•  Florentina Decã
•  Dan Jammers


sus


Florentina Decã

 

Mucegaiul franþuzesc miroase frumos

 

Iatã-mã, de fix trei luni, în Franþa. Plecatã cu bursã Erasmus de pe 8 septembrie, mã includ, pentru un an, în învãþãmântul occidental. Sunt prinsã în spaþiul a mii de studenþi care cautã, ca ºi mine, o experienþã de viaþã diferitã.

ªi am gãsit-o. În fiecare zi sunt uimitã de ce înseamnã Franþa. Parcã am fost aruncatã într-unul din filmele de Oscar ºi acum îmi primesc statueta. Nu ºtiu cui sã mulþumesc. Sau, mai degrabã, ce întâmplãri sã vã relatez. Sunt atâtea ºi cele mai multe sunt spirituale, sunt sentimente care mã fac sã tremur ºi acum, dupã mult timp.

LilleSã încep cu prima zi. Am ajuns în Lille, un fel de Sibiu al nostru, unde, cu ochii plânºi de dor de casã (ce altceva poþi sã faci în avion?) pozez orice. Orice cuvânt franþuzesc scris pe maºini, orice taxi luxos de la semafor, gardurile verzi tunse la miime, casele simple ºi cu mult bun gust. Aº vrea chiar sã înregistrez vocea din garã care începe fiecare anunþ cu mesdames, messieurs (ca o parantezã, de la politeþea franþuzeascã la întâmplarea româneascã: ca sã ajung în Franþa, a trebuit mai întâi sã urmez complicatul drum Craiova-Bucureºti, mai exact Garã Craiova - Gara de Nord - Aeroport. Trenul a avut întârziere o orã ºi ceva, motiv pentru care am pierdut legãtura spre aeroport la celãlalt tren, iar de aici urmeazã o poveste cu aventura urbanã, fuga dupã autobuze cu 41 kg de bagaj în braþe, scãri, ciment, trollere rupte - dar cu asta s-ar putea sã fiþi obiºnuiþi, mai bine sã revenim la Franþa). În autobuzul care ne duce spre cãmin, ºi el occidental Je roule au gaz naturel, dãm nas în nas cu a doua dovadã de politeþe franþuzeascã, dupã mesdames, messieur, e rândul lui bonsoir, bonsoir ºi al zâmbetelor împrãºtiate peste tot. Simþi cum îþi tremurã genunchii, poate de la greutatea bagajelor, poate de la greutatea emoþiilor. ªi asta, înainte sã ajungi în campusul din Lille3.

Un campus imens. Nu aº vrea sã invoc filmele americane, cã nu sunt de Oscar, dar peisajele ãlea cu câmpuri verzi, lacuri ºi pomi la umbra cãrora studenþii citesc sunt adevãrate. Obiºnuitã cu sunetul buldozerelor din faþa Universitãþii din Craiova nu îmi ia mult timp sã mã obiºnuiesc aici cu liniºtea, verdeaþa ºi pãsãrile pe care le vezi din orice salã de curs (e totuºi puþin ciudat cã nu mai pleci cu dureri de cap acasã ºi, mai mult, de la buldozere sã te arunci în înghesuiala din autobuzele craiovene). Sistemul de învãþãmânt franþuzesc te liniºteºte mai ceva ca bunul simþ al oamenilor. Dar liniºteºte e un cuvânt nepotrivit, mai mult, aº zice cã îþi zdruncinã mintea neobositã. Te pune sã gândeºti. De exemplu, într-o zi am analizat 60 de secunde dintr-un video în fix 2 ore. ªi cursul dureazã 2,5 h fãrã niciun minut de pauzã. Dar parcã nu te plictiseºti când þi se cere opinia, când cineva vrea sã vadã cum gândeºti: o imagine, un sunet, o secvenþã. E dur sã ºtii cã nu ai opþiunea sã toceºti 50 de pagini ºi sã iei 10, ci doar cã trebuie sã-þi pui, la naiba, mintea în funcþiune.

Lille bibliotecaªi mâinile, ºi sacoºele. Cãci aici biblioteca e imensã ºi sunt profesori care vin cu trollerul sã împrumute cãrþi. ªi studenþii, cã vor, cã nu vor (eu am amânat momentul câteva zile, pânã când am realizat cã tot ce facem la cursuri se face pe baza cãrþilor de la bibliotecã) trebuie sã înveþe etajele, cotele, cifrele. Dar e simplu. Calculatoare cu o foarte bunã bazã de date îþi indicã exact unde trebuie sã mergi. ªi atunci e imposibil sã nu gãseºti la raft ce cauþi. Ai ºi un cont care, dacã ai întârziat o zi termenul de returnare, îþi este blocat. ªi nu mai ai dreptul sã mai împrumuþi atâtea zile cât ai þinut în plus cãrþile. De bine aº zice, dacã mã gândesc cã în alte pãrþi, adicã la noi, teoria e bunã, dar practica zero: „0,50 de bani pe fiecare zi de întârziere” stã scris în regulamentul Universitãþii din Craiova. Dar am zis „stã”.

Lille universitateDespre Universitate mai sunt multe de zis. Da, mai ales despre oameni (ºi când zic oameni, aici zic mentalitãþi). Am mers, „cum se merge la facultate”, aranjatã ºi cu timiditatea de a nu simþi cumva vreo frustrare cã sunt de altã naþionalitate. De fapt, am simþit nu doar vreo frustrare, ci imens de multe când am vãzut cã aici, nimeni nu þine cont de cum te îmbraci, de unde eºti, ce faci, ce mãnânci. Pe francezi îi vezi mereu, în pauze, întinºi pe holurile de ciment ale Universitãþii Lille3. Ca, de altfel, ºi prin curte sau prin campus, fãrã teama de a nu se murdãri pe colanþii care oricum nu conteazã de ce culoare sau mãrime sunt. Pe francezi îi vezi cu cercei de toate formele prin nas, urechi, sprâncene, cu tatuaje, plete, codiþe, fuste, cãciuli, bocanci. Singurii ciudaþi în normalitatea asta am fost noi, care, cu fiecare înaintare ne mai demonstram cã suntem plini de prejudecãþi „ia uite ºi asta cum e îmbracatã”. Nouã ne pasã, dar cui îi pasã cã nouã ne pasã?

Aºa au trecut primele luni. Cu suferinþe cã nimeni nu ne admirã „uite, domne, strãini la noi în þarã”, cum, probabil, am fi fãcut noi dacã se schimbau rolurile. M-am simþit neimportantã, pusã în faþa unui nou început. Nu mai eram nici sora, nici fiica, nici iubita cuiva de aici, nici studenta de la Jurnalism sau redactorul de la CSinfo. Eram ºi încã sunt un nume greu de pronunþat, cã e cu diacriticã. Sunt o româncã, pe lângã japonezii, chinezii, italienii, spaniolii ºi restul naþiilor de pe pãmânt. ªi sunt puþin tristã cã aici limba românã nu se studiazã. Dar fericitã cã sunt la o universitate la care ai posibilitatea sã îþi alegi între vreo 20 de limbi. Ai ºansa sã înveþi gratuit araba, germana, portugheza, japoneza, chineza etc. ºi tot gratuit, de douã ori pe sãptãmânã, un profesor vine sã facã meditaþie cu tine. Ai la dispoziþie un program cu mii de exerciþii ºi explicaþii pentru limba pe care vrei sã o înveþi. ªi cauþi sã te aliniezi ºi tu cumva normalitãþii ºi sã ai un rãspuns decent la întrebarea universalã din Occident: „Câte limbi strãine vorbeºti?”

Lille universitateDespre sistemul de notare sunt multe de spus, dar cum aici nu conteazã, voi face ºi eu, ca în articol, sã conteze prea puþin. Notele sunt de la 1 la 20, dar 14 e notã bunã. Aici, ca sã primeºti un 10 ca la noi, profesorul trebuie sã facã justificare cã ai luat nota maximã, cu argumente cã meriþi acea notã. Aºa cã, sper sã fiu întrebatã ce note voi lua. Sã fie 14, nu 20, cã mã mulþumesc.

În final de relatare, dar nu ºi de experienþã, o întrebare cumva retoricã: ce înseamnã sã fii student în Franþa? Înseamnã libertate, sinceritate faþã de tine, autoevaluare. Înseamnã excursii (ºi poze lipite pe pereþii din camerã în toate unghiurile în faþa turnului Eiffel), înseamnã studenþie (cu petreceri, clãtite, brad în camera de cãmin), stres (teme, teme ºi din nou teme) ºi înseamnã visare. Dar nu la momentul în care te întorci ºi va trebui sã fii din nou tu, cel plin de reguli, prejudecãþi, griji materiale, sã îmbraci þinutele pe care societatea þi le vinde la preþ întreg.

ªi aici sunt lucruri care nu îmi plac: birocraþia, faptul cã suntem întrebaþi, poate fãrã rãutate, dacã locuim în caravane, strãzile goale din mijlocul zilei, magazinele închise în weekend, vecinii de pe palier. Dar, parcã toate valoreazã mai puþin în urâþenie decât drumul care mã aºteaptã, iarna asta, pe ruta Aeroport - Garã Nord Bucureºti - Craiova. Noroc cã dincolo de drum e familia.

 

 

Comentarii cititori
sus


Dan Jammers          

 

The Times of India
(ziarul agãþat în uºã în fiecare dimineaþã)

 

Lemontree hotel, Chennai

 

Drãguþã, fii amabil, când începeþi producþia?
E posibil sã începeþi mâine?
Da, dar fillerul (maºina de umplut sticlele) este încã în vamã.


Conversaþia e în englezã, la un producãtor de ketchup, undeva în Nordul Indiei.

Engleza indianã e vorbitã cu accent hindi sau tamul sau altceva din aceeaºi familie de pe subcontinent, ºi pentru urechea mea de violonist amator încã nu am detectat cum aº putea s-o imit.
În tot cazul, cu un singur obiect în gurã, ºansele sunt mici; cu douã obiecte în gurã, nu prea mai pot vorbi. Deci nu depinde de numãrul de prune din gurã.
E o englezã împiedicatã, mitraliatã, în care vocalele sunt mâncate de consoane într-o grabã nejustificatã (degeaba ceri sã vorbeascã mai rar, rezultatul e acelaºi) iar alte vocale se invitã în locuri nebãnuite. Pe mãsurã ce cobori spre sud, lucrurile se înrãutãþesc, iar dacã ieºi din oraºe, acolo se terminã ºi vorbitul (sau încercarea vorbitului) în englezã.

Revin la conversaþia iniþialã.
Dacã eºti în India ºi cineva îþi spune cã un utilaj este încã la customs, asta înseamnã, în viaþa realã, cã va trece o lungã perioadã de timp - sãptãmâni, luni de zile, pânã ce respectivul utilaj sã fie eliberat. Birocraþia e unul dintre puþinele lucruri care merg chiar bine p'aci.

Dupã care încã o lungã perioadã de timp pânã ce camionul îl va aduce din port. Distanþele, datoritã numãrului de oameni care se deplaseazã necontenit, împrumutând absolut orice mijloc de transport imaginabil, sunt parcurse foarte încet.
Pentru 30 de km ai nevoie de o orã, pentru 60 de km ai nevoie de douã ore. ªi vorbesc de drumuri «judeþene». Autostrãzile sunt folclorice, au ºi biciclete ºi elefanþi. Despre claxonat o sã vorbesc altã datã, dragii moºului, cã dacã intru în subiect nu mai ies din el.
Deci rãspunsul era un NU mare cât mine. Însã e un obicei de a nu spune nu: spui da, dai din cap de la stânga la dreapta ºi invers ºi aia e. Sensul ºi amplitudinea clãtinatului din cap sunt valabile ºi pentru da ºi pentru nu. Sau nu sesizez eu diferenþa.
Asta înseamnã cã, dacã indianul respectiv nu precizeazã  ºi verbal, eºti tot atât de informat dupã ce-þi rãspunde precum erai înainte de a o face.
Hmm.

Dupã cea de-a cincea vizitã în 12 luni, într-o a cincea destinaþie indianã diferitã (un total de peste trei luni petrecute aici, în majoritate în zone non-turistice), am reuºit sã obþin o cvasi-echivalenþã între timpul indian ºi cel european, de care þin cont pentru a nu-mi pierde calmul ºi a încerca sã duc la bun sfârºit lucrurile.
Pentru cinci minute ai între o jumãtate ºi trei sferturi de orã de aºteptare dar în general ai certitudinea cã o sã se întâmple.
Existã însã ºi posibilitatea sã regãseºti individul cu cele 5 minute, douã ore mai târziu, privind în gol, ºi, la reiterarea cererii, sã-þi rãspundã un pic amuzat, tot 5 minute. Ceea ce, dacã eºti un pic abstract, omul îþi dã o informaþie corectã, mãcar e consecvent. Iar iritarea ta îl va amuza ºi mai mult.

Citeam într-o carte scrisã de un scriitor italian celebru, al cãrui nume nu mi-l amintesc, cã indienii sunt înclinaþi mai mult spre reflecþie decât spre acþiune.
De pe canapeaua confortabilã de acasã (cum o fi putut nevastã-mea sã dea 2000 de euro pe ea nu o sã pricep niciodatã: nu-i de piele ºi trebuie curãþatã de praf de trei ori pe zi, e catifea roºu închis), pãrea amuzant ºi interesant ºi veridic. Când însã eºti pe cale sã munceºti ºi cererea  ta e cam importantã pentru fluxul de de producþie, flux în care eºti implicat pânã'n gât (ca sã nu zic mai mult), ai fi tentat sã'l pocneºti pe respectivul cu cartea-n cap. Ceea ce nu se face.

Promisiunea unei jumãtãþi de orã schimbã total registrul în care te afli.
S-a depãºit bariera, eºti deja în partea întunecatã a afacerii.

ªansele sã nu se întâmple în ziua respectivã sunt mãricele, chiar dacã rãspunsul e de dimineaþã.
Aº aprecia optimist cã patru pânã la ºase ore reprezintã perioada de aºteptare, însã trebuie sã fii mulþumit ºi cu  o plajã de pânã la 10 ore. Eºecurile sunt numeroase în gama asta ºi aproape prefer un rãspuns mai mare (o orã sau mai mult, mãcar ºtiu sigur cã nu o sã fie azi)

Împrãºtiat cum sunt, am uitat sã analizez rãspunsul now, imediat.
Dacã nu îl scapi din ochi ºi ai rãbdare, într-o jumãtate de orã se întâmplã. Dacã îl scapi din ochi, canci, ai o ºansã din douã.
Tot ce trece de jumãtate de orã ca rãspuns, trece în domeniul hazardului absolut.
O orã poate sã fie douã zile. Într-o luni dimineaþa douã ore poate sã se întâmple joi sau vineri, iar mâine e rãspunsul care îþi traduce clar cã omul habar nu are când se va întâmpla.
Dar mãcar ºtii cã nu o sã fie în urmãtoarele zile, e ºi asta o informaþie.

India

- Când plecaþi, domnu’?
- Peste 5 minute!


Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey