•  Monica Andronescu
•  Liviu Antonesei
•  Mircea Corniºteanu
•  Ion Mircioagã
•  Mircea Morariu
•  Yiannis Paraskevopoulos
•  Alina Rece
•  Irina Wolf


sus


Invitaþi "la tejghea" în Prãvãlia culturalã sunt, de data asta, regizori ºi critici teatrali cãrora le-am adresat întrebãrile: 

 

1. Ce îi lipseºte dramaturgiei româneºti de astãzi? (Pentru regizori: Ce text aþi pune în scenã ºi nu-l aveþi?; Pentru critici de teatru: Ce text autohton ºi contemporan aþi dori sã citiþi sau sã vedeþi pus în scenã ºi nu-l aveþi?) Eventual: ªi ce îi prisoseºte?

 

2. Ce spectacole vãzute în ultimii ani, oriunde ºi de oriunde, v-au impresionat? În ce parte a lumii credeþi cã se inoveazã cel mai mult în teatru?

 

3. Puteþi da exemple de texte contemporane (de oriunde) care v-au cucerit? (eventual, câteva argumente)

 

Au rãspuns, de asemenea, invitatul special al acestui numãr, Liviu Antonesei, ºi regizorul grec Yiannis Paraskevopoulos, care a montat, acum câþiva ani, la Craiova, Medeea ºi Romeo ºi Julieta. Pentru acesta din urmã, prima întrebare a fost: Ce îi lipseºte dramaturgiei de astãzi? (nu celei româneºti)

 

(C. M. U.)

 

 

Comentarii cititori
sus

 

Monica Andronescu

 

 

Problema cea mare: lipsa poveºtilor

 

1. Dramaturgia româneascã actualã are, în primul rând, o problemã de identitate. Cele mai multe dintre texte (ºi dintre dramaturgi) se preocupã de realitãþi sociale privite de multe ori ca fenomene în sine ºi ignorã sau fug de poveste. De fapt, cred cã asta e problema cea mai mare: lipsa poveºtilor, dintr-o teamã greºit înþeleasã de a nu aluneca într-o zonã prea umanã. ªi atunci se ajunge la fenomenul invers, dramaturgia actualã fuge de "general uman" ºi se ascunde în spatele unor aºa-zise idei care SE CER demonstrate. De aici, personajele schematice, lipsite de biografie, lipsite de complexitate, de aici replicile neteatrale (a se citi "lipsite de firesc"). "A demonstra" în detrimentul lui "a acþiona", asta e ceea ce-i prisoseºte. ªi, nu în ultimul rând, subiectele sunt o problemã care nu poate fi trecutã cu vederea... De aceea, este evident cã se creeazã un fel de prãpastie între dramaturgi ºi regizori. Este evident cã textele montate sunt de obicei cele scrise de oameni din teatru, nu cele care câºtigã concursuri de dramaturgie, cu puþine excepþii. ªi aici se deschid multe întrebãri...

 

2. Dacã vã referiþi la spectacole în general, rãspund fãrã ezitare: spectacolele lui Eimuntas Nekrosius. Trilogia Macbeth, Hamlet, Othello, apoi Livada de viºini ºi Idiotul, de astã varã din Festivalul de la Sibiu. Tot fãrã ezitare, o sã adaug în aceastã categorie Ispita Cioran, dupã scenariul lui Gavriil Pinte, Strigãte ºi ºoapte al lui Andrei ªerban sau Îngeri în America al lui Victor Ioan Frunzã. Dacã vã referiþi la texte din dramatugia noastrã contemporanã, rãspunsul e ceva mai greu de dat. Aº spune, totuºi, Felii cu Ofelia Popii, pe textele Liei Bugnar (cu precizarea cã tulburãtoare este în primul rând interpretarea Ofeliei Popii).

N-aº putea spune unde se inoveazã mai mult, pentru cã nu privesc teatrul în felul ãsta. A inova cu orice preþ nu mi se pare un merit în sine. Iar verbul însuºi "a inova" poate fi înþeles în mai multe sensuri. Experimentul cu orice preþ poate "naºte monºtri", tocmai pentru cã mulþi dintre creatori transformã ideea de "noutate" într-o categorie esteticã.

 

3. Texte contemporane care m-au cucerit... Metoda de Jordi Galcerán, pentru cã vorbeºte despre lumea contemporanã - societatea corporatistã - cu umor rece ºi tãios, are tensiune, construieºte personaje veridice, are ritm ºi nu este tezistã. Portugalia de Zoltan Egressy, pentru cã e o poveste asumatã despre sentimente ºi sentimentalisme, cu personaje construite impecabil. ªi Ultima haltã în paradis de Valentin Nicolau, pentru cã e o comedie duioasã, asumat anti-trend, într-o lume în care se scriu aproape numai drame...
Comentarii cititori
sus

 

Liviu Antonesei

 

 

Îmi lipseºte un Caragiale, altul, unul de azi...

 

Mai întîi, desigur, bine ne-am regãsit, cã de multã vreme aºteptam sã se redeschidã "prãvãlia" asta! La început, am crezut cã se aºtepta marfã nouã, apoi mi-am dat seama cã va fi intrat în reparaþii, în reamenajare, cã nu-mi trecea prin minte cã ar fi putut da faliment - ºi cum vedem cu toþii, har Cerului!, n-a dat. ªi acum sã vedem ce-aº putea rãspunde la anchetã, þinînd seama cã nu sunt cel mai mare specialist în dramaturgia scrisã, nici în cea de pe scenã! Dar nici n-aº fi vrut sã lipsesc de la tãierea panglicii re-inaugurale.

 

1. Sincer sã fiu - ºi de ce n-aº fi?! -, mie îmi lipseºte un Caragiale. Nu, nu Nenea Iancu, pe care îl revãd cu plãcere în tot felul de montãri ºi pe care îl comemorãm anul acesta, ci un alt Caragiale, unul de azi, care sã fie în stare sã surprindã, cu umor, la cel mai comic mod cu putinþã, tranziþia de astãzi, la fel de bine cum a zugrãvit-o el pe cea de acum vreo sutã ºi cincizeci de ani. Sigur, lumea lui era mai simpaticã, mai relaxatã, în care mai puteai "trãi ºi te veseli", dar cred cã ºi lumea noastrã, mai crispatã, mai istericã, ar merita cu comediograf pe mãsurã. Iar dacã umorul ar bate cumva spre grotesc sau, cine ºtie, s-ar înnopta pînã ar deveni negru, cu atît mai bine. Cu-atît mai bine þãrii ºi nouã cu atît mai bine!

Ei, de prisosit, da, prisosesc multe, de la falsele modernizãri ale unor piese vechi la tot felul de minuni televizuale care îºi imagineazã cã dacã pun niºte actori naºparlii sã rosteascã texte stupide, gata, au ºi intrat în elita lumii spectacolului! Gaguri stupide, cu care s-ar ruºina orice cabaret cinstit de aiurea, devin brusc la noi niºte capuri de operã - din pãcate, fãrã cap, fãrã coadã, cã de vreun conþinut  mijlociu nici nu poate fi vorba!

 

2. Cred cã în ultimii ani, în ultimii doi ani, mi-au plãcut îndeosebi douã spectacole, montate ºi jucate în România, de regizori români ºi cu actori români. Ar fi, mai întîi, cel regizat la Iaºi de Mihai Mãniuþiu dupã tragediile lui Eschil, sub titlul Aici, la porþile nopþii... Un spectacol pe un text adaptat dupã mai multe piese, actualizat, dar desfãºurat într-un ritm nebun, care cred cã-i termina pe actori pînã la sfîrºit! Dar se vedea clar bucuria jocului pe chipul lor, pentru cã simþeau cã avut norocul sã nimereascã sub bagheta unui maestru adevãrat. ªi nimic nu deranja în aceastã actualizare, de la costumele actorilor ºi motocicletele care înlocuiau caii si carele de luptã la "manelele" prelucrate care asigurau fundalul muzical. Dupã multã vreme, prea multã, Mihai Mãniuþiu i-a obligat pe actorii Naþionalului ieºean, tineri ºi seniori, sã strãluceascã.

Cel de-al doilea spectacol l-am vãzut în  cadrul Festivalului Naþional de Teatru, organizat de vreo cinci în fiecare primãvarã la Iaºi de revista Timpul ºi asociaþia Euroart, ambele generate de Fundaþia Culturalã "Timpul". A fost un spectacol montat de Radu Afrim cu trupa teatrului din Brãila, dupã o piesã bulgãreascã "de actualitate", al cãrei titlu ºi autor nu mi le amintesc pe loc. Cred cã e cel mai bun spectacol "marca Afrim" pe care l-am vãzut pînã acum - ºi am vãzut cîteva, cu trupe diverse, chiar în ediþiile festivalului amintit.

N-aº putea da un rãspuns competent la ultima parte a întrebãrii, dar unul de bun simþ ar fi acela cã se inoveazã mai mult acolo unde se scrie ºi se joacã mai mult teatru ºi unde sînt mai multe teatre. Din acest punct de vedere, nu cred cã avem un loc fruntaº decît prin cîteva excepþii inexplicabile, de la Andrei ªerban ºi regretatul Toca ºi pînã la cei amintiþi deja de mine. În rest... N-o sã compar teatrul românesc, sau, sã spunem, pe cel din Bucureºti, cu Londra, New Yorkul sau Parisul, unde funcþioneazã sute de teatre, de toate formatele ºi calibrele. E suficient sã amintesc cele peste 20 de teatre din  Cracovia ºi pe cele mult mai  multe din capitala Poloniei, Varºovia...

 

3. Aici nu cred cã sînt chiar deloc competent! Cunosc, mai mult din lecturã ºi mai puþin de pe scenã, texte de autori români, unii foarte tineri, care mi-au plãcut, piese aparþinînd unor ªtefan Caraman, Lucian Dan Teodorovici - i-am ºi ascultat o piesã la o emisiune de teatru radiofonic ºi de atunci mã întreb cum ar arãta montarea pe scenã, datã fiind scenografia complicatã! -, Florin Lãzãrescu, Vera Ion, Dumitru Crudu, dar ºi o tînãrã autoare din Basarabia, bine primitã în þarã ºi în Europa, cãreia mereu îi uit numele, deºi i-am citit de cîteva ori o piesã! Cred cã toþi aceºti autori, dar ºi alþii, atrag atenþia prin ingeniozitatea intrigilor ºi a viziunii despre teatru, prin decrisparea limbajului, prin diverse modalitãþi de insolitare a aparent normalului, a plictisului cotidian...

Comentarii cititori
sus

 

Mircea Corniºteanu

 

 

Dramaturgia româneascã suferã de excesul de literaturizare

 

1. Dramaturgii. Afirmaþia poate fi luatã ca o ironie a mea, dar nu e, pentru cã dramaturgii trebuie sã fie niºte scriitori speciali, care sã aibã "aplicãþiune" - cum zice cel pe care-l sãrbãtorim anul ãsta, Caragiale - pentru scenã. Nu e destul sã scrii texte dialogate, cu numele personajului în capãtul rândului, ca sã zici cã eºti autorul unei piese. Trebuie sã ai un talent anume, de la Dumnezeu, sã ai exerciþiul mersului la teatru, sã ai ochiul deschis asupra a ceea ce se întâmplã în jur ºi sã gãseºti elementul de conflict, fãrã de care o piesã nu poate exista.

 

Trebuie, apoi, sã scrii în aºa fel încât textul sã poatã fi rostit pe scenã, sã nu parã nenatural sau inventat, iar actorul sã fie în relaþie cu partenerul, aºa cum sunt doi oameni într-o situaþie similarã în viaþã. Niciodatã în viaþã nu vorbim ca în romane. Asta nu înseamnã cã pretind dramaturgilor sã scrie aºa cum se vorbeºte pe stradã, dar, de cele mai multe ori, dramaturgia româneascã suferã de excesul de literaturizare. Ori ea este, evident, ºi literaturã, dar un gen special, aºa cum sunt poezia, eseul, romanul, ºi e nevoie sã ai talentul de dramaturg, aºa cum pentru poezie trebuie sã ai talentul de poet. Dacã Shakespeare ar fi scris roman, nu ºtiu dacã i-ar fi ieºit la fel de bine ca piesele, dar suntem deja pe terenul prezumþiei. E suficient ce a scris Shakespeare, aºa cum a scris, ca sã fie mai tare decât orice romancier, decât orice poet ºi aºa mai departe.

 

Ce lipseºte dramaturgiei româneºti de astãzi sunt suficienþi asemenea buni comiþãtori de texte dramatice, iar ce prisoseºte este, paradoxal, tot numãrul de "autori". Se scrie mult, omenirea e plinã de grafomani, iar astãzi, dacã vii cu paraua la o editurã poþi sã publici orice. Sunt destui cetãþeni care cred cã, dacã îþi aratã o carte semnatã cu numele lor, automat devin scriitori. Sunt foarte mulþi cei care bat la porþile teatrelor ca sã prezinte texte însoþite de epistole în care scriu cã s-ar bucura - evident cã s-ar bucura, aici îi cred - dacã încercarea lor dramaticã ar vedea luminile rampei. Ei sunt convinºi cã au scris ceva foarte bun ºi, dacã nu-i jucãm, comitem un sacrilegiu.

 

Sunteþi la mine în birou ºi, dupã vedeþi, am teancuri de cãrþi, toate ale unor cetãþeni care au scris piese de teatru. Cea mai mare parte sunt necitite de mine, pentru cã am obiceiul sã deschid volumul solicitantului ºi sã parcurg prima ºi ultima paginã dintr-o piesã. Am abilitatea sã-mi dau seama dacã restul, necitit de mine, meritã sau nu sã pierd timpul. Imensa majoritate sunt oameni care doresc sã scrie - e dreptul lor -, sã ºi publice - e dreptul lor -, dar sã nu joc un text pe care nu-l consider apt sã fie transformat în spectacol e dreptul meu. Nici nu aº putea sã joc atâtea sute de piese câte mi se oferã.

 

Foarte mulþi doresc sã fie dramaturgi. Dacã ar izbuti câþiva, ar fi suficient. Bulgarii au câþiva, ungurii au câþiva, polonezii au ceva mai mulþi, dar tot câþiva, ruºii au ºi ei. Noi avem mai puþini: câþiva care au ºansa sã ajungã ceva. Nu vreau sã dau nume, s-ar putea sã-i nedreptãþesc pe unii, sã greºesc cu alþii.

 

La Teatrul Naþional Craiova jucãm destul de multã dramaturgie româneascã. Chiar acum avem în repetiþii o piesã - Photoshop - aparþinând unei tinere, Catinca Drãgãnescu, care e ºi regizoare. Textul ei mi s-a pãrut cel mai ofertant dintre 17 proiecte înscrise la concursul pe care l-am organizat, dedicat unor proiecte regizoral-scenografice cu piese româneºti contemporane.

 

2. Am vãzut multe spectacole, umblu destul de mult prin lume, sunt invitat la festivaluri, vin ºi la festivalurile din România spectacole valoroase. Cred cã, în momentul de faþã, teatrul cel mai puternic se face în spaþiul german. E un spaþiu special, deosebit de cel în care trãim ºi facem noi teatru, ºi nu doar noi, ci ºi restul Europei. Dar asta nu înseamnã cã nu se fac lucruri excelente ºi în alte pãrþi.

 

Festivalul Shakespeare la care, din doi în doi ani, au ocazia sã vinã mari spectacole de pe toate meleagurile demonstreazã cã existã marfã bunã peste tot. Este foarte interesant teatrul asiatic, totdeauna a fost, nu numai prin exotismul pe care-l reprezintã pentru noi, ci ºi pentru cã a influenþat, de multe ori, teatrul european. ªi ei, la rândul lor, primesc influenþe din partea Europei, dar atunci când joacã piese europene, le aduc la realitatea ºi la specificul lor.

 

Nu aº numi câteva spectacole, ci, mai degrabã, câþiva regizori: Lev Dodin, Silviu Purcãrete, Andrei ªerban - cu câteva spectacole mai recente de la Teatrul Naþional din Cluj, Thomas Ostermeier, Dimitar Gochev, un regizor bulgar care trãieºte în Germania de multã vreme, Bob Wilson - câteva dintre spectacolele sale m-au impresionat în mod deosebit. Unul a fost ºi la Craiova, Femeia mãrii, alte douã le-am vãzut la Festivalul de la Spoleto, cu piese de Becket. ªi acest colosal spectacol, care va veni ºi la Festivalul Shakespeare, pe care eu l-am descoperit ºi i-am recomandat ºi lui Emil Boroghinã sã-l urmãreascã pe internet: Sonetele lui Shakespeare, puse în scenã într-un mod uluitor ºi unic de Bob Wilson ºi actorii din Berliner Ensemble.

 

3. Sunt câteva texte care mi-au plãcut foarte mult, dar, dacã le dau numele, toatã lumea trebuie sã mã creadã pe cuvânt, pentru cã mai nimeni nu le ºtie. Existã permanent, din fericire, de când se scriu piese pe lume, autori care au ceva de spus în domeniul ãsta ºi nu trebuie sã ne temem cã ei or sã disparã. Tot timpul vom gãsi ceva valoros de pus în scenã. Pe mine mã intereseazã, în primul rând, acel text apt sã provoace, în mine ºi în actori, declicul ce ne va duce spre spectacolul care, apoi, sã însemne ceva.

Comentarii cititori
sus


Ion Mircioagã

 

Nimic despre nimic

 

1. Lipseºte miza. Cele mai multe dintre piesele autohtone spun nimic despre nimic.

Prisoseºte prostul-gust.

 

2. O noapte furtunoasã, la Iaºi; Faust, la Sibiu; Unchiul Vanea, la Bucureºti.

Nu ºtiu unde se inoveazã cel mai mult în teatru. Probabil cã nici nu are importanþã cantitatea, ci substanþa experimentelor - autenticitatea lor.

 

3. Lut, de Marijke Schermer. Are o poveste alertã, frumoasã ºi emoþionatã. Cine doreºte, o poate citi în Dramaturgi olandezi de astãzi. Naraþiunea permite mai multe nivele de înþelegere a piesei - premisã importantã pentru succesul la public. Poate teatrul trãi în afara relaþiei cu spectatorii?

Tema este importantã: despãrþirea de tinereþe. Tema fiind importantã, tentaþia de a pune în scenã piesa e foarte mare.

Personajele sunt credibile. Trãiesc prezentul piesei, au biografii consistente, se pot chiar bãnui momente ale vieþii lor de dupã cãderea cortinei. Personajele sunt profunde. Cu cât le cunoºti mai bine, cu atât mai atrãgãtoare ºi mai interesante nuanþe ale firilor lor se relevã.

Pe parcursul piesei personajele se schimbã, ca urmare ele pot atrage actorii. Orice actor îºi doreºte un rol caracterizat de evoluþie - ca sã aibã ce juca.
Pe lângã evoluþia caracterelor, piesa e remarcabilã prin conflictele puternice, momentele de suspans ºi teatralitate. Aceastã ultimã caracteristicã permite ca situaþiile sã fie puternice ºi bogate în sugestii. Ca urmare, textul e dens în idei ºi, concomitent, ferit de tezism.

Comentarii cititori
sus

 

Mircea Morariu

 

Literatura dramaticã scrisã azi e susþinutã deloc inocent
de tot felul de personaje care fac joc dublu

 

1. Literaturii dramatice româneºti scrisã în vremea din urmã îi lipsesc în principal douã lucruri: autenticitatea ºi teatralitatea. Textele scrise, premiate, lãudate, promovate, însã foarte puþin jucate adoptã problematici pretins la modã, cu personaje marginalizate, furioase, supãrate, nervoase, defavorizate, dar care nu au o existenþã scenicã realã, convingãtoare al cãror unic rost e vorbãria. Sunt personaje de computer, nicidecum cu viaþã. Absenþa teatralitãþii vine din dispreþul suveran ºi manifestat orgolios - vocal în felurite colocvii partizane, inventate doar spre a se bate apa-n piuã ºi a se interpreta cu glasuri leºioase ºi cavernoase aria neînþelegerii, faþã de poveste. Scriu literaturã pretins dramaticã, dar nicidecum pentru teatru tot felul de persoane care s-ar simþi mult mai în largul lor dacã ar scrie, în cel mai bun caz poezie, de pildã, o poezie care nu ar trece la Poºta redacþiei decât la rubrica Mai trimiteþi. În vreme ce alþi falºi dramaturgi resusciteazã textele pentru brigãzile artistice de agitaþie, având grijã sã demaºte comunismul exact cu mijloacele de care s-au slujit cei ce l-au preamãrit. Scriu piese oameni care au lipsit, în clasele primare, la lecþia despre momentele subiectului, care ºtiu câte ceva despre expoziþiune, însã nimic, dar absolut nimic despre intrigã ºi punct culminant. Care ignorã conflictul ºi valoarea acestuia.Or, teatru fãrã conflict nu prea cred cã se poate.
 

În schimb, literatura dramaticã scrisã azi e susþinutã deloc inocent de tot felul de personaje care fac joc dublu. Care sunt ºi critici, ºi dramaturgi, care promovând falsa valoare încearcã sã se autopromoveze. Care depun mãrturii mincinoase (cazul falsului scandal încurajat de o anume criticiþã ºi reluat de o alta pe seama spectacolului Roºia Montanã pe linie fizicã ºi politicã de la Teatrul Maghiar din Cluj), care confiscã festivaluri, care au interese pecuniare în domeniu. Numai de astfel de falºi suporteri nu are nevoie, pentru o dezvoltare sãnãtoasã ºi neasistatã, subminatã (ºi) de certificate de autenticitate obþinute în chip fraudulos, literatura dramaticã de azi. Aceºti indivizi prisosesc.

E foarte bine, cred, cã juriul concursului de debut de la Editura Cartea Româneascã nu a premiat nici un text la secþiunea Dramaturgie. Acest - al câtelea? - duº rece ar fi trebuit recepþionat  en pleine figure de falºii critici ºi de pseudo-dramaturgii la care am fãcut referire mai sus. Sunt convins însã cã ei vor cânta ºi pe mai departe aria persecuþiei ºi a neînþeleºilor. E mult mai comod astfel. Iar spiritul  de gaºcã, stimulat de o bere, douã, trei e încã ºi mai la îndemânã.

2. Sunt încã impresionat, deºi au trecut aproape trei luni de când l-am vãzut, de spectacolul cu piesa Hedda Gabler de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Andrei ªerban, regizorul montãrii, scenografa Carmencita Brojboiu ºi minunata trupã clujeanã au fãcut o excepþionalã demonstraþie de inovaþie teatralã pe un text socotit de rangul al doilea în contextul creaþiei ibseniene.

Cât despre inovaþie, se inoveazã peste tot în lume acolo unde se practicã ºi se doreºte a se practica teatru adevãrat. Inovaþia, devenirea sunt mãrci de identificare ale spectacolului de teatru autentic. Nu sunt nici o chestiune de geografie, nici una de teorie. Ci de practicã ºi de supravieþuire. O supravieþuire adevãratã ºi frumoasã.

3. Menþionez douã texte contemporane ce se joacã în teatrele româneºti. Metoda de Jordi Galcerán ºi Mountainbeikerii de Volker Schmidt. Ca ºi multe dintre piesele publicate de Fundaþia Camil Petrescu ºi Revista Teatrul azi.

 

Comentarii cititori
sus


Yiannis Paraskevopoulos

 

 

The easiest way for a stage director is to work
on a classical play trying to 'enlighten' it
with some contemporary problems and thoughts

 

1. What is today dramaturgy lacking in? Or, perhaps, what does it have in excess? (What text would you stage but you don't have it?)

 

There is a new dramaturgy proposal based on which the stage directors perform either on classic or current literature theatre adaptations. I believe that this proposal shows the necessity of new theatre texts, interesting plays with mature parts for the actors but most of all, of great themes. The audience needs plays that will/would give it the opportunity to take a trip or to reveal a different view regarding its problems.

 

In the last years I had lost my hope to find interesting plays. Sarah Kane was the last interest theater author in my opinion in whose work I read something different. She has proposed a deep personal way to speak throughout a play. Another very good comedy author is Niky Silver, too. His comedies are very clever and fanny because he attacks big personal problems like family relationships, anorexia, and sexuality.

 

I hope that the nowadays financial crisis will lead to /give rise to new plays. We have to trust the new theatre authors. A young author would get better if he could watch his play on stage. I believe that we ought to give them the opportunity to express new points of view, different thoughts and new structure proposals

 

The easiest way for a stage director is to work on a classical play trying to 'enlighten' it with some contemporary problems and thoughts. A contemporary version of a classical play is by far a sure success for a theatre director. However I am afraid that we have exhausted these plays so I think we should leave them apart, to 'rest' for a while.

2. What stage plays that you saw in the recent years, anywhere and from anywhere, impressed you? What part of the world is the most innovative regarding theatre, in your opinion?

 

I like very much the German theatre. I feel free when I watch a performance in German. I believe that I have this feeling because I realize that everything is possible during the performance. There is no intimidation. And something more, the actor is an important material for the director. The director creates the performance with these actors and for these actors. The performance is a live creation. For that reason the actor serves the performance with his entire existence. And this is the way in which I would like to work.

 

3. Can you share some examples of contemporary texts (worldwide) that caught you? (reasons are welcome).

I have read interesting plays that caught me recently. The most interesting for me are two. The first one is Shelagh Stephenson's Five kinds of silence. It is an "in-yer-face theatre" play. It tells the story of a family living under the power of the vicious father, who physically, emotionally, and sexually abuses his wife, Mary, and his children, Susan and Janet. A very powerful play, which speaks about a true hard problem but in a poetic way. The second is a Greek author's play, his name is Yiannis Mavritsakis and his play The blind spot is one of the best plays that I have ever read. He proposes a new form, emotional theme and very interesting parts for the actors. I think so that the play has already translated in Romanian language.

 

 

Comentarii cititori
sus

Alina Rece

 

ªocant cu orice preþ - iatã o direcþie
din dramaturgia contemporanã care mã îndepãrteazã

 

1. Cred cã lipseºte reîntoarcerea la marile teme care preocupã spiritul uman ºi astãzi - marile teme au rãmas aceleaºi, sufletul uman nu s-a schimbat, simþim aceleaºi lucruri ca acum ºapte mii de ani, gândim diferit, e drept, dar asta þine doar de forma în care întrebãrile esenþiale sunt puse. Subiectele extrem contemporane, cum ar fi, de pildã, lesbianismul - am vãzut recent un spectacol cu actori mari pe aceastã temã, m-a fãcut sã întreb: cine are cu adevãrat nevoie de asta? Teatrul este, pentru mine, artã. ªi nimic nu e nou sub soare. Dacã textul se coboarã în faptul de viaþã excepþional, la modã sau banal, doar actual sã fie, ºi nu gãseºte calea de rezonare cu marele suflet al umanitãþii, nu este decât trendy ºi atât. ªocant cu orice preþ - iatã o direcþie din dramaturgia contemporanã care mã îndepãrteazã, ca regizor, din pãcate.

 

2. Bob Wilson, Femeia mãrii, dupã Ibsen. Inovaþia consta în perfecta, infinitezimala rigoare în poezie ºi în extraordinara energie transmisã sãlii, prin actori ºi imagine scenicã. Ibsen reinventat superb. Parcã piesa era scrisã ieri.

 

Nu cunosc zonele de inovaþie, Europa ºi America sunt, cred, cele mai deschise la experiment.

 

3. Mãrturisesc cã, din ce am citit - prea puþin din ce s-a scris recent -, Eric-Emmanuel Schmitt este foarte foarte bun.

Comentarii cititori
sus


Irina Wolf

 

Mi-aº dori un text autohton ºi contemporan [...]
care sã mã îndemne la meditaþie ºi sã-mi stimuleze fantezia,
sã-mi solicite capacitãþile interpretative

 

1. În dramaturgia româneascã contemporanã, dupã pãrerea mea, sunt abordate cu preponderenþã teme din realitatea imediatã, precum emigraþia ºi imigraþia, traficul de carne vie, problemele din relaþiile familiare, consumismul exagerat, situaþia persoanelor fãrã adãpost, preocuparea pentru deconspirarea ºi clarificarea trecutului comunist, pentru a numi numai câteva dintre acestea. Textele citite de mine sau cele care au stat la baza unor montãri în România sau în strãinãtate se disting printr-o scriiturã clarã, deosebit de explicitã, cu un puternic filon documentar. În marea majoritate, piesele oglindesc cât mai fidel realitatea, fiind vorba despre teme sociale ºi politice actuale de importanþã majorã. Spre deosebire de textele scrise în perioada comunistã, în care aluziile subtile în teatru erau la ordinea zilei, în textele contemporane româneºti autohtone este eliminatã orice ambiguitate. Ca urmare, cititorul este privat de imaginar ºi imprevizibil, de mister. Elementele simbolice sunt suprimate sau, dacã ele existã, sunt "anihilate" de vulgaritãþi gratuite ºi inutile. Autorii adoptã în mod uzual când un ton auster, când unul banal, renunþând însã în totalitate la latura comicã. Sã nu uitãm cã ºi în opera celui mai mare dramaturg român a cãrui aniversare dublã o serbãm în acest an, se oglindeºte în mod realist societatea întreagã, cu moravurile ºi nãravurile sociale ºi politice ale vremii respective. Dar cât umor, adesea chiar usturãtor, se regãseºte în scrierile lui Caragiale!

Ce text autohton ºi contemporan mi-aº dori? Un text cu tensiune dramaturgicã, ironic, provocator, care sã mã îndemne la meditaþie ºi sã-mi stimuleze fantezia, sã-mi solicite capacitãþile interpretative.

 

2. Spectacolele care m-au impresionat cel mai tare în ultimii ani, în România sau în strãinãtate, sunt de regulã montãri dupã clasici. Lista este lungã, dar iatã câteva exemple: Cehov / Platonov în regia lui Alvis Hermanis la Akademietheater din Viena (premierã în 2011), Procesul dupã Kafka în regia lui Andreas Kriegenburg (montare în 2008 la Münchner Kammerspiele), Cehov / Unchiul Vania ºi Strigãte ºi ºoapte, ambele în regia lui Andrei ªerban, montãri la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (vizionate de mine la FNT, ediþia 2011), Absolut! dupã Creangã în regia lui Alexandru Dabija la Teatrul Act, Caragiale / D'ale Carnavalului sau Faust dupã Goethe, ambele în regia lui Silviu Purcãrete la Teatrul Naþional "Radu Stanca" din Sibiu. Rãmânând la clasici, în aceastã stagiune am descoperit la un teatru mic al scenei off vieneze un artist austriac complet, ºi anume pe Gernot Plass. Actor, dramaturg, regizor ºi muzician, Plass ºi-a propus sã readucã în actualitate texte "prãfuite" (denumirea îi aparþine), precum Shakespeare / Hamlet ºi Richard al II-lea ºi Kafka / Procesul. Textele sale, rescrieri în pentametru iambic, se disting printr-un ritm aparte, fiind presãrate cu poante ironice, aluzii fine la societatea contemporanã, dar ºi cu incursiuni filozofice. ªi spectacolele sale, desfãºurate într-un decor minimal cuceresc prin acelaºi ritm alert, susþinut cu mãiestrie de o trupã cu numai cinci pânã la ºapte actori. Celor care vor participa la ediþia din acest an a Festivalului Internaþional de la Sibiu le recomand cu cãldurã reprezentaþia Procesul care va avea loc în data de 29 mai.

Dintre spectacolele pe texte contemporane, m-a impresionat "trilogia" lui Mimi Brãnescu de la Teatrul Act (regia Alexandru Dabija, Claudiu Goga ºi Vlad Massaci), dar ºi Amalia respirã adânc (regia Mariana Cãmãrãºan ºi Alexandra Penciuc, text Alina Nelega). Sado Maso Blues Bar, montarea Gianinei Cãrbunariu din 2007 la Teatrul Foarte Mic m-a cucerit prin noutatea ºi ingeniozitatea mijloacelor regizorale folosite.

Cu toate cã atât teatrul multimedia cât ºi teatrul documentar sunt departe de a fi genurile mele preferate, mai menþionez printre spectacolele care m-au marcat Lipsynch a canadianului Robert Lepage (Wiener Festwochen 2010, un spectacol de 9 ore) ºi tagfish, o producþie berlinezã (Wiener Festwochen 2011).

 

3. Chiar dacã nu este vorba în totalitate de texte contemporane noi, unul dintre exemple este menþionat la punctul de mai sus, ºi anume rescrierea în "limbaj contemporan" a textelor clasice de cãtre Gernot Plass. Pe lângã acesta, Yasmina Reza este una dintre autoarele mele preferate. Piesele sale Artã ºi Zeul mãcelului, care au fost montate ºi în România, se disting, dupã pãrerea mea, prin tematica universal valabilã ºi prin întorsãtura neaºteptatã de situaþii. Incendii a lui Wajdi Mouawad ar fi un alt exemplu din aceeaºi categorie. Toate textele lui Elfriede Jelinek mã cuceresc de fiecare datã prin jocul de cuvinte ºi limbajul tãios ce reflectã poziþia criticã a autoarei faþã de problemele mondiale actuale. Dintre piesele româneºti, Amalia respirã adânc mi se pare cel mai reuºit text contemporan de pânã acum, atât prin tematica abordatã cât ºi prin construcþie, pe când textele lui Mimi Brãnescu cuceresc prin comicul lor. În container a lui Constantin Cheianu din Republica Moldova este un alt exemplu de text contemporan, care impresioneazã prin varietatea elementelor lingvistice folosite, a dialogurilor vii, îndemnând la meditaþie asupra problemei majore a emigraþiei. ªi lista ar putea continua... O excepþie notabilã în dramaturgia româneascã contemporanã mi se pare a fi Matei Viºniec, ale cãrui texte cuceresc tocmai prin acele elemente care sunt absente în majoritatea scrierilor celorlalþi autori: folosirea metaforelor ºi a simbolurilor, întreþinerea unei tensiuni dramatice, ton tragi-comic, amestec al realului ºi imaginarului, într-un cuvânt MISTER.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey