat-o). Probabil voi face din ele un monument închinat pauzei, acelui interval neclar dintre o stare ºi alta. Va fi un grup statuar cu trei personaje (unul cãlare, iar celelalte douã ºi mai cãlare), surprinse în atitudini diferite, dar toate exprimînd indecizia. Se va numi, cred, „Frunze cãzute la datorie“, va fi înalt de trei palme (ca sã poatã fi vãzut, fãrã sã te urci pe un deal, din spaþiul intim) ºi va fi instalat pe un soclu de puf. M-am gîndit sã-l dezvelesc, în faþa cîtorva mii de persoane zgribulite (ºi într-un decembrie deocamdatã incert), cu prilejul aniversãrii unui veac de la încheierea cu succes a sfîrºitului lumii.

Mai sînt apoi (ºi n-aº dori sã le omit) ideile lãsate în paraginã. S-au strîns destule de la o vreme, pe unele nici nu am apucat sã le deschid. Stau vraf pe covor, fiecare în rochia pe care o purta cînd a venit. E drept, le-am udat uneori, le-am dat mei sau grãunþe de atenþie, le-am întrebat cum o duc (o duceau decent). Dar nu-i de-ajuns, ar merita mai mult. Le simt îngrijorate - ne pierdem eleganþa, ne învechim, par a-mi spune. Sfîrºitul lumii ar fi momentul cel mai potrivit ca sã le mãtur.

Dintr-o cutie, de pe umãr, îmi face semn un fel de adevãr de-al doilea, pe care l-am uitat. Mai spune-mã, îmi zice, oarecum rugãtor. Te spun (îi rãspund), fii liniºtit, nu scapi nespus. Ai ºi tu un pic de rãbdare, sã-nceapã sfîrºitul.


Comentarii cititori
sus


Lorena Stuparu

 

Dragi consumatori,

 

Aº putea sã încep de la niºte distincþii teoretice ale conceptului de lume - dar n-am sã cad ºi acum în pãcatul acesta, fireºte - ºi dacã lumea chiar s-ar sfârºi, “aº putea sã arãt cum creºte iarba” (unui nou început de lume), “cum se nasc cai de lemn” (într-o nouã istorie), iar tu, dragã Xenia, sau tu, dragã Mihai, dacã tot m-ai întrebat (“c-o fi, cã n-o fi”) cum voi petrece atunci, “ai putea sã-mi ceri viaþa, fireºte”. “Nu mi-o cere. Dãruitã de mult, treaptã e sub tãlpile celor ce urcã”. ªi aº putea sã-þi tot citez din Geo Dumitrescu pe care încã îl mai pot reciti (cu alþii ºi unele excepþii e mai greu, dar ãsta chiar nu-i un subiect de sfârºit de lume), în fine, aº putea sã spun cã de la tejgheaua Prãvãliei Culturale sfârºitul lumii se vede fix ca o discuþie despre sfârºitul lumii ºi de aceea, chiar acum când scriu îl ºi petrec.

Sau ca o piesã de teatru la care mã duc mai ales pentru jocul actorilor cu “oameni ºi ºoareci”, sau ca o gravurã, sau ca o pânzã îmbibatã cu mult zahãr ºi ulei (fiindcã se presupune cã am fost îndeajuns de prudenþi ca sã evitãm consumul de sare iodatã, dupã cum am auzit la radio unde nu am ajuns încã pânã la sfârºitul lumii). Sau ca un tratat sistematic, comparativ ºi transdisciplinar despre muzicalitatea intrinsecã a manelei ilustrat cu Jean de la Craiova, Adi Minune, Johann Sebastian Bach ºi Frédéric Chopin.

Sau aº putea sã fac pe interesanta ºi sã spun cã propiu-zis lumea mea s-a sfârºit ºi acum trãiesc în lumi posibile aici ºi aiurea prin chiar fiinþele pe care le iubesc: mi se pãrea cã aud câini lãtrând în bisericã la ora la care ar fi trebuit sã se slujeascã ºi credeam cã aud sfârºitul lumii. ªi mã gândeam cã dacã s-ar gãsi un bãrbat ºi o femeie sã-i potoleascã, lumea ar reîncepe de la capãt. Aº putea sã-mi imaginez cum s-au iubit acele jumãtãþi („una foarte de sus, alta foarte de jos”) la sfârºitul unei lumi care abia începea, dar pânã una alta zic ºi eu doar atât: „Sã stãm bine, sã stãm cu fricã!”.


Comentarii cititori
sus


Roxana ªtiubei

 

A venit ºi a trecut sfârºitul lumii de atâtea ori pânã acum, încât mã mirã faptul cã mai existã indivizi care cred în previziunile de acest gen.

Mama mi-a povestit cum i-a insuflat bunica ideea cã sfârºitul lumii va fi în anul 2000. În ziua cu pricina, mama urma sã aibã vârsta de 28 de ani. Marea ei dorinþã era de a-ºi forma o familie. Am întrebat-o de ce a þinut morþiº sã mã nascã dacã ea credea cã dupã patru ani nu vom mai trãi, iar rãspunsul a fost simplu : "Fiindcã era visul meu ºi nu aº fi renunþat la el pentru nimic!".

Vãd persoane care se plâng cã nu au avut în viaþa de pânã acum anumite experienþe, însã nu fac nimic în acest sens ºi nu înþeleg de ce. Dacã e sã se termine totul aici, existenþa-mi se rezumã la ºcoalã, poezie ºi zâmbet. Deºi este pretenþios, am sã spun, totuºi, cã nu regret nimic din ceea ce s-a întâmplat ºi nici cã mi-am dorit sã am parte de mai multe lucruri.

În seara când se presupune cã vom dispãrea, subsemnata va mânca ciocolatã, se va îmbãta cu suc negru ºi acidulat, va asculta muzicã la un volum foarte ridicat, se va bucura de vacanþa de iarnã ºi îºi va face planuri pentru a doua zi.

"E bine, bine, e foarte bine..."


Comentarii cititori
sus


Calinic Toropu

 

Pentru prima datã de când sunt în Canada, ºi se fac vreo 18 ani, am fost sã vãd piramidele de la Teotihuacan. A merge din Canada în Mexic, Cuba ori Rebublica Dominicanã este echivalentul lui a merge la Ocnele Mari pentru craioveni, dar, din diferite motive, nu am ajuns la Teotihuacan pânã în toamna asta. ªi poate nu ajungeam nici acum, dacã nu mã aducea slujba.

Am urcat, împreunã cu Bogdan, fiul meu, ºi cu ºoferul care ne-a adus pânã acolo, ºi pe Piramida Soarelui, ºi pe cea a Lunii, am mai vãzut ºi alte ruine ºi, bineînþeles, m-am lãsat atras - ºi tras de mânecã! - cãtre vânzãtorii de suveniruri mayaºe, aztece, toltece. Mayaºe? Aztece? Toltece? Pe cine intereseazã ºi cine mai ºtie cine ºi ce a fãcut, important era cã, puse pe rafturi cu bibelouri de acasã, nãºteau întrebãri ºi invidii: „Ai fost la piramide în Mexic?” (nimeni nu numeºte piramidele pentru cã li se încurcã limba în gurã, dar vorbesc despre ele, ca sã arate cã ºtiu care este o piramidã din Mexic ºi care este din Egipt).

Mã uitam cu atenþie la mãºti, la ºirurile de brãþãri din argint ºi din cositor, la piramidele minuscule din plastic sau din sticlã ºi îmi începeam tocmeala. Dacã nu ajungeam sã ne înþelegem, mã îmbiau ºi cu piesa forte: calendarul maya. Îl luam în mânã - mai mare, mai mic, mai greu, mai uºor, din metal, din ghips, cu semne mai vizibile sau mai... autentice - îl întorceam ºi pe faþã ºi pe spate, ºi îi întrebam invariabil:

„Puteþi sã-mi vindeþi calendarul maya pe anul viitor? Vã plãtesc cât îmi cereþi, fãrã tocmealã!”

Râdeau, îºi înnodau basmalele cu artefacte ºi plecau fãrã vorbe cãtre alþii pe care nu îi interesa viitorul...



Comentarii cititori
sus


William Totok


Încã n-am auzit de sfîrºitul lumii ºi nici nu cred cã se va întîmpla aºa ceva. Sfîrºitul lumii este ceva pentru habotnici, pentru cei care cred în nemurirea sufletului ºi în paradis, infern sau purgatoriu.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey