•  Mihai Ghiþulescu


sus

Mihai Ghiþulescu

 

Intelectualu’ lu’…

 

Mai întâi nu ºtiu cum s-a fãcut cã i-am dat like pe Facebook lui Mircea Cãrtãrescu. Imediat m-au acostat pe chat vreo trei simpatii feminine, plus un vajnic militant pentru toate cauzele care presupun ridicarea vocii: „Ce-þi place, bã’, la Cãrtãrescu?”. Era cât pe ce sã rãspund cu niºte versuri din Faruri, vitrine ºi fotografii, dar m-am oprit la timp din tastat. Am crezut cã slãbiciunea pentru un poet, oricare ar fi el, intrã în coliziune cu imaginea de Gigi Duru’, pe care mã chinuisem sã mi-o creez în mintea interpelatorilor. Am fost laº, am dat înapoi: „Bã’, nush ce s-a întâmplat, mi-a scãpat mouse-ul pe butonaº”. Am dat unlike ºi am scãpat.

Apoi, m-am trezit dând citate din Andrei Pleºu - ceva cu „euforia ºpriþului” - într-o societate nocturnã. M-am vãzut luat în balon: „Hai, bã’, la valoarea ta, vii cu de-ãºtia?”. M-am ruºinat de intelectualismele mele inadecvate, am spus un banc ºi am scãpat.

În sfârºit, n-am mai fãcut nimic, dar dormitând într-un scaun de amfiteatru, am auzit un stimabil istoric al filosofiei rãcnind ceva de Patapievici. Ca unul frustrat cã a citit opt luni la Omul recent ºi tot nu poate spune ce a priceput, am cãscat urechile. Era vorba despre un ponei rozaliu care purta pe crupã o svasticã. Am crezut cã respectivul e ori un apãrãtor al vreunei specii de cabaline roz, ori un purtãtor de svasticã în suflet. Nu era nici una, nici alta. Am tãcut, dar m-au apucat niºte gânduri. ªi n-am mai scãpat.

Dupã ceva timp, m-am dumirit un pic. La ceas de searã, pe un post tv, un vânãtor de gazete, cu mare succes la gazele, îi târa prin mocirlã ºi îi punea la uscat pe toþi cei trei numiþi mai sus ºi pe alþi câþiva. Toþi se fãcuserã vinovaþi, într-un moment sau altul, de vreo vorbã bunã, de vreun zâmbet sau de vreo atingere de umãr la înghesuialã cu ºtim noi cine.

Mi-am chestionat apropiaþii din toate zonele ºi am constat cã majoritatea aveau opinii ferme cu privire la mulþi autori contemporani, chiar dacã mai confundau poetul cu istoricul, filosoful cu romancierul, cartea cu antena. Opinii ferme ºi rãspicat exprimate, formate la aceeaºi creºã de gândire din primetime. ªi X ºi Y ºi Z erau „intelectualu’ lu’…”. Am întrebat dacã existã ºi vreun „intelectual al ãlorlalþi”. „Evident cã da!”, dar n-am primit nici un nume. Am încercat sã dau eu nume, dar mi-au fost respinse pe rând. Nu am reuºit sã crap câþiva pereþi mentali decât atunci când s-a schimbat, mãcar parþial, puterea ºi presupuºii neutri de pânã mai ieri s-au înregimentat cu acte. „Da, bã’ ai avut dreptate, dar ãia dinainte n-au fãcut la fel?”. Ba da. „Dacã ãia au fãcut aºa, ãºtia de ce n-ar avea voie?”. Are, dom’le, voie toatã lumea.

Dar tocmai asta trebuie sã avem mereu în minte: are voie toatã lumea. Iatã de ce nu trebuie sã diabolizãm ce nu ne place. De vreme ce am convenit cã un lucru nu e interzis, n-are rost sã aruncãm cu lãturi în adversar. Asta nu-l face sã disparã ºi nici mãcar nu-l slãbeºte. Îl poate eventual scoate din sãrite, cât sã reacþioneze la fel. Rezultatul: o interminabilã ºi inutilã bãtaie cu „friºcã”.

Intelectualii nu se pot feri de politicã. Turnul de fildeº s-a dovedit a fi biodegradabil. Se îndreaptã ºi ei, ca toatã lumea, spre o tabãrã sau alta. Asta nu înseamnã cã ajung sã aparþinã cuiva. Jurnalistul care îi vede într-o lesã ar trebui ar trebui sã îºi aducã aminte cât de neplãcutã a fost postura de tonomat. A crede cã „intelectualul meu” e adevãratul intelectual, iar „intelectualul lu’” nu e decât un fake e ori o prostie, ori o naivitate. În fapt, în mãsura în care e al cuiva, nu mai e intelectual.

E stupid ca unui om sã i se nege calitãile profesionale, pentru simplul fapt cã susþine o cauzã politicã - luãm cazul cel mai puternic - bunã, rea, cum o fi ea, pe logica „dacã e bun nu are cum sã þinã cu ãsta”. Cã e strungar, cã e lãutar, e aceeaºi chestie. Iar dacã precticã o „profesiune intelectualã”, e cu atât mai aiurea. Un lucru prea puþin sesizat, dar care se desprinde evident din cartea lui Lucian Boia, Capcanele istoriei, este cã toþi intelectualii pe care îi þinem minte s-au impus prin operã ºi nu prin politicã. E valabil ºi pentru cei care au înfundat puºcãria, ºi pentru cei care au ales lesa ºi perniþa pufoasã; ºi pentru cei care au ajuns prim-miniºtri ºi pentru cei care au rãmas simpli amploaiaþi. Opera a luat, cel puþin à la longue, faþa politicii.

Aºa a fost pânã acum. Aºa sã fie ºi de acum încolo? Sper, deºi am unele temeri, în condiþiile în care se face tot mai mult prin mass media. Ar fi pãcat - nu mai zic cã ar fi foarte neplãcut - ca receptarea operelor unor Cãrtãrescu, Pleºu, Liiceanu, Patapievici, Tismãneanu etc. etc. - de care, politiceºte, eu unul am fost, de multe ori, la distanþã în ultimii ani – sã fie câtuºi de puþin afectatã de ceea ce spun despre ei, pe sticlã, câþiva inºi cu mult aplomb. „Boierii minþii”, cum le zicea cineva, sunt azi atacaþi de niºte „ciocoi ai minþii”, cum le zic eu. Ca individualitãþi, cred totuºi cã boierii ies din lupta asta cu siguranþã ºifonaþi, dar nu distruºi.

Dar nu de soarta „marilor intelectuali” trebuie sã ne îngrijorãm cel mai tare, ci de a celor mai mici. Victime colaterale, ei riscã sã fie fãcuþi ferfeniþã în ochii „boborului”, mai ferfeniþã decât au reuºit sã-i facã cei care le doreau moartea la începutul anilor ’90. Pentru cã de… acum cititorii de status-uri ºi burtiere cred despre cititorii de cãrþi ce le spun cititorii de promptere.

P.S. Scriam o frazã de încheiere, ceva cu speranþele mele de alegeri, 12.12.2012, Moº Crãciun ºi Anul Nou, când m-a sunat o colegã, profesoarã de românã la o ºcoalã cu pretenþii. Mi-a povestit mândrã cã tocmai o vizitase un tãtic de adolescent, în cãutare de meditaþie (sã nu vorbim acum de asta!). ªi cum omul a început sã-ºi verse oftica legatã de prezenþa lui Cãrtãrescu într-un manual de gimnaziu - e adevãrat, cu un text despre care ºi noi convenisem cã e prost ales - într-un stil de tocºou, amica l-a întrebat: „Auzi, mã’ nene, de ce nu-l dai mata’ pe ãl mic la pregãtire la ãla de la tv?”.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey