•  Soþii, prietene, amante (teatru)
•  Legãturi de sânge (teatru)
•  Absolvire cu Viºniec ºi Caragiale (teatru)


sus

 

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Soþii, prietene, amante

(fragment)

 

Personaje:

Maria (21 de ani)

Thora (20)

Natalija (20),

Mihajlo (31),

Frederik (25), fratele Thorei

 

Actul I

Scena 1

Singularity

 

(Scenã împãrþitã în douã. Camerã de cãmin studenþesc în întuneric. O fereastrã, o masã, scaune, televizor, cd-player, cãrþi, un dulap, un laptop. Patru paturi, câte douã suprapuse. Se deschide o uºã, cãtre interior, ºi, în puþina luminã care vine din hol se ghiceºte silueta Natalijei. Intrã în încãpere, îºi dã jos de la spate un rucsac ºi începe sã bâjbâie dupã un întrerupãtor pe peretele din stânga. În timp ce face asta, din partea dreaptã o mânã apare pe uºã ºi o împinge, închizând-o. Pe scenã rãmâne întuneric deplin, iar tãcerea dureazã. Aproape un minut).

 

Frederik (fãrã sã-l vedem): "Lumineazã-þi faþa!"

 

Natalija: Dar tu cine eºti?

 

Thora (fãrã s-o vedem): Oameni buni.

 

Natalija: Poate, dar eu ºtiu golul care s-a fãcut la ºcoalã în jurul meu când le-am povestit, într-o pauzã, despre oraºele scufundate pe care mi le arãtase Ammon în vis. Petra se dusese la þâºnitoare, eram cu Sonja, Ivo, Branko ºi alþii fãrã nume. Am început sã vorbesc brusc ºi tare, le-am spus cã Ammon  e real, ei cu cine se joacã atunci când sunt singuri?, dar au început sã râdã ºi au plecat. (Pe mãsurã ce vorbeºte pe chipul ºi silueta Natalijei începe sã creascã, dar foarte încet, lumina). M-am simþit "altfel" ºi nu e bine sã te simþi altfel când eºti copil. Am rãmas cu lacrimile în gât, era prima datã când dãdeam de gustul umilinþei ºi al izolãrii. Toatã ora urmãtoare mi-am înfipt creionul în palmã, sã nu plâng. De atunci am crescut într-o lume închisã ºi protejatã, dar teama cã voi rãmâne singurã, dacã voi vorbi despre lucruri pe care nu pot sã le explic, mã urmãreºte încã. ªi nu pot sã mã prefac cã nu existã amintirea lui Ammon, mai vie decât multe amintiri din copilãrie.

 

Thora: Nici eu nu prea mã jucam cu copiii, preferam sã aºez soldãþeii pe culori. Acum sar coarda privind bãtãlii epice ºi numãr caloriile ca o adolescentã anorexicã: "Vai, am mâncat douã boabe de strugure! Mã duc sã fac 30 de abdomene!"

 

(Pe mãsurã ce vorbesc ceilalþi, în camerã se face, treptat ºi încet, luminã)

 

Maria: Mie îmi plãcea sã stau ore în ºir ºi sã aleg dintre cioburile mici, ascunse printre frunze în grãdina pãsãrilor, în spatele unei magazii, pe cele albastre. Eram convinsã cã sunt rãmãºiþele unui templu ºi le-am propus veriºorilor mei, care veneau duminica sã ne jucãm împreunã, sã le ducem la muzeul oraºului. Au fost de acord ºi am convenit cã astfel vom deveni celebri ºi bogaþi: Nu e puþin lucru sã descoperi un templu, nu? Recompensa ar fi trebuit sã fie pe mãsurã. (Scurtã pauzã) Pe urmã am crescut. Fãrã sã avem vreo dovadã cã acele cioburi nu au aparþinut unui templu ºi fãrã sã fi întâlnit vreodatã un borcan la fel de albastru, am renunþat cu un zîmbet de superioritate la descoperirea din jocul nostru de copii. Nu-s convinsã cã, fãcînd asta, nu am greºit. Sunt sigurã însã cã, în acel joc, nu greºeam.

 

Thora: Eu fãceam ceas din carton, îi prindeam limbile cu un bold, în centru, ºi eram dezamãgitã cã nu merge. Îl luam cu mine la joacã, bunica îmi încuia poarta dacã întârziam.

Natalija: ªi eu am fãcut ceas ca al tãu, dar îl certam mereu: iar ai rãmas în urmã? ªi îi potriveam limbile.

 

Maria: Doar ceas de mânã am avut. Mã muºcam de braþ, lângã încheieturã, ºi cu cât durea mai tare, cu atât dura mai mult (aratã cum proceda). Iar bunica... Atunci când mã loveam, eu plângeam, nu plângeam dar ea... uda pãmântul. ªi ca sã nu observe, cãci pe vremea aia nu-mi trecea o bubã ºi fãceam alta, îmi puneam nisip pe ranã, sã nu mai curgã sângele. Acum, înainte sã plec, a venit pe la mine ºi nu-mi mai zicea pe nume, îmi spunea "domniºoarã". Aº vrea sã-i iau un radio, când mã întorc. Se plictiseºte noaptea.

 

Thora: Eu sunt Thora, din Danemarca (îi dã un pumn în umãr Natalijei, un gest care se vrea dovadã de simpatie, dar Natalija îºi freacã o vreme locul lovit). Maria este din România, iar el este fratele meu, Frederik.

 

Frederik (îi întinde mâna Natalijei): Sunt într-o perioadã experimentalã. Îmi plac curvele!

 

Maria: Ignorã-l! (apoi, lui Frederik) Iar tu mai bine ai aduce niºte vin!

 

Natalija: Am copilãrit având doi fraþi mai mari, aºa cã sunt obiºnuitã. Aveau un simþ al dreptãþii deosebit: dupã ce pãrinþii mã pedepseau, li se pãrea insuficient ºi mai adãugau ºi ei ceva. Frederik pare o pãpuºã micã ºi dulce pe lângã ei. (Frederik zâmbeºte ºi se scãlãmbãie ca o "pãpuºã dulce") ªi apoi, toþi suntem puþin curve. Când îþi pui ceasul sã sune dimineaþa ca sã faci ce nu vrei sã faci, te prostituezi, sufleteºte, moral.

 

Maria (în timp ce Frederik îºi ia o geacã din cuier): Din ce ai spus, aº scoate cuvântul "dimineaþa". Toþi suntem curve când ne sunã ceasul! ªi gata oricând pentru o micã perversiune. Gratis. (Lui Frederik) Aduci vinul ãla?

 

Frederik: Nu pot sã mã evapor imediat! Trebuie sã îmi iau ceva pe mine, sã mã încalþ (cãutându-se prin buzunare) Sã gãsesc cheile de la castel (deschide uºa). Þinem legãtura! (Thorei) Ai numãrul meu? (Iese)

 

Maria: Sunt douã paturi libere, dar ambele deasupra. Aici stau eu, dincolo Thora.

 

(Natalija alege patul de deasupra Mariei)

 

Thora: (Cãtre Natalija): Cum a fost drumul?

 

Natalija: Obositor. Frustrant. Pentru sârbi se anunþã zborul, pentru toþi ceilalþi se afiºeazã. Apoi, înghesuiala de pe coridor, controlorii cu veste ºi senzaþia aia când îþi vine sã vomiþi de furie. Cu trenul a fost ok, conductorul era jamaican, i-am zis: "Here is the ticket, brother!" ºi mi-a zâmbit. În compartiment era ºi un bãieþel care m-a studiat insistent vreo jumãtate de orã, iar când mã pregãteam sã cobor, m-a întrebat cu seriozitate: "Dumneavoastrã sunteþi excursionistã?". În garã însã am fost martorã la o sinucidere, un domn în scaun cu rotile. Priveam uimitã reacþiile celor din jur, în situaþii de crizã oamenii devin caricaturali: "Un garou, un garou!". Mã sperie graniþa asta subþire rãu.

 

(Maria pune muzicã)

 

Thora: Urãsc mirosul de aeroport. Peste zece zile plec în Spania. Voi zbura singurã ºi iar am sã mã rãtãcesc, nu gãsesc niciodatã terminalul. Dar vreau de mulþi ani sã vãd Toledo, oraºul în glob de cristal în care se amestecã toate mirodeniile ºi minunile lumii - foºneala arabã, mirosul de sânge al Inchiziþiei, paºii Isabelei, dantelãria de sunete legatã de Alfonso el Sabio, praful de armuri ºi sãbii, Alcazar, mânecile fluturânde de alchimist. Cred cã mi se potriveºte Spania.

Natalija: Ai mai fost?
Thora: Doar cãlãtorii imaginare.

Maria: Mie îmi plac aeroporturile noaptea, pustii. Sã cãlãtoresc singurã, sã numãr întâlnirile magice, sã zbor deasupra lumii, având cãºtile pe urechi, ºi, mai ales, sã privesc de sus luminile oraºelor închipuindu-mi tristeþi rãscolitoare. (Pauzã, apoi îºi aminteºte) Natalija, iartã-ne, tu trebuie sã fii flãmândã! Ce sã-þi scot? (Se îndreaptã spre frigider) Avem salam, caº, plãcintã cu mere, rodii...

 

Natalija (O întrerupe): Nu, mulþumesc! Când mi-e foarte foame, nu pot sã mãnânc. (Zâmbeºte, îndreptându-se spre fereastrã) Sunt un mãnunchi de contradicþii.

 

Maria (i se alãturã, privesc amândouã pe fereastrã): Acela este terenul de sport, noi îi spunem "baza", dincolo de gard începe plaja, acolo, în dreptul farului, este frontiera, o sã vezi soldaþii patrulând, sunt foarte sociabili, mai ales dacã stai la soare fãrã sutien. La 10 trebuie sã se aprindã lumina albastrã la hotel... vechitura aia. Are puþini clienþi, printre care ºi Frederik. Nu a suportat sã stea cu noi la cãmin în cele douã sãptãmâni de vacanþã pe care a ales sã ºi le petreacã aici.

 

Thora: Cine ºtie ce turiste o fi sperat cã va cunoaºte! Dintr-a ºaptea a venit el la mine la ºcoalã, la ºedinþele cu pãrinþii, sã agaþe mãmici ºi profesoare. Speranþe, fericiri ºi frustrãri de bãieþi...

 

Maria: Sã mã mai slãbeascã!

 

Natalija (desfãcându-i bagajul): Sã mã slãbeascã ºi pe mine! Mãcar douã kilograme! Am acasã sertare în care nu mã uit, cã nu mai îmi plac hainele de acolo: sunt de-mo-da-te! (Gest elocvent). De fapt, îmi sunt mici. Uite, bluza asta, nu mã deranjeazã cã am dat 300.000 pe ea, ci cã nu mã încape. (Pauzã) Pot intra sã fac un duº? Cred cã miros de parcã aº fi fost prin porturi!

 

Maria: Sigur, acolo e baia.

 

(Natalija intrã în baie)

 

Thora: Azi-noapte m-am trezit pe la 1, în bucãtãrie, de la faptul cã mâncam compulsiv covrigei ºi fãceau zgomot, cã dacã aº fi mâncat caº nu cred cã mã trezeam. Înainte sã adorm am vãzut la televizor o chestie miºto despre gãuri negre. Existã trei feluri ºi sunt unele faine, atunci când explodeazã o stea foarte mare, hiperstea, pula mea, se face o gaurã neagrã care este de fapt un singur atom, care se numeºte singularity ºi care, având gravitaþie infinitã, suge absolut tot înãuntru, spaþiu ºi timp. ªi apare Michio Kaku, minunatu’, ºi zice: "Singularity este un cuvânt pe care l-am inventat pentru a defini ceva despre care nu ºtim absolut nimic".

 

Maria: Aº vrea sã fiu un atom cu gravitaþie infinitã ºi oamenii sã-mi zicã singularity! Da, da, asta vreau: sã fiu cineva despre care nimeni, nici mãcar eu, nu ºtie absolut nimic!

 

Thora: Dar o sã ai câmp de incidenþã, pisi! Iar obiectele care vin spre tine, având douã forþe gravitaþionale care acþioneazã asupra lor, se vor lungi, cicã e the spaggheti effect, ºi în capul de incidenþã lucrurile se vor întâmpla foarte încet.

 

Maria (se duce spre fereastrã): ªi crezi cã mi-ar strica? Vara trecutã am fost în Cuba ºi m-am trezit într-un cu totul alt ritm al vieþii: oamenii se miºcau lent prin cãldura teribilã, parcã înnotau într-un butoi cu miere. A fost ca o întoarcere în timp, în copilãria mea din vremurile lui Ceauºescu. M-a nãpãdit nostalgia de cum am ajuns: se înserase, era aproape întuneric, iar din autobuzul care mã ducea de la aeroport spre hotel vedeam, prin uºile larg deschise ale caselor, televizoarele aprinse. În faþa locuinþelor, care nu aveau geamuri, doar obloane tip jaluzea, din lemn, oamenii stãteau singuri sau în grup, unii jucând ceva ce pãrea a fi remi. O dãrãpãnare aproape desãvîrºitã, o lume care îmi pãrea cunoscutã. Mã plimbam pe strãzi, printre ziduri cu portrete ale lui Che Guevara sau Castro ºi lozinci tip grafitti: "Voi, cei ce depãºiþi obstacolele, înainte!". Stãteam pe bancã, acolo unde gãseam umbrã, intram în magazine, într-o stomatologie am vãzut pe panoul de perete un anunþ despre economisirea energiei, într-un teatru câteva fete repetau la vioarã, una avea un contrabas. Am cumpãrat napolitane de la un tip, mi-a zis cã a fost profesor de englezã, l-am întrebat cum îl cheamã ºi mi-a rãspuns "Fidel. Pariez cã nu vei uita!". În magazine era marfã, dar scumpã pentru un om care are un salariu de cel mult 40 de dolari pe lunã ºi poate cã unii ar fi vrut sã fie liberi, sã vorbeascã deschis, dar pentru mulþi asta nu pãrea sã conteze. Am stat douã sãptãmâni acolo ºi am slãbit, nu îmi tihneau mesele, nu îmi place sã mãnânc singurã, cu atâþia oameni în jur. Sunt prea conºtientã de mine ºi încerc sã termin cât mai repede ºi sã plec. Fizic, m-am odihnit, dar mintea mi-a zumzãit în continuu...

 

Thora: Aºa cã nu te-ai relaxat! Poate în vacanþa de iarnã vii cu noi la Aarhus. De la Copenhaga o sã luãm trenul, merge ºi pe sub apã ºi nu, nu vezi peºtiºori, cum am crezut eu când am fãcut prima datã acest drum.

 

Natalija (iese de la duº): Mai plouã?

 

Maria (de lângã fereastrã, privind atent afarã): Nu îmi dau seama. E prea luminã în camerã.

 

Frederik (intrã înainte de ultima replicã): Ne ascundem dupã orbiri ca sã vedem ceva. Nu mai plouã, doar a stropit puþin, acum chiar au apãrut stelele. (Pune pe masã o sticlã de vin ºi un pachet).

 

Maria: (þipã cu entuziasm ºi bate din palme vâzând pachetul): Prãjituuuurã! (Se apropie de masã. I se adreseazã lui Frederik) Eºti mult mai puþin neplãcut decât vrei sã pari. (Studiazã cele de pe masã, desface pachetul) Dar tirbuºonul? (Dã din cap dintr-o parte în alta). Eºti uituc! Sã mãnânci peºte! Vezi cã acolo pe dulap e o sârmã, dacã te ajutã. (Frederik întinde mâna pânã pe dulap, dar nu ajunge). Þi-ar trebui o nevastã!

 

Frederik (mirat): Atât de înaltã?

 

Natalija: Unde þineþi telecomanda?

 

Frederik: Te rog, nu deschide cutia cu maimuþe. Nu meritã! Azi-noapte am stat trei ore încercând sã înþeleg ce vor de la noi. Pe scenã, un individ cu un papagal. În salã, câteva sute de oameni. ªi ãla de pe scenã se gândeºte puþin ºi zice, tacticos: "Coco, cât faaaace unu plus trei?". Papagalul stã ce stã, se mutã de pe un picior pe altul, se umflã-n pene ºi rãspunde (Frederik cu voce guturalã, ca o gãinã): "Foooooouur!". Toþi aplaudã, ãsta îi dã niºte zahãr. Dupã un timp: "Coco, dar cât faaaace 17 minus 13?". Papagalul se scarpinã agale în urechea stângã ºi: "Fooooouur!". Dupã trei ore, ajunseserã la zecimale: "Coco, cât face 18.312,17 minus 18.308,17?". Papagalul: "Foooooouur!". (Pauzã pentru eventuale aplauze. Frederik, cu un gest spre salã). ªi ãia toþi aplaudau! (Pauzã) Dacã tot e o searã atât de frumoasã afarã, nu mergem ºi noi cu "prada" pe bazã?

 

Maria (entuziastã): Hai!

 

 

Comentarii cititori
sus


Cornel Mihai Ungureanu

 

Un moment magic: femeia la 30 de ani

 

Teatrul Naþional "Marin Sorescu" din Craiova propune publicului un spectacol montat în premierã pe þarã: Legãturi de sânge, de Beth Henley. Piesa, scrisã în 1978, este cunoscutã în spaþiul american, fiind recompensatã, între altele, cu Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie, ºi a fost punct de pornire pentru filmul cu acelaºi titlu, având în rolul celor trei surori Magrath pe Diane Keaton (Lenny), Jessica Lange (Meg) ºi Sissy Spacek (Babe - rol care i-a adus Globul de aur ºi o nominalizare la Oscar pentru cea mai bunã actriþã în rol principal). ªi Tess Harper, care a interpretat-o pe Chick Boyle în acelaºi film, a fost nominalizatã la Oscar pentru cea mai bunã actriþã în rol secundar.

Proiect ambiþios, aºadar, pentru cei ºase actori craioveni care prezintã, în regie proprie, acest spectacol (traducerea textului este semnatã Ana Ularu ºi Romaniþa Ionescu) într-un spaþiu neconvenþional: atelierul de picturã al Teatrului Naþional.

 

Felia de viaþã decupatã de Beth Henley se petrece în bucãtãria surorilor Magrath (ilustratã adecvat de scenografia Adrianei Dinulescu), într-un târg de provincie din Mississippi, ºi începe în ziua în care Lenny (Iulia Lazãr) împlineºte 30 de ani. O aniversare serbatã în singurãtate (bunicul, cãruia îi aparþine casa, este internat în spital) ºi întreruptã de conformista ºi curioasa Chick Boyle (Raluca Pãun, un talent consolidat în ultimii ani, creeazã un personaj credibil: ipocrit, energic, bãgãreþ pânã la nesimþire). Ea îi aduce o cutie cu bomboane fondante asortate, dar strecoarã în trãncãneala despre producãtorii de ciorapi care se zgârcesc la nylon ºi câteva avertismente din partea comunitãþii ale cãrei idealuri morale le apãrã cu vigilenþã: nu cumva ca Babe (Iulia Colan), care tocmai ºi-a împuºcat soþul, sã calce pe urmele celeilalte surori, Meg (Romaniþa Ionescu), o fatã prea "popularã", dupã gustul gospodinelor locului, plecatã sã devinã cântãreaþã. ªi aºa, mama fetelor, cea care se spânzurase cândva împreunã cu un pisoi galben, aruncase o patã peste numele familiei!

 

Lenny o aºteaptã însã pe Meg, cãreia îi telegrafiase despre buclucul în care intrase Babe, iar Doc Porter (Alex Calangiu), unul dintre foºtii iubiþi ai lui Meg, rãmas ºchiop dupã ce acoperiºul unui hambar se prãbuºise peste el într-o noapte petrecutã împreunã, este ºi el curios sã o vadã.

Revenirea lui Meg va duce, într-un ritm uneori lent, ca-n vremurile când teatrul îºi lua tot timpul necesar, dar cu treceri bune dintr-o scenã în alta, la o limpezire a relaþiilor ºi va lãmuri situaþia lui Babe, ingenua care îºi împuºcase soþul (bãtrân ºi brutal) pe motiv cã nu-i plãcea cum aratã (spunea asta pentru a acoperi un bãiat de 15 ani, de culoare, cu care avea o aventurã). Apãratã de junele, dar eminentul avocat Barnette Lloyd (Claudiu Mihail joacã bine seriozitatea, dar are ºi momente de crispare), Iulia Colan þine bine în frâu nuanþele unui rol dificil, de soþie imaturã, care, dupã ce trage asupra bãrbatului (nu conteneºte din mirarea cã l-a nimerit în stomac, deºi þintise inima), îl serveºte cu limonadã, dar ºi de sorã copilãroasã, de tânãrã femeie candidã, cu opþiuni deschise, aptã sã se bucure de tot ce îi oferã viaþa, însã ºi gata sã îºi bage capul în cuptor, ca soluþie pentru o zi proastã, experienþã care îi oferã prilejul de a-ºi închipui cã înþelege de ce mama lor a ales sinuciderea.

 

O salveazã, paradoxal, tocmai Meg, sora aparent egoistã, care gustã fiecare bomboanã din cutia primitã de ziua ei de Lenny, în cãutarea celor cu alune. Romaniþei Ionescu îi iese perfect rãsfãþul, indiferenþa faþã de sentimentele surorii mai mari ("Am avut mulþi bãrbaþi, nu e vina mea cã tu nu ai avut niciunul", îi spune lui Lenny), în contrast cu încercãrile protective, poate prea convingãtoare, în unele momente, de a o scãpa (de închisoare, de moarte) pe Babe. Meg capãtã, în interpretarea Romaniþei Ionescu, tãceri ºi profunzimi accentuate, explicabile doar prin faptul cã ea este cea care, fetiþã fiind, îºi gãsise mama moartã.

 

Alex Calangiu (Doc Porter, fostul iubit al lui Meg, este, între timp, cãsãtorit ºi are doi copii) nu pãrea, în seara în care am vãzut spectacolul, în largul lui în scena reîntâlnirii, mult mai natural fiind alãturi de Lenny, cãreia îi aduce un sac cu nuci ºi o veste proastã: Billy Boy, calul ei bãtrân (avea aproape 20 de ani) a murit fulgerat, "în timp ce pãºtea ºi el pe acolo". Calangiu redã cu optimã elocvenþã stinghereala refuzului unor avansuri pe care Lenny i le face nu de îndrãgostitã, cât din nevoia (difuzã, dar fixatã asupra lui) de a avea un bãrbat lângã ea. Iulia Lazãr (Lenny) reuºeºte, de altfel, un rol al deplinei maturitãþi creatoare, un slalom perfect printre registre, trecând cu uºurinþã de la emoþia "petrecerii" aniversare de una singurã, cu pãlãriuþã de clovn, cântec propriu ºoptit: "Mulþi ani trãiascã, mulþi ani trãiascã, la mulþi ani!" ºi lumânare aprinsã în prãjitura pe care o mãnâncã mai târziu, pe ascuns, la chipul pe care îl aratã lumii: acela de femeie cuminte, care îºi drãmuieºte confidenþele, dar are grijã de casã, de bunic, de bunul nume al familiei. Ea þine într-un mod convingãtor sub control complexul personajului cu un ovar "defect", teama ºi frustrarea cã acest lucru o va împiedica sã aibã o relaþie.

Tocmai pentru cã finalul este cel aºteptat: sângele apã nu se face, poate cã bãtaia cu friºcã nu este varianta cea mai inspiratã de încheiere, dar spectacolul meritã vãzut fie ºi pentru clipele în care pe scenã rãmâne doar singurãtatea femeii de 30 de ani ascultând "This magic moment".
 

(Text apãrut ºi în revista SpectActor)

 

 

Comentarii cititori
sus

 

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Absolvire cu Viºniec ºi Caragiale

 

Actorii din ultimul an de la Departamentul de Arte din cadrul Facultãþii de Litere a Universitãþii craiovene, promoþia 2012, au prezentat, în 27 ºi 28 martie, douã spectacole de licenþã, în Aula Buia de la Agronomie, în deschiderea microstagiunii studenþeºti. Este vorba despre Educaþiunea sentimentalã la vite: O serbare ºcolarã, premierã pregãtitã de regizoarea Alina Rece, dupã scrierile lui I.L. Caragiale, pentru "Ziua mondialã a teatrului", ºi, respectiv, Istoria comunismului pentru bolnavii mintal, cu un insert din Paul Goma, regia ºi scenografia aparþinând, de asemenea, Alinei Rece.

 

Primul dintre acestea a avut momente bune, unele sclipiri, dar ºi cãderi, câteva interpretãri pãrând de nivelul trupelor de amatori ale liceenilor. Am avut, aºadar, nostalgia entuziasmului declanºat de evoluþia absolvenþilor de acum cinci ani, de exemplu: Clara Vulpe, Vlad Drãgulescu, Daniel Cergã ºi ceilalþi colegi ai lor, mult mai convingãtori în mady-baby.edu sau Patima roºie.

 

Abia la spectacolul din a doua searã, mult mai închegat ºi bine structurat de regizoarea Alina Rece, "ºi-au dat drumul" ºi cei mai puþin inspiraþi - sau poate prea emoþionaþi - cu o zi înainte. Venisem cu aºteptãri mici, îmi aminteam plictiseala care îl fãcuse pe Rãzvan Penescu sã huiduie ºi sã strige "Ruºine!" la sfârºitul unui spectacol cu aceeaºi piesã a lui Matei Viºniec pusã în scenã la Naþionalul bucureºtean, tot cu cinci ani în urmã.

 

Fusese, atunci, ºi intervenþia lui Claudiu Bleonþ, urmase apoi o dezbatere, îmi aminteam ºi propria-mi apatie la alte piese cu urme "ideologice" ale lui Viºniec. Dar spectacolul m-a prins, a avut ritm, maturitate, o scenografie inspirat aleasã, iar absolvenþii au arãtat cã sunt gata sã îºi ia în serios viaþa "pe scândurã". Fãrã îndoialã, atât cei care au fãcut roluri foarte bune în ambele seri, cât ºi cei cu partituri mai mici, au încã mult de lucru, dupã cum ne spunea ºi Alexandru Boureanu, directorul Departamentului de Arte: "Este o generaþie de actori aflatã la primul prag al finalizãrii studiilor de ciclul I, urmând ca în doi ani de master sã îºi dezvolte mijloacele actoriceºti, pe un anumit instrument actoricesc care sã le dea unicitatea, sã devinã buni într-o anumitã laturã a profesiei". Acesta a precizat cã tinerii care intrã acum la masterat au posibilitatea sã meargã la specializare în Franþa, din anul viitor. "Doi dintre studenþii noºtri care sunt în prezent la master, Claudia Nisipaºu ºi Patricia Ionescu, vor pleca în aceastã toamnã la Universite de Bourgogne pentru a-ºi dezvolta statutul de actor european. Este un master interdisciplinar pe literaturã francezã - teatru, un an în România, un an acolo", a mai spus Alexandru Boureanu.

 

Câteva remarcãri voi face totuºi, cu menþiunea cã ele nu au nicio valoare de verdict, ar fi prematur ºi hazardat. Vlad Popescu, de exemplu, a pãrut stãpân pe mijloacele sale, expansiv ºi amuzant în rol de Bubico sau mam’mare, temperat ºi lucid în pielea lui Iuri Petrovski, "comisar pentru literaturã în guvernul nostru provizoriu". Tatiana Ciorba a convins în rolul asistentei Katia, iar Dragoº Teodorescu în cel al lui Stepan Rozanov, dupã o evoluþie mai ezitantã în prima searã.

Cosmin Dolea ºi Ruxandra Radu stau foarte bine la capitole precum expresivitate, elocvenþã, naturaleþe ºi mobilitate, dar sunt capabili, dupã cum au arãtat, mai ales în a doua searã, ºi de profunzimi. Alexandru Mãndoiu ºi Alin Cãlinescu au evoluat cu siguranþã ºi aplomb, fiind mai prezenþi în prima searã, în roluri diverse, dar de micã întindere, nu foarte ofertante totuºi, poate cu excepþia celui al râzgâiatului domn Goe, care i-a permis lui Alin Cãlinescu sã se desfãºoare. Pe toþi aceºtia, ca ºi pe Ionuþ Marcu, Sara Ciuciulete, Mihaela Nicolae, Andreea Gheorghe, Ruxandra Enache ºi Eva ªtefãnescu sper cã voi avea ocazia sã îi revãd pentru a le cunoaºte mai bine posibilitãþile scenice.

 

Altfel, au fost douã seri plãcute, cu mulþi ºi experimentaþi oameni de teatru în salã (sau chiar pe scenã, cazul reputatei actriþe Mirela Cioabã, care le e ºi profesoarã), cu universitari, între care ºi Dan-Claudiu Dãniºor, rectorul recent ales al Universitãþii din Craiova, aplaudând la sfârºit, cu un public tânãr ºi numeros la a a doua piesã, jucatã în cadrul Sãptãmânii Francofoniei, atent însã la replici precum "Utopia e atunci când eºti vârât în cãcat ºi vrei sã ieºi. Dar cei care te-au vârât în cãcat nu te lasã sã ieºi" sau "În Elveþia ce vrei sã faci aia faci!"

 

"Alegerea autorilor ale cãror texte au fost puse în scenã, Caragiale ºi Viºniec, a fost fãcutã în perspectiva Colocviului De la Caragiale la Viºniec: teatru ºi rezistenþã culturalã, care se va desfãºura în perioada 2-6 mai în Aula Buia, din sediul Facultãþii de Agronomie. Vor fi 27 de participanþi, cei mai mulþi din strãinãtate, iar cele douã piese vor fi prezentate ca aplicaþie la acest colocviu, în cadrul cãruia vor fi prezentate comunicãri ºtiinþifice, dimineaþa, iar seara spectacole, urmate de dezbateri", mi-a mãrturisit Alexandru Boureanu.



Distribuþia spectacolului Educaþiunea sentimentalã la vite: O serbare ºcolarã:

Vlad Popescu: Gheorghe Fleaºcã, Bubico, Lache, Mam’mare
Alin Cãlinescu: Niþã Zâmbatu, Nenea Iancu, D-l Goe
Sara Ciuciulete: Niþa ªontoroaga, Miþa,
Mihaela Nicolae: Sultana Buleandrã, Veta, Mamiþica
Tatiana Ciorba: Smaranda Poblete, Didina, Tati Miþa
Ruxandra Radu: Sultãnica Pîrþan, Lucsiþa, Urâtu’, Mãndica
Cosmin Dolea: Mitricã ªontoroagã, Chiriac, Lache
Alexandru Mãndoiu: Neacºu Buleandrã, Nae, Conductorul, Tache
Andreea Gheorghe: Ancuþa Fleaºcã, Reclamanta
Dragoº Teodorescu: Niculae Pîrþan, Mache
Ruxandra Enache: Zamfira Zâmbatu, Tincuþa
Eva ªtefãnescu: Ilinca Zîmbatu, Ziþa
Ionuþ Marcu: Niþã Hoþopinã

Distribuþia spectacolului Istoria comunismului povestitã pentru bolnavii mintal:

Vlad Popescu: Iuri Petrovski

Dragoº Teodorescu: Stepan Rozanov                        

Tatiana Ciorba: Katia

Ionuþ Alexandru Marcu: Ivan Gamarovski

Alexandru Mãndoiu: Piotr

Cosmin Dolea: Timofei

Ruxandra Radu: Emilia

Mihaela Nicolae: Agafia

Sara Ciuciulete: Karenina

Andreea Gheorghe: Saºa

Ruxandra Enache: Tania

Alin Cãlinescu: Un bolnav care l-a cunoscut pe Stalin

Eva ªtefãnescu: Nadejda Alilueva



 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey